Prestaţie tabulară. Decizia nr. 703/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 703/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 768/328/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ NR. 703/R/2014

Ședința publică de la 22 Octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C.-A. C.

Judecător O. R. G.

Judecător C.-V. B.

Grefier L. M.

Pe rol judecarea recursului promovat de recurent S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 156/2014 din 28.01.2014, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei T., privind și pe intimat C. L., intimat C. I., intimat C. M. A., intimat C. G., intimat P. N. A., intimat P. E., intimat M. I., intimat H. M. C., intimat S. N., intimat S. M., intimat I. V., intimat C. T., intimat C. G., intimat C. A., intimat C. M. P., intimat C. E. I., intimat R. C. Ș., intimat R. I. A., intimat R. A., intimat S. R., PRIN MUNICIPIUL CÂMPIA TURZII, PRIN PRIMAR, intimat BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE SA PRIN SUCURSALA G. CLUJ, intimat BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A - PRIN SUCURSALA CÂMPIA TURZII, având ca obiect prestație tabulară.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta intimaților C., av. L. O., lipsă fiind restul părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care Tribunalul constată că recursul a fost promovat în termen, a fost motivat și comunicat.

Se constată că, la data de 16.10.2014, intimații C. au depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, în cuprinsul căreia au invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare.

Reprezentanta intimaților C. arată că susține excepția invocată.

Tribunalul, după deliberare, respinge excepția nulității recursului pentru nemotivare, apreciind că, raportat la probele care interesează, recurentul nu avea ce motiva mai mult.

Reprezentanta intimaților C. arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.

Tribunalul, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de propus, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.

Reprezentanta intimaților C. solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr. 156/2014, Judecătoria T. a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții C. L. și soția C. I. în contradictoriu cu pârâții C. M. A., C. G., P. N. A. și soția P. E., M. I., HADĂREAN M. C., S. N. și soția S. M., I. V., CHETAN T. și soția C. G., C. A., C. M. - P. si soția C. E. - I., R. C. Ș. și soția R. I. A., R. A., Municipiul Câmpia Turzii, prin PRIMAR, S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul procesual ales la sediul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj - N., B.- G. SOCIETE GENERALE, Sucursala G. Cluj, și BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. - SUCURSALA CÂMPIA TURZII, și în consecință:

A dispus crearea unui nou imobil prevăzut cu nr. top. nou 1753/1/1/4/S/uscătorie cu destinația de: „Uscătorie, la etajul 4, . 1 cameră, în suprafață utilă de 10,46 mp, cu cota părților comune indivize aferente de 0,5/100-a parte din clădirea executată pe terenul înscris în CF. col. 5965 Câmpia Turzii, având nr. top. 1753/1/1/4, în suprafață de 536 m.p. din care cota de 3/536-a parte teren atribuit în proprietate" și înscrierea acestuia în cartea funciară pe numele vechilor proprietari, prin scoaterea acestuia din cadrul părților comune indivize, conform raportului de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de S.C. Arcada G. S.R.L..

A obligat pârâții să predea pe seama reclamanților C. L. și soția C. I. acte apte de întabulare, în caz contrar sentința pronunțată urmând să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare asupra imobilului situat la adresa administrativă din municipiul Câmpia Turzii, ., ., prevăzut cu nr. top. nou 1753/1/1/4/S/USCATORIE cu destinația de: „Uscătorie, la etajul 4, . 1 cameră, în suprafață utilă de 10,46 mp, cu cota părților comune indivize aferente de 0,5/100-a parte din clădirea executată pe terenul înscris în C.F. col. 5965 Câmpia Turzii, având nr. top. 1753/1/1/4, în suprafață de 536 m.p. din care cota de 3/536-a parte teren atribuit în proprietate".

A dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamanților în cartea funciară, în întregime, ca bun comun, cu titlu de drept cumpărare.

A dispus alipirea imobilului prevăzut cu nr. top. 1753/1/1/4/S/XIX cu destinația de: „APARTAMENTUL 19, la etaj 4, . 2 camere, bucătărie, cămară, baie, antreu, hol, debara și balcon, în suprafață utilă de 49,55 mp, cu cota părților comune indivize aferente de 2,40/100-a parte din clădirea executată pe terenul înscris în C.F. col. 5965 Câmpia Turzii, având nr. top. 1753/1/1/4, în suprafață de 536 m.p. din care cota de 13/536-a parte teren atribuit în proprietate" cu imobilul prevăzut cu nr. top nou 1753/1/1/4/S/USCATORIE cu destinația de: „Uscătorie, la etajul 4, . 1 cameră, în suprafață utilă de 10,46 mp, cu cota părților comune indivize aferente de 0,5/100-a parte din clădirea executată pe terenul înscris în C.F. col.5965 Câmpia Turzii, având nr. top. 1753/1/1/4, în suprafață de 536 m.p. din care cota de 3/536-aparte teren atribuit în proprietate" întrucât acestea sunt limitrofe și au aceiași proprietari, într-un singur imobil, prevăzut cu nr. top nou, potrivit documentației tehnice întocmită de S.C. Arcada G. S.R.L., documentație ce face parte integrantă din acțiune, după cum urmează:

- imobil nou format, prevăzut cu nr. top. nou 1753/1/1/4/S/XIX cu destinația de: .,APARTAMENTUL 19, la etaj 4, . 3 camere, bucătărie, cămară, baie, antreu, hol, debara și balcon, în suprafață utilă de 60,01 mp, cu cota părților comune indivize aferente de 2,99/100-a parte din clădirea executată pe terenul înscris în C.F. col. 5965 Câmpia Turzii, având nr. top. 1753/1/1/4, în suprafață de 536 m.p. din care cota de 13/536-a parte teren atribuit în proprietate.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța a reținut următoarele:

Așa cum rezultă din extrasele C.F. depuse în probațiune, imobilele în litigiu sunt situate din punct de vedere administrativ în municipiul Câmpia Turzii, ., .. Cluj și sunt înscrise în C.F. după cum urmează: C.F._ provenită din conversia de pe hârtie a CF 5965 CÂMPIA TURZII (f.219-220 din vol. II), cu destinația de „Teren pentru construcții", cu nr. top 1753/1/1/4, în suprafață de 536 m.p., având ca proprietar tabular pe pârâtul S. R. și C.F._ CI, provenită din conversia de pe hârtie a CF 5965 CÂMPIA TURZII, nr. top 1753/1/1/4/S, cu destinația de „Părți comune indivize", având ca proprietar tabular pe pârâți și apartamentele de la 1 la 20, înscrise în foile de cf relevate de documentația tehnică parte integrantă din acțiune.

Așa cum rezultă din scriptul intitulat „Proces verbal", încheiat la data de 23.06.2006 (f.56), cu ocazia întrunirii Adunării Generale a Asociației de proprietari „O." s-a stabilit vânzarea către reclamanți a imobilului cu destinatia de: „Uscătorie” situat la adresa administrativă mai sus menționată, ceea ce implică scoaterea spațiului cu destinația de uscătorie din cadrul părților comune indivize, prin formarea unui corp independent de proprietate cu destinatia de USCĂTORIE.

Instanța a reținut că înstrăinarea uscătoriei nu poate fi concepută fără înstrăinarea dreptului de folosință asupra terenului aferent construcției, care se constituie în favoarea dobânditorului construcției, în speță reclamanții, ori, pentru transmiterea acestui drept real asupra terenului este necesară forma autentică a actului.

În conformitate cu art. 2 alin.1 din Titlul X al Legii nr.247/2005, prin excepție de la regula consensualismului consacrată de Codul civil, terenurile pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii numai dacă acestea au fost încheiate în formă autentică. Prin urmare, chiar dacă vânzătorul își asumă obligația de a transfera dreptul de proprietate prin actul sub semnătură privată, efectul obligației asumate nu este cel scontat de părți, tocmai datorită obstacolului, în cazul terenurilor, impus de lege, în ce privește forma în care trebuie încheiat actul.

Din această perspectivă, analizând convenția intervenită între părți, instanța a reținut că aceasta este nulă ca act de vânzare-cumpărare în privința dreptului real de folosință asupra terenului, nefiind îndeplinită cerința formei autentice, însă în virtutea principiului conversiunii actelor juridice, această convenție valorează antecontract de vânzare-cumpărare, ce dă naștere unor obligații de a face în sarcina părților, respectiv de a încheia în viitor, în forma cerută de lege, contractul care să ducă la transferul dreptului de proprietate asupra construcției și dreptului real de folosință asupra terenului, obiect al antecontractului.

Potrivit art. 5 alin.2 din Titlul X al Legii nr.247/2005, în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la un teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligația poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.

Rezultă că, în măsura în care partea care solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești și-a executat propria obligație, instanța, prin hotărârea sa, va putea suplini consimțământul părții în culpă care refuză, ulterior încheierii antecontractului, să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.

După cum se poate observa din mențiunile C.F._-C1- U5 Câmpia Turzii (f.216-217 din vol. II), asupra imobilului cu nr. top 1753/1/1/4/S/XIII, cu destinația ,, apartamentul nr. 13 compus din 2 camere, bucătărie, cămară de alimente, baie, antreu, hol, debara, balcon, in suprafața utila de 48,74 mp, cu cota părtilor comune indivize aferente de 2,40/100-a parte din clădirea executata pe terenul inscris in CF col.5965 Campia-Turzii, având nr.top.1753/1/1/4, in suprafața de 536 mp din care cota de 13/536 a parte teren atribuit in proprietate, este întabulat sub B.4 dreptul de proprietate al pârâtei C. A., cu titlu de drept cumpărare, ca bun propriu, în cotă de 1/1 parte. Sub B.5 este notată interdicția de înstrăinare și grevare a imobilului pe o perioadă de 5 ani, iar în foaia de sarcini este întabulat sub C.1 dreptul de ipotecă al pârâtului S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice pentru 50% din finanțarea garantată și B.R.D. Group Societe Generale, pentru 50% din finanțarea garantată.

Cât privește apărările pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în sensul respingerii acțiunii ca urmare a întabulării în favoarea acestui pârât a unui drept de ipotecă pentru 50% din finanțarea garantată și a notării interdicției de înstrăinare și grevare a imobilului pe o perioadă de 5 ani, instanța le-a înlăturat, urmând a aprecia pertinente susținerile reclamanților. Astfel, a reținut instanța că într-adevăr, din punct de vedere obiectiv și făcând o aplicare strictă și rigidă a principiului accesorium seqnitur principale, opoziția formulată de către S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, pare justificată atâta timp cât interdicția și ipoteca notate în CF în favoarea pârâtului își extind efectele și asupra părților comune indivize aferente imobilului apartament nr. 13, proprietatea pârâtei C. A.. Cu toate acestea, față de condițiile concrete ale speței, exercitarea dreptului de a invoca existența interdicției de înstrăinare de către pârât nu are ca finalitate concretă protejarea intereselor acestuia.

Astfel, finalitatea teoretică a opunerii pârâtului la admiterea cererii de chemare în judecată ar fi aceea de protejare a posibilității de valorificare deplină a ipotecii înscrise în CF în favoarea sa (în ipoteza în care pârâta C. A. nu și-ar îndeplini obligațiile de plată a ratelor) și de evitare a diminuării garanției constituite asupra imobilului ipotecat (prin existența interdicției de înstrăinare sau grevare cu alte sarcini).

Ori, prin admiterea acțiunii, singura modificare care ar surveni în foaia de avere a apartamentului ipotecat ar fi o diminuare nesemnificativă a cotei părților comune indivize aferente acestuia. ori, nu poate fi omis că valoarea unui imobil apartament este stabilită exclusiv prin raportare la suprafața utilă a acestuia (pe lângă alte criterii), si nicidecum a părților comune indivize, astfel că valorificarea ipotecii înscrise în CF nu ar fi afectată în niciun mod de această diminuare nesemnificativă a cotei părților comune indivize aferente apartamentului nr. 13, întrucât valoarea în sine a acestuia nu este influențată de cota părților comune indivize.

Față de aceste considerente, instanța a apreciat acțiunea reclamanților ca întemeiată, astfel că o va admite și în consecință:

În temeiul art. 879 alin.2 cod civil a dispus crearea unui nou imobil prevăzut cu nr. top. nou 1753/1/1/4/S/uscătorie cu destinația de: „Uscătorie, la etajul 4, . 1 cameră, în suprafață utilă de 10,46 mp, cu cota părților comune indivize aferente de 0,5/100-a parte din clădirea executată pe terenul înscris în CF. col. 5965 Câmpia Turzii, având nr. top. 1753/1/1/4, în suprafață de 536 m.p. din care cota de 3/536-a parte teren atribuit în proprietate" și înscrierea acestuia în cartea funciară pe numele vechilor proprietari, prin scoaterea acestuia din cadrul părților comune indivize, conform raportului de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de S.C. Arcada G. S.R.L..

În temeiul art. 5 alin.2 din Titlul X al Legii nr.247/2005, a obligat pârâții să predea pe seama reclamanților C. L. și soția C. I. acte apte de întabulare, în caz contrar sentința pronunțată urmând să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare asupra imobilului situat la adresa administrativă din municipiul Câmpia Turzii, ., ., prevăzut cu nr. top. nou 1753/1/1/4/S/USCATORIE cu destinația de: „Uscătorie, la etajul 4, . 1 cameră, în suprafață utilă de 10,46 mp, cu cota părților comune indivize aferente de 0,5/100-a parte din clădirea executată pe terenul înscris în C.F. col. 5965 Câmpia Turzii, având nr. top. 1753/1/1/4, în suprafață de 536 m.p. din care cota de 3/536-a parte teren atribuit în proprietate".

În baza art. 885 alin.4 Cod civil a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamanților în cartea funciară, în întregime, ca bun comun, cu titlu de drept cumpărare.

În baza art. 879 alin.1 Cod civil a dispus alipirea imobilului prevăzut cu nr. top. 1753/1/1/4/S/XIX cu destinația de: „APARTAMENTUL 19, la etaj 4, . 2 camere, bucătărie, cămară, baie, antreu, hol, debara și balcon, în suprafață utilă de 49,55 mp, cu cota părților comune indivize aferente de 2,40/100-a parte din clădirea executată pe terenul înscris în C.F. col. 5965 Câmpia Turzii, având nr. top. 1753/1/1/4, în suprafață de 536 m.p. din care cota de 13/536-a parte teren atribuit înproprietate" cu imobilul prevăzut cu nr. top nou 1753/1/1/4/S/USCATORIE cu destinația de: „Uscătorie, la etajul 4, . 1 cameră, în suprafață utilă de 10,46 mp, cu cota părților comune indivize aferente de 0,5/100-a parte din clădirea executată pe terenul înscris în C.F. col.5965 Câmpia Turzii, având nr. top. 1753/1/1/4, în suprafață de 536 m.p. din care cota de 3/536-aparte teren atribuit în proprietate" întrucât acestea sunt limitrofe și au aceiași proprietari, într-un singur imobil, prevăzut cu nr. top nou, potrivit documentației tehnice întocmită de S.C. Arcada G. S.R.L., documentație ce face parte integrantă din acțiune, după cum urmează:

- imobil nou format, prevăzut cu nr. top. nou 1753/1/1/4/S/XIX cu destinația de: .,APARTAMENTUL 19, la etaj 4, . 3 camere, bucătărie, cămară, baie, antreu, hol, debara și balcon, în suprafață utilă de 60,01 mp, cu cota părților comune indivize aferente de 2,99/100-a parte din clădirea executată pe terenul înscris în C.F. col. 5965 Câmpia Turzii, având nr. top. 1753/1/1/4, în suprafață de 536 m.p. din care cota de 13/536-a parte teren atribuit în proprietate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând admiterea recursului in temeiul art.312 Cod procedura civila, modificarea sentinței civile in sensul respingerii acțiunii reclamanților.

Criticam soluția atacata întrucât, aceasta este nelegala si netemeinica, pentru motivele arătate prin intampinarea depusa la dosarul cauzei de care solicitam instanței sa tina cont in totalitate la soluționarea prezentului recurs.

Atâta vreme cat soluția instanței de fond nu se circumscrie unui temei legal este vădit ca aceasta este nelegala, pe de o parte, iar pe de alta parte, in speța este vorba despre o diminuare a suprafetei a imobilului in discuție, ceea ce duce implicit la crearea unui prejudiciu chiar infim Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin întâmpinarea formulată, intimații C. L. și soția C. I., au solicitat respingerea recursului promovat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței Civile nr. 156/2014, pronunțată de Judecătoria T. în Dos. C. nr._, având ca obiect prestație tabulară — cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, constând în onorariu de avocat.

Pe cale de excepție, înțeleg să invoce:

1. EXCEPȚIA NULITĂȚII RECURSULUI PENTRU NEMOTIVAREA ACESTUIA

Potrivit art. 302 ind.1 alin.(l) Iit. c). C.proc.civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit prevederilor art. 306 alin. 1 din codul de procedură civilă „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal".

În speță, prin memoriul de recurs depus la dosar de către pârât reiese doar că acesta apreciază că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, „pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei", fără a arăta clar, punctual și fără echivoc care parte din soluția instanței este nelegală și netemeinică și care care sunt prevederile legale încălcate în pronunțarea soluției instanței.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa sentinței atacate, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată la fond și ia argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

În analizarea legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești atacate, este esențial ca recurentul să indice, în concret, motivele de fapt și de drept pentru care această hotărâre ar fi nelegală.

La o lecturare a motivelor de recurs, se poate observa cu ușurință că recurentul s-a mulțumit să critice Sentința Civilă nr. 156/2014 prin raportare la prevederile art. 304 ind. 9, fără a indica în ce a constat "încălcarea sau aplicarea greșită a legii".

În măsura în care se va trece peste această excepție, pe fondul recursului, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de fond ca temeinică și legală pentru următoarele considerente:

Singura problemă ridicată pe parcursul judecării cauzei a fost legată de opoziția exprimată de pârât, pe considerentul că ar fi afectată interdicția de înstrăinare și grevare înscrisă în favoarea acestuia asupra apartamentului situat în Câmpia Turzii, ., ., proprietatea lui C. A..

Singura modificare acare ar surveni în foaia de avere a apartamentului ipotecat ar fi o diminuare nesemnificativă a cotei părților comune indivize aferente acestuia de la 2,40% la 2,37%. Valorificarea ipotecii înccrise în CF nu ar fi afectată în nici un mod de această diminuare cu 0,03% a cotei părților indivize comune. Astfel, opoziția pârâtului este una pur formală, iar invocarea existenței interdicției de înstrăinare de către S. R. nu are ca finalitate concretă protejarea intereselor acestuia.

Poziția procesuală a pârâtului se îndepărtează de la scopul și rațiunea instituirii interdicției de înstrăinare în favoarea sa, iar, pe de altă parte, prejudiciul cauzat intimaților prin această opoziție este în mod evident disproporționat față de „ avantajul” practic inexistent pe care o valoare a p.i.c. de 2,40% îl oferă față de o valoare a p.i.c. de 2,37% în valorificarea ipotecii înscrise în CF.

NU se diminuează suprafața imobilului asupra căruia pârâtul are înscris un drept de ipotecă, întrucât ceea ce s-a înstrăinat este o încăpere ce face parte din părțile de folosință comună a blocului ( uscătorie) și nicidecum o anexă a apartamentului nr. 13. Diminuarea cotei p.i.c. aferente acestui apartament cu 0,03% nu prejudiciază în nici un fel posibilitatea de valorificare a dreptului de ipotecă înscris asupra acestuia.

Analizând recursul declarat, tribunalul reține următoarele:

Așa cum rezultă din procesul-verbal din data de 23.06.2006, adunarea generală a asociației de proprietari „O.” a hotărât vânzarea către reclamanți a spațiului comun Uscător din blocul F 11, . cu adresa administrativă în Câmpia-Turzii ., jud.Cluj.

Imobilul este înscris astfel:

-CF_(provenită din conversia de pe hârtie a CF 5965 Câmpia-Turzii) cu destinația de teren pentru construcții în suprafață de 536 mp., având ca proprietar tabular pe pârâtul statul român;

-CF_(provenită din conversia de pe hârtie a CF 5965 Câmpia-Turzii) cu destinația de părți comune indivize, având ca proprieatri tabulari pe pârâți;

-apartamentele de la 1 la 20 sunt înscrise în CF aflate la filele 2-31 din dosarul de fond având ca proprietari tabulari pe pârâți având ca proprietari tabulari pe pârâții-persoane fizice.

Asupra apartamentului nr.13 înscris în CF nr._-C1-U5 Câmpia-Turzii nr top 1753/1/1/4/S/XIII, proprietatea tabulară a pârâtei C. A. este notată interdicția de înstrăinare a imobilului pe o perioadă de 5 ani de la data dobândirii acestuia precum și interdicția de grevare a imobilului cu alte sarcini, pe întreaga durată a finanțării în favoarea statului român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și B.-G. Societe Generale prin ag.Oprișani.(f.21 dos.fond).

În atare situație, recurentul susține că până la împlinirea termenului de 5 ani nu poate fi înstrăinată cota-parte din uscătorie care revine apartamentului nr.13, uscătoria făcând parte din părțile indivize comune.

Contrar susținerilor recurentului soluția instanței de fond are suport legal în prevederilor legale avute în vedere în considerentele sentinței atacate.

Într-adevăr uscătoria este parte indiviză comună, din care fiecare proprietar din imobil deține o cotă-parte înscrisă în CF, apartamentul în discuție având o cotă parte indiviză comună de 2,40/100 din imobil.

Așa cum rezultă din memoriul justificativ de la fila 35 din dosarul de fond, urmare a vânzării uscătoriei la apartamentul în discuție părțile indivize comune se reduc la 2,37/100 parte din imobil.

Această diminuare a părților indivize comune aferente apartamentului nr.13, este total nesemnificativă și nu afectează cu nimic garanția care a fost constituită asupra acestui imobil în vederea restituirii creditului acordat.Așa cum a reținut și instanța de fond, valoarea unui imobil se raportează la suprafața utilă a acestuia și nu la părțile indivize comune.Diminuarea cotei din părțile indivize comune aferente acestui apartament cu 0,03% nu aduce nici un prejudiciu recurentului în posibilitatea de valorificare a dreptului de ipotecă pe care îl are înscris asupra imobilului.

Raportat la motivele invocate, recursul este pur formal, demersul judiciar al recurentului fiind fără nici o finalitate, așa încât, în tem.art.312 al.1 cod procedură civilă urmează a fi respins cu consecința menținerii în întregime a sentinței civile nr. 156/2014 din 28.01.2014, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei T..

În tem.art.274 al.1 raportat la art.274 al.3 cod procedură civilă tribunalul va obliga recurentul să plătească intimatei C. I. suma de 500 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs, în acest cuantum apreciindu-le ca fiind proporționale cu complexitatea cauzei și munca depusă a avocatului de redactare a unei întâmpinări și de susținere a acestei, natura cauzei nepunând în discuție probleme de drept deosebite care să necesite timp îndelungat de documentare.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Prestaţie tabulară. Decizia nr. 703/2014. Tribunalul CLUJ