Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 814/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 814/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 14444/211/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DECIZIA CIVILĂ Nr. 814/2014
Ședința publică de la 17 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: G. P.
S-a luat spre examinare apelul promovat de către reclamantul H. V. Z. A. în contra Ordonanței președințiale nr._ din 07.10.2014 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în prezentul dosar nr._, privind și pe intimata H.(A.) K. B., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: apelantul personal precum și intimata personal și asistată de avocat Zorica C., cu delegația la fila 25 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
La solicitarea instanței, apelantul personal arată că nu se prezintă avocatul său, susține cererea scrisă de acesta.
Tribunalul învederează că prin întâmpinarea depusă inițial după comunicarea declarației de apel, s-a invocat decăderea apelantului din nemotivarea în termen dar în cuprinsul întâmpinării depuse ulterior nu s-a mai susținut în scris.
Apărătorul intimatei arată să susține în continuare decăderea apelantului din nemotivarea în termen, având în vedere că nu li s-a comunicat.
Tribunalul învederează apelantului prezent personal că s-a invocat faptul că nu ar fi motivat în termenul procedural apelul.
Apelantul arată că la data la care a primit citația, imediat după data respectivă a depus întâmpinarea la termen. Prima citație nu a primit-o doar a doua citație.
Tribunalul învederează că era vorba de comunicarea sentinței de la judecatorie.
Apelantul susține faptul că a depus în termen, la curtea de apel.
Tribunalul, deliberând, constatând că la dosarul instanței de fond nu există dovada de comunicare a hotărârii redactate, astfel că apreciază că aceasta cerere de apel a fost motivată în termen. Constată de asemenea că prin completarea întâmpinării s-au mai invocat prevederile art. 478 alin. 1 și 3 din NCPC. Instanța apreciază că, cu privire la această chestiune se va pronunța odată cu fondul. Solicită părților a arăta dacă au alte cereri sau înscrisuri.
Apelantul arată că nu are alte cereri sau înscrisuri.
Apărătorul intimatei arată că nu are alte cereri depune doar chitanța onorariu de avocat.
Tribunalul dispune a se mai consemna că aceste chestiuni fiind lămurite, instanța constată că apelul este declarat în termen, motivat, comunicat și legal timbrat, declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul apelantului în susținerea apelului.
Apelantul arată că susține cele arătate în scris prin motivele de apel.
Apelantul învederează instanței că ei, părinții, au drepturi egale față de copil și a depus o cerere la poliție cum că i s-a îngrădit acest drept. A primit acum un răspuns pe care îl depune și comunică părții adverse, prin care se dovedește că este reală situația că i s-a îngrădit dreptul de a vedea fetița în oricare moment al zilei, deoarece este tatăl copilului și încă nu există o hotărâre judecătorească cu privire la programul de vizitare la care să se limiteze. Consideră că are drepturi depline ca și soția față de copilul pe care îl au. Pentru asta s-a făcut și evacuarea, pentru a i se îngrădi dreptul de a vedea fetița și a făcut demersurile arătate pentru a avea o dovadă în acest sens. Au cerut evacuarea pentru a-l îndepărta de fetiță, nu a fost nimic cu socrii.
Având cuvântul, apărătorul intimatei solicită respingerea apelului și în acest dosar, cu cheltuieli de judecată. Practic prin motivele de apel încearcă să schimbe obiectul dosarului, a solicitat stabilirea domiciliului minorei la bunicii paterni ori minora a avut domiciliul de la naștere în casa bunicilor materni chiar și apelantul, și nu s-a pus nici o problemă. A solicitat schimbarea domiciliului fetiței de trei ani dar acum susține că i se îngrădește dreptul de a vizita minora, ceea ce nu este real. Chiar în motivele de apel se arată că ia fetița să doarmă chiar la bunicii paterni, a fost o săptămână în vacanță, i s-a dat posibilitatea să păstreze o legătură normală cu minora însă a veni la ora 9 seara să trezească fetița sau să o agite și să nu mai poată adormi, consideră că nu este necesar. Consideră că instanța de fond a analizat toate motivele invocate de reclamant și a concluzionat că actualul domiciliu este normal, nu este nevoie ca pe cale de ordonanță președințială să îi fie schimbat domiciliul minorei.
Având cuvântul pe scurt, apelantul arată că nu a insistat să ia fetița ci doar să aibă și el un contact, iar cererea de cererea de ordonanță a fost baza legală, altfel nu a avut cum să susțină că i s-a îngrădit dreptul să viziteze minora. Învederează că ia fetița din fața blocului și o predă tot în fața blocului, ca pe un obiect, ceea ce consideră că nu este normal.
Tribunalul reține cauza în vederea pronunțării.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin Ordonanța președințială nr._ din 07.10.2014, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în prezentul dosar, s-a respins ca fiind neîntemeiată cererea de ordonanță președințială formulată de către reclamantul H. V. Z. A. în contradictoriu cu pârâta H. Krisztina B. și s-a respins ca fiind neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. S-a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul si parata s-au casatorit la data de 04.08.2007 (f. 27), iar din casatoria acestora a rezultat minora H. Alexia B., nascuta la data de 15.09.2011 (f. 26).
In data de 14.02.2014 parata a formulat o actiune de divort, inregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-N. in dosarul nr._ (f. 60-62, 63-66), prin care a solicitat desfacerea casatoriei dintre soti din vina ambilor soti, exercitarea autoritatii parintesti cu privire la minora de catre ambii parinti, stabilirea locuintei statornice a minorei la parata, obligarea reclamantului la plata unei contributii la cheltuielile de crestere si educare in favoarea minorei, stabilirea unui program de vizita in favoarea reclamantului, evacuarea neconditionata a reclamantului din locuinta . bunurilor comune.
In dosarul de divort reclamantul a formulat cerere reconventionala (f. 21-22) prin care a solicitat desfacerea casatoriei din culpa exclusiva a paratei, exercitarea autoritatii parintesti privind pe minora de catre ambii parinti, stabilirea locuintei minorei la reclamant, obligarea paratei la plata unei pensii de intretinere in favoarea minorei, iar in subsidiar a solicitat stabilirea unui program de vizita in favoarea sa.
In dosarul de divort a fost stabilit primul termen de judecata pentru data de 21.11.2014.
Sotii au avut domiciliul comun la domiciliul parintilor paratei, insa la data de 18.08.2014 parintii paratei, dl. A. G. si d-na A. S. au formulat o cerere de evacuare impotriva reclamantului. Prin sentinta civila nr. 9406/24.09.2014, pronuntata de catre Judecatoria Cluj-N. in dosarul nr._/211/2014, reclamantul a fost evacuat din locuinta .. 117-119).
Din data de 12.09.2014 reclamantul figureaza cu domiciliul la adresa din Cluj-N., ., jud. Cluj (f. 99), locuind in imobilul proprietatea parintilor sai.
Minora H. Alexia B. locuieste cu parata, la adresa din Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 97, ., ., in apartamentul aflat in proprietatea parintilor paratei.
Potrivit art. 996 alin. 1 din Noul Cod de procedura civila „Instanta de judecata, stabilind ca in favoarea reclamantului exista aparenta de drept, va putea sa ordone masuri provizorii in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari”.
In speta, reclamantul a solicitat ca prin ordonanta presedintiala sa se dispuna urmatoarele masuri provizorii, pe perioada procesului de divort care face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecatoriei Cluj-N.:
-stabilirea locuintei minorei la locuinta reclamantului din Cluj-N., .;
-obligarea paratei la suportarea cheltuielilor de intretinere a minorei, in cuantum de 350 lei pe luna;
-cu cheltuieli de judecata.
Se impune a se analiza daca sunt indeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale: aparenta de drept, urgenta, vremelnicia si neprejudecarea fondului.
Referitor la aparenta de drept, instanța de fond a apreciat că aceasta conditie este indeplinita.
Astfel, regula este aceea ca copilul minor locuieste impreuna cu parintii sai, iar potrivit art. 262 alin. 1 din Noul cod civil „Copilul nu poate fi separat de parintii sai fara incuviintarea acestora, cu exceptia cazurilor prevazute de lege”. Avand in vedere ca in prezent sotii au domicilii diferite, se impune a se stabili cu care dintre acestia urmeaza sa locuiasca minora pana la finalizarea actiunii de divort, luand in considerare interesul superior al minorei.
Cu privire la conditia urgentei, instanța de fond a reținut că reclamantul nu a dovedit urgența cererii de ordonanta presedintiala.
Astfel, prin probele administrate in cauza – inscrisuri, fotografii, probe testimoniale, raportul de ancheta sociala – reclamantul nu a dovedit faptul ca schimbarea locuintei actuale a minorei ar fi justificata de motive intemeiate, ca dreptul reclamantului de a avea legaturi personale cu minora ar fi afectat sau ca minora ar fi afectata psihic si emotional in cazul in care nu i s-ar stabili locuinta la domiciliul tatalui sau.
Mai intai, s-a reținut ca minora H. Alexia B. are varsta de doar trei ani si a locuit la domiciliul actual de cand s-a nascut.
Martora H. E. M., mama reclamantului, a aratat ca intre fetita si parinti, respectiv intre fetita si bunicii materni si paterni este o relatie foarte buna, fetita ii iubeste pe toti. Martora a precizat ca de intretinerea fetitei se ocupa atat parintii, cat si bunicii paterni si cei materni (f. 84).
Martorul Z. B., nasul de botez al minorei, a reliefat ca de intretinerea minorei se ocupa parintii si bunicii, ca fetita a locuit de cand s-a nascut in locuinta in care si acum locuieste, ca parata nu este o mama rea si ca reclamantul nu este un tata rau. Martorul a reliefat ca fetita locuieste in conditii normale, iar la domiciliul parintilor reclamantului minora ar locui in conditii bune, fiind o casa cu curte (f. 106-107).
Martora A. S., mama paratei, a precizat ca relatia dintre fetita si parinti, respectiv bunici este buna, fetita se intelege bine cu toti, ca dumneaei si cu fiica sa se ocupa de intretinerea fetitei, ca fetita este atasata de ambii parinti (f. 109-110).
Martora S. M., prietena cu parata, a sustinut ca de cresterea si intretinerea minorei se ocupa mama fetitei si bunica materna. Martora a precizat ca in prezent minora locuieste in conditii foarte bune (f. 113).
Din cuprinsul raportului de ancheta sociala efectuat in cauza rezulta ca locuinta paratei, proprietatea parintilor acesteia, este compusa din 3 camere, in care locuiesc 4 adulti (in prezent 3 adulti – precizarea noastra) si un copil, iar minora imparte cu parintii sai (in prezent doar cu mama – precizarea noastra) camera mare a apartamentului si are pat separat. Reclamantul locuieste . parintilor sai, construita pe trei nivele (parter, etaj si pod mansardabil), la parter se afla bucataria, holul, o baie si o camera, la etaj se afla 4 camere finisate, dintre care 3 mobilate corespunzator, doua bai partial finisate dar utilizabile si terasa nefinisata (f. 38).
Chiar daca reclamantul i-ar oferi minorei conditii mai bune de locuit, avand in vedere ca reclamantul locuieste . curte, in care fetita se poate juca, instanta apreciaza ca nu exista motive suficiente pentru schimbarea domiciliului minorei. Schimbarea domiciliului minorei s-ar justifica doar daca in prezent minora nu ar avea conditii normale, decente de locuit, doar daca persoanele cu care locuieste minora (mama si bunicii materni) nu s-ar ocupa corespunzator de cresterea si intretinerea minorei, ceea ce nu este cazul in speta.
Instanta de fond a reținut ca reclamantul nu a facut dovada faptului ca parata nu s-ar ocupa corespunzator de cresterea si intretinerea minorei. Este adevarat ca parata are un program de lucru aglomerat (de dimineata pana dupa-amiaza tarziu sau chiar seara tarziu si lucreaza si doua week-end-uri pe luna, asa cum a rezultat din probele testimoniale), insa la fel de adevarat este ca parata are si zile libere, in care se ocupa de minora. De altfel, parata a dovedit ca se straduieste sa-si indeplineasca obligatiile de parinte, asa cum rezulta din declaratiile martorelor A. S. si S. M..
In privinta cainelui care locuieste in apartamentul in care locuieste minora, s-a apreciat ca prezenta unui animal de companie este benefica sub aspect psihologic pentru minora. Pe de alta parte, din actele depuse de catre parata la dosar (f. 72-82) si din completarea la raportul de ancheta sociala rezulta ca este vorba de o catelusa rasa Cocker Spaniel Englez, in varsta de 9 ani, care nu are acces in camera in care locuieste minora. Instanta apreciaza ca nu prezinta relevanta faptul ca acest caine este imbaiat in cada, deoarece ulterior cada este dezinfectata (f. 70), iar minora este imbaiata . in vedere varsta acesteia, de doar 3 ani. Prin urmare, instanta apreciaza ca obiectiile reclamantului privind prezenta cainelui in apartamentul in care locuieste minora sunt neintemeiate.
Referitor la pretinsa relatie extraconjugala a paratei, invocata de catre reclamant, instanta de fond a apreciat ca acest aspect priveste fondul dosarului de divort, iar nu prezenta cauza. Instanta constata ca nu s-a dovedit faptul ca minora ar fi incurajata de catre parata sa petreaca timpul cu barbatul respectiv. Astfel, martora S. M. a aratat ca in iesirile mai lungi in afara localitatii pe parata si pe minora le insoteste un prieten, coleg de la fostul loc de munca al mamei, insa nu ies foarte des impreuna (f. 114).
Instanta de fond a observat ca reclamantul nu a facut dovada faptului ca relatiile sale personale cu minora ar fi grav afectate in cazul in care nu s-ar stabili locuinta minorei la domiciliul sau. Din probele administrate in cauza nu rezulta ca reclamantului i s-ar fi interzis de catre parata sa o ia pe minora la domiciliul sau ori ca i-ar fi fost restrictionate legaturile personale cu minora.
S-a considerat ca, avand in vedere varsta minorei, de doar 3 ani, este in interesul superior al minorei ca minora sa locuiasca cu mama sa pana la finalizarea divortului parintilor sai, urmand ca instanta investita cu solutionarea procesului de divort sa aprecieze daca se impune schimbarea domiciliului minorei.
In privinta vremelniciei, instanța de fond a observat că aceasta conditie este indeplinita, deoarece stabilirea locuintei minorei la domiciliul reclamantului ar urma sa fie dispusa doar temporar, pana la solutionarea definitiva a dosarului civil nr._ al Judecatoriei Cluj-N..
Referitor la condiția neprejudecării fondului, s-a observat că aceasta conditie este indeplinita, intrucat in aceasta procedura instanta nu verifica temeinicia sau netemeinicia cererii de chemare in judecata si a cererii reconventionale formulate de catre parti in dosarul de fond, ci verifica doar aparenta dreptului.
Avand in vedere ca nu este indeplinita conditia urgentei, conditie de admisibilitate a cererii de ordonanta presedintiala, instanta de fond a apreciat ca cererea de ordonanta presedintiala este neintemeiata astfel că,, vazand prevederile art. 996 alin. 1 din Noul Cod de procedura civila, instanta de fond a respins ca fiind neîntemeiată cererea de ordonanță președințială formulată de către reclamantul H. V. Z. A. în contradictoriu cu pârâta H. Krisztina B..
F. de solutia de respingere a cererii de ordonanta presedintiala, observand ca parata nu se afla in culpa procesuala, vazand prevederile art. 453 din Noul Cod de procedura civila, intanța de fond a respins ca fiind neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Vazand prevederile art. 453 si urm. din Noul Cod de procedura civila, instanța de fond a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței examinate a promovat apel în termen legal reclamantul (f.3,9) solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii de emitere a ordonanței președințiale așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-au învederat următoarele:
1.Mai întâi, apreciază că instanța a depășit cadrul procesual, a încălcat principiul dreptului de dispoziție al părților (art. 9 al.2 C.pr.civ.), prin faptul că în mod eronat a reținut că „având în vedere că în prezent soții au domicilii diferite, se impune a stabilit cu care dintre aceștia urmează să locuiască minora până la finalizarea acțiunii de divorț".
Obiectul cererii, așa cum a fost formulată de reclamant, a fost stabilirea locuinței minorei la locuința reclamantului iar pârâta nu a formulat cerere reconvențională prin care să solicite stabilirea locuinței minorei la locuința sa.
Prin urmare, în lipsa unei cereri reconvenționale, instanța nu a fost investită să stabilească cu care dintre părinți urmează a locui minora ci doar să judece dacă cererea reclamantului ca minora să locuiască cu el este întemeiată, luând în considerare interesul minorei raportat la criteriile de evaluare prevăzute de Legea 272/2004, locuința actuală a minorei fiind stabilită de pârâtă în mod unilateral și abuziv, fără acordul reclamantului-apelant.
2.Apoi, în motivarea hotărârii, instanța în mod corect a reținut că sunt întrunite condițiile admiterii acțiunii în ce privește aparența în drept, vremelnicia și neprejudecarea fondului, dar, în mod eronat, a reținut că reclamantul nu a dovedit urgența cererii de ordonanță președințială, respingând cererea ca neîntemeiată pe acest motiv, reținând și că "nu există motive suficiente pentru schimbarea locuinței minorei.
Critică această concluzie a instanței, în primul rând față de faptul că art. 919 C.pr.civ. creează o prezumpție legală în ce privește îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale, atunci când obiectul acesteia este unul dintre cele enumerate la art. 919 C.pr.civ. respectiv stabilirea locuinței minorilor, și când există un proces de divorț pe rolul instanței (faptul vecin și conex pe care se bazează prezumția legală art. 328 C.pr.civ.), și în al doilea rând față de faptul că locuința actuală a minorei a fost stabilită de către pârâtă în mod abuziv la locuința bunicilor materni, pârâta refuzând să locuiască cu soțul ei la bunicii paterni și reținând minora la ea fără acordul reclamantului.
Existența unui proces de divorț pe rol în cadrul căruia pârâta a solicitat evacuarea reclamantului din locuința comună, evacuare solicitată și de bunicii materni, starea conflictuală existentă între soți, relația pârâtei cu "prietenul,, ei, starea conflictuală dintre bunica maternă și reclamant, neînțelegerile cu privire la locuința minorei, separarea abuzivă a minorei de tatăl ei, situație la care minora este expusă permanent, toate aceste motive justifică urgența luării măsurii de stabilire a locuinței minorei la locuința reclamantului unde pârâta este bine primită, nu există conflicte nici violență.
De asemenea dreptul reclamantului de a vizita minora este total îngrădit, prin evacuarea reclamantului acesta nu mai are acces la locuința minorei, dreptul de a lua minora la locuința sa este cenzurat de pârâtă, condițiile și durata acestor vizite fiind dictate de către aceasta. S-a dovedit că pârâta nu permite reclamantului să ia minora la locuința sa decât din două în două săptămâni, câte 1-2 zile, iar în vacanța de vară i s-a permis doar o săptămână.
Astfel, condițiile fiind prezumate dar și dovedite, instanța urma să verifice dacă cererea reclamantului corespunde interesului minorei, interes care urma să fie evaluat conform criteriilor stabilite de Legea 272/2004, invocată ca temei de drept și ignorată de către instanța de fond.
Apreciază că interesul minorei este respectat și protejat prin stabilirea locuinței acesteia la reclamant, cu atât mai mult cu cât s-a dovedit că la bunicii materni, unde au locuit soții împreună cu minora, reclamantul nu mai este primit, a fost evacuat, în această locuință minora este martora neînțelegerilor dintre soți dar și dintre reclamant și bunicii materni (existând chiar și un episod de violență din partea bunicii materne, recunoscut de către aceasta), situație care nu corespunde interesului minorei.
Mai mult, pârâta a decis, fără acordul reclamantului, în lipsa unei hotărâri judecătorești, în mod ilegal și abuziv, ca minora să rămână la locuința sa, respectiv a bunicilor materni, refuzând să se mute împreună cu reclamantul la locuința acestuia, respectiv a bunicilor paterni unde au condiții mai bune.
S-a reținut de către instanță că, chiar dacă reclamantul îi oferă minorei condiții mai bune de locuit, condiții care au fost dovedite, "instanța apreciază că nu există suficiente motive pentru schimbarea domiciliului minorei .
Subliniază însă că domiciliul minorei nu a fost stabilit de către instanță la bunicii materni ci de către pârâtă, fără acordul reclamantului, încălcându-se astfel dreptul reclamantului de a decide cu privire la copilul său dar mai ales de a fi lângă copilul său, reclamantul fiind evacuat de către bunicii materni la inițiativa pârâtei.
Cu toate că a indicat ca temei legal Legea 272/2004 care prevede criteriile de evaluare a interesului minorei, instanța nu a ținut cont de ele și nici nu a justificat de ce le-a ignorat.
Raportat la prevederile Legii 272/2004 care stabilește criteriile de evaluare ale interesului rninorilor, reclamantul întrunește aceste criterii iar pârâta mai puțin.
Art. 2
(6) In determinarea interesului superior al copilului se au in vedere cel puțin următoarele:
a)nevoile de dezvoltare fizica, psihologica, de educație si sănătate, de securitate si stabilitate si apartenența la o familie;
b)opinia copilului, in funcție de vârsta si gradul de maturitate;
c)istoricul copilului, având in vedere, in mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice alta forma de violenta asupra copilului, precum si potențialele situații de risc care pot interveni in viitor;
d)capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează sa se ocupe de creșterea si îngrijirea copilului
de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;
e)menținerea relațiilor personale cu persoanele fata de care copilul a dezvoltat relații de atașament
Art. 6
Respectarea si garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii:
a)respectarea si promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
b)egalitatea șanselor si nediscriminarea;
c)responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligațiilor părintești;
d)primordialitatea responsabilității părinților cu privire la respectarea si garantarea drepturilor copilului;
Art. 21
(1) In cazul in care părinții nu se inteleg cu privire la locuința copilului, instanța de tutela va stabili locuința acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496alin. (3) din Codul civil. La evaluară interesului copilului instanța poate avea in vedere, in afara elementelor prevăzute la art. 2 alin. (6). si aspecte precum:
a)disponibilitatea fiecarui părinte de a-1 implica pe celalalt părinte in deciziile legate de copil si de a respecta drepturile părintești ale acestuia din urma;
b)disponibilitatea fiecăruia dintre părinți de a permite celuilalt menținerea relațiilor personale;
c)situația locativa din ultimii 3 ani a fiecărui părinte;
d)istoricul cu privire la violenta părinților asupra copilului sau asupra altor persoane;
e)distanta dintre locuința fiecărui părinte si instituția care oferă educație copilului.
Raportat la prevederile legale de mai sus, la declarațiile martorilor, rezultă că:
- pârâta, după ce a refuzat să mai locuiască cu soțul ei, a refuzat să se mute împreună cu el la bunicii paterni, 1-a evacuat, cu sprijinul bunicilor mareni din locuința comună, în mod abuziv, în lipsa unei hotărâri judecătorești, a decis în mod unilateral ca minora să locuiască cu ea și cu părinții ei, permițând minorei și reclamantului să se vadă după un program impus de ea, ceea ce dovedește abuzul de drept și lipsa de disponibilitate a pârâtei în implicarea reclamantului în deciziile legate de copil și de respectarea drepturilor părintești ale acestuia;
- pârâta pleacă cu prietenul ei în afara localității și o duce și pe minoră cu ea, fără acordul reclamantului;
- spațiul de locuit al mamei este împărțit cu părinții ei și cu un câine, în apartament de . locuința pârâtei minora asistă la scandaluri, a fost lovită cu ușa de bunica maternă care intervine în deciziile legate de minoră, care nu i-a permis reclamantului să ia minora la plimbare; ceea ce dovedește din nou lipsa de disponibilitate a pârâtei dai mai ales implicarea excesivă a bunicii materne relația dintre reclamant și minoră (declarație A. S.);
- bunicii materni nu permit nici reclamantului evacuat nici bunicilor paterni să viziteze minora la locuința pârâtei, le-au adresat injurii de față cu minora; (declarație H. E.)
- în lipsa mamei care are un program prelungit și lipsește de acasă la sfârșit de săptămână, (declarație Z. B.) minora este în grija bunicii materne, care, cu toată bunăvoința, fiind suprasolicitată de familia sa - ceilalți nepoți, un soț bolnav și un câine - nu are capacitatea de a răspunde în întregime nevoilor minorei (vezi declarația A. S.);
- responsabilitatea îngrijirii minorei revine în mod prioritar părinților, ceea ce înseamnă că atâta timp cât reclamantul este disponibil acesta are prioritate în îngrijirea minorei, înaintea mamei, dar mai cu seamă înaintea bunicii materne;
- bunicii paterni au oferit soților un spațiu de locuit generos, fără obligații materiale, bunica paternă se implică în îngrijirea minorei în limitele și condițiile stabilite de părinți, ceea ce dovedește disponibilitatea acestora dar și respectarea drepturilor și deciziilor ambilor părinți, fără a interveni în deciziile lor; (declarație H. E., Z. B., anchetă);
Ca urmare, în mod evident că și condiția urgenței este îndeplinită, interesul minorei fiind afectat de această situație de fapt în care minora este despărțită de tatăl ei, pârâta și mama acesteia luând singure decizii privind minora, fără a respecta dreptul reclamantului de a-și exercita autoriteatea părintească și al minorei de a crește lângă tatăl ei.
In concluzie.
Având în vedere că pârâta nu a solicitat stabilirea locuinței la ea pe cale reconvențională și că, în lipsa unei hotărâri și a acordului soțului, pârâta singură nu poate dispune cu privire la stabilirea locuinței minorei,ținând cont de faptul că minora a fost separată de tatăl ei în mod abuziv, că pârâta este cea care dictează condițiile în care minora poate să își vadă tatăl evacuat, doar prin admiterea prezentei cereri poate fi restabilită legalitatea privind locuința minorei și restabilirea legăturii dintre reclamant și fiica sa.
Față de cele de mai sus, față de motivele de fapt și de drept expuse și față de probele administrate în cauză, solicită admiterea apelului, modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii de emitere a ordonanței președințiale, așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată (onorar avocat, taxe).
În drept, au fost invocate prevederile art. 9 al.2, art. 328 art. 919, și art. 996-1001 N.C.pr.civ., Art. 453 si urm, 466 si urm C.pr.civ., art. 262, 263, 486, 496, 499, 529, 530 C.civ., Legea 272/2004.
Prin întâmpinarea formulată (f.14, 19) intimata solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea poziției procesuale intimata a arătat inițial, următoarele:
Prin comunicarea adresei instanței din 17.10.2014 și recepționată la 22.10.2014 i s-a pus în vedere intimatei necesitatea de a formula întâmpinare în decurs de trei zile. Față de faptul că apelul declarat de apelant nu cuprinde motivele de apel și nici probele în susținerea apelului, ci este o simplă declarare a căii de atac, apreciază oportun a invoca decăderea apelantului raportat la prevederile art. 470 alin. (3) Cod procedură civilă coroborat cu art. 470 alin. (1) lit. c) și d) Cod procedură civilă. Totodată, față de lipsa semnăturii de pe declarația de apel, înțelege să invoce nulitatea cererii de apel, raportat la prevederile art. 470 alin. (3) Cod procedură civilă coroborat cu art. 470 alin. (1) lit. e) Cod procedură civilă.
Arată că cererea de emitere a ordonanței președințiale a reclamantului a fost în mod corect respinsă de Judecătoria Cluj-N., instanța reliefând în mod temeinic faptul că nu este îndeplinită condiția urgenței cererii, în lumina prevederilor art. 996 alin. (1) Cod procedura civilă. Se poate observa din cuprinsul considerentelor hotărârii, că probele au fost coroborate în mod sistematic pentru a respinge în final solicitarea reclamantului, pentru motivul arătat.
Pentru aceste motive, solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat in apel.
În drept: art. 470 alin. (3), 451-453 Cod procedură civilă.
Ulterior, urmare comunicării motivelor de apel, pe cale de întâmpinare, intimata a învederat următoarele:
Mai întâi apelantul arată că instanța ar fi depășit cadrul procesual, încălcând principiul disponibilității părților, având în vedere că obiectul cererii a fost indicat de reclamant, în sensul de stabilire a locuinței minorei la cea a reclamantului, iar pârâta nu a formulat cerere reconvențională prin care să solicite stabilirea locuinței minorei la locuința sa. Astfel, instanța nu ar fi fost învestită să stabilească cu care din părinți ar urma să locuiască minora. Mai apoi, apelantul susține că în mod greșit Instanța a reținut că nu ar fi dovedită condiția urgenței, întrucât ar exista o prezumție legală în privința îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale, în baza art. 919 Cod procedură civilă. În raport de același considerent, arată că pârâta a refuzat să locuiască cu soțul ei la bunicii paterni și locuința minorei la bunicii materni a fost stabilită abuziv și unilateral de pârâtă, existând astfel neînțelegeri cu privire la locuința minorei.
În continuare, arată că dreptul său de a vizita minora este îngrădit, dreptul de a lua minora la locuința sa este cenzurat de pârâtă, susținând că s-a dovedit că pârâta nu permite reclamantului să ia minora la locuința sa decât din două în două săptămâni, câte 1-2 zile, iar în vacanța de vară i s-a permis doar o săptămână.
În motivarea apelului, se mai învederează că interesul minorei este respectat și protejat doar prin stabilirea locuinței acesteia la reclamant, întrucât acesta a fost evacuat din locuința familiei și în locuința actuală, a bunicilor materni, minora ar fi asistat la un episod de violență din partea bunicii materne.
Tot astfel, consideră că pârâta are nevoie de o hotărâre judecătorească pentru ca minora să rămână în locuința actuală, per a contrario, comportamentul său este ilegal și abuziv.
Apelantul mai arată că deși a indicat ca temei Legea nr. 272/2004, instanța nu a avut în vedere aceste prevederi.
Nu în ultimul rând, se face un rezumat cu cele declarate de martori în fața primei instanțe, prin care susține că pârâta pleacă alături de un prieten în afara localității și o duce și pe minoră cu ea, fără acordul reclamantului, că spațiul de locuit al mamei este împărțit cu părinții ei și cu un câine, în apartament de . fi fost lovită de bunica maternă, că bunicii materni nu permit reclamantului și bunicilor paterni să viziteze minora la locuința pârâtei, bunica maternă adresându-le injurii de față cu minora, reluând și ideea susținută în fața primei instanțe că bunica maternă are prea multe obligații pentru a mai avea grijă și de nepoată.
În primul rând, solicită respingerea apelului pe cale de excepție, acesta fiind introdus cu încălcarea limitelor efectului devolutiv a căii de atac, determinat de ceea ce s-a dedus judecății în primă instanță, contravenind prevederilor art. 478 alin. (l)-(3) Cod procedură civilă.
Susține această excepție a nelegalității apelului, întrucât cererea introductivă a reclamantului s-a întemeiat pe: o presupusă situație conflictuală între părți, care se agravează în fiecare zi, astfel încât trecerea timpului ar prejudicia și mai mult situația familiei și, în special, interesul minorei și relațiile de familie, în condițiile în care pârâta ar fi implicat minora în relația ei extraconjugal; că pârâta 1-a amenințat de mai multe ori că îl va scoate afară din locuința familiei, că aceasta a solicitat evacuarea reclamantului din locuința familiei și ca urmare, reclamantul este nevoit să se mute la părinți, pe .; faptul că bunicul matern este suferind, bunicii părăsesc locuința frecvent, zile la rând, în special în timpul verii, astfel că minora ar risca să rămână nesupravegheată în lipsa mamei care lucrează până la ore târzii și în lipsa tatălui care a fost alungat din locuința familiei.
Cu toate acestea, din motivarea apelului, rezultă motive noi pe care apelantul le are în vedere: un abuz de drept din partea pârâtei care ar fi stabilit unilateral locuința minorei, îngrădirea vizitării minorei (despre care în aceeași motivare susține și că e totală și că e parțială), refuzul pârâtei de a se muta într-o altă locuință.
Astfel, apreciază că apelantul încearcă să depășească limitele în baza cărora instanța de apel poate judeca, motiv pentru care solicită respingerea apelului ca nelegal formulat.
În al doilea rând, pe fondul celor invocate, față de primul motiv de apel, constând în faptul că instanța ar fi încălcat principiul disponibilității, arată că acesta se impune a fi respins ca neîntemeiat. Aceasta deoarece, deducția logică a obiectului dedus judecății în raport de condiția aparenței de drept, impunea ca în măsura în care reclamantului i se respingea cererea de emitere a ordonanței președințiale, fetița minoră H. Alexia B. să continue să locuiască acolo unde a avut domiciliul statornic încă de la nașterea sa. Acest loc este implicit și locuința pârâtei, sens în care este evident că minorei îi rămâne asigurată aceeași locuință, astfel că susținerea apelantului potrivit căreia ar fi fost nevoie de o cerere reconvențională este lipsită de temei. Din formularea explicațiilor reclamantului, apreciază că s-ar înțelege că fiica sa, în contextul respingerii cererii introductive, ar trebui să locuiască într-un spațiu străin, întrucât pârâta nu a formulat cerere reconvențională, iar o astfel de idee denotă doar absurdul considerațiilor apelului exercitat.
În mod cu totul mincinos, apelantul încearcă să inducă o falsă înțelegere asupra stării de fapt, întrucât susține că locuința actuală a minorei ar fi fost stabilită de pârâtă în mod unilateral și abuziv, fără acordul reclamantului. Față de aceasta, arătăm că așa cum a reținut și prima instanță, minora încă de la momentul nașterii sale a locuit la imobilul din Cluj-N., Calea Dorobanților, nr. 97, ., respectiv alături de bunicii materni și părinți. Pentru acest motiv, susținerea reclamantului nu are nici o justificare rațională, locuința minorei nefiind schimbată în nici un moment de la nașterea ei, fiind implicit de înțeles că nu avea cum să stabilească mama fetiței în mod abuziv și unilateral o locuință, atâta timp cât soții au locuit împreună cu minora până în luna septembrie 2014, când reclamantul s-a mutat la părinții săi. De altfel, această susținere în sensul stabilirii abuzive a locuinței minorei nu a fost susținută de nici unul din martorii propuși de reclamant, audiați în prima instanță.
În plus, așa cum a susținut deja, trebuie să se țină seama de faptul că printr-o admitere a cererii reclamantului, minora de 3 ani ar fi scoasă din mediul în care a crescut de la momentul nașterii sale și despărțită de persoanele cu care aceasta este obișnuită și alături de care s-a acomodat cu o rutină zilnică, din care reclamantul dorește cu orice preț să o scoată, pentru a-i sfida pe pârâtă și buneii materni ai fetiței. Așa cum s-a reținut în jurisprudență, prin stabilirea domiciliului se asigură minorei o locuință principală și statornică, trebuie să se țină cont de un alt criteriu legat de interesul minorei, respectiv unde a locuit de regulă copilul și mediul familial în care a crescut.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel în sensul că de fapt există o prezumție legală a îndeplinirii condițiilor de exercitare a cererii de emitere a ordonanței președințiale, arătă că și acest motiv trebuie respins ca neîntemeiat. Astfel, arătăm pe de o parte, că dispozițiile art. 919 Cod procedură civilă au fost înțelese
În mod greșit de către apelant, întrucât prin aceste prevederi se statuează faptul că asupra unor măsuri vremelnice se poate pronunța instanța prin ordonanță președințială, nicidecum că orice cerere ce se încadrează în cazurile de la art. 919 Cod procedură civilă generează o răsturnare a probei, ce ar impune ca pârâta să facă dovada contrară automat. Pe de altă parte, condiția urgenței, așa cum în mod corect a reținut instanța, nu a fost dovedită de către reclamant, deoarece nu s-a dovedit în nici un fel că schimbarea locuinței actuale a minorei ar fi justificată de motive întemeiate, că dreptul apelantului de a avea legături personale cu minora ar fi afectat sau că minora ar fi afectată psihic și emoțional în cazul în care nu i s-ar stabili locuința la domiciliul tatălui său. Toți martorii audiați în cauză au arătat că fetița are condiții normale de locuit, așa cum s-a reținut și în raportul anchetei sociale efectuat în cauză. Schimbarea domiciliului minorei s-ar justifica doar dacă
În prezent minora nu ar avea aceste condiții normale, decente de locuit și dacă persoanele cu care locuiește minora (mama și bunicii materni) nu s-ar ocupa în mod corespunzător de creșterea, educarea și întreținerea minorei, aspecte care nu sunt aplicabile în speță.
Faptul că reclamantul arată și în cadrul acestui motiv de apel că pârâta în mod abuziv a stabilit locuința la bunici materni și că ar fi refuzat să locuiască cu soțul ei la bunicii paterni, reținând minora la ea fără acordul reclamantului, denotă intenția acestuia de a denatura toată starea de fapt. Practic, soții împreună cu fiica lor nu au locuit niciodată Ia părinții reclamantului, sens în care nu i se poate imputa intimatei vreun refuz de a (mai) locui acolo. în plus, reiterăm și faptul că minora locuiește la același domiciliu de la nașterea sa, neexistând până la acest moment nici o schimbare a domiciliului său, astfel că presupusa reținere a fetiței de către mama sa într-un anumit spațiu este lipsită de logică.
De asemenea, având în vedere că reclamantul a invocat evacuarea sa, apreciază întemeiat să arate că reclamantul este cel care a depus pentru termenul din 22.09.2014, cererea adresată Asociației de Locatari de la imobilul în care locuiește pârâta și minora, prin care s-a solicitat de către acesta scoaterea sa de la cheltuielile de . faptul ca hotărârea de evacuare a fost pronunțată în 24.09.2014, iar cererea reclamantului de scoatere de la cheltuielile de . în 11.09.2014, sens în care apreciem că dacă într-adevăr reclamantul își dorea să mai locuiască alături de minoră, ar fi așteptat soluția instanței. De asemenea, cererea de evacuare a fost introdusă de părinții pârâtei, întrucât aceștia sunt proprietarii apartamentului în care au locuit cei doi soți, iar temeiul nu a constat în lipsa contribuției la întreținerea fetiței, așa cum a afirmat avocatul părții adverse la cuvântul pe fond în fața primei instanțe, ci pentru lipsa contribuției la întreținerea locuinței.
În plus, nici afirmațiile conform cărora pârâta ar împiedica legăturile personale ale reclamantului cu minora nu sunt adevărate, în condițiile în care așa cum au arătat și martorii audiați, reclamantul petrece timp cu minora și săptămânal minora doarme și la domiciliul actual al tatălui. De altfel, chiar de nenumărate ori, reclamantul a refuzat să aducă fetița acasă la ora stabilită de comun acord cu pârâta, ci mult mai târziu, strict din motive șicanatorii, fără să fie preocupat de faptul că minora ar trebuie să fie pregătită din timp pentru grădiniță.
Totuși deși avocatul reclamantului a mai afirmat și la cuvântul pe fond, că pârâta ia decizii în mod unilateral cu privire la programul fetiței, tocmai martora propusă din partea reclamanților, respectiv mama reclamantului a declarat că soții țin legătura permanent cu privire la programul minorei. Contradicția permanentă cu realitatea este redată chiar de motivarea apelului, care în cuprinsul paginii 2 a apelului arată că dreptul reclamantului de a vizita minora este total îngrădit, iar în cuprinsul aceluiași paragraf, susține și că durata vizitelor sale este dictată de pârâtă. Or, în contextul în care se face referire la o durată a vizitelor, este lesne de înțeles că aceste vizite există și că se păstrează legăturile cu minora.
În privința faptului că reclamantul susține că în vacanța de vară i s-ar fi permis doar o săptămână să stea cu minora, consideră că acesta probabil nu își amintește că a plecat din locuința familiei numai în septembrie, iar vacanța de vară a minorei a durat doar până în august, astfel că nu exista interes și motiv să ia minora, cât timp locuia cu aceasta.
În al treilea rând, față de presupusul incident cauzat de bunica materna, arătăm că nu a existat nici o faptă de violență, în sens contrar organele de poliție ar fi efectuat cercetări, însă tocmai polițiștii chemați la acel moment de către pârât au îndemnat bunicii materni ai fetiței să procedeze la o cerere de evacuare a ginerelui, pe cale judecătorească.
În al patrulea rând, cu privire la faptul că instanța nu s-ar fi pronunțat cu privire la criteriile de evaluare prevăzute de Legea nr. 272/2004, consideră că și acest motiv este neîntemeiat. Așa cum se observă din motivare, pe de o parte, prima instanță a raportat interesul minorei la toate aspectele probate în cauză, iar pe de altă parte, în cazul unei cereri de emitere a ordonanței președințiale, instanța este limitată la o „pipăire a fondului", situație în care nu are competența de a analiza toate aspectele care vor fi deduse judecății în dosarul de divorț, respectiv dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N..
În al cincilea rând, în ceea ce privește concluziile formulate în apelul său, arată că reclamantul încearcă în continuare să denatureze complet realitatea, afirmând că pârâta a refuzat să mai locuiască cu soțul ei. Faptul că a solicitat scoaterea de la cheltuielile de întreținere, anterior admiterii cererii de evacuare formulată de socrii săi, în dosar nr._/211/2014 al Judecătoriei Cluj-N. conduce la o cu totul altă concluzie, în sensul că reclamantul a fost cel care nu a mai dorit să locuiască alături de soția sa și de fiica minoră.
Cât privește problema câinelui, așa cum s-a reținut și de către inspectorul din cadrul autorității tutelare și de prima instanță, acesta nu are nici o influență negativă asupra fetiței, dimpotrivă este cunoscut efectul benefic al unui animal de companie, ingrijit, asupra dezvoltării copiilor. în plus, animalul are toate vaccinurile corespunzătoare efectuate, așa cum reiese din înscrisurile depuse la termenul din 08.09.2014 și nu se poate imputa o neglijență în acest sens.
Față de programul de lucru al părților, arată că ambii părinți au nevoie de ajutorul bunicilor, întrucât nici reclamantul nu poate, raportat la programul său de lucru, să o ia zilnic pe fetiță de la grădiniță, în contextul în care fetița are program doar până Ia orele 15-15.30, iar în priința programului pârâtei, corect a reținut instanța că acesta îi pernițe să stea cu fetița.
Raportat la faptul că atâta timp cât a locuit la domiciliul socrilor săi, reclamantul nu a manifestat un interes sporit față de minoră, el nu poate invoca o prejudiciere a intereselor minorei, atâta timp cât tocmai el, chiar în zilele când era liber, pleca de acasă și revenea seara târziu, când fetița deja era pregătită de culcare.
în mod tendențios, avocatul reclamantului a încercat sa creeze impresia că minora ar fi obligație în plus pentru familia pârâtei, greu de suportat, întrucât bunica maternă mai are și alți nepoți și un soț suferind. Față de acestea, arătăm că operația bunicului patern din 1982 nu poate să denote o incapacitate a acestuia de a se îngriji de persoana sa, întrucât dacă ar fi reale afirmațiile părții adverse, ar fi fost nevoie de o nouă intervenție chirurgicală. în plus, bunicul patern a fost cel care le-a zugrăvit camera în care locuiau cei doi soți și minora, întrucât reclamantul a refuzat, iar o stare de sănătate precară, apreciem că nu i-ar fi permis să se ocupe de o asemenea lucrare. De asemenea, din cunoștințele pârâtei, și bunicul patern are probleme cardiace, însă obiectul litigiului nu a avut legătură directă cu aceste aspecte, pentru a le pune la rândul nostru, în discuție.
Concluzionează în sensul că cererea de emitere a ordonanței președințiale a reclamantului a fost în mod corect respinsă de Judecătoria Cluj-N., instanța reliefând în mod temeinic faptul că nu este îndeplinită condiția urgenței cererii, în lumina prevederilor art. 996 alin. (1) Cod procedură civilă. Minora locuiește în prezent acolo unde a locuit neîntrerupt de la naștere, sub ocrotirea în special a mamei și a bunicilor materni, de care este foarte atașată, având toate condițiile necesare, este sănătoasă, frecventează grădinița la care a fost înscrisă. Nu există nici cel mai mic indiciu că dezvoltarea sa fizică și psihică ar fi pusă în pericol în prezent la domiciliul actual. Dimpotrivă, o schimbare a domiciliului minorei, ca măsură provizorie, motivată de faptul că cei doi părinți nu mai doresc continuarea căsătoriei, nu ar face decât să o bulverseze psihic, să o scoată din mediul față de care s-a atașat total, să o îndepărteze de persoanele față de care are o afecțiune deosebită.
Pentru aceste motive, solicită respingerea apelului în principal pe cale de excepție, iar în secundar ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat în ciclul procesual al apelului.
În drept: art. 477, 478 alin. (l)-(3), art. 480 alin. (1) teza I-a, art. 919, art. 996, art. 999, 451-453 Cod procedură civilă.
Prin răspunsul la întâmpinare (f.33) apelantul a învederat următoarele:
1. Fată de excepția invocata, solicită respingerea acesteia, ca neîntemeiată.
Prin cererea introductivă am arătat, printre altele, că pârâta a solicitat evacuarea reclamantului din locuință, că minora a rămas cu reclamanta și cu părinții acesteia, că pârâta încearcă să îl îndepărteze pe reclamant de minoră, că reclamantul a fost alungat din locuința familiei și că a fost nevoit să se mute la părinții săi, care o primesc pe pârâtă în casa lor.
In cadrul dezbaterilor în fața instanței de fond, cu ocazia formulării tezelor probatorii, în urma administrării probelor și cu ocazia dezbaterilor, am arătat că reclamantul a fost evacuat din locuința familiei la inițiativa pârâtei (precizare cerere divorț) și a bunicilor paterni (acțiunea fiind finalizată după introducerea cererii de stabilire a domiciliului minorei) că pârâta, deși invitată de soț și de bunicii paterni, a refuzat să se mute în apartamentul pus la dispoziție de părinții reclamantului (așa cum rezultă din declarația martorei H. E., bunica paternă ) și că pârâta a hotărât, în mod abuziv, fără acordul reclamantului, să rețină minora la ea, respectiv ca minora să locuiască cu ea, la părinții ei (bunicii materni) și ca reclamantul să poată vedea minora în condițiile stabilite de pârâtă.
Aceste împrejurări de fapt au reieșit din probe și dezbateri, nu modifică obiectul cererii și se încadrează în textele legale (art. 14, 204, 389, 390 C.pr.civ.), au fost puse în discuția părților, față de care intimata-pârâtă, fără să invoce modificarea sau nemotivarea cererii în acest sens, a răspuns atât în cadrul dezbaterilor cât și prin concluziile sale scrise la pg. 5, ultimul paragraf "...reclamantul încearcă să sugereze faptul că locuința minorei a fost stabilită în mod unilateral și discreționar de către mamă, .... pârâta a împiedicat legăturile personale ale reclamantului cu minora....pârâta ia decizii în mod unilateral...", astfel încât împrejurările invocate nu depășesc cadrul procesual, nu reprezintă alte motive decât cele invocate în cererea introductivă și explicitate în raport cu declarațiile martorilor și mersul dezbaterilor.
De asemenea, a invocat atât în cererea introductivă dar și verbal, în ședință, precum și în concluziile scrise, faptul că interesul minorei se evaluează conform criteriilor stabilite în mod imperativ de Legea 272/2004, care iau în considerare disponibilitatea părinților de "a-l implica pe celalalt părinte in deciziile legate de copil si de a respecta drepturile părintești ale acestuia" (art. 21, al. 1, a, b) ori abuzul săvârșit de pârâtă rezultă tocmai din lipsa de disponibilitate a pârâtei în a recunoaște drepturile reclamantului de a-și vedea copilul, îngrădirea relațiilor cu minora, dar și din încălcarea de către pârâtă a obligației de a lua decizii în comun cu reclamantul în ce privește locuința minorei.
În motivele de apel aceste împrejurări au fost reluate și explicitate raportat si la reținerile si motivarea hotărârii de către instanță în sensul că " instanța apreciază că nu există motive suficiente pentru schimbarea locuinței minorei. Schimbarea domiciliului minore s-ar justifica.... " împreună cu motivele de fapt și de drept puse în discuția părților.
A fost astfel necesar ca, față de interpretarea eronată a obiectului cererii de către instanță, schimbare a locuinței în loc de stabilire a locuinței, să se expliciteze în motivele de apel faptul că obiectul cererii este stabilirea locuinței minorei, deoarece aceasta locuința nu a fost stabilită nici prin acord nici pe calea instanței, așa cum prevede legea, ci în mod abuziv pârâta a reținut minora la locuința sa alungându-l pe apelant din locuința comună.
în lipsa acordului și a unei hotărâri judecătorești de stabilire a locuinței minorei reclamantul a fost nevoit să formuleze cererea pentru stabilirea în mod legal a locuinței, până la soluționarea divorțului, deoarece pârâta în mod abuziv, sau cum a reținut intimata-pârâtă "unilateral și discreționar", a hotărât fără acordul reclamantului ca minora să locuiască cu ea la bunicii materni, și ca reclamantul să aibă relații cu minora după un program stabilit tot de pârâtă, ceea ce nu poate fi admis.
Apreciază că excepția invocată este neîntemeiată, pe de o parte afirmațiile intimatei sunt false, ea însăși răspunzând în fața instanței de fond la motivele despre care susține că nu ar fi fost deduse judecății (concluzii scrise pârâta, pg. 5, ultimul paragraf).
Pe de altă parte motivele de apel s-au raportat atât la obiectul cererii cât și la reținerile contradictorii și eronate ale instanței, astfel încât nu pot fi respinse, ele reprezentând motivele susținute și supuse dezbaterii în fața instanței de fond și explicitate în apel conform art. 478 al. 4 cpc.
Faptul că instanța de fond a depășit cadrul procesual nu poate fi imputat apelantului. Apelantul este obligat să motiveze modul în care apreciază că instanța, prin hotărârea atacată, a depășit cadrul procesual, raportat la obiectul cererii, motivele invocate și puse în dezbaterea părților și la probele administrate.
Față de excepția invocată înțelege să se folosească în probațiune de conținutul încheierii de ședință din 06.10.2014, când au avut loc dezbaterile pe fond, de concluziile scrise depuse de pârâta și solicităm depunerea la dosarul cauzei a notelor de ședință ale grefierei si înregistrarea audio a ședinței de judecată din 06.10.2014, în temeiul art. 231 al. 2 cpc (respectiv 231 așa cum a fost modificat prin Legea 138/2014).
2. Pe fond,
2.1. Fată de depășirea cadrului procesual invocată de către apelant.
Intimata invocă deducția logică a obiectului cererii, în sensul că cererea de stabilire a locuinței minorei la pârâtă poate fi subînțeleasă chiar și în lipsa unei cereri reconvenționale, din faptul că în măsura în care reclamantului i se respingea cererea, minora a fi continuat să locuiască la pârâtă.
O astfel de afirmație nu poate fi primită, textul de lege care reglementează stabilirea locuinței copilului fiind foarte clar, în acest sens art. 21 al. 1 Legea 272/2004 stipulează: "în cazul în care părinții nu se înțeleg cu privire la locuința copilului instanța de tutelă va stabili locuința acestuia la unul dintre ei" (art. 496 al. 2,3,4 c.civ ); art. 496 c.civ. -."locuința copilului stabilită potrivit prezentului articol", "în caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște" ; iar în ce privește stabilirea cadrului procesual "obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților" (art. 9 al 2 cpc), astfel încât nu este permis nici instanței nici pârâtei să "deducă logic" dacă există sau nu o cerere, sau dacă hotărârea prin care se respinge cererea reclamantului stabilește "logic" că locuința minorei e la pârâtă, cu atât mai mult cu cât, în funcție de cererile formulate, "instanța poate stabili ca locuința minorei să fie chiar în altă parte decât la părinți" (art. 21 al.2 Legea 272/2004).
După raționamentul intimatei se putea deduce logic ca minora să locuiască cu bunicii paterni chiar și în lipsa unei cereri în acest sens!
Prin urmare, deducția logică nu este aplicabilă.
Cererile nu se deduc, ele se formulează și se pun în discuția părților, iar efectele hotărârii se întind doar cu privire la conținutul dispozitivului, raportat la cererile formulate (art. 9 al.2, art. 209, art. 425 al. 1, lit.c, C.pr.civ.)
Intimata susține că ea nu avea cum să stabilească locuința minorei atâta timp cât soții au locuit împreună, până când reclamantul s-a mutat la părinții săi, ca și cum reclamantul de bună voie ar fi părăsit locuința comună. Așa cum am arătat pârâta intimată a fost cea care l-a alungat pe soț din apartament, apoi bunicii materni au solicitat și obținut evacuarea pentru lipsă de titlu. Ca urmare, nu i se poate imputa reclamantului că a părăsit locuința comună și nici faptul că în urma alungării soțului pârâta poate hotărî, de la sine putere, ca minora să locuiască cu ea, în lipsa acordului soțului sau a unei hotărâri judecătorești.
In susținerea afirmației sale intimata arată că interesul minorei este respectat prin prisma jurisprudenței, invocând o decizie din 2007, față de care arătăm că aceasta nu poate fi primită deoarece Legea 272/2004, în forma publicată în 2014, stabilește clar și precis criteriile de evaluare a interesului minorei atunci când se pune în discuție stabilirea locuinței, criterii care nu au existat la data pronunțării Deciziei invocate, aceasta fiind astfel căzută în desuetitudine.
Prin urmare, prin hotărârea pronunțată a fost depășit cadrul procesual, deoarece în lipsa unei cereri reconventionale, instanța nu a fost investită să stabilească cu care dintre părinți urmează a locui minora ci doar să judece dacă cererea reclamantului de stabilire a locuinței minorei la el este întemeiată, luând în considerare interesul minorei raportat la criteriile de evaluare prevăzute de Legea 272/2004, locuința actuală a minorei nefiind stabilită nici prin acord nici prin hotărâre, iar reținerea minorei de către pârâta intimată la locuința sa reprezentând un abuz de drept.
2.2. în ce privește îndeplinirea condiției urgentei cererii,
În mod eronat, instanța a reținut că reclamantul nu a dovedit urgența cererii de ordonanță președințială, respingând cererea ca neîntemeiată pe acest motiv, reținând și că "nu există motive suficiente pentru schimbarea locuinței minorei".
În primul rând urgența rezidă din faptul că minora nu are o locuință stabilită conform legii, obiectul cererii nu este schimbarea locuinței minorei ci stabilirea locuinței minorei.
În lipsa unei hotărâri și în lipsa acordului părinților minora este supusă conflictelor dintre părți cu privire la locuință și la relațiile sale cu părinții, de unde rezultă urgența admiterii cererii.
Din același motiv art. 919 C.pr.civ. creează o prezumție legală în ce privește îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale atunci când obiectul acesteia este stabilirea locuinței minorilor și când există un proces de divorț pe rolul instanței, starea conflictuală privind stabilirea locuinței minorei, la care este supusă minora, reprezentând faptul vecin și conex pe care se bazează prezumția legală (art. 328 cpc).
În plus s-a dovedit că:
-atât intimata cât și părinții acesteia au exercitat presiuni asupra apelantului și l-au alungat din locuința familiei;
-pârâta abuzează de drepturile sale, reținând minora la ea fără acordul reclamantului, împiedicând în același timp apelantul să își exercite pe deplin drepturile sale părintești,
-pârâta nu permite reclamantului să ia minora la locuința sa decât din două în două săptămâni, câte 1-2 zile, iar în vacanța de vară i s-a permis doar o săptămână prin evacuarea reclamantului acesta nu mai are acces la locuința minorei,
-există o relație a pârâtei cu "prietenul,, ei (confirmată de martora S. M. si H. E.), în care este implicată minora participând împreună cu aceștia la excursii în afara localității;
-la locuința reclamantului pârâta este bine primită, nu există conflicte nici violență, minora are condiții mai bune,
-există o stare conflictuală dintre bunica maternă și reclamant (confirmată de martora A. S.),
toate aceste motive justificând urgența luării măsurii de stabilire a locuinței minorei la apelant.
Apelantul nu poate beneficia de un program de relații personale cu minora stabilit pe calea instanței, în lipsa unei hotărâri privind stabilirea locuinței minorei la pârâtă o astfel de cerere este lipsită de interes.
Astfel, condiția urgenței fiind prezumate dar și dovedită, instanța urma să verifice dacă cererea reclamantului corespunde interesului minorei, interes care urma să fie evaluat conform criteriilor stabilite de Legea 272/2004, invocată ca temei de drept si ignorate de către instanța de fond.
2.3.în ce privește incidentul cu bunica materna,
Acesta este real și recunoscut de aceasta (declarație A. S.), astfel încât afirmațiile intimatei sunt false. B. maternă a recunoscut că a intervenit într-o discuție a părinților legată de minoră și că fiind nervoasă a lovit ușa în spatele căreia era apelantul cu minora în brațe.
2.4.în ce privește criteriile de evaluare a interesului minore prevăzute de Legea 272/2004, pe care instanța nu le-au luat în considerare, intimata apreciază că instanța este limitată la o "pipăire a fondului" și nu are competența de a analiza aspecte legate de dosarul de divorț, ceea ce nu poate fi admis.
Atât Codul civil cât și Legea 272/2004 nu fac nici o distincție în ce privește aplicarea criteriilor de evaluare a interesului copilului, raportat la o cerere pe fond sau pe calea ordonanței președințiale, dimpotrivă precizează foarte clar că principiul interesului superior al copilului este impus părinților, oricăror alte persoane și prevalează în toate demersurile, deciziile și cauzele soluționate de instanțele de judecată, instanța fiind obligată să verifice chiar și înțelegerile acestora privind copilul, (art. 2, 8, 21 Legea 272/2004).
Raportat la prevederile Legii 272/2004 care stabilește criteriile de evaluare ale interesului minorilor, a arătat și probat că reclamantul întrunește aceste criterii iar pârâta mai puțin (condiții de locuit, programul de lucru al părinților, disponibilitatea părinților de a respecta drepturile celuilalt părinte și de a-l implica în decizii, starea de sănătate a bunicilor materni și gradul de ocupare a bunicii materne, principiul responzabilizării cu prioritate al părinților, starea conflictuală întreținută de pârâtă și bunicii materni, igiena în apartament, prietenul pârâtei).
Cu toate că a indicat ca temei legal Legea 272/2004 care prevede criteriile de evaluare a interesului minorei, instanța nu a ținut cont de ele și nici nu a motivat de ce le-a ignorat.
S-a reținut de către instanță că, chiar dacă reclamantul îi oferă minorei condiții mai bune de locuit, condiții care au fost dovedite, "instanța apreciază că nu există suficiente motive pentru schimbarea domiciliului minorei"- eroare! - nu s-a solicitat schimbarea domiciliului!
2.5.Referitor la împrejurările în care apelantul a părăsit locuința familiei, intimata face afirmații false, nesusținute.
Martorii au declarat că din cauza conflictelor cu intimata și bunica maternă intimatul a fost obligat să mănânce și să se spele la părinții săi, la actualul său domiciliu.
Mai mult, prin cererea de precizare a acțiunii de divorț a pârâtei- intimate din 15.05.2014, la petitul 7, aceasta a solicitat evacuarea apelantului. Prin urmare susținerea intimatei că apelantul a părăsit de bună-voie locuința comună, raportat la data precizării acțiunii de divorț și la data pronunțării hotărârii de evacuare, este falsă, atât intimata cât și părinții acesteia au exercitat presiuni asupra apelantului și l-au alungat din locuința iar acum invocă faptul că acesta a părăsit-o de bună voie.
2.6.Referitor la problema câinelui, s-a dovedit că, în ciuda afirmațiilor pârâtei, minora vine des în contact cu minora, mănâncă în bucătărie, are prioritate la baie, fetița neavând acces la cada de baie.
Referitor la de programul de lucru al părinților, afirmația pârâtei că minora are program doar până la 15-15,30 este falsă, minora doarme până la 15 și poate rămâne la grădiniță până la 17, ca la orice grădiniță cu program prelungit, pârâta și mama acesteia fiind cele care au hotărât, fără acordul apelantului, ca minora să fie adusă la 15-15,30, tocmai pentru ca apelantul să nu o poate lua el de la grădiniță.
Referitor la afirmația intimatei că apelantul a plecat de acasă, a arătat că atât intimata cât și bunica maternă l-au alungat pe apelant din locuința comună, iar bunica maternă intervenea în discuțiile părinților. Apelantul a încercat să protejeze minora cât mai mult de conflicte, preferând să plece de acasă, pentru a mânca și a se spăla, imputându-i-se că nu participă la cheltuieli, dar mai ales atunci când mama și bunica minorei declanșau conflictele, astfel încât plecarea de acasă nu se pot imputa apelantului.
Referitor la obligațiile bunicii materne, singura care a făcut afirmația că "minora este o obligație în plus" este însăși intimata, apelantul nefăcând astfel de afirmații (vezi încheierea de ședință). Responsabilitățile bunicii materne, care pe lângă minoră se ocupă și de alți 2 nepoți, de bunicul patern suferind și de câine, au fost subliniate pentru a susține necesitatea prioritizării părinților în îngrijirea minorei dar și pentru a proba lipsa de disponibilitate a acesteia în raport cu nevoile minorei, în condițiile în care bunica se ocupă de minoră atunci când pârâta intimată are program prelungit, invocându-se faptul că minora trebuie luată de la grădiniță la ora 15, ceea ce este fals.
O altă afirmație falsă este cea legată de starea de sănătate a bunicului matern, care ar fi zugrăvit casa, afirmație neadusă în discuție și nesusținută în fața instanței de fond.
În condițiie în care instanța de apel va pune în discuție acest aspect se va putea dovedi că în perioada respectivă bunicul patern avea piciorul în gips.
Subliniază că în apel părțile nu se pot folosi de alte fapte și împrejurări decât cele care au fost puse în discuția părților în fața instanței de fond, ca urmare solicită respingerea acestei apărări.
In final, intimata face referire în mod eronat la schimbarea domiciliului minorei, care nu face obiectul prezentei cauze, nu există o hotărâre prin care să se fi stabilit locuința (nu domiciliul) minorei, nu există acordul părinților, nu există cerere de stabilire a locuinței minorei la intimată sau la bunicii materni, astfel încât orice referire la acest obiect nu poate fi luată în discuție, fiind în afara cadrului procesual.
Apreciază că interesul minorei este respectat și protejat prin stabilirea locuinței acesteia la reclamantul - apelant, cu atât mai mult cu cât s-a dovedit că la bunicii materni, unde au locuit soții împreună cu minora, reclamantul nu mai este primit, a fost evacuat, în această locuință minora a fost și este martora neînțelegerilor dintre soți dar și dintre reclamant și bunicii materni, atunci când apelantul dorește să viziteze minora la această locuință, situație care nu corespunde interesului minorei.
Raportat la prevederile legale invocate mai sus, la declarațiile martorilor, rezultă că:
- pârâta, după ce a refuzat să mai locuiască cu soțul ei, solicitând evacuarea acestuia, a refuzat să se mute împreună cu el la bunicii paterni, l-a evacuat cu sprijinul bunicilor materni din locuința comună, a decis în mod unilateral și abuziv, în lipsa unei hotărâri judecătorești, ca minora să locuiască cu ea și cu părinții ei, permițând minorei și reclamantului să se vadă după un program impus de ea, ceea ce dovedește abuzul de drept și lipsa de disponibilitate a pârâtei în implicarea reclamantului în deciziile legate de copil și de respectarea drepturilor părintești ale acestuia;
- pârâta pleacă cu prietenul ei în afara localității și o duce și pe minoră cu ea, fără acordul reclamantului (declarație S. M., H. E.);
- spațiul de locuit al mamei este împărțit cu părinții ei și cu un câine, în apartament de . locuința pârâtei minora asistă la scandaluri, a fost lovită cu ușa de bunica maternă care intervine în deciziile legate de minoră, care nu i-a permis reclamantului să ia minora la plimbare; ceea ce dovedește din nou lipsa de disponibilitate a pârâtei dai mai ales implicarea excesivă a bunicii materne relația dintre reclamant și minoră (declarație A. S.);
- bunicii materni nu permit nici reclamantului evacuat nici bunicilor paterni să viziteze minora la locuința pârâtei, le-au adresat injurii de față cu minora; (declarație H. E.)
- în lipsa mamei care are un program prelungit și lipsește de acasă la sfârșit de săptămână, (declarație Z. B.) minora este în grija bunicii materne, care, cu toată bunăvoința, fiind suprasolicitată de familia sa - ceilalți nepoți, un soț bolnav și un câine - nu are capacitatea de a răspunde în întregime nevoilor minorei (vezi declarația A. S.);
- responsabilitatea îngrijirii minorei revine în mod prioritar părinților, ceea ce înseamnă că atâta timp cât reclamantul este disponibil acesta are prioritate în îngrijirea minorei, înaintea mamei, dar mai cu seamă înaintea bunicii materne;
- bunicii paterni au oferit soților un spațiu de locuit generos, fără obligații materiale, bunica paternă se implică în îngrijirea minorei în limitele și condițiile stabilite de părinți, ceea ce dovedește disponibilitatea acestora dar și respectarea drepturilor și deciziilor ambilor părinți, fără a interveni în deciziile lor; (declarație H. E., Z. B., anchetă);
In concluzie, având în vedere că pârâta nu a solicitat stabilirea locuinței la ea pe cale reconvențională și că, în lipsa unei hotărâri si a acordului soțului, pârâta singură nu poate dispune cu privire la stabilirea locuinței minorei; ținând cont de faptul că minora a fost separată de tatăl ei în mod abuziv, că pârâta este cea care dictează condițiile în care minora poate să își vadă tatăl evacuat, doar prin admiterea prezentei cereri poate fi restabilită legalitatea privind locuința minorei si restabilirea legăturii dintre reclamant și fiica sa.
Față de cele de mai sus, față de motivele de fapt și de drept expuse și față de probele administrate în cauză, solicită admiterea apelului, modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii de emitere a ordonanței președințiale, așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată (onorar avocat, taxe).
În drept, au fost invocate prevederile art. 9 al.2, art. 328 art. 919, și art. 996-1001 N.C.pr.civ., art. 453 si urm, 466 si urm. C.pr.civ., art. 262, 263, 486, 496, 499, 529, 530 C.civ., Legea 272/2004.
In probațiune, apelantul a arătat că înțelege să se folosească de toate probele administrate în dosarul de fond, solicită admiterea de probe cu înscrisuri, anexează copia precizării de acțiune – divorț și solicită judecarea în lipsa.
Analizând apelul formulat, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, a ansamblului probator al cauzei, Tribunalul reține următoarele:
Motivul de apel prin care se susține depășirea cadrului procesual de către instanța de fond și încălcarea dreptului de dispoziție al părților, consacrat de art. 9 alin. 2 C.pr.civ., este nefondat.
Apelantul reclamant H. V. Z. A. a învestit instanța de fond cu judecarea cererii de emitere a unei ordonanțe președințiale prin care să dispună în contradictoriu cu intimata pârâtă H. Krisztina B. stabilirea locuinței minorei la locuința reclamantului din mun. Cluj-N., . și obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de întreținere a minorei în cuantum de 350 lei lunar.
Analizând cerințele de admisibilitatea ale ordonanței președințiale, așa cum rezultă din art. 996 alin. 1 C.pr.civ. în lumina probelor administrate în cauză instanța de fond a apreciat că nu este îndeplinită cerința urgenței măsurii solicitate și, în consecință, a respins cererea.
Criticile apelantului în modalitatea analizată puteau viza dispozitivul hotărârii pronunțate iar nu argumentele care se regăsesc în considerentele acesteia. Față de soluția pronunțată nu se poate reține nici depășirea cadrului procesual și nici încălcarea dreptului de dispoziție al părților.
Al doilea motiv de apel este de asemenea nefondat. Apelantul susține că art. 919 C.pr.civ. instituie o prezumție legală în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale, atunci când obiectul acesteia este unul dintre cele enumerate la art. 919 C.pr.civ., respectiv stabilirea locuinței minorilor și când există un proces de divorț pe rolul instanței. În al doilea rând apelantul susține că locuința actuală a minorei a fost stabilită în mod abuziv a de către intimată la locuința bunicilor materni, intimata refuzând să locuiască cu soțul ei la bunicii paterni și reținând minora la ea fără acordul apelantului.
În conformitate cu dispozițiile art. 919 C.pr.civ., „instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere…”. Susținerile apelantului sunt nefondate deoarece dacă s-ar accepta interpretarea analizată instanța nu ar mai fi chemată să verifice îndeplinirea cerințelor de admisibilitate ale ordonanței președințiale așa cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 996 alin. 1 C.pr.civ.
Contrar susținerilor apelantului, Tribunalul apreciază că în prezenta cauză instanța a stabilit corect situația de fapt și în lumina probelor administrate – înscrisuri, interogatorii, depoziții ale martorilor și ancheta socială – a apreciat că nu este îndeplinită cerința urgenței
Instanța de fond a procedat la analiza atentă a declarațiilor martorilor H. E. M. (f. 84-86). Z. B. (f. 106-107), A. S. (f. 109-110) și S. M. (f. 113), iar susținerile apelantului reclamant în sensul că există motive întemeiate care ar justifica schimbarea locuinței actuale a minorei H. Alexia B. nu au fost dovedite.
În același timp, Tribunalul constată că, audiată în calitate de martor, mama apelantului, H. E. M. (f. 84-86 dosar judecătorie) a arătat în cuprinsul depoziției sale că între minoră și părinți și respectiv între minoră și bunicii materni și paterni există o relație foarte bună, fetița îi iubește pe toți. Din cuprinsul acestei depoziții nu rezultă că intimata ar împiedica păstrarea legăturilor personale cu minora de către apelant sau bunicii paterni. A mai arătat martora că atât bunicii materni cât și bunicii paterni se ocupă de fetiță.
În același timp, din probațiunea administrată nu rezultă că intimata nu s-ar ocupa în mod corespunzător de creșterea și întreținerea minorei sau dovada faptului că presupusa relație extraconjugală a intimatei ar avea vreo influență asupra minorei.
Dimpotrivă instanța de fond a reținut corect faptul că raportat la vârsta minorei H. Alexia B., de 3 ani, este în interesul ei superior să locuiască împreună cu mama sa până la finalizarea procesului de divorț al soților, aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-N.. Sunt nefondate și susținerile apelantului cu privire la stabilirea de către intimată în mod abuziv a locuinței minorei, fiind încălcat astfel dreptul apelantului de a decide cu privire la minoră. În realitate, minora are această locuința de la naștere.
De altfel, în ipoteza în care intimata ar împiedica exercitarea dreptului apelantului de a avea legături personale cu minora, acesta are posibilitatea de a solicita pe calea ordonanțelor președințiale stabilirea unui program provizoriu în acest sens, până la finalizarea procesului de divorț. Constatarea se impune și raportat la înscrisurile depuse de către apelant (f. 54-55), din care rezultă că s-a adresat organelor de poliție arătând că nu i se permite vizitarea minorei. Din adresa emisă de Secția 2 Poliție rezultă că intimata și-a luat angajamentul de a nu îngrădi în nici un fel dreptul apelantului de a vizita minora și de a relaționa cu aceasta.
Cu privire la afirmațiile apelantului vizând nesocotirea de către instanța de fond a criteriilor reglementate de Legea nr. 272/2004 este de remarcat faptul că în limitele învestirii sale instanța s-a pronunțat cu privire la cererea reclamantului. Instanța de fond nu avea obligația de a analiza fiecare criteriu enunțat de art. 2, 6 și 21 din actul normativ menționat, așa cum apreciază apelantul, în condițiile în care în lumina probatoriului administrat și a normelor legale incidente a stabilit corect situația de fapt și a aplicat corect normele menționate.
Analiza depozițiilor martorilor din cuprinsul memoriului de apel relevă faptul că apelantul reproduce doar afirmațiilor care se grefează pe poziția sa procesuală ignorând împrejurarea din analiza coroborată a depozițiilor martorilor nu rezultă temeinicia susținerilor sale.
Instanța de fond a analizat și susținerile apelantului reclamant cu privire la existența unui câine în apartamentul în care locuiește minora, iar concluziile instanței sunt corecte, relevante sub acest aspect fiind și constatările Serviciului Autoritate Tutelară din cadrul Consiliului local al municipiului Cluj-N. (f. 70 dosar judecătorie) și înscrisurile depuse în probațiune (f. 72-81 dosar judecătorie).
În lumina considerentelor expuse Tribunalul apreciază că sunt nefondate în întregime criticile apelantului.
Sunt nefondate și susținerile intimatei cu privire încălcarea limitelor efectului devolutiv al căii de atac, deoarece susținerile din apel se regăsesc și în cuprinsul cererii de chemare în judecată dar și în concluziile scrise depuse la instanța de fond, nefiind invocate motive noi.
Astfel, în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 C.pr.civ., urmează să fie respins ca nefondat apelul promovat de către reclamantul H. V. Z. A. în contra Ordonanței președințiale nr._ din 07.10.2014 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în prezentul dosar nr._, care va fi menținută în totul.
În temeiul art. 482 raportat la art. 453 alin. 1 C.pr.civ. va fi obligat apelantul să plătească intimatei H. K. B., suma de 600 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial conform înscrisului justificativ depus la dosar (f. 53).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul promovat de către reclamantul H. V. Z. A. în contra Ordonanței președințiale nr._ din 07.10.2014 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în prezentul dosar nr._, pe care o menține în totul.
Obligă apelantul să plătească intimatei H. K. B., suma de 600 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Noiembrie 2014.
Președinte, E. L. | Judecător, D. C. | |
Grefier, G. P. |
G.P. 19 Noiembrie 2014
Red./tehnored./E.L./G.P./19.11.2014
Judecător fond: R. C. R. – Judecătoria Cluj-N.
| ← Actiune în constatare. Decizia nr. 459/2014. Tribunalul CLUJ | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 595/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
