Pensie întreţinere. Decizia nr. 587/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 587/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 3807/328/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIE CIVILA Nr. 587/A/2014

Ședința publică de la 18 Septembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C.-V. B.

Judecător C.-A. C.

Grefier E. C.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind apelul declarat de apelant C. I., împotriva Sentinței civile nr. 2911/13.12.2013, pronunțată în dosar nr._, de Judecătoria T., privind și pe intimat B. A., intimat B. S. F., având ca obiect, pensie întreținere .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta asistată de avocat Hofner G. și reprezentantul intimaților, av. P. B., lipsind:

- intimat Pârât - B. A.

- intimat Pârât - B. S. F.

- apelant Reclamant - C. I.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, tribunalul constată că este legal investit material, teritorial și funcțional, a soluționa cauza.

De asemenea, constată în ce privește prezentul apel, că acesta a fost declarat, motivat și comunicat în termen, fiind legal timbrat.

Se constată că la data de 11 iunie 2014, s-a depus de apelant un răspuns la întâmpinare.

Reprezentantul apelantei depune la dosar dovada achitării onorariului avocațial și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de ridicat și solicită acordarea cuvântului cu privire la apel.

Reprezentanta intimaților, depune la dosar dovada achitării onorariului avocațial, Sentința civilă nr. 2103/03.03.2014,pronunțată de Judecătoria Cluj-N., în dosar nr._/211/2013, având obiect contestație la executare, din care reiese că în perioada iulie 2010 –iulie 2013 au fost îndeplinite obligațiile și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de ridicat și solicită acordarea cuvântului cu privire la apel.

Tribunalul constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de ridicat, declară închisă dezbaterea cauzei și acordă cuvântul pe apel reprezentanților prezenți.

Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului, anularea sentinței de fond ca nelegală și nefondată, cu rejudecarea pe fond a acesteia și admiterea pe fond a acțiunii cum a fost formulată, respectiv, majorarea rentei viagere la suma de 800 lei lunar. În subsidiar solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței de fond ca parțial nelegală și nefondată cu admiterea acțiunii așa cum a fost formulată majorând renta viageră de la suma de la 310 lei la 800 lei lunar. În susținerile sale, arată că instanța nu s-a pronunțat asupra probelor administrate în cauză fiind vorba de o modificare a contractului de întreținere sunt aplicabile în cauză, dispozițiile Noului Cod Civil, și a fost investită instanța de la data promovării acțiunii nefiind încadrată pe Vechiul Cod Civil. În ce privește contractul de întreținere din 2005, s-a transferat nuda proprietate într-un contract de rentă viageră. În ce privește instanța, nu a dispus în ce privește contractul de întreținere ci doar de executare a contractului .Ca urmare, pe fond acțiunea este întemeiată pe probele administrate a făcut dovada că este în vârstă apelanta, că este bolnavă și are nevoie de îngrijire specială și de o persoană care să-i procure alimentele . A mai arătat că a făcut demersuri la un azil de bătrâni unde lunar poate fi c/v întreținerii 1500 lei, însă nu dispune de această sumă fără plata rentei ce o solicită. Arată că apelanta locuiește în T. la periferie, . singură și ca urmare se află într-o situație grea. Apelanta se află într-o situație fizică și morală, în care nu se poate întreține singură.

Reprezentanta intimaților, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală, pentru motivele din întâmpinare, cu cheltuieli de judecată. În susținerile sale arată că în cauză este aplicabil Vechiul Cod civil, respectiv art. 6 nu se regăsește aplicabil pe Noul Cod Civil. În ce privește solicitarea apelantei, nu se poate dispune majorarea rentei lunare, ci eventual plata sumei majorată raportat la rata inflației, tocmai pentru aceea a fost de acord cu plata sumei de 500 lei rentă viageră . Raportat la relațiile dintre părți, s-a procedat la rezoluțiunea contractului de întreținere, deoarece a refuzat întreținerea pe care intimații i-o ofereau și atitudinea ostilă pe care o prezenta apelanta. Așa cum reiese și din sentința de fond, apelantei i s-a achitat de intimați renta pe timp de 3 ani însă deoarece a refuzat suma cu titlu de rentă acum nu se poate majora la 800 lei, deoarece ar fi o împovărare a clienților săi, deoarece au încercat executarea și în natură. Dacă intimații ar fi putut să presteze această întreținere, o făceau și nu s-ar fi ajuns în această situație deci de situația creată este vinovată reclamanta și nu intimații.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2911/13.12.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta C. I. împotriva pârâților B. A., având ca obiect majorare renta.

S-a dispus majorarea rentei lunare stabilite în favoarea reclamantei și în sarcina pârâților prin sentința civila nr. 2200/2007 a Judecătoriei T., revocabila prin respingerea recursului prin Decizia civila nr. 1332/R/17.12.2007 a Tribunalului Cluj, de la suma de 310 lei la suma de 500 lei lunar.

Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:

În fapt, prin contractul de intretinere autentificat de BNP D. M. sub nr. 699/2005, reclamanta în calitate de întretinuta a înstrainat imobilul situat in T. . înscris în CF_ T. compus din casa si gradina in suprafața de 695 mp, paraților, care în calitate de întretinatori s-au obliga sa-i asigure întretinerea necesara constând in asigurarea de alimente si toate cele necesare traiului de zi de zi, reclamanta pastrandu-și uzufructul viager.

Prin Sentința civilă nr. 2200/2007 pronunțata de către Judecătoria T. irevocabila prin respingerea recursului prin Decizia civila nr. 1332/R/17.12.2007 a Tribunalului Cluj, instanța a dispus transformarea obligației de prestare a întretinerii în natura, în obligația de plata a rentei viagere suma de 310 lei lunar în favoarea reclamantei, motivat de refuzul nejustificat si culpabil al acesteia de a primi intretinerea prestata de către pârâți.

Prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze reclamanta a solicitat instanței să dispună majorarea cuantumului sumei lunare stabilite în sarcina pârâților cu titlu de obligație de întreținere, la suma de 800 lei, motivat de faptul că nevoile sale de întreținere nu pot fi corespunzător acoperite cu suma de 310 lei lunar stabilită de instanța de judecată.

În soluționarea prezentei cereri se va avea în vedere cu precădere că, raportat la data nașterii, respectiv modificării raporturilor contractuale dintre părți, prezenta acțiune este guvernată de dispozițiile Codului civil de la 1864, iar nu de cele ale Noului Cod civil, aplicabile potrivit art. 6, numai actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după ., respectiv efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi.

Ca urmare s-a reținut că deși nereglementat în codul civil de la 1864, contractul de intretinere poate fi definit ca fiind acela prin care prin care o parte înstraineaza un bun sau plateste o suma de bani, cealalta parte obligându-se în schimbul acestora să îi asigure întretinerea în natura pe timpul cât va trai, iar dupa moarte sa o înmormânteze.

Transformarea prestatiei de intretinere în bani pentru situația în care executarea în natura nu mai este posibila, are ca efect, practic, transformarea contractului de întretinere în contract de renta viagera, pentru ca întreținerea se transforma . bani pe durata vietii creditorului.

Pe cale de consecinta, contractului astfel modificat i se vor aplica regulile de la renta viagera, din momentul nasterii noii obligatii si nu cele generale pentru obligatii, care se aplica in cazul contractului nenumit de intretinere.

Ca urmare, instanța a apreciat că, raportat la întreaga reglementare legală a contractului de rentă viageră – art. 1639-art. 1651 cod civil – nu pot fi avut în vedere în soluționarea unei cereri de majorare a rentei lunare, argumente legate de nevoile de întreținere ale celui beneficiarului rentei.

S-a avut în vedere deopotrivă că atât prin interogatoriul administrat în cauză, cât și prin concluziile pe fondul cauzei, pârâții au arătat că sunt de acord să se majoreze renta lunară la suma de 500 lei, deși în opinia lor majorarea ar fi fost posibilă în temeiul legii numai prin actualizarea sumei cu rata inflație, actualizare care ar fi ajuns numai până la suma de 427 lei lunar.

Prin urmare, în considerarea acestei poziții procesuale, precum și având în vedere prevederile art. 436 Ncpc, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a dispune majorarea rentei lunare stabilite în favoarea reclamantei și în sarcina pârâților prin sentința civila nr. 2200/2007 a Judecătoriei T., revocabila prin respingerea recursului prin Decizia civila nr. 1332/R/17.12.2007 a Tribunalului Cluj, de la suma de 310 lei la suma de 500 lei lunar.

Împotriva acestie sentințea declarat apel reclamanta C. I., solicitând instanței, în baza art.480 alin.3 teza 1 NCPC, admiterea apelului, anularea sentinței civile nr.2911/2013 ca nelegala si nefondata si rejudecând fondul cauzei solicită admiterea acțiunii formulate dispunând majorarea rentei viagere la suma de 800 lei lunar.

In subsidiar, solicită apelanta, in baza art.480 alin.2 NCPC, schimbarea în parte a sentinței civile nr.2911/2013 ca parțial nelegala si nefondata și rejudecând cauza, pe baza probatoriului administrat în dosar, a se dispune admiterea acțiunii așa cum a fost formulata majorând renta viagera în favoarea acesteia de la suma de 310 lei la suma de 800 lei lunar.

Solicită obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecata la fond si in apel.

În motivare apelanta reclamantă arată faptul că hotărârea fondului este nelegala și nefondata pentru următoarele considerente:

I. Instanța de fond în mod greșit a soluționat procesul si nu a intrat in

judecata fondului cauzei.

In baza contractului de întreținere autentificat de BNP D. M. sub nr.699/2005, arată apelanta reclamantă faptul că aceasta în calitate de întreținuta a înstrăinat imobilul situat în T. . înscris în CF_ T. compus din casă și grădină în suprafața de 695 mp paraților, care în calitate de întreținători se obligau să-i asigure întreținerea necesară constând în asigurarea de alimente și toate cele necesare traiului de zi de zi, aceasta păstrându-și uzufructul viager.

Prin Sent.civ.nr.2200/2007 pronunțata de către Judecătoria T. definitiva si irevocabila s-a respins acțiunea acesteia de reziliere a contractului de întreținere si s-a admis acțiunea reconvenționala formulată, obligând pârâții din prezenta acțiune la plata lunara a unei rente viagere în suma de 3.100.000 lei vechi în favoarea acesteia.

Prin aceasta hotărâre judecătoreasca raporturile dintre părți nu s-au schimbat, acestea fiind guvernate în continuare de regulile specifice contractului de întreținere, modificându-se doar modalitatea de executare a contractului de întreținere, obligația de plata a unei sume de bani in favoarea acesteia intervenind ca urmare a constatării instanței a refuzului ei de a primi întreținerea în natura. De altfel, instanța nici nu putea interveni între părți și să modifice raporturile contractuale.

Prin urmare, constatarea instanței de fond că, a avut loc transformarea contractului de întreținere în contract de renta viagera este absolut nelegala si nefondata, astfel că în speța sunt aplicabile regulile contractului de întreținere, asa cum acestea au fost stabilite de către părțile contractante, modificându-se doar modalitatea de executare a contractului.

Având în vedere ca acțiunea a fost promovată în anul 2013, ca a solicitat majorarea rentei lunare incepând cu data introducerii acțiunii și ca aceasta acțiune avea în vedere împrejurari de fapt privind situația materiala a acesteia care se circumscriau în timp acestei perioade, apreciază apelanta că în speța de față sunt aplicabile dispozițiile NCC care potrivit art.6 alin.5 precizează ca " dispozițiile legii noi se aplica tuturor actelor si faptelor încheiate sau, dupa caz, produse ori săvârșite dupa ., precum si situațiilor juridice născute dupa ." coroborate cu disp.art.5 din Legea 71/2011 pentru punerea in aplicarea a Legii 287/2009 privind Codul Civil.

II. Instanța nu s-a pronunțat asupra probatiunii administrate in cauza.

Apreciază apelanta că, chiar în situația aplicării V.C.C. instanța de fond trebuia să aplice regulile specifice contractului de întreținere și prin urmare să dispună majorarea rentei lunare conform probatiunii administrate in cauza.

Astfel, din actele de la dosar precum si din depozițiile martorilor a rezultat faptul ca suma de 310 lei stabilita in 2005 în favoarea sa este modica si nu acoperă în prezent cheltuielile reale de întreținere ale acesteia.

Totodată, apreciază apelanta ca suma de 310 lei noi lunar este modică în raport cu valoarea imobilului - teren 695 mp și casa - care a trecut în proprietatea intimaților, aceasta trebuind să suport toate cheltuielile de întreținere ale imobilului precum si ale acesteia.

În prezent starea sa de sănătate s-a degradat, se deplasează cu greutate, este o persoana în etate de peste 90 de ani, suferă de hipertensiune arteriala, insuficienta circulatorie, cataracta, hipoacuzie si alte boli menționate si probate cu actele medicale de la dosar.

De asemenea, s-au majorat cheltuielile cu întreținerea casei, respectiv utilitățile (apa, energie electrica, gaz metan, salubritate) aceasta trebuind să suporte atât contravaloarea acestor cheltuieli cât și deplasarea greoaie la furnizorii de utilități pentru achitarea acestor facturi.

Arată apelanta faptul că are o pensie în sumă de 350 lei/lunar care împreună cu suma de 310 lei de la intimați nu-și poate acoperi nevoile normale de întreținere.

Arată de asemenea și faptul ca aceasta fiind în imposibilitate fizica de multe ori să-și asigure singura cele necesare traiului, este obligată să apeleze la alte persoane pentru a o ajuta cu procurarea de alimente, medicamente, întreținerea casei, inclusiv plata facturilor. D. cheltuielile cu plata unei persoane care o ajută în gospodărie se ridica la suma de 500 lei/lunar.

Totodată, văzând că nu poate să se mai descurce singura a luat legătura cu un azil de bătrâni pentru a se interna și a avea o bătrânețe asigurata si liniștita, costurile pe care ar trebui să le suporte fiind de circa 1500 lei/lunar, sens în care a depus la dosarul cauzei un înscris din care rezulta acest cost.

Asupra acestei probațiuni administrate la fond, instanța nu s-a pronunțat apreciind, în mod nefondat, față de regulile contractului de renta viagera care ar fi aplicabil raportului juridic dintre părți, că nu pot fi avute in vedere in soluționarea unei cereri de majorare rentei lunare argumente legate de nevoile de întreținere ale beneficiarului rentei. Cu toate acestea, întrucât intimații au fost de acord cu majorarea rentei lunare la suma de 500 lei, instanța a apreciat că în speță sunt incidente disp. art.436 NCPC si prin urmare a admis în parte acțiunea.

Asa cum a arătat, în speța sunt aplicabile regulile contractului de intretinere, terții si nici măcar instanța neputându-se substitui voinței părților contractante, modificarea intervenita prin sent.civ.nr.2200/2007 a avut în vedere doar modalitatea de executare a contractului si nicidecum esența contractului.

III. Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecata făcute la fond si probate cu chitanțele de la dosar.

Apreciază apelanta că se impunea obligarea pârâților la plata acestor cheltuieli având in vedere ca acțiunea a fost admisa în parte, mai ales ca anterior promovării acțiunii aceasta le-a înaintat intimaților o notificare solicitând majorarea rentei lunare rămasa fara răspuns, cu obligarea intimaților la plata în intregime a cheltuielilor de judecata de la fond si din apel.

In consecința, solicită în lumina disp.art.476 NCPC, rejudecarea cauzei si pe baza probelor sa admiteti prezentul apel.

În drept: art.480 alin.2, 3, 451 NCPC.

La data de 22.05.2014 s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimaților pârâți B. A. și B. S. F., solicitând instanței respingerea apelului formulat de către relamanta-apelanta C. I. împotriva Sentinței civile nr. 2911/2013 pronunțata de Judecătoria T. ca nefondat, cu consecința menținerii în integralitate a Sentinței atacate și obligarea apelantei la suportarea cheltuielilor lor de judecata din prima instanța si apel, constând in onorariu avocațial, cheltuieli de transport in cuantum de 50 RON/termen de judecata si orice alte cheltuieli vor surveni pe parcursul procesului.

În motivare intimații pârâți au reiterat apărările invocate și in fața primei instanțe, reținute in considerentele sentinței.

La data de 11.06.2014 apelanta reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinare, solicitând instanței respingerea apărărilor formulate de intimații pârâți ca fiind nefondate.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:

Instanța a reținut că sunt incidente in cauză dispozițiile Vechiului Cod Civil, concluzie corectă, raportat la data încheierii contractului de întreținere, anterioară intrării in vigoare a noului Cod civil și disp. art. 6 din N.C.C, care supune dispozițiilor noului Cod civil efectele viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării in vigoare a acestuia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi.

In speță, este in discuție un raport juridic obligațional, care nu se încadrează in niciuna dintre situațiile enumerate mai sus.

Deși a reținut incidența in cauză a dispozițiilor Codului civil de la 1864, mai departe, instanța aplică practic o dispoziție cuprinsă în art. 2262 N.C.C. actual, ce stipulează că în situația înlocuirii prestației de întreținere, cu plata unei sume de bani, sunt aplicabile dispozițiile ce reglementează contractul de rentă viageră.

Instanța nu a făcut trimitere expresă la articolul din Noul cod civil ce cuprinde această prevedere legală, însă l-a aplicat efectiv.

Vechiul cod civil nu cuprindea o prevedere legală similară, și nici pe aceea potrivit căreia, in cazul contractelor nenumite, dacă dispozițiile generale in materie de convenții sunt neîndestulătoare, se aplică dispozițiile legale referitoare la contractul cu care se aseamănă cel mai mult.

În lumina Vechiului Cod Civil atunci când regimul juridic al unei anumite convenții nu era suficient reglementată, erau aplicabile dispozițiile legale generale în materie de obligații.

Referitor la contractul de întreținere, in aplicarea disp. art. 969, 970 și 1073 Cod civil, doctrina și practica judiciară au admis constant că este admisibilă transformarea în bani a obligației de întreținere atunci când executarea acesteia în natură nu poate fi continuată din culpa creditorului întreținerii.

Suma de bani ce înlocuiește obligația de întreținere trebuie să reprezinte însă echivalentul întreținerii convenite de părți, având în vedere întregul său conținut.

În speță, transformarea în bani a obligației de întreținere s-a realizat anterior litigiului de față, când prin sentința civilă nr. 2200/2007, pronunțată la data de 31 mai 2007 în dosarul nr. 3058/2006 al Judecătoriei T., s-a admis acțiunea reconvențională a pârâților B. și s-a dispus transformarea în bani a obligației de întreținere, fiind obligați întreținătorii la plata unei rente viagere în sumă de 3.100.000 lei vechi lunar.

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta C. I. a solicitat majorarea sumei stabilite de instanță cu titlul de contravaloare a întreținerii la suma de 800 lei lunar, apreciind că aceasta nu mai acoperă în prezent nevoile sale de întreținere.

Față de considerentele expuse mai sus, apreciem că instanța a aplicat în cauză dispoziții legale străine cauzei, respectiv art. 1639-1651 Cod Civil, referitoare la renta viageră.

Reținerea primei instanței potrivit căreia în speță nu pot fi luate în considerare argumente legate de nevoile de întreținere ale beneficiarului este greșită.

Suma ce a înlocuit obligația de întreținere este strâns legată de obligația de întreținere înlocuită, trebuie să reprezinte echivalentul acestei obligații,

Nevoia de întreținere a întreținutului și echivalentul cheltuielilor de acoperire a acestor nevoi sunt singurele care au relevanță într-o cauză de acest gen,rămânând străine valoarea imobilului sau împovărarea întreținătorilor prin plata echivalentului întreținerii.

Împrejurarea că suma de 3.100.000 lei acordată inițial ,nu mai corespunde nevoilor actuale de întreținere ale reclamantei apelante, este recunoscută implicit și de intimați, care au achiesat la plata unei sume actuale de 500 lei, recunoașterea lor fiind valorificată de altfel prin sentință .

În opinia instanței, susținerile apelantei potrivit căreia suma de 500 lei a acordată de instanță nu este îndestulătoare pentru asigurarea întreținerii sale cu toate componentele sale convenite în contract, sunt întemeiate.

Până în acest moment veniturile de care a dispus apelanta a fost de 350 lei și suma de 310, primită de la pârâți. În total, a dispus de venituri în sumă de 660 lei.

Martori audiați în cauză, au relatat că reclamanta nu se descurcă cu banii, se plângea mereu vecinilor că nu are ce îi trebuie, că nu se descurcă, că are probleme de sănătate și a fost ajutată în gospodărie de vecini.

Deși în cauză în dovedirea susținerilor sale reclamanta nu a depus înscrisuri detaliate din care să rezulte efectiv sumele achitate de aceasta pentru toate nevoile de întreținere, instanța apreciază justificată și rezonabilă suma de 800 lei pretinsă.

Instanța a ajuns la această concluzie având în vedere vârsta înaintată a reclamantei apelante, multiplele afecțiuni cronice de care suferă, care necesită tratament curent, faptul că aceasta are de achitat utilități cum sunt gaz metan, curent electric, apă, canalizare, servicii de vidanjare de coșerit, că la o vârstă înaintată oamenii au nevoie de mai multă căldură, consumul de gaz pentru asigurarea confortului termic fiind astfel mai mare, împrejurarea că o persoană cu multiple afecțiuni și în vârstă nu mai este capabilă să își asigure singură menajul, și nici nu poate apela constant la ajutorul și mila vecinilor, fiind pusă în situația de a angaja o persoană care să o ajute constant în aceste activități gospodărești.

Orientându-ne după anunțurile publicitare de oferte a unor astfel de servicii, numai un astfel de serviciu de ajutor în gospodărie necesită plata unei sume de circa 400-500 lei lunar. Mai departe, în mod cert, cheltuielile cu întreținerea locuinței, medicamente, asistență medicală, îmbrăcăminte, încălțăminte, alimente, acoperă diferența rămasă până la 800 lei.

Într-adevăr, și reclamanta beneficiază de pensie, însă acest venit de care dispune, nu prezintă relevanță, câtă vreme prin contract întreținătorii s-au obligat față de întreținută să asigure acesteia întreținerea completă, corespunzătoare unui trai decent și sănătos.

De asemenea, nu prezintă relevanță că plata sumei de 800 lei, devine împovărătoare pentru întreținători, dat fiind caracterul aleatoriu al contractului care implică posibil câștig, posibil pierdere pentru părți. De asemenea, nu prezintă relevanță în acest moment că întreținătorii ar fi putut realiza personal activitățile de menaj fără să achite un contraechivalent bănesc pentru această muncă, câtă vreme în acest moment obligația de întreținere este deja transformată în bani.

Pentru considerentele reținute, tribunalul apreciază întemeiat apelul reclamantei C. I., pe care îl va admite, schimbând în parte sentința atacată, în sensul majorării rentei lunare la suma de 800 lei leunar.

În temeiul dispozițiilor art. 453 C.pr. civ., intimații vor fi obligați să plătească apelantei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în primă instanță, reprezentând onorariul avocațial și 1000 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de reclamanta C. I. împotriva sentinței civile nr. 2911/2013 pronunțată de Judecătoria T. la data de 13 dec. 2013, în dosar nr._, pe care o schimbă, în sensul că admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. I. împotriva pârâților B. A. și B. S. F..

Dispune majorarea rentei lunare stabilită în favoarea reclamantei și în sarcina pârâților prin Sentința civilă nr. 1332/R/17.12.2007 a Tribunalului Cluj la suma de 800 lei lunar.

Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în primă instanță și 1000 lei cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 18.09.2014.

Președinte,

C.-V. B.

Judecător,

C.-A. C.

Grefier,

E. C.

Red. Dact./C.B./C.H.

5 ex./ 16 decembrie 2014.

Jud. fond . A. G. N.- Judecătoria T.

E.C. 22 Septembrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Decizia nr. 587/2014. Tribunalul CLUJ