Contestaţie la executare. Decizia nr. 446/2015. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 446/2015 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 446/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C. DOSAR NR._
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 446/A
Ședința publică din data de 13 octombrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: Z. R. I.
Judecător: O. N.
Grefier: I. E. M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin – prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri B. împotriva sentinței civile nr. 464 din 13 martie 2015, pronunțată de Judecătoria S. G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul contestator D. N., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 06 octombrie 2015 când părțile au lipsit, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 13 octombrie 2015.
Tribunalul, în urma deliberării, a pronunțat decizia de mai jos.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului de față constată;
Prin sentința civilă nr.464 din 13 martie 2015, pronunțată de Judecătoria S. G. în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de către contestatorul D. N. cu domiciliul în ., județul C., CNP_ în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri B. cu sediul în B., .. 13, ., județul B. CUI_, înmatriculat în Registrul Comerțului sub nr. J_ și s-au anulat actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 243/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc M. P. I..
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că cererea înregistrată la data de 21.11.2014 sub dosar nr._, s-a formulat contestație la executare împotriva executării silite care formează obiectul dosarului execuțional nr.243/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc M. P. I..
În motivare s-a arătat că la data de 31.01.2012 contestatorul a fost sancționat contravențional prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/31.01.2012. Procesul-verbal fiind titlu executoriu contestatorul a fost somat să achite tarif de despăgubire în valoare de 28 euro și 358,35 lei cheltuieli de executare.
În continuare s-a învederat că aceste cheltuieli sunt exagerate, suma acestora neputând depăși 10% din valoarea creanței, iar la creanța de 28 euro, valoarea onorariului nu poate fi mai mare de 3 euro. Tot astfel s-a invocat și decizia din data de 18.10.2012 a Consiliului Concurenței.
Nu în ultimul rând s-a arătat că tariful de despăgubire este în sumă egală cu contravaloarea rovinietei pe o perioadă de 1 an, sumă care a fost achitată de către contestator ulterior constatării faptei.
Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea contestației, cu motivarea că procesul-verbal a fost comunicat în termenul legal, la dosar urmând a fi depuse de către Biroul Executorului Judecătoresc actele justificative privind stabilirea cheltuielilor de executare, aceasta fiind efectuată în mod legal.
La termenul din data de 18.01.2015 contestatorul, prin mandatar, a arătat că partea contestă cheltuielile de executare și tariful de despăgubire, învederând că a primit actele de executare, dar și factura fiscală .-16 nr._/11.12.2014.
În fața primei instanțe, s-a administrat proba cu înscrisuri, fiind astfel atașate la dosar copii de pe înștiințare, somație, încheiere nr. 1/2014, încheiere nr._, proces-verbal de constatare a contravenției . nr._/31.01.2012, dovadă comunicare, dosar execuțional nr. 243/2014, proces-verbal din data de 10.02.2015, factura fiscală .-16 nr._/11.12.2014, adresă emisă de Biroul Executorului Judecătoresc M. – P. I. la data de 06.03.2015, adresa nr. 4362/05.03.2015 și s-a atașat dosarul nr._ .
Din analiza actelor și lucrările existente la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/31.01.2012 contestatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, iar conform art. 8 alin. 3 din același act normativ, a fost obligat la achitarea tarifului de despăgubire în sumă de 28,00 euro.
Având în vedere că partea nu s-a conformat, neachitând tariful de despăgubire, la data de 06.10.2014 intimata a formulat cerere de executare silită, fiind astfel format dosarul execuțional nr. 243/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc M. – P. I., dosar în care prin încheierea pronunțată la data de 16.10.2014 de Judecătoria S. G. în dosarul nr._ s-a dispus încuviințarea executării silite.
De asemenea, prin încheierea nr. 1 din dosarul execuțional nr. 243/2014 s-a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare silită în cuantum total de 358,35 lei, sumă reprezentând 20,00 lei taxă de timbru, 12,35 lei onorariu executor, 326 lei alte cheltuieli de executare silită.
S-a reținut că prin cererea precizată cu care a fost învestită instanța, s-a contestat executarea silită, în ceea ce privește achitarea tarifului dar și sub aspectul cheltuielilor de executare.
Sub aceste aspecte se reține că într-adevăr, potrivit art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002 – în vigoare la data constatării faptei, respectiv 31.01.2012, contravenientul avea obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinietă valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.
În acest sens s-a avut în vedere că prin Legea nr. 144/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 509/24.07.2012 prin art. I pct. 2 s-a dispus modificarea OG nr. 15/2002 în sensul că „la articolul 8 alineatele 3, 31 și 6 se abrogă”, art. II stabilind că „tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Prin considerentele deciziei nr. 358/01.10.2013 Curtea Constituțională s-a reținut că dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012 conțin o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art. 15 alin. 2 din Legea fundamentală.
S-a constatat că OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România acestea se încadrează în materia contravențională, iar în raport de prevederile art. 15 alin. 2 din Constituție, legea dispune numai
În aceeași ordine de idei, s-a avut în vedere și decizia nr. 228/13.03.2007 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că dispozițiile art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsură în care prin sintagma nu se mai sancționează prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.
Coroborând aceste argumente, instanța de fond a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001, nu se poate da eficiență efectelor constatării faptei contravenționale în situația în care prin noul act normativ fapta pierde acest caracter, nefiind considerată contravenție, prevederile OG nr. 15/2002 se încadrează în materie contravențională, obligarea la plata tarifului de despăgubiri stabilit de art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002 reprezentând în esență o consecință a constatării faptei contravenționale prevăzută de art. 8 alin. 1 di OG nr. 15/2002.
În consecință, s-a apreciază că în prezenta cauză devin incidente prevederile art. II din Legea nr. 144/2002, prevederi potrivit cărora tarifele de despăgubiri prevăzute de OG nr. 15/2002 aplicate anterior se anulează, iar executarea silită pornită în vederea recuperării creanței reprezentate de contravaloarea tarifului de despăgubire nu se justifică, actele de executare efectuate neîndeplinind condițiile de legalitate, impunându-se anularea acestora.
Astfel, s-a admis contestația la executare precizată și s-a dispus anularea actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 243/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc M. P. I..
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal (filele 56 dosar fond și 7 dosar apel), intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri B., solicitând modificarea sentinței atacate cu consecința menținerii actelor de executare emise în dosarul nr.243/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc M. P. I..
În dezvoltarea motivelor de apel, se arată că dispozițiile art. II a Legii nr.144/2012 pentru modificarea OG nr.15/2002 face referire doar la procesele – verbale de contravenție aplicate și contestate în instanță până la . acestei legi.
Se apreciază că în speță, contravenția săvârșită de contestator nu intră în sfera penalului, astfel că nu își găsește aplicabilitatea art.15 alin.2 din Constituția României.
Se mai arată că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost comunicat prin afișare la domiciliul contestatorului aplicându-se dispozițiile art.27 din OG nr.2/2001, iar procesul-verbal neatacat în termen de 15 zile de la data comunicării devine titlu executoriu fără investire sau altă formalitate cu obligația de plată a contravalorii tarifului de despăgubire.
În continuare, se arată că procesul-verbal de constatare a contravenției este perfect legal întocmit întrucât a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr.455/2001 și HG nr.1259/2001 de către agentul constatator al C. SA – CESTRIN București, certificat emis de Certsign SA – furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.466, art.665 alin.5 Cod procedură civilă și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Apelanta nu a formulat cereri în probațiune în calea de atac declarată.
Prezentul apel este scutit de la plata taxei judiciare de timbru conform art.30 din OUG nr.80/2013.
Intimatul contestator D. N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat în cauză, apreciind că au fost calculate eronat cheltuielile de executare, că tariful de despăgubire echivalează cu valoarea unei roviniete valabile pe o durată de 12 luni, apreciind-o ca reprezentând o sancțiune, că pentru aceeași faptă de a circula fără rovinietă valabilă, agentul constatator poate aplica numeroase astfel de sancțiuni constând în achitarea mai multor astfel de tarife de despăgubire.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept, însă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
S-au anexat întâmpinării extras de cont și fișă de operațiuni.
Conform art.10 alin.2 și art.38 din OUG nr.80/2013, intimatului contestator i-a fost pus în vedere să achite o diferență de taxă de timbru de 10 lei pentru fond, iar acesta a depus dovada achitării – chitanța CV B nr._ din 13.08.2015 (fila 15 dosar).
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate raportat la materialul probator administrat și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge ca nefondat apelul declarat de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri B., pentru motivele ce succed.
Astfel, instanța de control judiciar reține în fapt, că prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 31.01.2012 întocmit de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A București (filele 11 dosar fond), contestatorul a fost sancționat, în temeiul art.8 alin.2 din OG nr.15/2002 cu amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din același act normativ, fiind obligat să achite și tariful de despăgubire în cuantum de 28 de euro, potrivit art.8 alin.3 din OG nr.15/2002, în vigoare la acel moment.
Prin Legea nr.144 din 23 iulie 2012, a fost abrogat articolul 8 alin.3 și 31 din OG nr. 15/2002, dispoziție legală care a constituit temei de drept pentru obligarea contravenientului la plata despăgubirilor de 28 de euro, creanță care a fost pusă în executare silită în cadrul dosarului execuțional nr.243/2015 al B. M.-P. I. (filele 7-10 dosar fond).
Potrivit art.II din Legea nr.144 din 23 iulie 2012 tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile conform dispozițiilor art.15 alin.2 din Constituția României.
Prin apelul promovat, se apreciază că în speță, contravenția săvârșită de contestator nu intră în sfera penalului, astfel că nu își găsește aplicabilitatea art.15 alin.2 din Constituția României, însă această critică nu poate fi primită.
Cu privire la acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că, pentru a determina dacă o contravenție poate fi calificată ca având un caracter penal în sensul prevederilor Convenției, trebuie avute în vedere trei criterii - calificarea faptei în dreptul intern; apoi natura faptei incriminate; și în cele din urmă, natura și gravitatea sancțiunii.
Criteriile evocate sunt însă alternative și nu cumulative, iar pentru ca art.6 din Convenție să fie aplicabil, este suficient ca o contravenție să fie de natură penală în sensul Convenției, sau ar trebui ca persoanei în sarcina căreia a fost reținută săvârșirea unei contravenții să îi fie aplicată o sancțiune care, prin natura și gradul de severitate, să se refere la sfera penală.
Acest lucru nu exclude însă să fie luat în considerare aspectul cumulativ al criteriilor, în cazul în care o analiză separată a fiecărui criteriu nu face posibilă elaborarea unei concluzii clare cu privire la existența unor acuzații de natură penală.
Este esențial ca toate aceste aspecte să fie examinate, ținându-se cont de obiectul și scopul art.6 din Convenție, sensul termenilor articolului respectiv, precum și legislația Statelor contractante.
În speță, în dreptul intern, domeniul contravențional este unul situat în afara sferei penalului, regimul juridic fiind unul diferit, însă cum potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului, acest prim criteriu are doar o valoare relativă, urmează a fi analizate celelalte două, pentru lămurirea caracterului sancțiunilor contravenționale prin prisma articolului 6 din Convenție.
În privinta naturii faptei incriminate, acesta, pentru a fi calificată ca penală, trebuie să se adreseze tuturor, având o aplicabilitate generală, și nu doar unui grup restrâns de persoane.
Prin urmare, ori de câte ori o norma contravențională se adresează unui cerc larg de persoane și nu unui individ sau unui grup restrâns, format din indivizi cu o anumită calitate, acest al doilea criteriu este îndeplinit.
În ceea ce privește ultimul criteriu, acela al naturii și gravității sancțiunii este satisfăcut atunci când sancțiunea are un caracter preventiv și sancționator, indiferent de faptul că este vorba despre o amendă într-un cuantum redus, atât timp cât aceasta nu servește la acoperirea unui prejudiciu, ci urmărește prevenirea săvârșirii de noi fapte și sancționarea contravenientului.
De asemenea, în Cauza A. împotriva României, s-a remarcat faptul că dreptul românesc nu califică drept faptă penală contravenția pentru care reclamantul a fost sancționat cu amendă, legiuitorul român alegând să scoată în afara legii penale unele fapte care, deși aduc atingere ordinii publice, au fost săvârșite în împrejurări care conduc la concluzia că acestea nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni.
Curtea a considerat că, în ciuda naturii pecuniare a sancțiunii aplicate efectiv reclamantului și a naturii civile a legii care sancționează contravenția, procedura în cauză poate fi asimilată unei proceduri penale, deoarece dispoziția a cărei încălcare a fost imputată reclamantului avea un caracter general și nu se adresa unui anumit grup de persoane, ci tuturor cetățenilor.
Față de aceste criterii și de înțelesul dat lor în jurisprudența Curții, se reține că OG nr.15/2002 se aplică tuturor utilizatorilor rețelei de drumuri naționale din România care au obligația de a achita un tarif aferent acestei folosințe, iar fapta de a circula fără rovinieta care să dovedească plata acestui tarif constituie contravenție și se sancționează, iar contravențiilor reglementate de acest act normativ le sunt aplicabile dispozițiile OG nr.2/2001 asimilată procedurii penale, din perspectiva articolului 6 din Convenție.
Se impune precizarea că prin același act normativ enunțat – Legea nr.144/2012, art.8 alin.1 din OG nr.15/2002 a fost modificat în sensul că fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.
De asemenea, conform art. 12 din OG nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta.
Cu privire la acest aspect prin decizia nr. 228 din 13 martie 2007 a Curții Constituționale s-a arătat că dispozițiile art.12 alin.1 din OG nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia. Altfel spus, acestea vizează și executarea sancțiunilor contravenționale.
Prin urmare, instanța apreciază că Legea nr.144 din 23 iulie 2012, care a abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG nr.15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravențiilor săvârșite de debitor, chiar dacă faptele au fost săvârșite înainte de . legii menționate, așa cum de altfel în mod corect a reținut prima instanță.
Nu este lipsit de importanță că în sensul calificării dispozițiilor din art.II din Legea nr. 144/2012 drept lege în materie contravențională mai favorabilă s-a dispus și prin decizia Curții Constituționale nr.385/2013, aceasta motivând că „prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. Ca urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire – suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta – textul de lege criticat conține, însă, o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art.15 alin.2 din Legea fundamentală.
Ca o consecință, dând eficiență principiului cu valoare constituțională al retroactivității legii contravenționale, obligația contestatorului de a plăti suma de 28 euro nu mai are niciun suport legal în prezent (deoarece această sancțiune nu mai este prevăzută de actul normativ sancționator).
În ceea ce privește critica relativă la împrejurarea că dispozițiile art. II a Legii nr.144/2012 pentru modificarea OG nr.15/2002 face referire doar la procesele – verbale de contravenție aplicate și contestate în instanță până la . acestei legi;
Potrivit art.20 alin.1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
De asemenea, alineatul 2 al art. 20 din Constituția României prevede expres că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În cauza D. P. contra României din 26.04.2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit cu valoare de principiu că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
Art.1 din Protocolul nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prevede că exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.
Astfel, art. II din Legea nr.144 din 23 iulie 2012, care distinge intervenția anulării obligațiilor de plată a despăgubirilor în funcție de contestarea sau necontestarea în instanță a proceselor-verbale până la . respectivei legi, introduce un tratament diferit în situații comparabile bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării proceselor verbal într-un anumită perioadă, o astfel de măsură nefiind justificată în niciun fel de motive obiective.
În consecință, în acord cu jurisprudența CEDO menționată, care constituie izvor de drept, cu dispozițiile art.20 alin.2 din Constituție, constatând o aplicare discriminatorie a principiului retroactivități legii contravenționale mai favorabile, se va înlătura aplicarea în cauză a prevederilor art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012.
Prin urmare, pentru motivele de preced, apare cu evidență că la data depunerii de către creditoarea C.N.A.D.N.R. a cererii de executare silită la B. M. – P. I., în sarcina contestatorului D. N. nu mai subzista obligația de plată a sumei de 28 Euro reprezentând tariful de despăgubire stabilite prin procesul - verbal de constatare a contravenției, executarea silită fiind, ca atare, nelegală.
Cât privește chestiunile legate de comunicarea procesului – verbal de contravenție și valabilitatea semnăturii electronice, se impune a se arăta că partea contestatoare nu a invocat aceste împrejurări, nu au fost supuse controlului judecătoresc, instanța de judecată nu a fost investită cu astfel de apărări, iar pe de altă parte, potrivit art.713 alin.2 Cod procedură civilă, astfel de apărări nu pot fi formulate și ca atare, nici primite în cadrul contestației la executare.
Așa fiind, soluția primei instanțe este legală și temeinică, drept pentru care în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă se va respinge apelul declarat de intimata apelantă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri B., luându-se act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de intimata apelantă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri B. cu sediul în B., ..13, ., județul B., CUI_, înmatriculat în Registrul Comerțului sub nr.J_ în contradictoriu cu intimatul contestator D. N., CNP_ cu domiciliul în ., județul C. împotriva sentinței civile nr. 464 din 13 martie 2015 pronunțată de Judecătoria S. G. în dosarul nr._, pe care o păstrează.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 octombrie 2015.
Președinte Judecător Grefier
Z. R. I. O. N. I. E. M.
Red.Z.R.I./21.10.2015
Tehnored.I.E.M./22.10.2015
4 exemplare
Judecător fond B. K. Agota
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 133/2015.... | Partaj judiciar. Decizia nr. 439/2015. Tribunalul COVASNA → |
|---|
