Contestaţie la executare. Hotărâre din 21-03-2014, Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 12097/212/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
I N C H E I E R E A NR. 340
Ședința publică din 21 martie 2014
PREȘEDINTE - B. M.
JUDECĂTOR - C. M. P.
JUDECĂTOR - V. T.
GREFIER - L. D.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenții reclamanți P. CONSTANTANTIN și P. S., cu domiciliul în C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr._/22.11.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, cu sediul în București, .. 5, sector 3, S.C. S. C. S.R.L., cu sediul în București, .. 5, etaj 3, corp B, sector 3, P. P. A., cu domiciliul în C., ., ., ., județul C. și B. fostă P. D. E., cu domiciliul în C., ., ., ., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde pentru recurenții reclamanți avocat C. D.,în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei, iar pentru intimata pârâtă S.C. S. C. SRL răspunde avocat D. G., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei, lipsind restul părților.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art. 88 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul, stadiul pricinii și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
În condițiile art. 2 alin. 3 Cod procedură civilă, Tribunalul se constată competent în soluționarea prezentului recurs.
Se constată că prin Serviciul Registratură s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare de către intimata pârâtă S.C. S. C. S.R.L., care se comunică și apărătorului ales al recurenților reclamanți.
Reprezentantul recurenților reclamanți face dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 97 lei și timbru judiciar de 03 lei.
Instanța din oficiu, invocă excepția necompetenței funcționale a Secției I Civilă și acordă cuvântul pe excepția invocată.
Apărătorul ales al recurenților reclamanți solicită admiterea excepției și declinarea cauzei spre competentă soluționare Secției a II a Civilă.
Apărătorul ales al intimatei pârâte S.C. S. C. S.R.L. solicită admiterea excepției.
Instanța rămâne în pronunțare asupra competenței funcționale a cauzei.
TRIBUNALUL
Asupra naturii juridice a litigiului de față constată.
Prin sentința civilă nr._/22.11.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul civil nr._ s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de către contestatorii P. C. și PINITILIE S., în contradictoriu cu intimații ., B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. și chemații în garanție P. P. A. și P. D. E..
S-a luat act de renunțarea la cererea de chemare în garanție formulată de către contestatori împotriva intimatului debitor P. P. A..
Împotriva sentinței civile sus menționate a formulat recurs contestatorii P. C. și P. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În ședință publică din 21 martie 2014, din oficiu instanța a invocat excepția necompetenței funcționale a Secției I Civilă. Reprezentanții părților au solicitat să se constate competența funcțională în favoarea Secției a-II-a a Tribunalului C..
Aprecierile Tribunalului:
Competența funcțională a secției I civilă reprezintă acel tip de competență care se stabilește după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei categorii de instanțe și se raportează la criteriul specializării instanței, mergând până la specializarea completului de judecată.
In cauză litigiul dedus judecății se poartă între părți din care una, respectiv reclamanta recurentă este profesionist în sensul dispozițiilor art. 3 alin. 2-3 din Noul cod civil potrivit cărora, sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere, înțeleasă ca exercitare sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.
Specificitatea raporturilor dintre părți atrage o jurisdicție specializată, în raport de art.36al.3 din Legea nr.304/2004 potrivit cu care în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, societăți comerciale, registrul comerțului, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale.
În aceeași măsură, prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 750/2011 s-a dispus ca toate completele Secției a II a civilă să aibă caracter specializat, în funcție de calitatea de profesionist a părții antrenate în litigiul judiciar.
Prin urmare, reținând că în speța pendinte ne aflăm în fața unui litigiu privind un profesionist, principiul specializării impune soluționarea acesteia de către un complet cu o atare funcționalitate, fapt pentru care se va stabili competența funcțională în favoarea Secției a-II-a a Tribunalului C. și se va trimite dosarul spre competentă soluționare Secției a II-a civilă, spre repartizare aleatorie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite excepția necompetenței funcționale a secției I civilă.
Declină competența de soluționare a cauzei privind recursul civil formulat de recurenții reclamanți P. CONSTANTANTIN și P. S., cu domiciliul în C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr._/22.11.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, cu sediul în București, .. 5, sector 3, S.C. S. C. S.R.L., cu sediul în București, .. 5, etaj 3, corp B, sector 3, P. P. A., cu domiciliul în C., ., . și B. fostă P. D. E., cu domiciliul în C., ., ., . în favoarea secției a II-a civilă a Tribunalului C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 martie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. M. C. M. P. V. T.
GREFIER,
L. D.
Tehnored. L.D.
2 ex./ 26.03.2014
ROMÂNIA TRIBUNALUL C. . | |
Telefon_ Fax_ | Dosar nr._ |
În răspuns vă rugăm să vă PPreferiți la numărul dosarului și la termenul de judecată |
Către
TRIBUNALUL C.
Secția a II a civilă
În conformitate cu dispozițiile încheierii civile nr. 340 din 21.03.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, potrivit căreia s-a stabilit competența funcțională în favoarea Secției a 2 a a Tribunalului C., vă înaintăm alăturat dosarul nr._ cusut și numerotat, conținând . file.
Vă mulțumim pentru colaborare,
PREȘEDINTE GREFIER
B. M. L. D.
| ← Anulare act. Hotărâre din 23-01-2014, Tribunalul CONSTANŢA | Somaţie de plată. Încheierea nr. 3080/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|








