Contestaţie la executare. Decizia nr. 20/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 20/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 3412/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 20/2013
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. E. N.
Judecător R. L. Z.
Judecător G. C. F.
Grefier C. C. S.
Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatoarea DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ D. în contradictoriu cu intimata B. I., terț.poprit T. M.. C. împotriva sentinței civile nr._ din 05 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 15.02.2012 contestatoarea Direcția de S. D. a chemat în judecată pe pârâta Bătățeanu I. formulând contestație la executare împotriva înființării popririi de către Biroul Executorului judecătoresc I. M. în baza titlului executoriu ce-l constituie sentința civilă nr. 2248/19.11.2008 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._/63/2008.
În motivare a arătat că prin decizia mai sus amintită a fost obligată la plata drepturilor salariale, drepturi reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare fiecare în cuantum de 25 % din salariul de bază.
A mai arătat că la data de 06.02.2012 le-a fost comunicată înființarea popririi în dosarul nr. 258/E/_12 până la concurența sumei de 2859, 42 lei ce reprezintă debit conform titlului precum și cheltuieli de executare.
Având în vedere prevederile art.1 din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar: „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a)în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b)în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;c)în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
In conformitate cu dispozițiile art. 43, alin. 1 din Legea 293/_ privind legea bugetului pentru anul 2012 prevede plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut in acest an prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, din sumele aprobate la titlul "Cheltuieli de personal", în mod eșalonat în tranșe trimestriale egale.
De asemenea, la art. 1, alin.2 din actul normativ amintit se prevede că:" în cursul inului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept".
Instituirea acestei măsuri a fost determinată de existența unui număr substanțial de cauze având ca obiect acordarea de drepturi salariale, care a condus la o imposibilitate a autorității statale de a executa hotărârile judecătorești pronunțate deja în această materie, în special în actualul context de acută criză economică.
Potrivit cerințelor impuse de art. 21 din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, autoritatea publică este ținută a constitui un arsenal de mijloace care să permită executarea hotărârilor judecătorești, executare văzută ca integrantă a procesului civil, fără a cărei finalizare dreptul de acces la justiție nu poate fi calificat ca real și efectiv.
Tocmai de aceea autoritățile dispun de un termen rezonabil pentru a identifica mijloacele adecvate de punere în executare a hotărârilor judecătorești, acest termen neputând însă să depășească ceea ce este strict necesar pentru a găsi soluțiile cele mai potrivite în situațiile excepționale date. în acest sens sunt relevante Hotărârea din 17 iunie 2003 a Curții Europene a drepturilor Omului, pronunțată în Cauza Ruianu împotriva României, paragraful 66, publicată în torul Oficial al României, Partea I, nr. 1.139 din 2 decembrie 2004; Hotărârea din 19 martie 1997, pronunțată în Cauza Hornsby împotriva Greciei, paragraful 45; Hotărârea din 28 iulie 1999, pronunțată în Cauza Immobiliare Saffi împotriva Italiei, paragraful 66; Hotărârea din 7 mai 2002, pronunțată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, paragraful 34, și Hotărârea din 31 martie 2005, pronunțată în Cauza Matheus împotriva Franței, paragraful 34.
În drept prevederile art. 399- 401 C.pr.civ.
S-a solicitat judecarea cauzei în baza art. 242 C.pr.civ, în lipsa reclamantei.
Instanța a dispus în baza rolului activ în materie probatorie, reglementat de art. 129, alin. 5 C.p.civ., emiterea unei adrese către B. I. M. în vederea înaintării unei copii certificate a dosarului de executare nr. 258/E/2009, aceasta fiind înaintat la data de 28.02.2012.
Prin încheierea de ședință din data de 29.02.2012 instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de terț poprit a Trezoreriei M.. C..
La data de 09.05.2012 Direcția de S. Publică D. a depus precizare la acțiunea introductivă în care a menționat că datorită faptului că la data de 24.04.2012 unitatea și-a îndeplinit obligația de plată în conformitate cu dispozițiile art. 43, alin.1 din Legea 293/_ privind legea bugetului de stat anul 2012, care prevede ca plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin legea nr. 230/2011, din sumele aprobate la titlul "Cheltuieli de personal", în mod eșalonat în tranșe trimestriale egale, precizează că înțelege să conteste și cheltuielile de executare cuprinse în procesul verbal anexat înființării popririi de creanță în sumă de 1414,30 lei.
Solicită respingerea acestora ca fiind nejustificate atâta timp cat sumele nu erau scadente si exigibile, iar executarea in sine a fost pornita in mod nelegal datorită dispozițiilor art. 1, alin.2 din O.U.G. nr.71/2009 unde se prevede că:" în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept." mult decât atât instituția si-a îndeplinit obligația de plata pornind executarea de buna prin acordarea primei transe din sumele datorate. A atașat copie de pe ștatul de plată la sumelor datorate și achitate.
La data de 27.06.2012 Direcția de S. Publică D. a depus precizare la acțiunea introductivă ce are ca obiect contestație la executare, precizând că înțelege să conteste cheltuielile de executare cuprinse în procesul verbal ce conține cheltuieli de executare pentru procentul de 5 % din titlul anexat înființării popririi de creanță întocmit la data de 30.01.2012 și comunicat instituției în data de 06.02.2012 în sumă de 108, 57 lei. Arată că dintr-o eroare a precizat că cheltuielile de executare sunt în cuantum de 1414, 30 lei, acestea fiind cuprinse în procesul verbal întocmit în data de 24.06.2009 comunicat odată cu înființarea popririi de creanță fiind calculate la valoarea întregului titlu executoriu.
Prin sentința civilă nr._/05.09.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ , a fost respinsă contestația formulată de Direcția de S. Publică D., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2248 /19.11.2008 pronunțată de Tribunalul D.-Secția C. Administrativ și Fiscal in dosarul nr._/63/2008, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1025/03.03.2009 a Curții de Apel C., a fost obligată parata Direcția de S. Publică D. să acorde creditoarei B. I. suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare in procent de 25% pentru fiecare supliment, începând cu data de 01.10.2005 si pana la data pronunțării deciziei, sumele urmând a fi actualizate la data executării.
Întrucât debitoarea nu a executat benevol obligația impusa in sarcina sa, creditoarea a declanșat executarea silită, fiind format dosarul de executare nr. 258/E/2009 al B. I. M..
La data de 30.06.2009, creditoarea a formulat cerere de executare silită, iar la data de 04.01.2010 B. I. Mireca a emis somație către debitoare pentru a se conforma dispozițiilor din titlul executoriu.
La data de 30.01.2012 B. I. M. a dispus înființarea popririi in mâinile terțului poprit T. C. asupra conturilor deschise de contestatoare pentru acoperirea sumei de 2859,42 lei, reprezentând 5% din debitul stabilit conform titlului executoriu- sentinta nr. 2248 /19.11.2008 pronunțată de Tribunalul D., întocmindu-se procesul-verbal privind cheltuielile de executare în suma de 108,57 lei.
Analizând cu prioritate cererea de suspendare a executării silite, instanța apreciază că, față de cerința ca titlurile executorii să fie duse la îndeplinire într-un termen cât mai scurt, în vederea realizării drepturilor creditorului urmăritor, suspendarea executării apare ca măsura excepțională, care are rolul de a preîntâmpina un prejudiciu ce ar putea fi determinat de continuarea executării silite iar simpla depunere a cauțiunii nu atrage in mod automat acordarea acesteia.
Instanța a constatat că, în cauză, contestatoarea nu a făcut dovada iminentei producerii unui prejudiciu ireparabil prin punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2248 /19.11.2008 pronunțată de Tribunalul D.-Secția C. Administrativ și Fiscal in dosarul nr._/63/2008, astfel încât cererea privind suspendarea executării silite este neîntemeiata si o va respinge.
Analizând motivele de nulitate ale adresei de înființare și a procesului-verbal privind cheltuielile de executare în suma de 108,57 lei emise în dosarul de executare nr. 258/E/2009, la data de 30.01.2012 și comunicate contestatoarei la data de 06.02.2012, respectiv încălcarea dispozițiilor prev. de OUG 71/2009 astfel cum a fost modificată de OUG 18/2010, instanța constata ca aceasta lege interna conține dispoziții contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului, motiv pentru care instanța va face aplicarea art. 11, al. 2 și art. 20, al. 2 din Constituția României si va aplica in speța, cu prioritate, dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului si jurisprudența constanta a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, in considerarea calității sale de instituție publică, contestatoarea debitoare are îndatorirea, ca reprezentanta a autorității statului, de a veghea la respectarea principiului legalității si de a executa de bunăvoie hotărârea judecătoreasca de condamnare a sa, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art. 6 din CEDO fiind aplicabil și în faza executării silite.
Intimatul este îndreptățit la recuperarea creanței iar neexecutarea la termen a unei obligații este condamnată și în practica CEDO (cauza Petro contra României) unde se arată că "întârzierea în executarea unei sentințe este imputabilă autorităților care, în speță, nu au furnizat nicio justificare valabilă pentru această ingerință suportată de reclamanți, în dreptul lor la respectarea bunurilor lor". În consecință, s-a apreciat că a fost încălcat art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO.
Și în cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: "Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi".
Curtea reamintește că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.
Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamanta de un acces efectiv la justiție, fiind încălcat și art.6 alin.1 din Convenție.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere adusă dreptului intimatului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 din Convenție.
Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art.6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a se plia la hotărârile judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptului său la recunoașterea bunurilor.
Constatând că actele de executare sunt întocmite potrivit dispozițiilor legale și că motivele invocate de contestatoare sunt neîntemeiate, instanța a respins contestația ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea Direcția de S. Publică D., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, iar pe fond admiterea cererii.
Contestatoarea a mai precizat că, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din OUG nr. 71/2009, „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare, astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu”.
În mod nelegal, instanța a respins contestația motivând că statul și instituțiile publice au îndatorirea de a respecta principiul legalității și de a executa de bună voie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, invocând art. 6 paragraful 1 din CEDO, fără a ține cont și de O.U.G. nr.71/2009.
Ordonanța stabilește o perioadă de 5 ani, ca termen maxim în care va fi realizată executarea totală a titlurilor și precizează nivelul și termenele de efectuate a plăților intermediare.
Mecanismul eșalonării plății, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătorești a fost considerat în concordanță cu principiile consacrate de jurisprudența CEDO.
Totodată, contestatoarea a mai invocat și dispozițiile art. 43 alin. 1 din Legea nr. 293/2011, dispozițiile art. 21 și art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, precum și Hotărârea din data de 17.06.2003 a Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în Cauza Ruianu împotriva României, paragraful 66; Hotărârea din data de 19.03.1997 pronunțată în Cauza Hornsby împotriva Greciei, paragraful 45; Hotărârea din data de 28.07.1999 pronunțată în Cauza Immobiliare Saffi împotriva Italiei, paragraful 66; Hotărârea din data de 07.05.2002 pronunțată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, paragraful 34 și Hotărârea din data de 31.03.2005 pronunțată în Cauza Matheus împotriva Franței, paragraful 34.
În cauza de față, recurenta nu a refuzat executarea silită, ci a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și, prin aceasta, finalizarea procesului civil dar și o ingerință care ca scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit.
În lumina jurisprudenței CEDO deja menționate, se poate concluziona că, atât în situația în care un stat se bucură de imunitate de executare silită, cât și în situația în care în dreptul intern este posibilă executarea silită a statului, refuzul sau întârzierea nejustificată de a plăti suma de bani la care a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească este de natură să încalce atât dreptul la un proces echitabil protejat de art. 6 al Convenției, cât și dreptul de proprietate protejat de art. 1 al Protocolului nr. 1.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditorului de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că O.U.G. nr.71/2009 nu neagă dreptul la executare, ci doar stabilește modul în care creanța se va realiza cu o întârziere rezonabilă, apreciată ca atare și de instanța europeană în cazul VASYȘ Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei, având în vede că titlul executoriu a fost obținut la sfârșitul anului 2008, urmând a fi plătit anual, în tranșe.
Dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului constituit de creanța împotriva statului nu este negat, nu îi este atinsă substanța, așa încât sentința ce reprezintă titlu executoriu nu rămâne inoperantă.
O.U.G. nr. 71/2009 nu încalcă prevederile Directivei 2000/35/CE care stabilește cauze derogatorii de la termenul de 90 de zile, respectivul termen fiind unul de recomandare.
Analizind recursul din prisma motivelor invocate si a dispozitiilor art 304 si 304 indice 1 C., Tribunalul retine urmatoarele:
Tribunalul constată că procedura de executare demarată la cererea intimatei-creditoare nu vizează o creanță exigibilă, față de incidența prevederilor OUG nr.71/2009, care instituie o eșalonare a plății acestor drepturi bănești.
Dispozițiile O.U.G. nr.71/2009 nu sunt incompatibile cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului ori cu Protocoalele adiționale la aceasta, perspectiva de abordare a speței impunându-se a fi reconsiderată în faza recursului.
Astfel, obiectivul avut în vedere la adoptarea acestui act normativ de legiuitorul intern constă în menținerea stabilității economice a țării, iar acest obiectiv nu poate fi nici ignorat, nici cenzurat de instanța de judecată. C. economică este un fenomen global și, totodată, un fapt notoriu, ce nu mai trebuie probat, astfel încât dreptul de creanță având ca obiect o sumă de bani pe care îl are un subiect împotriva statului trebuie raportat la interesul general al societății, privită în ansamblul său, societate ce traversează o criză economică însemnată.
Statul, privit în sens larg, ca entitate juridică, are calitatea de debitor într-un număr cvasiinfinit de raporturi juridice obligaționale; de asemenea, este un fapt devenit notoriu că statul, ca entitate juridică, poate intra în stare de insolvență; or, o asemenea situație de fapt și de drept ar fi dezavantajoasă pentru fiecare membru al unei societăți organizate într-o entitate statală, interesul general al societății fiind reprezentat de menținerea echilibrului bugetar și a stabilității economice a țării.
Prin urmare, există o ingerință în dreptul creditorului la un bun în accepțiunea art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la CEDO, ingerință ce este justificată de menținerea unui echilibru între interesul particular și cel general.
La dezlegarea în drept a prezentei cauze se impune a se avea în vedere jurisprudența recentă a CEDO, mai exact decizia dată în cauza "D. și alții împotriva României", prin care s-a statuat că echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut și că eșalonarea plăților de către guvern, în calitatea sa de debitor, printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului lor la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților.
În temeiul art. 312 alin.1 și 2 raportat la art. 3041 C.pr.civ, precum și la art. 399 C.proc.civ, Tribunalul va admite recursul și va modifica în totalitate sentința recurată, în sensul admiterii contestației la executare; în consecință, va desființa poprirea înființată de B. I. la data de 30.01.2012 în dosarul nr. 258/E/2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de contestatoarea DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ D. în contradictoriu cu intimata B. I., terț.poprit T. M.. C. împotriva sentinței civile nr._ din 05 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._,
Modifică sentința recurată în sensul că
Admite contestația.
Desființează poprirea înființată de B. I. la data de 30.01.2012 în dosarul nr. 258/E/2009.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Ianuarie 2013.
Președinte, M. E. N. | Judecător, R. L. Z. | Judecător, G. C. F. |
Grefier, C. C. S. |
Red.jud.R.L.Z.
Tehn.F.M./3 ex,
Jud.fond.R.M.T.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 132/2013. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Decizia nr. 915/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
