Succesiune. Decizia nr. 49/2013. Tribunalul COVASNA

Tribunalul COVASNA - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 49/2013 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 879/119/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 49/R/2013

Ședința publică din data de 05 februarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. C.

JUDECĂTOR: B. A. D.

JUDECĂTOR: U. G.

GREFIER: P. C. F.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta H. A. împotriva sentinței civile nr. 2885 din 02 decembrie 2011 a Judecătoriei S. G., pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect succesiune.

La apelul nominal, făcut în ședința publică de astăzi, părțile sunt lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților la amânarea pronunțării.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 22 ianuarie 2013, când apărătorii prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța de control judiciar, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 29 ianuarie 2013 când, față de imposibilitatea întregirii completului de judecată prin lipsa unui judecător, aflat în concediu medical, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi când, în aceeași compunere, a decis următoarele:

TRIBUNALUL:

Asupra recursului civil de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 2885 din 02 decembrie 2011 a Judecătoriei S. G., pronunțată în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta H. A. în contradictoriu cu pârâții M. M. și B. Z. G., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, reclamanta H. A. a fost căsătorită cu pârâtul M. M., căsătoria acestora încetând prin divorț la data de 28.06.2007.

În timpul căsătoriei părțile au dobândit diverse bunuri mobile și imobile, cu cotă de contribuție egală, partajul acestor bunuri soluționându-se prin sentința civilă nr. 496 din 19.02.2009 pronunțată de Judecătoria S. G..

Reclamanta a intentat prezenta acțiune prin care a solicitat să se constate că părțile au construit în timpul căsătoriei pe imobilul înscris în C.F. nr. 829 S. G. nr. top 595, o casă de locuit compusă din garaj, atelier depozit de lemne, cameră, antreu, baie și bucătărie de vară, să se constate că respectiva construcție este bun comun și să se constate că asupra terenului a dobândit un drept de superficie.

Analizând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei de a solicita ieșirea din indiviziune asupra imobilului prima instanță a reținut că obiectul prezentei acțiuni vizează partajul unui presupus bun comun al soților, respectiv construcția ridicată de acești, caz în care, în măsura în care se va constata că această construcție este bun comun, calitatea procesuală activă de a solicita partajul aparține unuia dintre soți, în speță reclamanta, motiv pentru care excepția a fost respinsă.

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune prima instanță a reținut că obiectul prezentei acțiuni vizează partajul unui presupus bun comun al soților, instanța nefiind sesizată cu constatarea unui drept de creanță. Acțiunea privind împărțirea bunurilor comune fiind imprescriptibilă, excepția a fost respinsă.

Analizând excepția inadmisibilității acțiunii, prima instanță a reținut că foștii soți pot cere oricând partajul bunurilor comune, nefiind obligatoriu să cuprindă în aceeași cerere toate aceste bunuri, putându-se solicita un partaj suplimentar, sub acest aspect acțiunea fiind admisibilă în condițiile în care nu se solicită să se constate alte cote de contribuție la dobândirea acestor bunuri.

Cu privire la excepția prematurității introducerii unei cereri prin care se solicită sistarea indiviziunii asupra unui imobil prima instanță a reținut că, așa cum s-a arătat mai sus, nu se solicită sistarea indiviziunii asupra unui bun aparținând defunctei, pentru a fi necesară întâi o dezbatere succesorală, ci asupra unui bun comun al soților, construit împreună de aceștia, dezbaterea succesiunii după defuncta M. V. neavând nicio relevanță, motiv pentru care și această excepție a fost respinsă.

Pe fondul cauzei s-a reținut că potrivit Raportului de expertiză tehnică judiciară specialitatea construcții întocmit de către expert G. A. (fila 183) imobilul înscris în C.F. nr. 829 S. G. nr. top 595 este format din teren și următoarele construcții: o casă de locuit veche, o adăugire la casa de locuit cu regim înălțime demisol și parter, construită între anii 1991 - 1993 (obiectul litigiului), construcție neîntabulată și o bucătărie de vară neîntabulată.

Prima instanță a reținut că proprietarul tabular al imobilului pe care au fost edificate construcțiile respective este defuncta M. V., mama pârâtului M. M. (fila 4).

Pe acest imobil exista casa veche a defunctei și în prelungirea acesteia a fost construită o adăugire, formată din atelier la demisol și din cameră, antreu, cămară și baie la parter (fila 188).

Construcția a fost începută în anul 1991 în baza autorizației de construcție nr. 45 din 18.04.1991 emisă ca urmare a cererii depusă de M. V. (fila 150).

Din declarația martorului F. A. (fila 142) a rezultat că acesta a fost rugat să participe la ridicarea construcției de către cei doi soți M. și A., lucrările fiind supravegheate de pârât, în timp ce reclamanta pregătea masa pentru muncitori. A mai arătat martorul că a fost să cumpere materiale împreună cu cei doi soți iar din cunoștințele lui construcția a fost ridicată cu banii comuni ai părților.

Martorul V. L. (fila 144) a arătat de asemenea că a asistat la discuțiile purtate între părți și a dedus că banii folosiți la ridicarea construcției erau bani comuni.

Martora P. E. a relatat că ambii soți au ridicat construcțiile în litigiu, reclamanta povestindu-i că ridică împreună o construcție și că trebuie să cumpere materiale. Din discuțiile purtate între soți martora a dedus că pârâtul o ajuta pe mama sa cu bani, respectiv că îi plătea facturile de întreținere.

Pe de altă parte martorul T. V. (fila 145) a precizat că M. V., mama pârâtului, dorea să facă o baie la imobil și i-a spus fiului său că îi dă ea bani numai să o facă. Martorul a participat la tencuirea atelierului și a văzut-o pe M. V. plătind meșterii și ținând evidența plăților. A mai relatat martorul că a văzut-o doar o dată pe reclamantă la imobilul respectiv iar M. V. nu se prea înțelegea cu aceasta.

Martora T. I. ( fila 146) a arătat de asemenea că M. V. i-a spus de mai multe ori că strânge bani ca să construiască o baie, iar aceasta nu se prea înțelegea cu nora ei.

Martora Bacso M. (fila 244) a relatat că Moldavi V. a construit cu banii săi, respectiv cu jumătate din suma obținută în urma vânzării imobilului pe care îl deținea în B., întrucât ținea un caiet în care nota sumele, caiet pe care i l-a arătat și martorei. Construcția a fost terminată la roșu în 1995, iar în acel an M. V. a primit 120.000 forinți de la statul maghiar întrucât soțul său fusese prizonier de război în Ungaria, iar cu banii respectivi a finisat construcția.

Martorul Bacso Gyula (fila 288) a precizat că mergea des pe la pârâta M. V. împreună cu bunica sa, ocazie cu care le-a povestit că a vândut o casă din B., cu o parte din bani a cumpărat casa în care locuia iar cu restul de bani a început să ridice construcția în litigiu. M. V. le-a arătat carnețelul în care nota ce materiale s-au cumpărat și prețul acestora, iar martorul a recunoscut filele 99 - 106 ca făcând parte din carnețel. În anul 1994 construcția era ridicată în roșu iar în anul 1995 M. V. a primit 120.000 forinți de la statul maghiar întrucât soțul său fusese prizonier de război în Ungaria, iar cu banii respectivi a tencuit casa și a pus geamuri și uși.

Analizând înscrisurile aflate la filele 99 - 106 (traducerea la filele 114 - 116 nefiind contestată de către părți) prima instanță a reținut că acestea reprezintă însemnări cu privire la diferite sume de bani reprezentând contravaloarea unor materiale de construcții sau sume reprezentând servicii prestate de diferite persoane. Aceste însemnări sunt făcute de către defuncta M. V., așa cum a rezultat din declarațiile martorilor Bacso M. și Bacso Gyula.

Astfel, prima instanță a reținut că, în fapt, construcțiile respective au fost ridicate în principal de către mama pârâtului însă cei doi soți au participat la rândul lor cu bani, bani comuni, așa cum s-a desprins din probele administrate, construcțiile fiind ridicate pe terenul aparținând defunctei devin aplicabile dispozițiile art. 494 Cod civil, respectiv construcția aparține proprietarului terenului, nefiind dovedită în cauză existența unei convenții între cei doi soți și defunctă în sensul că respectiva construcție să aparțină doar soților, ceea ce ar duce la dobândirea dreptului de superficie, în condițiile în care se desprinde din probatoriul administrat faptul că defuncta nu se înțelegea deloc cu nora ei, prin urmare este puțin probabil ca aceasta să fi avut intenția de a ridica construcția pentru cei doi soți (și astfel să locuiască în apropierea nurorii sale), părțile având de altfel propriul lor apartament.

Astfel, prima instanță a reținut că respectiva construcție nu face parte din bunurile comune ale soților. Prin urmare, în acest caz, soții constructori au dreptul doar la despăgubiri reprezentate de costul materialelor și a manoperei, conform contribuției lor.

În speță reclamanta nu a sesizat instanța de fond cu o acțiune în pretenții pentru a solicita echivalentul cotei sale de contribuție la construcțiile ridicate, nici nu a indicat care ar fi această cotă, ci a solicitat includerea construcțiilor în masa bunurilor comune și partajarea acestora, cerere ce a fost respinsă ca neîntemeiată conform celor reținute în precedente

Ca atare, având în vedere situația de fapt reținută prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta H. A. solicitând modificarea hotărârii primei instanțe în sensul de a se admite acțiunea astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului se arată că pârâta M. V. nu a ridicat nicio pretenție cu privire la dreptul de accesiune asupra construcțiilor ridicate în calitate de proprietară a terenului, aceasta declarând la interogatoriu că nu au costat-o nimic aceste construcții și nu s-a opus ca ele să fie ridicate de familia fiului ei, considerente față de care instanța nu ar fi putut stabili participarea acesteia la edificarea lor fără depășirea competențelor sale, specificându-se că provele nu au fost solicitate de pârâta M. V., ci de pârâtul M. M., or, nimeni nu poate solicita de la o instanță să facă dovada unui drept al altuia.

În același sens se arată că pârâtul M. M. a susținut că nu a participat la edificarea construcției, astfel că nu poate beneficia de proprietatea lor, deoarece s-a desistat de ea, specificându-se că martorii audiați în cauză Bacso M. și Bacso Gyula au făcut dovada negativă că pârâtul nu a participat la edificarea construcțiilor, concluzia fiind aceea că pârâta M. V. nu a solicitat proprietatea acestor construcții, iar pârâtul Moldvay M. s-a desistat de proprietatea lor.

Arată recurenta că singurul lucru cert în cauză este acela că aceste construcții au fost edificate în timpul căsătoriei lui M. M. cu H. A., iar singura care a revendicat proprietatea asupra lor este reclamanta, astfel că numai ea o poate primi.

Se arată că prin această strategie pârâtul a urmărit să scoată aceste investiții din regimul comunității de bunuri, respectiv ele să îi revină lui M. V., pentru ca apoi să le moștenească, însă în cauză acesta a administrat probe în contra lui, specificându-se de asemenea că după decesul lui M. V. aceste construcții nu au fost incluse în masa succesorală, ele nefigurând nici în prezent înscrise în cartea funciară.

În sfârșit, se arată că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind edificarea unei bucătării de vară, corp de clădire separat, aceasta nefiind inclusă în raportul de expertiză efectuat în cauză.

În drept, se invocă dispozițiile art. 304 și următoarele din Codul de procedură civilă.

Ulterior, recurenta a depus la dosar la data de 19.04.2012 precizări ale motivelor de recurs (fila 10 dosar), instanța de control judiciar urmând a nu lua în considerare aceste completări având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 303 Cod procedură civilă raportat la art. 301 Cod procedură civilă recursul se motivează în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, or, în condițiile în care sentința a fost comunicată la data de 22.12.2011 potrivit dovezii de comunicare de la fila 314 dosar, iar precizarea motivelor a fost depusă la data de 19.04.2012, acestea au fost depuse, după expirarea termenului de 15 zile, astfel că nu pot fi avute în vedere la soluționarea recursului.

Intimata a depus în apărare la dosar la data de 22.05.2012 întâmpinare (fila 23) prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării se arată că în fapt, prima instanță a analizat cauza sub toate aspectele, hotărârea fiind legală și temeinică.

În acest sens se arată că, în condițiile în care reclamanta nu justifică nicio cotă din dreptul de proprietate asupra imobilului supus partajului, aceasta nu are calitatea de a solicita împărțirea acestuia.

În ceea ce privește solicitarea de a se constata că cei doi foști soți au efectuat investiții la imobilul proprietatea pârâtei M. V., se arată că în patrimoniul acestora s-a născut, ipotetic, un drept de creanță împotriva proprietarului imobilului conform art. 494 Cod civil, drept care putea fi valorificat în termen de 3 ani de la data edificării respectivelor investiții.

Se mai arată că reclamanta a mai promovat anterior o acțiune de partaj al bunurilor comune, primul partaj fiind soluționat prin tranzacție, astfel că o a doua acțiune de partaj este inadmisibilă.

În sfârșit, se arată că în ceea ce privește cheltuielile la efectuarea investițiilor și a îmbunătățirilor, acestea au fost suportate de mama pârâtului, cu banii săi proprii proveniți din vânzarea unui imobil din B., din suma obținută de la statul maghiar ca despăgubiri de război precum și din sumele obținute cu titlu de pensie.

În drept, se invocă dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă.

În recurs, recurenta a depus la dosar extrase de cont și chitanțe 9 (fila 82 și următoarele)

Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, tribunalul constată că recursul este nefondat pentru considerentele de mai jos.

Astfel, instanța de fond a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect stabilirea dreptului de superficie al reclamantei recurente asupra unor construcții aflate pe terenul proprietatea pârâtei M. V., decedată în cursul procesului, drept de superficie dobândit în timpul căsătoriei acesteia cu pârâtul M. M., respectiv partajarea acestor construcții prin atribuirea către pârât cu obligarea sa la plata sultei către reclamantă.

În mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că reclamanta și pârâtul nu au dobândit un drept de superficie asupra acestor construcții, în condițiile în care acestea au fost edificate în principal de către mama pârâtului, iar cei doi soți – între timp divorțați – doar au participat la rândul lor cu bani comuni, dobândind cel mult un drept de creanță asupra sumelor investite în edificarea construcțiilor, drept care conferă doar un drept de despăgubire pentru fiecare parte potrivit cotei de contribuție la masa de bunuri comune.

Soluția instanței de fond se fundamentează pe toate probele administrate în cauză, acestea fiind judicios analizate și coroborate de prima instanță în considerentele sentinței recurate, tribunalul reținând în mod semnificativ și faptul că, după edificarea construcțiilor, între proprietarul terenului și foștii soți s-a încheiat un contract de comodat (fila 136 fond) cu privire la construcții, act din care rezultă că aceștia au recunoscut anterior dreptul de proprietate al pârâtei M. V. asupra construcțiilor.

De asemenea, în ceea ce privește invocarea răspunsurilor date de pârâtă la interogatoriu, tribunalul va avea în vedere că acestea nu sunt de natură a înlătura dreptul de accesiune al proprietarei terenului asupra construcțiilor aflate pe terenul proprietatea sa, iar pe de altă parte este observat că la data administrării interogatoriului aceasta avea vârsta de 88 de ani, iar potrivit adeverinței depuse la fila 33 fond, suferea de ateroscleroză avansată și recunoștea cu greu persoanele din jur, pârâta decedând de altfel ulterior, considerente față de care răspunsurile sale la interogatoriu au fost corect coroborate de prima instanță cu celelalte probe, de altfel interogatoriul având o forță probantă egală cu a celorlalte probe administrate în cauză.

În speță, recurenta a invocat în esență ca motiv de recurs faptul că instanța de fond nu ar fi putut să rețintă că pârâta Moldvay V. a edificat construcțiile, deoarece aceasta nu a invocat dreptul de accesiune asupra construcțiilor, în sensul că nu a solicitat să se constate că este proprietara lor.

Tribunalul nu va reține acest motiv de recurs, având în vedere că, față de obiectul cauzei, nicio dispoziție legală nu impunea proprietarului terenului să formuleze cerere reconvențională prin care să invoce accesiunea, pârâta în calitate de proprietar al terenului având posibilitatea legală de a se apăra sub acest aspect, respectiv de a invoca accesiunea ca o apărare de fond, pentru a paraliza pretenția reclamantei care se prevalează de calitatea de constructor pe terenul altuia.

Ca atare, în mod corect instanța de fond a analizat apărarea invocată de pârâtul M. M. prin întâmpinarea depusă la fond prin care s-a arătat că pârâta M. V. a construit imobilul din resurse proprii, fiind administrate probe sub acest aspect esențial în cauză – faptul construirii, al edificării construcțiilor de pe terenul pârâtei, respectiv fiind administrate interogatorii, fiind audiați martori iar în cauză fiind efectuată o expertiză construcții.

În ceea ce privește faptul că în speță pârâtul nu putea invoca faptul că mama sa a fost cea care a construit, instanța constată că pârâtul M. M. avea interesul de a formula apărări în acest sens, având același interes cu cealaltă pârâtă alături de care a fost chemată în judecată, apărările sale profitând poziției procesuale a ambilor pârâți.

În ceea ce privește faptul că reclamanta este singura care are dreptul să-i fie stabilit dreptul de proprietate asupra construcțiilor deoarece este singura care a pretins acest drept, evident nici acest motiv de recurs nu poate fi reținut, având în vedere că, pentru stabilirea dreptului său, nu este suficient ca reclamanta să invoce acest drept, ci aceasta are obligația de a-și proba pretențiile, iar în urma probelor administrate nu a rezultat existența unui drept real de superficie în favoarea sa.

În ceea ce privește faptul că edificatele în litigiu nu au fost incluse în masa succesorală și nu sunt înscrise în cartea funciară, instanța constată că aceste aspecte sunt lipsite de relevanță în cauză, având în vedere că aceste construcții există efectiv pe teren, astfel cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, iar întabularea lor poate avea loc ulterior, în baza unei documentații care să respecte cerințele legale pentru înscrierea în cartea funciară, sub acest aspect fiind de subliniat că la baza edificării construcțiilor a stat o autorizație de construire depusă în dosarul de fond.

În ceea ce privește faptul că instanța de fond ar fi omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind edificarea unei bucătării de vară, corp de clădire separat, tribunalul constată că prima instanța a făcut referire în considerente și la bucătăria de vară (alineatul al doilea pagina 3), analizând regimul tuturor construcțiilor existente pe teren indicate de reclamantă, motiv pentru care nici acest motiv de recurs nu poate fi reținut.

În consecința, verificând hotărârea atacată sub aspectul concordantei cu dispozițiile legale, respectiv cu normele de drept substanțial precum și a normelor de drept procesual civil, tribunalul constată că sentința primei instanțe este legală și temeinică, având suport în probele administrate, sens în care, văzând art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței recurate.

F. de soluția de respingere a recursului instanța va dispune conform art. 274 Cod procedură civilă obligarea recurentei – aflată în culpă procesuală – la plata cheltuielilor de judecata către intimați în suma de câte 1.000 lei reprezentând onorariul avocațial potrivit chitanțelor depuse la fila 73 dosar.

În drept, se invocă dispozițiile art. 304 și următoarele din Codul de procedură civilă.

Intimata a depus în apărare la dosar la data de 22.05.2012 întâmpinare (fila 23) prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării se arată că în fapt, prima instanță a analizat cauza sub toate aspectele, hotărârea fiind legală și temeinică.

În drept, se invocă dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă.

În recurs, recurenta a depus la dosar extrase de cont și chitanțe 9 (fila 82 și următoarele)

Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, tribunalul constată că recursul este nefondat pentru considerentele de mai jos.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta H. A. împotriva sentinței civile nr. 2885/02.12.2011 a Judecătoriei S. G., pe care o menține.

Obligă recurenta H. A. la plata sumei de 1.000 lei către intimatul M. M. cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Obligă recurenta H. A. la plata sumei de 1.000 lei către intimata B. Z. G. cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 februarie 2013.

Președinte, Judecători, Grefier,

D. C. B. A. D. U. G. P. C. F.

Red. B.A.D./22.02.2013

Tehnored. P.C.F./22.02.2013

- 2 exemplare -

Judecător fond: A. C.

← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 6/2013. Tribunalul...		Uzucapiune. Decizia nr. 662/2013. Tribunalul COVASNA →

Succesiune. Decizia nr. 49/2013. Tribunalul COVASNA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Decizia nr. 49/2013. Tribunalul COVASNA