Revendicare imobiliară. Decizia nr. 496/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 496/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 584/262/2007*
DOSAR NR._
ROMANIA
TRIBUNALUL DAMBOVITA SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 496
SEDINTA PUBLICĂ DIN DATA DE 21 mai 2013
Instanța compusă din :
Președinte: - C. M. G.
Judecător: - S. D.
Judecător: - B. Brînzică
Grefier :- S. E. S.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă S. R. domiciliată în Moreni, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1128 din 21 decembrie 2012, și a încheierilor de ședință din datele de 9.11.2012 și 14.12.2012, pronunțate de Judecătoria Moreni, în dosarul nr._, intimat pârât fiind T. C. domiciliat în Moreni, ., județul Dâmbovița, intimatul intervenient în nume propriu T. I. domiciliat în C. str. ., . și intimata pârâtă . cu sediul în București, .. 239, Sector 1, dosarul având ca obiect recurs revendicare.
Cererea de recurs a fost legal timbrată.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat pentru recurenta reclamantă S. R. lipsă, apărătorul acesteia avocat T. N. în baza împuternicirii avocațiale aflată la dosar, intimatul pârât T. C. personal și asistat de avocat R. I. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2011, pentru intimatul intervenient în nume propriu T. I. lipsă a fost prezent avocat R. I. în baza aceleiași împuterniciri avocațiale lipsind reprezentantul intimatei pârâte ..
Procedura de citare legal îndeplinită cu părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care: se învederează instanței că pentru acest termen procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile, cererea de recurs fiind legal timbrată.
In temeiul disp. art. 159 1 alin 4 Cod procedură civilă instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Apărătorul recurentei reclamante S. R., avocat T. N. având cuvântul solicită încuviințarea probei cu acte.
Apărătorul intimatului pârât T. C. și al intervenientului în nume propriu T. I., avocat R. I., având cuvântul nu se opune la această probă.
Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului apreciază în conformitate cu prevederile 305 Cod procedură civilă fondată această cerere, deoarece în conformitate cu acest text de lege „în instanța de recurs nu se pot produce probe noi cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor”, pe care urmează a o admite.
Apărătorul recurentei reclamante S. R., avocat T. N. având cuvântul depune la dosarul cauzei copia adeverinței nr. 5093 din 24.04.2013 eliberată de Primăria Municipiului Moreni, adeverință pe care o comunică și apărătorului intimatului pârât. Nu mai are alte acte de depus și nu mai solicită alte probe.
Apărătorul intimatului pârât T. C. și al intervenientului în nume propriu T. I., avocat R. I., având cuvântul nu solicită termen pentru a lua cunoștință de actul ce i-a fost comunicat la acest termen, nu mai solicită alte probe.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentei reclamante S. R., avocat T. N. având cuvântul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, atât împotriva încheierilor de ședință din datele de 9.11.2012, 14.12.2012 cât și a sentinței civile nr. 1128/21.12.2012 pronunțate în dosarul de fond. Invocă totodată motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 punctele 5, 7 și 9 din codul de procedură civilă precum și dispozițiile art. 304 1 din Codul de procedură civilă. Se invocă că încheierea din 9 noiembrie 2012 nu este semnată de judecător, astfel că aceasta este nulă absolut, conform prevederilor art. 105 alin 2 și art. 106 Cod procedură civilă. Mai mult în practicaua sentinței recurate se menționează că dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea din 14.12.2012 care face parte integrantă din sentință, dar încheierea respectivă nu este o încheierea de dezbateri în care să se regăsească susținerile părților. Susține că la termenul din 14.12.2012 în lipsa raportului de expertiză, instanța a procedat la judecarea cauzei în lipsa recurentei reclamante, intimații pârâți fiind cei care au solicitat amânarea pronunțării pentru a se depune la dosar concluzii scrise, cauza fiind amânată o săptămână, dată la care a și făcut pronunțarea. La data de 19 decembrie când s-a luat cunoștință de măsura dispusă s-a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, cerere ce a fost neanalizată de prima instanță, deși la momentul pronunțării la dosar nu existau cele două rapoarte de expertiză ce trebuiau a fi puse în discuția părților. La momentul pronunțării la dosar se afla doar raportul de expertiză efectuat de expertul A. G. și nu și cel al expertului S. S., expertul consilier. Mai susține că expertul consilier în baza măsurătorilor efectuate a găsit alte valori, care trebuiau a fi analizate de prima instanță. Mai menționează că cererea reconvențională și cererea de intervenție nu au fost timbrate, deși acestea conform dispozițiilor legale urmează calea acțiunii principale.
Solicită în final admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, pentru ca toate probele să fie discutate în contradictoriu, respectându-se astfel principiul contradictorialității. Urmează a se dispune și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Apărătorul intimatului pârât T. C. și al intervenientului în nume propriu T. I., avocat R. I., având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefundat, a se menține sentința civilă a instanței de fond ca fiind legală și temeinică, deoarece susținerile recurentei sunt lipsite de relevanță, deoarece faptul că încheierea de ședință nu a fost semnată de judecător, nu poate constitui un motiv de nulitate absolută, fiind doar o nulitate relativă, deoarece nu este vorba de o încheierea interlocutorie. Referitor la susținerea apărătorului recurentei reclamante cum că la dosar nu exista la momentul pronunțării raportul de expertiză întocmit de expertul consilier, apreciază că acesta avea obligația de a depune la dosar raportul de expertiză întocmit odată cu expertul desemnat în cauză, mai mult raportul de expertiză întocmit de expert A. G. a fost depus la data de 7 decembrie 2012 iar instanța a amânat cauza la data de 14 decembrie 2012 la cererea pârâților intimați pentru studiul raportului de expertiză. In ceea ce privește cererea de repunere pe rol corect a apreciat prima instanță că aceasta nu mai poate fi luată în considerare, deoarece cauza a fost luată în pronunțare la data de 14 decembrie 2012 iar cererea de repunere pe rol a fost formulată la data de 19 decembrie 2012 deci cu 5 zile mai târziu. Cât privește susținerea recurentei reclamante că cererea de intervenție și reconvențională trebuiau fi timbrate, acesta este atributul instanței partea putând fi dată în de bit cu contravaloarea taxei de timbru. Solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul în temeiul disp. art. 150 din vechiul Cod de procedură civilă declară dezbaterile închise, urmând a delibera.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.324/12.04.2011, pronunțată de Judecătoria Moreni, în dosarul nr._, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei S. R., excepție invocată prin întâmpinare; s-a respins acțiunea formulată de către reclamanta S. R., în contradictoriu cu pârâtul T. C., intervenient în interes propriu fiind T. I., având ca obiect revendicare și obligație de a face, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.Conform art.274 Cod procedură civilă, s-a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată și obligă reclamanta S. R. să achite pârâtului T. C. suma de 1.000 lei, cu titlu de onorariu avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ 27.02.2007, reclamanta S. R., l-a chemat în judecată pe pârâtul T. C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, acesta să fie obligat să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren situată în .., ocupată abuziv de acesta. De asemenea, a solicitat ca acesta să fie obligat să ridice gardul edificat pe terenul său, iar în cazul în care nu se va conforma, să fie autorizată să facă acest lucru, pe cheltuiala sa.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este proprietara unui teren în suprafață de 628 mp, situat în Mun. Moreni, .. conform sentinței civile nr.9946/28.11.1995 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosar nr.9824/1994, pentru 550 mp. și procesului verbal nr.8513/28.10.2005 încheiat între ea și Schela Moreni, pentru 577 mp. A precizat reclamanta că din terenul în suprafață totală de 1.227 mp a înstrăinat suprafața de 499 mp. rămânându-i în proprietate suprafața de 628 mp. Susține reclamanta că, la 14.09.2006, pârâtul a ocupat abuziv o parte din acest teren, pe care l-a închis cu gard, nici pârâtul și nici autorii acestuia neavând vreodată teren în acest punct.
Pârâții T. I. și T. C. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția insuficientei timbrări a acțiunii, arătând că natura juridică a acțiunii este cea na unei acțiuni în revendicare și potrivit art.2 din legea 146/1997 reclamanta avea obligația de a timbra în funcție e valoarea obiectului litigiului.
De asemenea, au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, arătând că nici aceasta și nici autorii ei, nu dețin niciun act de proprietate asupra imobilului în litigiu, care să justifice compararea titlului de proprietate al pârâților cu pretinsul titlu de proprietate al reclamantei. Singurul imobil aflat în proprietatea autorilor reclamantei a fost cel din ., în inventarul masei succesorale nefigurând niciodată un imobil în suprafață de 577 mp. fără număr poștal, situat în pct. Acasă pe suprafața căruia să se afle o sondă petrolieră.
Au menționat pârâții că, imobilul din pct. Acasă, aflat în prezent în proprietatea lor este situat în aval (fiind învecinat în partea de sud cu imobilul din .), față de imobilul situat în ., moștenit de reclamantă de la autorii săi.
Prin contractul de vânzare-cumpărare, menționat de reclamantă, aceasta a înstrăinat suprafața de 497 mp. din suprafața recunoscută prin s.civ. nr.9946/1995, respectiv din suprafața de 550 mp. și nu din suprafața de 577 mp., aflată în proprietatea pârâților. Mai mult, în schița cadastrală se evidențiază în mod special suprafața de teren aflată în proprietatea reclamantei, limita imobilului reclamantei nedepășind proprietatea actuală a pârâților.
Prin sentința civilă nr.9946/28.11.1995 i s-a recunoscut reclamantei un drept de proprietate asupra unui imobil aflat la acea vreme în detenția numitului Vremăroiu C., prin urmare această sentință nu se referă la imobilul pârâților ci la unul învecinat acestuia, respectiv la cel din ..
Cu privire la procesul verbal din 28.10.2005, au arătat că acesta nu este un mod legitim de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilului pârâților, neregăsindu-se între modurile prev. de art.644-645 din Cod civl.
La data de 16.04.2007, reclamanta a depus precizări la acțiunea introductivă, în sensul că terenul în litigiu are o suprafață de 728 mp, că acesta a făcut parte din suprafața de 1227 mp din care a înstrăinat 499 mp și că din suprafața a cărei proprietară este în prezent, pârâtul i-a acaparat cca.600 mp la data de 14.09.2006 când a edificat un gard de împrejmuire a acestei suprafețe de teren.
Prin cererea 16.04.2007, depusă la dosar, T. I., a solicitat instanței în temeiul art.47 Cod procedură civilă introducerea sa în cauză în calitate de pârât, întrucât atât el cât și pârâtul T. C. au calitatea de moștenitori direcți ai defunctului N. C. T. și amândoi au inițiat procedura prevăzută de Legea 10/2001 privind restituirea în natură a imobilului care a aparținut autorului lor. De asemenea, notificarea formulată în temeiul legii 10/2001 a fost soluționată prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești de către Curtea de Apel Ploiești, în temeiul căreia a fost restituită în natură lui și fratelui său T. C., în calitate de coproprietari o suprafață de teren de 1.875 mp.
Acesta a fost introdus în cauză, dobândind calitatea de intervenient.
Pârâtul și intervenientul, în contradictoriu cu reclamanta au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat instanței constatarea nulității absolute a procesului verbal nr.8513/28.10.2005, întrucât acesta încalcă disp. art.21, pct.5 din Legea 10/2001. Astfel, au arătat că prin notificările nr.105 și 106 au inițiat procedura prevăzută de legea 10/2001 și odată cu declanșarea procedurii de restituire a imobilului, asupra acestuia a început să producă efecte juridice interdicția de înstrăinare și grevare instituită cu caracter imperativ de art.21 pct.5 din legea evocată.
De asemenea, au arătat că sunt încălcate prevederile art.21 pct.1 din Legea 10/2001 Societatea Națională a petrolului „P.” S.A. a atribuit unui fals proprietar, printr-un act juridic nesupus rigorilor legii menționate, o parte din imobilul restituit în natură pârâților printr-o hotărâre judecătorească. Mai mult acesta a fost semnat de unitatea deținătoare a imobilului în lipsa unei notificări a reclamantei-pârâte în baza legii 10/2001, a fost semnat de unitatea deținătoare fără să fie individualizat în cuprinsul său actul juridic doveditor al dreptului de proprietate al reclamantei-pârâte, procesul verbal nu este o decizie sau o dispoziție motivată de restituire a imobilului în sensul art.21 pct.1 din Legea nr.10/2001.
S-a mai susținut că procesul verbal nr.8513/28.10.2005 încalcă prevederile art.22 din Legea nr.1/2000, întrucât unitatea deținătoare, fără titlu de proprietate a unui imobil nu are legitimitatea legală de a stabili de la sine putere că o suprafață de teren agricol este aptă de a fi redobândită de o anumită persoană, astfel cum a procedat Schela de petrol Moreni, când s-a substituit,, în mod nelegal autorităților publice investite de Legea 1/2000 cu dreptul de a soluționa cererile de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, întrucât singurele autorități publice competente să execute operațiunea de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la un teren agricol sunt comisiile locale și comisiile județene de aplicare a Legii nr.1/2000 sau prefectul județului.
S-a solicitat, în principal, de către pârâții-reclamanți, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei-pârâte, iar în subsidiar respingerea acțiunii introductive ca nefondată.
Prin încheierea de ședință din 7.05.2007, instanța, în temeiul disp. art.137 alin.2 Cod procedură civilă, a unit excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei-pârâte cu fondul și a încuviințat administrarea probelor cu interogatoriu, înscrisuri și efectuarea unei expertize în specialitatea topografie la cererea reclamantei, prorogând discutarea probei testimoniale după efectuarea expertizei.
Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între reclamant și titularul dreptului supus judecății. În cadrul acțiunii în revendicare, reclamantul proprietar, dar care nu se află în posesia bunului asupra căruia se pretinde a fi proprietar se îndreaptă împotriva posesorului despre care susține că este neproprietar.
În speță, reclamanta se pretinde titulara dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 628 mp, situată în Moreni, .., înțelegând să facă dovada dreptului său de proprietate cu sentința civilă nr.9946/28.11.1995, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, pentru 550 mp. și cu procesul-verbal nr. 8513/28.10.2005, încheiat cu Schela Moreni, pentru suprafața de 577 mp.
A mai arătat că pârâtul T. C. i-a ocupat abuziv o parte din acest teren, pe care l-a îngrădit .
Verificând suprapunerea dintre terenurile aflate în proprietatea reclamantei și cel aflat în proprietatea și posesia pârâtului T. C. și a intervenientului T. I., funcție de toate înscrisurile depuse la dosar de către părți, cele mai relevante fiind sentințele civile nr. 83/1922, 3714/1962 și 1516/1963, prin care s-au partajate terenurile autorilor părților, doamna expert în specialitatea topografie cadastru G. V., a stabilit că terenul ce face obiectul cauzei nu este menționat ca aparținând reclamantei sau autorilor acesteia, nici în Registrul Agricol, nici în certificatele de moștenitor nr.644/1974, nr. 307/1991, nr.690/1944, nici în sentința civilă nr. 9946/28.11.1995 – acte invocate în dovedirea pretențiilor de către reclamantă.
Experta arată că suprafața de teren de 577 mp. „restituită” reclamantei prin procesul-verbal nr. 8513/28.10.2005, de către Schela de Petrol Moreni se suprapune cu o parte din suprafața deținută de către pârâtul T. C. și intervenientul T. I., în baza deciziei civile nr. 193/2006 a Curții de Apel Ploiești, prin care li s-a restituit acestora suprafața de 1.875 mp., în baza Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, suprafața de teren ce face obiectul cauzei se regăsește doar în procesul-verbal nr. 8513/28.10.2005 încheiat între Schela Moreni, deținător al terenului la acea dată și reclamanta S. R., denumită, în procesul-verbal, „ moștenitor de drept al defunctei I. V. E., proprietar inițial al terenului”, instanța constatând că acesta nu constituie titlu de proprietate.
Nu rezultă din procesul-verbal respectiv în ce modalitate s-a stabilit că fostul proprietar al acestei suprafețe de teren a fost autoarea reclamantei și nici nu au fost depuse acte de către aceasta din care să rezulte, această situație juridică. „Restituirea” unei suprafețe de teren prin proces-verbal, de către o societate comercială unei persoane fizice, nu este o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate, conform Codului civil ori altor legi speciale.
Pe de altă parte, pârâtul și intervenientul opun reclamantei o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 10/2001, titlu înscris în cartea funciară.
Ca atare, instanța, constatând că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei este întemeiată, câtă vreme aceasta nu a făcut dovada vreunui titlu de proprietate asupra terenului ce face obiectul cauzei, o va admite și va respinge acțiunea formulată de către reclamanta S. R., în contradictoriu cu pârâtul T. C., intervenient în interes propriu fiind T. I., având ca obiect revendicare și obligație de a face, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Conform art.274 Cod procedură civilă, va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată și va obliga reclamanta S. R. să achite pârâtului T. C. suma de 1.000 lei, cu titlu de onorariu avocat.
Această hotărâre a fost casată în calea de atac a recursului, prin decizia civilă nr.1069/24.10.2011 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, cauza fiind trimisă spre rejudecare pentru refacerea raportului de expertiză și pentru ca instanța să se pronunțe asupra fondului cauzei.
Cu ocazia rejudecării s-a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză topografică, iar instanța prin sentința civilă nr.1128/21.12.2012 a luat act că pârâtul-reclamant T. C. și intervenientul T. I. renunță la excepția lipsei calități procesuale active a reclamantei-pârâte S. R.; a respins excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare invocată de pârâta .; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă ca nefondată; a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant T. C. și intervenientul T. I. și constată nulitatea absolută a procesului verbal nr. 8513/28.10.2005 emis de fosta Schelă de Petrol Moreni, ca act juridic constitutiv al unui drept de proprietate asupra suprafeței de 577 m.p. teren, pe numele reclamantei-pârâte S. R.; a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâtul-reclamant T. C. și a intervenientului T. I. a sumei de 2501,70 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele hotărârii, instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare invocata de S.C. O. P. S.A. instanța reține că în cauză nu ne găsim în situația reglementată de Legea nr.10/2001, când fostul proprietar de la care a fost naționalizat imobilul, solicită restituirea acestuia, ci în situația în care o persoană care deține un pretins titlu ce-i conferă dreptul de proprietate asupra unui bun, se îndreaptă împotriva altei persoane, care deține acel bun, pentru a putea intra în deplina posesie și proprietate a bunului, adică a unei acțiuni în revendicare întemeiate pe dispozițiile art. 480 Cod civil.
În speță nu sunt aplicabile dispozițiile deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât nu este vorba de o acțiune formulată de fostul proprietar împotriva Statului Român, pentru restituirea imobilului naționalizat.
Inițial, a fost vorba de un imobil naționalizat și care a fost restituit succesorilor fostului proprietar în temeiul Legii nr. 10/2001, fapt ce nu poate duce la confundarea temeiurilor juridice aplicabile în speță, întrucât procedura reglementată de legea specială a fost finalizată prin restituirea bunului, iar în prezent procesul nu se mai poartă cu privire la acest aspect și nu are printre părți nici pe fostul proprietar și nici Statul Român. Așadar, nu există nici un temei legal pentru paralizarea acțiunii în revendicare, în speță fiind aplicabile dispozițiile dreptului comun in materie reglementate de art. 480 Cod civil.
Cu privire la fondul litigiului dintre parii, instanța retine următoarele:
Prin acțiunea introductiva reclamanta-parata urmărește sa dovedească că bunul obținut de către pârâții-reclamanți în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile se suprapune parțial cu bunul dobândit de reclamanta-pârâtă prin sentința civilă nr. 9946/28.11.1995 și prin procesul-verbal nr. 8513/28.10.2005 încheiat între reclamanta-pârâtă și Schela de Petrol Moreni.
Instanța constată că prin sentința civilă nr. 174/04.02.2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții T. loan si T. C., și a fost obligată pârâta Primăria Municipiului Moreni să atribuie în natură reclamanților suprafața de 1875 m.p., situată în Municipiul Moreni, punctul Acasă, identificată conform expertizei administrată în cauză.
În motivarea deciziei menționate, rămasă irevocabilă, s-a reținut că reclamanții T. loan și T. C. sunt îndreptățiți sa primească terenul de 1875 m.p., situat în localitatea Moreni, pct. Acasă (potrivit expertizei tehnice administrată în cauză), întrucât s-a demonstrat că autorul acestora - N. C. T. - a avut. conform sentinței civile nr. 83/18.10.1922, o suprafață de teren de 5047 m.p., situat în Moreni, pct. Acasă; că acest teren a intrat ulterior în proprietatea statului, fără forme legale, iar pe acesta s-a edificat parcul petrolier ’’Poliminiera”.
Instanța constată că raportul de expertiza întocmit de expert A. G. cu prilejul rejudecării fondului litigiului dovedește în mod indubitabil că nu exista nici o suprapunere între imobilul redobândit de pârâții-reclamanți din prezenta cauză în temeiul Legii Nr. 10/2001 și terenul rămas în proprietatea reclamantei-pârâte după încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2176/27.04.2000.
Instanța observă că toate concluziile raportului de expertiza efectuat în cauza sunt în sensul că imobilul proprietatea pârâților revendicat de către reclamanta-pârâtă, nu încalcă limitele de proprietate ale terenului rămas în proprietatea reclamantei-pârâte, expertul conchizând expres că “limita proprietății reclamantei rămasă după vânzarea suprafeței de 497 m.p. conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 2176/27.04.2000 se suprapune cu limita suprafeței de 1905 m.p. rezultata in urma măsurătorilor (fata de 1887 m.p. din acte) aparținând pârâților conform sentinței civile nr. 174/04.02.2008” - pct. B.c) din raportul de expertiză.
De asemenea, după cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, reclamanta-pârâtă are un titlu de proprietate pentru o suprafața de teren de 136 m.p. rezultată din acte (în teren din măsurători 131 m.p. — hașurată cu culoarea verde) rămasă acesteia după vânzarea suprafeței de 497 m.p. — din acte — (in teren 502 m.p. — hașurată cu culoarea albastru) către S. G. prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2176/27.04.2000, care nu se confundă nici măcar parțial cu suprafața de 1887 m.p. — din acte — (din măsurători 1905 m.p. — hașurată cu culoarea roșu) aflata în proprietatea pârâților-reclamanți conform sentinței civile nr. 174/04.02.2008.
Mai mult decât atât, instanța reține că nici una dintre părți nu a înțeles să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză administrat în prezenta cauză, concluziile expertului tehnic A. G. fiind însușite întru totul de experții consilieri parte ai părților din prezenta cauză.
Referitor la procesul-verbal nr. 8513/28.10.2005 încheiat între reclamanta și Schela de Petrol Moreni, instanța va constata că acest act juridic nu este un titlu de proprietate în sensul legii, neavând așadar forța juridica a unui act constitutiv de drepturi. În plus, va constata nulitatea absolută a acestuia pentru considerentele care vor fi enumerate la momentul analizării cererii reconvenționale.
Așadar, instanța reține că reclamanta nu are un titlu de proprietate asupra imobilului proprietatea pârâților-reclamanți (dobândit în baza sentinței civile nr. 174/04.02.2008) astfel ca acțiunea în revendicare trebuie respinsă.
Referitor la cererea reconvențională.
Mai întâi, instanța retine că potrivit art. 21, pct. 5 din Legea nr. 10/2001 ” Sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi”
Or, prin notificările nr. 105 si 106 din data de 11.02.2002 adresate Schelei de Petrol Moreni și Primăriei Municipiului Moreni, pârâții-reclamanți, în calitate de moștenitori ai defunctului N. C. T., au demarat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 cu privire la imobilul situat în orașul Moreni, punctul “Acasă”.
Odată cu declanșarea procedurii administrative de restituire a imobilului anterior menționat, asupra acestuia a început să producă efecte juridice interdicția de înstrăinare și grevare instituită cu caracter imperativ de art. 21, pct. 5 din Legea nr. 10/2001.
Cu toate acestea, Schela de Petrol Moreni a înstrăinat o parte (respectiv 577 m.p.) din suprafața de teren notificată de pârâții-reclamanți, către S. R., devenind incidenta, în acest mod, sancțiunea stipulata de art. 21, pct. 5 din Legea nr. 10/2001.
În al doilea rând, instanța apreciază că la data încheierii procesului-verbal nr. 8513/28.10.2005 Sucursala ”P.” Târgoviște - Schela Moreni nu avea capacitate de exercițiu spre a încheia nici un act juridic.
Astfel, instanța retine, din probatoriul administrat in cauza, ca la data încheierii procesului-verbal nr. 8513/28.10.2005, Sucursala P. Târgoviște fusese radiata de la Registrul Comerțului in baza Hotărârii nr. 4.1.9. din data de 09 august 2005 a Consiliului de Administrație al S.C. P. S.A.
În consecință, prin radierea de la Oficiul Registrul Comerțului, Sucursala P. Târgoviște a pierdut capacitatea de exercițiu de a mai încheia acte juridice valabile.
În aceste condiții, procesul-verbal nr. 8513/28.10.2005 este un act juridic emis de o persoană lipsită de capacitatea de exercițiu de a emite un act juridic constitutiv de drepturi, ceea ce constituie al doilea motiv de nulitate reținut de instanță.
Al treilea motiv de nulitate reținut de instanța derivă din încălcarea art. 22 din Legea nr. 1/2000, în care se arată că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate, în cazul persoanelor fizice, se fac de către comisiile locale și comisiile județene sau de prefect, în conformitate cu prevederile art. 12 și art. 51-59 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 169/1997, cu prevederile Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și sancționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1172/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu respectarea prevederilor Legii nr. 1 /2000.
Or, în speță, procesul-verbal contestat a fost emis, chiar de unitatea deținătoare a terenului, și nu de către una dintre autoritățile publice competente sa efectueze operațiunea de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la un teren agricol, și anume: comisiile locale și comisiile județene de aplicare a Legii nr. 18/1991, nr. 1/2000 sau prefectul județului.
Pentru aceste considerente instanța a admis cererea reconvenționala, și a constatat nulitatea absolută a procesului-verbal nr. 8513/28.10.2005, ca și act juridic constitutiv al unui drept de proprietate asupra suprafeței de teren de 577 m.p.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul pentru următoarele motive:
-încheierea din 09.11.2012 nu este semnată de judecător, fiind nulă absolut și din acest motiv toată procedura ce a urmat de la data de 09.11.2012 în cauză este nulă absolut, în conformitate cu art.105 alin.2 Cod procedură civilă, și art.106 Cod procedură civilă;
-în practicaua sentinței recurate se menționează că „dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14.12.2012, ce face parte integrantă din prezenta, când s-a dispus amânarea asupra cauzei pentru a se depune concluzii scrise”. Încheierea respectivă nu este o încheiere de dezbateri din care să rezulte „duelul judiciar”, faptul că s-a asigurat egalitatea armelor, contradictorialitatea și dreptul la apărare;
-atât el cât și apărătorul său nu au fost prezenți la acel termen întrucât nu erau depuse ambele expertize încuviințate a fi efectuate în cauză de expertul A. G. precum și de expertul S. S.. Raportul de expertiză întocmit de expert A. G. a fost depus la termenul din 07.12.2012 și nu cu 5 zile înainte de acest termen, nu a fost depus în atâtea exemplare câte părți sunt pentru a fi comunicate părților, iar raportul de expertiză întocmit de expert S. S. – expert solicitat de el, a fost depus la 18.12.2012, deci după termenele din 04.12.2012, 07.12.2012 și 14.12.2012, la acest din urmă termen cauza a fost amânată fără să se dispună comunicarea unui exemplar din expertiză recurentei, iar la termenul din 14.12.2012 în lipsa raportului de expertiză, instanța a procedat la judecarea cauzei în lipsă, pârâții T. C. și T. I. au cerut amânarea pronunțării pentru concluzii scrise și cauza a fost amânată la 21.12.2012 când se și face pronunțarea.
-la 19.12.2012, a formulat cerere prin care a solicitat repunerea pe rol a cauzei arătând că la 04.12.2012, raportul de expertiză nu era depus la dosar, astfel că cele două rapoarte nu au putut fi discutate în contradictoriu de părți, să poată formula și eventuale obiecțiuni în contradictoriu, mai cu seamă că expertul parte S. S. în concluzii arată că expertul A. G. a identificat în mod greșit terenul în litigiu, considerând că aceasta este toată suprafața de 1905 mp, în realitate aceasta se suprapune în partea de sud peste adevăratul teren în litigiu de aproximativ 600 mp, teren ce a fost redat în circuitul agricol reclamantei cu procesul – verbal nr.8510/25.10.2005 și schiței de plan nr.7 întocmit de tehnicianul B. G., astfel că instanța de fond era obligată să repună cauza pe rol și să expună dezbaterilor contradictorii ale părților cele două expertize cu concluzii esențial.
Mai arată că, procesul – verbal 8513/28.10.2005 a fost emis de fosta Schelă de Petrol Moreni după respectiva decizie de respingere a notificării menționate astfel că oricum nu putea fi anulată pe această cale ocolită atâta timp cât decizia nr.114/13.04.2004 a rămas definitivă întrucât T. C. și T. I. nu au atacat-o la Tribunalul Dâmbovița;
-sentința recurată este greșită și sub aspectul primirii în cauză a . ca parte pârâtă care, o spune chiar SNP P. SA prin decizia de respingere a notificării menționate, imobilul de 5047 mp situat în orașul Moreni, pct. „Acasă” nu este deținut de SNP P. SA astfel că aceeași societate nu poate avea acum calitate procesuală în această cauză de revendicare a terenului de 600 mp, care face parte din imobilul teren în suprafață de 5047 mp menționat în notificarea și în decizia existentă la dosar dar neluată în seamă de judecătorul de fond;
-sentința recurată este greșită și pe fond, întrucât s-a respins ca nefondată cererea de revendicare a terenului de 600 mp de către reclamantă.
Recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță de fond care că respecte decizia de casare așa cu m prevede art.315 Cod procedură civilă.
La data de 26.03.2013 intimații T. C. și T. I. au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, iar la data de 23.04.2013 și intimata . a formulat întâmpinare solicitând, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta a depus la dosarul cauzei adeverința nr.5093/22.04.2013 a Primăriei municipiului Moreni.
Tribunalul, examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.3041 Cod procedură civilă reține că, primul motiv de recurs se referă la nulitatea încheierii de ședință din data de 9.11.2012, motivat de faptul că nu există semnătura judecătorului.
Potrivit dispozițiilor art.105 al.2 Cod procedură civilă „Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie”.
Prin încheierea din data de 9.11.2012 instanța de fond a amânat judecata cauzei față de lipsa raportului de expertiză, reclamanta fiind prezentă la acel termen de judecată.
Astfel, cât timp sancțiunea intervine doar în caz de vătămare a drepturilor subiective ale părții, iar acesta nu a indicat care a fost vătămarea drepturilor sale, tribunalul constată că acest motiv de recurs este nefondat.
Un alt motiv de recurs se referă la încheierea din data de 14.12.2012, încheiere despre care se afirmă că nu a fost o încheiere de dezbateri din care să rezulte că s-a asigurat egalitatea armelor, contradictorialitatea și dreptul la apărare.
Aspectele pretins încălcate prin încheierea din data de 5.04.2011, sunt de fapt garanții ale procesului echitabil așa cum este el enunțat în art.6 din CEDO.
Conform jurisprudenței organelor de la Strasbourg, principiul egalității armelor se referă la posibilitatea părții de a propune probe și de a cunoaște toate actele dosarului, contradictorialitatea se referă la posibilitatea părților de a pune concluzii în mod direct în fața instanței în ședință publică, iar dreptul la apărare are un caracter mai amplu, vizând, în principal, posibilitatea părții de a fi reprezentată sau asistată de avocat.
În cauză nu se constată încălcarea vreuneia dintre aceste drepturi, cât timp reclamanta a avut acces la toate probele din dosar, și-a expus poziția personal în fața instanței datorită caracterului public al procesului, și a avut asigurată apărarea prin avocat ales.
Este adevărat că reclamanta nu a fost prezentă la termenul de judecată din 14.12.2012 însă, potrivit art.129 Cod procedură civilă părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului.
Cum celelalte părți au fost prezente iar singurul raport de expertiză dispus de instanță fusese depus la un termen de judecată anterior, în mod corect instanța de fond a acordat cuvântul părților în dezbateri, fiind amânată pronunțarea pentru depunerea de concluzii scrise tocmai pentru respectarea dreptului la apărare al părții care nu a fost prezentă.
Faptul că expertul consilier al reclamantei nu și-a comunicat opinia față de raportul de expertiză dispus de către instanță nu este un motiv de amânare a cauzei, cu atât mai mult cu cât avea cunoștință de conținutul acestuia deoarece l-a și semnat la data de 3.12.2012.
De altfel, expertul nu are obligația de a depune raportul de expertiză în atâtea exemplare câte părți sunt, așa cum a arătat recurenta, aceasta obligație fiind doar a părților, potrivit disp. art. 113 Cod procedură civilă.
Mai susține recurenta că la data de 19.12.2012 a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, cerere asupra căreia instanța nu s-a pronunțat, încălcând astfel dreptul la un proces echitabil.
Și acest motiv de recurs se constată a fi nefondat cât timp, potrivit art.151 Cod procedură civilă, după închiderea dezbaterilor pricina poate fi repusă pe rol doar dacă instanța găsește necesare noi lămuriri. Faptul că cererea nu a fost încuviințată echivalează cu o respingere, chiar dacă nu a fost menționată în dispozitivul hotărârii.
Un alt motiv de recurs se referă la stabilirea taxei judiciare de timbru aferentă cererii reconvenționale formulată de pârâtul T. C. și intimatul intervenient în nume propriu T. I..
Potrivit dispozițiilor art.20 al.5 din Legea nr.146/1997 „În situația în care instanța judecătorească investită cu soluționarea unei cai de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu. Executarea silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare ale unităților teritoriale subordonate Ministerului Finanțelor Publice în a căror rază teritorială își are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislației privind executarea silită a creanțelor bugetare”.
Se constată așadar că sancțiunea pentru neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru este darea în debit, atunci când se constată în calea de atac, și nu anularea cererii, astfel că și acest motiv de recurs este nefondat.
Se mai contestă și modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a S.C. O. P. S.A., însă această excepție nu a fost invocată de recurentă cu ocazia soluționării în fond a cauzei, și nici nu este o excepție de ordine publică pentru a fi analizată din oficiu de către instanță în orice stadiu al pricinii conform disp. art.108 alin 1 cod procedură civilă.
De altfel, în prezenta cale de atac, nu a fost contestat modul de soluționare a cererii reconvenționale prin care s-a constatat nulitatea procesului – verbal 8513/28.10.2005 emis de fosta Schelă de Petrol Moreni, cerere în care era indicată ca pârâtă S.C. O. P. S.A., sub aspectul motivelor de nulitate analizate de instanța de fond, ci sub aspectul inadmisibilității acestei cereri. Ori, acțiunea în constatarea nulității unui act juridic, chiar cu caracter administrativ, este admisibilă în principiu,indiferent de motivele de nulitate invocate, în cauză fiind invocate disp. legii speciale nr.10/2001 și nu ale art. 480 cod civil de la 1864, așa cum susține eronat recurenta.
Referitor la incidența disp. art.119 alin. 3 Cod procedură civilă, singura sancțiune ar fi fost judecarea separată de cererea principală, dar numai în condițiile art. 120 alin. 2 Cod procedură civilă, care nu erau aplicabile la acel moment.
Totodată, recurenta arată că în mod greșit i-a fost respinsă cererea de revendicare, fără însă a motiva această susținere, afirmând că soluția greșită reiese din motivele de recurs invocate mai sus.
Cu toate acestea, verificând cauza prin prisma dispozițiilor art.3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată că prin decizia nr.193/4.09.2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr.3098/2006, pârâților le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 1875 mp identificată de expertul G. V. (fila 34 primul dosar de fond).
Analizând raportul de expertiză întocmit de expertul A. G., se constată că a fost identificat același teren.
Cum în cadrul acțiunii în revendicare se compară titlurile părților, și cum în cauză pârâtul și intervenientul în nume propriu au depus un titlu mai bine caracterizat, acesta fiind o hotărâre judecătorească, spre deosebire de reclamantă care invocă un certificat de moștenitor ce nu are valoarea unui act de proprietate, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantei.
În ceea ce privește adeverința depusă la dosarul cauzei, nr.5093/24.04.2013, emisă de Primăria mun. Moreni, jud. Dîmbovița, aceasta nu are relevanță deoarece menționează terenurile cu care figurează recurenta reclamantă în registrul agricol din anii 2007-2011, mențiuni efectuate potrivit certificatului de moștenitor nr. 690/1997 înscris care nu are valoarea unui act de proprietate.
Față de toate aceste considerente, văzând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre deopotrivă legală și temeinică,în baza art.312 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat .
În baza art.274 Cod procedură civilă va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimatul T. C., reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil promovat de recurenta reclamantă S. R. domiciliată în Moreni, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1128 din 21 decembrie 2012, și a încheierilor de ședință din datele de 9.11.2012 și 14.12.2012, pronunțate de Judecătoria Moreni, în dosarul nr._, intimat pârât fiind T. C. domiciliat în Moreni, ., județul Dâmbovița, intimat intervenient în nume propriu T. I. domiciliat în C. str. .. LS3, ., județul C. și intimata pârâtă S.C. O. P. S.A. cu sediul în București, .. 239, Sector 1
Menține hotărârea atacată.
Obligă recurenta la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către intimatul T. C. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. M. G. S. D. B. Brînzică
GREFIER,
S. E. S.
j f V. M.
Judecătoria Moreni
red. CMG/AN
2 ex./11.06.2013
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 283/2013.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2/2013. Tribunalul... → |
|---|
