Somaţie de plată. Încheierea nr. 3080/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Încheierea nr. 3080/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 18378/212/2014

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

ÎNCHEIERE NR.3080

Ședința publică din data de 04 decembrie 2014

PREȘEDINTE – C. S. A.

GREFIER – R. E.

S-a luat în examinare acțiunea civilă având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamanta M. (M. EAST TOBACCO CO) LTD, cu sediul în oraș Nicosia, Republica Cipru, ., Karantokis Building, etaj 4, 1071, prin mandatar AL OMARI S., cu domiciliul în București, ..67, ., în contradictoriu cu pârâtul S. G., cu domiciliul în localitatea O., ., jud. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică, răspunde pentru reclamanta M., avocat A. L., în baza împuternicirii avocațiale nr._/28.07.2014, iar pârâtul S. G. răspunde personal și asistat de avocat L. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._/08.10.2014.

S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Instanța, raportat la calitatea de profesionist a creditoarei, invocă excepția necompetenței funcționale a secției I civile.

Reprezentantul convențional al reclamantei depune la dosar înscrisuri în dovedirea calității de reprezentant și solicită a se lua act că lasă la aprecierea instanței competența funcțională.

Pentru pârâtul S. G., reprezentantul convențional solicită a se aprecia în ce măsură poate fi discutată astăzi excepția invocată din oficiu în condițiile în care procedura este viciată cu societatea creditoare. La termenul anterior s-a solicitat ca citarea să se efectueze la sediul creditoarei, nu la reprezentant. În cuprinsul încheierii de ședință s-a consemnat citarea reclamantului la sediul mandatarului.

Instanța constată că procedura este completă, în condițiile în care excepția lipsei calității de reprezentant nu a fost soluționată, iar acest complet nu are specializarea necesară să aprecieze asupra acestei excepții.

Reprezentantul convențional al pârâtului solicită a se lua act că lasă la aprecierea instanței competența funcțională.

Instanța, luând act de concluziile părților, rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței funcționale a secției I civile din cadrul Tribunalului C..

TRIBUNALUL

Cu nr._ din 13-06-2014 s-a inregistrat la Judecatoria Constanta cererea formulata de creditoarea M. (M. EAST TOBACCO CO) LTD in contradictoriu cu debitorul S. G., solicitand emiterea ordonantei de plata pentru sumele 80.000 euro, reprezentand contravaloare marfa, si 71.305 lei, reprezentand dobanda legala de 6%.

Prin sentinta civila nr._ pronuntata de Judecatoria Constanta s-a admis exceptia necompetentei materiale si a fost declinata cauza la Tribunalul Constanta – Sectia I Civila.

Dosarul a fost inregistrat la Tribunalul Constanta – Sectia I Civila la data de 26-08-2014.

La termenul de judecata din 04-12-2014, instanta a invocat exceptia necompetentei functionale a Sectiei I Civila a Tribunalului Constanta, raportat la calitatea de profesionist a creditoarei.

Analizând competența de soluționare a cauzei în raport de obiectul acțiunii și temeiul de drept care i se aplică, reținem următoarele:

Potrivit disp.art. 2 alin.2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, „în cadrul curților de apel și al tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părților, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, cauze privind societăți, registrul comerțului, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, complete specializate pentru cauze maritime și fluviale”.

Prin Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 654/31.08.2011, art.6, si Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 750/27.09.2011, art.3, s-a dispus reorganizarea, prin divizare, începând cu data de 01.10.2011, a secției comerciale și de contencios administrativ a Tribunalului C. în secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal. Hotărârea a avut la bază dispozitiile art. 225 alin.1 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

Potrivit art. 3 din Noul Cod Civil, (1) „Dispozițiile prezentului cod se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept.

(2) Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere.

(3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ”.

În speță, cererea formulata de creditoarea M. (M. EAST TOBACCO CO) LTD, in calitate de profesionist, are ca obiect obligarea debitorului S. G. la plata contravalorii marfii – 80.000 euro si a dobanzilor de 71.305 lei, constatandu-se că prezentul litigiu se circumscrie noțiunii de „raporturi dintre profesioniști și alte subiecte de drept”, în sensul art.3 din Noul Cod civil.

Prin Decizia nr. 2373 din 24 iunie 2014 pronuntata de ICCJ – Sectia a II –a civila s-a retinut: „Competenta instanțelor, în accepțiunea normelor de procedură civilă, reprezintă departajarea prerogativelor jurisdicționale între instanțele judecătorești, atât pe verticală (competența materială), cât și pe orizontală (competența teritorială) și este stabilită prin norme cu caracter procedural reglementate în codul de procedură civilă sau în legi cu caracter special. Sintagma competență funcțională nu desemnează o departajare a competențelor în sensul strict al legii de procedură, ci o departajare a cauzelor la același nivel al competenței materiale, după specializarea judecătorului în anumite materii, potrivit art. 35 alin. (2) și art. 39 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, dispoziții cu caracter organic și imperativ, a căror încălcare poate fi invocată în cadrul incidentului procedural al excepției de necompetență funțională”.

În considerarea acestor argumente și în temeiul art. 99 alin. 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin constatarea necompetenței funcționale a secției I civilă, se va înainta dosarul Secției a II-a civilă a Tribunalului C., spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite exceptia necompetentei functionale a Sectiei I Civila a Tribunalului Constanta.

Constată competența funcțională de soluționare a actiunii in favoarea Sectiei a II - a Civila a Tribunalului C..

Trimite cauza acestei secții spre soluționare.

Pronunțată în ședință publică din 04-12-2014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. S. A. R. E.

Red.th.înch.jud.C.S.A./05.12.2014

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 8470

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

., C.

Telefon:_

Fax:_

Dosar nr._

Obiectul cauzei: somație plată

reclamantă: M.

intimați: S. G.

C ă t r e,

TRIBUNALUL C.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

În conformitate cu dispozițiile încheierii nr. /04.12.2014, prin care s-a constatat necompetența funcțională a secției I civile a Tribunalului C. și s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare în favoarea secției a II-a civilă, vă înaintăm alăturat dosarul civil nr._ al Tribunalului C.-secția I civilă, conținând un număr de.file.

Dosare atașate:_ al Judecătoriei C..

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. S. A. R. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Încheierea nr. 3080/2014. Tribunalul CONSTANŢA