Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 302/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 302/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 334/219/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIE CIVILA Nr. 302/A/2014
Ședința publică de la 07 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE O.-C. T.
Judecător A.-F. D.
Grefier E. C.
Pe rol este judecarea cauzei civile privind apelul declarat de apelanta S. L. SALINA OCNA D. împotriva sentinței civile nr. 66/2014, pronunțată de Judecătoria D., în dosar nr._, privind și pe intimat S. S. SALINA OCNA D. - REPREZENTATĂ PRIN M. G., având ca obiect, acordare personalitate juridică .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatei prin M. G. asistat de către avocat, lipsind apelanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care reprezentantul intimatei arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de ridicat și solicită acordarea cuvântului pe apel.
Tribunalul constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de ridicat, declară închisă dezbaterea cauzei și acordă cuvântul reprezentantului intimatei cu privire la apel.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului ca nefondat pentru motivele arătate în scris, cu menținerea încheierii atacată ca temeinică și legală deoarece motivele de apel invocate sunt nefondate, cu cheltuieli de judecată.
În susținerile sale arată că Ș. I. a fost exclus din sindicat și apare retras, iar la data încheierii procesului –verbal s-a comis o eroare materială în privința datei.
TRIBUNALUL
Reține că prin Încheierea civilă nr. 66/2014, pronunțată de Judecătoria D., în dosar nr._ a fost admisă cererea formulată de petentul M. G., împuternicitul special al membrilor fondatori ai Sindicatului S. Salina Ocna D..
S-a acordat personalitate juridică SINDICATULUI S. SALINA OCNA D., în conformitate cu cele stipulate prin statutul acestuia.
S-a dispus înscrierea SINDICATULUI S. SALINA OCNA D. în Registrul special al sindicatelor de la grefa Judecătoriei D..
Pentru a pronunța această Încheiere, instanța de fond a reținut următoarele:
În primul rând, hotărârile pronunțate în materie necontencioasă (cum este decizia civilă nr. 654/2013 a Tribunalului Cluj – Secția civilă pronunțată în dosarul nr._ ) nu au autoritate de lucru judecat.
Din adresa răspuns nr. 1981/17.12.2014 a Societății Naționale a Sării S.A. către împuternicitul M. G. reiese că cei 21 (douăzeci și unul) fondatori ai Sindicatului S. Salina Ocna D. nu fac parte din S. L. Salina Ocna D..
Așadar, a fost acoperită neregularitatea semnalată de hotărârea amintită anterior.
Din examinarea actelor depuse la dosar s-a constatat că în cauză sunt întrunite cerințele art. 2-7 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, precum și cerințele de formă impuse de art. 14 din același act normativ.
S-a procedat la înscrierea Sindicatului S. Salina Ocna D. în Registrul special al sindicatelor din oficiu, în termen de 7 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. Certificatul de înscriere a sindicatului în registrul special al Judecătoriei D. se comunică sindicatului în termen de 5 zile de la înscriere.
După rămânerea definitivă, originalul procesului-verbal de constituire și al statutului, pe care judecătoria certifică înscrierea pe fiecare pagină, împreună cu câte un exemplar al celorlalte acte depuse se restituie sindicatului, iar al doilea exemplar al procesului-verbal de constituire, statutului și listei membrilor, în copii semnate pe fiecare pagină de împuternicitul special și vizate de judecătorie, se va păstra în arhiva acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recalificat în apel, intimatul S. L. SALINA OCNA D., solicitând casarea hotărârii.
În motivarea cererii, învederează instanței că potrivit art. 3 pct. 4 din Legea nr.62/2011 o persoană poate face parte în același timp, numai dintr-o singură organizație sindicală la același angajator, însă numitul STIR I. este membru și al SINDICATULUI L. SALINA OCNA D..
Procesul–verbal care stă la baza constituirii sindicatului este lovit de nulitate întrucât în preambul este prevăzută încheierea acestuia la data de 16.01.2013, dată la care d-nul M. G. și SALATIOAN A. erau vicepreședinți ai apelantei.
De asemenea, statutul din informațiile obținute, nu este autentificat.
Prin întâmpinarea formulată intimatul S. S. SALINA OCNA D. a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea poziției procesuale ca o chestiune preliminară, invocă faptul că în prezenta cauză, calea de atac este apelul, conform art. 16 din Legea nr.62/2011.
Pe fondul cauzei, arată că sindicatul s-a constituit luându-se în calcul efectivul de 21 de membri și nu 22, cum se susține, domnul STIR I. fiind exclus de pe lista membrilor sindicali, așa cum rezultă din adeverința anexată.
În ceea ce privește data întocmirii procesului-verbal, aceasta este 16.01.2014, fiind o simplă eroare menționarea în preambul a anului 2013, în tot cuprinsul procesului –verbal fiind specificată data corectă.
Intimatul mai arată că legea nu prevede necesitatea autentificării statutului, raportat la prev. art. 14 al. 2 din Legea nr. 62/2011.
Prin răspunsul la întâmpinare (f. 27), apelantul arată că în preambulul procesului–verbal este prevăzută data de 16.01.2013, dată la care s-au întrunit angajații Societății Naționale a Sării pentru constituirea sindicatului fiind prevăzut un număr de 22 de persoane la data respectivă, domnul M. G. și SALATIOAN I. erau vicepreședinți ai apelantei, fapt ce rezultă din statutul anexat la dosar.
Nu corespunde realității, faptul că întrunirea a avut loc la sediul societății, așa cum este specificat în preambul.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul în baza art. 480 N.C.pr.civ. îl va respinge pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, potrivit art. 3 alin.4 din Legea nr. 62/2011 o persoană poate face parte în același timp numai dintr-o singură organizație sindicală la același angajator, însă în ceea ce privește pe d-nul STIR I., tribunalul constată că acesta s-a retras, împuternicitul special al membrilor fondatori ai Sindicatului S. Salina Ocna D. solicitând a se lua act de împrejurarea că acesta dorește să se retragă din rândul membrilor fondatori ai sindicatului din motive personale, drept pentru care să nu mai fie luat în considerare ca membru (f.20).
Așadar, critica privind situația acestui membru fondator este neîntemeiată, în condițiile în care acesta și-a exprimat dorința de retragere și nu a mai fost luat în considerare ca membru sindical.
Reducerea efectivului membrilor sindicali nu afectează constituirea legală a cestora, conform art.3 alin.2 din aceeași lege fiind necesar un minim de 15 salariați .
Referitor la data întocmirii procesului–verbal, tribunalul apreciază că reprezintă o eroare inserarea anului 2013, în loc de 2014 în preambulul acestui act, având în vedere că în cuprinsul înscrisului se menționează data de 16.01.2014.
Nici necesitatea autentificării statului nu poate fi reținută raportat la prev. art. 14 al.2 din Legea nr.62/2011 care stabilește actele necesare pentru cererea de înscriere a sindicatului, respectiv procesul verbal de constituire al sindicatului, semnat de membrii fondatori, statutul, fără o altă precizare în sensul formei pe care trebuie să o îmbrace și lista membrilor organelor executiv de conducere a sindicatului, cu menționarea datelor de identificare ale acestora.
Față de cele ce preced, tribunalul va respinge apelul, menținând soluția judecătoriei ca fiind temeinică și legală.
În baza a art. 453 N. C.pr.civ,. reținând culpa procesuală a apelantului îl va obliga să plătească intimatului S. S. SALINA OCNA D. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel, parțiale, reprezentând o parte din totalul de 1240 lei achitat cu titlu de onorariu în favoarea SCA N. S. & ASOCIATII conform chitanței nr. 198/06.05.2014 (f.35), raportat la complexitatea cauzei și munca depusă de avocat procesul în apel procesul în apel presupunând parcurgerea procedurii de regularizare și doar un termen de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de S. L. Salina Ocna D. împotriva Sentinței civile nr. 66/AS/ CC/20.02.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei D., pe care o menține în totul.
Obligă pe apelant să plătească intimatului S. S. SALINA OCNA D. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 7 mai 2014.
Președinte, O.-C. T. | Judecător, A.-F. D. | |
Grefier, E. C. |
Red. O.C.T./DACT. E.C./2 EXPL. 23.05.2014
Judecător de fond:G. S. M. –JUDECĂTORIA D.
E.C. 12 Mai 2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
COPIA DECIZIEI CIVILA Nr. 302/A/2014
Ședința publică de la 07 Mai 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE O.-C. T.
Judecător A.-F. D.
Grefier E. C.
Respinge ca nefondat apelul declarat de S. L. Salina Ocna D. împotriva Sentinței civile nr. 66/AS/ din C.C./20.02.2014, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei D., pe care o menține în totul.
Obligă pe apelant să plătească intimatului S. S. SALINA OCNA D. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 7 mai 2014.
PRESEDINTEJUDECATORI
S.S. INDESCIFRABILS.S. INDESCIFRABIL
Pentru conformitate cu originalul,
semnat Grefier,
| ← Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 591/2014. Tribunalul CLUJ | Superficie. Decizia nr. 427/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|








