Anulare act. Hotărâre din 14-11-2014, Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 14-11-2014 în dosarul nr. 6622/118/2014
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Î N C H E I E R E
Ședința din data de 7 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. N.
GREFIER - A. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ., cu sediul în C., . C., în contradictoriu cu pârâții C. C., cu domiciliul în București, D. nr.17, ., . E., cu domiciliul în C., N. I. nr.41, județul C., F. S., cu domiciliul în Valu Lui T., M. E. nr.166 B, județul C., F. V., cu domiciliul în C., Tomis, nr.223, ., ., F. N., cu domiciliul în Valu Lui T., M. E. nr.166 B, județul C., F. A., cu domiciliul în Valu Lui T., M. E. nr.166 B, județul C. și F. M. M., cu domiciliul în Valu Lui T., M. E. nr.166 B, județul C..
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns reclamanta, prin apărător ales, doamna avocat R. R. F. care depune împuternicire avocațială la dosarul cauzei și pârâtul Chiceanu C., prin apărător ales, doamna avocat B. F. cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art.157 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, pune în discuția părților natura cauzei, respectiv competența funcțională a Secției I Civilă a Tribunalului C. față de calitatea de profesionist a reclamantei.
Reclamanta, prin apărător ales consideră că Secției I Civilă a Tribunalului C. este competentă, lăsând totuși acest aspect la aprecierea instanței.
Pârâtul Chiceanu C., prin apărător ales, consideră că este competent să soluționeze cauza Tribunalul C., secția I civilă dat fiind faptul că raportul juridic dedus judecății nu izvorăște dintr-un raport între profesioniști iar raportul juridic este între persoane fizice, singurul profesionist ar fi . ca și terță persoană interesată.
Instanța, socotindu-se lămurită, conform art.394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra competența funcționale a Secției I Civilă a Tribunalului C..
TRIBUNALUL
Pentru ca părțile să depună concluzii scrise, în temeiul art.396 Cod procedură civilă,urmează să amâne pronunțarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Amână pronunțarea în cauză la data de 14.11.2014.
Pronunțată în ședința publică de la 7.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. N. A. G.
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Sentința Civilă nr.2829/2014
Ședința din data de 14 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. N.
GREFIER - A. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ., cu sediul în C., . C., în contradictoriu cu pârâții C. C., cu domiciliul în București, D. nr.17, ., ., F. E., cu domiciliul în C., N. I. nr.41, județul C., F. S., cu domiciliul în Valu Lui T., M. E. nr.166 B, județul C., F. V., cu domiciliul în C., Tomis, nr.223, ., ., județul C., F. N., cu domiciliul în Valu Lui T., M. E. nr.166 B, județul C., F. A., cu domiciliul în Valu Lui T., M. E. nr.166 B, județul C. și F. M. M., cu domiciliul în Valu Lui T., M. E. nr.166 B, județul C..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 7.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință aferentă care face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acel termen, pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de 14.11.2014.
TRIBUNALUL
Asupra excepției necompetenței funcționale a Tribunalului C., secția I civilă:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului C., secția I civilă sub nr. _, reclamanta S.C. M. C. S.A. a chemat în judecată pe pârâții C. C., F. E., F. S., F. V., F. N., F. A. și F. M. M. pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să se constate nulitatea absolută a actului juridic intitulat "acord de rezoluțiune" autentificat sub nr. 320/14.03.2014 de B.N.P. E. C., cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanta a învederat că este proprietar și unitate deținătoare a imobilului situat în Mun. C., .. 7, jud. C., în accepțiunea Legii nr. 10/2001.
După respingerea cererii de restituire în natură, numiții F. E., F. V. și F. C. au înstrăinat drepturile litigioase către C. C., care la rândul său și-a asumat obligația ca, în cazul în care după epuizarea tuturor căilor de atac nu va avea câștig de cauză, suma plătită cu titlul de avans de către vânzători să rămână acestora.
Prin sentința civilă nr. 4573/10.12.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ s-a respins contestatorului cererea de restituire în natură a imobilului, iar în cadrul recursului formulat împotriva sentinței defavorabile părțile ar fi încheiat în mod fraudulos actul juridic denumit "acord de rezoluțiune".
Reclamanta susține că acest înscris are o cauză ilicită, deoarece dispozițiile Legii nr. 165/2013 limitează drepturile cesionarilor de drepturi litigioase numai la măsuri reparatorii care sunt egale cu prețul plătit plus 15% din prețul de piață.
Reclamanta a mai învederat că acordul de rezoluțiune are o cauză falsă, întrucât scopul urmărit de părți a fost de fapt acela de a eluda dispozițiile imperative ale legii.
În drept, reclamanta a invocat art. 1237, art. 1238 al. 2 și art. 1247 N.C.C., art. 1 al. 3 și art. 4 din Legea nr. 165/2013.
La termenul de judecată din data de 07.11.2014 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței funcționale a Tribunalului C., secția I civilă.
Analizând excepția necompetenței funcționale a Tribunalului C., secția I civilă, instanța reține:
Reclamanta S.C. M. C. S.A. a sesizat instanța cu o cerere în constatarea nulității absolute a actului juridic intitulat "acord de rezoluțiune", prin care numiții C. C. și F. C., F. V. și F. E. au convenit să desființeze cu efect retroactiv contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat la B.N.P. L. G. sub nr. 1198/09.07.2004.
Față de temeiul juridic indicat de reclamantă în cererea de chemare în judecată, instanța reține că în domeniul de aplicare a Legii nr. 165/2013 se includ numai cauzele prevăzute la art. 4 din acest normativ, nicidecum cele privitoare la raporturile juridice obligaționale născute între persoane fizice, care au numai o legătură indirectă cu cererile care cad sub incidența legii speciale.
Prin Legea nr. 165/2013 s-a urmărit ca prevederile legislației aplicabile în domeniul restituirii proprietăților să fie completate cu dispoziții care conduc la reguli de procedură clare și simplificate în ceea ce privește procedura administrativă de stabilire și de acordare a măsurilor reparatorii, pentru a se evita interpretările divergente ale autorităților implicate în procedura de soluționare a cererilor având ca obiect restituirea imobilelor preluate în mod abuziv.
Reclamanta a dedus judecății o acțiune prin care solicită să se constate nulitatea absolută a înțelegerii intervenite între părțile contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, care înțeleg să renunțe la clauza referitoare la suportarea riscului contractului de către cumpărătorul de drepturi litigioase pentru nerespectarea de către vânzător a obligației de garanție.
Sunt incidente în consecință normele de drept comun în materie de competență, cu mențiunea că, în cauză, litigiul dedus judecății se poartă între părți dintre care una are calitatea de profesionist în sensul dispozițiilor art. 3 alin. 2-3 din Noul cod civil potrivit cărora, sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere, înțeleasă ca exercitare sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.
Specificitatea raporturilor dintre părți atrage o jurisdicție specializată, în raport de art. 36 al. 3 din Legea nr. 304/2004, potrivit cu care în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, societăți comerciale, registrul comerțului, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale.
Este irelevantă apărarea pârâtului C. C. în sensul că efectele unei eventuale admiteri a acțiunii nu influențează activitatea societății reclamante, pentru că prin înregistrarea acțiunii la instanță reclamanta a devenit titular de drepturi și obligații procesuale, fapt ce nu poate rămâne fără consecințe în planul competenței funcționale.
În aceeași măsură, prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 750/2011 s-a dispus ca toate completele Secției a II-a civilă să aibă caracter specializat, în funcție de calitatea de profesionist a părții antrenate în litigiul judiciar.
Pârâtul C. C. mai susține că secțiile civile ale instanțelor de judecată au soluționat cererea reclamantei de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, însă Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 750/2011 este ulterioară datei la care a fost înregistrată cauza cu nr._ și nici nu există motive pentru ca instanța să nu-i dea eficiență.
Văzând art. 131 al. 1 art. 132 și art. 136 C. pr. civilă și reținând că în speța pendinte ne aflăm în fața unui litigiu privind un profesionist, principiul specializării impune soluționarea acesteia de către un complet cu o atare funcționalitate, fapt pentru care va fi admisă excepția necompetenței funcționale și va fi înaintată cauza secției a II-a civilă a Tribunalului C. care are în componență astfel de complete.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței funcționale a secției I civilă în soluționarea cauzei.
Dispune trimiterea cauzei la secția a II-a civilă a Tribunalului C., spre competentă soluționare.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. A. A. G.
Red. A.N. 09.12.2014/2ex
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 8470 | |
ROMÂNIA TRIBUNALUL C. ., C. Telefon:_ Fax:_ | Dosar nr._ Obiectul cauzei: Anulare act Reclamant : . Pârât : CHICEANU C. ș.a. |
În răspuns vă rugăm să menționați numărul dosarului și termenul de judecată | |
CĂTRE
TRIBUNALUL C.
SECȚIA A-II-A CIVILĂ
Potrivit Sentinței Civile nr.2829/2014 pronunțate la data de 14.11.2014, vă înaintăm alăturat dosarul nr._, cusut și numerotat, conținând…. de file.
Vă mulțumim pentru colaborare.
JUDECĂTOR, GREFIER,
A. N. G. A.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 985/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Succesiune. Încheierea nr. 996/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|








