Fond funciar. Hotărâre din 13-03-2014, Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 31607/212/2012
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
Î N C H E I E R E
Ședința publică din 06 martie 2014
PREȘEDINTE - A. L.
JUDECĂTOR - M. C. M.
JUDECĂTOR - C. R. D.
GREFIER - R. E.
S-au luat în examinare recursurile civile declarate de reclamantul H. L. V., cu domiciliul în Constanta, ., județ C. și de pârâții C. L. CONSTANTA, MUNICIPIUL C. PRIN PRIMAR, P. M. C. și C. L. DE FOND FUNCIAR C., împotriva sentinței civile nr._/29.07.2013pronunțate de Judecătoria C., în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar, în contradictoriu cu intimații pârâți C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR C. și P. JUDEȚULUI C., toți cu sediul în C., ., județ C..
La apelul nominal făcut la finalul ședinței, se prezintă pentru recurenții pârâți C. L. Constanta, Municipiul C. prin Primar, P. M. C. și C. L. de Fond Funciar C., avocat L. D., în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, iar recurentul reclamant H. L. V. răspunde personal, lipsind intimații pârâți P. Județului C. și C. Județeană C..
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea prevederilor art.88 și următoarele Cod procedură civilă.
Prezentul recurs este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință:
Părțile prezente solicită a se lua act că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de propus.
Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu prevederile art.150 cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente asupra recursurilor de față. Totodată, având în vedere că reprezentantul convențional al recurentului reclamant a formulat o cerere de lăsare a dosarului la finalul ședinței și că la apelarea cauzei nu s-a prezentat, urmează a se dispune amânarea pronunțării 7 zile, pentru ca acesta să depună note de concluzii.
Având cuvântul, recurentul reclamant H. L. V. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Luând cuvântul pentru recurenții pârâți C. L. Constanta, Municipiul C. prin Primar, P. M. C. și C. L. de Fond Funciar C., reprezentantul convențional solicită respingerea recursului formulat de partea reclamantă, având în vedere că prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că terenul necesar unei bune folosințe a imobilului este de 421mp și nu de 593mp, așa cum s-a indicat prin acțiune.
Cu privire la recursul formulat de părțile pe care le reprezintă pune concluzii de admitere, pentru motivele arătate în scris.
TRIBUNALUL
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea reprezentantului convențional al recurentului reclamant să depună note de concluzii,
DISPUNE
Amână pronunțarea asupra cauzei la data de 13 martie 2014.
Pronunțată în ședință publică, azi 06 martie 2014.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR, JUDECĂTOR
A. L. M. C. M. C. R. D.
GREFIER
R. E.
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.291
Ședința publică din 13 martie 2014
PREȘEDINTE - A. L.
JUDECĂTOR - M. C. M.
JUDECĂTOR - C. R. D.
GREFIER - R. E.
S-au luat în examinare recursurile civile declarate de reclamantul H. L. V., cu domiciliul în Constanta, ., județ C. și de pârâții C. L. CONSTANTA, MUNICIPIUL C. PRIN PRIMAR, P. M. C. și C. L. DE FOND FUNCIAR C., împotriva sentinței civile nr._/29.07.2013pronunțate de Judecătoria C., în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar, în contradictoriu cu intimații pârâți C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR C. și P. JUDEȚULUI C., toți cu sediul în C., ., județ C..
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 06 martie 2014 și au fost consemnate în încheierea din acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea recurentului reclamant să depună note de concluzii la dosar, a amânat pronunțarea asupra recursului la data de 13 martie 2014, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamantul H. L. V., în contradictoriu cu C. L. C. și Municipiul C., prin Primar, a solicitat instanței constatarea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 593 mp., situat în C., ., jud.C..
În motivare, reclamantul a arătat că, în anul 1961, familia H., respectiv părinții săi, H. G. și H. C., au folosit terenul dat în folosință, în suprafață de aproximativ 593 mp., situat în C., ., jud.C., pe care au construit o locuință compusă din patru camere și dependințe, fără autorizație de construcție.
Reclamantul a precizat că, după decesul tatălui său, mama sa a plecat în America, iar prin decizia nr.128/08.03.1988, emisă conform Decretului nr. 223/1974, s-a dispus preluarea construcției în proprietatea statului fără plată, urmând să locuiască în imobil cu chirie.
În continuare, reclamantul a menționat că, după apariția Legii nr.10/2001, în calitate de moștenitor al părinților, prin decizia civilă nr.58/C/22.03.2010 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, a obținut restituirea în natură a imobilului-construcție cu patru camere și dependințe, situat în C., ., km 5, jud.C..
În ceea ce privește terenul, reclamantul a arătat că, pentru restituirea acestuia, s-a adresat Primăriei M. C. care, prin adresa nr._/18.06.2010, i-a respins solicitarea cu motivul că nu face obiectul Legii nr. 18/1991.
Reclamantul a învederat că, potrivit dispozițiilor legale incidente, dreptul de proprietate asupra terenurilor aflate în folosință, din jurul casei, cu destinația de locuință, se constituie în baza legii, singurul fapt ce trebuie probat este proprietatea locuinței aflate pe teren.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.23,24, 36 alin.3 din Legea nr. 18/1991 și ale 9 și 10 din Regulamentul de aplicare al HG nr.890/2005.
În dovedire, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, martori, expertiză, fiind atașate cererii decizia nr.128/08.03.1988 emisă conform Decretului nr. 223/1974, decizia civilă nr. 58/C/22.03.2010 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ și înscrisuri emise de Primăria C. în legătură cu cererea de reconstituire a dreptului de proprietate.
La data de 23.01.2013, reclamantul a depus cerere precizatoare prin care a arătat că solicită, în subsidiar, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 593 mp situat în C., ., jud. C. în contradictoriu cu C. L. de fond funciar C. și C. județeană de fond funciar C..
Pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C., reprezentată prin Prefect, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată, întrucât terenul nu a fost atribuit în folosință veșnică în vederea edificării unei locuințe și nici nu a fost preluat în baza art.30 din Legea nr.58/1974, cu ocazia cumpărării construcției edificate pe acesta.
Pârâții C. L. C., Municipiul C., prin Primar, și C. L. de fond funciar C. nu au formulat întâmpinare, dar au fost reprezentați în cadrul judecății de către avocatul ales.
La data de 18.02.2013, reclamantul a depus cerere precizatoare, prin care a arătat că solicită atribuirea în proprietate a terenului în suprafață de 593 mp. situat în C., ., jud.C. în contradictoriu cu P. M. C. și a P. Județului C., renunțând la capetele de cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate și constatarea dreptului de proprietate.
În ședința publică din data de 18.02.2013, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a Primarului M. C. și a Prefectului Județului C..
La solicitarea instanței, Primăria C. a depus la dosarul cauzei situația juridică a imobilului situat în C., ., jud. C..
În ședința din data de 18.03.2013, în temeiul art. 167 C.proc.civ., instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri și cu expertiza tehnică topografică, respingând proba testimonială solicitată de reclamant.
Prin încheierea pronunțată la data de 27.05.2013, instanța, în temeiul art. 246 C.proc.civ., a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului cu privire la judecarea cauzei împotriva pârâților C. L. C., C. Județeană de Fond Funciar C., C. locală de Fond Funciar C. și Municipiul C. prin Primar.
La data de 26.06.2013, a fost depus de către expertul desemnat raportul de expertiză tehnică.
Reclamantul și pârâtul P. M. C. au depus concluzii scrise.
Prin sentința civilă nr._/_/29.07.2013 Judecătoria C. a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, în sensul că a obligat pârâtul P. municipiului C. să înainteze Prefectului jud.C. propunerea de atribuire în proprietatea reclamantului a terenului în suprafață de 421 mp. situat în C., ., jud.C., teren delimitat de punctele 1,2,3 și 6 din planul de situație ce face parte din raportului de expertiză efectuat de expertul tehnic judiciar G. Aliona. Totodată, a obligat P. jud. C. să emită ordinul de atribuire în proprietatea reclamantului a terenului în suprafață de 421 mp. situat în C., ., jud.C., teren delimitat de punctele 1,2,3 și 6 din planul de situație ce face parte din raportului de expertiză efectuat de expertul tehnic judiciar G. Aliona.
În considerentele hotărârii, instanța de fond a reținut că, în fapt, reclamantul H. L. V. are calitatea de proprietar a imobilului - construcție situat în C., ., jud.C., astfel cum reiese din decizia civilă nr.58/C/22.03.2010 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia nr. 894/04.02.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin decizia nr.128/08.03.1988 emisă conform Decretului nr.223/1974, se dispusese preluarea construcției în proprietatea statului fără plată, însă aceasta a fost restituită reclamantului, în temeiul Legii 10/2001, prin hotărârea judecătorească menționată anterior.
În ceea ce privește terenul aferent construcției, pentru restituirea acestuia, reclamantul s-a adresat Primăriei M. C., care i-a respins solicitarea cu motivul că nu face obiectul Legii nr.18/1991.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că terenul situat în municipiul C., ., jud.C. are o suprafață de 593 mp., că pe acest teren se află ridicate două construcții, cu o suprafață totală construită la sol de 127 mp., cu următoarele caracteristici: C1 – suprafață construită la sol S=109 mp, destinație de folosință locuință, regim de înălțime parter; C2 – suprafață construită la sol S=18 mp., destinație de folosință anexă, regim de înălțime parter.
De asemenea, din raportul de expertiză realizat de expertul desemnat, instanța a reținut că terenul necesar unei bune folosințe a construcției deținute de către reclamant este de 421 mp.
Totodată, instanța a mai reținut că, potrivit situației juridice a terenului existente la dosar, municipiul C. este înscris ca titular al dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 593 mp., situat în municipiul C., ., jud.C..
Instanța a constatat că reclamantul a făcut dovada formulării cererii de atribuire a dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției a cărei proprietate o deține, care a fost respinsă, astfel cum reiese din adresa nr._/18.06.2010 (fila 11).
Din conținutul normelor incidente în speță, s-a reținut că primarul are atribuții în legătură cu întocmirea documentației necesare pentru finalizarea procedurii de atribuire a terenului, în ceea ce privește stabilirea situației juridice a terenului, acesta trebuind să efectueze verificările prealabile necesare și să emită propunerea de atribuire în proprietate a terenului și să înainteze propunerea Prefectului jud. C., pentru a se emite ordinul de atribuire în proprietate.
Instanța a mai reținut că, potrivit art.9 alin.1 din Legea nr.112/1995, chiriașii, titulari de contract ai apartamentelor care nu s-au restituit în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, aveau dreptul de a opta pentru cumpărarea acestor apartamente.
Din chiar conținutul acestui text legal rezultă cu certitudine că terenurile aferente construcțiilor cu destinație de locuință nu au constituit obiect de reglementare al acestei legi, indiferent dacă prin „teren aferent” se înțelege doar terenul de sub construcție sau și terenul ce depășește suprafața construită.
Clarificarea situației juridice a terenurilor respective necesită examinarea dispozițiilor art.21 și art.26 din Legea nr.112/1995, aceste reglementări făcând distincție între terenurile aferente locuințelor care au fost restituite în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora și terenurile aferente apartamentelor care au fost înstrăinate chiriașilor.
Astfel, art.21 din legea menționată prevede că „Odată cu restituirea în natură și dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor se dobândește și dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente, așa cum au fost acestea determinate la data trecerii în proprietatea statului (…).”, iar potrivit art. 26 alin.3, „suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului”.
S-a mai arătat că ambiguitatea acestor texte a făcut ca, în privința reglementării situației juridice a terenurilor aferente apartamentelor vândute foștilor chiriași, prin formularea inițială a art.33 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995, aprobate prin HG nr.20/1996, să se dispună că, în atare caz, prin cumpărarea apartamentelor se dobândește și dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcții, în condițiile art.35 (actualmente-după republicare-art.36) alin.2 din Legea nr.18/1991.
În speță, s-a reținut că terenul aferent construcției deținute de reclamant, în sensul celor arătate mai sus, a fost determinat prin raportul de expertiză efectuat în cauză, ca având o suprafață de 593 mp., iar terenul necesar unei bune folosințe a construcției deținute de către reclamanți este de 421 mp.
În termen legal, împotriva sentinței civile mai sus menționate au declarat recurs reclamantul și pârâții C. L. C., Municipiul C., prin Primar, C. L. de fond funciar C. și P. municipiului C..
I). Reclamantul a solicitat, în principal, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare și, în subsidiar, modificarea în parte a hotărârii, în sensul admiterii acțiunii pentru suprafața de 593 mp., astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză efectuat de expert G. Aliona.
În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat instanța de fond nu și-a argumentat soluția de admitere a acțiunii doar pentru suprafața de 412 mp., ceea ce atrage casarea hotărârii în temeiul art.304 pct.5 C.proc.civ. rap. la art.105, 129 alin.5 și 312 alin.5 C.proc.civ.
Pe fond, a precizat că, potrivit disp.art.36 alin.2, 6, art.23 din Legea nr.18/1991 și art.8 din Decretul-Lege nr.42/1990, în condițiile în care documentația depusă a relevat existența unui drept de folosință din anul 1961 pentru o suprafață de teren de aproximativ 480 mp. (mai mult decât a reținut instanța de fond), era îndreptățit la atribuirea suprafeței de 593 mp., pe care expertul a identificat-o ca fiind aferent construcției restituite în temeiul Legii nr.10/2001.
II). Pârâții au solicitat admiterea recursului formulat cu consecința respingerii acțiunii ca nefondată, motivând că nu sunt incidente temeiurile de drept indicate de către reclamant.
Au arătat că temeiul de drept în baza căruia a fost admisă acțiunea nu este clar reținut în motivarea hotărârii, deoarece se face trimitere la disp.Legii nr.112/1995 și ale Legii nr.18/1991, fără a se reține unul sau mai multe texte de lege care să fie aplicabile situației de fapt. Oricum, nu erau incidente actele normative menționate, deoarece reclamantul nu a dobândit construcția prin cumpărare în baza Legii nr.112/1995 și nici nu a făcut dovada existenței deciziei de atribuire în folosință sau a dreptului de proprietate asupra terenului anterior preluării construcției în proprietatea statului.
În subsidiar, recurenții au invocat lipsa calității procesuale pasive pentru pârâții C. L. C., Municipiul C. prin Primar, C. L. de fond funciar C., motivând că aceștia nu au atribuții de verificare a situației juridice a terenurilor și de a face propuneri prefectului în vederea atribuirii, potrivit art.36 alin.6 din Legea nr.18/1991.
Nu s-au administrat probe noi în calea de atac.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs și în conformitate cu disp.art.3041C.proc.civ., tribunalul constată următoarele:
Având în vedere soluția adoptată de prima instanță și criticile formulate în cele două căi de atac, se impune a fi analizat cu prioritate recursul declarat de pârâți, constatarea temeiniciei acestuia făcând inutilă examinarea recursului reclamanților.
De asemenea, chiar dacă pârâții au invocat-o în subsidiar, instanța este ținută de art.137 alin.1 C.proc.civ. să rezolve excepția lipsei calității procesuale pasive mai înainte de a trece la examinarea motivelor de recurs ce vizează fondul cauzei.
Astfel, se reține că la f.45-46 din dosarul de fond reclamantul a formulat ultimele precizări la acțiune, arătând că solicită doar atribuirea în proprietate a terenului în suprafață de 593 mp., situat în C., ., jud.C., în contradictoriu cu pârâții P. Județului C. și P. M. C., și că renunță la capetele de cerere formulate prin cererea inițială și prin precizările anterioare (f.29-30), în contradictoriu și cu pârâții C. L. de fond funciar C., C. Județeană de fond funciar C., C. L. C. și Municipiul C. prin Primar.
Concluziile scrise ale reclamantului au fost în concordanță cu precizările de la f.45-46, dar instanța de fond a admis acțiunea în contradictoriu cu toți pârâții, chiar dacă a stabilit obligații doar în sarcina Prefectului Județului C. și a P. M. C..
Potrivit disp.art.36 alin.2 din Legea nr.18/1991, la care a făcut trimitere reclamantul în precizările la acțiune, „Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție”.
La alin.6 al aceluiași articol se prevede că „atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin.2 se face prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor”.
Raportat la conținutul acestui text de lege, este cert că nu există identitate între pârâții C. L. C., Municipiul C. prin Primar și C. L. de fond funciar C. și persoanele chemate să răspundă pretenției deduse judecății, primarul și prefectul fiind singurele instituții cu atribuții în procedura administrativă de atribuire a terenurilor.
În condițiile arătate, se impune reformarea sentinței civile recurate, în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva pârâților C. L. C., Municipiul C. prin Primar și C. L. de fond funciar C., ca efect al admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive.
Criticule formulate de pârâți pe fondul cauzei sunt, de asemenea, întemeiate, pentru considerentele ce succed.
Prin textul art.36 alin.2 din Legea nr.18/1991 sunt reglementate mai multe ipoteze, potrivit cărora cei îndreptățiți de lege pot formula cerere de atribuire în proprietate.
Astfel, conform primei ipoteze la care se referă articolul menționat, sunt îndreptățiți să formuleze cerere de atribuire în proprietate a terenurilor intravilane acele persoane fizice care au primit în folosință veșnică sau în folosință, pe durata existenței construcției, astfel de terenuri.
Este situația terenurilor intravilane proprietate de stat atribuite persoanelor fizice pentru construcția de locuințe în condițiile art.4 alin.2 și 3 din Legea nr.4/1973 privind construcția de locuințe, în prezent abrogată prin Legea nr.50/1991 privind construcțiile.
Prevederi în legătură cu atribuirea de suprafețe de terenuri intravilane pentru construcția de locuințe sunt și în art.8 alin.2 și art.17 din Legea nr.58/1974 privind sistematizarea localităților, cu referire la sistematizarea localităților urbane și rurale. În această ipoteză, persoana fizică îndreptățită, prin cererea pe care o formulează în condițiile art.36 alin.2, nu poate primi în proprietate decât suprafața de teren ce i-a fost atribuită și pe care, în mod obligatoriu, a edificat construcția.
Cea de-a doua ipoteză reglementată de textul în discuție are în vedere situația cumpărării de la stat a unor locuințe în condițiile impuse de Legea nr.4/1973, referitoare și la vânzarea unor astfel de locuințe către populație.
Cu distincțiile făcute, la locuințele din mediul urban și la cele din mediul rural, persoanele fizice care au cumpărat construcțiile au devenit beneficiari ai unui drept de folosință asupra suprafeței de teren prevăzută de lege și pe care, în conformitate cu disp.art.36 alin.2, la cerere, o pot solicita spre atribuire în proprietate.
În speță, probele administrate au relevat că reclamanții nu se încadrează în categoria persoanelor îndreptățite la atribuire în sensul art.36 alin.2 din Legea nr.18/1991, pentru terenul în suprafață de 593 mp., deoarece această suprafață nu a fost primită în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în condițiile arătate mai sus.
Astfel, construcția aflată pe terenul în litigiu a fost restituită reclamantului prin hotărâre judecătorească în temeiul Legii nr.10/2001, constatându-se că fusese preluată în mod abuziv de către stat prin Decizia nr.128/1998, emisă în aplicarea Decretului nr.223/1974.
În motivarea deciziei de preluare (f.6 dosar fond) se arată că autorii reclamantului au edificat abuziv construcția în anul 1961, pe terenul proprietate de stat în suprafață de 700 mp., neatribuit în folosință. Așadar, terenul nu fusese atribuit în folosință printr-o decizie a autorităților în vederea edificării construcției, pe durata existenței construcției deja edificate sau ca efect al cumpărării de la stat a construcției cu destinația de locuință.
Or, în lipsa oricăror probe din care să rezulte o altă situație juridică a terenului decât cea menționată în actul de preluare a construcției în proprietatea statului, este evident că reclamanții nu au devenit, în condițiile textului analizat, beneficiari ai unui drept de folosință asupra suprafeței de teren în litigiu. Fiind vorba de un teren cu un alt regim juridic decât cel prevăzut de legiuitor, nu se putea pretinde atribuirea în proprietate în conformitate cu disp.art.36 alin.2, astfel că nu se mai punea nici problema aplicării art.23 din lege (potrivit alin.4 al art.36).
Așadar, în mod greșit prima instanță a dat o dezlegare favorabilă solicitării reclamanților, singura soluție în cazul analizat fiind aceea ca statul să vândă terenul proprietarului construcției, să-l concesioneze sau să-l dea în folosință, operațiuni al căror regim juridic este reglementat de art.26 din Legea nr.18/1991.
Deși menită să susțină dispozitivul hotărârii, motivarea instanței de fond este străină de natura pricinii, în condițiile în care pornește de la ipoteza că reclamantul a dobândit construcția cu destinația de locuință prin cumpărare în baza Legii nr.112/1995, fără ca din înscrisurile atașate la dosar să rezulte vreun indiciu în acest sens.
Această neregularitate se încadrează însă în motivul de modificare a hotărârii prevăzut de art.304 pct.7 C.proc.civ., astfel încât, constatând nelegalitatea soluției redate în dispozitiv, tribunal are posibilitatea reformării acesteia în temeiul disp.art.312 alin.3 C.proc.civ., prin substituirea considerentelor instanței de fond. Așa fiind, în raport de argumentele expuse anterior, urmează să fie admis recurs reclamanților și modificată sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii față de pârâții P. M. C., P. Județului C. și C. Județeană de fond funciar C. ca nefondată.
Ca efect al admiterii recursului pârâților, în temeiul art.312 alin. 1 C.proc.civ. va fi respins ca nefondat recursul reclamantului, care vizează exclusiv întinderea suprafeței de teren pentru care s-a cerut atribuirea.
Totodată, în aplicarea disp.art.274 alin.1 C.proc.civ., recurentul-reclamant va fi ținut la plata cheltuielilor efectuate de către recurenții-pârâți C. L. C., Municipiul C. prin Primar, C. L. de fond funciar C. și P. M. C. în vederea soluționării prezentei cauze la fond și în calea de atac, cheltuieli reprezentând onorariul de avocat în sumă totală de 928,82 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții C. L. CONSTANTA, MUNICIPIUL C. PRIN PRIMAR, P. M. C. și C. L. DE FOND FUNCIAR C., împotriva sentinței civile nr._/29.07.2013pronunțate de Judecătoria C., în dosarul nr._ .
Modifică, în tot, sentința civilă recurată, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. L. C., Municipiul C. prin Primar și C. locală de fond funciar C. și respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge, ca nefondată, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții P. municipiului C., P. Județului C. și C. Județeană de fond funciar C..
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul H. L. V., cu domiciliul în Constanta, ., județ C., împotriva sentinței civile nr._/29.07.2013pronunțate de Judecătoria C., în dosarul nr._ .
Obligă recurentul-reclamant la plata către recurenții-pârâți C. L. C., Municipiul C. prin Primar, P. M. C. și C. locală de fond funciar C. a sumei de 928,82 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat-fond și recurs).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2014.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR, JUDECĂTOR
A. L. M. C. M. C. R. D.
GREFIER
R. E.
Jud.fond C.D.
Red.th.dec.jud.A.L.
13.03.2014/3ex.
| ← Revendicare imobiliară. Încheierea nr. 95/2014. Tribunalul... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 985/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
