Legea 10/2001. Sentința nr. 2305/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2305/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 03-10-2014 în dosarul nr. 4249/118/2014
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2305
Ședința publică din 03 octombrie 2014
PREȘEDINTE - C. M. P.
GREFIER – L. G.
S-a luat în examinare acțiunea civilă având ca obiect contestație în temeiul Legii 10/2001, acțiune formulată de reclamanta A. F., cu domiciliul în C., ., jud. C. și cu domiciliul procesual ales în C., ., .-5, Mezanin, la Av.D. O.-G., în contradictoriu cu pârâtul P. M. C., cu sediul în C., ., județ C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 24.09.2014 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre, pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 01.10.2014 și 03.10.2014, când s-a dat următoarea soluție:
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii civile de față, deliberând, constată:
Prin cererea adresată către Tribunalul C. la data de 28.05.2014, reclamanta A. F. a investit instanța de fond în contradictoriu cu pârâtul P. M. C. cu soluționarea cererii având ca obiect anularea dispoziției nr.1007/15.04.2014 emisă de către pârâtul P. M. C., prin care s-a respins cererea de restituire înregistrată sub nr.1761/01.11.2001 la Biroul Executorului Judecătoresc M. A. referitoare la imobilul situat în Municipiul C., ., compus din teren în suprafață de 512,05 mp și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensarea cu alte bunuri pentru imobilul care nu mai poate fi restituit în natură, cu obligarea pârâtului P. M. C. la plata cheltuielilor de judecată.
Arată reclamanta A. F. că are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art.3 și art.4 din Legea nr. 10/2001 la aplicarea măsurilor reparatorii conținute de Legea nr. 10/2001.
Prin Dispoziția nr.2987/19.12.2012, P. M. C. a respins notificarea nr.1761/01.11.2001înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc M. A. formulată de că reclamanta A. F. pe considerentul că din datele existente la dosar nu reiese preluarea abuzivă a imobilului.
Prin sentința civilă nr. 3609/26.09.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ s-a reținut că dispoziția nr.2987/19.12.2012 emisă de P. M. C. în procedura Legii nr.10/2001 este nelegală, fiind anulată.
Prin dispoziția nr.1007/15.04.2014 emisă de către pârâtul P. M. C. a fost adusă la îndeplinire sentința civilă nr. nr.3609/26.09.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, fiind respinsă cererea de restituire în natură a imobilului situat în Municipiul C., ., compus din teren în suprafață de 512,05 mp, iar pentru imobilul imposibil de restituit în natură s-au dispus măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile cuprinse în Legea nr. 165/2013 și s-a dispus înaintarea dosarului către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Legal citat pârâtul P. M. C. și-a exprimat prin apărător poziția procesuală față de prezenta cerere, solicitând respingerea acesteia, arătând că la data când a fost emisă decizia contestată, nu se aflau la dispoziția unității deținătoare, terenuri de natură a fi acordate în compensare către reclamantă.
Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul C. reține:
Prin Dispoziția nr.2987/19.12.2012 P. M. C. a respins notificarea nr.1761/01.11.2001înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc M. A. formulată de că reclamanta A. F. pe considerentul că din datele existente la dosar nu reiese preluarea abuzivă a imobilului.
Prin sentința civilă nr. 3609/26.09.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ s-a reținut că dispoziția nr.2987/19.12.2012 emisă de P. M. C. în procedura Legii nr.10/2001 este nelegală, fiind anulată.
Prin dispoziția nr.1007/15.04.2014 emisă de către pârâtul P. M. C. a fost adusă la îndeplinire sentința civilă nr. nr.3609/26.09.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, fiind respinsă cererea de restituire în natură a imobilului situat în Municipiul C., ., compus din teren în suprafață de 512,05 mp, iar pentru imobilul imposibil de restituit în natură s-au dispus măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile cuprinse în Legea nr. 165/2013 și s-a dispus înaintarea dosarului către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Din coroborarea probelor administrate în dosarul civil nr._ Tribunalul C. a reținut că reclamanta are, potrivit art.4 alin.2 din Legea nr.10/2001, calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul acestei legi pentru imobilul ce a făcut obiectul notificării nr.1761/01.11.2001 înregistrată la B. M. A..
Primul autor al reclamantei, numitul R. C., a intrat în posesia imobilului format din teren în suprafață de 1280 mp situat pe . prin cumpărarea acestuia de la numiții I. și A. R., astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr.1703/1943 și transcris la Grefa Tribunalului C. sub nr.1566/1943.
Reclamanta a moștenit pe rând pe părinții săi, R. C. și R. M.. Astfel, conform certificatelor de moștenitor nr.893/15.12.1971 de pe urma defunctului R. C. asupra cotei de ½ din terenul în suprafață de 1280 mp, restul cotei de ½ aparținând soției supraviețuitoare R. M., pentru ca în anul 1988, în calitate de unică moștenitoare a lui R. M. să devină proprietară pe cota de ½ din suprafața de teren de 667,57 de la aceeași adresă, bun dobândit în coproprietate cu defunctul soț prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr.1703/1943 și transcris la Grefa Tribunalului C. sub nr.1566/1943.
Diminuarea suprafeței de teren de 1280 mp la 667,57 mp este explicată prin adresa nr.285/27.10.1983 a Oficiului de cadastru și organizarea teritoriului prin care se comunică moștenitorilor A. că terenul din . are suprafața de 1280 mp întrucât s-a diminuat prin deschiderea străzii Brazdei.
În ceea ce privește modalitatea concretă de acordare a măsurilor reparatorii, s-a reținut reține că, atât în faza administrativă, cât și în cea judiciară, procedura de soluționare a notificărilor este guvernată de principiul restituirii în natură a bunului preluat, situațiile în care măsurile reparatorii se acordă prin echivalent reprezentând excepții, prevăzute în mod expres.
Același principiu este preluat și în art.1 din Legea nr.165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluat în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, lege care se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate în mod abuziv, aflate pe rolul instanțelor (art.4).
Potrivit disp.art.16 din Legea nr.165/2013, „../../../../../Documents and Settings/adriana.lepadatu/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp197348/_.HTM - #Cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art.21 alin.6 și 7.
Art.21 stabilește la alin.1 că „În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.
În alin.../../../../../Documents and Settings/adriana.lepadatu/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp197348/_.HTM - #6-9 ale aceluiași articol se arată că „Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.
../../../../../Documents and Settings/adriana.lepadatu/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp197348/_.HTM - # Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin.6.
../../../../../Documents and Settings/adriana.lepadatu/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp197348/_.HTM - # Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, Comisia Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin.7.
../../../../../Documents and Settings/adriana.lepadatu/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp197348/_.HTM - # În cazul validării deciziei entității învestite de lege, Comisia Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv”.
În conformitate cu disp.art.50 din Legea nr.165/2013, la data intrării în vigoare a prezentei legi, sintagma "despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", cuprinsă în Legea nr.10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se înlocuiește cu sintagma "măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România" (lit.a) și orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și la măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr.10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și articolele 13, 14, 141, 142, 15 literele a)-d) și f), articolele 16, 17, 18, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189 și articolul 22 din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice dispoziție contrară prezentei legi se abrogă (lit.b și c).
Așadar, dispozițiile Legii nr.165/2013, intrată în vigoare pe parcursul soluționării cauzei, sunt de strictă aplicare, în sensul că măsurile reparatorii prevăzute de disp.art.20 alin.2 din Legea nr.10/2001 constau în măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România.
În concluziile expertizei judiciare efectuate în cauză s-a arătat că din suprafața totală de 1280 mp, în prezent suprafața de 512,05 mp este reprezentată prin suprafața ocupată de partea carosabilă asfaltată și de cele două trotuare de la .> Întrucât această suprafață de teren este imposibil de restituit în natură, datorită ocupării acesteia de stradă, potrivit textelor legale enunțate în precedent, s-a reținut că acordarea măsuri compensatorii sub formă de puncte, în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România, reprezintă singura modalitate de rezolvare a solicitării reclamantei.
Sub acest aspect s-a reținut că, și după apariția Legii nr.165/2013, competența instanței de judecată este limitată la analiza temeiniciei cererii reclamantei sub aspectul îndeplinirii condiției de „persoană îndreptățită”, al caracterului abuziv al preluării imobilului ce a făcut obiectul notificării, cât și cu privire la posibilitatea restituirii acestui bun în natură sau necesitatea stabilirii dreptului reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent.
Instituind noile proceduri administrative pentru acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, această lege nu conține dispoziții în baza cărora persoanele notificate să nu mai aibă competența soluționării notificărilor formulate în baza Legii nr.10/2001, din analiza textului art.21 rezultând că evaluarea imobilului, stabilirea numărului de puncte în compensare de către Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor aparține unei proceduri ulterioare emiterii deciziilor/dispozițiilor. Prin urmare, entitatea notificată este obligată ca, prin decizie motivată, să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă.
Această sentință civilă a rămas definitivă prin neexercitarea căilor legale de atac.
Dispoziția nr.1007/15.04.2014 emisă de către pârâtul P. M. C., care formează obiectul prezentei contestații a fost dată în temeiul sentinței civile nr.3609/26.09.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, definitivă și irevocabilă prin neapelare.
Deoarece prin sentința civilă nr. nr.3609/26.09.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ instanța de fond a stabilit cu claritate modalitatea de rezolvare a notificării formulate de către reclamanta A. F., statuând că măsura reparatorie va consta în acordarea măsuri compensatorii sub formă de puncte, în condițiile Legii nr.165/2013, reprezintă singura modalitate de rezolvare a solicitării reclamantei.
Sub acest aspect s-a reținut că, și după apariția Legii nr.165/2013, competența instanței de judecată este limitată la analiza temeiniciei cererii reclamantei sub aspectul îndeplinirii condiției de „persoană îndreptățită”, al caracterului abuziv al preluării imobilului ce a făcut obiectul notificării, cât și cu privire la posibilitatea restituirii acestui bun în natură sau necesitatea stabilirii dreptului reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent.
Instanța de fond a reținut că restituirea în natură a imobilului situat în Municipiul C., ., compus din teren în suprafață de 512,05 mp, nu este posibilă, astfel încât singura modalitate prin care reclamanta A. F. poate fi despăgubită este aceea a compensării prin puncte în condițiile stabilite prin Legea nr.165/2013.
Prin urmare, reținându-se că potrivit adresei nr._/31.03.2014 emisă de către Primăria M. C. pentru luna aprilie 2014, când a fost emisă dispoziția nr.1007/15.04.2014 emisă de către pârâtul P. M. C., nu s-au identificat terenuri care ar putea fi atribuite în compensare, se constată că dispoziția atacată a fost emisă cu respectarea Legii nr.165/2013.
Argumentele inserate de către reclamanta A. F. în cererea de chemare în judecată, care se circumscriu greșitei aplicări a normelor de drept conținute în art.26 alin.1 din Legea nr. 10/2001, nu pot fi valorificate, deoarece astfel cum s-a reținut și în sentința civilă nr.3609/26.09.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, în ceea ce privește acordarea măsurilor reparatorii sunt de imediată aplicare dispozițiile conținute în Legea nr. 165/2013, care modifică dispozițiile conținute în Legea nr.10/2001.
Pentru toate aceste considerente, se va respinge acțiunea civilă formulată de către reclamanta A. F. în contradictoriu cu pârâtul P. M. C., ca nefondată.
În temeiul art.451-art.453 din Codul de procedură civilă, reținând culpa procesuală a reclamantei, va fi obligată aceasta către pârâtul P. M. C. la plata sumei de 673,29lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată acțiunea civilă formulată de către reclamanta A. F., cu domiciliul în C., ., jud. C. și cu domiciliul procesual ales în C., ., .-5, Mezanin, la Av. D.
O.-G., în contradictoriu cu pârâtul P. M. C., cu sediul în C., ., județ C..
Obligă reclamanta A. F. către pârâtul P. M. C. la plata sumei de 673,29 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.10.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. M. P. L. G.
Red.jud.C.P./09.10.2014
4 ex.
Emis 2 .
| ← Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 1011/2014.... | Expropriere. Încheierea nr. 16/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|








