Partaj judiciar. Decizia nr. 631/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 631/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 23-09-2014 în dosarul nr. 3060/118/2014
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 631/2014
Ședința publică din 23 Septembrie 2014
PREȘEDINTE: C. C.
JUDECĂTORI: dr. C. G.
: C. E.
GREFIER: F. A.
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarele MARIOANȚĂ E. I., domiciliată în Orașul Năvodari, ., ., ., județul C., P. N. prin reprezentant legal P. M. și P. G. R. prin reprezentant legal P. M., ambele cu domiciliul în localitatea C., ., județul C., împotriva deciziei civile nr.190/17.02.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata F. L., domiciliată în localitatea Năvodari, ., ., ., județul C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă contestatoarea Marioanță E. I. personal, pentru intimata F. L. se prezintă avocat M. A. în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea disp. art.88 și următoarele din Codul de Procedură Civilă.
Prezentul recurs este motivat și netimbrat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Contestatoarea Marioanță E. I. solicită apelarea cauzei la a doua strigare în vederea depunerii taxei judiciare de timbru.
Pentru a da posibilitatea părților de a se prezenta și pentru a se depune taxa judiciară de timbru, instanța lasă cauza la a doua apelare.
La a doua apelare în ședință publică, se prezintă contestatoarea Marioanță E. I. personal, pentru intimata F. L. se prezintă avocat M. A. în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind celelalte părți.
Contestatoarea Marioanță E. I. depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei conform chitanțelor . nr.5477224PJ/09.07.2014 și nr.5477223PJ/09.07.2014. De asemenea, depune la dosar certificatul de deces privind pe defuncta C. E., certificat de calitate de moștenitor și acte de stare civilă, pe care le comunică și intimatei pârâte prin apărător.
Instanța ia act de faptul că contestatoarea C. E. a decedat, drepturile procesuale ale acestuia fiind preluate de moștenitoarea sa, Marioanță E. I., în calitate de fiică.
În temeiul art.243 Cod proc. civilă dispune introducerea în cauză, în calitate de contestatoare a numitei Marioanță E. I..
Având cuvântul, apărătorul intimatei pârâte arată că la termenul anterior s-a mai depus o cerere olografă formulată de S. E., care semnează drept moștenitoare, nu se cunoaște cine este această persoană.
Având cuvântul, contestatoarea Marioanță E. I. arată că s-a făcut o greșeală, cererea a fost formulată de către procurist.
Verificând, instanța constată că în certificatul de calitate de moștenitor este menționată în calitate de moștenitor doar Marioanță E. I..
Întrebate, părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de propus.
Instanța, luând act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, în temeiul disp. art.150 Cod Pr.Civilă constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul, contestatoarea Marioanță E. I. solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată.
Având cuvântul, apărătorul intimatei pârâte solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, având în vedere motivele expuse pe larg prin întâmpinare, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Se arată că în recurs, la fiecare termen de judecată, procedura de citare a fost legal îndeplinită cu toate părțile. Cauza nu s-a apelat niciodată la prima strigare, pentru fiecare termen au fost mai multe apelări ale cauzei din partea instanței, pentru ca părțile contestatoare să se poată prezenta în fața instanței.
În ceea ce privește înscrierea în fals, se arată că pe tot parcursul cercetării judecătorești a recursului, contestatoarele nu au mai specificat, nu au mai probat și nu au mai insistat în această procedură a înscrierii în fals, pentru care în mod legal instanța a apreciat că nu se mai insistă în această cerere și a purces la judecata pe fond a recursului.
TRIBUNALUL
Asupra contestației în anulare de față:
P. cererea înregistrată la data de 23.04.2014 pe rolul Tribunalului C., numitele C. E., P. R. G. și P. N., ultimele două prin reprezentant legal P. M., au formulat contestație în anulare împotriva deciziei Tribunalului C. nr.190/17.02.2014, în contradictoriu cu intimata F. L..
În motivarea cererii, au susținut că nu au fost legal citate la judecata recursului și nici nu au fost prezente. Mama minorelor R. G. și N., P. M., locuiește în . până la instanță durează câteva ore, motiv pentru care a solicitat completului să judece cauza la a doua strigare, fapt consemnat de grefierul de ședință. Avocata părții adverse însă ar fi profitat de întârzierea lor, motivată și a cerut cauza la priorități, peste ordinea de ședință. P. această „manevră”, s-a urmărit ca cererea lor de înscriere în fals să fie respinsă ca nesusținută, prin lipsă. Au arătat contestatoarele că susțin în continuare cererea de înscriere în fals cu privire la toate actele depuse de pârâtă la fond, prin care a obținut scutirea la plata taxei judiciare de timbru în mod ilegal și în lipsa cărora cererea reconvențională ar fi fost anulată ca netimbrată.
Un alt motiv al contestației a vizat faptul că instanța a omis să cerceteze motivele de casare/modificare cu privire la nulitatea/anularea cererii reconvenționale, conform cap.IV din motivele de recurs, deoarece la fond recurenta pârâtă a obținut scutirea de la plata taxei judiciare de timbru prin declarații și acte false. P. acordarea cotei de 40% pârâtei, s-a omis faptul că deja scutirea plății taxei judiciare de timbru de la fond depășește cu mult valoarea de 10 ori din cea câștigată, astfel că ar fi trebuit dată în debit cu această taxă.
În continuare, contestatoarele au dezvoltat o . susțineri cu privire la fondul litigiului dintre părți, respectiv cotele de contribuție stabilite în favoarea părților și atribuirea apartamentului-bun succesoral, susținând că instanța de recurs nu a luat în considerație actele noi depuse în recurs.
În drept, s-au invocat disp. art.503 alin.1,2 și 3, art.504 alin.2 C.pr.civ. în vigoare.
Intimata F. L. a solicitat prin întâmpinare respingerea contestației ca inadmisibilă, arătând, punctual, că niciunul dintre motive nu este întemeiat și că prezenta cerere reprezintă, de fapt, recursul declarat anterior, sub o altă formă.
Ca urmare a decesului contestatoarei C. E. la data de 27.03.2014, moștenitoarea acesteia conform certificatului de calitate de moștenitor nr.13/25.06.2014, Marioanță E.-I., a declarat în fața instanței că își însușește contestația în anulare formulată de procuristul R. M..
Pentru soluționarea cererii, s-a dispus atașarea dosarului nr._ în care a fost pronunțată decizia contestată.
Analizând cererea formulată, tribunalul reține următoarele:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, prin intermediul căreia părțile pot obține desființarea unei hotărâri judecătorești în cazurile limitativ prevăzute de lege.
Potrivit art.27 C.pr.civ. în vigoare, “hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul”. Așadar, în speță fiind vorba de o cale extraordinară de atac, iar procesul fiind început sub codul de procedură civilă din anul 1865, dispozițiile acestuia din urmă reglementează și contestația în anulare de față, și nu dispozițiile Codului de procedură civilă în vigoare, cum greșit au indicat contestatoarele în cerere.
Contestația în anulare poate fi exercitată în scopul retractării hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale, iar nu și pentru netemeinicie.
Primul motivul invocat de contestatoare se întemeiază pe disp. art.317 alin.1 pct.1 C.proc.civ. 1865 și vizează situația „când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii”.
Aceste dispoziții legale conțin o formulare generală privitoare la neîndeplinirea procedurii „de chemare a părții”, pentru ziua când s-a judecat pricina, „potrivit cu cerințele legii”. Aceasta înseamnă că orice neregularitate procedurală privitoare la citarea părții, pentru ziua când s-a judecat cauza în fond, poate constitui temei pentru exercitarea contestației în anulare. Asemenea neregularități pot viza: neidentificarea în cuprinsul citației a tuturor elementelor de identificare necesare; nerespectarea dispozițiilor privitoare la modul de înmânare a citației; nerespectarea cerințelor legale privitoare la termenul de înmânare a citației sau a celor privitoare la citarea prin publicitate.
În doctrină însă s-a apreciat că, deși legea se referă la neregulata citare, contestația în anulare poate fi exercitată și în acele situații în care litigiul s-a judecat în lipsa părții care nu a fost citată deloc. Soluția este întrutotul explicabilă, deoarece lipsa totală a citării constituie o nesocotire deopotrivă de gravă a dispozițiilor legale privitoare la citarea părților și ea trebuie să conducă la același remediu procesual.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului nr._, Tribunalul reține că recurentele, contestatoarele din cauza de față, au fost citate pentru fiecare termen de judecată din recurs, procedura fiind îndeplinită fie prin afișare (cu C. E.), fie prin semnarea personală a citației (de către P. M., pentru cele două fiice minore). De asemenea, pentru termenul de judecată din 24.10.2013 cele trei recurente au formulat cerere de ajutor public judiciar, iar pentru termenul din 5.12.2013 au depus note de ședință, în ambele cereri fiind menționat în stânga paginii, sus, termenul de judecată, astfel că, chiar și în situația în care nu ar fi fost citate ori procedura ar fi fost viciată, aceste vicii ar fi fost acoperite, deoarece rezulta cunoașterea termenului de judecată.
Mai mult decât atât, la termenul de judecată din 5.12.2013, reprezentantul legal al recurentelor P., P. M., a fost prezentă personal în sala de judecată și a luat termenul în cunoștință, prezentându-se personal și la termenul din 6.02.2014, iar pentru termenul de judecată din 6.02.2014 recurenta C. E. a semnat personal citația (fila 65 dosar recurs), fiind astfel îndeplinite disp. art.153 alin.1 C.pr.civ. 1865. Totodată, se reține și faptul că toate cele trei recurente au formulat concluzii scrise pentru termenul de pronunțare din 13.02.2014, astfel că în mod vădit motivul de contestație privind nelegala citare este neîntemeiat și va fi respins.
În cauză s-a invocat și motivul de contestație reglementat de art.318 teza I C.proc.civ, respectiv „când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Motivele de recurs invocate și dezvoltate de recurente au vizat următoarele aspecte (chiar dacă numerotate prin mai multe puncte și subpuncte): cota de contribuție a autorului lor la achiziționarea imobilului apartament împreună cu intimata pârâtă; atribuirea imobilului în natură; s-a formulat solicitarea de anulare a cererii reconvenționale formulate de pârâtă la fond, pe motiv că în mod greșit s-a admis cererea de scutire de la plata taxei judiciare de timbru.
Tribunalul reține că prin decizia civilă nr.190/17.02.2014 a fost respins ca nefondat recursul declarat de contestatoarele din prezenta cauză și a fost admis recursul declarat de pârâta reconvenientă F. L., modificându-se sentința recurată și încheierea de admitere în principiu din 3.02.2012, sub aspectul cotei de contribuție la dobândirea bunurilor ce compun masa succesorală rămasă de pe urma defunctului P. F. și a cuantumului sultei, fiind menținute celelalte dispoziții.
În motivarea deciziei se regăsesc toate considerentele care au format convingerea instanței în acest sens.
Contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural. În speță, contestatoarele fac aprecieri asupra situației de fapt reținute și asupra probelor, cererea de contestație în anulare constituind un veritabil recurs la recurs și urmărind o rejudecare a cauzei, ceea ce este inadmisibil.
În ceea ce privește considerațiile asupra pretinsei admiteri greșite a cererii de ajutor public judiciar formulată la fond de intimata pârâtă reconvenientă F. L., Tribunalul reține că acestea sunt inadmisibil a fi analizate în calea de atac a recursului. Astfel, potrivit art.17 din OUG nr.51/2008, „(1) Orice persoană interesată va putea sesiza oricând instanța care a încuviințat ajutorul public judiciar, prezentând dovezi cu privire la situația reală a celui căruia i s-a încuviințat cererea; ajutorul public judiciar nu se suspendă în cursul noilor cercetări. (2) Dacă instanța constată că cererea de ajutor public judiciar a fost făcută cu rea-credință, prin ascunderea adevărului, va obliga, prin încheiere, pe cel care a beneficiat nejustificat de ajutor public judiciar la restituirea cu titlu de despăgubire a sumelor de care a fost scutit, precum și la o amendă în cuantum de până la 5 ori suma pentru care a obținut nejustificat scutirea. (3) Împotriva încheierii se poate face numai cerere de reexaminare, putându-se solicita motivat să se revină asupra despăgubirii sau a amenzii ori să se dispună reducerea acestora. Cererea se face în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii și se soluționează de un alt complet, prin încheiere irevocabilă”.
Așadar, contestatoarele din cauză, după admiterea cererii de ajutor public judiciar formulată de F. L., aveau posibilitatea oricând să sesizeze instanței de fond care este situația reală a veniturilor acesteia, procedura fiind detaliată de textul de lege mai sus-citat. Or, acestea nu au uzat de procedura prevăzută de lege, orice alte aprecieri asupra acestei situații fiind inadmisibile în recurs.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, tribunalul va respinge ca nefondată contestația în anulare, iar în temeiul art.274 alin.1 C.proc.civ. contestatoarele aflate în culpă procesuală vor fi obligate către intimată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei (onorariu avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarele MARIOANȚĂ E. I., domiciliată în Orașul Năvodari, ., ., ., P. N. prin reprezentant legal P. M. și P. G. R. prin reprezentant legal P. M., ambele cu domiciliul în localitatea C., ., județul C., împotriva deciziei civile nr.190/17.02.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă F. L., domiciliată în localitatea Năvodari, ., ., ., județul C., ca nefondată.
Obligă contestatorii către intimată la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Cameia C. dr. C. G. C. E.
GREFIER,
F. A.
Red./tehnored. dec. jud. C. G. 22.10.2014/2 ex.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Cerere necontencioasă. Decizia nr. 359/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|








