Contestaţie la executare. Sentința nr. 2312/2015. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2312/2015 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 3499/305/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 109/A
Ședința publică din 17 martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: O. N.
JUDECĂTOR: U. G.
GREFIER: I. E. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului civil formulat de contestatoarea B. E. împotriva sentinței civile nr. 2312 din 06 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria S. G. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata Direcția Regională a Finanțelor Publice B.-Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că apelanta-contestatoare a depus la dosar concluzii scrise și reprezentantul acesteia a depus la dosar diploma de licență.
De asemenea, se constată că dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 10 martie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, în temeiul art.396 alin.(1) Cod procedură civilă în vederea deliberării, cât și pentru ca reprezentantul apelantei – contestatoare să depună la dosar copia diplomei de licență, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi 17 martie 2015.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față ;
Constată că prin sentința civilă nr. 2312 din 06 noiembrie 2015, de Judecătoria S. G. a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea B. E., în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., precum și cererea acesteia privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut și motivat în esență următoarele:
La data de 27.06.2014 intimata A.J.F.P C. a emis somația nr._ din data de 27.06.2014 și titlului executoriu nr._ din data de 27.06.2014, prin care debitoarea contestatoare B. E. a fost somată să achite suma de 126 lei, reprezentând contribuția individuală de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor .
Aceste acte de executare au fost emise în baza deciziei de impunere nr._/19.03.2014 prin care s-a stabilit suma de 126 lei reprezentând plăți anticipate cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate din cedarea folosinței bunurilor, având termene de plată la datele de 25.03.2014 și 25.06.2014.
În drept, potrivit dispozițiilor art.172 alin.3 C.pr.fisc., contestația la executare poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 205-209 C.pr.fisc., împotriva deciziei de impunere contestatorul are deschisă calea formulării contestației, care se soluționează de către organul emitent al actului contestat, iar ulterior contestatorul poate ataca soluția dată la instanța de contencios administrativ, conform dispozițiilor art. 218 alin. 2 C. pr. fisc.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că debitoarea a atacat decizia de impunere prin formularea unei contestații către intimată, însă în urma răspunsului negativ, aceasta nu a atacat decizia de impunere în procedura contenciosului administrativ, conform dispozițiilor art. 218 alin.2 C.pr.fisc.
Instanța a constatat că în prezenta cauză având ca obiect contestație la executare, contestatoarea nu a invocat niciun motiv de nulitate a actelor de executare, respectiv a somației și a titlului executoriu emise în baza deciziei de impunere, ci doar motive cu privire la fondul deciziei de impunere, respectiv că există două situații de excludere specială a debitoarei de la plata acestui tip de contribuție, care însă nu pot fi analizate în cadrul contestației la executare, ci doar în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Prin urmare, pentru contestarea somației și a titlului executoriu emise în baza deciziilor de impunere susmenționate, este prevăzută o altă procedură.
Constatând că reclamanta contestatoare nu a invocat niciun motiv de nelegalitate a actelor de executare întocmite, ci doar aspecte referitoare la modalitatea de stabilire a obligațiilor fiscale prin decizia sus menționată emise de intimată, instanța a respins contestația la executare ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea B. E., motivând că hotărârea ar fi fost dată cu încălcarea și aplicarea eronată a normelor de drept material în ce privește contestația la executare.
Apelanta susține că, prin contestația la executare silită ar fi solicitat anularea titlului executoriu, iar instanța avea obligația să-l anuleze din oficiu.
Mai arată apelanta că, în motivarea sentinței apelate, instanța de fond face referire la Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, deși acțiunea este una în contestație la executare, astfel cum rezultă fără dubii din cererea de chemare în judecată.
Din cererea de chemare în judecată se poate constata fără echivoc, faptul că a solicitat ca, în urma aprecierii probelor care vor fi administrate în cauză, admițând contestația formulată să se dispună desființarea titlului executoriu contestat. În subsidiar, a solicitat și desființarea deciziei de impunere, ambele fiind emise nelegal.
Prin faptul că instanța de fond impune calea de atac a contenciosului administrativ, deși a formulat o contestație la executare, consideră că sentința apelată încalcă în mod flagrant un drept al contestatoarei prevăzut în mod expres de lege prin art. 172-173 din Codul de procedură fiscală.
Intimata Agenția Județeană a Finanțelor Publice C. a formulat întâmpinare (f.13) prin care a apreciat că soluția primei instanțe este legală și întemeiată și a solicitat păstrarea acesteia, arătând că titlul executoriu al cărui anulare se solicită este perfect legal, îndeplinește toate cerințele impuse de lege.
Organul de executare silită din cadrul instituției intimate, în temeiul art. 136 din Codul de procedură fiscală, având în vedere că debitoarea nu și-a achitat de bunăvoie obligațiile fiscale datorate stabilite prin decizia de impunere, a fost emis somația și titlul executoriu care formează obiectul prezentei cauze, care au fost comunicate reclamantei, astfel după cum rezultă din copia confirmării de primire depusă la dosarul instanței de fond.
Titlul executoriu contestat îndeplinește toate cerințele impuse de lege, cuprinzând toate elementele obligatorii, stabilite prin art. 141 din Codul de procedură fiscală.
Stabilirea obligațiilor fiscale aferente veniturilor realizate din cedarea folosinței imobilului este reglementată de dispozițiile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care prin art. 296 ind. 21 lit. a statuează că, persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor au calitatea de contribuabil la sistemul public de pensii și la cel de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaționale la care România este parte.
Apelanta face confuzie între contribuția de asigurări sociale de sănătate reținută de angajator de la asigurații angajați (salariați) reglementată de Titlul IX^2-Contribuții sociale obligatorii – CAP 1 – Contribuții sociale obligatorii privind persoanele care realizează venituri din salarii, venituri asimilate salariilor și venituri din pensii, precum și persoanele aflate sub protecția sau în custodia statului din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare coroborată cu dispozițiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, pe de o parte, precum și contribuțiile de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, reglementat de Titlul IX^2 – Contribuții sociale obligatorii – Cap.2 – Contribuții sociale obligatorii privind persoanele care realizează venituri impozabile din activități independente, activități agricole, silvicultură, piscicultură, din asocieri fără personalitate juridică, precum și din cedarea folosinței bunurilor. Apelanta datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate după veniturile realizate din cedarea folosinței unui imobil, neavând nici o relevanță faptul că are calitatea de angajat la o firmă din Ungaria întrucât în calitatea sa de angajat are obligația plății acestei contribuții realizate din salarii în această țară. Cu alte cuvinte, faptul că contestatoarea achită contribuția de asigurări sociale de sănătate după veniturile salariale realizate în străinătate sau chiar și în țară nu exclude obligația de plată a acestei contribuții și după veniturile realizate din cedarea folosinței unui imobil aflat în proprietatea ei.
Persoanele care realizează într-un an fiscal venituri din salarii precum și din cedarea folosinței unui imobil datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate asupra tuturor acestor venituri.
Verificând în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță prin sentința atacată, tribunalul reține că prima instanță a prezentat o situație de fapt corectă în consens cu conținutul probelor administrate în cauză.
De asemenea, prima instanță a aplicat corect textele legale incidente speței, interpretate în litera și spiritul lor reținând în mod corect că debitoarea a atacat decizia de impunere prin formularea unei contestații la executare către intimată, însă în urma răspunsului negativ, aceasta nu a atacat decizia de impunere în procedura contenciosului administrativ, conform dispozițiilor art. 218 alin.2 din Codul de procedură fiscală.
În contestația la executare silită, instanța de executare, în speță, judecătoria nu este abilitată să facă analiza legalități și temeiniciei titlului de executare silită, a deciziei de impunere emisă de organul fiscal, situație de fapt reținută corect de prima instanță în considerentele hotărârii ce se atacă.
Apelanta face confuzie între instituția titlului de creanță și titlu executoriu, și căile de atac prevăzute de lege împotriva lor.
Raportat la dispozițiile art.712 alin. 2 din Codul de procedură civilă, conform cărora: „În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executorie decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului pretins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui”, urmează a înlătura motivele prezentate prin cerea de apel, întrucât legalitatea deciziei de impunere emisă pe numele apelantei putea fi analizată numai în procedura contenciosului administrativ prevăzută de Legea nr. 554/ 2004.
Tribunalul opiniază ca și instanța de fond că în prezenta cauză având ca obiect contestație la executare silită, contestatoarea a evocat numai motive referitoare la fondul deciziei de impunere, și anume că ar exista două situații de excludere specială a debitoarei de la plata acestui tip de contribuție, însă aceste motive puteau fi analizate doar în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 554/2004 privind contenciosului administrativ, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond în hotărârea atacată.
În această situație, tribunalul stabilește că soluția primei instanțe este la adăpost de criticile care i se aduc, drept pentru care apelul urmează a fi respins ca nefondat potrivit art. 480 alin.1 C. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea B. E., CNP_, domiciliată în municipiul S. G., ., ., județul C. în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., cu sediul în municipiul S. G., ..9, județul C. împotriva sentinței civile nr.2312/06.11.2014 a Judecătoriei S. G., pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
O. N. U. G. I. E. M.
Red. U.G../25.03.2015
Tehnored.IE/26.03.2015
4 ex
Judecător fond B. L. M.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 775/2015. Tribunalul... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2/2015. Tribunalul COVASNA → |
|---|
