Legea 10/2001. Sentința nr. 132/2013. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 132/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 7642/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 132/2013
Ședința publică de la 09 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. O.
Grefier C. D. A.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta D. N.
În contradictoriu cu pârâții P. M. C. și M. C., având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin apărător D. L. care depune la dosar împuternicirea avocațială nr._ emisă de Baroul D., lipsă fiind reprezentanții pârâților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța acorda cuvantul asupra excerției tardivității actiunii
Apărătorul reclamantei solicită instanței de judecată respingerea acestei excepții, intrucat recipisele au fost comunicate autoarei sale M. E. insa numai reclamanta putea sa le primeasca in imobilul din C., ..59, autoarea sa fiind imobilizata la pat.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului D. la data de 08.04.2013, reclamanta D. Nicolița a chemat in judecata pe paratii P. mun. C. si mun. C. solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna anularea Dispozitiei Primarului mun. C. nr._/22.08.2007 si restituirea in natura a suprafetei de 1570 mp, teren situat in C., ..95, jud. D..
In motivare, reclamanta a aratat ca este mostenitoarea defunctilor M. E. si M. M., fiind înfiată de catre acestia, astfel cum reiese din decizia nr.440/1997 a fostului Consiliu Popular C.. Parintii sai sunt legatari testamentari in baza testamentului autentificat sub nr.739/941/22.05.1958 ai numitei . L., care la randul său a dobandit terenul situat in Crauiva, ..95 prin actul dotal autentificat sub nr. 1735/903 a Tribunalului D., prin moștenire de la tatal sau M. N..
Deși acest teren exista si in prezent, a mai precizat reclamanta, notificarea nr.1748/N/2001, formulata de autoarea sa M. E., a fost respinsa in totalitate .
In continuare, reclamanta a susținut ca nu a avut cunostinta despre emiterea Dispozitiei Primarului mun. C. nr._/22.08.2007 si, mai mult, nu a reușit să intre in posesia acesteia cu toate demersurile efectuate
In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001
In sustinere, reclamanta a depus la dosar in xerocopii, urmatoarele inscrisuri: adresa nr._/20.02.2013, certificat de mostenitor, testament, schita cadastrala, decizie nr.440/18.11.1977, certificat de mostenitor nr.44/23.07.1999, acte de stare civila, cerere inregistrata sub nr._/16.04.2013
La data de 08.05.2013, paratii au depus intampinare, invocand pe cale de exceptie tardivitatea actiunii in raport de prevederile art.26 din Legea nr.10/2001, iar pe fond respingerea ca nefondata a actiunii intrucat reclamanta nu a facut dovada calitatii de pesroana indreptatita la restituire conform Legii 10/2001, desi, prin adresa nr._/13.01.2003 i-a fost pus in vedere notificatoarei de a depune inscrisurile acolo mentionate, inscrisuri care nu au fost depuse.
In sustinere, paratii au depus actele care au stat la baza emiterii dispozitiei Primarului mun. C. nr._/22.08.2007
La data de 23.05.2013, reclamanta a depus răspuns la intampinare, solicitand respingerea exceptiei tardivitatii actiunii, intrucat momentul de la care a inceput sa curga termenul stabilit de lege pentru formularea contestatiei nu a fost dovedit prin recipisele atasate intampinarii, autoarea sa fiind imobilizata la pat la acel moment. In ceea ce priveste fondul cauzei, reclamanta a aratat ca in mod gresit paratele, prin dispozitia contestată au respins cererea de retrocedare, intrucat prin testamentul autentificat sub nr.739/941/22.05.1958, numita . L. a testat intregul imobil in suprafata de 2000 mp legatarilor M. E. si M. M..
Analizand cu prioritate exceptia tardivitatii cererii de chemare in judecata, invocata de parati prin intampinare, in conformitate cu disp. art. 248 N.C.P.C.., instanta retine urmatoarele :
In fapt, prin dispozitia Primarului mun. C. nr._/22.08.2007 a fost respinsa cererea de restituire in natura sau prin echivalent a imobilului situat in C., ..95, jud. D., solicitat de numita M. E., intrucat solicitanta nu are calitatea de persoana indreptatita in sensul art.3 si art.4 din Legea nr.10/2001 rep. Cu modificarile ulterioare
Prin cererea introductiva, inregistrata pe rolul Tribunalului D. la data de 08.04.2012, reclamanta D. N. a contestat dispozitia anterior mentionata, in sensul anularii acesteia si restituirii catre aceasta, in natura, a suprafetei de 1570 mp situat in C., ..95, jud. D.
Potrivit disp.art. 26 alin.3 din Legea nr.10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
In speta, notificarea nr.1748/N/2001 (fila 38) a fost formulata de catre autoarea reclamantei, M. E., indicand adresa de domiciliu C., ..59, jud. D..
Ori, dispozitia de respingere a notificarii a fost comunicată petentei la data de 04.09.2008, astfel cum reiese din confirmarea de primire depusa la dosar (fila 44 verso) . Sustinerea reclamantei conform careia in mod gresit recipisele de comunicare au fost emise pe numele mamei sale M. E. intrucat aceasta era imobilizata la pat, nu poate fi însușită de instanță.
Astfel, notificarea nr. 1748/N/2001 a fost adresata Primariei mun. C. de catre numita M. E., in calitate de persoana indreptatita conform art.22 alin.1 din Legea nr. 10/2001, indicand adresa de domiciliu ca fiind C., ..59, jud. D. .
Ca atare, comunicarea dispozitiei contestate pe numele autoarei reclamantei, titulara a cererii de retrocedare a imobilului anterior mentionat respecta conditiile disp.art. 25 alin.3 din Legea nr.10/2001.
Cum termenul de 30 de zile prev. de art. 26 alin.3 din Legea nr.10/2001 a inceput sa curga la data de 04.09.2008 iar contestatia promovata in temeiul dispozitiilor art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 a fost inregistrata la data de 08.04.2013, Tribunalul va aprecia ca fiind intemeiata exceptia tardivitatii astfel incat o va admite si, pe cale de consecinta ,va respinge cererea de chemare in judecata ca fiind tardiv formulata
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității acțiunii invocată de pârâte prin întâmpinare.
Respinge acțiunea formulata de reclamanta D. N., domiciliata in mun. C., ..15 ab, ., jud. D., in contradictoriu cu paratii P. mun. C. si mun. C., ca fiind tardiv introdusă.
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Septembrie 2013
P., GREFIER,
M. O. C. A.
Red. Jud. MO
Tehnored. CA
4ex./25.09.2013
← Legea 10/2001. Sentința nr. 34/2013. Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 20/2013. Tribunalul DOLJ → |
---|