Anulare act. Decizia nr. 785/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 785/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 31264/212/2012
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 785
Ședința publică din data de 28 Octombrie 2014
PREȘEDINTE: dr. C. G.
JUDECĂTORI: C. E.
: C. C.
GREFIER: F. A.
S-a luat în examinare recursul civil având ca obiect - anulare act, recurs formulat de recurentul pârât C. S. CONSTRUCTORUL prin reprezentant U. I., cu sediul în C., ., județul C. și în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr._/4.11.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă S. A., domiciliată în C., ., județul C. - la C. S. Constructorul.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 21.10.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28.10.2014, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr._/4.11.2013, Judecătoria C. a admis în parte cererea formulată de reclamanta S. A. în contradictoriu cu pârâtul C. S. Constructorul, a anulat hotărârea nr.1 din 05.04.2012 a Adunării generale a Clubului S. Constructorul și a respins ca nefondată cererea de radiere din Registrul asociațiilor și fundațiilor a mențiunilor înscrise conform Încheierii nr.6193/18.05.2012 pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2012.
S-a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 11.12.2012 sub nr._, reclamanta S. A. a chemat în judecată pe pârâtul C. S. Constructorul, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr.1/05.04.2012 a Adunării Generale a Clubului S. Constructorul și radierea din Registrul asociațiilor și fundațiilor a mențiunilor care au fost înscrise în acesta, ca urmare a admiterii cererii de modificare a actelor constitutive ale clubului, ce a fost soluționată prin încheierea nr.6193/18.05.2012 pronunțată în dosarul nr._/212/2012.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a luat cunoștință de această hotărâre în urma cererii efectuate la grefierul-șef de secție civilă a Judecătoriei C., fiindu-i comunicate la data de 23.11.2012 copii de pe înscrisurile depuse în dosarul nr._/212/2012 de către numitul U. I., printre care se afla și Hotărârea nr.1 din 05.04.2012 a Adunării Generale a Clubului S. Constructorul.
Reclamanta a arătat că această hotărâre este nelegală întrucât numiții U. I., R. M., P. S., C. M., Cucoveanu D., Bulumete N. și T. Ș. nu au calitatea de membri ai clubului și nici nu fac parte din componența organelor de conducere.
S-a mai arătat că prin încheierea nr.283/J/07.09.2010 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2010 s-a luat act de modificarea actelor constitutive ale clubului și se arată, de asemenea, care sunt organele de conducere.
Reclamanta a susținut că în dosarul nr._/212/2012 a fost depus un act adițional de modificare a statutului de organizare și funcționare a clubului din anul 2002 și nu cel recent din anul 2010, precum și statutul clubului de la momentul constituirii acestuia din anul 1992.
În concluzie, reclamanta a arătat că hotărârea atacată a fost luată cu încălcarea actului constitutiv și a dispozițiilor cuprinse în statut.
În drept, reclamanta a invocat prevederile O.G. nr.26/2000 și Ordinului nr.954/B/C/2000 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea Registrului asociațiilor și fundațiilor, Registrului federațiilor și Registrului național al persoanelor juridice fără scop patrimonial.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția tardivității cererii de chemare în judecată, excepții respinse la termenul din 16.07.2013.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. În motivare, s-a arătat că Hotărârea nr.1 din 05.04.2012 a Clubului S. Constructorul a fost luată legal de Adunarea generală și în mod legal înregistrată în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor. Asociația C. S. Constructorul reprezentată de U. I. are o conducere proprie și nu are legătură cu reclamanta. S-a arătat că ștampila clubului diferă de cea deținută de reclamantă, care are în plus mențiunea „Asociația Sportivă Constructorul”. Pârâtul a mai arătat că singura entitate legal constituită este C. S. Constructor – U. I., care este înregistrat la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C., unde se depun toate înscrisurile contabile cerute de lege.
În probațiune, s-a administrat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia au fost atașate și dosarele nr._/212/2012 și nr._, proba testimonială și proba cu interogatoriul părților.
În considerente, prima instanță a reținut că, conform Hotărârii nr.1 din 05.04.2012 a Adunării Generale a Clubului S. Constructorul, membrii adunării generale au votat compunerea Consiliului de administrație al clubului în următoarea formulă: U. I. – președinte; R. M. – vicepreședinte; P. S. – secretar; C. M. – vicepreședinte; Cucoveanu D. – membru; Bulumete N. – membru și T. Ș. – membru.
În dosarul nr._/212/2012, numitul U. I., președintele ales al clubului conform acestei hotărâri, a depus cerere de înregistrare a noii conduceri a clubului, cerere admisă prin încheierea nr.6193/18.05.2012.
Din procesul-verbal al Adunării generale din 05.04.2012, depus în original la dosarul nr._/212/2012, reiese că au fost 9 puncte pe ordinea de zi a ședinței, iar la punctul 5 s-a pus în discuție alegerea Consiliului de Administrație a clubului, fiind ales în urma votului un consiliu format din U. I. – președinte; R. M. – vicepreședinte; P. S. – secretar; C. M. – vicepreședinte; Cucoveanu D. – membru; Bulumete N. – membru și T. Ș. – membru, așa cum a fost ulterior reținut în art.1 al Hotărârii nr.1 din 05.04.2012 a Adunării Generale a Clubului S. Constructorul.
În drept, conform art.23 alin.2 din O.G. nr.26/2000: „Hotărârile adunării generale, contrare legii, actului constitutiv sau dispozițiilor cuprinse în statut, pot fi atacate în justiție de către oricare dintre membrii asociați care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de ședință, în termen de 15 zile de la data când au luat cunoștință despre hotărâre sau de la data când a avut loc ședința, după caz”.
Prin urmare, pentru a analiza dacă Hotărârea nr.1 din 05.04.2012 a Adunării Generale a Clubului S. Constructorul a fost legal luată, instanța trebuie să analizeze dacă aceasta a adoptată conform dispozițiilor actului constitutiv și ale statutului.
Cu privire la acestea, s-a reținut că în dosarul nr._/212/2010 a fost depus de reclamantă statutul inițial din 1992 al clubului, alături de încheierea nr.118/19.10.1992 pronunțată de Judecătoria C. prin care s-a înregistrat C. S. Constructorul, iar în dosarul nr._/212/2012 a fost depusă de numitul U. I. copia actului adițional de modificare a statutului de organizare și funcționare a Clubului, autentificat sub nr.424/01.03.2002 de BNP V. P. și încheierea nr.61/04.03.2002 pronunțată de Judecătoria C., prin care s-a luat act de modificările din statut.
De asemenea, în dosarul nr._/212/2010 reclamanta a depus un act adițional de modificare a statutului și a actului adițional ale Clubului, autentificat sub nr.181/19.08.2010 de BNP E. T., iar prin încheierea nr.283/J/07.09.2010 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2010 s-a dispus înscrierea modificărilor actelor constitutive ale Clubului S. Constructorul, conform mențiunilor Hotărârii Adunării Generale a Asociației nr.1/02.08.2010 și a actului adițional autentificat sub nr.181/19.08.2010 de BNP E. T..
Văzând această suită de modificări, prima instanță a reținut că la data Adunării Generale a Clubului S. Constructorul din data de 05.04.2012, statutul valabil al clubului era cel modificat prin actul adițional autentificat sub nr.181/19.08.2010 de BNP E. T., adoptat de Adunarea Generală din 02.08.2010 și înregistrat conform încheierii nr.283/J/07.09.2010 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2010.
De asemenea, instanța a mai reținut că în Adunarea Generală din 02.08.2010 a fost aleasă conducerea clubului, fiind validați în consiliul de administrație reclamanta S. A. – președinte, A. P. – vicepreședinte și D. V. – secretar.
În dosarul nr._/212/2010 Judecătoria C. a înregistrat modificările din actul constitutiv privind conducerea Clubului S. Constructorul, pârâtul din prezenta cauză. Susținerile pârâtului că ar fi două entități distincte sunt neîntemeiate, întrucât nu ștampila conferă statut juridic unei asociații, ci actele constitutive și statutul recunoscut prin încheierile mai sus menționate.
Instanța a mai reținut că încheierea nr.283/J/07.09.2010 pronunțată de Judecătoria C. nu a fost atacată și nici hotărârea adunării generale nr.1/02.08.2012 a Clubului S. Constructorul, de care a luat act instanța în dosarul nr._/212/2010 și prin care s-a modificat actul constitutiv al clubului în privința componenței organului de conducere.
În aceste condiții, instanța de fond a reținut că în anul 2010 au avut loc alegeri și s-au desemnat membrii consiliului de administrație și, în principal președintele clubului, motiv pentru care, potrivit statului, așa cum a fost modificat prin actul adițional din 2002, următoarele alegeri urmau să se desfășoare în anul 2015, întrucât art.8/28 stabilește că alegerile se organizează din 5 în 5 ani.
Prin organizarea în anul 2012 a alegerilor pentru conducerea clubului, înainte cu 3 ani de expirarea mandatului conducerii alese în adunarea generală din 02.08.2010, au fost încălcate dispozițiile statutului clubului (art.8/28) și, în consecință, hotărârea nr.1 din 05.04.2012 a Adunării Generale a Clubului S. Constructorul este nelegală.
În ceea ce privește cererea de radiere din Registrul asociațiilor și fundațiilor a mențiunilor care au fost înscrise în acesta ca urmare a admiterii cererii de modificare a actelor constitutive ale clubului, ce a fost soluționată prin încheierea nr.6193/18.05.2012 pronunțată în dosarul nr._/212/2012, instanța a reținut că nu există un temei juridic pentru o astfel de cerere, în respectivul registru operându-se doar mențiuni privind modificarea actelor constitutive sau a statutului și operațiuni de radiere.
Mai mult, câtă vreme încheierea nr.6193/18.05.2012 pronunțată în dosarul nr._/212/2012 nu a fost desființată, aceasta își produce efectele în ceea ce privește înregistrarea hotărârii contestate.
În acest domeniu, efectele nulității nu pot fi retroactive, echivalente cu o radiere a menționării în actele constitutive a conducerii alese conform Hotărârii nr.1 din 05.04.2012, ci reprezentanții legali ai clubului au posibilitatea și obligația să solicite modificarea actelor constitutive ale clubului, conform noii situații juridice consfințite prin actuala hotărâre.
Față de aceste considerente, instanța a admis în parte cererea, a anulat Hotărârea nr.1 din 05.04.2012 a Adunării Generale a Clubului S. Constructorul și a respins cererea de radiere din Registrul asociațiilor și fundațiilor a mențiunilor înscrise conform Încheierii nr.6193/18.05.2012 pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2012, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul a declarat în termen legal recurs.
În motivarea cererii de recurs, a susținut că instanța a interpretat în mod eronat probele administrate în cauză, întrucât nu s-a reținut faptul că reclamanta este reprezentanta unei alte entități, cu altă organizare și acte constitutive, altă ștampilă și alți membri. Reclamanta a profitat de faptul că a fost membră a Sindicatului constructorilor și, ocupându-se de probleme de secretariat, a intrat în posesia documentelor originale ale Clubului S. Constructorul, a modificat actele constitutive ale Clubului, fără a ține cont de faptul că adevăratul Club „Constructorul” care activa din anul 1992, condus până în 2003 de P. T., și-a continuat activitatea și funcționează și în prezent sub conducerea lui U. I.. De altfel, din declarațiile martorilor P. și Bulumete și răspunsul la interogatoriu, reiese faptul că aceștia nu recunosc niciunul dintre membrii Clubului S. condus de S. A., aceștia nedesfășurând activități sportive în cadrul Clubului S. „Constructorul”.
A arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, care în mod surprinzător se identifică cu C. S. „Constructorul”, acesta din urmă nefiind niciodată atacat în instanță pentru vreo nelămurire privind actele constitutive.
De asemenea, în mod greșit a fost respinsă excepția tardivității formulării acțiunii în anularea Hotărârii nr.1/5.04.2012, deoarece, hotărârea fiind înscrisă în Registrul asociațiilor și fundațiilor, reclamanta avea posibilitatea oricând de a lua cunoștință de modificarea actului constitutiv.
Cu privire la fondul cauzei, a susținut recurentul că prima instanță în mod eronat a reținut că s-au convocat alegeri pentru conducerea Clubului înainte cu 3 ani de expirarea mandatului conducerii, întrucât Adunarea generală din 5.04.2012 a avut loc conform actelor constitutive și statutului Clubului S. „Constructorul” reprezentat de U. I.. Respectiv, statutul de organizare și funcționare a fost modificat conform actului autentificat sub nr.424/1.03.2002 și încheierii nr.61/4.03.2002 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2012. Așadar, termenul de 5 ani curge de la data de 4.03.2002, respectiv următoarele alegeri au avut loc în anul 2007, iar cele care sunt contestate în prezenta cauză au avut loc în anul 2012, emițându-se Hotărârea nr.1/5.04.2012.
S-a creat o confuzie pe care instanța urmează a o înlătura în sensul că reclamanta nu este recunoscută de pârât ca președinte, nu este membru al Clubului S. „Constructorul” și folosește o ștampilă inscripționată cu „Asociația Sportivă Constructorul” în banda ștampilei și în interior inscripționată „C. S. Constructorul C.” – fără niciun desen, în timp ce entitatea condusă de U. I. folosește ștampila din anul 1992, care are inscripționat în bandă „C. S. Constructorul C.”, iar centrul ștampilei prezintă un desen cu jocuri sportive.
În drept, au fost invocate disp. art.304 pct.9 și art.3041 C.pr.civ. 1865.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat anularea recursului pentru nerespectarea prevederilor art.3021 alin.1 lit.b C.pr.civ., deoarece recurentul nu a înțeles să indice în mod expres că atacă inclusiv încheierea de ședință din 16.07.2013 (prin care au fost respinse excepția lipsei calității procesuale active și excepția tardivității formulării acțiunii), respingerea recursului ca inadmisibil pentru nerespectarea disp. art.299 alin.1 C.pr.civ., care fac trimitere expresă la aplicabilitatea art.282 alin.2 și în materia recursului, or recurentul nu a atacat odată cu fondul și încheierea de ședință din data de 16.07.2013.
De asemenea, în subsidiar s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurentul nu face altceva decât să reia argumentele absurde, invocate deja în fața instanței de fond, privind o dublă identitate a asociației C. S. „Constructorul”. Faptul că numitul U. I. s-a folosit de vechile acte constitutive, din anul 2002, în cererea de modificare formulată la data de 4.05.2012, nu poate decât să atragă și mai mult atenția asupra demersului ilicit cu care C. s-a confruntat de la început, în acest sens reclamanta formulând și plângere penală pentru săvârșirea infracțiunilor de fals și uz de fals, dosar penal aflat în curs de cercetare (dosar penal nr._/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C.).
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, tribunalul reține următoarele:
Potrivit disp. art.3021 alin.1 lit.b C.pr.civ. 1865, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, indicarea hotărârii care se atacă. În speță, cererea de recurs cuprinde mențiunea atacării sentinței civile nr.13.094/4.11.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr.32._, astfel că excepția nulității este nefondată.
Este nefondată și susținerea din întâmpinare privind inadmisibilitatea recursului în raport de disp. art.299 alin.1 și art.282 alin.2 C.pr.civ. Potrivit acestor texte de lege, împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face recurs decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății. Așadar, împotriva încheierii din 16.07.2013 pârâtul nu putea exercita calea de atac a recursului decât odată cu fondul, ceea ce a și făcut. Cererea de recurs cuprinde critici concrete cu privire la soluționarea de către prima instanță a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei și a excepției tardivității formulării acțiunii. Neindicarea în concret a încheierii din 16.07.2013 nu conduce la nulitatea recursului și nici la inadmisibilitatea acestuia, atât timp cât din coroborarea altor elemente de identificare – nr. dosar, părți, hotărâre atacată, menționarea excepțiilor respinse – rezultă cu certitudine care este încheierea atacată.
Prima instanță a soluționat în mod corect cele două excepții invocate de pârât. Astfel, potrivit art.23 alin.2 din OG nr.26/2000, hotărârile adunării generale, contrare legii, actului constitutiv sau dispozițiilor cuprinse în statut, pot fi atacate în justiție de către oricare dintre membrii asociați care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de ședință, în termen de 15 zile de la data când au luat cunoștință despre hotărâre sau de la data când a avut loc ședința, după caz. Astfel cum rezultă din înscrisurile ce au stat la baza înscrierii modificărilor actelor constitutive ale Clubului S. „Constructorul”, stabilite prin Hotărârea nr.1/2.08.2010 a Adunării generale a delegaților și încuviințate prin încheierea Judecătoriei C. nr.283J/7.09.2010, reclamanta este chiar președintele clubului, prin urmare are calitate procesuală activă în cauză. De asemenea, în raport de circumstanțele speței, reclamanta a făcut dovada că a luat cunoștință de Hotărârea nr.1/5.04.2012 la data de 23.11.2012, introducând acțiunea de față la data de 8.12.2012, în termenul de 15 zile prevăzut de lege.
Pe fond, se reține că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt. Astfel, C. S. „Constructorul” a dobândit personalitate juridică prin sentința civilă nr.118/19.10.1992 pronunțată de Judecătoria C.. Prin procesul verbal al consiliului lărgit al reprezentanților grupelor sindicale din societățile comerciale din data de 19.02.1992 s-a decis înființarea Clubului S. Constructorul, ”fondat de Sindicatul Liber al Constructorilor din TAGCM C., membrii clubului sportiv fiind membrii de sindicat … Organele de conducere ale Clubului S. vor fi formate din membrii biroului permanent al sindicatului, acestea se vor schimba la data noilor organe ale sindicatului …”.
Ulterior, prin încheierea nr.61/4.03.2002 Judecătoria C. a luat act de modificările la statutul clubului, potrivit actului adițional autentificat sub nr.424/1.03.2002.
De asemenea, prin încheierea Judecătoriei C. nr.283 J/7.09.2010 s-a luat act de modificarea actelor constitutive potrivit Hotărârii nr.1 a Adunării generale din 2.08.2010, potrivit actului adițional autentificat sub nr.181/19.08.2010.
Potrivit procesului verbal al adunării generale din 2.08.2010, s-a hotărât alegerea d-nei S. A. în calitate de președinte al clubului, precum și modificarea ștampilei clubului, după următorul model: „două cercuri concentrice, între spațiile dintre cercuri va fi scris numele Asociația Sportivă Constructorul-fondatoarea clubului, cu litere de tipar mari, cu trei steluțe. În centru va fi scris C. S. CONSTRUCTORUL C., cu litere de tipar mari, fără alte desene sau însemne, culoarea clubului va fi albastru marin”. Totodată, s-a hotărât ca această ștampilă să fie aplicată pe toate documentele emise după data de 2.08.2010.
Se reține că, anterior acestei adunări generale din 2.08.2010, în deplin acord cu cele expuse în procesul verbal al consiliului lărgit din 19.02.1992, prin Hotărârea nr.1/22.05.2009 a Adunării generale a Sindicatului profesional al Constructorilor „SINCON” C., reclamanta S. A. fiind și președintele sindicatului, s-a hotărât: 1. excluderea președintelui P. T. din toate funcțiile deținute în organizația sindicală, clubul sportiv constructorul, asociația construct, înființate la cererea membrilor de sindicat; 2. respectarea art.32 lit.o din statutul organizației sindicale „… membrii Biroului Operativ (al sindicatului – n.n.) sunt de drept și organele de conducere ale celor formate”; 3. schimbarea sigiliilor organizației sindicale, clubului sportiv constructorul, asociației construct, pentru a preîntâmpina emiterea de acte în numele organizațiilor de mai sus.
Așadar, contrar susținerilor recurentului, nu este vorba în cauză de două entități distincte. În timp ce la nivelul Sindicatului s-a luat hotărârea schimbării ștampilei clubului sportiv încă din anul 2009, aceasta fiind pusă în practică în vara anului 2010, după ședința adunării generale a Clubului din 2.08.2010, vechea ștampilă nu a fost predată de fostul președinte și a continuat să fie folosită de alte persoane, astfel explicându-se formularea cererii de înscriere a unor noi modificări privind actele constitutive ale clubului, formulată de numitul U. I. la data de 4.05.2012 și încuviințată prin încheierea Judecătoriei C. nr.6193/18.05.2012.
De asemenea, tribunalul reține că, deși s-a solicitat pârâtului să facă dovada calității de membri ai Clubului a persoanelor participante la adunarea generală din 5.04.2012, această dovadă nu a fost făcută. Este real că, potrivit modificărilor aduse statutului în anul 2002, s-a hotărât ca alegerile să se desfășoare din 5 în 5 ani, însă fiind organizate alegeri în anul 2010, potrivit hotărârii adunării generale din 2.08.2010 care nu a fost nicicând contestată, intervalul de 5 ani nu se împlinea în anul 2012, mai ales că nu au fost invocate alte motive care să impună modificarea de urgență a componenței organelor de conducere în anul 2012.
Pentru considerentele expuse, în temeiul disp. art.312 alin.1 rap. la disp. art.304 pct.9 și art.3041 C.pr.civ. 1865 tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentul pârât C. S. CONSTRUCTORUL prin reprezentant U. I. cu domiciliul în C., ., județul C. și sediul în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr._/4.11.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă S. A., domiciliată în C., . nr.27, ., ap.49, ., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
dr. C. G. C. E. C. C.
pt. GREFIER,
F. A.
aflată în concediu medical,
semnează, potrivit art.262 Cpr.civ.
Grefier șef Secția I civilă
L. G.
Jud. fond F. N..
Red./tehnored. dec. recurs jud. C. G. 27.11.2014/2 ex.
| ← Obligaţia de a nu face. Decizia nr. 362/2014. Tribunalul... | Evacuare. Hotărâre din 17-04-2014, Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|








