Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 282/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 282/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 23569/211/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 282/R/2014
Ședința publică de la 02 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. T.
JUDECĂTOR: F. S. B.
JUDECĂTOR: A.-S. S.
GREFIER: C.-G. H.
Pe rol judecarea cauzei de minori și familie privind pe recurenții P. V., P. M. și pe intimații F. Z. având ca obiect recurs împotriva Sentinței civile nr._ din 19.11.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., dosar având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterile au avut loc la data de 26 martie 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din această dată, încheiere care face parte integrală din prezenta decizie.
La data de 01.04.201 s-au depus prin registratura instanței concluzii scrise din partea recurenților.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Reține că prin Sentința civilă nr._ din 19.11.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N. s-a admis acțiunea formulată de reclamantul F. Z. în contradictoriu cu pârâții P. V. și P. M..
S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, bunul imobil situat în Cluj-N., Bld. 21 Decembrie 1989, nr. 131-135, . – spațiu comercial, înscris în C.F. nr._-C1-U1, nr. cadastral_/S/IC, în valoare de 62.000 lei.
S-a constatat că părțile au avut o contribuție egală la dobândirea acestui bun comun.
S-a sistat comunitatea matrimonială prin atribuire în natură a bunului imobil de mai sus în favoarea pârâtului P. V..
A fost obligat pârâtul P. V. să plătească pârâtei P. M. suma de 31.000 lei cu titlu de sultă, corespunzător cotelor de contribuție.
Au fost obligați în solidar pârâții să plătească reclamantului suma de 3.465 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut că potrivit extrasului CF nr._-C1-U1 (f. 7), imobilul situat în Cluj-N., .. 1989, nr. 131-135, spațiu comercial înscris în CF nr._-C1-U1, Cluj-N., sub A1, cu nr. cad._/S/IC aparține pârâților P. V. și P. M., în proprietate devălmașă.
Prin Sentința civilă nr._/2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._/211/2011, rămasă irevocabilă (f. 4-6), pârâtul P. V. a fost obligat să plătească reclamantului suma de 13.800 Euro și a dobânzii legale calculate de la data de 28.04.2011 și până la achitarea integrală a debitului principal.
Potrivit art. 66 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, partajul judiciar este guvernat de dispozițiile Noului cod civil întrucât cererea de chemare în judecată a fost introdusă după . Codului civil, iar în ceea ce privește regimul juridic al bunurilor dobândite în timpul căsătoriei legea aplicabilă este Codul familiei, raportat la dispozițiile art. 33 din Legea nr. 71/2011.
Sub aspect procesual, conform art. 3 din Legea nr. 76/2012. legea aplicabilă prezentului litigiu este Vechiul Cod de procedură civilă.
Potrivit art. 493 C.pr.civ. creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau copărtaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună” fiind necesar a se realiza mai întâi împărțeala acestora.
Potrivit art. 30 C.fam. bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie a soților.
În conformitate cu art. 357 alin. (2) C.civ. în vederea efectuării partajului bunurilor comune și a regularizării datoriilor, se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soț, pe baza contribuției sale atât la dobândirea bunurilor comune cât și la îndeplinirea obligațiilor comune. Până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o cotă de contribuție egală.
Având în vedere că, imobilul situat în Cluj-N., .. 1989, nr. 131-135, spațiu comercial înscris în CF nr._-C1-U1, Cluj-N., sub A1, cu nr. cad._/S/IC a fost dobândit de către pârâții P. V. și P. M. în timpul căsătoriei, acesta a dobândit calitatea de bun comun în devălmășie al soților, la dobândirea căruia, se prezumă până la proba contrară, că părțile au avut o contribuție egală.
Analizând probele administrate în cauză, instanța a reținut că prezumția de comunitate a bunului și prezumția de egalitate a cotelor de contribuție la dobândirea acestuia nu au fost răsturnate.
În primul rând, susținerea pârâților potrivit căreia spațiul comercial situat pe .. 1989, nr. 131-135 a fost construit din suma de 67.000 Euro pe care pârâta P. M. a primit-o cu titlu de donație de la tatăl său (f. 70) nu este de natură să facă dovada calității de bun propriu al imobilului.
Cu toate că, potrivit art. 31 lit. b) C.fam. bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin donație sunt bunuri proprii ale fiecărui soț și mai mult, potrivit lit. f) al aceluiași articol, dobândește aceeași calitate și bunul în care a trecut această valoare, totuși, înscrisurile depuse la dosar constând în facturi fiscale și chitanțe (f. 73-80), autorizație de construire (f. 81) nu dovedesc cu certitudine dacă suma primită cu titlu de donație a fost folosită, în mod real, la construirea imobilului. În susținerea acestei concluzii este și faptul că contractul de donație a dobândit dată certă la data de 02.01.2012, la momentul decesului donatarului, pe cale de consecință, și din această perspectivă destinația sumei de 67.000 Euro este incertă.
De asemenea, prezumția de comunitate nu poate fi răsturnată nici prin faptul că veniturile reclamantei în perioada în care a fost contribuit imobilul au fost foarte ridicate, întrucât potrivit jurisprudenței anterioare Codului civil retribuția primită de fiecare dintre soți pentru munca prestată și bunurile cumpărate cu sumele respective intră în comunitatea de bunuri, eventualele diferențe de contribuție fiind avute în vedere doar la stabilirea cotelor-părți nu și la calificarea bunurilor ca fiind proprii sau comune.
Cât privește contribuția fiecărui soț la dobândirea bunului comun, contractul de muncă al pârâtei P. M. (f. 46-68) nu face dovada, prin sine însuși, a faptului că aceasta a avut o contribuție exclusivă la dobândirea acestuia.
Este adevărat că partea fiecărui soț din bunurile comune se determină în raport cu contribuția sa la dobândirea și conservarea acestora, care se întemeiază, în principal, pe veniturile din muncă încasate. Pe cale de consecință, cotele-părți ale soților ar putea fi neegale, dacă aportul acestora este diferit.
În speță, însă, având în vedere faptul că, pârâții nu au făcut dovada faptului că în perioada în care a fost construit imobilul pârâtul P. V. nu a obținut niciun venit din muncă, instanța va reține că acesta a beneficiat de asemenea venituri (- sarcina probei revenind pârâților, care susțin contrariul prezumției aplicate mai sus) și, pe cale de consecință, că a avut un aport la dobândirea bunului. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât din declarația pârâtului P. V. (f. 73) reiese că la data de 16.07.2013 acesta avea calitatea de asociat unic la S.C. P. Impex S.R.L., ceea ce dovedește că acesta obținea venituri.
În lipsa unor înscrisuri doveditoare care să ateste că veniturile pârâtului P. V. erau mai mici decât cele obținute de pârâta P. M., instanța a reținut că la dobândirea imobil situat în Cluj-N., Bld. 21 Decembrie 1989, nr. 131-135, ., soții au avut o contribuție egală de ½.
Instanța a subliniat totodată, lipsa de temeinicie a susținerilor pârâților, dat fiind aceea că, o contribuție de 100 % a pârâtei la dobândirea bunului imobil din speță ar fi plauzibilă în eventualitatea unei subrogații cu titlu particular, ceea nu este cazul de față, acest fapt, fără a mai evidenția că, inițial pârâții au susținut o cotă de 90% a pârâtei, așa cum se poate observa din corecturile de la fila 41 din dosar.
Potrivit art. 67310 alin. (1) C.pr.civ. în cazul în care împărțeala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia, la cererea uneia dintre părți, instanța îl poate atribui provizoriu unuia dintre coproprietari. În plus, potrivit alin. (4), instanța, ținând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea atribui bunul unuia dintre coproprietari, direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind, totodată, sumele ce se cuvin celorlalți coproprietari și termenul în care este obligat să le plătească.”
Luând în considerare că, imobilul situat în Cluj-N., B-ld. 21 Decembrie 1989, nr. 131-135, . – spațiu comercial în suprafață de 13.23 mp este un bun indivizibil, care nu poate fi partajat în natură, instanța îl va atribui pârâtului P. V. cu obligarea acestuia la plata către pârâta P. M. a sumei de 31.000 lei reprezentând echivalentul în bani a cotei de ½ calculată la valoarea de 62.000 lei la care a fost evaluat imobilul prin raportul de expertiză tehnică (f. 91-111).
La realizarea partajului prin atribuirea bunului comun în proprietatea exclusivă a pârâtului P. V., instanța a avut în vedere mărimea cotelor părți ce se cuvine fiecărui soț din bunul supus împărțelii și de faptul că pârâtul P. V. este debitorul personal al reclamantului care, prin formularea prezentei acțiuni, a urmărit ca în urma partajului, în patrimoniul debitorului său să se regăsească bunuri care pot fi supuse executării silite.
Instanța, reținând culpa procesuală a pârâților, a admis cererea reclamantei și a obligat pârâții P. M. și P. V., în solidar, la plata sumei de3.465 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar – în valoare totală de 1.865 lei, și onorariu expert în cuantum de 1.600 lei.
Împotriva sentinței civile nr._/2013 au declarat în termen legal recurs pârâții P. V. și P. M. solicitând instanței admiterea recursului, anularea sentinței civile atacate, ca fiind nefondată, nelegală și netemeinică și respingerea acțiunii introductive.
În motive arată că instanța de fond le-a respins, în mod nelegal, toate probele invocate în apărare, astfel încât le-a anihilat întreaga apărare pentru a da câștig de cauza reclamantului F. Z.. Nu a fost luat în considerare contractul de donație, prin care numitul C. P. în calitate de tată al pârâtei P. M. i-a donat acesteia suma de 67.000 EURO în data de 2 iulie 2002, pentru a o sprijini în realizarea unor construcții, reținând în mod eronat faptul că acest contract de donație a dobândit data certă la data de_, la momentul decesului donatarului, iar din această perspectivă destinația sumei de 67.000 euro este incertă.
Instanța de fond a respins cererea pârâților cu privire la luarea interogatorului reclamantului F. Z., astfel încât pârâții nu au putut beneficia de respectarea principiului egalității armelor în proces.
Pârâților P. li s-au respins obiecțiunile formulate la raportul de expertiză efectuat în cauză de către expert tehnic judiciar V. V., care a subevaluat imobilul din litigiu așa cum au precizat și în obiecțiunile lor valoarea imobilului fiind stabilită la suma de 13.900 Euro, cu 100 euro mai mult decât datoria pârâtului P. V. care este în sumă de 13.800 EURO,așa cum se precizează în acțiunea introductivă - ceea ce este cât se poate de clar, de plauzibil că valoarea stabilită prin acest raport de expertiză nu este o valoare reală și că nu s-a stabilit în mod corect valoarea reală de circulație a imobilului din litigiu supus împărțelii judiciare.
În aceste condiții, prin respingerea cererii în probațiune a pârâților de a se efectua o nouă expertiză în cauză, instanța de judecată a încălcat în speță principiul contradictorialității, așa cum prevede art.6 din convenție –deoarece refuzând să dispună efectuarea unei noi expertize în cauză în condițiile în care au depus la dosar 2 (două) R. de evaluare pentru 2(două) spatii comerciale situate tot în Piața Marăști din Cluj-N., .,rir.l31-135, . .- apartamente alăturate și identice apartamentului în speță.
În mod neîntemeiat au fost respinse toate înscrisurilor depuse la dosar respectiv a facturilor si chitanțelor emise pe numele pârâtei P. M.: factura fiscala ..BXFP nr._/_ și chitanța . nr._/24.10.2002, pentru suma de 9.553.915 lei achitată de P. M.; chitanța, . nr._/05.02.2003 pentru suma de 10.000.000 lei achitată de P. M.; factura fiscala .,nr._/15.10.2002 si Chitanța . nr._/17.10.2002 pentru suma de 9.214.765 lei achitata de P. M.; factura fiscală . nr._/14.10.2002 si bonul de casa fiscal nr.0260 pentru suma de 550.000 lei achitată de P. M.. Total suma de: 29.318.680 lei, a fost achitată de către pârâta P. M. și nu a fost luată în considerare de către instanța de fond. De asemenea nu au fostluate în considerare chitanțele de depunere a unor sume în depozit bancar în sumă totală de 12.500.000 lei
Instanța de fond nu a luat în considerare nici veniturile din muncă realizate de pârâta P. M., dovedite cu cartea de muncă.
Instanța de fond s-a aflat în eroare atunci când a reținut faptul că pârâtul P. V. la data de 16.07.2013 a avut calitatea de asociat unic la S.C „P. Impex"S.R.L., deoarece S.C”P. Impex"S.R.L. se afla în acel moment în faliment, conform sentinței comerciale nr.3490/23.05.2011 a Tribunalului Comercial Cluj, fiind numit administrator judiciar lichidatorul judiciar S.P. B. R. IPURL Z..
O alta critică adusă sentinței civile nr._/2013 a Judecătoriei Cluj-N. este acea a faptului că onorarul expertului în cuantum de 1600 lei nu a fost pus în discuția părților, încălcându-se astfel principiul contradictorialității, ci a fost pur și simplu încuviințat din oficiu și i s-a pus în vedere reprezentantului reclamantului să achite diferența de onorar expert în cuantum de 1100 lei,aspect consemnat în încheiere din ședința publică din 12 noiembrie 2013.
Un alt aspect pe care-l critică este acela al obligării în solidar al pârâtei P. M. cu pârâtul P. V. la plata cheltuielilor de judecată, deoarece pârâta P. M. nu este în culpă procesuală, nefiind debitorul reclamantului F. Z., iar imobilul din litigiu a fost atribuit în natură pârâtului P. V. ca urmare a sistării comunității matrimoniale de bunuri, deși pârâta P. M. a contribuit la achiziționarea acestui imobil în procent de 100% din banii primiți cu titlu de donație și din depozitul bancar personal, așa cum a demonstrat cu chitanțele, cu facturile, cu autorizația de construcție ,etc,anexate.
Instanța de fond nu a respectat si aplicat întocmai nici prevederile art. 673 C.pr.civ privind procedura împărțelii judiciare,deoarece pârâții nu au fost întrebați de către instanța despre valoarea bunului din litigiu, instanța nu a stabilit cota-parte ce se cuvine fiecăruia, instanța de fond la formarea și atribuirea loturilor nu a ținut seama după caz de mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăruia și nici de ocupația pârâților. Când a făcut aplicarea prevederilor art.673,alin.4 din C.pr.civ., când a stabilit suma ce i se cuvine pârâtei P. M.. Nu a stabilit și termenul în care este obligat pârâtul P. V. să-i plătească suma de 31.600 lei.
În drept s-a invocat dispozițiile art. 299, art. 301, art. 302, art. 303, art. 304 pct.9 și art. 312 din vechiul C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată în recurs de către reclamantul F. Z. a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de pârâții-recurenți P. V. și P. M. cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate, cu obligarea pârâților intimați la plata cheltuielilor de judecata în recurs.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate în cauză, tribunalul reține următoarele.
Cu privire la motivul ce vizează neluarea în considerare a contratului de donație, tribunalul apreciază că acesta este nefondat. Conform înscrisului sub semnătură privată, denumit „ contract de donație” C. P. a dat numitei P. M. suma de 67.000 Euro pentru a o sprijini în realizarea unor construcții și pentru a o recompensa că aceasta nu folosește din terenurile agricole pe care acesta le deține. Înscrisul este semnat de C. P., tatăl pârâtei și pârâta P. M. și are menționată ca dată 2 iulie 2002. Acest înscris a fost analizat temeinic de prima instanță care a apreciat că a putut dobândi dată certă doar la decesul lui C. P. și că nu poate răsturna prezumția de comunitate a bunului. C. P. a decedat la 2 ianuarie 2012, aceasta fiind data certă a înscrisului. Dispozițiile legate de momentul dobândirii datei certe este stabilit de dispozițiile art. 1182 Cod civil și nu de către părți.
Cu privire la faptul că în mod nelegal prima instanță a respins proba cu interogatoriul reclamantului, tribunalul apreciază că recursul este nefundat. Astfel, la termenul din 25 iunie 2013 reprezentanta intimaților a solicitat citarea reclamantului la interogatoriu, teza probatorie fiind” cui a împrumutat reclamantul banii”. Cererea a fost respinsă ca fiind lipsită de relevanță Soluția primei instanțe este temeinică și legală în condițiile în care între reclamant și pârât s-a derulat un alt proces, înregistrat sub nr._/211/2011 în care s-a pronunțat sentințe civilă nr._/_ prin care pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 13.800 Euro plus dobânda legală și cheltuieli de judecată în cuantum de 5370 lei. Hotărârea a rămas irevocabilă. Ori în condițiile în care titlul executoriu este o sentință judecătorească în această fază nu se mai pot face apărări sau invoca excepții de fond.
Cu privire la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, tribunalul apreciază că recursul este nefundat. Astfel, la primul termen după depunerea raportului, pârâții au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, obiecțiuni respinse în mod întemeiat deprima instanță. Astfel obiecțiunile vizau faptul că expertul nu a stabilit prețul pe mp, nu a ținut cont de amplasament, vadul comercial. A considerat că valoarea stabilită este sub valoarea minimă de 17.500 Euro stabilită pentru un spațiu similar.
În ceea ce privește valoarea pe mp a imobilului aceasta nu a constituit un obiectiv la expertiză, deși expertiza a fost încuviințată după punerea în discuția părților care aveau dreptul de a formula obiecțiuni. În ceea ce privește amplasamentul, vadul comercial, starea tehnică a imobilului, expertul a ținut cont de aceste criterii, în funcție de care a aplicat anumiți coeficienți. Vezi fila 94 dosar fond unde se menționează la elementele de comparație :localizare - vad comercial, finisaje, dotări, încălzire, etc.
În ceea ce privește valoarea stabilită de expert, pârâții recurenți au depus pentru comparație o evaluare efectuată la nivelul anului 2007 când valoarea minimă era de 17.500 Euro. Ori în condițiile crizei economice piața imobiliară a suferit scăderi drastice, comparația neputând fii una reală. Nu poate constitui un motiv de îndoială cu privire la temeinicia valorii de circulație faptul că valoarea imobilului este aproape identică cu datoria.
Din considerentele sentinței atacate reiese că prima instanță a analizat toate înscrisurile depuse de pâr-ți la dosar inclusiv facturile indicate și dovada depozitelor însă aceasta nu înseamnă automat și că a dat aceeași interpretare acestora ca și pârâții. Corect a reținut prima instanță că față de prezumția de comunitate și de contribuție egală a soților la dobândirea bunurilor comune, pârâții nu au dovedit că imobilul în litigiu a fost construit cu contribuția exclusivă a pârâtei. Nu a fost probată susținerea conform căreia doar pârâta a obținut venituri în perioada edificării construcției. În mod corect s-a reținut că pentru a se reține o contribuție exclusivă a pârâtei era necesar, fiind căsătorită,să facă dovada subrogației cu titlu particular.
Din declarația autentificată sub nr.1977 la 16.07.2003 reiese că P. V. are calitatea de asociat unic la .. Nu reiese din actele dosarului că la această dată societatea era în faliment. Pe de altă parte, calitatea de asociat alunei societăți comerciale nu încetează la ., ci la data dizolvării acesteia. De altfel, se poate observa că în considerentele sentinței este o eroare materială, trimiterea fiind făcută la actul notarial încheiat în anul 2003 și nu 2013. Prin urmare referirea corectă la calitatea lui P. V. de asociat se referă la 16.07.2003 și nu 2013.
Cu privire la motivul de recurs potrivit căruia prima instanță nu a pus în discuția părților onorariul expertului, recursul este nefondat. Astfel, la termenul din1 octombrie 2013 instanța a comunicat pârâtului P. și reprezentantului reclamantului câte un exemplar al raportului de expertiză și a prorogat a se pronunța asupra onorariului expertului. Prin urmare, prorogarea presupune o fază ulterioară punerii în discuție. Cu toate acestea nici una dintre părți nu a invocat faptul că onorariul ar fi prea mare și să fie redus. Nici măcar la termenul din 12 noiembrie 2013, când pârâții erau reprezentați de avocat, același din recurs, când instanța a încuviințat onorariul definitiv acesta nu a avut nici o opoziție.
Cu privire la obligația solidară a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, soluția este legală și temeinică. Culpa procesuală nu are legătură cu persoana împotriva căreia s-a pornit executarea silită. Prezenta cauză are ca obiect partajul bunurilor comune cerut de creditorul unui dintre soți. Ori cu privire la cererea de partaj, pârâta recurentă ocol M. s-a opus admiterii cererii de partaj și a invocat o cotă de dobândire de 90% mai apoi de 100%. Ori, în aceste condiții este parte căzută în pretenții în accepțiunea dispozițiilor art.274 Cod de procedură civilă.
Prin hotărârea pronunțată, raportat la probatoriul analizat, prima instanță a constatat contribuția comună a părților la dobândirea imobilului în litigiu, astfel că este neîntemeiat motivul de recurs potrivit căruia prima instanță nu putea dispune partajarea, fără stabilirea cotelor de contribuție. Ori în dispozitiv se menționează că „ constată că părțile au avut o contribuție comună la dobândirea acestui bun”. Contribuția egală echivalează cu 50% fiecare.
În fine, în ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art.673 este neîntemeiată. Valoarea a fost stabilită prin expertiză în lipsa unei înțelegeri a părților pe valoare, cotele de contribuție au fost stabilite raportat la probatoriul administrat în cauză. În ceea ce privește aspectul legat de ocupația părților, acesta nu a fost invocat și dovedit la fondul cauzei. Totodată în ceea ce privește neacordarea unui termen de plată de către pârâtul P. V. a sultei, nu s-a solicitat prin cerere reconvențională acest lucru, în condițiile în care prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat atribuirea, fără stabilirea unui termen de plată.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul apreciază că drepturile procesuale ale recurenților au fost respectate, că instanța a administrat și analizat temeinic probele, sentința atacată fiind temeinică și legală. Ca urmare, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 raportat la art.304 pct.9 și art.3041 Cod de procedură civilă tribunalul va respinge ca nefondat recursul și va menține integral sentința atacată.
Fiind parte căzută în pretenții, în temeiul dispozițiilor art.274, 276 Cod de procedură civilă va obliga în solidar recurenții să plătească intimatului suma de 2000 lei cu titlu d cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P. V. și P. M. împotriva Sentinței civile nr._ din 19.11.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.
Obligă recurenții în solidar să plătească intimatului F. Z. suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 2.04.2014.
Președinte, D. T. | Judecător, F. S. B. | Judecător, A.-S. S. |
Grefier, C. G. H. |
Red.A.S.S./Tehn.L.C.
2 ex./25.04.2014
Jud. fond: Șoimița B. T.–Jud. Cluj-N.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
