Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 623/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 623/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 3944/315/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 623
Ședința publică din data de 30 septembrie 2015
Președinte – B. Brînzică
Judecător – I. S.
Grefier - N. D.
Pe rol se află soluționarea apelului civil declarat de reclamantul U. D., domiciliat în Târgoviște, ., ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.2548 din 01.07.2015, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă U. D. E., domiciliată în ., ., județul Dâmbovița, având ca obiect – ordonanță președințială.
Prezența și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23.09.2015, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 30.09.2015.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr._, la data de 22.05.2015, reclamantul U. D. a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, în contradictoriu cu pârâta U. D., reintegrarea sa în imobilul casă de locuit din ., ., județ Dâmbovița.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că imobilul este coproprietatea celor două părți, că a constituit domiciliul comun, fiind construit parțial pe terenul cumpărat în timpul căsătoriei prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 431 din 27.02.2008 și parțial pe terenul ce aparținea părinților pârâtei, că prin sentința civilă nr. 1849 din 15.05.2015 a Judecătoriei Târgoviște s-a desfăcut căsătoria părților, prin acord, că în luna august 2014 a părăsit domiciliul comun, fiind alungat de pârâtă, care a considerat că prin divorț a pierdut și dreptul de coproprietate și că a fost nevoit să închirieze o garsonieră și deși a încercat să revină în imobil pârâta nu a fost de acord.
A apreciat că până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive are dreptul de a fi reintegrat în domiciliul comun, că în favoarea sa există aparența de drept.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 996-998 C.pr.civ. și a solicita încuviințarea probei cu înscrisuri.
Reclamantul a precizat că imobilul ce face obiectul cauzei se află la pct. 4 din adeverința depusă și anume „una construcție anexă în suprafață de 54 mp/1971”, nu are deschisă carte funciară, a fost edificat fără autorizație de construire, în regie proprie, neexistând proces verbal de recepție și că singurul act ce evidențiază aparența de drept în favoarea este înscrierea în Registrul agricol tip 2, vol. 5, poziția 30, fila 233 al Comunei Dragomirești.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
A arătat că nu există urgența, întrucât reclamantul a plecat benevol din domiciliul comun, în august 2014, așa cum recunoaște și a introdus cererea de față abia după un an de la plecare, că s-ar prejudeca fondul cauzei având în vedere că nu există în acest moment o cerere înregistrată pe rolul instanței în legătură cu care să fie necesară luarea măsurile solicitate, că părțile au dobândit bunuri pe care trebuie să le partajeze și că imobilul nu a fost construit în timpul căsătoriei, ci a fost îmbunătățit.
A mai arătat că nu este prejudiciat nici un drept al pârâtului, pentru partajarea bunurilor nefiind nevoie de reintegrarea reclamantului în imobil.
In urma administrării probei cu înscrisuri, prin sentința civilă nr.2548/01.07.2015, Judecătoria Târgoviște a respins cererea ca neîntemeiată.
P. a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul solicită să fie reintegrat în imobilul din care a plecat în mod voluntar în august 2014, acest din urmă fapt rezultând din cuprinsul cererii formulate de acesta coroborate cu susținerile pârâtei. Menționează în cerere faptul că despărțirea în fapt s-a produs în august 2014. Prin urmare, susținerea ulterioară a acestuia, pe aceeași pagină a cererii de chemare în judecată, potrivit căreia a fost alungat din domiciliul comun de pârâtă considerând că, odată cu divorțul, acesta ar fi pierdut dreptul de proprietate asupra casei de locuit, în condițiile în care divorțul a survenit la data de 15.05.2015, nu poate fi primită.
Potrivit art. 996 C.pr.civ., instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări., iar în condițiile alin. 3 al aceluiași articol, ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când există judecată asupra fondului.
Totodată, potrivit alin. 5 pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.
Instanța de fond a constatat că cererea de față nu îndeplinește condițiile cerute de textul legal mai sus citat, reclamantul nu a făcut dovada existenței aparenței unui drept.
Raportat la obiectul cererii, reintegrare în locuință, dreptul a cărui aparență ar trebui să existe ar fi un drept locativ sau un drept de proprietate.
Din actele depuse de reclamant nu rezultă aparența unui astfel de drept. Astfel, mențiunile din adeverința depusă la dosar potrivit cărora reclamantul figurează în registrul agricol cu construcții case de locuit edificate în anul 1971 nu creează o astfel de aparență, întrucât, pe de o parte, nu menționează adresa imobilului, pentru a putea stabili dacă este vorba de imobilul casă în cauză și, pe de altă parte, întrucât, se solicită reintegrarea într-un imobil casă construit în timpul căsătoriei cu pârâta, iar reclamantul este născut în anul 1975, deci anterior edificării construcțiilor.
Instanța de fond a mai reținut că dreptul de folosință în scop locativ exercitat asupra unui imobil nu este conferit în mod automat de existența dreptului de coproprietate, deoarece coproprietarii nu pot pretinde folosirea în comun a uneia și aceleiași locuințe, decât în caz de nevoie locativă și nu întotdeauna și în orice condiții. Când există neînțelegeri între coproprietari cu privire la folosirea materială a imobilului, reclamanții care au locuit acolo anterior formulării acțiunii au la îndemână procedura încetării coproprietății prin partaj, iar nu valorificarea dreptului de folosință pe calea acțiunii în reintegrare.
În cazul soților, coproprietari devălmași, dreptul de a folosi în comun o locuință este recunoscut de legislația specifică raporturilor nepatrimoniale din cadrul familiei și rezultă din noțiunea de domiciliu comun, care implică o conviețuire în aceeași locuință, dar folosirea unei locuințe și de către celălalt soț proprietar devălmaș, după pronunțarea divorțului, ține de rațiunea impusă de nevoia locativă, întrucât odată cu divorțul dispare obligația de sprijin material și de a avea un domiciliu comun.
Nu s-a invocat o astfel de nevoie de către reclamant, ci doar faptul că locuirea în altă parte ar presupune pentru reclamant efectuarea unor cheltuieli.
Măsura ce se solicită a se dispune de către instanță nu are un caracter urgent, în condițiile în care părăsirea imobilului a avut loc în urmă cu aproximativ un an de zile.
Simplul fapt că reclamantul trebuie să plătească chirie pentru un alt imobil, aspecte de altfel nedovedit în cauză, nu este de natură să dea cererii de față un caracter urgent.
Instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de ordonanță președințială și anume nu există aparența de drept și măsura ce se solicită a se dispune de către instanță nu are un caracter urgent.
Impotriva sentinței instanței de fond a declarat apel reclamantul, pe care o apreciază ca fiind nelegala si netemeinica, cu consecința încălcării unor atribute esențiale ale dreptului de proprietate - posesia si habitatia, solicitând admiterea apelului si schimbarea in tot a hotărârii apelate, pe fond admiterea cererii asa cum a fost formulata si reintegrarea reclamantului in imobilul casa de locuit situat in ., ., județul Dambovita, imobil care este coproprietatea apelantului si a intimatei parate.
Motivând cererea, apelantul a arătat că, în raport de condițiile de admisibilitate impuse de procedura ordonanței presedintiale, instanța de judecata investita avea obligația sa constate daca in favoarea reclamantului exista aparenta de drept: in cauza, reclamantul apelant a făcut dovada faptului ca imobilul casă de locuit in care solicita reintegrarea este coproprietatea sa si a fostei soții U. D. E., fiind edificat in timpul căsătoriei, imobil care a constituit domiciliul comun pe toata perioada căsniciei.
Sub acest aspect, apreciază ca nu este îndeplinită această condiție de admisibilitate a cererii de ordonanța presedintiala.
In ceea ce privește celelalte condiții impuse de
legiuitor (cazuri grabnice, păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin
intârziere, prevenirea unei pagube iminente, înlăturarea piedicilor ce
s-ar ivi cu prilejul unei executări), apelantul a arătat atât in motivarea cererii,
cat si in timpul dezbaterilor pe fond, ca își întemeiază ordonanța
presedintiala pe teza a II-a din art.996 alin.l NCPC, respectiv păstrarea
unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, astfel că cererea trebuia
analizata de către prima instanța in raport de si in limitele temeiului
de drept invocat.
Apelantul a mai arătat că, dupa pronunțarea sentinței de divorț, fosta soție l-a alungat din domiciliul conjugal comun, considerând ca odată cu divorțul, nu mai are niciun drept asupra casei de locuit in care trăise pana atunci. Rămânând fără locuința, a fost nevoit să își caute locuință prin închirierea unei garsoniere in Targoviste. Aceasta procedura incumba asupra sa obligația de a plăti costul chiriei desi, daca dreptul de coproprietate (cu atributele inerente: posesie si habitatie) i-ar fi fost respectat, nu i se crea o paguba prin nevoința de a plăti o chirie.
Solicită ca instanța de apel să rețină necesitatea păstrării dreptului unui coproprietar de a se bucura de toate atributele acestei calități, inclusiv (sau mai ales) acela de a locui în imobil. Se încalcă practica judiciara a aceleiași instanțe (Judecătoria Targoviste), in situații similare sau chiar in acele cazuri in care argumentele erau mult mai slabe decât cele prezentate de mine.
In acest sens, supune atenției instanței de control judiciar soluția (sentința) pronunțata in dosarul nr._/315/2014: instanța (in compunerea completului de judecata de la acel moment) a admis o cerere de ordonanța presedintiala cu obiect reintegrare, in condițiile in care solicitantul era plecat din acel imobil de 13 ani de zile. Soluția a fost menținută si in apel, Tribunalul Dambovita pronunțând decizia civila nr.353/15.05.2015, ceea ce semnifica aprecierea ca legala si temeinica definitiv a soluției de reintegrare.
In spiritul predictibilitatii care trebuie sa guverneze orice proces, al echității si al tratamentului egal, îndeplinind si cerința art.6 din Protocolul 1 al CEDO (dreptul la un proces echitabil), apelantul solicită instanței de control judiciar să aibă în vedere practica judiciară în care alte părți au obținut reintegrarea in imobile asupra cărora dovediseră doar aparenta de drept.
In măsura in care Judecătoria Targoviste va expune si alte considerente in argumentarea soluției de respingere, apelantul își rezervă dreptul sa completez motivele, daca situația o va impune.
A solicitat admiterea apelului si schimbarea in tot a hotărârii atacate.
In drept, cererea de apel a fost întemeiată pe dispozițiile art.466 alin.l rap.la art.999 alin.l NCPC, art.999 alin.3 NCPC, art. 480 alin.2 teza I NCPC (in sensul admiterii apelului si schimbării in tot a hotărârii atacate), art.555 Noul cod civil (respectarea dreptului de proprietate si a atributelor acestui drept civil fundamental).
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.996 alin.1 Cod procedură civilă, instanța de judecata, stabilind ca in favoarea reclamantului exista aparenta de drept, poate să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere ori pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar mai putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Textul de lege stabilește astfel condițiile de admisibilitate ale unei cereri de ordonanță președințială respectiv, aparenta dreptului ce se solicita a fi protejat, urgența și caracterul vremelnic al măsurii ce se va lua iar din alin.5 al aceluiasi articol condiție mai rezultă o a patra condiție, respectiv neprejudecarea fondului cauzei.
Reține tribunalul că ordonanța președințială prin esența ei, astfel cum este reglementată de art.996 C.proc.civ., reprezintă o procedură specială, prin care legea îngăduie să se dea o rezolvare vremelnică și fără prejudecarea fondului unor situații al căror caracter urgent nu îngăduie să se aștepte desfășurarea procedurii de drept comun.
Analizând aceste condiții, prin raportare la situația de fapt și față de motivele invocate de reclamant, tribunalul apreciază ca in cauza, conditiile aparentei dreptului si urgenta măsuri ce se solicita a fi dispusa nu sunt îndeplinite, astfel cum in mod corect a retinut instanta de fond.
Referitor la conditia aparentei dreptului, simpla imprejurare a faptului ca imobilul in care se solicita reintegrarea a constituit domiciliul comun al fostilor soti, nu este suficienta pentru a crea in favoarea reclamantului aparenta unui drept de coproprietate ce se impune a fi protejat de urgenta. Astfel, reclamantul a depus la dosar un contract de vanzare cumparare a unei suprafete de teren, pe care sustine ca ar fi edificat impreuna cu fosta sotie, ulterior anului 2008 un imobil cu trei camere in suprafata de 72 mp, evidentiat la pct.4 din adeverinta aflata la fila 21 ds.fond. Pe de o parte in adeverinta nr. 6196/05.06.2015, la pct 4 este mentionata o constructie anexa in suprafata de 54 mp din 1971, iar pe de alta parte aceasta anexa, ca de altfel toate constructiile mentionate in adeverinta respectiva se regasesc si in certificatul de mostenitor nr. 41/2011,eliberat de pe urma defunctului M. N., tatal paratei, bunuri a caror beneficiara exclusiva este fiica sa, parata U. D. E..
In ceea ce priveste urgenta, tribunalul retine ca aceasta nu este in nici un fel probata. Astfel prin nici o proba administrata in cauza nu s-a dovedit ca reclamantul a fost izgonit din fostul domiciliu comun, din contra din cuprinsul cererii de chemare in judecata rezultand ca parasirea locuintei s-a facut de bunavoie de catre reclamant, la data despartirii in fapt in august 2014, anterior pronunțării sentintei de divorț . De asemenea nu s-a dovedit ca reclamantul a fost si este împiedicat de parata sa revina in fostul domiciliu comun, chiar acesta sustinand in concluziile pe fond, consemnate in practicaua sentintei atacate (fila 41 paragraful 2), ca a apelat la aceasta procedura pentru a evita un scandal. Nu s-a probat nici faptul ca reintegrarea reclamantului in locuinta ar fi o masura absolut necesara, in sensul ca acesta nu are unde locui sau locuieste in conditii improprii.
Față de considerentele mai sus expuse, constatând că hotărârea atacata este legala si temeinica, tribunalul conform art.480 din Noul Codul de Procedură Civilă, va respinge apelul ca nefondat și va păstra sentința atacată .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge apelul declarat de reclamantul U. D., domiciliat în Târgoviște, ., ., împotriva sentinței civile nr.2548 din 01.07.2015, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă U. D. E., domiciliată în ., ., județul Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 30.09.2015.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | |
B. Brînzică | I. S. |
GREFIER
N. D.
J.f. N. M. A.
Judecătoria Târgoviște
Dosar fond nr._
Red. B.B. / Tehnored. D.N.
1.10.2015/4 exemplare
| ← Fond funciar. Decizia nr. 233/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Cereri. Decizia nr. 578/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
