Pretenţii. Hotărâre din 28-10-2013, Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 4116/183/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1734/2013
Ședința publică de la 28 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. F. S.
Judecător S. L. M.
Judecător L. A.
Grefier E. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurentul reclamant E. I., împotriva sentinței civile nr. 1647 din 13.06.2013 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. V., C. V., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns ; recurentul reclamant E. I., lipsind intimații pârâți C. V., C. V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează
- reclamantul E. I., a formulat recurs în termen, motivat, netimbrat;au fost comunicate motivele de recurs către intimații pârâți.
Recurentul reclamant E. I., depune taxă de timbru 244 lei, timbru judiciar 3 lei, bilet de transport și învederează că nu mai are cereri de probatorii de formulat.
Nemaifiind cereri de probatorii de formulat, excepții de invocat și constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Recurentul reclamant E. I., având cuvântul solicită, admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față
Prin acțiunea înregistrată la 11.12.2012 reclamantul E. I. a chemat în judecată pe pârâții C. V. și C. V., solicitând să fie obligați aceștia să-i restituie suma de 6.862 lei pe care și-au însușit-o fără drept din locuința sa și la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii a susținut că pârâții sunt fiica și ginerele lui, iar în luna mai 2010 și-au însușit din domiciliul său suma de 6.862 lei, care provenea din vânzarea unor acțiuni la SIF Tg.M..
A mai susținut că pârâții erau singurele persoane care aveau acces în locuința sa și aveau cunoștință de locul unde se aflau banii.
În drept, a invocat dispozițiile art.1345 cod civ.
A depus la dosar două cupoane mandate poștale, actul său de identitate și chitanță privind plata taxei judiciare de timbru.
În cauză pârâții au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,susținând că în primăvara anului 2012 au plecat din locuința reclamantului, întrucât acesta stabilise relații de concubinaj cu o femeie,iar pe fondul consumului de alcool aducea în locuință diverse persoane.
Au mai susținut că în situația în care reclamantul avea suspiciuni cu privire la sustragerea de către ei a sumei de bani,putea să se adreseze cu plângere la organele de cercetare penală,cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt.
În final,au susținut că din cauza comportamentului concubinei reclamantului au fost nevoiți să părăsească domiciliul.
În cauză s-au luat interogatorii pârâților la cererea reclamantului,reclamantului la cererea pârâților și au fost audiați martorii Firțulescu P., Firțulescu I., B. V. I., încuviințați ambelor părți și s-au mai depus la dosar de reclamant chitanța nr._ din 30.07.2012,contractul din 8.12.2008 și factura nr._ din 8.12.2008.
Prin sentința ciilă nr.1647/13.06.2013, pronunțată de Judecătoria Băilești, în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea civilă în pretenții formulată de reclamantul E. I. împotriva pârâților C. V. și C. V..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Temeiul de drept invocat de reclamant este art. 1345 din codul civil. În realitate, potrivit motivelor de fapt, temeiul de drept este dreptul persoanei păgubite prin infracțiunea de furt prevăzută și pedepsită de art. 210 din codul penal și pentru care reclamantul nu a formulat plângere prealabilă, în conformitate cu același text de lege.
Acțiunea reclamantului nu poate fi întemeiată pe răspunderea delictuală reglementată de art. 1349 din codul civil întrucât fapta ilicită reglementată de acest text este regula, iar infracțiunea o constituie excepția.
Fiind însă, vorba de o infracțiune în care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de existența plângerii prealabile, acțiunea reclamantului se înscrie în condițiile răspunderii delictuale reglementate de art. 1349 din codul civil,iar nu pe cele ale îmbogățirii fără justă cauză invocate de reclamant.
Din perspectiva arătată, acțiunea reclamantului nu este întemeiată, câtă vreme, așa cum rezultă din chiar redactarea acțiunii, se întemeiază pe o simplă bănuială ("erau singurele persoane care aveau acces în locuința mea și aveau cunoștință de locul unde erau depozitați banii"). În lipsa unor probe certe, probe pe care reclamantul nu le-a făcut acțiunea sa nu poate fi admisă.
De altfel, suma cerută este exact acea rezultată din însumarea sumelor de pe cele două cupoane poștale -8.862 lei. Este neverosimil ca după ce a ridicat suma pârâtul s-o fi pus pentru păstrare în locul ales de el până la ultimul leu când, de regulă, se exclude de la păstrare mărunțișul.
Așadar, este posibilă dispariția banilor din locul unde i-a pus reclamantul dar acesta nu a făcut dovada raportului dintre această dispariție și acțiunea ilicită a pârâților.
Pe de altă parte, există contradicție între relatările martorilor cu privire la momentul constatării dispariției banilor; unul plasează dispariția în toamna anului 2012, celălalt în luna martie iar reclamantul în luna mai.
Prin urmare, în contextul celor arătate, cererea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul susținând, în esență, că, prima instanță a analizat și interpretat în mod eronat materialul probator administrat în cauză, iar în cazul în care exista o stare de dubiu se impunea, în virtutea rolului activ, suplimentarea probei cu martori.
Recursul este nefondat.
Tribunalul constată inadmisibilă critica recurentului ce vizează lipsa rolului activ al instanței de a dispune din oficiu suplimentarea probei testimoniale, în condițiile în care acesta nu a formulat el însuși o astfel de cerere, întrucât potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 5 ind. 1 C.pr.civ.: " părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii ".
În consecință, instanța de recurs constată că, prima instanță a analizat și interpretat în mod corect materialul probator administrat în cauză, în raport de care a constatat că reclamantul nu a putut dovedi antrenarea răspunderii civile delictuale în sarcina pârâților, în condițiile art. 1349 NCC, atât timp cât nu s-a putut stabili o legătură de cauzalitate între momentul dispariției pretinsei sume de bani și presupusa acțiune ilicită de însușire a respectivei sume de bani, de către pârâți.
Pentru aceste considerente legale, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul urmează să respingă recursul dedus judecății, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant E. I., împotriva sentinței civile nr. 1647 din 13.06.2013 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. V., C. V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Octombrie 2013.
Președinte, D. F. S. | Judecător, S. L. M. | Judecător, L. A. |
Grefier, E. B. |
Red.jud.D.F.S.
Tehn.F.M./2 ex.
jud.fond:M.P.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 390/2013. Tribunalul DOLJ | Anulare act. Decizia nr. 975/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
