Revendicare imobiliară. Decizia nr. 390/2013. Tribunalul DOLJ

Tribunalul DOLJ - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 390/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 1719/201/2010*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 390/2013

Ședința publică de la 02 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. C. F.

Judecător M. E. N.

Grefier C. C. S.

Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul Văța S. cu domiciliul procedural ales la avocat B. P., C., ., nr. 5, .,., în contradictoriu cu pârâtul R. V. D. și continuat de moștenitorii R. I., domiciliată în Calafat, ., jud. D., R. A., domiciliat în Calafat, ., jud. D., A. I., domiciliată în C., General M., nr. 14, ., R. G., domiciliat în Calafat, ., jud. D., R. S., domiciliat în Calafat, ., jud. D., S. C., domiciliată în ., împotriva sentinței civile nr. 1681 din 25 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._, având ca obiect revendicare imobiliară .

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 18 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, și când tribunalul a amânat succesiv pronunțarea, în conformitate cu dispozițiile art. 146 C.p.civ. pentru data de 25 septembrie și în conformitate cu dispozițiile art. 260 C.p.civ. pentru astăzi 02 octombrie 2013.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Reclamanții Văța I. și Văța S. au chemat în judecată pe pârâtul R. V. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 52 mp pe care îl ocupă abuziv în pofida actelor de proprietate pe care le dețin; rectificarea CF nr._/2008 cu suprafața de 52 mp, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a acțiunii au arătat că, la data de 10.06.1965, Văța I. a cumpărat de la numitul A. I. suprafața de 600 mp teren intravilan situat în Calafat.

Prin s.civ. 1956/2.12.1997 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr. 2515/1997, irevocabilă, s-a admis acțiunea reclamantului Văța I., s-a constatat dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 600 mp și a casei de locuit împreună cu anexele gospodărești.

A menționat că, de la data dobândirii imobilului și până în prezent, a achitat toate taxele și impozitele locale pentru suprafața de 600 mp, ulterior aflând că pârâtul R. V. ocupă în plus față de actele de proprietate suprafața de 52 mp.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de acțiune a solicitat admiterea, rectificarea cărții funciare întrucât la înscrierea dreptului de proprietate al pârâtului nu s-a avut în vedere limita restrictivă a Legii 7/1996, aceea de +,- 2% din suprafața deținută în proprietate.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală.

În fapt, a arătat că proprietate sa se învecinează cu a celor doi reclamanți și nu ocupă vreo suprafață de teren din proprietatea acestora.

A menționat că, prin s.civ. nr. 295/4.03.2010 a Judecătoriei Calafat, aflată în recurs pe rolul Curții de Apel C., s-a făcut grănițuirea celor două proprietăți pe cale judecătorească.

De asemenea, a arătat că el deține suprafața de 452 mp din anul 1965 de când a cumpărat terenul de la A. I., solicitând să se constate ca a uzucapat, potrivit prevederilor art. 1980 și urm. Cod civ.

A solicitat și respingerea capătului de cerere privind rectificarea cărții funciare întrucât dispozițiile art. 33 din Legea 7/1996 sunt inaplicabile.

A depus la dosar s.c. 295/4.03.2010 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._, raport de expertiză tehnică întocmit în acest dosar de expert N. C..

La data de 9.05.2011 a decedat reclamantul Văța I., procesul fiind continuat de reclamantul Văța S., fiul său.

Prin încheierea de ședință din 13.12.2010 s-a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 244 pct. 1 alin. 1 C.p.civ. întrucât judecarea acestuia atârnă în tot de existența sau neexistența dreptului ce face obiectul dosarului_ -grănițuire soluționat de Curtea de Apel C. prin admiterea recursurilor, casarea sentinței pronunțată de Tribunalul D. și trimiterea cauze spre rejudecare în apel la Tribunalul D..

Cauza a fost repusă pe rol la cererea pârâtului formulată la data de 30.05.2011.

Prin sentința civilă nr. 1439 din data de 19.09.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, instanța a respins acțiunea civilă în revendicare imobiliară formulată de reclamanții Văța S. și Văța I., decedat în timpul procesului la 9.05.2011, continuată de reclamantul Văța S., împotriva pârâtului R. V. și a fost obligat reclamantul Văța S. la 1000 lei cheltuieli de judecată către pârât.

Pentru se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanții sunt proprietarii terenului în suprafață de 600 mp situată în intravilanul municipiului Calafat conform s.civ. nr. 1956/2.12.1997 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr. 2515/1997.

Pârâtul R. V. are în proprietate suprafața de 452 mp pe care a dobândit-o astfel: prin reconstituirea dreptului de proprietate conform TDP nr. 845-_ suprafața de 400 mp și 52 mp prin s.civ. nr. 1403/2.07.2008 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._, hotărâre care ține loc de act autentic.

Reclamanții au revendicat de la pârât suprafața de 52 mp, susținând că acesta a ocupat fără drept terenul din proprietatea lor.

În urma măsurătorilor efectuate s-a constatat că sunt diferențe între suprafața de teren înscrisă în actele de proprietate și cea efectivă, din teren, reclamanții Văța dețin în prezent suprafața de 502, 50 mp față de 600 mp cât se atestă în titlul acestuia, iar pârâtul R. V. are în proprietate o suprafață de teren de 449, 15 mp față de 452 mp cât atestă actul acestuia de proprietate. Suprafața totală de teren măsurată efectiv este de 952 mp și nu de 1052 mp cum ar rezulta din actele inițiale.

De altfel, la data de 27.09.2009, reclamanții au chemat în judecată pe pârâtul R. V. pentru stabilirea liniei de hotar care desparte proprietățile lor și totodată au revendicat fâșia de teren de 30-40 cm ocupată în mod abuziv de către acesta din proprietate lor, acțiunea formând obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Calafat.

Prin sentința civilă nr. 295/4.03.2010 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._, definitivă prin decizia nr. 102/23.02.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2010, s-a stabilit linia de hotar dintre cele două proprietăți conform raportului de expertiză întocmit de expert N. C., pe amplasamentul dintre punctele: 1 - între cei doi stâlpi de beton ai gardurilor de la . actuală); 102 la colțul anexei gospodărești (coteț) a reclamantului, aflat la o distanță de 20,17 m de punctul 1 (respectiv prin deplasarea către pârât cu 0,4 m a punctului 9 de hotar existent în prezent); 101 - la marginea butucului de vie al pârâtului, aflat la o distanță de 10,79 m de punctul 102 și 7,69 m de limita de vest a proprietăților (respectiv prin deplasarea către pârât cu 0,35 m a punctului 7 de hotar existent în prezent); 100 - pe limita vestică a proprietăților, determinând o lățime la vest de 12,89 m pentru reclamant și 10,6 m pentru pârât (respectiv prin deplasarea către pârât cu 0,34 m a punctului 5 de hotar existent în prezent). A fost obligat pârâtul să lase în deplină proprietate reclamanților terenul rezultat prin stabilirea liniei de hotar.

Situația juridică a celor două proprietăți, delimitarea suprafețelor deținute în proprietate de către reclamant și pârât și stabilirea liniei de hotar dintre proprietăți a fost tranșată deja în justiție, în procesul de grănițuire și revendicare, astfel încât nu se poate conchide că pârâtul ar deține abuziv din terenul reclamanților suprafața de teren de 44 mp, așa cum a susținut la fond reclamantul.

În raport de aceste considerente, instanța a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 480 și urm. Cod civ. și, apreciind neîntemeiată acțiunea în revendicare imobiliară și rectificare carte funciară formulată de reclamant, a respins-o.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Văța S., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că prima instanță a respins, în mod greșit, acțiunea în revendicare datorită unei grave confuzii juridice și datorită acestui lucru, reclamantului i s-a produs o nouă nedreptate, întrucât acesta este privat de dreptul său de proprietate consfințit pe deplin prin sentința civilă nr. 1956/02.12.1997, irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Calafat, în dosarul nr. 2515/1997.

Acțiunea promovată are ca scop protejarea dreptului de proprietate prin care instituțiile abilitate sunt chemate să înlăture abuzurile comise de terțe persoane, în speță intimatul pârât R., iar pe cale de consecință, să readucă efectiv în patrimoniul său bunul ce i-a fost cotropit fără acordul său.

Recurentul a arătat că pârâtul ocupă abuziv suprafața de 44 m.p., conform schiței anexă la raportul de expertiză întocmit de expert P.. Prima instanță a încuviințat obiecțiunea reclamantului privind identificarea suprafeței de 52 m.p., stabilind ca obiectiv clar „identificarea suprafeței de teren ce face obiectul litigiului ținând seama de sentința civilă nr. 295/04.03.2010”. Prin sentința menționată s-a ajuns la concluzia că suprafața ocupată abuziv de către pârât este de 8 m.p.

De asemenea, a mai arătat recurentul că prima instanță nu s-a pronunțat în nici un mod asupra acestui raport și nici asupra cererii sale de chemare în judecată.

Din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de expert P. rezultă, fără dubiu, că pârâtul ocupă suprafața reclamantului de 44 m.p. situată în Calafat, ., județul D., iar motivarea primei instanțe, în sensul că suprafața de 52 m.p. proprietatea reclamantului nu există practic, vine în contradicție cu concluziile raportului.

Astfel, recurentul a apreciat că este încălcat art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 480 Cod civil, normă juridică ignorată de prima instanță.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Recursul a fost legal timbrat cu taxă de timbru și timbru judiciar conform chitanțelor depuse la filele 8 și 15-16 din dosar.

În susținerea recursului, recurentul reclamant a depus la dosar, în fotocopie, următoarele înscrisuri: TDP nr. 845-_ din data de 30.09.1993, certificat de căsătorie, certificat de naștere, certificate de deces, sentința civilă nr. 1956/02.12.1997 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr. 2515/1997, sesizări pentru deschiderea procedurii succesorale și certificat de atestare fiscală (filele 11, 18-26).

La data de 29.11.2011, intimatul pârât a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului, precizând, în esență, că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii (filele 12-13).

În ședința publică din 17.01.2012, instanța a respins proba cu înscrisuri solicitată de recurentul reclamant, prin apărător, în dovedirea existenței dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 600 mp, ca nefiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Prin decizia civilă nr. 64/17.01.2012 Tribunalul D. a admis recursul declarat de reclamantul recurent Văța S. împotriva sentinței civile nr. 1439 din data de 19.09.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât R. V., a casat sentința civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Pentru a pronunța această soluție Tribunalul D. a reținut următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții Văța I. și Văța S. au chemat în judecată pe pârâtul R. V. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 52 mp pe care îl ocupă abuziv în pofida actelor de proprietate pe care le dețin; rectificarea CF nr._/2008 cu suprafața de 52 mp și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul reține că motivele de recurs formulate de către recurentul reclamant vizează concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză.

Analizând raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul P. I. A. M. (filele 69-81 din dosarul de fond), tribunalul constată, în primul rând, că, deși expertiza dispusă în cauză a fost una în specialitatea topografie-cadastru având drept obiectiv identificarea suprafeței de teren revendicată de reclamanți cu limite și vecinătăți în raport de actele de proprietate depuse de părți conform încheierii de ședință din data de 13.09.2010 (fila 26 din dosarul de fond), totuși această expertiză a fost efectuată de către un expert care nu era specialist în întocmirea unei astfel de expertize, respectiv aceasta avea specialitatea agricultură și care nici nu deținea instrumentele de măsurare specifice unui expert în specialitatea topografie-cadastru.

Din concluziile acestui raport de expertiză nu rezultă că aceasta ar fi răspuns la obiectivul fixat de instanță, raportul cuprinzând o . supoziții cu privire la anumite măsurători și precizând că există anumite ambiguități care trebuie mai întâi rezolvate de către instanță.

Cu privire la acest raport de expertiză, recurentul reclamant a formulat obiecțiuni criticând tocmai faptul că expertul nu a identificat suprafața de teren în litigiu, obiecțiuni admise de către instanță potrivit încheierii de ședință din data de 27.06.2011 (fila 108 din dosarul de fond), expertul urmând a identifica această suprafață de teren în funcție și de sentința civilă nr. 295/04.03.2010 pronunțată de către Judecătoria Calafat în dosarul nr._, având ca obiect grănițuirea proprietăților părților.

La data de 07.09.2011 s-a depus la dosar completarea la raportul de expertiză efectuată de către același expert în specialitatea agricultură în care au fost reluate aceleași concluzii ca și în raportul de expertiză inițial, expertul adăugând, în raport de sentința de grănițuire, că s-a mai efectuat o expertiză de către exp. N. în care au fost arătate limitele de hotar calculate situație la care se poate reveni, că suprafața de 52 mp în litigiu nu este ocupată, în mod abuziv, de către pârât, de vină fiind doar neînțelegerile și orgoliile și că, dacă instanța va lua decizia de a atribuit terenul în litigiu reclamantului, va reprezenta suprafața respectivă, atrăgând atenția că litigiul s-ar putea sfârși tragic între cele două părți, conflictul fiind deosebit de grav (filele 120-121 din dosarul de fond).

La data de 19.09.2011, recurentul reclamant a formulat obiecțiuni în scris la completarea raportului de expertiză (filele 126-127 din dosarul de fond), depuse la dosar, prin intermediul apărătorului ales, în ședință publică, la termenul de judecată de la această dată, însă în practicaua sentinței civile recurate nu s-a menționat niciun aspect legat de punerea în discuție a acestora, acordarea cuvântului părților cu privire la acestea și soluția pronunțată de către instanță în acest sens, reținându-se doar faptul că părțile, prin apărători, au formulat concluzii asupra fondului cauzei.

Deși recurentul reclamant nu a formulat, în concret, critici în cadrul motivelor de recurs cu privire la cele anterior precizate, din ansamblul considerentelor acestor motive reies critici tocmai cu privire la constatările și măsurătorile efectuate de către expert cu ocazia expertizei efectuate, aspecte reliefate în obiecțiunile formulate de reclamant recurent cu privire la expertiza dispusă în cauză și asupra cărora instanța de fond a omis să se pronunțe, motiv pentru care recursul formulat de către recurentul reclamant sub acest aspect se consideră întemeiat.

Din aceasta perspectivă, maniera în care a înțeles instanța de fond să se conformeze acestei obligații, nu corespunde exigențelor legale, împiedicând instanța de control judiciar să analizeze justețea raționamentului juridic prin prisma căruia prima instanță a ajuns la concluzia că obiecțiunile formulate în cauză cu privire la raportul de expertiză refăcut sunt total neîntemeiate, având în vedere că nu a rezultat încuviințarea acestora, în contextul în care, în cuprinsul acestora, s-au argumentat detalii tehnice și aprecieri asupra greșelilor de măsurătoare efectuate de expert, aspecte pe care, în mod normal, instanța nu le-ar putea cenzura în lipsa unei expertize de specialitate în materie.

Astfel, rolul efectuării unei expertize în cadrul unui dosar aflat în instrumentarea unei instanțe de judecată este tocmai acela ca instanța de judecată să aibă posibilitatea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice luând cunoștință de concluziile expertului desemnat în cauză, concluzii bazate pe măsurători și calcule care implică acele cunoștințe de specialitate pe care instanța nu le posedă, aceasta putând oricând solicita lămuriri suplimentare expertului desemnat în cauză.

Acest motiv alături de faptul că, în raport de obiectul litigiului dintre părți, instanța de fond a dat relevanță soluției pronunțate cu privire la grănițuirea proprietăților părților reținând că situația juridică a celor două proprietăți, delimitarea suprafețelor deținute în proprietate de către reclamant și pârât și stabilirea liniei de hotar dintre proprietăți a fost tranșată deja în justiție, în procesul de grănițuire și revendicare, astfel încât nu se poate conchide că pârâtul ar deține abuziv din terenul reclamanților suprafața de 44 mp, așa cum a susținut la fond reclamantul, echivalează cu necercetarea fondului cauzei acțiunii cu care a fost învestită prima instanță, respectiv revendicare și rectificare carte funciară.

Din acest punct de vedere tribunalul constată că există nelămuriri și contradicții în cadrul concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză, cu privire la suprafața de teren în litigiu, aceasta nefiind practic identificată de către expertul desemnat în cauză, aspect care presupune administrarea unei alte probe cu expertiza în specialitatea topografie-cadastru care însă, având în vedere disp. art. 305 C.p.c., nu se poate administra în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

Pentru toate aceste motive, în temeiul disp. art. 312 alin. 1 teza I, art. 312 alin. 3 și 5 C.p.c. și art. 304¹C.p.c., tribunalul a admis recursul declarat de reclamantul recurent Văța S. împotriva sentinței civile nr. 1439 din data de 19.09.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât R. V., a casat sentința civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va pune în discuția părților, va încuviința și va administra proba cu expertiza specialitatea topografie-cadastru, expertiză ce urmează să fie efectuată de un expert în această specialitate, cu aparatură de specialitate și măsurători în sistem Stereo 1970, expertiză cu ajutorul căreia să se identifice terenurile deținute de către părți în proprietate conform actelor acestora de proprietate și actelor premergătoare care au stat la baza acestora, iar în funcție de această identificare să se precizeze dacă există o suprapunere de teren cu privire la proprietățile părților, dacă vreuna ocupă vreo suprafață de teren din proprietatea celeilalte, respectiv dacă pârâtul ocupă suprafața de 52 (44) mp din terenul reclamantului, expertiza urmând a fi însoțită de schița anexă.

În vederea unei juste soluționări a cauzei, instanța va dispune atașarea dosarului nr._ în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 295/04.03.2010 de către Judecătoria Calafat în litigiul privind grănițuirea proprietății părților, cu ocazia efectuării expertizei urmând a se ține cont și de soluția pronunțată în acest dosar.

În această situație se impune reluarea judecății și, în rejudecare, instanța se va preocupa în a pronunța o soluție legală și temeinică, cu respectarea dispozițiilor legale de drept procedural, dar și de drept material care guvernează administrarea, respectiv valorificarea probelor și, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod pr.civilă, în lumina principiului aflării adevărului și lămuririi cauzei sub toate aspectele, urmează să administreze toate probele pe care le consideră necesare în vederea pronunțării unei soluții juste în cauză, putând chiar să ordone administrarea probelor chiar dacă părțile se împotrivesc.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Calafat sub nr._ /27.02.2012.

În ședința publică de la 20.04.2012, având în vedere indicațiile tribunalului din cuprinsul deciziei de casare instanța a dispus efectuarea unei expertize specialitatea topografie cu următoarele obiective: identificarea terenurilor deținute de către părți în proprietate conform actelor acestora de proprietate și actelor premergătoare care au stat la baza acestora, iar în funcție de această identificare să se precizeze dacă există o suprapunere de teren cu privire la proprietățile părților, dacă vreuna ocupă vreo suprafață de teren din proprietatea celeilalte, respectiv dacă pârâtul ocupă suprafața de 52 (44) mp din terenul reclamantului, expertiza urmând a fi însoțită de schița anexă, cu mențiunea ca expertul să țină cont cu ocazia efectuării expertizei de soluția pronunțată în dosarul nr._ în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 295/04.03.2010 de către Judecătoria Calafat în litigiul privind grănițuirea proprietății părților. De asemenea, având în vedere indicațiile tribunalului din cuprinsul deciziei de casare, instanța a dispus atașarea dosarului_, care a fost atașat la dosarul cauzei.

Părțile au fost de acord cu efectuarea acestei expertize și în temeiul art. 201 C.P.C., a fost încuviințată efectuarea expertizei cu obiectivele de mai sus.

La data de 11.11.2011, prin tragere la sorti, s-a procedat la desemnarea expertului cu nr. 31 de pe listă, Ș. I..

Aceasta a efectuat și înaintat raportul de expertiză la dosarul cauzei.

În concluziile raportului de expertiză expertul a menționat următoarele:

La data efectuării expertizei părțile dețineau următoarele terenuri: VĂȚA ȘTELIAN- 518 mp în Calafat, ., mai puțin cu 82 mp față de suprafața de 600 mp menționată în sentința civilă nr. 1956 din 02.12.1997 a Judecătoriei Calafat în dosarul nr. 2515/1997.

Imobilul are, conform schitei din Anexa 1, următoarele dimensiuni și vecinătăți:N - 6,17m+12,98m+0,35m+3,9m+14,66m+1,83m - R. V.;E - 12,9m - .,50m+21,41m - T. Mița;V - 6,17m+6,33m - M. Ș.

R. V. – 454 mp în Calafat, ., mai mult

cu 2 mp (toleranță admisă) față de suprafața totală de 452 mp menționată

astfel: 400 mp în titlul de proprietate nr. 845-_/30.09.1993 și 52 mp în sentința civilă nr. 1403 din 02.07.2008 a Judecătoriei Calafat în dosarul nr._ .

Imobilul are, conform schiței din Anexa 1, următoarele dimensiuni și vecinătăți: N - 39,69 m-Gutilă Anișoara; E - 12,52m - .,17m+12,98m+0,35m+3,9m+14,66m+1,83m - Văța S.; V - 0,95m - M. Ștefan5,98m+4,12m - C. M..

În schița din Anexa 2 este prezentată situația în care ar fi trebuit să fie materializat hotarul dintre proprietăți, pe aliniamentul cuprins între punctele 100-102-5-2, cu respectarea dispozițiilor din sentința civilă nr. 295/04.03.2010 a Judecătoriei Calafat în dosar_, proprietățile având următoarele suprafețe:-Vată S. - 529 mp - .; R. V. – 443 mp - .

Având în vedere faptul că imobilul proprietatea lui Văța S. ar trebui să aibă suprafața de 600 mp, conform sentinței civilă nr.1956 din 02.12.1997 a Judecătoriei Calafat în dosarul nr. 2515/1997, iar imobilul proprietatea lui R. V. ar fi trebuit să aibă 400 mp, conform titlului de proprietate nr. 845-_/30.09.1993, suprafața de 52 mp fiind obținută ulterior prin sentința civilă nr. 1403 din 02.07.2008 a Judecătoriei Calafat în dosarul nr._, se pot desprinde următoarele concluzii: - există suprapunere pentru suprafața de 43 mp materializată în Anexa între punctele 24-2-5-_, aflată în prezent în folosința lui R. V..

În ședința publică din 13.07.2012 pârâtul R. V. a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, apreciind că expertul nu a respectat obiectivul stabilit de instanța de judecată prin încheierea de ședința din data de 20 aprilie 2012 si anume " identificarea terenurilor deținute de către părti in proprietate conform actelor acestora de proprietate si actelor premergătoare care au stat la baza acestora...". A arătat că se observa din concluziile raportului de expertiza ca expertul are în vedere nu actele ce au stat la baza actelor de proprietate ale pârtilor ci, așa cum rezulta din fila 3 a raportului de expertiza ,paragraf 4 se raportează numai la sentita civila nr. 1956/02.12.1997 ce constata dreptul de proprietate al reclamantului pentru suprafața de 600mp, fara sa aiba in vedere actul prin care acesta a cumpărat si actul de proprietate al lui A. I. acte ce se afla la filele 62 (dosar fond), iar in ceea ce îl privește pe el, paratul, de asemenea nu face vreo referire la acte premergătoare emiterii actelor sale de proprietate.

Instanța prin încheierea din 13.07.2012 a respins obiecțiunile formulate de pârât, considerând că expertul, în raportul de expertiză, a răspuns întocmai la toate obiectivele stabilite de instanță.

La termenul din 13.07.2011 reclamantul a precizat acțiunea introductivă în sensul că a solicitat ca instanța să oblige pârâtul prin să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 43 mp individualizat în anexa 3 a raportului de expertiză.

Prin sentința civilă nr.1681/25 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Calafat, în dosarul nr._, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat.

A fost respinsă excepția uzucapiunii.

A fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamantul Văța S., împotriva pârâtului R. V..

Instanța a reținut că reclamantul este proprietarul terenului în suprafață de 600 mp situată în intravilanul municipiului Calafat, în calitate de moștenitor al părinților săi Văța I. și Văța E., care au dobândit terenul în proprietate în baza s.civ. nr. 1956/2.12.1997 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr. 2515/1997.

Reclamantul revendică de la pârât suprafața de 43 mp, susținând că acesta a ocupat fără drept terenul din proprietatea lui.

În urma măsurătorilor efectuate s-a constatat că sunt diferențe între suprafața de teren înscrisă în actele de proprietate și cea efectivă, din teren, reclamantul Văța S. deține în prezent suprafața de 518 mp față de 600 mp cât se atestă în titlul acestuia, iar pârâtul R. V. are în proprietate o suprafață de teren de 454 mp față de 452 mp cât atestă actul acestuia de proprietate. Suprafața totală de teren măsurată efectiv este de 972 mp și nu de 1052 mp cum ar rezulta din actele inițiale.

De altfel, la data de 27.09.2009, Văța I. și Văța S. au chemat în judecată pe pârâtul R. V. pentru stabilirea liniei de hotar care desparte proprietățile lor, acțiunea formând obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Calafat.

Prin sentința civilă nr. 295/4.03.2010 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._, definitivă prin decizia nr. 102/23.02.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2010, irevocabilă prin nerecurare la 10.05.2011, s-a stabilit linia de hotar dintre cele două proprietăți conform raportului de expertiză întocmit de expert N. C., pe amplasamentul dintre punctele: 1 - între cei doi stâlpi de beton ai gardurilor de la . actuală); 102 la colțul anexei gospodărești (coteț) a reclamantului, aflat la o distanță de 20,17 m de punctul 1 (respectiv prin deplasarea către pârât cu 0,4 m a punctului 9 de hotar existent în prezent); 101 - la marginea butucului de vie al pârâtului, aflat la o distanță de 10,79 m de punctul 102 și 7,69 m de limita de vest a proprietăților (respectiv prin deplasarea către pârât cu 0,35 m a punctului 7 de hotar existent în prezent); 100 - pe limita vestică a proprietăților, determinând o lățime la vest de 12,89 m pentru reclamant și 10,6 m pentru pârât (respectiv prin deplasarea către pârât cu 0,34 m a punctului 5 de hotar existent în prezent). A fost obligat pârâtul R. V. să lase în deplină proprietate reclamanților Văța ion și Văța S. terenul rezultat prin stabilirea liniei de hotar.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat a capătului de cerere având ca obiect revendicare imobiliară în raport de sentința civilă nr. 295 pronunțată la data de 04 martie 2010 de Judecătoria Calafat județul D. în dosarul nr._ rămasă definitivă prin respingerea apelului conform deciziei civile nr. 102/23.02.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._/63/2010 și irevocabilă prin nerecurare la data de 10.05.2011, invocată de instanță din oficiu, instanța a constatat că această excepție este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

În dispozitivul sentinței civile nr. 295 pronunțată la data de 04 martie 2010 de Judecătoria Calafat județul D. în dosarul nr._ rămasă definitivă prin respingerea apelului conform deciziei civile nr. 102/23.02.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._/63/2010 și irevocabilă prin nerecurare la data de 10.05.2011 se menționează " Obligă pe pârât să lase în deplină proprietate reclamanților terenul rezultat prin stabilirea liniei de hotar ", însă nu se precizează suprafața acestui teren. Acest lucru este clarificat de expert prin raportul de expertiză întocmit în cauza de față, care arată că " În schița din Anexa 2 este prezentată situația în care ar fi trebuit să fie materializat hotarul dintre proprietăți, pe aliniamentul cuprins între punctele 100-102-5-2, cu respectarea dispozițiilor din sentința civilă nr.295/04.03.2010 a Judecătoriei Calafat în dosar_, proprietățile având următoarele suprafețe: Văța S. - 529 mp - ., iar R. V. – 443 mp - .".

Prin urmare, având în vedere cele expuse mai sus, instanța a respins excepția autorității de lucru judecat a capătului de cerere având ca obiect revendicare imobiliară în raport de sentința civilă nr. 295 pronunțată la data de 04 martie 2010 de Judecătoria Calafat județul D. în dosarul nr._ rămasă definitivă prin respingerea apelului conform deciziei civile nr. 102/23.02.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._/63/2010 și irevocabilă prin nerecurare la data de 10.05.2011.

În ceea ce privește excepția uzucapiunii, invocate de pârât prin întâmpinare, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Pârâtul R. V. are calitatea de proprietar asupra suprafeței de 452 mp pe care a dobândit-o astfel: prin reconstituirea dreptului de proprietate conform TDP nr. 845-_ suprafața de 400 mp și 52 mp prin s.civ. nr. 1403/2.07.2008 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._, pronunțată în baza art. 23 din Legea 18/1991.

Prin urmare, având în vedere că uzucapiunea este modul de dobândire a dreptului de proprietate și a altor drepturi reale principale prin exercitarea unei posesii neîntrerupte asupra unui bun, în termenul și în condițiile prevăzute de lege, iar pârâtul R. V. are calitatea de proprietar asupra suprafeței de 452 mp, și nu de posesor, apare ca neîntemeiată excepția uzucapiunii, pârâtul fiind deja proprietar, instanța urmând să respingă această excepție.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a constatat următoarele:

Reclamantul este proprietarul terenului în suprafață de 600 mp situată în intravilanul municipiului Calafat, în calitate de moștenitor al părinților săi Văța I. și Văța E., care au dobândit terenul în proprietate în baza s.civ. nr. 1956/2.12.1997 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr. 2515/1997.

Sentința amintită mai sus a fost pronunțată în baza unei chitanțe de mână intitulată " Adeverință " încheiată în 10.06.1965, prin care tatăl reclamantului Văța I. a cumpărat de la A. I. suprafața de 600 mp teren situat în Calafat ., tatăl numitului A. I., M. C. A., cumpărând la rândul său de la I. St. D. Ciag, conform actului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. 297/18.01.1926 ( fila 16 dosar_ al Judecătoriei Calafat ) suprafața de 500 de mp.

Sentința civilă amintită mai sus a fost pronunțată în baza art. 23 din Legea 18/1991, reținându-se următoarele:

În baza Legii nr.18/1991 s-a reconstituit dreptul de proprietate reclamantului R. V. pentru suprafața de 400 mp teren intravilan în Calafat, categoria curți-construcții. În urma măsurătorilor cadastrale efectuate s-a constatat că suprafața de teren este mai mare decât cea prevăzută în actul de proprietate, respectiv 452 mp.

Potrivit prevederilor art. 23 din Legea nr. 18/1991, sunt și rămân proprietatea cooperatorilor sau a moștenitorilor acestora, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990. Se înțelege că este vorba de o suprafață de teren aferentă gospodăriei bine determinată prin împrejmuiri și cu posesie continuă din generație în generație.

Astfel, dobânditorul unei construcții anterior anului 1990 este îndreptățit să primească în proprietate întreaga suprafață deținută ca teren aferent casei de locuit și anexelor gospodărești precum și curtea și grădina din jurul acestora, adică tot terenul ce a fost deținut în fapt de dobânditor.

În speță, reclamantul a avut în posesie continuă întreaga suprafață de 452 mp iar în titlul de proprietate este cuprinsă doar suprafața de 400 mp astfel încât este îndreptățit să primească în proprietate întreaga suprafață deținută în fapt.

Expertul topo menționează în concluziile raportului de expertiză că la data efectuării expertizei părțile dețineau următoarele terenuri: Văța Ștelian- 518 mp în Calafat, ., mai puțin cu 82 mp față de suprafața de 600 mp menționată în sentința civilă nr. 1956 din 02.12.1997 a Judecătoriei Calafat în dosarul nr. 2515/1997, iar R. V. – 454 mp în Calafat, ., mai mult cu 2 mp (toleranță admisă) față de suprafața totală de 452 mp menționată

astfel: 400 mp în titlul de proprietate nr. 845-_/30.09.1993 și 52 mp în sentința civilă nr. 1403 din 02.07.2008 a Judecătoriei Calafat în dosarul nr._ .

Prin urmare având în vedere că din concluziile raportului de expertiză se desprinde ideea că, deși în actele de proprietate ale celor două părți rezultă că ar trebui să existe o suprafață totală a celor terenuri de 1052 mp, în realitate sunt doar 972 mp, reclamantul având în posesie 518 mp ( mai puțin cu 82 mp ), iar pârâtul 454 mp ( mai mult cu 2 mp – toleranță admisă ), ambele părți având titlu de proprietate reprezentat de hotărâri judecătorești irevocabile ( reclamantul pentru 600 mp, pârâtul pentru 52 mp ), instanța urmează să procedeze la compararea celor două titluri de proprietate.

În ceea ce privește titlul de proprietate al reclamantului, deși prin sentința civilă amintită mai sus li se constată dreptul de proprietate părinților reclamantului asupra suprafeței de 600 mp, totuși în cauza care s-a soluționat cu sentința amintită nu s-a dispus efectuarea unei expertize topo prin care să se identifice terenul ( suprafață, vecinătăți ). Mai mult decât, deși există o hotărâre judecătorească în acest sens, având în vedere că tatăl numitului A. I. – M. C. A. – a cumpărat prin autentic 500 de mp, este evident faptul că A. I. nu avea cum să-i vândă tatălui reclamantului Văța I. 600 mp, întrucât nu avea în proprietate decât 500 mp ( actul de vânzare cumpărare autentificat cu nr. 297/18.01.1926 ( fila 16 dosar_ al Judecătoriei Calafat ).

În ceea ce privește titlul de proprietate al pârâtului, deși a fost obținut ulterior titlului de proprietate al reclamantului, acesta se întemeiază pe o măsurătoare cadastrală, prin care se constată că pârâtul are în posesie un teren împrejmuit aferent casei de locuit și anexelor gospodărești mai mare cu 52 mp decât suprafața de 400 de mp pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza TDP 845-_/30.09.1993.

Din declarațiile martorei C. A. audiată în prezenta cauză rezultă că din anul 1970 și până când a apărut litigiul între părți hotarul dintre cele suprafețe de teren ale părților nu a suferit modificări.

Prin urmare având în vedere cele expuse mai sus instanța a considerat că titlul de proprietate al pârâtului este mai caracterizat, în consecință urmând să respingă acțiunea în revendicare precizată.

Respingând acțiunea în revendicare precizată, instanța a respins și capătul de cerere privind rectificare documentația cadastrală cu numărul cadastral 1415 și a cărții funciare nr._/13.08.2008.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, calificat drept apel, reclamantul Văța S., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Reclamantul arată că, deși instanța a reținut în considerentele sentinței atacate că din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză se desprinde că reclamantul are în realitate în posesie 518 mp, mai puțin cu 82 mp, iar pârâtul 454 mp mai mult cu 2 mp, a concluzionat că ambele părți având titlu de proprietate reprezentat de hotărâri judecătorești, urmează să procedeze la compararea titlurilor.

În ceea ce privește TDP al reclamantului instanța a motivat nejustificat ca deși prin s.c. 1956/02.12.1997 s-a constatat dreptul de proprietate părinților recurentului asupra suprafeței de 600 mp, instanța a reținut că în acea cauză nu s-a dispus efectuarea unei expertize topo prin care să se identifice terenul prin suprafața și vecinătăți, deși recurentul a făcut dovada prin înscrisuri că de la data dobândirii imobilului, respectiv 10.06.1965, și până în prezent a achitat toate taxele și impozitele locale pentru suprafața de 600 mp.

În ceea ce privește titlul de proprietate al intimatului-pârât, instanța a motivat că, deși a fost obținut ulterior titlului de proprietate al reclamantului, acesta se întemeiază pe o măsurătoare cadastrală, prin care s-a constatat că pârâtul are în posesie un teren împrejmuit aferent casei de locuit și anexelor gospodărești mai mare cu 52 mp decât suprafața de 400 mp pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza TDP 845-_/30.09.1993, instanța de judecată concluzionând că titlul de proprietate al intimatului este mai bine caracterizat.

Prioritatea titlului este un element esențial, reclamantul având un titlu valabil cu mult anterior intimatului.

Ordinea juridică și stabilitatea raporturilor civile dintr-o societate impun ca împrejurările definitiv stabilite prin judecată să nu mai poată fi puse ulterior în discuție.

Acțiunea în revendicare este o acțiune reală, prin care proprietarul, care a pierdut posesia bunului său, cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar.

Prin acțiunea în revendicare, o persoană cere să i se recunoască în justiție dreptul de proprietate asupra unui lucru de care a fost deposedată. Este o acțiune petitorie, ce tinde să stabilească direct existența dreptului de proprietate.

Reclamantul arată că inviolabilitatea dreptului de proprietate este reglementată imperativ de art.135 pct.6 din Constituție, respectarea dreptului de proprietate neimpunând punerea în întârziere astfel încât toți terții sunt obligați să respecte acest drept fără o prealabilă notificare, prin încălcarea dreptului de proprietate autorul încălcării fiind de drept în întârziere.

Mai arată că nu există o dovadă certă a suprapunerii celor două suprafețe de teren, motiv pentru care instanța a omis să își întemeieze hotărârea pe concluziile expertului și apreciază că se impune efectuarea unei noi expertize tehnice prin care sa se solicite expertului sa se pronunțe cu privire la amplasamentul exact al terenului revendicat.

Reclamantul menționează că prima instanță nu a făcut aplicarea art. 480 și 481 C. civ.

Respingând acțiunea în revendicare datorită unei grave confuzii juridice, se produce o nouă nedreptate față de reclamant, întrucât acesta este privat de dreptul sau de proprietate consfințit pe deplin prin sentința civilă 1956/02.12.1997 irevocabilă pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr. 2515/1997.

Cererea de chemare în judecată are ca scop protejarea dreptului de proprietate prin care instituțiile abilitate sunt chemate să înlăture abuzurile comise de terțe persoane, iar pe cale de consecința să readucă efectiv în patrimoniul său bunul ce i-a fost cotropit fără acordul reclamantului.

În mod greșit, prima instanță a reținut că „titlul pârâtului este mai bine caracterizat față de inexistența unui raport de expertiză prin care să se identifice suprafața de 600 m.p. deținută în proprietate de reclamant.

Expertul desemnat Ș. I. a stabilit foarte clar faptul că intimatul pârât cotropește suprafața de 43 m.p., din terenul proprietatea reclamantului, iar împotriva acestui raport de expertiză a formulat obiecțiunii intimatul R., obiecțiuni care au fost respinse de către instanța de judecată.

Practic din punct de vedere tehnico-juridic instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală față de împrejurarea că nu a luat în considerare proveniența celor două proprietăți. Ambele proprietăți provin de la familia A., care au deținut la rândul lor o proprietate de 1000 m.p. conform celor două acte de vânzare-cumpărare, fiecare de 500 m.p.

Așadar, din suprafața totală de 1000 mp, A. I. a vândut prin actul sub semnătură privată, intitulat "adeverință,, familiei Văța suprafața de 600 mp, fapt recunoscut de A. I. în declarația dată în fața instanței de judecată în calitatea sa de martor. Același martor a declarat că i-a vândut autoarei intimatului-pârât C. suprafața de 400 mp. Acest lucru rezultă chiar din actul sub semnătură intitulat chitanță, în conținutul căreia se precizează că suprafața de 400 mp.

Reclamantul arată că instanța de fond nu a reținut faptul că intimatul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate la Comisia Locală de Fond Funciar a mun. Calafat pentru suprafața de 400 mp, cerere finalizată prin emiterea titlului de proprietate atașat la dosarul cauzei.

Instanța în mod greșit a statuat că titlul pârâtului este mai bine caracterizat, ignorând declarația martorului A..

Reclamantul apreciază că sentința civilă deținută de către acesta, este intrată în puterea lucrului judecat, producând efecte juridice scontate față de terți, ea neputând fi ignorată sau infirmată printr-o altă hotărâre, fiind obținută anterior titlului pe care se sprijină apărarea

Mai arată că au fost încălcate dispozițiile art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Reclamantul arată că pârâtul ocupă suprafața de teren de 43 m.p. proprietatea reclamantului, iar singurul mijloc juridic de protejare a acestui drept îl constituie acțiunea în revendicare.

La data de 20.02.2013, intimatul pârât R. V. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, critica referitoare la greșita apreciere a titlurilor de proprietate fiind neîntemeiată. Se susține că în mod corect instanța de fond a analizat actele ce au stat la baza obținerii titlurilor de proprietate ale celor două părți. Nici critica referitoare la neidentificarea suprafeței de teren revendicate, se arată că nu există date pentru realizarea acestei identificări, nefiind formulate obiecțiuni cu privire la acest aspect.

În ședința publică din 27.03.2013, instanța a calificat prezenta cale de atac ca fiind apel.

La 08.05.2013, față de împrejurarea că intimatul pârât R. V. a decedat la data de 25.04.2013, au fost introduși în cauză moștenitorii acestuia: R. I., R. A., A. I., R. G., R. S. S. C..

În ședința publică din 05.-06.2013, instanța, la cererea apelantului reclamant a încuviințat efectuarea unei adrese către Primăria Mun. C., pentru a înainta actele care se află în dosarul fiscal al imobilului situat în Calafat, ., înscris la rolul numitului R. V., răspunsul acestei instituții fiind înaintat la data de 19.06.2013.

Apelul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Critica referitoare la inexistența unei dovezi certe a suprapunerii terenurilor celor două părți este neîntemeiată. În concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cel de-al doilea ciclu procesual se stabilește clar existența unei suprapuneri între terenurile proprietatea celor două părți, pentru suprafața de 43 mp, identificată în anexa 3, între punctele 24-2-5-_, suprafață aflată în deținerea pârâtului. Această stare de fapt este confirmată de faptul că terenurile înscrise în titlurile de proprietate ale celor două părți, însumate, depășesc ca suprafață, suprafața măsurată a terenurilor deținute în fapt de aceste părți.

În speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 978 Codul civil de la 1864, întrucât aceste dispoziții se referă la interpretarea unui act juridic și nu la aplicarea unei norme juridice, acest articol fiind cuprins în Capitolul III Despre efectul convențiilor, Secțiunea III Despre interpretarea convențiilor.

Instanța de fond a analizat cererea reclamantului prin prisma dispozițiilor art. 480 cod civil de la 1864 și, constatând faptul că atât reclamantul, cât și pârâtul invocă un drept de proprietate asupra terenului în litigiu, a procedat la compararea titlurilor de proprietate invocate de părți.

În cazul în care ambele părți invocă titluri de proprietate pentru terenul în litigiu, instanța va compara titlurile de proprietate înfățișate de părți și va da câștig de cauză părții al cărei titlu este preferabil. În practică, dovada dreptului de proprietate este problema cea mai dificilă de rezolvat pentru reclamantul din acțiunea în revendicare, întrucât acesta trebuie să dovedească nu numai că este în posesia unui titlu de proprietate, dar și faptul că persoana de la care a dobândit bunul era proprietară, aceasta, la rândul său, dobândind de la un proprietar ș.a.m.d. Așadar, ar trebui ca înscrisul prezentat să fie completat cu dovezi că toți autorii care anterior au înstrăinat bunul au fost ei înșiși adevărați proprietari, numai așa ultimul act de dobândire putând fi considerat pe deplin valabil. O asemenea dovadă, denumită probatio diabolica, este dificilă, uneori imposibil de făcut. Dificultatea probei dreptului de proprietate este dată și de imprecizia unora dintre actele juridice care servesc drept titluri de proprietate. Situațiile în care se poate vorbi de o probă certă a dreptului de proprietate sunt acelea în care se face dovada că dreptul a fost dobândit prin uzucapiune sau prin ocupațiune. Aceste dificultăți de probă au determinat în practică stabilirea unor reguli pentru cazurile în care ambele părți prezintă titluri de proprietate sau numai una din părți are un asemenea titlu. Astfel, dacă ambele părți au titluri de proprietate, care provin de la același autor, va avea câștig de cauză partea care a îndeplinit prima formalitățile de publicitate imobiliară, pentru opozabilitatea dreptului său față de terți; dacă nici una dintre părți nu și-a înscris titlul, va câștiga partea al cărei titlu are data cea mai veche.

În speță, tribunalul constată că, potrivit s.c. nr. 1956/1997 a Judecătoriei Calafat, titlul reclamantului provine de la autorul A. I., iar, conform înscrisurilor depuse în fața instanței de fond, completate cu cele aflate în dosarul fiscal al imobilului, înaintate de Primăria Mun. Calafat, pârâtul a dobândit terenul în litigiu de la numita C., care l-a rândul ei a dobândit acest teren tot de la autorul A. I.. Această stare de fapt este confirmată de A. I., audiat în fața primei instanțe de fond, în primul ciclu procesual, în calitate de martor.

Constatând că ambele părți au dobândit terenul în litigiu de la același autor comun, instanța va verifica cine și-a intabulat mai întâi dreptul de proprietate. Se constată că doar pârâtul a depus dovada înscrierii dreptului său de proprietate în Cartea Funciară a Municipiului Calafat, sub nr.2869,m reclamantul nefăcând dovada înscrierii dreptului său în Cartea Funciară.. Astfel, se constată, în raport de regulile mai sus enunțate, că dreptul de proprietate al pârâtului este preferabil față de cel ala reclamantului, criticile acestuia din urmă fiind neîntemeiate.

Nu este întemeiată nici critica apelantului reclamant în sensul că hotărârea judecătorească ce constituie dreptul său de proprietate este ignorată de cealaltă sentință, ulterioară, prin care se constată dreptul de proprietate al pârâtului, întrucât ele au fost avute în vedere de către instanță ca și titluri de proprietate, ce recunosc anumite drepturi distincte.

Față de cele expuse mai sus, în temeiul art. 296 C.proc.civ., tribunalul va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Văța S. cu domiciliul procedural ales la avocat B. P., C., ., nr. 5, .,., în contradictoriu cu pârâtul R. V. D. și continuat de moștenitorii R. I., domiciliată în Calafat, ., jud. D., R. A., domiciliat în Calafat, ., jud. D., A. I., domiciliată în C., General M., nr. 14, ., jud. D., R. G., domiciliat în Calafat, ., jud. D., R. S., domiciliat în Calafat, ., jud. D., S. C., domiciliată în com. Ciupercenii Noi, ., împotriva sentinței civile nr. 1681 din 25 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._ .

Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Octombrie 2013.

Președinte,

G. C. F.

Judecător,

M. E. N.

Grefier,

C. C. S.

Red.jud.G.C.F.

Tehn.F.M./9 ex.

Jud.fond:C.N.M.

← Contestaţie la executare. Decizia nr. 976/2013. Tribunalul DOLJ		Pretenţii. Hotărâre din 28-10-2013, Tribunalul DOLJ →

Revendicare imobiliară. Decizia nr. 390/2013. Tribunalul DOLJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 390/2013. Tribunalul DOLJ