Cereri. Decizia nr. 578/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 578/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 3604/315/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.578
Ședința publică din data de 24.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - L. B.
JUDECĂTOR - M. M.
GREFIER - Grațiela G.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantul pârât D. F., CNP_, domiciliat în . Români, ., județ Dâmbovița și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat M. Ț. cu sediul în Târgoviște, Calea București, nr. 40, ., împotriva sentinței civile nr.2460/24.06.2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, intimată reclamantă fiind D. I., CNP_, domiciliată în ., sat. Ghirdiveni, ., județ Dâmbovița, dosarul având ca obiect „ordonanță președințială”.
Apelul legal timbrat cu suma de 20 lei, conform chitanței nr._ din 29.06.2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-au prezentat apelantul pârât D. F. personal și asistat de avocat V. I. și intimata reclamantă D. I. personal și asistată de avocat P. G..
Procedura de citare, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul pricinii, stadiul judecății, modul în care s-a îndeplinit procedura de citare, ca fiind legal îndeplinită, cu indicarea motivului amânării, după care:
Președintele completului de judecată verifică personal modul de îndeplinire a procedurii de citare și constată că este legal îndeplinită.
Instanța pune în discuție estimarea duratei procesului conform art,.238 din Noul Cod de procedură civilă.
Avocat V. I., pentru apelantul pârât și avocat P. G., pentru intimata reclamantă, estimează durata procesului la o zi.
Tribunalul, în conformitate cu art. 238 din Noul Cod de procedură civilă, ținând cont de împrejurările cauzei și de susținerile părților prezente, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 2 luni, apreciind că acest termen este optim și previzibil și acoperă întreaga perioadă a vacanței judecătorești.
Avocat V. I., pentru apelantul pârât, învederează că nu mai are alte cereri de formulat și nici probe de administrat.
Avocat P. G., pentru intimata reclamantă, depune la dosarul cauzei procesul verbal din 03.07.2015 și învederează că apelantul pârât are cunoștință de acest proces verbal. Precizează de asemenea, că nu mai are alte cereri de formulat.
În baza cu art. 482 din codul de procedură civilă rap. la art. 244 alin. 1 și 3 din Codul procedură civilă, tribunalul se socotește lămurit, declară cercetarea procesului încheiată și fixează termen pentru dezbaterea apelului în ședință publică în aceeași zi.
Avocat V. I., având cuvântul pentru apelantul pârât, solicită admiterea apelului având în vedere că în motivarea sentinței instanței de fond se precizează că sunt îndeplinite cele 3 condiții pentru admisibilitatea ordonanței președințiale, din probele administrate la instanța de fond nu rezultă că interesul superior al minorului ar fi fost îndeplinit deoarece reclamanta a părăsit domiciliul conjugal la data de 27.03.2015 și a început o relație extraconjugală. A mai arătat apărătorul apelantului pârât că acesta lucrează în tură, face naveta la locul de muncă iar în lipsa lui din domiciliu de minor se va ocupa mama sa care, la momentul de față, este pensionară, conform actelor de la dosar. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat P. G., având cuvântul pentru intimata reclamantă, arată că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică având în vedere că a ținut cont de interesul superior al copilului care este primordial. Mai arată că la instanța de fond se află un raport de evaluare care este elocvent în cauză, calitățile minorului se datorează mamei care s-a ocupat de creșterea și îngrijirea sa încă de la naștere. Sentința instanței de fond este temeinic motivată, intimata are un loc de muncă, iar situația juridică provizorie a minorului este bine stabilită cu atât mai mult cu cât, la acest moment, deja a fost executată sentința instanței de fond iar minorul se află la mama sa. Solicită respingerea apelului și menținerea sentinței atacate. Cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 394 din Noul Cod de procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în deliberare asupra apelului.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr._ din data de 07.05.2015, reclamanta D. I., în contradictoriu cu pârâtul D. F., a solicitat ca, pe calea ordonanței președințiale, instanța să dispună stabilirea domiciliului minorului D. A. E., născut la data de 3 iunie 2011, la mamă.
În motivarea cererii, reclamanta a menționat că este despărțită în fapt de soțul său, pârâtul din prezenta cauză, de aproximativ 3 săptămâni, iar pe rolul Judecătoriei Târgoviște este înregistrată cauza ce are ca obiect desfacerea căsătoriei sub nr._ .A mai precizat reclamanta că minorul rezultat din căsătorie se află în prezent la tată, contrar voinței sale, întrucât la momentul despărțirii în fapt pârâtul nu i-a permis să-l ia pe minor, că se impune a se lua măsuri urgente cu privire la situația minorului ale cărui interese superioare sunt grav și iremediabil vătămate prin lipsirea sa de grija și afecțiunea pe care numai o mamă le poate oferi.
Situația este urgentă dat fiind că anterior despărțirii în fapt reclamanta era cea care se ocupa de minor, pârâtul și mama acestuia având locuri de muncă ce presupuneau un program în ture, că nu i se permite legătura cu fiul său care manifestă o afecțiune și un atașament profund față de mamă.
Reclamanta a menționat și că nașterea fiului său a determinat renunțarea la locul de muncă pe care îl avea tocmai pentru a se ocupa permanent de minor.În prezent, reclamanta locuiește împreună cu părinții săi care dispun de toate condițiile materiale necesare creșterii în bune condiții a minorului.A mai apreciat, reclamanta că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată. Pârâtul a precizat, în esență, că la data de 26.03.2015 a primit un telefon de la mama sa care i-a comunicat că a auzit o discuție telefonică între soția sa și fratele acesteia, discuție din care rezulta că este îndrăgostită de un alt bărbat și că ar dori să-l părăsească, aspect confirmat pârâtului chiar de către reclamantă. La data de 27.03.2015 pârâtul, ca urmare a amenințărilor reclamantei că se sinucide dacă nu se întâlnește cu bărbatul de care este îndrăgostită, a dus-o cu mașina la domiciliul părinților său, fiind însoțiți de fiul lor. Reclamanta a rămas la părinții săi fără însă a o interesa de minor.
Pârâtul a mei precizat că în toată această perioadă de timp, de la plecarea sa și până în prezent, nu a solicitat ca minorul să rămână cu ea, că sunt neadevărate susținerile conform cărora se ocupa de minor, că reclamanta în nenumărate rânduri îl certa și îl bătea pe fiul său.Pârâtul a susținut că nu sunt îndeplinite nici condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale.
La termenul de judecată din data de 03.06.2015, instanța de fond a încuviințat pentru reclamantă probele cu înscrisuri și martori, iar pentru pârât probele cu înscrisuri, martori și interogatoriu. În cauză au fost audiați martorii B. I., propus de către reclamantă și B. I. propusă de către pârât, ale căror declarații au fost consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei (f.32-35 dosar de fond).
Au fost efectuate anchete sociale la domiciliile părților și, la solicitarea instanței, a fost întocmit un raport de evaluare psihologică de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din cadrul Consiliului Județean Dâmbovița.
Prin sentința civilă nr.2460/24.06.2015, Judecătoria Târgoviște a admis acțiunea formulată de reclamanta D. I., în contradictoriu cu pârâtul D. F., a stabilit locuința minorului D. A. E. născut la data de 03.06.2011, CNP_ la mamă, respectiv în ., sat Ghirdoveni, ., județul Dâmbovița până la soluționarea cauzei înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr._ și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 670 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în situația în care se pune problema stabilirii locuinței minorului, trebuie să se aibă în vedere condițiile care în ansamblu determină stabilirea locuinței minorului la unul dintre părinți, măsură care își găsește justificarea și poate fi luată numai atunci când se stabilește că interesele minorului o cer.
La stabilirea locuinței copiilor trebuie să se țină seama de interesul lor, care urmează a se determina prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere, cum sunt vârsta minorului, conduita morală a fiecărui părinte, gradul de atașament față de copil, situația lor materială, posibilitățile concrete de a se ocupa efectiv de minor, precum și afecțiunea manifestată de minor față de unul sau altul dintre părinți.
Potrivit reglementărilor cuprinse în Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului în art.2 din lege se menționează că orice reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Astfel, potrivit legii copilul are dreptul să crească alături de părinții săi, ambii părinți fiind responsabili pentru creșterea și educarea copiilor lor. În măsura în care însă există neînțelegeri între părinți, instanța judecătorească trebuie să se pronunțe cu privire la exercitarea acestor drepturi și îndeplinirea obligațiilor părintești, considerându-se necesară măsura în primul rând în interesul superior al minorului.
În consecință, interesul superior al copilului în accepțiunea Legii nr. 272/2004 și care se regăsește în egală măsură în Codul Civil se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la un echilibru socio-afectiv, la viața de familie drept afirmat și prin art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Așa fiind în această analiză, acolo unde interesele părinților sunt în conflict drepturile și interesele prioritare ale copilului trebuie să fie promovate de disp.art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, drepturi de care trebuie să beneficieze nu doar părinții ci și copilul.
A mai reținut instanța de fond că ordonanța președințială este, conform art. 996 Cod procedură civilă, procedura specială prin care se iau măsuri temporare în cazuri urgente. Potrivit art. 996 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va putea ordona măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Din cuprinsul acestor dispoziții legale, a reținut instanța de fond, se desprind condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale și anume: urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului. Legea prevede două situații în care instanța poate aprecia existența urgenței și anume păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere și prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara. Caracterul vremelnic al măsurii dispuse rezultă din aceea că ea își produce efecte juridice numai un anumit timp iar cerința neprejudecării fondului, presupune că reclamantul are în favoarea sa aparențele unei situații juridice legale, justificând un interes pentru cererea sa. Raportat la situația de fapt reținută, instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt întrunite aceste condiții.
Prima condiție prevăzută de lege pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială este urgența măsurii solicitate, fiind o condiție care ține de esența acestei instituții. Instanța a apreciat că lipsirea minorului de prezenta permanentă a mamei l-ar putea afecta emoțional, având în vedere vârsta sa fragedă. Din raportul de evaluare psihologică depus la dosarul cauzei rezultă că minorul este atașat de ambii părinți, însă instanța de fond a apreciat că mama este cea care cunoaște mai bine nevoile minorului și îi poate asigura condiții mai bune de întreținere.
A doua condiție este ca măsura să fie vremelnică, condiție îndeplinită în cauza, având în vedere că măsura se va dispună până la soluționarea cauzei ce are ca obiect „divorț” înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr._ . Instanța de fond a constatat că și cea de-a treia condiție de admisibilitate a ordonanței este îndeplinită întrucât instanța nu va soluționa fondul dreptului.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul D. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:
Prin raportare la prevederile art.400 Cod civil, instanța de fond nu a ținut seama de interesul superior al minorului raportat la dispozițiile alin.1 și 2 ale aceluiași articol, învederând instanței faptul că minorul s-a născut, a crescut și s-a dezvoltat într-un anumit mediu, respectiv în domiciliul său, iar la acest moment schimbându-i mediul de trai acesta poate fi afectat emoțional dar și psihic, raportat și la faptul că minorul nu avea o legătură strânsă cu bunicii materni. Mai mult decât atât, din depoziția martorei B. I., bunica paternă, reiese faptul că minorul dormea cu aceasta iar ziua se ocupa de minor când mama acestuia era ocupată să socializeze pe diverse rețele de socializare.
Instanța de fond a reținut faptul că sunt îndeplinite cele trei condiții ale ordonanței președințiale, fără să motiveze în ce constă urgența și vremelnicia dar și neprejudecarea fondului și subliniază că interesul superior al minorului primează dar nu face demersuri pentru a se convinge care este opțiunea minorului, alături cu cine dorește să locuiască având în vedere prevederile arr.264 alin.1 cod civil raportat și la referatul de anchetă socială.
Mai arată apelantul că, de la momentul când reclamanta a părăsit domiciliul conjugal, respectiv 27.03.2015, aceasta a vizitat minorul de două ori și dorește ca locuința acestuia să fie stabilită la ea, în condițiile în care are un loc de muncă, lucrează 8 ore/zi și în tot acest timp ar trebui să locuiască cu bunicii materni, persoane cu care nu este obișnuit, străine de el, lucru care îl poate afecta atât emoțional dar și psihic.
Față de toate aceste aspecte, s-a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, iar pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii nefiind îndeplinite cele trei condiții de admisibilitate ale ordonanței președințiale.
Prin întâmpinarea formulată reclamanta D. I. a solicitat respingerea cererii de apel ca nefondată și, pe cale de consecință, menținerea ca legală și temeinică a soluției instanței de fond, reținându-se că vârsta și nevoile minorului impun ca acesta să fie alături de mama sa, toate acestea raportat la legalitatea și temeinicia sentinței apelate.
Prin răspunsul la întâmpinare, pârâtul D. F. a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii nefiind îndeplinite cele trei condiții de admisibilitate ale ordonanței președințiale.
În fața instanței de apel nu au fost solicitate probe noi. Intimata reclamantă a depus însă, la data de 24 septembrie 2015, procesul verbal încheiat între părți la data de 3 iulie 2015 cu ocazia luării de către mamă a minorului de la tată.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține că prin sentința civilă nr.2460/24.06.2015 pronunțată de către Judecătoria Târgoviște a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta D. I., în contradictoriu cu pârâtul D. F. și s-a stabilit locuința minorului D. A. E. născut la data de 03.06.2011 la mamă până la soluționarea cauzei înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr._, pârâtul fiind obligat la plata către reclamantă a sumei de 670 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Tribunalul reține că situația de fapt ce a generat litigiul de față se datorează controversei dintre părinți cu privire la stabilirea provizorie a locuinței minorului rezultat din căsătorie până la soluționarea definitivă a divorțului.
Două sunt motivele de apel invocate de către apelantul pârât în susținerea cererii sale de apel. Primul dintre motive, deși apelantul nu l-a invocat astfel, este cel ce vizează neîndeplinirea, în cauza de față, a condițiilor ordonanței președințiale iar al doilea motiv vizează greșita apreciere a instanței de fond cu privire la interesul minorului în stabilirea locuinței sale.
Analizând primul motiv de apel, tribunalul reține că acesta este total neîntemeiat câtă vreme chiar dispozițiile art. 920 Cod de procedură civilă permit instanței de judecată ca, pe tot timpul procesului de divorț, să ia, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei. Câtă vreme chiar textul de lege prezumă că în aceste cazuri există urgență, vremelnicie și neprejudecare a fondului, susținerile apelantului pârât nu au suport juridic și nu pot fi luate în considerare de tribunal. Instanța de fond putea aprecia și în mod direct, fără a mai analiza condițiile impuse de art. 996 Cod procedură civilă, că în cauză sunt îndeplinite toate cele trei condiții de admisibilitate a ordonanței președințiale.
Tribunalul constată că este neîntemeiat și al doilea motiv de apel, instanța de fond apreciind în mod corect că, în speța dedusă judecății, interesul superior al copilului este acela de a-i fi stabilită locuința la mama reclamantă intimată.
Conform dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viața de familie. Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal. Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Conform alin. 6 al aceluiași text de lege, în determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puțin următoarele: a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie; b) opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate; c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor;d) capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; e) menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.”
Tribunalul subliniază că în relațiile dintre părinți și copii trebuie să primeze interesul superior al copilului, iar părinții, de comun acord, trebuie să procedeze de așa manieră încât copiii să nu simtă că părinții sunt despărțiți. Din acest punct de vedere părinților le revine responsabilitatea de a se comporta matur, fără orgolii și resentimente.
Prin raportare la aceste aspecte, tribunalul apreciază că instanța de fond, la acest moment și fără a realiza o judecată asupra fondului cauzei ci doar pipăind acest fond, a procedat corect stabilind locuința minorului la mamă până la soluționarea divorțului dintre părți.
Din raportul de evaluare psihologică rezultă că minorul este normal dezvoltat pentru vârsta lui, este echilibrat, fără probleme de natură afectivă, fără traume psihice sau fizice, vesel, vioi, cooperant și degajat. Până la momentul despărțirii în fapt a soților, mama a fost cea care l-a îngrijit, iar copilul își iubește ambii părinți. Din referatele de anchetă socială rezultă că minorul dispune de condiții bune de locuit la ambii părinți, are o bunică paternă ce l-ar putea ajuta pe tată când acesta este la serviciu și doi bunici materni care ar putea ajuta mama când este, de asemenea la serviciu. Tatăl lucrează în ture și face naveta, mama lucrează 8 ore/zi. În esență, tribunalul apreciază că ambii părinți au condiții bune și disponibilitatea de a se îngriji de minor, ceea ce nu poate fi decât în interesul copilului. Cu toate acestea, câtă vreme părinții nu se înțeleg, instanța de judecată trebuie să decidă iar tribunalul apreciază că sentința instanței de fond este legală, urmând a o menține ca atare.
Analizând toate datele mai sus prezentate tribunalul apreciază, ca și instanța de fond că, la această vârstă și la acest moment, provizoriu, locuința minorului trebuie să fie la mamă până la soluționarea definitivă a divorțului. Chiar dacă bunica paternă a făcut dovada cu înscrisuri că s-ar putea ocupa în lipsa fiului său de minor, în cauză se pune în principal, problema posibilității efective a tatălui de a se ocupa de minor și nu a bunicii paterne. Chiar dacă minorul își iubește tatăl și a locuit o perioadă doar cu acesta și cu bunica paternă, aceasta nu înseamnă că nu s-ar simți mai confortabil în prezența mamei sale care îi cunoaște toate necesitățile mai bine întrucât ea l-a îngrijit încă de la naștere. În plus, la acest moment procesual, dacă tribunalul ar dispune altfel, ar însemna o nouă schimbare pentru minor având în vedere că, din luna iulie 2015, acesta se află deja la mama sa, ca urmare a executării sentinței instanței de fond.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 Cod procedură civilă, tribunalul urmează a respinge apelul. Ca parte căzută în pretenții, în temeiul dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă, apelantul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul pârât D. F., CNP_, domiciliat în . Români, ., județ Dâmbovița și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat M. Ț. cu sediul în Târgoviște, Calea București, nr. 40, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.2460/24.06.2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, intimată reclamantă fiind D. I., CNP_, domiciliată în ., sat. Ghirdiveni, ., județul Dâmbovița.
Păstrează în tot sentința apelată.
Obligă apelantul pârât la 350 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 24.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
L. B. M. M. Grațiela G.
J.f. M. C. I.
Dosar nr._
Judecătoria Târgoviște
Red.MM/Tehnored.CV/M.M.
Ex.4/02.10.2015
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 623/2015. Tribunalul... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|
