Obligaţia de a nu face. Decizia nr. 362/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 362/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 517/118/2014

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 362/2014

Ședința publică din 01 Aprilie 2014

PREȘEDINTE: C. C.

JUDECĂTORI: dr. C. G.

: C. E.

GREFIER: F. A.

Pe rol soluționarea contestației în anulare formulata de contestatorul reclamant B. I.- domiciliat în C., ., ., împotriva încheierii de ședință din 07 februarie 2013, pronunțata de Tribunalul C., în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. O. de cadastru și PUBLICITATE IMOBILIARĂ C.-S. S., C., ., județul C. și D. B. DE CADASTRU SI PUBLICITATE IMOBILIARĂ M., M., ..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.88 și următoarele cod pr. civilă.

Contestația este motivată timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, conform chitanței . nr.5349955PJ/28.02.2014 și timbru judiciar în cuantum de 0,30 lei.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-a învederat depunerea la dosar prin grefa instanței de către contestator note de ședință și un set de înscrisuri, precum și atașarea dosarului civil nr._ al Judecătoriei M..

Instanța rămâne în pronunțare asupra condițiilor de admisibilitate a prezentei contestații în anulare formulată împotriva încheierii de ședință din 07.02.2013 ce se regăsește la fila 32 din dosar, prin care a fost respinsă cererea de repunere pe rol a cauzei pentru nedepunerea înscrisurilor lizibile.

TRIBUNALUL:

Asupra contestației in anulare de față;

La data de 23 ianuarie 2014, numitul B. I. a formulat contestație in anulare , împotriva încheierii de ședință din 07 februarie 2013, pronunțata de Tribunalul C., în dosarul civil nr._ .

In motivare contestatorul a învederat împrejurarea că se justifică soluția de casare a încheierii mai sus menționate motivat de împrejurarea că aceasta este nelegală, netemeinică si încalcă prevederile Constituției României, situație care impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei.

S-a mai solicitat a se lua în considerare împrejurarea că la ultimul termen de judecată, pricina nu era în stare de judecată, întrucât nu era finalizată cercetarea judecătorească, iar la nici un termen de judecată niciuna dintre pârti nu a fost legal citată.

In ceea ce privește recursul soluționat de Tribunalul Constanta, se mai arată că poate fi primită contestația în anulare atunci când hotărârea este irevocabilă, nu au fost examinate toate motivele de recurs, sau hotararea este rezultatul unei erori materiale.

La termenul de judecată din 1 aprilie 2014, instanța din oficiu a invocat excepția inadmisibilității prezentei contestații în anulare formulată de către contestatorul reclamant B. I..

Din analiza coroborată a actelor si lucrărilor dosarului, asupra inadmisibilității prezentei contestații în anulare, Tribunalul reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1402 din 5 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Constanta, in dosarul civil mai sus menționat, a fost admisă sesizarea, fiind constatat perimat recursul formulat de reclamantul B. I., împotriva încheierii pronunțată de Judecatoria M., în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații D. O. de Publicitate Imobiliară Constanta- S. S. și D. B. de Cadastru și Publicitate Imobiliară M..

In considerentele deciziei civile mai sus menționate s-a reținut că în raport de data suspendării, 12 ianuarie 2012, a trecut mai mult de un an de la lăsarea in nelucrării a dosarului, din culpa pârtii reclamante, care nu a înțeles că se conformeze dispozițiilor date de către instanța de judecată, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 248 C.proc.civ.

Anterior pronunțării deciziei de perimare, a fost pronunțată încheierea civilă din 7 februarie 2013, prin care a fost respinsă cererea de repunere pe rol, formulată de recurentul reclamant B. I., în contradictoriu D. O. de Publicitate Imobiliară C.- S. S. și D. B. de Cadastru și Publicitate Imobiliară M., fiind menținută cauza în stare de suspendare.

Dispozițiile art.318 Cod.pr.civ. prevăd faptul că: hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare .

Această cale extraordinară de atac, de retractare, poate fi exercitată numai în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege.

Teza l a art.318 Cod.pr.civ., privind contestația în anulare specială, vizează existența unor greșeli materiale cu caracter procedural, săvârșită de către instanța de recurs, care trebuie să fie în evidentă legătură cu aspectele formale ale judecății .

Dispozițiile normei procesuale mai sus menționate au un câmp limitat de aplicație, astfel că acestea nu trebuie interpretate, in toate cazurile în mod restrictiv, pentru a nu deschide calea unui veritabil recurs.

Fiind vorba de o cale de retractare și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege.

In cauză, contestatorul a înțeles să atace o încheiere irevocabilă prin care a fost respinsă cererea de repunere a cauzei având ca obiect recurs, cale de atac nereglementată în mod expres de lege, situație în care Tribunalul urmează a dispune respingerea acesteia ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul reclamant B. I.- domiciliat în C., ., ., împotriva încheierii de ședință din 07 februarie 2013, pronunțata de Tribunalul C., în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. O. DE CADASTRU și PUBLICITATE IMOBILIARĂ C.,- S. S., cu sediul în C., ., județul C. și D. B. de CADASTRU și PUBLICITATE IMOBILIARĂ M., M., ..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01.04.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. C. dr.C. G. C. E.

GREFIER,

F. A.

Red tehn.jud.C.C.15.05.2014/ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a nu face. Decizia nr. 362/2014. Tribunalul CONSTANŢA