Supraveghere specializată. Sentința nr. 375/2013. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 375/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 9469/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 375
Ședința publică de la 19 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I. D.
Grefier G. D. V.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D. a fost reprezentat de procuror D. B..
Pe rol judecarea acțiunii formulate de petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D. în contradictoriu cu intimații D. D. și O. M., având ca obiect instituire supraveghere specializată..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic L. M., pentru petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D. ,lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fond.
Consilier juridic L. M., pentru petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D., solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea acțiunii.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față ;
P. cererea înregistrată sub nr,._, petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D. cu sediul în mun. C., .. 22, jud. D., Cod fiscal (C.U.I.)_, cont RO 61TREZ__ a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună supravegherea specializată în familie a minorului D. A. A. născut la data de 25.04.2001, în mun. Băilești, jud. D., CNP_ domiciliat în mun. Băilești, ., jud. D., fiul lui D. D. și al lui O. M. domiciliați mun. mun. Băilești, ., jud. D..
In fapt, minorul D. A. A. născut la data de 25.04.2001 provine din relația de concubinaj a numiților D. D. și O. M. având paternitatea recunoscută.
Minorul D. A. A. locuiește împreună cu părinții și cei patru frați într-un imobil compus din trei camere, un hol și anexe.
Imobilul este bine dotat, utilat și întreținut din punct de vedere igienico-sanitar.
Imobilul este racordat la rețeaua de electricitate iar încălzirea se face cu combustibil solid.
Minorul D. A. A. a intrat în atenția D. D. în baza Rezluției Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești nr. 1205/P/2011, în care se arată că propunerea făcută de către Poliția mun. Băilești, prin referatul prin care s-a propus neînceperea urmăririi penale față de minorul D. A. A. și a altor doi minori, este întemeiată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 -209 Cod Penal.
Totodată s-a apreciat că propunerea organelor de cercetare penală este întemeiată, cu precizarea că există o cauză ce înlătură caracterul penal al faptei, respectiv minoritatea având în vedere că D. A. A. nu împlinise 14 ani.
În urma solicitării de date suplimentare făcute de către D. D. Poliției mun. Băilești ni s-a comunicat faptul că în data de 11.07.2011 minorul D. A. A. împreună cu alți doi minori, prin efracție a pătruns în incinta Grădiniței cu program prelungit nr. 9 A. P. Băilești de unde au sustras un radiocasetofon cu CD și telecomanda aparatului de aer condiționat.
Din punct de vedere al stării de sănătate minorul D. A. A. este clinic sănătos el nefigurând în evidențele medicului de familie (Nincu C.)cu boli cronice.
S-a menționat că atât minorul cât și familia sa au fost citați la Comisia pentru Protecția Copilului D. în vederea dispunerii unei măsuri de protecție dar aceștia nu s-au prezentat.
În dovedirea acțiunii au fost depuse următoarele documente:-Raport D. D. privind reevaluarea psiho-socială a minorului D. A. A. în context socio-familial; Certificat naștere D. A. A.; Plan Individual de Protecție D. A. A.; Anchetă socială D. A. A.; Minuta întâlnirii D. A. A.; -Acorduri instituire măsură de protecție pentru minorul D. A. A.;Acorduri instituire măsură de protecție pentru minorul M. F.;Contract cu familia pentru minorul D. A. A.;- Referat privind situația minorului; Adresă Poliția mun. Băilești ; -Rezoluție P. de pe lângă Judecătoria Băilești.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prezenta cerere a petentei este întemeiată pentru următoarele considerente:
Minorul D. A. A. născut la data de 25.04.2001 provine din relația de concubinaj a numiților D. D. și O. M. având paternitatea recunoscută.
Minorul D. A. A. a intrat în atenția D. D. în baza Rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești nr. 1205/P/2011, în care se arată că propunerea făcută de către Poliția mun. Băilești, prin referatul prin care s-a propus neînceperea urmăririi penale față de minorul D. A. A. și a altor doi minori, este întemeiată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 -209 Cod Penal.
Având în vedere că minorul a săvârșit o faptă penală, iar la data săvârșirii acestora aveau vârsta de sub 14 ani și, deci, potrivit art. 99 alin. 1 C.p., nu răspunde penal, instanța constată că sunt întrunite condițiile prev. de art. 55 și 67 din Legea 272/2004, în care se arată că măsura supravegherii specializate se dispune față de copilul care a săvârșit o faptă penală și care nu răspunde penal.
De asemenea, având în vedere că din raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul D., reiese faptul că, copilul locuiește efectiv împreună cu părinții și nu figurează cu alte fapte cu caracter antisocial, aceștia putând exercita o supraveghere mai eficientă asupra minorului, instanța consideră că măsura supravegherii specializate poate fi instituită în familie.
În atare situație, constatând astfel că această cerere a petentei este întemeiată, instanța urmează a o admite, și a institui măsura supravegherii specializate în familie a copilului D. A. A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D., cu sediul în mun. C., .. 22, jud. D., în contradictoriu cu intimații D. D. și O. M. domiciliați mun. Băilești, ., jud. D., având ca obiect supraveghere specializată.
Dispune instituirea supravegherii specializate în familie pentru minorul D. A. A., născut la data de 25.04.2001, fiul lui D. D. și O. M..
Cu apel în 30 de zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică de la 19 Septembrie 2013.
Președinte, C. I. D. | ||
Grefier, G. D. V. |
Red.jud.C.D.
Tehnored.6 ex.
MB/20.09.2013
← Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... | Supraveghere specializată. Sentința nr. 81/2013. Tribunalul DOLJ → |
---|