Plângere contravenţională. Decizia nr. 301/2013. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 301/2013 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 691/305/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 301/R/2013
Ședința publică din data de 25 iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. A. D.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR: A. C.
GREFIER: P. C. F.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de intimata G. F. Comisariatul General prin G. F. Secția C. împotriva sentinței civile nr. 1146 din 9 aprilie 2013 a Judecătoriei S. G., pronunțată în dosarul civil nr._, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședința publică de astăzi la amânarea pronunțării, părțile sunt lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 18 iunie 2013, când apărătorul intimatei a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi când, în aceeași compunere, a decis următoarele:
TRIBUNALUL:
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin sentința civilă nr. 1146 din 9 aprilie 2013 a Judecătoriei S. G., a fost admisă în parte plângerea formulată de către petenta S. S. Întreprindere Individuală împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 25.01.2013 de către intimatul Ministerul Finanțelor Publice – G. F. C., a fost dispusă înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate în cuantum de 8.000 lei, cu sancțiunea avertismentului și a fost atrasă atenția petentei ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/25.01.2013, petenta a fost sancționată cu amendă în sumă de 8.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10 alin. 1 lit. „b” din O.U.G. nr. 28/1999. Totodată, s-a dispus confiscarea sumei de 570 lei și suspendarea activității de la punctul de lucru pe o perioadă de 3 luni.
În sarcina acesteia s-a reținut că, deși era dotată cu casă de marcat electronică fiscală, nu o utiliza, nefiind deschisă la ora controlului, iar sumele de bani încasate din comercializarea mărfurilor în noaptea de 03/04.11.2012 nu au fost înregistrate, suma totală identificată în sertarul casei de marcat fiind de 570 lei.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, se constată că acesta a fost întocmit cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, în cauză nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate prevăzute de art. 17 din același act normativ, motive de nelegalitate nefiind invocate nici prin plângere.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, prima instanță a constatat că petenta nu a contestat săvârșirea contravenției și nu a probat o altă stare de fapt decât cea descrisă în actul de constatare, apărările sale privind exclusiv sancțiunea aplicată, așa încât prima instanță a reținut că în speță sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 10 alin. 1 lit. „b” din O.U.G. nr. 28/1999.
În ceea ce privește sancțiunile aplicate, au fost avute în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora la aplicarea acesteia vor fi avute în vedere limitele amenzii prevăzute de actul normativ, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale contravenientului, fiind necesară ca sancțiunea să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei.
Prima instanță a avut în vedere și că, potrivit art. 11 alin. 1 lit. „b” din O.U.G. nr. 28/1999, contravenția prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. „b” din același act normativ se sancționează cu amenda de la 8.000 la 10.000 lei, sancțiunea aplicată fiind legală.
Cu toate acestea, instanța de fond a apreciat că amenda de 8.000 lei nu este și proporțională cu gradul de pericol social relativ redus al faptei, care se desprinde din împrejurările, atestate de martorii audiați în cauză, în care a fost comisă fapta. Astfel, s-a avut în vedere declarația martorei S. A. – barmaniță în localul petentei – potrivit căreia în seara controlului, în jurul orei 12.00, când au început să vină clienții în bar nu terminase de amenajat localul pentru petrecerea de Halloween. Astfel, fiind și singurul angajat, nu a avut timp să deschidă casa de marcat și să emită bonuri fiscale pentru clienții care intraseră în bar și comandaseră.
Aceste aspecte au fost confirmate și de martorul M. N. A., care a arătat că atunci când a ajuns la bar, în jurul orei 23.30, erau ocupate câteva mese, iar barmanița era ocupată cu amenajarea sălii pentru petrecerea de Halloween, și că aceasta l-a informat că urma să îi elibereze bon fiscal pentru contravaloarea consumației efectuate ulterior, întrucât nu avusese timp să deschidă casa de marcat.
În continuare, prima instanță a constatat că la ora controlului activitatea barului nu începuse de mult timp (clienții începând să sosească în bar cu aproximativ o oră înaintea organelor de poliție), așa încât împrejurarea că până la ora controlului nu fusese deschisă casa de marcat, nefiind emis bon pentru niciun leu, nu poate produce același efect ca în cazul în care petenta nu ar fi înregistrat niciuna dintre sumele încasate pe parcursul unei zile integrale.
În raport ce cele expuse, instanța de fond a apreciat că împrejurările în care a fost comisă fapta conjugate cu circumstanțele personale ale petentei, care nu a mai fost sancționată contravențional, și cu faptul că aceasta nu contestat sancțiunile complementare aplicate (confiscarea sumei de 570 lei și suspendarea activității pe o perioadă de 3 luni), executându-le, a fundamentat concluzia că în speță scopul sancțiunii poate fi atins și prin aplicarea avertismentului. Având în vedere cele expuse, prima instanță a admis plângerea în parte și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 8.000 lei cu sancțiunea avertismentului, iar în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prima instanță a apreciat a atras atenția petentei ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata G. F. C. solicitând modificarea hotărârii în sensul de a se menține dispozițiile procesului verbal atacat prin care a fost sancționată contravențional petenta.
În motivarea recursului se arată că gradul ridicat de pericol social al contravenției analizate este determinat de împrejurarea că neînregistrarea în casele de marcat a sumelor provenite din vânzări este cea mai des întâlnită faptă săvârșită de comercianți pentru fraudarea bugetului de stat, iar în speță suma găsită fiind de 570 lei, rezultă că intimata, care nici nu deschisese casa de marcat, nu înregistrase nicio sumă de bani pe ziua respectivă.
În ceea ce privește aspectul privind faptul că martora nu avusese timp să deschidă casa de marcat fiind ocupată cu organizarea petrecerii de Halloween, se arată că bonul se emite la încasarea sumei, iar nu ulterior, rezultând astfel că nu exista intenția emiterii unui bon fiscal.
Se mai arată că precedentele create de instanțe prin înlocuirea amenzii cu avertisment încurajează încălcarea legii, avertismentul fiind o sancțiunea prea ușoară pentru a atinge scopul pentru care a fost prevăzută.
În drept, se invocă O.U.G. nr. 28/1999, O.G. nr. 2/2001, prevederile Codului de procedură civilă.
Intimata nu a depus la dosar întâmpinare, legal fiind citată în acest sens.
Părțile nu au depus înscrisuri noi în recurs.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, motive care potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă nu sunt limitate la motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă în condițiile în care sentința nu este susceptibilă de apel, tribunalul constată că recursul este nefondat pentru considerentele de mai jos.
Astfel, în ceea ce privește săvârșirea faptei, se constată că prima instanță a reținut că societatea petentă se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, acest aspect nefiind contestat în recurs.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța de control judiciar va avea în vedere ca potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 – «Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”, iar conform art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea contravențională constând în avertisment poate fi aplicată chiar și în cazul în care actul normativ care reglementează respectiva contravenție nu ar prevedea o astfel de sancțiune.
Prin prisma acestor dispoziții legale, față de împrejurările în care fapta a fost săvârșită, instanța de recurs constată că sancțiunea avertismentului este îndestulătoare față de contravenția săvârșită, soluția primei instanțe fiind ca atare legală și temeinică, apreciindu-se corect ca acesta nu va mai repeta fapta și fără aplicarea unei sancțiuni pecuniare.
În sensul celor de mai sus, tribunalul constată că instanța de fond a analizat în mod detaliat și judicios toate aspectele relevante sub aspectul individualizării sancțiunii, analizându-se corect circumstanțele în care fapta a fost săvârșită, aceste împrejurări de fapt rezultând din declarațiile martorilor audiați, declarații care se coroborează, reținându-se de asemenea în mod relevant faptul că petenta nu a contestat sancțiunile complementare – confiscarea și suspendarea activității – măsuri care subzistă și care, alături de sancțiunea avertismentului, fundamentează concluzia că scopul sancțiunii poate fi atins și fără sancțiunea pecuniară a amenzii de 8.000 lei, sumă disproporționată față de gradul de pericol social concret al faptei.
Relativ la motivul de recurs privind faptul că gradul de pericol social ar trebui apreciat prin raportare la faptul că astfel de contravenții sunt frecvente, instanța va avea în vedere că în mod efectiv gradul de pericol social se analizează raportat la circumstanțele concrete ale faptei deduse judecății, raportat la fiecare faptă și la fiecare contravenient, iar în cauză toate aceste aspecte au fost temeinic analizate de instanța de fond.
Pe cale de consecință, reținând că prima instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în mod corect fiind înlocuită sancțiunea amenzii cu cea a avertismentului, urmând ca în cazul în care fapta va fi repetată să se aibă în vedere sancțiunea precedentă la individualizarea noii sancțiuni, văzând art. 312 alin. 1 teza a doua Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta G. F. COMISARIATUL GENERAL - prin G. F. C. împotriva sentinței civile nr. 1146/09.04.2013 a Judecătoriei S. G. – pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi – 25 06. 2013.
Președinte, Judecători, Grefier,
B. A. D. D. C. A. C. P. C. F.
Red. B.A.D./08.07.2013
Tehnored. P.C.F./08.07.2013
- 2 exemplare -
Judecător fond: S. O.
| ← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 564/2013. Tribunalul COVASNA | Pretenţii. Decizia nr. 590/2013. Tribunalul COVASNA → |
|---|
