Superficie. Decizia nr. 427/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 427/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 10520/211/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 427/2014
Ședința publică de la 21 Mai 2014
Completul alcătuit din:
Președinte A.-F. D.
Judecător O.-R. G.
Judecător O.-C. T.
Grefier G. P.
S-a luat spre examinare recursul promovat de către reclamantul F. R. în contra Sentinței civile nr. 3465 din 02.04.2014 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în prezentul dosar nr._, privind și pe intimații pârâți V. O., V. E. și G. E., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, chiar și la a doua strigare a cauzei de la ora 10:20, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Tribunalul constată că prezentul recurs este declarat în termen, motivat, comunicat, precum și faptul că la 16 mai 2014 s-a depus taxa judiciară de timbru, astfel că recursul este legal timbrat, iar la 19 mai 2014 s-a depus întâmpinare și împuternicire avocațială. De asemenea, din sistem Ecris s-a listat fișa dosarului din care nu rezultă data depunerii motivelor suplimentare de recurs aflate faptic la dosar. Apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsă de la dezbateri, reține cauza în vederea pronunțării.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată că prin Sentința civilă nr. 3465/02.04.2014, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., în baza art. 248 și art. 252 C.pr.civ., s-a constatat perimată acțiunea formulată de reclamantul F. R., în contradictoriu cu pârâții V. O. și V. E..
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
În ceea ce privește aserțiunea reclamantei din cadrul Poziției procesuale, depuse la dosar pentru termenul de la data de 02.04.2014, referitoare la faptul că acest curs al termenului de perimare a fost întrerupt prin declararea recursului, instanța a constatat că este neîntemeiată.
În temeiul art. 244 ind. 1 C.p.civ, încheierea de suspendare a judecății este supusă unui regim juridic derogatoriu, sub aspectul exercitării căii de atac, prin raportare la celelalte încheieri premergătoare, care nu pot fi atacate decât o dată cu fondul, așa cum rezultă din interpretarea art. 299 alin.1 teza a II-a și art. 282 alin.2 C.p.civ. În acest sens, încheierea de suspendare este atacabilă în mod separat, cu recurs, cât timp durează suspendarea judecării procesului. Totodată, în cazul încheierii de suspendare, calea de atac a recursului poate fi promovată oricând, pe toată durata suspendării, sub unica rezervă a respectării termenului de perimare, care curge de la data îndeplinirii ultimului act de procedură.
Potrivit art. 249 C.pr.civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes. Față de formularea neechivocă a acestui text de lege, rezultă că pentru ca un act de procedură să poată fi calificat drept întrerupător de perimare, este necesar ca prin săvârșirea lui să se urmărească repunerea cauzei pe rol, în vederea continuării judecății.
Potrivit art. 155 ind. 1 alin. 1 C.pr.civ. instanța poate suspenda cauza în situația în care desfășurarea normală a procesului este împiedicată din culpa părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol judecata se va relua doar dacă obligațiile au fost îndeplinite. În cauză, instanța a constatat faptul că obligațiile instanței, pentru neîndeplinirea cărora a fost dispusă suspendarea, nu au fost îndeplinite în nici un moment de către reclamant.
Analizând cererea de recurs împotriva încheierii din 13.02.2013, instanța a constatat, în primul rând faptul că aceasta a fost respinsă prin Decizia civilă nr. 657/R/12.06.2013, pronunțată de Tribunalul Cluj. Totodată, prin Decizia civilă nr. 85 din 30.01.2014, Tribunalul Cluj a respins contestația în anulare formulată de reclamant împotriva Deciziei civile nr. 657/R/12.06.2013.
În același timp, instanța a reținut faptul că reclamantul a atacat încheierea de suspendare nu prin prisma solicitărilor instanței, ci pentru motivul că instanța nu a soluționat acțiunea introdusă, prin admiterea excepției netimbrării, invocată atât de către el cât și de către pârâți. Astfel, nemulțumirea reclamantului cu privire la soluția de suspendare nu viza obligațiile puse în sarcina sa, ci faptul că i-a fost impusă achitarea taxei de timbru eșalonată, fiind transmisă această obligație către Administrația Finanțelor Publice în vederea dării sale în debit. Reclamantul a solicitat respingerea acțiunii sale ca netimbrată cu toate că această posibilitate nu mai era la îndemâna instanței, în urma dispunerii admiterii cererii de ajutor public prin eșalonarea taxei de timbru.
Astfel, subsecvent datei de 13.02.2013, când a fost îndeplinit ultimul act de procedură, este indiscutabil faptul că pricina a rămas în nelucrare din culpa reclamantului, care, în calitate de parte interesată, nu a îndeplinit obligațiile puse în vedere de instanță, pasivitatea fiindu-i imputabilă din acest punct de vedere. În această privință, singurele acte de natură să conducă la întreruperea termenului de perimare le poate constitui îndeplinirea obligațiilor impuse de instanță și solicitarea redeschiderii judecății (evident cu achitarea taxei de timbru aferente) sau o eventuală admitere a recursului declarat împotriva încheierii de suspendare.
Totodată, reclamantul nu a dovedit nicio împrejurare care să o exonereze de răspunderea procesuală pentru lăsarea în nelucrare a pricinii.
În acest sens, susținerile reclamantului sunt irelevante în materia analizată, acestea neavând semnificația unor cauze de întrerupere sau suspendare a termenului perimării, în sensul art. 250 C.p.civ, și nejustificând dezinteresarea reclamantului de continuare a judecății pricinii de față.
De altfel, acest dezinteres în soluționarea pe fond a cauzei este relevat chiar de afirmațiile reclamantului, formulate în poziția procesuală depusă, unde se solicită lăsarea cauzei în nelucrare până la formularea unei cereri de repunere pe rol de către oricare dintre părți, reclamantul neînțelegând nici acum să îndeplinească obligațiile impuse de instanță.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 248 alin.1 C.pr.civ, conform căruia orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 1 an, în baza art. 252 C.p.civ, conform căruia perimarea se poate constata la cererea părții interesate, având în vedere că în cauză nu s-a formulat o cerere de redeschidere a judecății, instanța a constatat perimată cererea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul F. R., solicitând instanței admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de constatare a perimării dosarului formulată de pârâții intimați si menținerea suspendării judecării pricinii în acest dosar.
În motivare, recurentul reclamant arată faptul că hotărârea de perimare este nelegală, deoarece a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 249 C. proc. civ., conform cu care „perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedura făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes".
Prin scriptul intitulat „Poziție procesuala" depus la dosar pentru termenul din ... a învederat ca termenul de perimare care a început sa curgă la data de 13.02.2013 a fost întrerupt succesiv prin declararea recursului împotriva încheierii de suspendare si, ulterior, prin formularea unei contestații in anulare împotriva Deciziei data în acel recurs.
In același sens si doctrina a statuat ca „pentru ca un act de procedura sa poată fi calificat drept intrerupator de perimare, este necesar ca prin săvârșirea lui sa se urmărească repunerea cauzei pe rol în vederea continuării judecații."
2. Încheierea de suspendare pronunțată de Judecătoria Cluj-N., la data de 13.02.2013, în prezentul dosar, a fost atacată cu recurs de către reclamant, care a fost soluționat de Tribunalul Cluj - Secția civila, la data de 12.06.2013, prin Decizia civila nr. 657/2013, în sensul respingerii recursului.
Subliniază recurentul faptul că decizia de respingere a recursului nu putea sa producă drept efect anularea întreruperii cursului perimării, determinata de insasi exercitarea caii de atac. Din perspectiva interuperii cursului perimării, este lipsita de relevanta soluția data de către instanța de control judiciar in calea de atac a recursului exercitat impotriva încheierii de suspendare, de vreme ce actul de procedura in vederea reluării judecării procesului dupa suspendarea acestuia a fost indeplinit de către reclamantul recurent prin declararea recursului impotriva încheierii de suspendare. In acest sens, jurisprudenta a decis ca:
“ F. de formularea neechivoca a acestui text de lege, rezulta ca pentru ca un act de procedura sa poată fi calificat drept intrerupator de perimare, este necesar ca prin săvârșirea lui sa se urmărească repunerea cauzei pe rol, in vederea continuării judecații, in speța, prin cererea formulata la data de 15.04.2008, contestatorii au solicitat repunerea pe rol a cauzei ce fusese suspendata la data de 20.09.2007, potrivit art. 155 ind. 1 C.proc.civ., susținând ca nu mai subzista motivele pentru care suspendarea a fost dispusa.
Este evident așadar ca prin efectuarea acestei cereri de către contestatori, s-a indeplinit un act de procedura in vederea judecării procesului, de către aceștia, cursul perimării fiind întrerupt, cererea de redeschidere a procesului care a fost suspendat având drept efect întreruperea perimării.
Pentru ca un act de procedura sa aiba drept efect întreruperea termenului de perimare, trebuie sa fie valabil făcut, cerința care este îndeplinită în cauza, cererea de repunere pe rol formulata de contestatori prin apărător, respectând dispozițiile art. 82 C.proc.civ. Fiind efectuat așadar un act de întrerupere, pentru a interveni perimarea este necesar ca pricina sa ramana din nou in nelucrare din culpa părții, începând sa curgă un nou termen de perimare integral, de un an, timpul scurs pana la momentul întreruperii nefiind luat in calculul noului termen.
Așadar, din data de 22.05.2008, când instanța a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulata de contestatori si a menținut măsura suspendării, a inceput sa curgă un nou termen de un an, fiind irelevant faptul ca aceasta încheiere nu a fost atacata de reclamanți, câtă vreme prin actul de procedura întocmit, respectiv cererea de repunere pe rol din data de 15.04.2008, cursul perimării a fost întrerupt, situație in care cererea de repunere pe rol formulata de contestatori la data de 30.09.2008, a fost depusa in termen."
Mai subliniază recurentul faptul că exercitarea caii de atac a recursului de către acesta s-a realizat printr-un act de procedura valabil îndeplinit, astfel încât nici din aceasta perspectiva nu exista niciun motiv sa se considere ca el nu a avut un efect intrerupator al cursului perimării. Acest curs a fost întrerupt pe toata durata de timp intre momentul declarării recursului impotriva încheierii de suspendare si pana la pronunțarea Deciziei civile nr. 657/2013, la data de 13.06.2013, prin care s-a dispus respingerea recursului.
Este in afara oricărei indoieli ca încheierea de suspendare atacata a rămas definitiva prin respingerea recursului declarat impotriva ei si, ca urmare, acesta era momentul de la care a început sa curgă un nou termen de perimare, care la rândul lui a fost din nou intrerupt de către el prin promovarea contestației in anulare impotriva menționatei decizii de respingere a recursului.
Pentru perioada cuprinsa între momentul inregistrarii contestației în anulare si cel al soluționării acesteia de către Tribunalul Cluj, secția civila, prin Decizia civ. nr. 85/2014 cursul perimării a fost din nou suspendat, astfel încât respectiva perioada de timp nu putea fi luata in considerare in calculul termenului de 1 an prevăzut de lege pentru perimare. Dimpotrivă, de la data pronunțării deciziei de respingere a contestație in anulare, respectiv 30.01.2014, a inceput sa curgă un nou termen de perimare.
Învederează că jurisprudenta a interpretat si aplicat corect textele legale mai sus invocate, statuând ca: „s-a constat ca nu sunt indeplinite condițiile art. 248 C. proc. civ., cursul perimării fiind intrerupt potrivit art. 249 C. proc. civ. prin formularea recursului împotriva încheierii de suspendare, care a fost soluționat la 06.06.2008, data de la care curge un nou termen de perimare."
Asa fiind, în speța, atât exercitarea căii de atac a recursului împotriva încheierii de suspendare, cât si promovarea contestației în anulare impotriva Deciziei civile prin care s-a respins recursul, au constituit in mod indiscutabil doua acte de intrerupere a cursului perimării.
În aceste condiții, atât la data de 12.06.2013 - cand a fost pronunțata Decizia in recurs, cat si la data de 30.01.2014 - cand a fost pronunțata decizia in contestația in anulare, a inceput sa curgă un nou termen de perimare, astfel încât perimarea acestui dosar ar putea fi luata in discuție dupa data de 30.01.2015.
Si este firesc sa fie asa deoarece încheierea de suspendare a judecații, fiind contestata de către acesta, care a solicitat prin exercitarea recursului si, respectiv, a contestației în anulare desființarea acestei încheieri, nu poate fi reținuta o culpa a acestuia in lăsarea dosarului in nelucrare, din moment ce ambele aceste demersuri procedurale vizau reluarea judecării pricinii si, respectiv, repunerea dosarului pe rol pentru soluționarea lui prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești.
La data de 18.04.2014, recurentul reclamant a depus la dosar completarea motivelor de recurs, arătând instanței faptul că a declarat recurs inregistrat pe 07.04.2014, dar la acea data nu îi era comunicata motivarea sentinței atacate. Comunicarea acesteia i s-a făcut abia pe data de 12.04.2014, astfel încaât raportat la considerentele sentinței recurate formulează prezenta completare a motivelor de recurs inițial invocate (pe care le susține in totalitate).
1. Prima instanța a retinut in mod greșit ca „ultimul act de procedura indeplinit in dosarul nr._ a fost realizat la data de 13.02.2013, când cauza a fost suspendata in temeiul art. 155 ind. 1 C. proc. civ."
Paradoxal in aliniatul următor al considerentelor, la pag. 2, se constata ca impotriva acestei încheieri reclamantul a formulat recurs si ca „prin decizia civila nr. 657/R/2013 pronunțata de Tribunalul Cluj, acțiunea fiind respinsa" .
Raportat la acest aspect nu poate fi evitata o legitima intrebare, anume: exercitarea caii de atac a recursului impotriva încheierii de suspendare nu constituie prin ea insasi un act de procedura in același dosar? Evident, suntem in prezenta unui astfel de act de procedura, urmărind ca finalitate reluarea si continuarea judecații care a fost suspendata. Si aceasta cu atat mai mult cu cât chiar prin motivarea cererii de recurs (impotriva incheierii de suspendare) a formulat expres o asemenea solicitare. Se pare însă ca judecătorul fondului s-a aflat . de vreme ce constata ca prin Decizia civ. nr. 657/R/2013 pronunțata de Tribunalul Cluj „acțiunea a fost respinsa".
Subliniază recurentul faptul că in urma recursului declarat impotriva încheierii de suspendare a judecării pricinii, instanța de control judiciar nu s-a pronunțat cu privire la temeinicia cererii introductive de instanța, astfel încât prin menționata decizia nu s-a dispus nimic cât privește soluționarea fondului acestei cereri, ci s-a soluționat doar recursul pe care l-a declarat impotriva încheierii de suspendare in limitele in care instanța superioara a fost investita prin acel recurs.
Evident, exercitarea căii de atac a recursului impotriva încheierii de suspendare a judecării princinii constituie un act de procedura ce a intrerupt cursul perimării in sensul art. 249 C. proc. civ.
Confuzia în care s-a aflat prima instanța a fost si mai grava, deoarece in pasajul imediat următor al considerentelor sentinței recurate s-a reținut ca: „impotriva acestei din urma hotărâri, reclamantul a formulat, la data de 03.10.2013, contestație la executare (sic!), cererea sa fiind respinsa prin decizia nr. 85/2014" (s.n.).
De precizat ca reclamantul a formulat Contestație in anulare impotriva Deciziei date in recurs, ceea ce este cu totul altceva decât contestația la executare care poate fi promovata impotriva actelor de procedura executionala indeplinite de către un executor judecătoresc.
Este in afara oricărei îndoieli pentru interpretul avizat ca si exercitarea contestației in anulare, ca si cale extraordinara de atac, constituie un act de procedura care intrerupe cursul perimării in armonie același art. 249 C. proc. civ., astfel incat aprecierea primei instanțe este si din aceasta perspectiva nelegala.
2. Indiferent care a fost finalitatea urmărita de reclamant prin exercitarea caii de atac a recursului impotriva incheierii de suspendare, din punct de vedere procedural semnificația juridica a exercitării cai de atac este aceeași: de act intrerupator de perimare efectuat în vederea continuării judecații. E firesc sa fie asa deoarece si pronunțarea instanței cu privire la excepțiile invocate de către părți nu putea sa se faca decât ca urmare a reluării procedurii de judecata, la fel ca soluționarea a insasi cererii de chemare in judecata.
3. Un alt aspect de nelegalitate consta in statuarea eronata judecătorului fondului ca „singurele acte de natura sa conducă la întreruperea termenului de perimare le poate constitui îndeplinirea obligațiilor impuse de instanța si solicitarea redeschiderii judecații (evident cu achitarea taxei de timbru aferente) sau o eventuala admitere a recursului declarat impotriva incheierii de suspendare".
Subliniază de asemenea recurentul faptul că este necesar, ca exercitând recursul împotriva încheierii de suspendare, acesta a contestat legalitatea acestei încheieri și a urmărit ca finalitate continuarea judecații in fata instanței de fond. Aceeași finalitate ar fi fost urmărita si printr-o cerere de repunere pe rol a pricinii, singura deosebire între cele două ipoteze fiind faptul ca prin recurs s-a contestat si legalitatea încheierii de suspendare, in timp ce printr-o simpla cerere de repunere pe rol nu era posibila o asemenea contestare.
Mai este de subliniat si interpretarea greșita data de judecătorul fondului art. 249 C. proc. civ., in sensul ca numai in cazul in care recursul impotriva încheierii de suspendare ar fi fost admis, exercitarea acestei căi de atac putea dobândi semnificația juridica a unui act de procedura întrerupător de perimare. O atare interpretare este total eronata, adaugă la lege (unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge). . textului legal menționat nu rezulta ceea ce a reținut prima instanța, legiuitorul nefăcând nicio distincție în acest sens. Textul legal evocat este foarte clar prin formularea pe care o are, anume: „perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes".
Singura condiție ceruta de legiuitor pentru întreruperea perimării este ca partea care justifica un interes sa îndeplinească un act de procedura in vederea continuării judecării procesului. Efectul intreruptiv al actului de procedura nu este condiționat de eficienta juridica a acelui act privind continuarea judecații. Așadar, indiferent daca dupa îndeplinirea actului de procedura judecata se reia sau nu ceea ce contează este finalitatea urmărita prin îndeplinirea acelui act, anume: de a se continua judecata suspendata.
4. In fine, un alt aspect de nelegalitate al sentinței recurate consta in interpretarea eronata de către prima instanța a argumentărilor invocate de reclamant prin scriptul intitulat "Poziție procesuala" depus la dosar pentru termenul din data de 02.04.2014.
. "Poziție procesuala" a învederat ca termenul de perimare a fost întrerupt prin actele de procedura la care s-a referit mai sus si a solicitat lăsarea cauzei în nelucrare până la momentul cand oricare dintre părți va formula o cerere de repunere pe rol. Din acest pasaj, judecătorul a reținut lipsa interesului reclamantului de a continua procedura de judecata, omițând nescuzabil ca respectiva solicitare era justificata de faptul ca pana la acea data acesta nu a reușit sa îndeplinească din motive obiective obligațiile instituite in sarcina sa prin încheierea de suspendare. Or, in condițiile in care, ca urmare a celor 2 acte de întrerupere a perimării la care s-a referit până la împlinirea noului termen de perimare mai exista timp suficient în care reclamantul să-ți îndeplinească acele obligații, constatarea lipsei lui de interes apare ca fiind total nejustificata.
In armonie cu cele mai sus învederate, precum si cu argumentările prezentate prin memoriul de recurs inițial, solicită recurentul a se constata că sentința recurata este nelegala si, pe cale de consecință, sa se dispună anularea acesteia ca atare.
La data de 19.05.2014, intimații pârâți V. O. și V. E. au depus la dosar întâmpinare, solicitând instanței respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, intimații pârâți arată faptul că la termenul din data de 13.02.2013 Judecătoria Cluj-N. a suspendat prezenta cauză ca urmare a faptului că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul de a depune la dosarul cauzei unele informații necesare pentru ca judecata să poată continua.
Conform art. 248 alin. (1) Vechiul C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește de vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
Perimarea are o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată. Astfel, după data de 13.02.2013 când instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 155 indicei Vechiul C. proc. civ., ca urmare a faptului că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, iar judecata nu se putea desfășura, acesta nu a făcut niciun act de procedura în sensul continuării judecății, iar singurul act de natură să ducă la întreruperea termenului de perimare era actul procedural de depunere la dosarul cauzei a informațiilor solicitate de instanță.
Recurentul susține că multiplele căi de atac exercitate în prezentul dosar, au fost de natură să întrerupă termenul de perimare, întrucât acestea au fost făcute cu intenția continuării judecății. Această poziție procesuală este paradoxală, întrucât la vremea când aceste acte de procedură au fost făcute, recurentul a susținut, de fiecare dată, că dorește sa se ia act de renunțarea implicita la judecata (acesta fiind motivul recursului și a contestație în anulare exercitate) și astfel, instanța să-l scutească de plata taxelor de timbre. Acum, după trecerea unui interval de timp, aceleași acte de procedură, s-au transformat în acte făcute pentru continuarea judecății. Deci pretinsa renunțare implicită la judecată este făcută...cu intenția de a continua judecata.
Având în vedere aceste aspect, precum și faptul că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, solicită intimații pârâți ca instanța să constate perimarea.
În drept: art. 115 și urm, art. 248 și urm Vechiul Cod proc. civ..
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a textelor de lege aplicabile în speță, tribunalul reține următoarele:
Instanța de fond a suspendat judecata, prin Încheierea de la termenul din data de 13.02.2013 (fila 74) în baza art. 155, indice 1, alin. 1 Cod procedură civilă, reținând că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, care nu și-a îndeplinit obligațiile de a indica valoarea construcției neterminată, în vederea calculării taxei de timbru, moștenitorii defunctului H. F. și de a depune o precizare de acțiune prin care să arate că defunctul H. F. nu are moștenitori și pe cine înțelege să cheme în judecată, precum și de a indica dacă o cheamă în judecată pe numita G. T., care este soția pârâtului G. E..
Cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an, astfel încât, la cererea pârâților, depusă la dosar la data de 24.02.2014 (f. 76), instanța de fond a constatat că a intervenit perimarea.
Contrar susținerilor recurentului reclamant, Tribunalul reține că instanța de fond a aplicat în mod corect textele de lege incidente în speță.
Astfel, deși recurentul reclamant a arătat, atât în poziția procesuală depusa la dosarul de fond, fila 83, cât și în recurs, că a efectuat acte de întrerupere a termenului perimării, prin recursul formulat împotriva încheierii de suspendare și prin contestația în anulare formulată împotriva deciziei prin care a fost respins recursul său, Tribunalul constată că instanța de fond a reținut în mod corect că aceste acte nu au fost de natură să întrerupă cursul perimării, întrucât nu au fost făcute în vederea continuării judecății.
În conformitate cu disp. art. 249 C.pr.civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului.
Din actele depuse în dosarul nr._ /a1, având ca obiect recurs împotriva încheierii de suspendare și în dosarul nr._/117/2013, având ca obiect contestație în anulare, ce sunt acvirate la prezenta cauză, tribunalul reține că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile puse în vedere de către instanță, în vederea continuării judecății.
Ori, potrivit art. 155 indice 1 alin. 2 C.pr.civ., după suspendare, judecata va fi reluată la cererea părții, dacă obligațiile prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății au fost îndeplinite și procesul poate continua.
Astfel, în recursul formulat de reclamant împotriva Încheierii din data de 13.02.2013, reclamantul a solicitat anularea încheierii și continuarea procedurii, în sensul de a da curs solicitării sale de anulare ca netimbrată a cererii introductive de instanță. De asemenea, din motivarea recursului, rezultă că reclamantul a solicitat anularea ca netimbrată a acțiunii, pentru a nu fi nevoit să suporte taxa de timbru stabilită în sarcina sa și pentru care a formulat cerere de ajutor public judiciar, arătând că nu mai dorește continuarea procesului, întrucât nu are resurse materiale. Aceleași solicitări și motive au fost invocate de către reclamant și în contestația în anulare.
Recursul a fost respins, prin Decizia civilă nr. 657/R/12.06.2013, iar contestația în anulare a fost respinsă prin Decizia civilă nr. 85/R/30.01.2014.
În concluzie, se constată că recursul și contestația în anulare nu au fost făcute în vederea continuării judecății, în sensul prevederilor legale amintite anterior, întrucât reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile puse în vedere de către instanța de fond, ori, în aceste condiții, procesul nu putea continua.
Așadar, instanța de fond în mod corect a înlăturat apărările reclamantului și a constatat că a intervenit perimarea, în conformitate cu art. 248 Cod procedură civilă.
Față de toate aceste considerente și în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul F. R. împotriva Sentinței civile nr. 3465 din 02.04.2014, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._, pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul promovat de către reclamantul F. R. în contra Sentinței civile nr. 3465 din 02.04.2014 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._, pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2014.
Președinte, A.-F. D. fiind in c.o. semnează Vicepreșdinte E. L. | Judecător, O.-R. G. | Judecător, O.-C. T. fiind in c.o. semnează Vicepreșdinte A. N. |
Grefier, G. P. fiind in c.o. semnează Grefier sef Sectia civila |
G.P. 26 Mai 2014
Red./dact./O.R.G./C.Ș.
11.08.2014/2 ex.
Jud. fond: D. I.
| ← Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 302/2014.... | Prestaţie tabulară. Decizia nr. 703/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
