Pretenţii. Decizia nr. 409/2015. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 409/2015 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 409/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 409/A
Ședința publică de la 6 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. I. A.
JUDECĂTOR: B. A. D.
GREFIER: V. E.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului formulat de pârâtul C. „ P. M.” Dobârlău – Băcel împotriva sentinței civile nr. 29 din 28 ianuarie 2015, pronunțată de Judecătoria Întorsura Buzăului în dosarul nr._, având ca obiect pretenții civile.
La apelul nominal, făcut în ședința publică de astăzi, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 22 septembrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, în temeiul art. 396 alin.(1) Cod procedură civilă în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 29 septembrie 2015, când având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi 6 octombrie 2015.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 29 din 28 ianuarie 2015 a Judecătoriei Întorsura Buzăului s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta ., C. 4510851cu sediul în comuna Barcani, ., județul C., în contradictoriu cu pârâta C. P. M.- DOBÂRLĂU, CUI RO15634057, cu sediul în ., județul C. și drept consecință,
A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 23.823,84 lei cu titlu de pretenții și penalități de întârziere în cuantum de 0,3 % pe zi de întârziere pentru sumele restante înscrise în factura nr.29/2011- 4000 lei, factura nr.31/2011- 997,20 lei, factura nr.32/2011 – 4997,20 lei și factura nr. 36/2011 –_,43 lei, de la data scadenței fiecărei facturi și până la achitarea integrală a debitului.
A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 3803,57 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că între reclamanta . și pârâta C. DEALUL P. M. s-a încheiat contractul de prestări servicii nr.2 la data de 26.08.2010.
Obiectul contractului l-a constituit potrivit art.1, efectuarea de lucrări de: fasonat, scos-apropiat, sortat și stivuit la drum auto a lemnului rotund și fasonat în steri din partida 1638, cu un volum de 1673 mc. în schimbul prețului de 82.745 lei, fără TVA., iar potrivit art.3 din contract, părțile au stabilit termenul de execuție a contractului perioada 27.08.2010 – 28.02.2011. Prin art.4 s-a prevăzut că decontarea lucrărilor de exploatare se face pe baza cantităților rezultate din măsurători iar termenele de plată a lucrărilor sunt cele stabilite în tabelul de eșalonare. Tot prin contractul încheiat la art.18 s-au stabilit penalități de întârziere de 0,3 % din valoarea facturilor neachitate la termen pentru fiecare zi de întârziere a plății față de termenul scadent.
În temeiul acestui contract și urmare a prestațiilor efectuate astfel cum rezultă din conținutul proceselor verbale de recepție (f.26-39), reclamanta a emis facturile nr. 19/17.10.2010, 20/18.10.2010, 21/09.10.2010, 22/05.11.2010, 25/19.11.2010, 26/20.11.2010, 27/15.12.2010, 28/04.03.2011, 29/12.03.2011, 30/19.03.2011, 31/24.03.2011, 32/25.03.2011, 33/16.04.2011, 34/04.06.2011 și nr.36/06.09.2011, în valoare totală de 96.091,05 lei - 82.745 lei prețul stabilit prin contract plus TVA - fiecare dintre acestea cuprinzând data scadenței, respectiv 15 zile de la emitere, toate facturile fiind acceptate la plată prin semnătură de pârâtă în condițiile art.46 Cod comercial în vigoare la data emiterii acestora. (f.114-148)
Din această valoare, instanța de fond a reținut că pârâta a făcut plățile sumelor cuprinse în următoarele facturi: nr.29/2011 suma de 4836 lei (f.147-148), nr.20/2011 suma de 2164,11 lei (f.145-146), nr.21/2011 suma de 6609,20 lei (f.141-144), nr.22/2011 suma de 4997,2lei (f.139-140), nr.25/2011 suma de 4247,60 (f.137-138), nr.26/2011 suma de 4252,45 lei (f.135-136), nr.27/2011 suma de 4000,17 lei (f.133-134), nr.28/2011 suma de 4997,20 lei (f.131-132), nr.30/2011 suma de 4997,20 lei (f.126-127) cât și facturile nr.34/2011și 33/2011, dovada fiind chitanțele depuse și operațiunile de compensare.
De asemenea, pârâta a mai făcut plăți parțiale după cum urmează: factura nr.29/12.03.2011- 5000 lei achitat, 3417,23 lei compensare, restantă suma de 4000,01 lei (a se vedea f.129-130), nr.31/24.03.2011- 2500 lei achitat, restantă suma de 997,20 lei ( a se vedea f.125) și nr.36/06.09.2011- 4079 lei compensat, restantă suma de 13.829,43 lei ( a se vedea f.114), fiind neachitată suma de 4997,20 lei înscrisă în factura nr.32/25.03.2011 (f.122), existând astfel o restanță de îndeplinirea a obligației de plată a contravalorii prestației efectuate de reclamantă în sumă totală de 23.823,84 lei.
Supunând analizei, plățile făcute de către pârâta C. Dealul P. M., instanța de fond a reținut că aceasta a efectuat plata sumei de 72.267,21 lei, rezultând o datorie în cuantum de 23.823,84 lei.
În drept, conform art. 969 cod civil de la 1864 convențiile legal făcute au putere de lege, între, părțile contractante și trebuie, în baza art. 970 din același cod, să fie executate cu bună-credință. În acest mod legea a consacrat principiul forței obligatorii a contractelor, în sensul că odată încheiat, un contract trebuie executat de ambele părți, întocmai așa cum s-a convenit în cuprinsul său.
În cauză, în contract părțile au stabilit la art.4-6 că decontarea lucrărilor se face eșalonat potrivit anexei nr.1 la contract și potrivit cantităților exploatate, însă deși s-a solicitat reclamantei să depună la dosar anexa ce face parte din contract, cea de pe urmă a învederat că între părți anexa nr.1 nu s-a îcheiat, susținere necombătută de pârâtă, însă potrivit art.18 au convenit ca neachitarea facturilor la termenele stabilite să fie sancționată cu plata unor penalități de întârziere de 0,3 % pe zi.
Dând interpretare conținutului contractului, cu aplicarea regulilor care guvernează interpretarea contractelor, prevăzute de art.977-985 Cod civil de la 1864, prima instanță a reținut că părțile au convenit ca plata contravalorii prestației reclamantei, să se facă în termen de 15 zile de la data emiterii fiecărei facturi.
Instanța de fond a constatat că reclamanta a făcut dovada existenței obligației valabile a pârâtei de plată a contravalorii serviciilor și a afirmat că aceasta din urmă nu și-a executat parțial obligațiile, astfel că se naște automat o prezumție de culpă în sarcina pârâtei cu privire la neexecutarea obligației. În aceste condiții, pârâta este cea care trebuia să facă dovada fie că a executat obligația, fie dovada cauzei străine exoneratoare de răspundere.
În cauză, pârâta a înțeles să-și facă astfel de apărări, invocând într-un mod evaziv și neclar – deși a beneficiat de asistență juridică calificată – excepția de neexecutare parțială a contractului- în sensul că s-au emis facturi și ulterior termenului de 28.02.2011 stabilit prin contract, fiind posibil ca reclamanta să nu fi executat vreo prestație, cât și nerespectarea de către pârâtă a termenului de executare a prestației stabilită, respectiv până la data de 28.02.2011.
Sub aceste aspecte apărarea pârâtei nu a fost primită, având în vedere că reclamanta a dovedit în mod indubitabil existența forței majore. Astfel, potrivit procesului verbal de producere de calamități nr.822/28.02.2011 emis de Ocolul Silvic C., rezultă că potrivit art.11 din contractul nr.2/2010 s-a stabilit imposibilitatea desfășurăririi normale a procesului tehnic de exploatare a masei lemnoase în partida 1638 datorită ploilor abundente, teren moale, drumurile de scos apropiat fiind impracticabile în perioada 01.09.2010 – 15.10.2010 și 01.01.2011 – 28.02.2011, motiv pentru care termenul de exploatare s-a prelungit cu 105 zile. (a se vedea f.61) Pe cale de consecință, aceste apărări formulate de către pârâtă prin întâmpinare au fost înlăturate.
Pârâta a invocat și existența efectuării unor plăți potrivit altor facturi, astfel cum rezultă din situația depusă de reclamantă la f.12, însă, apărarea acesteia a fost combătură de către reclamantă, cea de pe urmă depunând la dosar contractul de prestări servicii nr.6 încheiat cu pârâta la data de 07.09.2011 și care face obiectul prestării altor servicii și pentru care au fost emise facturile nr.37/2011, 37/2011 și nr.39/2011. ( a se vedea f.9-96) Astfel, raportat la înscrisurile depuse de reclamantă, s-a reținut că între părți au fost încheiate și alte contracte, însă, rezultă cu certitudine că pretenția supusă judecății rezultă din contractul nr.2 încheiat la 26.08.2010 și potrivit căruia s-au emis facturile nr.29/2011, 31/2011, 32/2011 și 36/2011 ce reclamanta susține că s-au efectuat plăți parțiale.
Instanța de fond nu a reținut ca întemeiate nici apărările pârâtei privind existența unui control în perioada martie-aprilie 2014, efectuat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice și motivat de faptul depistării unor nereguli au fost nevoiți să formuleze plângere fostului administrator al composesoratului. Procesul verbal întocmit de organele fiscale și depus de pârâtă la f.71-73, nu face dovada neîndeplinirii obligației reclamantei de prestare a serviciului contractat și nici dovada achitării de către pârâtă a contravalorii prestației, astfel cum au stabilit prin contract la suma de 82.745 lei și fiind o operațiune comercială și taxa pe valoarea adăugată de 19 % - 15.721.55 lei, în total 98.466,55 lei. De altfel se poate constata că reclamanta a emis facturi pentru întreaga prestație efectuată doar în sumă totală de 96.091,04 lei, față de 98.466,55 lei cum s-a stabilit prin contract. Sub aspectul TVA-ului s-a reținut că acesta era de 19 % pentru perioada în care s-au emis facturile, fiind modificat începând cu luna iulie 2010 potrivit Titlului VI art.140 Cod fiscal.
S-a mai reținut împrejurarea că pârâta, față de apărarea reclamantei invocată în conținutul răspunsului la întâmpinare, prin raportare la apărarea pârâtei prin întâmpinarea depusă, nu a adus vreo critică și nu a combătut susținerile acesteia.
De asemenea, susținerile pârâtei privitor la existența unor nereguli și față de care ar fi răspunzător fostul administrator al composesoratului, nu au fost primite de instanță, având în vedere că nu s-a probat nicio implicare a reclamantei. Excede cauzei juridice a prezentei acțiuni, întemeiată pe răspundere contractuală – analiza obligațiilor fiscale ale reclamantei ..
Față de toate aceste considerente, prima instanță a reținut că reclamanta și-a dovedit pretențiile în condițiile art.1169-1170 Cod civil de la 1864 și art.46 C.. vedere și dispozițiile art.969, 1073 și 1069 Cod civil de la 1864, drept pentru care a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 23.823,84 lei cu titlu de pretenții potrivit contractului nr.2/2010 și a facturilor nr. 29/12.03.2011- 4000 lei, 31/24.03.2011 – 997,2 lei, 32/25.03.2011 și nr.36/06.09.2011-_,43 lei.
Privitor la penalitățile de întârziere, Codul civil de la 1864 stabilește în art. 1082 că debitorul este obligat, de a se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, chiar dacă nu a fost de rea-credință, dacă nu dovedește cauza străină exoneratoare care să fi determinat neexecutarea.
În acest sens instanța de fond a constatat că prin neachitarea facturilor la scadență, reclamanta a suferit un prejudiciu, constând în lipsa folosinței sumelor ce i se cuveneau. Și în această privință, rămân valabile cele constatate anterior cu privile la nerăsturnarea de către pârâtă a prezumției de culpă în neexecutarea obligației.
Instanța de fond a constatat că, în temeiul art. 1079 alin.2 pct.2 C.civil de la 1864, prin convenția părților s-a stabilit că pârâta va plăti penalitățile contractuale chiar de la scadență, astfel că, în temeiul acestui articol coroborat cu art. 969 Cod civil de la 1864, pârâta a fost obligată să-și respecte obligația contractată și să plătească reclamantei penalitățile de întărziere contractate, începând cu data scadenței fiecărei facturi.
Și sub aspectul cuantumului penalităților de întârziere, apărarea pârâtei cum că acestea nu pot depăși cuantumul debitului principal, nu poate fi primită, pârâta neindicând vreun temei de drept al apărării invocate. Prima instanță a reținut că apărarea acesteia își găsea incidență în dispozițiile art.4 alin.3 din Legea nr.469/2002 modificată, privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, care prevedea că totalul penalităților pentru întârziere în decontare, prevăzute la alin. (1) și (2), nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul.
Însă, dispozițiile anterior enunțate, sunt inaplicabile speței deduse judecății, având în vedere că prin Legea nr.246/2009 la data de 30.06.2009 au fost abrogate iar contractul de prestări servicii s-a încheiat de părți ulterior abrogării, la data de 26.08.2010.
Nefiind aplicabile dispozițiile Legii nr.469/2002, apărarea pârâtei ar fi fost pertinentă în situația în care în conținutul contractului, s-ar fi stipulat că penalitățile de întârziere nu pot depăși cuantumului debitului principal, însă cum acest contract nu conține asemenea dispoziții, penalitățile pot depăși cuantumul debitului principal.
Privitor la cuantumul penalităților de întârziere solicitate de reclamantă de 70.119 lei, instanță de fond a constatat că nu există certitudinea că au fost calculate în mod corect – situația prezentată la f.7 nefiind clară – însă aceste penalități se impun a fi acordate, în condițiile art.18 din contract, urmând a se admite și acest petit, în modalitatea indicată în conținutul dispozitivului.
Fiind căzută în pretenții, potrivit art.451 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 3803,57 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată cu chitanțele depuse la f.5 și f.45.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel C. P. M.- DOBÂRLĂU prin care a solicitat schimbarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii introductive .
Apelanta critică sentința pentru faptul că instanța de fond nu a ținut cont de apărările sale referitoare la îndeplinirea obligațiilor contractuale.
Astfel a arătat că între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 2 din data de 26.08.2010, având ca obiect lucrări de fasonat la cioată, scos - apropiat sortat și stivuit la drum auto a lemnului în volum de 1273 mc pentru o valoare totală de 82.745 lei. Termenul de execuție fiind stabilit de părți până la data de 28.02.2011 și ulterior prelungit până la data de 15.06.2011.
Contractul de prestări servicii a fost încheiat având la bază partida nr. 1638/_ pusă în valoare de Ocolul Silvic C. și dată în exploatare conform autorizației nr._/27.08.2010 și prelungită în baza autorizației nr._ din 28.02.2011.
Apelanta arată că prin înscrisurile depuse la dosar a arătat că . nu și-a îndeplinit întocmai obligațiile contractuale.
S-a mai arătat că reclamanta prin răspunsul la întâmpinare a recunoscut că s-a exploatat o cantitate de 1191 mc și nicidecum 1273 mc cum s-a obligat, ceea ce face ca acțiunea să nu fi putut fi admisă.
Apelanta a mai arătat că a achitat către intimată în temeiul contractului de prestări servicii suma de 72.267,21 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea materialului lemnos efectiv exploatată de ..
Factura nr. 36 în cuantum de 17.909,04 lei nu poate face obiectul unor pretenții comerciale izvorâre din contractul de prestări servicii nr.2 pentru că acesta a încetat la data de 15.06.2011. Apelantul arată că în urma controlului efectuat de DGRFP s-a statuat că din partida 1638/_, cea aferentă contractului de prestări servicii, s-a valorificat cantitatea de 969,13 mc de material lemnos, o valoare aproximativ egală cu cea menționată de creditoare pe situația-recepțiilor partida 1683.
În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Intimata nu a formulat întâmpinare în cauză, deși i s-a comunicat cererea de apel, conform dovezii din dosar.
Analizând sentința atacată, prin raportare la actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Tribunalul constată că în mod judicios prima instanță a reținut că între părți s-a încheiat la data de 26.08.2010, contractul de prestări servicii în exploatarea masei lemnoase nr.2, având ca obiect efectuarea de lucrări de fasonat la cioată, scos-apropiat, sortat și stivuit la drum auto a lemnului rotund și fasonat în steri în volum net total de 1273 mc din partida 1638. Valoarea contractului este de 82.745 lei, fără TVA.
Termenul de execuție al contractului a fost din data de 27.08.2010 până la data de 28.02.2011, decontarea lucrărilor s-a stabilit a se face pe baza cantităților rezultate din măsurătorile efectuate de delegații ocolului silvic-beneficiar și al proprietarului, consemnate în procese verbal de recepție.
La dosarul de fond au fost depuse procese verbale de recepție și situația recepțiilor ( f.26-39), în baza cărora intimata a emis facturi către apelant pentru plata contravalorii prestației efectuate în baza contractului nr. 2 din 26.08.2010.
Astfel, se constată că în mod corect prima instanță a stabilit că intimata a emis facturi în valoare totală de 96.091,05 lei din care 82.745 lei reprezentând contravaloare serviciilor prestate și TVA în sumă de 13.346,06 lei . Din această sumă s-au efectuat plăți parțiale în sumă totală de 72.267,21 lei, rămânând o diferență de plată în cuantum de 23.823,84 lei.
Se reține că la data de 31 decembrie 2010, intimata a solicitat Ocolului Silvic C. prelungirea autorizației de exploatare pe motivul că datorită condițiilor meteorologice nu a putut să efectueze lucrări de exploatare a materialului lemnos din partida 1638 ( f.60) .
Ocolul silvic C. la data de 28.02.2011 a constatat că intimata nu a putut realiza activități de exploatare a materialului lemnos din partida 1638 datorită ploilor abundente și a faptului că drumurile au fost impracticabile în perioada 01.09._10, respectiv 01.01._11 ( f.61).
Ulterior, Ocolul Silvic C. prin autorizația de exploatare nr._/28.02.2011 a prelungit termenul de exploatare a materialului lemnos ( f.65), ceea ce a făcut ca intimata să își desfășoare activitățile stabilite în contractul nr. 2/2010 și în cursul anului 2011.
În ceea ce privește critica apelantului că factura nr. 36 din 6 septembrie 2011 în valoare de 17.909,04 lei nu este aferentă contractului nr. 2, tribunalul constată că a fost emisă ca urmare a efectuării de intimată a prestaților stabilite în contractul amintit, lucrare confirmată de către reprezentantul apelantei în urma primirii și certificării ei prin executarea semnăturii acestuia pe factură ( f.36 dosar fond).
Pe de altă parte se mai reține în urma analizării contractelor nr. 2/2010 și nr. 6/07.09.2011, dar și a facturilor emise de intimată că factura nr. 36 reprezintă prestație efectuată în baza contractului nr. 2, așa cum și instanța de fond în mod temeinic a constatat că apelantul datorează intimatei contravaloarea acestei facturi, drept pentru care critica este nefondată și urmează a fi înlăturată.
Față de ultima critică adusă de apelant prin cererea de apel referitoare la existența unor mențiuni ce ar avea relevanță în prezenta cauză și aduse printr-un act de control întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice B., tribunalul constată că procesul verbal nr. 1295/28.03.2014 nu aduce lămuriri speței de față cu privire la executarea sau neexecutarea contractului nr. 2, ci dimpotrivă din cuprinsul lui se relevă pe de o parte contradicții în constatările echipei de control, respectiv în aliniatul 3 se arată că „ potrivit fișei de cont și a situației întocmită de către societate reiese că . a facturat în perioada 26.08._11 suma de 92.208 lei din care TVA de 17.982 lei, iar în aliniatul 6 se arată că” conform fișei de cont și a situației întocmită de către societate rezultă că . a facturat în perioada 17.09._11 cheltuieli de exploatare în partida 1638/2010 în sumă de 92.9208 lei, iar pe de altă parte, organul de control când a făcut mențiunea că apelanta a valorificat din partida nr. 1638/_ cantitatea de 969,13 mc nu s-a referit că intimata a exploatat numai această cantitate cum în mod greșit interpretează apelantul.
Prin urmare prin acest act de control, apelantul nu a făcut și nici nu poate face dovada că intimata nu și-a îndeplinit obligația contractată prin contractul de prestare a serviciului nr. 2 din 26.08.2010.
Astfel, față de dispozițiile 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Deci, ca orice contract și contractul de prestări servicii nr. 2/26.08.2010 este guvernat de principiul libertății contractuale, părțile determinând, prin voința lor, clauzele contractuale și efectele pe care acestea le-au urmărit a se produce. Contractul obligă nu numai la ceea ce este expres întrânsul sau întrânsele ( clauzele), respectiv atât cu privire la obligațiile și drepturile prestatorului cât și drepturile și obligațiile beneficiarului. Ba mai mult, tribunalul reține că din principiul exprimat în art.969 Cod civil se desprind două idei, una fiind obligativitatea contractului legal încheiat, de la care părțile nu se pot sustrage și a doua obligativitate privește în primul rând părțile contractante; cu alte cuvinte, relativitatea efectelor contractului.
Principiul relativității efectelor contractului dă expresie ideii potrivit căreia actul juridic încheiat între anumite persoane nu poate nici să vatămă și nici să profite altor persoane. Pentru considerentele de fapt și de drept sus amintite, tribunalul, în baza art. 480 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, apelul apelantului C. P. M. Dobârlău împotriva sentinței civile nr. 29 din 28 ianuarie 2015 a Judecătoriei Întorsura Buzăului pe care o va păstra ca temeinică și legală, potrivit dispozitivului de mai jos.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul C. „P. M.” Dobârlău-Băcel, cu sediul în ., jud. C., C. RO_, reprezentată legal prin d-nul G. V., în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în ., nr.74, jud. C., împotriva sentinței civile nr.29 din 28 ianuarie 2015 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, pe care o păstrează.
Obligă apelantul să plătească intimatei suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată în apel .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 06.10.2015.
Președinte Judecător Grefier
V. I. A. B. A. D. V. E.
Red. V.I.A. /16.11.2015
Tehnored. V.E./16.11.2015
4 ex.
Judecător fond – M. T.
| ← Anulare act. Sentința nr. 65/2015. Tribunalul COVASNA | Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 217/2015. Tribunalul... → |
|---|
