Reziliere contract. Decizia nr. 320/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 320/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 1506/283/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILA NR. 320
Ședința publică din data de 5 mai 2015
Instanța constituită din:
Președinte: S. D.
Judecător: C. M. G.
Grefier: S. E. S.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil promovat de apelantul pârât ZODIAȘU M. – B. - CNP_ domiciliat în P., .. 8, județul Dâmbovița sau în P. ., împotriva sentinței civile nr. 640 din 25 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria P., în dosarul nr._, intimată reclamantă fiind U. A. TERITORIALĂ A ORAȘULUI P. cu sediul în P., ., județul Dâmbovița, dosarul având ca obiect apel reziliere contract.
Cererea de apel nu a fost timbrată.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței procedura de citare legal îndeplinită, cererea de apel nu a fost timbrată, la acest termen procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Tribunalul, din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, verificând dispozițiile legale aplicabile în materie, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece prezenta pricină, constatând competența sa în temeiul art. 95 pct. 2 Cod procedură civilă.
Tribunalul, în baza cu art. 482 din codul de procedură civilă rap. la art. 244 alin. 1 și 3 din Codul procedură civilă, judecătorul se socotește lămurit, declară cercetarea procesului încheiată, și, în temeiul dispozițiilor art. 394 din Codul procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în deliberare asupra excepției netimbrării cererii de apel, întrucât prin întâmpinarea formulată de intimata reclamantă UAT Oraș P., s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele.
Prin sentința civilă nr.640/25.06.2014, pronunțată de Judecătoria P., în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta UAT P., în contradictoriu cu pârâtul Zodiașu M. – Brătulea; s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr.196/17.03.2010; a fost obligat pârâtul la plata sumei de 1194,80 lei reprezentând debit chirie și la plata sumei de 934,83 lei reprezentând majorări (pentru perioada martie_14) total 2129,63 lei, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective; s-a dispus evacuarea pârâtului din imobilul obiect al contractului de închiriere nr.196/17.03.2010, încheiat între părți, situat în P., ., județul Dâmbovița; s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, reclamanta UAT P. a chemat în judecată pe pârâtul Zodiașu M. – Brătulea, pentru a se constata intervenită rezilierea contractului de închiriere pe care pârâtul îl are cu reclamanta, obligarea pârâtului la plata chirie restante și a penalităților de întârziere până la data executării efective a hotărârii de evacuare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății, să se dispună evacuarea pârâtului – chiriaș și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit contractului de închiriere pentru suprafețe cu destinație de locuință nr.196/17.03.2010 cu valabilitate până la data de 17.03.2011, încheiat între părți, pârâtul a dobândit de la reclamantă, folosința apartamentului 1, situat în blocul Omnia, . P., în schimbul unei chirii lunare inițiale de 41 lei/lună:
Convenția părților prev. de art.II că neplata la termen a chiriei atrage o penalizare de 0,5 % asupra sumei datorate, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi care urmează celei în care suma a devenit exigibilă, fără ca majorarea să poată depăși totalul chiriei restante, iar rezilierea contractului înainte de termenul stabilit se face la cererea proprietarului atunci când chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutive.
Pârâtul nu s-a prezentat la interogatoriu, așa cum i s-a pus în vedere de către instanță la termenul din data 16.10.2013, situație, situație ce a fost apreciată de instanță ca fiind un început de dovadă în folosul reclamantei, în conformitate cu disp. art.358 Cod procedură civilă.
Totodată, deși termenul prev. în contract a expirat, instanța a constatat că și în prezent pârâtul locuiește în imobilul închiriat, astfel cum rezultă din dovezile de înmânare a citațiilor din 19.12.2013 și 10.03.2014, din înștiințările emise de reclamantă și primite de pârât la adresa menționată în contract coroborate cu situația plăților efectuate de acesta, depusă de reclamantă la dosar, astfel încât în cauză instanța a constatat intervenită tacită relocațiunea.
Față de faptul că pârâtul nu a plătit chiria datorată pentru locuința închiriată de la UAT P. pe o perioadă mai mare de 3 luni consecutiv, văzând și prev. art.1429 pct.2 Cod procedură civilă de la 1865 coroborat cu art.102 alin.1 din Legea nr.71/2011, instanța a admis acțiunea, dispunând rezilierea contractului de închiriere nr.196/17.03.2010, obligarea pârâtul la plata sumei de 1194,80 lei reprezentând debit chirie și la plata sumei de 934,83 lei reprezentând majorări (pentru perioada martie_14) total 2129,63 lei, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, evacuarea pârâtului din imobilul obiect al contractului de închiriere nr.196/17.03.2010, încheiat între părți, situat în P., ., județul Dâmbovița; s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, acesta nefiind probat.
Împotriva acestei hotărâri pârâtul a formulat apel.
La termenul de judecată din data de 5.05.2015 tribunalul a invocat excepția nulității apelului pentru netimbrare.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate, tribunalul reține că cererea de apel nu a fost legal timbrată.
Potrivit art.33 alin.1 si 2 din OUG nr.80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere reclamantului (apelantului) să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
De asemenea art. 470 din oul Cod procedură civilă arată că la cererea de apel se va atașa dovada achitării taxelor de timbru, cerință prevăzută sub sancțiunea nulității și care poate fi complinită până la primul termen de judecata la care partea a fost legal citata.
Având în vedere că apelantul Zodiașu M. Brătulea nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, deși a fost înștiințat prin citație să complinească această lipsa, tribunalul in temeiul textelor de lege mai sus invocate, care prevăd sancționarea cu anularea caii de atac a neîndeplinirii obligației de plată a taxei până la termenul stabilit, urmează să anuleze apelul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat apelul civil promovat de apelantul pârât ZODIAȘU M. – B. - CNP_ domiciliat în P., .. 8, județul Dâmbovița sau în P. .. Omnia, ., împotriva sentinței civile nr. 640 din 25 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria P., în dosarul nr._, intimată reclamantă fiind U. A. TERITORIALĂ A ORAȘULUI P. cu sediul în P., ., județul Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 5.05.2015
PREȘEDINTE, JUDECATOR
S. D. C. M. G.
GREFIER,
S. E. S.
j. f. M. D.
Judecătoria P.
dosar nr._
red. CMG/AN
4 ex./08.05.2015
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 364/2015. Tribunalul... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 149/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|








