Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr. 2949/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2949/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 8073/118/2014
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.2949
Ședința publică de la 25 noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – F. M. I.
GREFIER – L. V.
Pe rol soluționarea cererii formulate de petenta FEDERAȚIA P. DEZVOLTAREA PESCUITULUI M. ROMANESC „RO-PESCADOR MAREA N.”, cu sediul în C., ., județul C..
Obiectul cauzei: modificare acte constitutive.
La apelul nominal făcut în ședință publică, răspunde petenta – avocat B. L., în baza împuternicirii avocațiale aflate la fila 3 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, în acord cu prevederile art.167-168 din noul Cod de procedură civilă.
Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia învederează că prezenta cerere este timbrată cu 100 lei, potrivit chitanței .. CT XWM_ PJ/17.11.2014, și că petenta nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. potrivit art. 411 alin.(2) din noul Cod de procedură civilă.
Instanța, având în vedere disp. art.131 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, potrivit cărora la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate in fata primei instante, judecatorul este obligat, din oficiu, sa verifice si sa stabileasca daca instanta sesizata este competenta general, material si teritorial sa judece pricina, potrivit disp.art. 49 alin.1 și 2 din Legea nr.62/2011, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Se constată că au fost depuse la dosar înscrisurile solicitate de instanță, respectiv lista membrilor din organul executiv de conducere și procesul verbal de ședință din 31.10.2011. De asemenea, se constată că s-a atașat dosarul nr._ al Tribunalului C. în care s-a pronunțat hotărârea de acordare a personalității juridice a petentei.
La interpelarea instanței, reprezentantul convențional al petentei precizează că modificările solicitate privesc doar componența Consiliului Director, care este organ executiv.
Întrebați fiind, reprezentantul convențional al petentei precizează că nu mai sunt chestiuni prealabile sau excepții de formulat.
Instanța, luând act de susținerile reprezentantului convențional al petentei, în temeiul art.254 din noul Cod de procedură civilă, acordă cuvântul asupra probatoriilor.
Reprezentantul convențional al petentei, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța, având în vedere disp. art. 258 din noul Cod de procedură civilă, potrivit căruia probele se pot încuviința numai dacă sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 255 din noul Cod de procedură civilă, apreciind că înscrisurile depuse la dosar sunt legale, verosimile, pertinente și concludente, încuviințează pentru petentă proba cu înscrisurile depuse la dosar, și o constată administrată.
La interpelarea instanței, reprezentantul convențional al petentei arată că nu mai au cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat.
Instanța, socotindu-se lămurită, în baza art.244 din noul Cod de procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului.
Instanța, în temeiul art.392 din noul Cod de procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reprezentantul convențional al petentei, având cuvântul, solicită admiterea cererii, astfel cum a fost formulată, în sensul de a se dispune înscrierea modificărilor aduse Consiliului Director prin Hotărârea nr.1 din 10.11.2014 a Adunării Generale, în Registul de Federații aflat la Grefa Tribunalului C..
Instanța, în baza art. 394 din noul Cod de procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare cu privire la fondul cauzei.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 18.11.2014 sun număr de dosar_, petenta FEDERAȚIA P. DEZVOLTAREA PESCUITULUI M. ROMÂNESC RO-PESCADOR MAREA N. a solicitat instanței să dispună înscrierea în Registrul special a modificărilor aduse prin Hotărârea nr. a Adunării Generale din data de 10.11.2014.
La dosarul cauzei, au fost depuse următoarele înscrisuri, în copie: Hotărârea nr. 1 a Adunării Generale, Actul Constitutiv și Statutul Federației, procesul verbal de ședință din 31.10.2013, convocatorul nr. 1149/2014, publicarea convocatorului, lista membrilor Consiliului Director, certificate de cazier fiscal, acte de identitate (copie).
Analizând cererea formulată prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei și a dispozițiilor normative incidente, instanța o apreciază ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 49 alin. 1 din Legea dialogului social nr. 62/2011, organizația sindicală constituită prin asociere este obligată să aducă la cunoștință tribunalului unde s-a înregistrat, în termen de 30 de zile, orice modificare ulterioară a statutului, precum și orice schimbare în compunerea organului de conducere.
Se constată că în ședința din data de 31.10.2014 a Adunării Generale din cadrul FEDERAȚIEI P. DEZVOLTAREA PESCUITULUI M. ROMÂNESC RO-PESCADOR MAREA N., care reprezintă organul superior de decizie, s-a hotărât modificarea statutului și actului constitutiv în ceea ce privește componenta Consiliului Director.
Astfel, conform Hotărâri nr. 1 a Adunării Generale, autentificată sub nr. 2814/10.11.2014, membrii federației au hotărât în unanimitate revocarea din funcția de președinte a dl. B. D., numirea în funcția de președinte a dl. M. M. S., numirea în funcția de vicepreședinte a dl. B. D. și a dl. M. D., aprobarea modificărilor Statutului și Actului Constitutiv ale Federației.
Potrivit alin. 3 al art. 49 din Legea dialogului social nr. 62/2011, instanța este obligată să menționeze în registrul special modificările din statut, precum și schimbările din compunerea organului de conducere al organizației sindicale.
Având în vedere situația de fapt expusă și dispozițiile legale menționate, instanța va admite cererea, va lua act de modificările intervenite în ceea ce privește Statutul și Actul Constitutiv ale Federației, referitoare la componența Consiliului Director, consemnate în Hotărârea nr. 1 a Adunării Generale autentificată sub nr. 2814/10.11.2014, și va dispune înregistrarea acestora în registrul special al Tribunalului C..
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenta FEDERAȚIA P. DEZVOLTAREA PESCUITULUI M. ROMÂNESC RO-PESCADOR MAREA N., cu sediul în C., ., județul C..
Ia act de modificările intervenite în ceea ce privește Statutul și Actul Constitutiv ale Federației, referitoare la componența Consiliului Director, consemnate în Hotărârea nr. 1 a Adunării Generale autentificată sub nr. 2814/10.11.2014.
Dispune înregistrarea modificărilor în registrul special al Tribunalului C..
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune al Tribunalul C..
Pronunțată în ședința publică astăzi, 25.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. M. I. L. V.
Red.Jud.FMI/2ex/26.11.2014
| Anulare act. Sentința nr. 2304/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|








