Partaj judiciar. Decizia nr. 1028/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1028/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 2452/284/2012
DOSAR NR._ RECURS
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 1028
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2013
Președinte: D. Ș.
Judecător: G. S.
Judecător: A. S.
Grefier: I. M.
Pe rol se află soluționarea recursului civil declarat de recurentul reclamant M. G., domiciliat în ., . Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 806 pronunțată la data de 06.06.2013 de către Judecătoria Răcari în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți I. V., domiciliat în ., județul Dâmbovița, P. V., domiciliată în ., nr. 57, județul Dâmbovița, P. V., domiciliat în ., P. D., domiciliat în orașul B., ., ., etajul 1, ., și Borțuneanu P., domiciliată în ., nr. 286, județul Dâmbovița, având ca obiect partaj succesoral.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurentul reclamant M. G. asistat de avocat S. G., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013 din data de 21.08.2013 (aflată la fila 7 a dosarului de recurs), și intimații pârâți I. V., P. V., P. V., P. D. și Borțuneanu P..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței procedura de citare legal îndeplinită (se acoperă lipsa de procedură existentă cu intimații pârâți I. V., P. V. și Borțuneanu P. prin prezența lor în instanță), cererea de recurs este motivată și timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 628 lei, achitată prin chitanța pentru creanțele bugetelor locale . nr._ (73) din data de 08.10.2013 (aflată la fila 13 a dosarului), după care:
De asemenea, tribunalul, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 89 alin. (2) din Codul de procedură civilă, constată procedura de citare ca fiind legal îndeplinită, întrucât, deși exista lipsă de procedură cu intimații pârâți I. V., P. V. și Borțuneanu P., întrucât la dosarul cauzei nu s-au restituit dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, se acoperă această lipsă prin prezența lor în instanță.
Pentru recurentul reclamant M. G., avocat S. G., precizează că la instanța de fond a depus o tranzacție, pe care înțelege să o depună și în calea de atac.
Tribunalul verifică legitimitatea recurentului reclamant M. G., care prezintă BI . nr._, având CNP_, a intimatului pârât I. V., care prezintă CI . nr._, având CNP_, a intimatei pârâte P. V., care prezintă CI . nr._, având CNP_, a intimatului pârât P. D., care prezintă CI . nr._, având CNP_, a intimatei pârâte Borțuneanu P., care prezintă CI . nr._, având CNP_ și a intimatului pârât P. V., care are copia buletinului de identitate la dosar - BI . nr._, având CNP_.
La interpelarea tribunalului, intimații pârâți I. V., P. V., P. V., P. D. și Borțuneanu P. precizează că au citit tranzacția, cunoscându-i conținutul, și sunt de acord cu aceasta.
Pentru recurentul reclamant M. G., avocat S. G., solicită să se ia act de tranzacția încheiată între părți și să se pronunțe o hotărâre de expedient care să consfințească învoiala părților.
Intimații pârâți I. V., P. V., P. V., P. D. și Borțuneanu P., având pe rând cuvântul, solicită să se ia act de tranzacția încheiată între părți și să se pronunțe o hotărâre de expedient în acest sens.
Tribunalul, socotindu-se lămurit, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și rămâne în deliberare asupra recursului de față.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 02.11.2012, sub nr._, reclamantul M. G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții I. V., P. V., P. D., Borțuneanu P. și Parachiv V., să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la suprafața de_ mp teren reconstituit conform titlului de proprietate nr._/01.11.1996 și un imobil casă de locuit compus din 4 camere construit pe terenul curți-construcții.
Motivând în fapt acțiunea, reclamantul a arătat că cei care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după autorul comun au fost M. I. - fiică, decedată la data de 27.10.2004, având ca moștenitori pe pârâții P. V. - soț supraviețuitor, P. D., Borțuneanu P. - fii, I. V. - fiu, P. V. - nepoată de fiică, M. G. - fiu, beneficiind de reconstituire pentru suprafața de_ mp teren.
A mai susținut reclamantul că în anul 2000 moștenitorii defunctului au obținut autorizație de construire pentru un imobil casă de locuit compus din 4 camere, hol și baie din BCA, învelită cu tablă și că bunurile se găsesc pe raza comunei Ciocănești, satul Urziceanca, județul Dâmbovița.
Pârâții, legal citați, nu au depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 806/06.06.2013, Judecătoria Răcari a respins cererea de stingere a litigiului pe cale amiabilă prin tranzacție și a respins cererea formulată de către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea dedusă judecății s-a solicitat să se dispună ieșirea din indiviziune a părților cu privire la suprafața de_ mp teren reconstituit numiților M. I., I. V., P. V., M. G., în calitate moștenitori ai numitului V. I. Ș., conform titlului de proprietate nr._/01.11.1996 și cu privire la o casă de locuit compusă din 4 camere, imobile situate pe raza comunei Ciocănești, satul Urziceanca, județul Dâmbovița.
A mai reținut instanța de fond că, potrivit înscrisurilor depuse la filele 21-30, s-a eliberat moștenitorilor lui V. I. Ș. autorizația de construire nr. 16/14.03.2000 pentru o locuință formată din 5 camere și certificatul de urbanism nr. 6/02.03.2013, care se referă la construirea unei locuințe formate din 4 camere, hol și baie în suprafață de 112 mp, eliberându-lise, totodată, și o autorizație de desființare a unei case bătrânești, potrivit proiectului de demolare având ca beneficiar pe reclamantul M. G. și că, potrivit certificatului de atestare fiscală depus la fila 8 a dosarului, reclamantul figurează înscris în evidențele fiscale cu un imobil în suprafață de 112 mp și anexa în suprafață de 21 mp.
Instanța a mai reținut că, în ipoteza proprietății comune, prerogativele dreptului de proprietate aparțin împreună și concomitent mai multor persoane, niciun proprietar nu este titularul exclusiv al bunului în materialitatea sa, că, potrivit dispozițiilor art. 728 din Codul civil, nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, iar, potrivit art. 6734 Cod procedură civilă, instanța poate face împărțeala bunurilor ce compun masa de partaj, potrivit acordului părților, dacă toate părțile au ajuns la o înțelegere și cu condiția să nu se încalce nicio dispoziție imperativă a legii.
Examinând conținutul tranzacției depusă la dosar, instanța de fond a constatat că părțile au convenit în sensul ca reclamantul să primească în lot, în integralitate, imobilul casă de locuit compus din 4 camere și dependințe, precum și terenuri, pârâții primind în lot terenuri sau sultă, or, în cauză, reclamantul nu a solicitat să se administreze probe care prin concludența, pertinența și utilitatea lor să convingă instanța, dincolo de orice îndoiala rezonabilă, că părțile au un drept de coproprietate asupra casei de 4 camere și, ca pe cale de consecință, în urma unor concesii reciproce, au convenit, cu respectarea prevederilor art. 2264 și urm. din Noul Cod Civil, care reglementează contractul de tranzacție, ca acest imobil să fie atribuit în materialitatea lui exclusiv în lotul reclamantului.
Instanța de fond a apreciat că singura autorizație de construcție nr. 16/14.03.2000, chiar dacă este emisă pe numele tuturor succesibililor lui V. I. Ș., nu este aptă să facă dovada calității de bun dobândit în coproprietate, fiind evident că actul s-a eliberat astfel doar fiindcă imobilul casă urma să se edifice pe un teren reconstituit acestora potrivit titlului de proprietate nr._/01.11.1996.
A mai reținut prima instanță că este evident că acest imobil nu a fost construit prin contribuție comună, ci a fost edificat exclusiv de reclamant, având destinația de locuință a acestuia și a familiei, casa fiind înscrisă la rolul fiscal al reclamantului care achită impozitele aferente și tot reclamantul a fost beneficiarul proiectului de demolare a casei bătrânești în locul căreia s-a edificat imobilul de 4 camere în litigiu.
S-a apreciat că reclamantul a încercat pe o cale nepermisă de lege, respectiv în procedura partajului, să dobândească un drept de proprietate exclusiv asupra imobilului casă de locuit.
Împotriva sentinței civile a instanței de fond a declarat recurs, în termen legal, reclamantul M. G., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, motivele recursului fiind cele prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 9 Cod procedură civilă.
Recurentul reclamant a arătat că a investit instanța de judecată cu o cerere prin care a solicitat ieșirea din indiviziune cu privire la suprafața de 32 600 mp teren reconstituit prin titlul de proprietate nr._/ 01.11.1996 și un imobil casă de locuit compus din 4 camere, hol și baie, construit din b.c.a., învelit cu tablă, situat pe terenul intravilan curți-construcții, depunând alăturat cererii de chemare în judecată actele necesare soluționării cât mai corecte a cauzei și anume, titlul de proprietate nr._/01.11.1996, cât și certificatul de urbanism nr. 6/02.03.2000 însoțit de autorizația de construire nr. 16/14.03.2000, din care rezultă că toți moștenitorii defunctului V. I Ș. au edificat un imobil casă de locuit pe terenul intravilan curți-construcții, dar și acte de stare civilă, certificat fiscal etc.
A mai susținut recurentul reclamant că dacă ar fi fost analizate înscrisurile pe care le-a depus la dosarul cauzei, ar fi condus instanța de fond la admiterea acțiunii, mai cu seamă că părțile au înțeles să stingă litigiul prin încheierea unei tranzacții care exprimă voința liberă și neviciată a acestora, astfel că, în aceste condiții, raportat la dispozițiile art. 271-273 Cod procedură civilă, instanța este obligată decât să verifice dacă tranzacția prezentată corespunde voinței reale a părților, în acest sens fiind citită și semnată în fața acesteia.
Apreciază recurentul că în măsura în care constată că părțile consimt la încheierea tranzacției prezentate și că aceasta se referă la bunuri asupra cărora s-a probat dreptul de coproprietate, instanța era ținută să ia act de învoiala intervenită, fără a putea cenzura ori analiza aspectele ce țin de fondul respectivei învoieli și că odată ce părțile au convenit într-un anumit sens, punând capăt litigiului dedus judecății, conform art. 969-970 Cod civil, sunt ținute să respecte tranzacția încheiată, iar eventualele aspecte de fond ale acesteia pot fi valorificate pe calea unei acțiunii distincte.
Mai subliniază recurentul că starea de coproprietate în care părțile se găsesc este creată de dispozițiile Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, situație dovedită de titlul de proprietate atașat cererii de chemare în judecată și autorizația de construire
Evidențiază reurentul că instanța fondului a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, respingând acțiunea cu următoarele mențiuni: „or, instanța observă că în cauză reclamantul nu a solicitat să se administreze probe care prin concludența, pertinența și utilitatea lor să convingă instanța dincolo de orice îndoială rezonabilă că părțile au un drept de coproprietate asupra casei de 4 camere și că pe cale de consecință, în urma unor concesii reciproce au convenit cu respectarea prevederilor art. 2264 și urm. din Noul Cod civil, care reglementează contractul de tranzacție, ca acest imobil să fie atribuit în materialitatea lui, exclusiv în lotul reclamantului”.
Este de reținut că părțile nu au avut interese contrarii în cauza dedusă judecății, să probeze unele aspecte cu proba testimonială cu martori ori alte probe și că în atare situație instanța de fond a intervenit în mod nelegal în tranzacția părților, deoarece toate părțile au recunoscut că imobilul casă de locuit este edificat în coproprietate, conform autorizației de construire și a certificatului de urbanism și au fost de acord să-i revină în lot recurentului reclamant imobilul casă cu compensare de sulte.
Cu privire la „concesiile reciproce” este de reținut că tocmai acest aspect se are în vedere atunci când părțile doresc să stingă litigiul pe cale amiabilă, că instanța nu se poate implica în înțelegerea părților ca și când este parte în dosar. Mai cu seamă că părțile nu au încălcat dispoziții legale și au făcut dovada coproprietății bunurilor obiect al cererii de chemare în judecată.
„Instanța apreciază că singura, autorizația de construcție nr. 16/14.03.2000, chiar dacă este emisă pe numele tuturor succesibililor lui V. I. Ș., nu este aptă să facă dovada calității de bun dobândit în coproprietate, fiind evident că actul s-a eliberat astfel doar fiindcă imobilul casă urma să se edifice pe un teren reconstituit acestora potrivit titlului de proprietate nr._/01.11.1996.
Este evident că acest imobil nu a fost construit prin contribuție comună, ci a fost edificat exclusiv de reclamant, având destinația de locuință a acestuia și a familiei, casa este înscrisă la rolul fiscal al reclamantului care a achitat impozitele aferente și tot reclamantul a fost beneficiarul proiectului de demolare a casei bătrânești în locul căreia s-a edificat imobilul cu 4 camere în litigiu”.
Instanța de fond era obligată să se pronunțe în limitele investirii, potrivit art. 129 pct. 6 Cod procedură civilă și nu să analizeze o situație pe care niciuna dintre părți nu a solicitat-o ori invocat-o în desfășurarea procesului și mai mult fără să o pună în discuția părților, făcând aprecieri proprii.
Deși proiectul este întocmit numai pe numele recurentului reclamant, certificatul de urbanism și autorizația de demolare a construcției este emisă pe numele tuturor moștenitorilor, dar se pare că instanța de fond a analizat numai ce înscrisuri a dorit pentru a respinge acțiunea.
În contextul celor arătate mai sus hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea legii. Prin sentința civilă pronunțată instanța de fond încalcă următoarele texte de lege: art. 2264 și urm. Cod civil, art. 271-273 Cod procedură civilă, art. 129 pct. 51 și art. 6 Cod civil, încălcând rolul activ și drepturile părților; art. 728-729 Cod civil, instanța de fond aplică greșit legea prin obligarea părților să rămână în indiviziune; art. 969-970 cod civil și art. 6 din Convenția Europeană privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului, dreptul la un proces echitabil într-un termen rezonabil, creând părților un prejudiciu material prin efectuarea de cheltuieli suplimentare.
Față de aceste aspecte, recurentul reclamant a solicitat instanței de control judiciar, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, să admită recursul, să modifice, în tot, sentința civilă recurată și pe fond să rețină cauza, să admită acțiunea, luând act de tranzacția părților și să pronunțe o hotărâre judecătorească care să consfințească voința lor.
În drept, s-au invocat art. 299 și urm., art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 312 Cod procedură civilă.
Probe indicate înscrisuri.
Examinând sentința recurată, in limita criticilor formulate, ce permit încadrarea in art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Tribunalul constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a respins cererea formulata de reclamant de a se lua act de tranzacția încheiată cu pârâții, în mod nelegal.
În limitele dreptului procesual civil, tranzacția este învoiala sau contractul judiciar al părților, în scopul de a pune capăt unui proces existent, prin care ele își fac concesii reciproce, renunțând la anumite drepturi ori stipulând pretenții noi.
Cu alte cuvinte, tranzacția este acordul intervenit intre toate părțile, in
prezenta instanței și constatată de ea.
Prin urmare, pentru ca instanța să ia act de tranzacția părților este necesar ca aceasta sa intervină intre toate părțile care trebuie sa se înfățișeze în fața instanței, să prezinte înscrisul sub semnătura privata in care este consemnata învoiala lor privind încetarea procesului existent si sa solicite pronunțarea unei hotărâri de expedient, fiind fără relevanță că reclamantul nu a administrat probe care să convingă prima instanță că părțile au un drept de coproprietate asupra casei, fiind suficientă autorizația de construire nr.16/14.03.2000 emisă pe numele tuturor moștenitorilor defunctului V. I.Ș., care contrar opiniei judecătorului fondului este aptă să convingă instanța, dincolo de orice îndoială rezonabilă că părțile au un drept de coproprietate asupra imobilului casă cu 4 camere.
Or, condițiile anterior menționate au fost îndeplinite, deoarece învoiala de a stinge litigiul s-a realizat intre toate părțile, așa cum rezulta din înscrisul sub semnătura privată in care s-a consemnat tranzacția, iar in fata instanței s-au prezentat toate părțile.
Tribunalul, în raport de cererea părților și de tranzacția prezentată și semnată personal de către reclamant și pârâți, în baza art.312 din Codul de procedură civilă, urmează să admită recursul, să modifice, în tot, hotărârea atacată și să consfințească învoiala părților, intitulată „ tranzacție”, ținând seama că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurentul reclamant M. G., domiciliat în ., . Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 806 pronunțată la data de 06.06.2013 de către Judecătoria Răcari în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți I. V., domiciliat în ., județul Dâmbovița, P. V., domiciliată în ., nr. 57, județul Dâmbovița, P. V., domiciliat în ., P. D., domiciliat în orașul B., ., ., etajul 1, ., și Borțuneanu P., domiciliată în ., nr. 286, județul Dâmbovița.
Modifică, în tot, hotărârea recurată și consfințește învoiala părților intitulată „Tranzacție”, după cum urmează:
„Subsemnații, Manzu G., domiciliat in comuna Ciocănești, ., in calitate de reclamant si parații:
-I. V., domiciliat in comuna Ciocănești, .,
-P. V., domiciliata in comuna Ciocănești, ., județul Dambovita;
-P. N. V., domiciliat in .;
-P. V. D., domiciliat in oras B., ., ., etj.1, apt.4, județul Ilfov;
-Bortoneanu V P., domiciliata in comuna Tartasesti, ., in dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei R., cu termen de judecata azi data de 31.01._,intelegem sa încheiem prezenta
TRANZACȚIE
Pentru stingerea litigiului dintre noi ce are ca obiect, ieșirea noastră din indiviziune cu privire la, suprafața de 32.600 mp teren reconstituit prin Titlul de proprietate nr._/ 01.11.1996 si un imobil casa de locuit compus din 4 camere, hol si baie, construit din b.c.a., invelit cu tabla situat pe terenul intravilan curții construcții, astfel.
1).Eu,Manzu G. inteleg sa primesc din masa succesorala următoarele bunuri:
-imobilul casa de locuit compus din 4 camere, hol si baie, construit din b.c.a., invelit cu tabla situat pe terenul intravilan curți construcții in suprafața de 500 mp aflat in tarlaua 4, .:la N-most.I. G., la E-DS 235, la S-Rest proprietate, la V-DS 210, cu o valoare de_ lei;
-suprafața de 500 mp teren intravilan curții construcții aflat in tarlaua 4, .:la N-most.I. G., la E-DS 235, la S-Rest proprietate, la V-DS 210, cu o valoare de 1470 lei;
-suprafața de 600 mp, teren arabil intravilan aflat in tarlaua 4, . urmatoarele vecinătăți: N- rest proprietate, la E-DS 235, la S-rest proprietate, la V-DS 210 cu o valoare de 756 lei.
-suprafața de 400 mp, teren arabil intravilan aflat in tarlaua 4, . următoarele vecinătăți: N- rest proprietate, la E-DS 235, la S-most.B. P., la V-DS 210 cu o valoare de 504 lei.
-suprafața de 15.000 mp, din totalul de 17.100 mp teren arabil extravilan aflat in tarlaua 1/3, ./17, cu următoarele vecinătăți: N- P. N., la E-DE 138/3, la S-rest proprietate P. N.V., la V-DE 138/2 cu o valoare de 6450 lei.
-suprafața de 10.000 mp, teren arabil extravilan aflat in tarlaua 9, ., cu următoarele vecinătăți: N- DE 209, la E-most. A. Gh. S., la S-HC 122, la V-most. V. G. cu o valoare de 4.300 lei.
2).Eu,I. V. inteleg sa primesc din masa succesorala următoarele bunuri:
-suprafața de 2000 mp, teren arabil extravilan aflat in tarlaua 1/3, ./36, cu următoarele vecinătăți: N- HC 4/3, la E-Teren Adm. Primărie, la S-HC 4/2, la V-I. Ste. V. cu o valoare de 860 lei.
3)Eu, P. V. inteleg sa primesc din masa succesorala următoarele bunuri:
-suprafața de 2000 mp, teren arabil extravilan aflat in tarlaua 43, ., cu următoarele vecinătăți: N-Most. S. M., la E-D. C., la S-P. T., la V-DE 546 cu o valoare de 860 lei.
4)Eu, P. N. V. inteleg sa primesc din masa succesorala următoarele bunuri:
-suprafața de 2100 mp, din toalul de 17.100 mp, teren arabil extravilan aflat in tarlaua 1/3, ./17, cu următoarele vecinătăți: N- rest proprietate Manzu G., la E-DE 138/3, la S-rest proprietate P. N. V., la V-DE 138/2 cu o valoare de 903 lei, si am dat sulta numiților P. V D. si Bortoneanu V P. cate 500 lei.
Noi, P. V. D. si Bortoneanu V. P. am primit de la P. V. cu titlu de sulta suma de 500 lei fiecare si suntem de acord cu prezenta tranzacție. Bunurile menționate mai sus sunt situate pe raza comunei Ciocănești, ..
Prezenta tranzacție reprezintă voința noastră libera si neviciata,act pe care il depunem la instanța de judecata pentru a fi consfințit printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila.Precizam ca nu vom formula recurs impotriva sentinței civile pe care o veti pronunța.
Incheiata azi data de 06.06.2013 in 7(sapte) exemplare cate unul pentru fiecare parte si unul pentru a fi depus la instanța de judecata.
1)-Manzu G., identificat cu CI ., nr._ emisa la data de 06.10.1981 de P.. Or. T., CNP_.
SS indescifrabil
2)-I. V., identificat cu CI ., nr._ emisa la data de 06.11.2002 de P.. Com R., CNP_.
SS indescifrabil
3)-P. V., identificata cu CI ., nr._ emisa la data de 13.12.2010 de SPCLEP R., CNP_.
SS indescifrabil
4)-P. N V., identificat cu BI ., nr._ emisa la data de 13.04.1981 de P.. Or. Tiru, CNP_
SS indescifrabil
5)-P. V D., identificat cu CI ., nr._ emisa la data de 28.07.2012 de SPCLEP B., CNP_.
SS indescifrabil
6)-Bortuneanu V P., identificata cu CI ., nr._ emisa la data de 03.11.2008 de SPCLEP R., CNP_.
SS indescifrabil”.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. Ș. G. S. A. S.
GREFIER,
I. M.
Jud. fond A. G.
Judecătoria Răcari
Dosar fond nr._
Red. D.Ș. / Tehnored. D.Ș.
2 EX./13.12.2013
← Fond funciar. Decizia nr. 346/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Evacuare. Decizia nr. 493/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
---|