Acţiune în constatare. Decizia nr. 149/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 149/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 197/232/2013
DOSAR NR._ RECURS
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 149
Ședința publică din data de 05 mai 2015
Președinte: G. S.
Judecător: C. M. G.
Judecător: B. Brînzică
Grefier: I. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurenții reclamanți C. L. al comunei M. și . legal primarul, cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 1610 pronunțatã la data de 13.11.2014 de cãtre Judecãtoria Gãești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtã S. A., domiciliatã în orașul Gãești, ., ., județul Dâmbovița, având ca obiect acțiune în constatare.
Prezența pãrților și susținerile acestora au fost consemnate în încheierea pronunțatã la data de 28 aprilie 2015, care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, când tribunalul a amânat pronunțarea la 05 mai 2015 pentru a da posibilitate părților să depună la dosarul cauzei note scrise, datã la care, deliberând, a pronunțat urmãtoarea decizie:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești, la data de 21.01.2013, sub nr._, reclamantele C. L. al Comunei M., județ Dâmbovița și . au chemat în judecată pe pârâta S. A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că suprafața de 148 mp teren cu vecinătățile: N - moștenitori B. A. și S. A., E - moștenitori B. A., V - S. A., reprezintă domeniul public al comunei M., județ Dâmbovița.
În motivare, reclamantele au arătat că prin sentința civilă nr. 1496/21.10.2011 pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul_ * a fost admisă cererea formulată de S. A. în contradictoriu cu Comisia locală de fond funciar M. și Comisia Județeană de fond funciar Dâmbovița, constatându-se că reclamanta este proprietara suprafeței de 183 mp teren curți construcții situați în T12/3 P1141 reprezentând diferența dintre suprafața de 483 mp teren și 300 mp teren reconstituită autoarei. Au mai susținut că prin decizia civilă nr. 431/24.04.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în același dosar a fost modificată în parte sentința în sensul constatării dreptului de proprietate al recurentei reclamante S. A. și pentru suprafața de 148 mp teren. Reclamantele au susținut că suprafața aparține domeniului public al comunei M. reprezentând ulița B. F. – B. R., fiind evidențiată în anexa nr. 52, poziția 56 la HG 1350/2001 publicată în Monitorul Oficial nr. 276/24.04.2002 cât și în HCL 28/12.08.1999, privind însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei M.. S-a mai susținut că regimul juridic al bunurilor ce fac obiectul domeniului public este reglementat de Legea 213/1997, care arată că bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, iar titulari pot fi doar regiile autonome și instituțiile publice.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, susținând că pentru suprafața ce face obiectul dosarului s-a pronunțat decizia Tribunalului Dâmbovița nr. 431/24.04.2012, în dosar_, soluționarea litigiului a durat 3 ani, timp în care reclamanta nu a prezentat dovada din care să rezulte că suprafața a trecut din domeniul public în domeniul privat. Pârâta a mai arătat că din raportul de expertiză întocmit de expert M. I. rezultă că suprafața respectivă nu face parte din domeniul public sau cel privat al primăriei sau al altei persoane și așa cum reiese din arhiva OCPI Dâmbovița, terenul a fost dintotdeauna al defunctei B. F., autoarea pârâtei. S-a mai susținut că singura persoană care folosește terenul este B. A., soțul verișoarei actualului primar. S-a arătat că în schița întocmită de referentul agricol drumul avea numărul 1021 iar în inventarul trimis la instanță același drum avea denumirea DS nr. 959.
La termenul din data de 26.04.2013 pârâta prin avocat a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantelor, lipsei calității de reprezentant al reclamantelor a avocatului T. I. și excepția autorității de lucru judecat față de dosarul_ *.
Prin încheierea pronunțată la 26.04.2013, s-au respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantelor a avocatului T. I. și excepția autorității de lucru judecat.
Prin sentința civilă nr. 1610/13.11.2014 Judecătoria Găești a respins acțiunea, reținând că prin sentința civilă nr.1496/21.10.2011, pronunțată în dosarul_ *, de către Judecătoria Găești, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S. A. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar M. și Comisia Județeană de Fond Funciar Dâmbovița, s-a constatat că reclamanta este proprietara suprafeței de 183 mp curți construcții situată pe raza comunei M., jud. Dâmbovița în T 12/3, P 1141, reprezentând diferența dintre suprafața S1 de 483 mp identificată în raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie, întocmit de expert tehnic M. I., anexa nr. 2 și suprafața de 300 mp curți construcții reconstituită autoarei reclamantei cu titlul de proprietate nr._/14.01.1997. S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/14.01.1997 și ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect constatarea anului edificării construcției.
Argumentând soluția menționată, judecătoria a reținut că prin titlul de proprietate nr._/1997 emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Dâmbovița, a fost reconstituit numitei B. F. dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 1,32 ha, situat pe raza . 300 mp curți construcții în T 1213, P 1141, că aceasta a decedat la data de 09.12.2008, iar potrivit certificatului de moștenitor nr. 13/2009 eliberat de BNP N. V., P., unica sa moștenitoare este reclamanta, care, în calitate de fiică, a cules întreaga masă succesorală în care se regăsește și terenul cuprins în titlul de proprietate menționat.
Referitor la cererea având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra terenului de 600 mp curți construcții aferent casei și gospodăriei, s-a arătat că instanța de recurs a apreciat incidente în cauză dispozițiile art. 23 din Legea nr. 18/1991. corespunzător cărora sunt și rămân în proprietatea moștenitorilor cooperatorilor, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, evidențiate în registrul agricol la data intrării în cooperativa agricolă de producție.
S-a constatat că deși în registrul agricol autoarea reclamantei figurează în anul 1960 cu suprafața totală de 1,30 ha din care 600 mp curți construcții, s-a reconstituit acesteia dreptul de proprietate pentru o suprafață totală de 1,32 ha, din care 300 mp curți construcții.
Prin decizia civilă 431/24.04.2012, Tribunalul Dâmbovița a admis recursul civil declarat de recurenta reclamantă S. A. și a modificat în parte hotărârea atacată, în sensul constatării dreptului de proprietate al recurentei reclamante și pentru suprafața de 148 mp teren, identificată în schița anexa 2 la raportul de expertiză (fila 38 dosar fond), pe aliniamentul indicat prin culoare verde.
Prima instanță a mai reținut că prin prezenta cerere se urmărește să se constate că suprafața de 148 mp, constituie domeniul public al comunei M., județ Dâmbovița, în condițiile în care există o hotărâre judecătorească ce statuează cu caracter definitiv și irevocabil că este proprietatea pârâtei S. A., că puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, că pentru asigurarea securității raporturilor juridice civile, se prezumă juri . o hotărâre judecătorească consacră adevăratele raporturi juridice dintre părți și că deși nu există identitate de părți cu dosarul_ *, prin pronunțarea unei hotărâri în prezenta cauză fără a se ține cont de soluția rămasă irevocabilă, s-ar statua asupra unui drept în privința căruia s-a hotărât definitiv și irevocabil că aparține pârâtei și nu domeniului public al unității administrativ teritoriale.
De asemenea, s-a reținut că opozabilitatea hotărârii cu privire la reclamante ca reprezentante ale autorității statului, nu poate fi contestată, că procesele civile vizează existența dreptului de proprietate al numitei S. A. în contradictoriu cu statul român, reprezentat de comisii inițial și de consiliul local al comunei și . acest context apare că al doilea proces are ca efect acordarea unei „a doua șanse” statului pentru a obține reexaminarea unei dispute deja soluționate printr-o hotărâre judecătorească definitivă și că recunoașterea calității de proprietar într-un litigiu în contradictoriu cu comisia agricolă, în condițiile în care ulterior alt organ al statului intentează o acțiune prin care se urmărește, în esență, reexaminarea problemei tratate în procedura anterioară, aduce atingere elementelor stabilite cu putere de lucru judecat, cu consecința încălcării art. 6 CEDO.
Prima instanță a mai reținut că deși reclamantele susțin că suprafața de teren reprezintă domeniul public al comunei M., reprezentând ulița B. F. – B. R., fiind evidențiată în anexa nr. 52, poziția 56 la HG 1350/2001, nu s-a depus la dosar anexa 52 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei M. astfel cum a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 276bis/24.04.2002, că prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a reținut că suprafața de 148 mp ce face obiectul dosarului reprezintă domeniul public fiind ulița B. F. – B. R., că s-a susținut că terenul a fost identificat greșit ca fiind în . 1141, corect fiind ., conform lucrării cadastrale valabilă în 01.01.1990 și că concluziile expertului nu au putut fi reținute deoarece afirmația că terenul reprezintă domeniul public are în vedere doar susținerile reclamantelor și înscrisul intitulat „inventarul bunurilor aparținând domeniului public al comunei M.”, cu privire la care nu s-a dovedit că, în această formă, a fost publicat în Monitorul Oficial, ca fiind anexa 52.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs C. L. al Comunei M. și . prima instanță a interpretat eronat dispozițiile legale în materie privitoare la puterea de lucru judecat, cât și probele administrate, că prin încheierea din data de 26.04.2013 prima instanță a respins excepția autorității de lucru judecat, apreciind că în dosarul nr._ * au figurat ca părți Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar M. și S. M., iar în cauza de față figurează ca părți C. L. M. și . o parte și S. A. pe de altă parte, astfel că instanța de fond își contrazice propriile decizii luate prin încheierea de ședință menționată.
Recurentele au mai susținut că instanța de fond face confuzie între Statul Român și trei instituții autonome și distincte, respectiv C. L. M., . locală de fond funciar, și nu a avut în vedere că primele două instituții sunt terți față de hotărârea pronunțată în dosarul nr._ *, în acest sens fiind invocate disp. anexei 52 la HG nr. 1350/2001, HCL nr. 28/1999, concluziile raportului de expertiză și adresa OCPI Dâmbovița, din care rezultă că suprafața de 148 mp teren reprezintă domeniul public al Comunei M..
S-a mai arătat că în anexa 52 la HG nr. 1350/2001 sunt evidențiate bunurile aparținând domeniului public al comunei M., la poziția 56 figurând ulița B. F. – B. R., că prima instanță a ignorat aceste înscrisuri, deși HG nr. 1350/2001 și anexa 52 reprezintă acte normative publicate în Monitorul Oficial, precum și concluziile raportului de expertiză din care reiese că ulița în litigiu reprezintă domeniu public, potrivit titlului de proprietate nr._/1996 și titlului de proprietate nr. 1997/1997.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, susținând că pentru a se invoca prezumția puterii de lucru judecat nu trebuie îndeplinite cerințele identității de părți, obiect și cauză, ca în cazul autorității de lucru judecat, că prima instanță nu a făcut confuzie între statul român și cele trei instituții autonome distincte și că amplasamentul topografic al terenului în litigiu nu este în concordanță cu actele depuse de recurente și cu mențiunile expertului.
Examinând sentința civilă în raport de motivele de apel, de actele și lucrările dosarului ca și de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul va respinge recursul, reținând că soluția pronunțată de instanța de fond este legală dar pentru alte considerente, situație în care tribunalul înțelege să substituie motivarea astfel:
Din petitul acțiunii reiese că recurentele au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că suprafața de 148 mp reprezintă domeniul public al comunei.
Potrivit sentinței civile nr. 1496/21.10.2011 modificată în parte prin decizia civilă nr. 431/24.12.2014 s-a constatat dreptul de proprietate al intimatei și pentru suprafața de 148 mp iar din considerentele deciziei civile rezultă că terenul măsurat nu face parte din domeniul public sau privat al primăriei sau altei persoane și nici nu se suprapune virtual sau faptic cu altă proprietate.
La data soluționării litigiului soluționat prin decizia menționată pârâtele, respectiv Comisia locală de fond funciar și Comisia Județeană Dâmbovița nu au administrat nicio dovadă din care să rezulte că terenul în litigiu s-ar afla în domeniul public.
Cererea în constatare promovată de reclamantele recurente are un caracter subsidiar, acestea având posibilitatea de a-și realiza dreptul pe calea dreptului comun, cum ar fi acțiunea în revendicare.
În mod eronat s-a respins excepția inadmisibilității însă nu din perspectiva susținerii apărătorului pârâtei intimate privitoare la revendicare ci se impunea să se verifice prin administrarea de probe dacă recurentele aveau sau nu posesia terenului numai astfel ar fi fost corect raționamentul instanței de fond.
Pe de altă parte, în cadrul acțiunii în revendicare în situația în care intimatei nu i-a fost eliberat titlul de proprietate în temeiul deciziei nr. 431/24.12.2012 recurentele au posibilitatea să depună și anexa 52 la Hotărârea Guvernului nr. 1350/2001 în cadrul litigiului de față fiind depusă numai anexa 4 la normele tehnice, aceasta din urma fiind cea însușită de C. L. prin Hotărârea nr. 15/26.05.2001.
Totodată s-ar putea verifica și motivația pentru care la momentul soluționării litigiului anterior Comisia locală de fond funciar al cărui președinte este primarul Comunei nu a invocat înscrisurile menționate în cauza de față.
Prin urmare, față de considerentele de mai sus, tribunalul, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de recurenții reclamanți C. L. al comunei M. și . legal primarul, cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 1610 pronunțatã la data de 13.11.2014 de cãtre Judecãtoria Gãești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtã S. A., domiciliatã în orașul Gãești, ., ., județul Dâmbovița.
Menține sentința civilă a instanței de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 05 mai 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
G. S. C. M. G. B. Brînzică
GREFIER,
I. M.
Jud. fond A. M. O.
Judecătoria Găești
Dosar nr._
Red. S.G./tehnored. A.G-/S.M.
2 ex./25.05.2015
| ← Reziliere contract. Decizia nr. 320/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 376/2015. Tribunalul... → |
|---|
