Pretenţii. Decizia nr. 165/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 165/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 998/215/2011
Dosar nr._ - anulare act -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 165
Ședința publică de la 08 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. G. P.
Judecător A. M. Tăruș
Grefier I. C.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor consemnate în încheierea de ședință de la data de 27 martie 2013, când instanța, a vând nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei privind soluționarea apelului formulat de reclamantul M. I. împotriva sentinței civile nr._/09.10.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata Asociația de proprietari nr.14 Calea București, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile ce au avut loc au fost consemnate în încheierea de ședință de la data de 27 martie 2013.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 11.01.2011 de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2010 instanța a disjuns cererea reconvențională formulată de către M. I., formându-se un nou dosar, respectiv dosarul nr._, la data de 13.01.2011.
Prin cererea reconvențională ce face obiectul dosarului nr._ reclamantul M. I. a solicitat constatarea nulității absolute a hotărârii adunării generale din 22.03.2008.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în fapt, aceasta hotărâre încalcă dispozițiile art. 24 (1) din Legea 230/2007 coroborat cu art. 55 din Statutul asociației de proprietari.
Reclamantul a mai arătat că art. 24. din legea 230/2007 prevede: (1) Adunarea generala poate adopta hotărâri, daca majoritatea proprietarilor membri ai asociației de proprietari (jumătate plus unu) sunt prezenți personal sau prin reprezentant legal.
În speță, așa cum rezultă expres din mențiunile acestei hotărâri, nu a fost întrunit cvorumul necesar, deci nu se putea adopta hotărâri, adunarea generala trebuind să fie suspendată sau reconvocată, așa cum prevede art. 24(2) din legea 230/2007;
În mod nelegal prin aceasta hotărâre a fost stabilit cuantumul
(procentual) al penalităților de întârziere întrucât aceste penalități trebuiau
stabilite de comitetul executiv și nu printr-o hotărâre a adunării generale,
așa cum se prevede expres prin dispozițiile art. 17 (1) lit. j) din H.G.
1588/2007 corob. cu art. 30 (1) lit j) din Legea 230/2007.
Astfel, art. 30 din legea 230/2007 prevede: - « (1) Comitetul executiv, reprezentat de președintele asociației de proprietari, are următoarele atribuții:... j) stabilește sistemul propriu de penalizări ale asociației de proprietari pentru restantele afișate pe lista de plata ce privesc cheltuielile asociației de proprietari, conform prevederilor legale ».
Reclamantul a mai precizat că, în plus, aceasta hotărâre care face obiectul litigiului nu i-a fost comunicata in scris, așa cum obligatoriu prevede și art. 25 (4) din lege.
La termenul de judecată din data de 08.02.2011 cauza a fost suspendată în temeiul art. 242, alin. 1, pct. 2 C.p.civ., fiind repusă pe rol pentru termenul de judecată din data de 13.03.2012.
La data de 31.01.2012, odată cu cererea de repunere pe rol, reclamantul a depus la dosar precizare la acțiune prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a hotărârii adunării generale a intimatei din 22.03.2008 (consemnata in procesul-verbal din aceeași data) cat si nulitatea absoluta a hotărârii adunării generale din 10.02.2007 (consemnata in procesul-verbal din 10.02.2007).
În motivarea precizării, reclamantul a arătat că, în ceea ce privește hotărârea adunării generale din 22.03.2008: „Cu ocazia convocării adunării generale a asociației de proprietari nr. 14 Calea București s-au prezentat din 304 persoane un număr de 27 persoane”.
Conform art. 24(1) din Legea 230/2007, coroborat cu art. 55 (coroborat cu art. 54) din Statutul asociației de proprietari, cât și art. 14 (5) din HG 1588/2007: "Adunarea generală a asociației de proprietari poate adopta hotărâri daca majoritatea proprietarilor membri ai asociației de proprietari sunt prezenți personal sau prin reprezentant legal".
În speță, s-au adoptat hotărâri pe 22.03.2008 deși nu era întrunit cvorumul necesar.
În ceea ce privește hotărârea adunării generale din 10.02.2007, reclamantul a arătat că legea aplicabilă la data adoptării acestei hotărâri a adunării generale a intimatei era H.G. 400 2003 și Statutul asociației de proprietari.
Conform art. 18 (4) din H.G. 400/2003 coroborat cu art. 55 și art. 54 din Statutul asociației de proprietari „asociația de proprietari adopta hotărâri daca majoritatea membrilor sunt prezenți personal sau prin reprezentant". Dovada convocării membrilor asociației de proprietari se face cu afișul de la avizierul asociației si convocatorul semnat de aceștia. Adunarea a fost convocată „participa un număr de 56 locatari din totalul de 304 membri", deci sub cvorum necesar.
La data de 13.03.2012 pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună respingerea acțiunii precizate prin care se solicita constatarea nulității absolute a Hotărâri Adunării Generale a Asociației din 22.03.2008 cat si nulitatea absoluta a Hotărâri Adunării Generale din 10.02.2007, adunările generale de la datele sus menționate desfășurându-se în condiții legale si statutare; reclamantul, cel mai mare debitor - restanțier din cadrul asociației la plata cheltuielilor de întreținere (are un debit de peste_ lei ) nu face de câțiva ani decât să încerce sa formuleze tot felul de cereri neîntemeiate privitoare la constatarea nulității hotărârilor adunărilor generale, cereri până în prezent respinse în totalitate, în încercarea de a "scăpa" de plată datoriilor sale (constatate prin hotărâri judecătorești), iar împotriva procesului verbal al Adunării Generale din 10 februarie 2007 a formulat o cerere de înscriere în fals care a fost soluționată de P. de pe lângă Judecătoria C. cu soluție de neîncepere a urmării penale.
Pârâta a solicitat și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării pârâta a arătat că nu este prima data când pârâtul încearcă să recurgă la tot felul de cereri, neîntemeiate de altfel, prin care contesta Hotărâri ale Adunării Generale care au stabilit aspecte care intra in contradicție cu calitatea de rău platnic a reclamantului din prezentul dosar.
Din anul 2006 reclamantul M. I. nu a mai înțeles să-și plătească cheltuielile de întreținere care îi revin, de-a lungul acestui an între Asociația de Proprietari nr. 14 Calea București si acesta purtându-se mai multe acțiuni in pretenții, ultima din acestea făcând obiectul celuilalt dosar aflat pe rolul completului, o alta acțiune în pretenții făcând obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei C., soluționat de curând.
Nu există motive de nulitate absolută a hotărârilor adunărilor generale din 22.03.2008 respectiv 10.02.2007, aspectele arătate de reclamant in precizarea de acțiune sunt subiectiv prezentate, adunările generale de la datele sus menționate desfășurându-se ca urmare a reconvocărilor proprietarilor, în condițiile în care la termenele anterioare stabilite pentru aceste adunării acestea nu s-au desfășurat din lipsa cvorumului iar la termenele când s-a făcut reconvocarea adunările generale s-au desfășurat legal si statutar, luându-se hotărârile menționate in procesele verbale cu votul participanților prezenți, în conformitate cu prevederile art. 57 din statutul asociației respectiv art. 24 alin 3 din Legea 30 / 2007.
Pârâta a mai arătat că reclamantul nu a formulat nici un fel de sesizare scrisă, urmare a acestor adunări generale, la sediul asociatei de proprietari, imediat sau în cel mai scurt timp după desfășurarea adunărilor respective, ci abia acum la patru - cinci ani de la desfășurarea acestor adunări generale, aceasta in condițiile in care nu si-a îndeplinit de foarte mult timp obligațiile de plata a cheltuielilor de întreținere. Apare astfel legitima întrebarea care s-ar putea naște și din acest punct de vedere asupra caracterului pro cauza al acestor cereri repetate de constatare a nulității unor hotărâri ale adunări generale care, printre alte prevederi adoptate, au aprobat si obligarea debitorilor restanțieri la plata de penalități de întârziere de 0,2%/zi pentru cheltuieli de întreținere restante. Ori, în condițiile în care reclamantul nu si-a plătit cheltuielile de întreținere pentru utilitățile consumate încă din 2006, figurează ca debitor și cu penalități de întârziere, scopul reclamantului prin promovarea acestor cereri fiind acela de a scapă de plata acestor penalități de întârziere, reclamantul având deci un scop pur financiar, eludatoriu.
De asemenea, tot la solicitarea reclamantului, instanța a dispus atașarea la prezenta cauză a dosarului penal nr._ al Judecătoriei C..
În ședința publică din data de 18.09.2012 instanța a invocat, din oficiu, excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată în raport de dispozițiile art. 26 din Legea 230/2007.
Prin sentința civilă nr._/09.10.2012, pronunțată de Judecătoria Craivoa, în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamantul M. I., în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari Nr. 14 Calea București,
A fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat și reținut următoarele:
Reclamantul a solicitat constatare a nulității absolute a hotărârii adunării generale a asociației, adoptată în data de 10.02.2007 prin precizarea de acțiune depusa la dosar la data de 31.01.2012 pe considerentul ca hotărârea a fost adoptata deși nu se întrunise cvorumul pentru a se putea adopta o hotărâre, respectiv majoritatea membrilor asociației.
Instanța a reținut că, potrivit art. 23 din nr.HG 400/2003, art. 32 alin. 1 lit. c din Statutul Asociațiilor de P., hotărârile adunării generale se atacă în termen de 60 de zile de la data ședinței.
Instanța a reținut că, potrivit art. 11 alin. 8 și art. 32 lit. c din nr.HG 400/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, hotărârile adunării generale trebuie atacate în termen de 60 de zile de la adoptarea acestora.
Adunarea generală a avut loc la data de 10.02.2007, iar cererea reclamantului a fost înregistrată la data de 31.01.2012, deci după împlinirea termenului legal, astfel încât instanța a admis excepția tardivității introducerii acestei cereri si va respinge acest capăt de cerere ca fiind tardiv formulat.
In ceea ce privește cererea de constatare a nulității absolute a hotărârii adunării generale din 22.03.2008, instanța a reținut că prin decizia CCR nr.670/2011 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art.26 din Lg.230/2007 cu privire la termenul de contestare a hotărârii adunării generale astfel încât instanța a respins excepția tardivității formulării cererii.
Analizând pe fond cererea, instanța a reținut că adunarea generală a Asociației de proprietari nr. 14 Calea București din 22.03.2008 a fost reconvocată în data de 22.03.2008 ca urmare a neîntrunirii cvorumului la adunarea generala convocata pentru data de 15.03.2008, dovada in acest sens fiind tabelele nominale cu membrii asociației care au semnat de luare la cunoștința de data convocării adunării generale, depuse la dosar la F.67-87, in aceste tabele prevăzându-se ca daca nu se întrunește cvorumul pentru adunarea din data de 15.03.2008, adunarea se va reprograma la data de 22.03.2008, orele 10 la Școala Generala nr.21.
Conform procesului verbal încheiat la data de 22.03.2008 (F.23),la adunarea reconvocată au fost prezenți un număr de 27 de membrii dintr-un total de 304 persoane .
Potrivit dispozițiilor art. 24 al. 1, 2 si 3 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari: "Adunarea Generala poate adopta hotărâri, dacă majoritatea proprietarilor membrii asociației de proprietari ( jumătate plus 1) sunt prezenți personal sau prin reprezentat legal. Daca la prima convocare nu este întrunit cvorumul necesar de jumătate plus 1, adunarea generală va fi suspendată și reconvocată în termen de maxim 10 zile de la data primei convocări. La Adunarea Generala reconvocată, daca există dovada ca toți membrii asociației de proprietari au fost convocați, hotărârile pot fi adoptate, indiferent de numărul membrilor prezenți, prin votul majorității acestora".
De asemenea, potrivit art. 14 al. 5 din Hotărârea nr.1588/19.12.2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 230/2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari "Adunarea Generala asociației de proprietari poate adopta hotărâri daca majoritatea proprietarilor membrii ai asociației de proprietari sunt prezenți personal sau prin reprezentant legal. Daca nu este întrunit cvorumul necesar de jumătate plus 1, adunarea va fi suspendată și reconvocata in termen de maximul 10 zile de la data primei convocări. La adunarea generala reconvocată, daca exista dovada ca toți membrii asociației de proprietari au fost convocați, hotărârile pot fi adoptate, indiferent de numărul membrilor prezenți, prin votul majorității acestora.
Dovezi ale convocării si reconvocării constituie afișul de la avizier și tabelul nominal convocator cu semnături".
In acest context instanța a apreciat ca hotărârea luată de adunarea generală a Asociației de proprietari nr. 14 Calea București la data de 22.03.2008 este legala si temeinica fiind adoptată în conformitate cu dispozițiile legale enunțate, dovada a convocării celor două adunări (cea din 15.03.2008 si cea din 22.03.2008) fiind tabelul nominal convocator cu semnături de la F.67-87 (conform dispozițiilor art. 14 al. 5 din Hotărârea nr.1588/19.12.2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 230/2007).
In ceea ce privește susținerea reclamantului referitoare la faptul ca hotărârea adunării generale este nulă absolut întrucât în mod nelegal prin aceasta hotărâre a fost stabilit cuantumul (procentual) al penalităților de întârziere aceste penalități trebuind sa fi fost stabilite de comitetul executiv și nu printr-o hotărâre a adunării generale si susținerea reclamantului potrivit căreia hotărârea adunării generale este nula absolut întrucât nu i-a fost comunicată, instanța a reținut că stabilirea penalităților de întârziere prin hotărârea adunării generale nu este prevăzuta de lege sub sancțiunea nulității absolute, ci sub sancțiunea nulității relative, reclamantul nefăcând dovada vreunei vătămări prin stabilirea penalităților de întârziere în aceasta modalitate, iar necomunicarea hotărârii conduce, eventual la imposibilitatea contestării acesteia, termenul de prescripție începând să curgă de la data comunicării hotărârii si nu la nulitatea acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul M. I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Solicită calificarea căii de atac drept apel, având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată este neevaluabil în bani.
În mod greșit prima instanță a admis excepția tardivității constatării nulității absolute a hotărârii adunării generale din 10.02.2007.
Reclamantul arată că la termenul din 18.09.2012 s-a pus în discuție excepția tardivității cererii de chemare în judecată raportat la dispozițiile art. 26 din Legea nr.230/2009, iar reclamantul prin apărător a solicitat să i se acorde un termen pentru a-și pregăti apărarea.
Reclamantul a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea excepției tardivității întrucât art. 26 din Legea nr.230/2007 nu este incident în speță, la data adoptării hotărârii din 10.02.2007 nu erau în vigoare dispozițiile menționate, iar cu privire la adunarea generală din anul 2008, dispozițiile art. 26 din Legea nr.230/2007 au fost declarate neconstituționale.
Reclamantul a menționat că la termenul din 2 octombrie 2012 prima instanță nu a pus în discuția părților excepția tardivității capătului de cerere vizând nulitatea hotărârii adunării generale din anul 2007 raportat la art. 11, alin.8, art.23, art. 32 din H.G. nr.400/2003 și art. 32 alin.1 lit.c din Statut, această excepție apărând pentru prima dată chiar în considerente, încălcându-se atât principiul contradictorialității, cât și art. 6 din CEDO privind dreptul la apărare și principiul egalității armelor.
În ceea ce privește hotărârea adunării generale din 2007, reclamantul susține că nu a contestat o decizie luată în cadrul ședinței adunării generale de la acea dată, ci a solicitat să se constate nulitatea absolută a hotărârii adunării generale pentru lipsă de cvorum, cu alte cuvinte adunarea generală a fost constituită nelegal, instanța încălcând principiul disponibilității și pronunțându-se pe un capăt de cerere cu care nu a fost învestită.
În procesul-verbal al hotărârii adunării generale din 2007 sunt consemnate în forme inadecvate mai multe decizii luate în cuprinsul ședinței, decizii care nu au fost contestate, neformulând plângere împotriva acestora
Referitor la respingerea capătului de cerere vizând constatarea nulității absolute a hotărârii adunării generale din 22.03.2008, se arată că instanța în afară de faptul că enumeră o . dispoziții din cadrul Legii nr.230/2007, nu motivează pe fond respingerea capătului de cerere.
Prima instanță face confuzie între hotărârea adunării generale și deciziile luare pe durata desfășurării adunării generale ce se consemnează în procesul-verbal. Potrivit art. 17 alin.1 lit.j din H.G. nr.1588/2007, coroborat cu art. 30 lin.1 l lit. j din Legea nr.230/2007, comitetul executiv, reprezentat de președintele asociației de proprietari stabilește sistemul propriu de penalizări ale asociației de proprietari pentru restanțele afișate pe lista de plată ce privesc cheltuielile asociației, iar sancțiunea nerespectării acestei cerințe este nulitatea absolută care este una virtuală, întrucât vizează încălcarea atribuțiilor și competențelor organelor reprezentative ale asociațiilor de proprietari.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate.
În motivarea se arată că apelantul promovează cu obstinație acțiuni prin care contestă hotărârile adoptate prin adunarea generală a asociației de proprietari pentru a îngreuna activitatea intimatei și a se sustrage de plata debitului uriaș, peste 35.000 lei până în prezent, pe care îl înregistrează pentru neplata cheltuielilor de întreținere și penalităților de întârziere calculate la acestea începând cu anul 2007 și până în prezent.
Instanța de fond în mod just a apreciat că în cauză este incidentă excepția tardivității constatării nulității hotărârilor adunărilor generale din 2007 și 2008, la dosar aflându-se toate actele doveditoare ale faptului că s-a respectat întocmai procedura egală și statură de convocare și reconvocare a proprietarilor pentru adunărilor generale din 2007 și 2008.
Apelantul nu a participat niciodată la adunările generale din ultimii 6 ani și urmărește decât amânarea plății debitului cumulat și prin demersul său juridic încearcă să fie scutit de plata penalităților de întârziere.
De asemenea, în mod corect s-a apreciat că reclamantul nu a contestat în termenul legal de 45 de zile prevăzut de art. 26 din Legea nr.230/2007 hotărârile adunărilor generale, termen care curge de la data la care aceste hotărâri au fost luate, acesta formulând la peste 4 ani de la adunarea generală din 2007 prezenta acțiune în constatarea nulității absolute.
Examinând sentința prin prisma motivelor de apel, se constată că apelul este nefondat.
Primul motiv de apel vizează încălcarea dreptului la apărare, prima instanță invocând tardivitatea cererii în anulare a hotărârii adunării generale din data de 10.02.2007 nu prin raportare la dispozițiile HG nr. 400/2003 ci prin raportare la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 230/2007, dispoziții care nu erau în vigoare la data adoptării hotărârii adunării generale din data de 10.02.2007.
Se reține că prin cerere de modificare de la fila 24 dosar fond, apelantul reclamant își întemeiază cererea în anulare a hotărârii adunării generale din data de 10.02.2007 pe dispozițiile HG nr. 400/2003 iar în ședința publică din data de 02.10.2012 prima instanță a invocat tardivitatea cererii de chemare în judecată fără a face o trimitere expresă la dispozițiile Legii nr. 230/2007.
Apelantul reclamant nu poate invoca necunoașterea legii cu atât mai mult cu cât plasează în mod cert legalitatea hotărârii adunării generale pe care o contestă sub imperiul HG nr. 400/2003- fila 24, punctul b), act normativ la care în mod evident se raportează nu numai cauzele de nulitate ce pot afecta această hotărâre dar și termenul în interiorul căruia se poate exercita acțiunea în anulare.
Prin urmare, oricât de generic a fost invocată tardivitatea cererii în anulare a hotărârii adunării generale din data de 10.02.2007 în ședința publică din data de 02.10.2012, această sancțiune nu putea fi raportată și nici analizată decât prin prisma dispozițiilor actului normativ ce guverna adoptarea sa – HG nr. 400/2003 iar, pe de altă parte, apelantul trebuia să-și valorifice apărările prin raportare la actul normativ sub imperiul căruia a luat naștere hotărârea ce o contesta, act normativ pe care de altfel îl individualizează expres atunci când își întemeiază cererea în anulare, cu atât mai mult cu cât a beneficiat de apărare calificată.
Cel de-al doilea motiv de apel vizează greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor HG nr. 400/2003, prima instanță invocând art. 11 alineat 8, 23 și 32, 32 alineat 1 litera c în motivarea excepției tardivității deși aceste dispoziții sunt străine de natura pricinii.
Se reține sub acest aspect că prima instanță a constatat faptul că potrivit HG nr.400/2003, în forma în vigoare la data de 10.02.2007, hotărârea adunării generale se atacă în termen de 60 zile de la data adoptării acesteia.
Potrivit art. 11 alineat 8 din Anexa 2 a HG nr.400/2003: - Capitolul III, Art. 11- Adunarea Generală: ”(8) Dacă o decizie a asociației de proprietari este contrară legii sau acordului de asociere ori este de natură să producă daune considerabile intereselor unei minorități a proprietarilor, orice proprietar poate iniția acțiune în justiție împotriva respectivei decizii, în termen de 60 de zile de la adoptarea acesteia. Acțiunea în justiție nu trebuie să întrerupă aplicarea deciziei decât atunci când instanța hotărăște suspendarea aplicării deciziei respective.”
Aceleași dispoziții sunt reluate în Anexa 2 a HG nr. 400/2003, prin art. 32 Capitolul VI: Drepturile proprietarilor, Membrii asociației de proprietari au și următoarele drepturi: ”c) dacă o decizie a asociației de proprietari este contrară statutului, acordului de asociere, legilor sau este de natură să producă daune considerabile unei minorități a proprietarilor, orice proprietar poate acționa în justiție valabilitatea respectivei decizii, în termen de 60 de zile de la adoptarea acesteia.”
Obligația atacării hotărârii adunării generale, categorie ce se încadrează în sintagma "orice decizie a asociației de proprietari", în termenul de 60 zile este inițial reglementată în anexa nr. 1, punctul 5.5.: ”Dacă o hotărâre a adunării generale a asociației de proprietari sau prevederile prezentului acord de asociere conduc la lezarea intereselor unei minorități a proprietarilor, orice proprietar poate intenta acțiune în justiție împotriva asociației de proprietari, pentru invalidarea hotărârii sau a prevederii respective, în termen de 60 de zile de la adoptarea acesteia. Președintele comitetului executiv va reprezenta asociația de proprietari în procesele intentate împotriva proprietarilor sau de către proprietari. Orice hotărâre a adunării generale a asociației de proprietari ce intră sub incidența acestei reglementări se aplică numai după expirarea termenului de 60 de zile de la adoptarea acesteia.”
Raportat la dispozițiile art. 11 alineat 8 și 32 alineat 1 litera c din anexa nr. 2 a HG nr. 400/2003, în mod corect prima instanță a dat eficiență excepției tardivității, lipsa mențiunii numărului anexei ori indicare art. 23 care nu conține reglementarea termenului de 60 zile de la adoptare, nefiind de natură a afecta temeinicia sau legalitatea sancțiunii tardivității, aceste lipsuri numerice fiind susceptibile de a fi calificate simple erori materiale.
Susținerile apelantului potrivit cărora în ceea ce privește nulitatea hotărârii adunării generale din data de 10.02.2007 este una absolută și prin urmare nu este incidentă sancțiunea tardivității cererii în anulare, sunt nefondate.
Pe de o parte apelantul face confuzie între sancțiunea tardivității cererii în anulare și sancțiunea prescripției extinctive, care nu poate fi operantă în cadrul acțiunilor în nulitate prin intermediul cărora se valorifică acele cauze de nulitate absolută iar, pe de altă parte, atât dispozițiile art. 11 alineat 8 cât și art. 32 litera c condiționează cererea în anulare de existența unui prejudiciu, a unei daune aduse unei minorități a proprietarilor.
Prin urmare, avem în discuție o condiționare a sancțiunii nulității de chiar interesul unei minorități a proprietarilor dintr-o asociație așa încât nu rezultă, și de altfel nici nu s-a motivat de reclamant nici prin acțiunea principală, nici prin cererea modificatoare care ar fi acel interes de ordin general protejat prin hotărârea adunării generale din data de 10.02.2007 și care să presupună aplicarea sancțiunii nulității absolute, câtă vreme textul de lege condiționează în primul rând sancțiunea nulității de interesul unei părți determinante dintr-o asociație – al unei minorități iar pe de altă parte de existența unei daune anume, concretă care nu a fost invocată cu caracter considerabil.
Sancțiunea prevăzută de actul normativ este așadar condiționată de existența unei vătămări, simpla încălcare a unor norme de validitate, respectiv a celor ce au ca obiect cvorumul de adoptare al hotărârilor adunării generale, nefiind suficientă pentru a se obține desființarea hotărârii or, în prezenta cauză apelantul reclamantul nu a individualizat în niciun mod dauna considerabilă ce i s-ar f produs prin hotărârea adunării generale din data de 10.02.2007, adoptată cu nerespectarea cvorumului.
Chiar să se fi invocat și să se fi dovedit o cauză de nulitate absolută, sancțiunea tardivității sesizării instanței de judecată este în continuare operantă, prin nerespectarea termenului de 60 zile apelantul fiind decăzut din dreptul de a sesiza instanța de judecată și nu din dreptul de a obține condamnarea pârâtului, acest termen de 60 zile fiind unul de decădere și unul de prescripție .
În ceea ce privește capătul cerere prin care se invocă nulitatea absolută a hotărârii generale adoptată la data de 22.03.2008, se reține că prin decizia Curții Constituționale dată sub nr. 670/2011 a fost declarată neconstituțională sintagma „de la adoptarea acesteia“ din corpul dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 230/2007, lege intrată în vigoare la data de 23.08.2007, așa încât cererea în anulare nu poate fi condiționată de termenul de 45 zile ce curge de la adoptarea hotărârii.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 230/2007 în forma în vigoare: "Dacă o hotărâre a adunării generale este contrară legii, statutului sau acordului de asociere a asociației de proprietari ori este de natură să producă daune intereselor proprietarilor, aceștia pot ataca în justiție respectiva hotărâre, în termen de 45 de zile de la adoptarea acesteia. Acționarea în justiție nu întrerupe executarea hotărârii decât în cazul în care instanța dispune suspendarea acesteia."
Cu excepția acestei sintagme "de la adoptarea hotărârii ", restul celorlalte dispoziții ale art. 26 sunt menținute, inclusiv condiționarea sancțiunii nulității de existența unor daune susceptibile de a fi produse proprietarilor, de altfel în absența unei daune concrete suferite prin nerespectarea cvorumului nici acțiunea prin care este sesizată instanța de judecată nu justifică acea condiție esențială de exercițiu – interesul.
Apelantul reclamant, ca și în petitul anterior dezbătut, nu invocă existența unei daune concrete susceptibile de se răsfrânge asupra proprietarilor sau asupra unei părți a proprietarilor ci se limitează la invocarea formală a nerespectării condițiilor de convocare a membrilor asociației.
Criticile apelantului reclamant potrivit cărora prima instanță nu motivează concret respingerea petitului având ca obiect anularea hotărârii adunării generale din data de 22.03.2008, sunt nefondate raportat la motivele în fapt și în drept pe care și-a întemeiat cererea.
Pe de o parte prima instanță statuează în mod corect faptul că în cauză este incidentă sancțiunea nulității relative, inclusiv nomele care guvernează cvorumul necesar adoptării hotărârii adunării generale fiind unul destinat protejării unor interese individuale și nu generale, obștești iar pe de altă parte în privința stabilirii procentului de penalitate pentru întârziere, reclamantul nu justifică în ce mod "nerespectarea competențelor a fost în măsură să îl prejudicieze.
Se reține că Adunarea Generală este un organ constitutiv al asociației de proprietari care desemnează Comitetul Executiv iar acest organ este cel care aduce la îndeplinire hotărârile adunării generale, așa încât nu rezultă care ar fi acel interes de ordin general, obștesc protejat prin norma ce reglementează competențele adunării generale și ale comitetului executiv, normă ce se invocă a fi încălcată la stabilirea penalității și respectiv a procentului de penalitate.
Prin urmare, cu atât mai mult nu se poate reține existența vreunui prejudiciu prin stabilirea procentului de penalitate de adunarea generală câtă vreme acest organ este cel ce desemnează comitetul executiv, membrii comitetului sunt din rândul celor care formează adunarea generală, aceasta constituie forul decizional al asociației iar comitetul executiv este un simplu organ executiv, aflat sub coordonarea adunării generale, adunarea având nu numai competența de a numi membrii comitetului executiv ci și de a-i revoca, așa cum rezultă din dispozițiile art. 27 în forma în vigoare a Legii nr. 230/2007 la data de 22.03.2008.
În mod corect prima instanță a statuat atât lipsa oricărui prejudiciu decurgând din stabilirea procentului de penalitate de adunarea generală cât și absența sancțiunii nulității ca urmare a necomunicării acestei hotărâri.
Comunicarea hotărârii adunării generale nu constituie o condiție de validitate a acesteia ci, așa cum corect a motivat și prima instanță, faptul necomunicării poate primi considerare juridică din perspectiva sancțiunii prescripției extinctive.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept anterior expuse precum și dispozițiile art. 282 - 298 Cod procedură civilă se constată că apelul este nefondat în cauză nefiind incidente motive de nelegalitate sau netemeinicie, care să afecteze sentința apelată, motiv pentru care urmează a fi respins.
Față de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă urmează ca apelantul să fie obligat la plata către intimată a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată efectuate în apel, constând în onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul M. I. cu domiciliul în localitatea C., . 71, ., județul D. împotriva sentinței civile nr._/09.10.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata asociația de P. nr. 14 Calea București cu sediul în localitatea C., .. 20, județul D..
Obligă apelantul la plata către intimată a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată efectuate în apel.(fila 14).
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2013.
Președinte, I. G. P. | Judecător, A. M. Tăruș | |
Grefier, I. C. |
Red.jud.A.M.Tăruș/Tehn.S.V.
Ex.4/23.04.2013.
Jud.fond:S.M.B.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1296/2013. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Sentința nr. 48/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
