Contestaţie la executare. Decizia nr. 1032/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1032/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 30733/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr. 1032
Ședința publică de la 30 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. M. - judecător
Judecător L. L. B.
Judecător D. G.
Grefier A. B.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul contestator S. C. MARFĂ SA, împotriva sentinței civile nr. 1887/04.02.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. M. C., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic P. N., pentru intimatul Municipiul C. prin Primar, lipsă fiind recurentul contestator S. C. MARFĂ SA.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe recurs.
Consilier juridic P. N., pentru intimatul Municipiul C. prin Primar, solicită instanței respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate ca legală și temeinică.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 19.11.2012, sub nr._, contestatoarea S.N.T.F.M. C. MARFA SA, în contradictoriu cu intimata P. M. C. a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._/17.10.2012 și a somației nr._/17.10.2012, solicitând în principal admiterea contestației și anularea actelor de executare, iar în subsidiar îndreptarea actelor de executare, prin obligarea intimatei la emiterea unor acte de executare în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
A solicitat de asemenea suspendarea executării silite în temeiul art.184 Cod Procedură Fiscală.
În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a arătat că actele de executare sunt emise cu încălcarea normelor legale în materie.
În temeiul art.4 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 a invocat în preambul excepția de nelegalitate a deciziilor de impunere pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren în cazul contribuabililor persoane juridice, a deciziei nr._ referitoare la obligațiile de plată accesorii, precum și a notei de plată din 26.09.2012, emise de către P. M. C. solicitând instanței să sesizeze instanța competentă de contencios administrativ și să suspende cauza.
Pe fond, a arătat că la data de 31.10.2012 a primit prin poștă somația și titlul executoriu contestate, iar la data de 01.11.2012 a achitat următoarele sume de bani: 89,79 lei cu OP nr.139, 2241,99 lei cu OP nr. 140, 0,01 lei cu OP nr. 141 și 5,22 lei cu OP nr.142.
A menționat în continuare că suma de 510.267,31 lei nu a achitat-o, deoarece îi este impusă în mod greșit într-o măsură covârșitoare.
Astfel, la data de 14.09.2012, prin adresa nr._ P. C. a notificat-o ca în termen de 15 zile să depună declarație de impunere pentru stabilirea taxei pe teren pentru terenul proprietate de stat ce face obiectul contractelor de închiriere nr.62/_ și nr. 1/6720/B/07.10.2009.
A depus la pârâtă declarația fiscală de impunere nr._/25.09.2012 și urmare a acesteia, pârâta i-a comunicat înscrisurile care stau la baza actelor contestate, stabilind în mod eronat în sarcina contestatoarei, taxe pe teren (impozite) și majorări pentru perioada ianuarie 2007 – ianuarie 2012, în prezent acestea făcând parte din suma de 510.267,31 lei.
Conform prevederilor legale în vigoare pentru perioada ianuarie 2007-ianuarie 2012, aceste obligații bănești trebuiau impuse încă de atunci în sarcina persoanei juridice de la care a închiriat terenul care face obiectul acestor taxe, respectiv CNCF C. SA, în temeiul dispozițiilor art.256, alin.3 Cod Fiscal, valabil pentru perioada la care face referire, deoarece acaesta avea calitate de titular al dreptului de administrare pentru terenurile statului. În această perioadă, ca și în prezent, S. C. MARFĂ SA avea doar calitatea de subcontractant conform contractelor de închiriere nr.62/_ din 01.01.2006 și 1/6720/B/07.10.2009.
S-a făcut referire în continuare la prevederile art.13, lit.d din contractul de închiriere nr.62/_ și art.9, alin.2 din contractul de închiriere nr.1/6720/B/07.10.2009 și ale ordinului MLPTL nr.461/26.03.2003.
Pe cale de consecință P. M. C. trebuia începând cu ianuarie 2007 să stabilească în sarcina CNCF C. SA obligațiile de plată privind taxa pe terenuri, iar CNCF C. SA a prevăzut în consecință în contract posibilitatea recuperării taxelor, pe care trebuia să le achite statului, de la chiriașul S. C. MARFA SA.
A învederat că până la data de 31.01.2012 când a intrat în vigoare HG 50/2012 nu exista posibilitatea legală ca statul să impoziteze direct chiriașul, adică utilizatorul final al terenului.
Pentru perioada ianuarie 2007– ianuarie 2012 nu se poate aplica textul de lege menționat de intimată în notificarea nr._/14.09.2012, deoarece nu era în vigoare.
Deci contestatoarea nu datorează taxa pe teren pentru perioada ianuarie 2007–ianuarie 2012 și, în consecință nici majorările aferente acestei perioade. Deși la data de 17.09.2010 a depus declarație fiscală pentru stabilirea impozitului pe teren, la acea dată intimata în mod corect a apreciat că nu există temei legal pentru a le comunica deciziile de impunere aferente ultimilor 5 ani calculați din 2010, înapoi.
Mai mult, știind că S. C. MARFĂ SA nu datorează taxa pe teren și majorări la momentul anului 2010, intimata le-a comunicat verbal să depună o cerere de retragere a declarației fiscale care tocmai fusese înregistrată la aceasta. În acest sens a depus cererea nr. R2/1405/25.11.2010 pe care pârâta a luat-o în considerare și nu le-a mai comunicat nici o decizie de impunere.
A menționat că, împotriva înscrisurilor care stau la baza actelor de executare contestate a formulat de asemenea o contestație pe care a expediat-o la emitent, acesta primind-o cu confirmare poștală în data de 15.10.2012, însă până la data prezentei nu a primit nici un răspuns.
În drept, a invocat prevederile art.148, 172 și urm. C.Pr.Fisc., art. 256 C.Fisc., pct. 73 al. 2 ind. 3 HG 44/2004, C.pr.civ.
În dovedirea cererii contestatorul a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: somația nr._/17.10.2012 și titlul executoriu nr._/17.10.2012, contractele de închiriere nr. 62/_ și nr. 1/6720/B/07.10.2009, declarație fiscală din data de 15.09.2010, cererea nr. R2/1405/25.11.2010, confirmare de primire, notificarea nr._/2012, declarație fiscală/25.09.2012, decizii de impunere, notele de plată din 11.09.2012 și din 26.09.2012, Ordinul MLPTL nr. 461/2003, contestația nr. CZ1.1/11.10.2012 și actul nr. CZ1.1/431/24.10.2012.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 194 lei conform chitanței nr._-66-0065/07.03.2011, depusă la dosarul cauzei la fila 11 și timbru judiciar în cuantum de 0,5 lei.
Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către P. C., Direcția de Impozite și Taxe Locale pentru a comunica în copie certificată dosarul de executare silită, privind-o pe pârâtă, înscrisurile fiind comunicate cu adresa nr._/20.12.2012.
Prin încheierea de ședință din data de 07.01.2013, instanța a respins cererea de suspendare a executării silite și cererea privind sesizarea instanței competente de contencios administrativ pentru soluționarea excepției de nelegalitate, formulate de către contestatoare.
Instanța a încuviințat pentru contestatoare proba cu înscrisuri, apreciind în raport de dispozițiile art.167, alin.1 Cod Procedură civilă că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă cauzei întrucât poate să ducă la dezlegarea în fond a pricinii.
Prin sentința civilă nr. 1887/04.02.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea S.N.T.F.M. C. MARFĂ SA, în contradictoriu cu intimata P. M. C., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel,, instanța a reținut următoarele:
În fapt, la data de 26.09.2012 intimata P. M. C. a emis deciziile de impunere nr._ pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren în cazul contribuabililor persoane juridice pentru anul 2012 prin care s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligația de plată către intimată a sumei de 48.010 lei cu titlu de taxă teren, nr._ pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren în cazul contribuabililor persoane juridice pentru anul 2011 prin care s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligația de plată către intimată a sumei de 50.288 lei cu titlu de taxă teren, nr._ pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren în cazul contribuabililor persoane juridice pentru anul 2010 prin care s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligația de plată către intimată a sumei de 50.288 lei cu titlu de taxă teren, nr._ pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren în cazul contribuabililor persoane juridice pentru anul 2009 prin care s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligația de plată către intimată a sumei de 45.528 lei cu titlu de taxă teren, nr._ pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren în cazul contribuabililor persoane juridice pentru anul 2008 prin care s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligația de plată către intimată a sumei de 45.528 lei cu titlu de taxă teren, nr._ pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren în cazul contribuabililor persoane juridice pentru anul 2007 prin care s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligația de plată către intimată a sumei de 45.528 lei cu titlu de taxă teren.
De asemenea, intimata P. M. C. a emis și decizia de impunere nr._ referitoare la obligațiile de plată accesorii prin care s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligația de plată către intimată a sumei totale de 219.340,89 lei cu titlu de accesorii.
Ulterior expirării termenului de plată a obligațiilor către intimată, înscrise în Deciziile de impunere menționate, în conformitate cu dispozițiile art. 141 din OG nr. 92/2003, s-au emis către contestatoare somația nr._/17.10.2012 și titlul executoriu nr._/17.10.2012 pentru suma totală de 510.267,31 lei din care suma de 285.164 lei reprezentând impozite și taxe teren și suma de 225.103, 31 lei reprezentând penalități.
În drept, potrivit art.110 alin.3 C.proc.fiscală, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii.
În acest sens, în dispozițiile cu caracter explicativ cuprinse în pct. 107.1 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Codului de procedură fiscală, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1050/2004, sunt enumerate următoarele titluri de creanță fiscală: a) decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii; b) declarația fiscală, angajamentul de plată sau documentul întocmit de plătitor prin care acesta declară obligațiile fiscale, în cazul în care acestea se stabilesc de către plătitor, potrivit legii; c) decizia prin care se stabilește și se individualizează suma de plată, pentru creanțele fiscale accesorii, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, stabilite de organele competente; d) declarația vamală pentru obligațiile de plată în vamă; e) documentul prin care se stabilește și se individualizează datoria vamală, inclusiv accesorii, potrivit legii; f) procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligațiile privind plata amenzilor contravenționale; g) ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte în cazul amenzilor, al cheltuielilor judiciare și al altor creanțe fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanța judecătorească.
Conform dispozițiilor art. 141 din codul de procedura fiscală, titlul de creanță fiscală devine titlu executoriu fiscal la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent, ori în alt mod prevăzut de lege.
Având în vedere prevederile legale mai sus menționate, instanța reține că Deciziile de Impunere nr._, nr._/26.09.2012, nr._/26.09.2012, nr._/26.09.2012, nr._/26.09.2012, nr._/26.09.2012 reprezintă titluri de creanță.
Potrivit art.205 alin. 1 C.proc. fiscală, împotriva titlului de creanță (precum și împotriva altor acte administrative fiscale) se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Obiectul acestei contestații îl constituie, potrivit art. 206 alin. 2 C.proc.fisc., sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlul de creanță sau în actul administrativ fiscal atacat, iar conform dispozițiilor art. 206 alin. 3 din OG nr. 92/2003 contestațiile se depun la organul fiscal, respectiv vamal, al cărui act administrativ este atacat și nu este supusă taxelor de timbru.
În conformitate cu dispozițiile art. 218 alin. 2 C.proc.fisc., deciziile emise în soluționarea acestor contestații pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Prin Decizia nr. XIV/05.02.2007 pronunțată în recursul în interesul legii de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație si Justiție s-a statuat ca dacă pentru contestarea titlului de creanță fiscală nu s-a reglementat accesul la o instanță judecătorească, pe calea contestației la executare împotriva titlului executoriu fiscal, adresată instanței de judecată, pot fi invocate și apărări de fond cu privire la însăși validitatea creanței fiscale.
Ca urmare, posibilitatea formulării de apărări de fond împotriva titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzistă numai în măsura în care actul ce constituie titlu de creanță fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ-fiscal.
În speță, instanța constată că motivul de contestație invocat de către contestator constă în aceea că suma pentru care s-a început executarea, a fost calculată în mod greșit. Or, acest motiv vizează însuși fondul deciziilor de impunere nr._, nr._ din data de 26.09.2012, nr._ din data de 26.09.2012, nr._ din data de 26.09.2012, nr._ din data de 26.09.2012, nr._/26.09.2012, iar împotriva acestor acte care constituie titluri de creanță (potrivit dispozițiilor art. 28 coroborate cu cele ale art. 110 alin. 3 din C.proc.fisc.), contestatorul a avut la îndemâna calea contestației administrative întemeiate pe dispozițiile art. 205 C.proc.fisc.
Având în vedere că titlurile de creanță fiscală puteau fi atacate pe calea contestației administrative și apoi pe calea contenciosului administrativ-fiscal, contestatorul beneficiind de dreptul de acces la o instanță judecătorească, conform dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, instanța apreciază că nu pot fi puse în discuție apărări de fond împotriva titlului executoriu pe calea contestației la executare.
Prin urmare, instanța nu poate examina motivele invocate de contestatoare, care vizează exclusiv existența creanței fiscale cuprinse în titlurile de creanță.
În aceste condiții, instanța constată că executarea silită pornită în temeiul titlului executoriu nr._/17.10.2012, care are la baza deciziile de impunere menționate anterior, decizii ce nu au fost anulate în procedura administrativă prealabilă prevăzută de Codul de Procedură fiscală sau instanța judecătorească, este conformă cu prevederile legale.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanța a respins contestația la executare, ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea S.N.T.F.M. C. MARFĂ SA, arătând că nu datorează taxa pe teren pentru perioada ianuarie 2007- ianuarie_ și nici majorări aferente acestei perioade. De asemenea nu datorează taxa pe teren și majorări pe anul 2010, are au fost stabilite cu nerespectarea prevederilor legale.
Analizând actele și lucrările cauzei, tribunalul constată că recursul nu este fondat.
Astfel, cum în mod corect s-a stabilit de către prima instanță, împotriva titlului de creanță emis în bata deciziilor de impunere necontestate în procedura contenciosului administrativ, nu pot fi invocate apărări de fond în cadrul contestației la executare.
Existența și întinderea creanței fiscale nu poate fi determinată în contestația debitoarei, astfel încât în temeiul art.312 C.proc.civ., recursul acesteia va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurentul contestator S. C. MARFĂ SA, împotriva sentinței civile nr. 1887/04.02.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. M. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Mai 2013.
Președinte, L. M. | Judecător, L. L. B. | Judecător, D. G. |
Grefier, A. B. |
Red.jud.L.M.
Tehn.F.M./2 ex.
Jud.fond:L.T.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 824/2013. Tribunalul DOLJ | Suspendare provizorie. Decizia nr. 1972/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
