Anulare act. Decizia nr. 916/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 916/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 27675/215/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 916/2015
Ședința publică de la 20 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. G. Ș.
Judecător L. C. C.
Grefier F. C. C.
Pe rol, pronunțarea asupra apelurilor declarate de apelanții-reclamanții G. M. D., G. DISSESCU G. și V. R. V., pe de o parte, apelanta-pârâtă DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE PAZĂ ȘI SERVICII D., apelanta-pârâta D. A. V., apelanta-chemată în garanție Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului R., apelanții-pârâții I. M. și I. F. și apelanții-pârâți-moștenitori C. E. și H. M. împotriva sentinței civile nr. 8178/24.05.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă T. R., intimații-pârâți C. M. L., C. C., M. C. I., M. A. C., C. Ș., C. M., R.A.A.D.P.F.L C., având ca obiect anulare act.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 13.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi 20.05.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Prin sentinta civila nr. 8178/24.05.2013 pronuntata de Judecatoria C. in dosarul nr._, a fost respinsa exceptia lipsei de interes a reclamantilor in promovarea actiunii avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare-cumparare nr. 345/30.09.1997 incheiat cu paratii C. S. si C. M. si nr. 9/11.12.1996 incheiat cu parata D. A. V., s-a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune in ceea ce priveste constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr. 345/30.09.1997 si s-a respins actiunea in consecinta, s-a admis actiunea formulate de reclamanti si s-a constatat nulitatea absoluta a contractelor de vanzare-cumparare nr. 135/31.03.1997incheiat cu autorii Fojica G. si Fojica E., nr. 197/03.06.1997 incheiat cu Mosneag C. I. si Mosneag A. C., nr. 198/02.06.1998 incheiat cu I. M. si I. F., nr. 212/09.06.1997 incheiat cu H. G. si nr. 9/11.12.1996 incheiat cu parata D. A. V..
A fost respinsa cererea de chemare in garantie formulate de Directia Judeteana de Paza si protectie D., ca inadmisibila.
Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut urmatoarele:
Prin încheierea din data de 16.09.2011, în dosarul nr._, instanța a dispus disjungerea capătului cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată ulterior, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare nr.135/31.03.1997, 197/03.06.1997, 198/02.06.1998, 212/09.06.1997, 9/11.12.1996 de capătul de cerere având ca obiect partaj judiciar.
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată la data de 24.05.1999, reclamanții G. M., G. Dissescu G. și V. R. V. au solicitat instanței constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare nr.9/1996 și nr.135/1997 încheiate de D. A. V., F. G. și F. E. cu Consiliul Județean D.-Sector Servicii Publice.
În motivare, reclamanții au arătat că prin sentința penală 329/1957 a Tribunalului M. C., în urma confiscării averii defunctului Ș. Bălcești, statul român a dobândit cota de 1/8 din imobilul situat în C., ., însă în mod abuziv a preluat în posesie și folosință întreg imobilul. Din punct de vedere juridic preluarea s-a făcut prin Decizia 714/1961 prin care în mod abuziv s-a trecut în proprietatea statului cota de 7/8 din imobil în loc de 1/8 iar modificarea acestei erori s-a făcut prin Decizia 494/1968 a Sfatului Popular C..
Reclamanții au mai arătat că în temeiul Legii 69/1991 cota de 1/8 a intrat în patrimoniul mun. C. care a posedat imobilul în mod abuziv și care a înstrăinat, fără consimțământul celorlalți proprietari inițial suprafața de 1842 mp din totalul de 3300 mp către MApN, teren care prin efectul legii 213/1998 a intrat in domeniul public al statului român. Ulterior, profitând de conținutul confuz al Legii 112/1995 a vândut restul imobilului către chiriași.
Prin vânzarea imobilului către chiriași s-au încălcat prevederile art.480-481 cod civil precum și art.41 din Constituție referitor la garantarea proprietății.
De asemenea, reclamanții au arătat că speculând de modul confuz în care au fost reglementate dispozițiile Legii 112/1995, statul, în mod ilicit și imoral a dispus înstrăinarea întregului imobil către terți, deși nu avea un drept de proprietate exclusiv. Prin fraudă la lege pârâtul a primit cererile chiriașilor, deși fusese chemată în judecată de coproprietari în termenul prevăzut de art.14 din Legea 112/1995 și le-a înaintat Comisiei cu propunerea de încheiere a contractelor de vânzare cumpărare în temeiul art.9, ignorând faptul că, astfel cum rezultă din economia legii, intenția legiuitorului a vizat în mod exclusiv reglementarea situației juridice a bunurilor imobile asupra cărora statul a dobândit un drept de proprietate exclusiv, iar nu un drept de coproprietate. Din întregul conținut al Legii 112/1995 și al noțiunilor folosite în aceasta nu rezultă intenția de reglementare a situației în care statul are un drept de coproprietate. Limitarea incidenței dispozițiilor Legii 112/1995 la bunurile imobile ce au intrat în proprietatea exclusivă a statului este susținută si de dispozițiile art.1 alin.5 și 6 din HG 11/1997 care dispus în legătură cu modalitatea de rezolvare a situației juridice a imobilelor care nu intră în sfera de incidență a Legii 112/1995 și care prevăd suspendarea de drept a procedurilor administrative inițiate până la . normelor.
Demersurile abuzive ale pârâtei săvârșite în scopul realizării unui folos injust pentru aceasta corespund fraudei la lege.
La data de 21.06.1999 reclamanții au depus completare la acțiune prin care au solicitat constatarea nulității absolute a următoarelor contracte de vânzare cumpărare: contractul nr.197/1997 încheiat cu M. C. I. și M. A. C., nr.198/1998 încheiat cu I. M. și I. F., precum și a contractului încheiat cu H. G..
Au menționat că invocă aceleași motive de nulitate arătate anterior.
La data de 24.08.1999 pârâtul Consiliul Județean D.-Sector Servicii Publice a formulat întâmpinare la cererile formulate de reclamanți, solicitând respingerea acțiunii reclamanților.
A arătat că la data intrării în vigoare a Legii 112/1995 toți pârâții dețineau contracte de închiriere și erau îndreptățiti să cumpere apartamentele în litigiu. Pentru toate apartamentele s-a obținut avizul de la R. care cunoaște situația juridică a fiecărui imobil, Comisia Județeană de aplicare a Legii 112/1995 a comunicat că imobilul în litigiu nu a fost revendicat de foștii proprietari sau moștenitorii acestora.
Pârâta a mai arătat că din interpretarea prevederilor art.1 și 2 din Legea 112/1995 rezultă că reclamanții au dreptul la despăgubiri iar pârâta a fost de bună credință la încheierea contractelor de vânzare cumpărare.
Capătul de cerere disjuns având ca obiect constatarea nulității celor 5 contracte de vânzare cumpărare a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanți fiind G. M., G. Dissescu G. și V. R. V. iar pârâți Consiliul Județean D.-Sector Servicii Publice, D. A. V., C. M. L., C. C., M. C. I., M. A. C., I. M., I. F., H. G..
La data de 28.10.2011 reclamanții au depus la dosarul cauzei o cerere completatoare a celor formulare anterior prin care au solicitat instanței să se constate și nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare 345/30.09.1997 încheiat între Consiliul Județean D.-Sector Servicii Publice și C. Ș., C. M..
Au arătat că își întemeiază cererea pe aceleași motive de fapt și de drept ca cele invocate prin cererea depusă la data de 24.05.1999.
La aceeași dată instanța a dispus atașarea dosarului 5216/C/2006.
În ședința publică din data de 02.12.2011 reclamanții prin avocat au solicitat introducerea in cauză a moștenitorilor pârâtului H. G., numiții H. M. și C. E..
În ședința publică din data de 17.02.2012 pârâtul Consiliul Județean D.-Sector Servicii Publice a învederat instanței că denumirea sa actuală este Direcția Județeană de Pază și Servicii D..
Instanța a dispus emiterea unor adrese către pârâta Direcția Județeană de Pază și Servicii D. și către R. C. pentru a se înainta la dosarul cauzei toate contractele de închiriere încheiate cu părțile din prezenta cauză, actele care au stat la baza încheierii acestor contracte, înscrisurile solicitate fiind înaintate împreună cu adresa 2395/28.03.2012.
La data de 29.03.2012 pârâții C. M. și C. Ș. au depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată cu privire la contractul de vânzare cumpărare încheiat de cei doi pârâți.
În apărare, au arătat că la data întocmirii contractului ambele părți au fost de bună credință întrucât vânzătorul a înstrăinat un bun pe care îl construise iar pârâții nu cunoșteau faptul că terenul a fost revendicat pentru că nu au primit nicio notificare în acest sens. Din răspunsul 606/22.01.2007 a rezultat că pentru imobilul in litigiu nu s-a formulat cerere la Legea 112/1995.
În privința terenului de sub construcție, pârâții au arătat că nu se poate sti daca acesta aparține statului sau reclamanților iar prin procesul verbal din 8.11.1961 s-a consfințit trecerea în proprietatea statului numai a construcțiilor enumerate și nu a terenului de sub clădiri.
Cu privire la construcția pe care pârâții au cumpărat-o, aceștia au arătat că pe locul casei în care locuiesc a existat un grajd, aflat în stare avansată de degradare în momentul preluării de stat asa cum rezultă din buletinul clădirii și din recunoașterea reclamanților. Au menționat pârâții că imobilul in care locuiesc a fost edificat de IRCFL C. sau Sfatul Popular C. care a demolat vechiul grajd și a construit casa.
Pârâții au invocat excepția lipsei de interes a reclamanților în promovarea acțiunii împotriva lor, arătând că nu se va putea restitui in natură un bun care nu mai există.
Pârâții au precizat că după cumpărarea locuinței în anul 1997 au făcut o . reparații capitale și îmbunătățiri iar în cazul în care se va constata nulitatea contractului, solicită ca reclamanții să-i achite contravaloarea îmbunătățirilor și să le acorde un drept de retenție asupra imobilului până la recuperarea investițiilor.
Anexat întâmpinării au depus în copie la dosarul cauzei: adresa 606/22.01.1997, raport de expertiză tehnică, act de constatare.
Instanța a administrat în cauză proba cu interogatoriul reclamanților, al pârâților, proba cu înscrisuri, proba testimonială fiind audiați martorii P. S., G. M., M. S. A. M., N. I., V. L. V., M. A., Grososiu L. C., M. N., P. E., M. J., M. I., P. M..
La data de 11.10.2012 pârâta Direcția Județeană de Pază și Servicii D. a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice prin DGFP D. pentru ca în situația în care se va admite cererea de chemare în judecată, chematul în garanție să fie obligat la plata către reclamanți a prețului achitat pentru imobilele cumpărate de chiriași în vederea despăgubirii reclamanților.
În motivarea cererii pârâta a arătat ca în situația în care se dispune anularea contractelor de vânzare cumpărare, restituirea prețului achitat de către cumpărători și contravaloarea îmbunătățirilor să fie achitate de Ministerul Finațelor Publice.
Pârâta a invocat prevederile art.51 din OUG 184/2002 pentru modificarea Legii 10/2001, unde în alin.2 și 3 se prevede în mod expres că plata sumelor reprezentând prețul actualizat către chiriașii ale cărora contracte de vânzare cumpărare au fost încheiate cu eludarea prevederilor Legii 112/1995 și care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de Ministerul Finanțelor Publice.
În drept au fost invocate prevederile art.60-63 C..
În ședința publică din data de 12.10.2012 instanța a luat act de cererea de chemare în garanție formulată și a dispus citarea chematului în garanție.
La data de 17.01.2013 chematul în garanție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă.
În motivarea cererii a arătat că prin cererile formulate nu s-a solicitat obligarea pârâtei la restituirea prețului achitat pentru imobilele ce au făcut obiectul contractelor de vânzare cumpărare, astfel că cererea de chemare în garanție nu are legătură cu cererea dedusă judecății.
În ședința publică din data de 18.01.2013 instanța a dispus citarea în calitate de pârâtă în cauză a R. C. întrucât aceasta a figurat ca și pârâta în cadrul dosarului_, din eroare nemaifiind conceptată în cauză.
In ședința publică din data de 22.03.2013 instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiuni cu privire la contractul de vânzare cumpărare 345/1997 încheiat cu pârâții C. Ș. și C. M. și a dispus atașarea la dosarul cauzei a dosarului_ .
La data de 05.04.2013 pârâta D. A. a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri (f.278-308).
În ședința publică din data de 05.04.2013 instanța a calificat întâmpinarea formulată de pârâții C. Ș. și C. M. ca având în parte caracterul unei cereri reconvenționale iar pârâtul C. Ș. a renunțat la judecarea cererii reconvenționale formulate.
La data de 29.04.2013 pârâta C. M. a depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecarea cererii reconvenționale formulate.
În ședința publică din data de 10.05.2013 pârâta D. A. a invocat excepția lipsei de interes a reclamanților privind constatarea contractului de vânzare cumpărare încheiat nr.9/1996 in susținerea excepției invocând aceleași motive ca si pârâții C. Ș. și C. M..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu, instanța arată că prin cererea depusă la data de 28.10.2011 reclamanții si-au completat cererile formulate anterior în sensul constatării nulității și a contractului de vânzare cumpărare nr.345/30.09.1997 încheiat între Consiliul Județean D. și pârâții C. Ș. și C. M..
Susținerea reclamanților în sensul că nulitatea contractului de vânzare cumpărare a fost cerută încă din 24.05.1999, astfel cum rezultă din considerentele de fapt și de drept invocate, nu poate fi primită de instanță.
Astfel, reclamantul este cel care în baza principiului disponibilității stabilește cadrul procesual sub aspectul obiectului și al părților pe care a înțeles să le cheme în judecată. Ori prin cererile formulate la data de 24.05.1999 și data de 21.06.1999 reclamanții au indicat in mod expres atât contractele a căror nulitate au înțeles să o solicite cât și persoanele între care s-au încheiat acestea. Prin aceste două cereri reclamanții nu au făcut referire la contractul de vânzare cumpărare 345/1997 sau la pârâții C. Ș. și C. M..
Prin urmare instanța constată că cele două cereri formulate nu au privit contractul de vânzare cumpărare 345/1997, iar cererea depusă la data de 28.10.2011 este o cerere completatoare sub aspectul obiectului și al părților, față de care excepția prescripției urmează a fi analizată distinct.
Potrivit art.45 alin.5 din Legea 10/2001, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Cererea având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare 345/1997 a fost introdusă după data intrării în vigoare a Legii 10/2001, astfel că în privința ei este aplicabil termenul special de prescripție prevăzut de Legea 10/2001, indiferent de cauza de nulitate invocată, reclamanții uzând de dispozițiile acestei legi.
Instanța mai arată că în anul 2005 reclamanții au formulat încă o cerere având ca obiect anularea contractelor de vânzare cumpărare menționate, inclusiv a contractului nr.345/1997, acțiunea fiind respinsă prin sentința_/2009 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul_, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune (dosarul 5216/C/2006 atașat prezentei cauze).
Față de cele arătate, instanța urmează a admite excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr.345/1997 încheiat cu pârâții C. Ș. și C. M. și va respinge cererea de chemare în judecată completatoare formulată la data de 28.10.2011 ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, instanța arată că pentru admisibilitatea unei astfel de cereri trebuie să existe o legătură de dependență și de subordonare între cele două cereri, astfel încât soluția dată cererii principale să influențeze soluția cererii de chemare în garanție.
În acest sens instanța constată că împrejurările invocate de către pârâta Direcția Județeană de Pază și Servicii D. în susținerea cererii de chemare în garanție nu au legătură cu cererea de chemare în judecată.
Astfel, pârâta solicită obligarea chematului în garanție la plata prețului imobilelor ce au făcut obiectul contractelor de vânzare cumpărare, fără ca vreunul dintre pârâți să fi formulat cerere reconvențională prin care să solicite restituirea acestui preț în ipoteza anulării contractelor de vânzare cumpărare.
Prin urmare, instanța urmează a admite excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, aceasta urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.
Asupra fondului cauzei, instanța constată că prin sentința 329/15.07.1957 a Tribunalului M. C., numitul I. Ș. Bălcești a fost condamnat la 4 ani închisoare și s-a dispus confiscarea în întregime a averii inculpatului.
Astfel cum rezultă din decizia nr. 494/29.11.1968 a Sfatului Popular C., la data de 20.10.1961 a fost emisă decizia 714 prin care s-a trecut în proprietatea statului întreg imobilul situat în C. . (fost P. nr.3) ca fiind proprietatea numitului I. Ș. Bălcești. Ulterior, prin decizia 494/1968, s-a modificat decizia 714 în sensul că s-a transmis ICFL C. 1/8 din imobilul situat în C., . (fost P. nr.3), ce reprezintă dreptul de proprietate al numitului I. Ș. Bălcești.
Instanța constată că pentru restul imobilului, respectiv cota de 7/8, reclamanții invoca dreptul de coproprietate ce le aparține în calitate de moștenitori, imobilul fiind inițial proprietatea autorului Al. Georoceanu, astfel cum rezultă din sentința civilă 347/28.10.1940 a Tribunalului D. și sentința 61/26.03.1941 a aceleiași instanțe (f.13-16 dosar_ ). Din aceste hotărâri judecătorești rezultă că masa succesorală a autorului Al Georoceanu a inclus si imobilul situat în C., ..3 compus din teren în suprafață de 3300 mp și construcții, imobil ce a rămas moștenitorilor acestuia N Georgoceanu, M. Ahile Al Georoceanu, T. Al Georoceanu și M. C. I. St Bălcești, în cote de ¼ pentru fiecare.
Succesiunea autoarei G. T.-soția lui Al. Georoceanu a fost deschisa la data de 29.04.1980 iar bunurile rămase la decesul său au fost moștenite de G. M. Achile (certificat de moștenitor nr.1192/1980-f.11 dosar_ ).
Prin actul de vânzare cumpărare transcris sub nr.383/1942 autorul N. G. a vândut numiților M. C. Ș. I. Bălcești și C. Ș. I. Bălcești, cota de ¼ din imobilul situat in C., ..3. De pe urma acestor autori decedati în anul 1947 respectiv 1975 a rămas ca moștenitoare Mărculețiu M. I.(acte de stare civila f.7).
Aceasta a decedat la data de 09.08.1981 având ca moștenitori pe G. M. Achile, I. M. și A. O., cu o cota de 1/3 fiecare ( certificat de moștenitor 1750/1981 f.68 dosar_ ).
Autorul G. M. Achile a decedat la data de 07.01.1985 având ca moștenitori pe reclamanții G. M. D., G. Dissescu G. și V. R. V. (certificat de moștenitor 1280/02.09.1985 f.12 dosar_ ).
Prin urmare, instanța constată că moștenitorii autorului Al Georoceanu au dobândit cota de 7/8 din imobilul în litigiu, reclamanții invocând existența unui drept de coproprietate asupra imobilului, deținând o cota de 7/8. Problema care s-ar ridica în raport de cele arătate ar fi legată de faptul dacă alături de reclamanți mai sunt si alți coproprietari ai imobilului în privința cotei de 7/8. Cum însă acțiunea în nulitatea contractelor de vânzare cumpărare poate fi promovată chiar si de o parte a coproprietarilor acestui imobil, instanța arată că acest aspect nu are relevanță în speță.
În cursul anilor 1996 -1998, Consiliul Județean D. - Sectorul Servicii Publice, a vândut pârâților persoane fizice imobilele-locuințe pe care aceștia le-au deținut în baza contractelor de închiriere. Astfel la data de 11.12.1996 a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 9 cu pârâta D. A. V.. În anul 1997 au fost încheiate contractele de vânzare cumpărare nr.135/31.03.1997 cu F. G. și F. E. (având ca moștenitori pe C. M. L. și C. C. potrivit certificatelor de moștenitor nr.45/17.03.2009 și 592/27.03.2009-f.33-35, dosar 5216/C/2006), 197/03.06.1997 cu M. C. I. și M. A. C., 212/09.06.1997 cu H. G. și 345/30.09.1997 cu pârâții C. Ș. și C. M.. La data de 02.06.1998 a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare 198 cu I. M. și I. F..
Rezultând din cele expuse că statul nu avea un drept exclusiv de proprietate asupra imobilului în litigiu la data vânzării cumpărării, instanța va trebui să stabilească aplicabilitatea prevederilor Legii 112/1995 în acest caz, această împrejurare fiind invocată de reclamanți în cuprinsul cererii completatoare din data de 24.05.1999.
Astfel, pornind chiar de la sintagma folosită de legiuitor "imobile cu destinație de locuințe, trecute în proprietatea statului" și analizând în cuprinsul legii modalitatea de restituire a acestor imobile, apare evident faptul că Legea 112/1995 reglementează situația juridică a imobilelor cu destinație de locuință asupra cărora statul a dobândit în baza unui titlu, un drept de proprietate exclusiv asupra acestora.
O altă concluzie nici nu ar fi posibilă întrucât ar duce la încălcarea principiilor constituționale privind protecția dreptului de proprietate prin posibilitatea legală conferită statului de a putea vinde chiriașilor imobilele asupra cărora are doar un drept de coproprietate.
În continuare, instanța urmează a analiza problema bunei credințe a părților contractante la încheierea convențiilor de vânzare cumpărare, pentru a stabili în ce măsură principiile valabilității aparenței de drept și ocrotirii subdobânditorului de bună credință cu titlu particular și oneros, își găsesc aplicabilitatea în speță.
Conform art. 966 Cod civil, încheierea unei vânzări, în condițiile în care cumpărătorul și vânzătorul sunt de rea credință, știind sau trebuind să știe că bunul aparține altuia, face ca aceasta să fie nulă absolut pentru cauză ilicită.
Buna credință este prevăzută de art.1898 alin.1 Cod Civil ca fiind credința posesorului că cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege pentru a-i transmite proprietatea.
Reaua credință reprezintă atitudinea celui care se prevalează de o situație căreia el îi cunoștea sau trebuia să-i cunoască viciile.
Cu privire la posibilitatea vânzătorului Consiliul Județean D.-Sector Servicii Publice de a cunoaște situația juridică reală a imobilului, instanța constată că decizia de transmitere în proprietatea statului și administrarea ICFL C. a cotei de 1/8 aparține Sfatului Popular C., prin urmare vânzătorul nu se poate prevala de necunoașterea unor înscrisuri care emană chiar de la stat, prin instituțiile abilitate.
Referitor la buna credință a chiriașilor cumpărători ai imobilelor, instanța constată că autorii F. G. și F. E. au deținut imobilul în calitate de chiriași încă din anul 1956, încheind cu proprietarul Ș. Bălcești chitanțe privind plata chiriei (f.257-258 dosar_ ).
Același autor F. G. a fost împuternicit la data de 15.08.1990 de reclamanta G. Dissescu G. să o reprezinte la ICFL C. și Primăria mun. C. să îi susțină interesele în legătură cu imobilul din C., . (f.202 dosar 5216/C/2006).
Instanța constată de asemenea, că la data de 01.09.1997, Comisia de Aplicare a Legii 112/1995 a comunicat vânzătorului că pentru imobilul din C., . nu s-au înregistrat cereri în temeiul Legii 112/1995 și pot fi vândute chiriașilor dacă nu au fost revendicate pe cale judecătoarească (f.268 dosar 5216/C/2006) iar la data de 07.05.1997 R. C. a comunicat pârâtului că pentru chiriașii din tabelul anexat, nu există litigii la instanțele judecătorești (f.322).
Instanța arată totuși că la data de 12.07.1996, anterior acestor adrese, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. dosarul nr._/1996 (reînregistrat in urma casării cu trimitere spre rejudecare sub nr._ ) având ca obiect partajarea imobilului în litigiu, cererea fiind formulată de reclamanții din prezenta cerere în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local C. și R. C..
Instanța mai reține din declarațiile martorilor audiați în cauză, P. S., M. S. A. M., N. I., Văclea L. V., Grosoșiu L. C., P. M. că în anul 1996 reclamanții au făcut mai multe vizite la imobilul din . unde au discutat cu chiriașii. Chiar martora G. M., propusă de pârâta D. A., a declarat că în anul 1996 în toamna sau iarnă, a auzit întâmplător în curtea imobilului din . că există un proces pentru acest imobil.
În condițiile în care unul dintre chiriași, F. G. a fost împuternicit de un coproprietar pentru rezolvarea situației imobilului iar în curtea imobilului în litigiu s-au purtat discuții în legătură cu acesta și cu existența unui litigiu, este cert că toți chiriașii au cunoscut la data cumpărării situația acestui imobil, indiferent de relațiile comunicate de către R. C. și Comisia de Aplicare a Legii 112/1995.
Apărarea formulată de pârâții C. Ș., C. M. și D. A. legată de faptul că imobilul în care locuiesc nu este același cu cel preluat de stat și sub acest aspect acțiunea reclamanților este lipsită de interes, nu poate fi primită de instanță.
Pârâții invocă in susținerea acestei excepții faptul că în contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1942 între N. G. și M. C. Ș. I. Bălcești și soțul acesteia este descris imobilul construcție ca fiind compus din construcție cu trei camere și un grajd ruinat, aceeași descriere existând și în buletinul clădirii (f.223 verso-dosar 5216/C/2006). De asemenea pârâții arată că potrivit raportului de expertiză întocmit în dosarul 2937/2005 al Tribunalului D., în anul 1962 s-a construit începând cu fundația grajdului, o casă de locuit cu două apartamente.
Instanța arată însă, din analiza comparativă a înscrisurilor emise de R. C., denumite acte de constatare (f.76, 85, 91, 96-dosar 5216/C/2006) că la întreg imobilul din . s-au realizat în anul 1962 reparații, iar valoarea reparațiilor efectuate la corpul principal de clădire-în care locuiesc toți chiriașii cu excepția pârâților C. și D.-este mai mare decât cea a reparațiilor efectuate la imobilul ultimilor doi pârâți, fără a rezulta că este vorba despre reconstruirea în întregime a acestor imobile, începând cu fundația.
De asemenea în procesul verbal încheiat la data de 08.11.1961 se vorbește despre clădirile 1 și 2 situate în C., . (f.226).
Împrejurarea că vechiul grajd a primit destinația casă de locuit, astfel cum rezultă și din cuprinsul rapoartelor de expertiză întocmite în dosarul_, nu duce la concluzia că în realitate este un nou imobil.
De altfel, raportul de expertiză întocmit în dosarul 2937/CiV/2005 al Tribunalului D. nu oferă argumente de natură a susține concluzia expertului în acest sens.
Față de considerentele expuse instanța constată că imobilul în litigiu nu face obiectul Legii 112/1995 și prin urmare nu putea fi vândut chiriașilor, care au cunoscut la data cumpărării situația reală a imobilului, respectiv faptul că există demersuri ale coproprietarilor pentru recuperarea posesiei acestuia, demersuri de natură a crea o îndoială imputabilă cumpărătorilor și care este de natură să înlăture buna credință și incidența principiului validității aparenței în drept.
Prin urmare instanța a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâți și a admis cererea de chemare în judecată, constatand în consecință nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare nr.135/31.03.1997 încheiat cu autorii F. G. și F. E., 197/03.06.1997 încheiat cu M. C. I. și M. A. C., 198/02.06.1998 încheiat cu pârâții I. M. și I. F., 212/09.06.1997 încheiat cu H. G., 9/11.12.1996 încheiat cu pârâta D. A. V..
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs – calificat apel de catre instanta – D. A. V., Directia Generala Regionala a Finantelor Publice C., G. M. D., G. D. G. si V. R. V., I. M. si I. F., C. E. si H. M. si Directia Judeteana de Paza si Servicii D..
Apelanta D. A. V. a apreciat ca sentinta este nelegala intrucat a fost pronuntata cu incalcarea dispozitiilor art. 47 C.pr.civ referitoare la coparticiparea procesuala pasiva obligatorie, respectiv ca reclamantii nu au solicitat citarea in cauza si a coproprietarului imobilului D. M..
Un alt motiv de nelegalitate consta, potrivit aceleiasi apelante, in faptul ca instrainarea bunului aflat in stare de indiviziune, facuta de unul dintre coindivizari, nu atrage nulitatea actului de instrainare, ci supune dreptul dobandit de cumparator unei conditii rezolutorii, a carei indeplinire are loc daca bunul nu a fost atribuit, la iesirea din indiviziune, coindivizarului care l-a instrainat, astfel ca in mod gresit instanta a constatat nulitatea absoluta a contractelor de vanzare-cumparare cu motivarea ca S. R., proprietar asupra unei cote indivize, nu putea incheia contractele in mod valabil.
Hotararea este nelegala si in ceea ce priveste solutia respingerii exceptiei lipsei de interes a reclamantilor in anularea contractelor de vanzare-cumparare in conditiile in care, pentru imobilul C2 construit de stat in anul 1962, acestia sunt indreptatiti sa primeasca despagubiri.
Sustine apelanta ca probele administrate, respectiv raportul de expertiza efectuat in dosarul nr._ si contractul de vanzare-cumparare transcris sub nr. 383/06.02.1942, demonstreaza ca imobilul la care se refera contractul nr. 9/11.12.1996 a fost edificat integral de S. R. pe amplasamentul fostului grajd ruinat, astfel ca in cazul desfiintarii contractului, imobilul nu poate intra in patrimoniul reclamantilor.
In sfarsit, apelanta sustine ca in mod gresit instanta de fond a retinut reaua sa credinta la momentul incheierii conventiei, deoarece la momentul formularii cererii, intregul imobil figura ca fiind preluat de stat conform proceselor verbale de preluare din 08.11.1961, valabilitatea titlului statului nefiind contestata de reclamanti la momentul aparitiei Legii nr. 112/1995.
Mentioneaza ca reclamantii au inteles sa solicite pentru prima data restituirea imobilului in anul 2001, la aparitia Legii nr. 10/2001, iar la data incheierii conventiei apreciate ca nula, nu exista o cerere de restituire in baza Legii nr. 112/1995.
Apelanta DGRFP C. a sustinut ca sentinta este nelegala intrucat instanta, desi a respins ca inadmisibila cererea de chemare in garantie formulata de DJPS D., a admis pe fond actiunea si in contradictoriu cu chematul in garantie S. R. prin Ministerul Finantelor Publice, fara ca intre acesta si reclamant sa existe un raport juridic substantial. Prin urmare, apreciaza ca nu ii poate fi imputata solutia adoptata pe fondul cauzei.
Reclamantii G. M. D., G. D. G. si V. R. V. critica solutia de respingere a actiunii lor ca prescrisa in raport de paratii C. S. si C. A., aratand ca in mod gresit s-a retinut incidenta art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 privitoare la termenul de prescriptie de un an, in conditiile in care cererea in constatarea nulitatii tuturor actelor a fost facuta inca din anul 1999, motiv pentru care nu au mai formulat o noua cerere dupa aparitia Legii nr. 10/2001.
Apelantii I. M. si I. F., in sustinerea apelului declarat impotriva sentintei, arata urmatoarele:
Actiunea reclamantilor intemeiata pe dreptul comun este inadmisibila in conditiile in care legea speciala, respectiv Legea nr. 10/2001 le-a dat posibilitatea de a cere constatarea nulitatii a contractelor de vanzare-cumparare in litigiu. Or, reclamantii au formulat actiunea in constatare a nulitatii in temeiul Legii nr. 10/2001 peste termenul instituit de legea speciala, motiv pentru care le-a si fost respinsa irevocabil, asa cum rezulta din Decizia nr. 1255/16.11.2010.
De asemenea, apelantii sustin ca nici promovarea de catre reclamanti a unei actiuni de iesire din indiviziune cu statul anterior incheierii contractelor de vanzare-cumparare si nici deplasarea acestora la imobil si discutiile cu unii dintre chiriasi, nu ii plaseaza pe parati in sfera relei credinte, pe de o parte, pentru ca in acea actiune acestia nu au fost parti si nu au fost instiintati despre demersul reclamantilor, iar pe de alta parte, pentru ca actiunea de partaj a fost respinsa.
Apreciaza ca essential in cauza, este faptul ca reclamantii nu au formulat cereri de retrocedare in temeiul Legii nr. 112/1995, astfel ca la data incheierii contractelor de vanzre-cumparare, chiriasii nu pot fi considerati decat cumparatori de buna-credinta.
In sfarsit, sustin ca nu exista si nu a existat starea de indiviziune asupra imobilului invocata de catre reclamanti, la dosar aflandu-se decizia de expropriere care mentioneaza preluarea in intregime a imobilului si nu a vreunei cote. De altfel, aceeasi instanta care a solutionat fondul prezentei cauze, au mai sustinut apelantii, a solutionat si actiunea de iesire din indiviziune formuylata de catre reclamanti in dosarul nr._ si a respins-o pentru lipsa calitatii procesuale passive a paratilor S. R. prin Ministerul Finantelor Publice, R. C., Consiliul Local C. si Consiliul Judetean D. – Sector Serivicii publice.
Apelantii C. E. si H. M. au sustinut ca solutia instantei este netemeinica si nelegala, pentru ca in cazul vanzarii unui bun aflat in indiviziune nu se aplica regulile privitoare la vanzarea lucrului altuia ci cele specifice indiviziunii, soarta contractului depinzand de soarta partajului. Or, partajul promovat a fost respins prin hotararea pronuntata in dosarul nr._ si in present bunul se afla in aceeasi stare de indiviziune, fara a fi determinate cotele fiecarui copartas.
Hotarea instantei de fond este criticabila si prin prisma faptului ca dosarul a fost repus pe rol in conditiile in care era suspendat in temeiul art. 47 din legea nr. 10/2001, pentru ca reclamantii au ales sa urmeze procedura speciala in cadrul careia s-a emis Dispozitia nr. 8941 a Primarului Municipiului C. prin care s-a dispus restituirea partiala in natura a imobilului situate in ., dispozitie a carei legalitate face obiectul altei judecati.
Dincolo de aspectele de ordin procedural, apelantii solicita a se observa ca suntem in prezenta unei actiuni in constatrea nulitatii absolute a unor acte juridice, caz in care trebuie analizate incidenta vreuneia dintre cauzele de nulitate expers prevazute de lege si daca acestea sunt anterioare sau concomitente incheierii actului. Asadar, instanta este chemata sa analizeze daca Legea nr. 112/1995 in forma la data incheierii contractelor de vanzare-cumparare a fost respectata in totalitate.
In mod gresit instanta a retinut reaua-credinta a cumparatorilor in conditiile in care paratii, inainte de cumparare, au fost chiriasi ai imobilului, au platit chirie, iar in momentul in care cadrul legislative le-a permis, au achitat pretul si au devenit proprietari.
La momentul perfectarii contractelor de vanzare-cumparare, imobilul nu facea obiectul vreunui litigiu in fata instantelor de judecata si nici al unei procedure administrative prin care sa se fi tind la revendicarea acestuia de catre fostii proprietari.
Legea nr. 10/2001 a reconfirmat valabilitatea contractelor de vanzare-cumparare incheiate in baza Legii nr. 112/1995 si chiar in ipoteza in care s-ar retine ca imobilele au trecut in proprietatea statului fara titlu, contractile incheiate cu buna-credinta sunt valabile. Contractele din cauza au fost incheiate in anul 1997 anterior normelor de aplicare a Legii nr. 112/1995 si anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 213/1998 si prin urmare, fata de faptul ca statul era proprietar, ca chiriasii nu aveau posibilitatea de a verifica calitatea fostilor proprietari, paratii au fost de buna credinta la momentul incheierii contractelor.
In sfarsit, apelanta DJPS D. critica solutia instantei de fondcare sustine ca a fost data cu incalcarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995.
Apelanta arata ca vanzarea imobilelor catre chiriasii care erau titularii unor contracte valabile la acel moment, a avut loc dup ace R. C. in calitate de administrator al acestor immobile, a comunicat in scris faptul ca nu au fost revendicate de fostii proprietari si ca urmare a acesti situatii, a dat aviz spre vanzare catre chiriasi.
Sustine apelanta ca eventuala rea-credinta a cumparatorilor, nu nechivaleaza cu nerespectarea procedurilor legale la instrainarea care a avut loc in baza legii nr. 112/1995, astfel ca solicita admiterea apelului si schimbarea sentintei apelate.
Analizand apelurile prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate si a dispozitiilor legale incidente, Tribunalul constata si retine urmatoarele:
Apelantii reclamanti G. M. D., G. D. G. si V. R. V., au promovat, ca prim demers pentru retrocedarea imobilului din C., . preluat de catre stat anterior anului 1989, notificarea nr. 202/N/2001 inregistrata la Primaria Municipiului C. in temeiul Legii nr. 10/2001.
Asa cum rezulta din adresa aflata la dosarul de fond la fila nr. 80, in registrul special privind Legea nr. 112/1995 nu s-au inregistrat cereri de restituire pentru imobilul din C., ..
Notificarea a fost solutionata in sensul emiterii Dispozitiei nr. 8941/18.05.2005, prin care s-a aprobat restituirea partiala in natura, in cote parti nedeterminate, a imobilului situat in C., ., compus din constructie cu 2 camere, bucatarie si baie in suprafata de 36,13 mp si pivnita in suprafata de 4,20, precum si terenul in suprafata de 1561,63 mp.
Potrivit aceleiasi dispozitii, petentii urmau sa fie invitati la sediul Primariei C. in vederea incheierii procesului-verbal de negociere privind acordarea masurilor reparatorii in echivalent pentru restul constructiei detinute cu contracte de vanzare-cumparare de catre D. M. A., I. M., C. S., Fojica G., Mosneag C. I. si H. G., conform procesului verbal incheiat de catre RAADAPFL C..
In conformitate cu dispoziitiile legale, petentii au formulat contestatie la instanta civila prin care au solicitat anularea dispozitiei si restituirea în natură a terenului de 3330 mp și a construcțiilor.
În motivarea cererii, ei au arătat că imobilul a aparținut autorului G. A. decedat la data de 28.03.1940, moștenitorii săi fiind G. N., G. M. Achile, I. Bălcești M. și G. T.. Imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv fără un titlu valabil, exproprierea făcându-se în baza dispozițiilor Decretului nr. 409/1995 privind confiscarea averii imobiliare, întrucât I. G. Ș. fusese condamnat politic conform sentinței penale 329/1957 a Tribunalului M. C..
Arată că în mod greșit s-a reținut suprafața de 1561,63 în condițiile în care din actele pe care le-au depus rezultă faptul că terenul aferent este în suprafață de 3300 mp. Contractele de vânzare-cumpărare sunt încheiate după ce s-a formulat acțiune în revendicare, solicitând prin acțiune și constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare nr.9/1996, nr.198/1997, nr.345/1997, nr.135/1997, nr.212/1997.
Dosarul nr._ * astfel constituit, a fost solutionat prin sentinta civila nr. 106/16.05.2014 prin care s-a constatat perimata contestația și cererea de intervenție accesorie formulate de reclamantele V. R. V., G. M. D., G. Dissescu E. si intervenienta D. A..
Sentinta tribunalului a ramas irevocabila, prin decizia nr. 83/11.02.2015 a Curtii de Apel C..
In aceste imprejurari, Dispozitia nr. 8941/18.05.2005 a Primarului Municipiului C. prin care li s-a recunoscut reclamantilor dreptul la retrocedarea partiala in natura a imobilelor abuziv preluate de catre stat, iar pentru rest li s-a recunoscut dreptul la masuri reparatorii in echivalent, este definitiva.
In prezenta unei asemenea dezlegari date de autoritatea notificata, actiunea apelantilor reclamanti in constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare-cumparare pe care paratii le-au incheiat in temeiul Legii nr. 112/1995 in calitate de chiriasi, este lipsita de finalitate practica.
Acceptand chiar ipoteza relei credinte a cumparatorilor, instrainarea in frauda legii si alte motive de nulitate care au mai constituit temei al actiunii (si pe care opinam ca nu se impune a le mai analiza), ineficacitatea declarata retroactiv a actelor de vanzare-cumparare nu le poate profita reclamantilor, care nu se mai pot bucura de partea din imobila care nu le-a fost restituita in natura prin dispozitia la care s-a facut referire.
Aceasta, pentru ca dupa . Legii nr. 10/2001, este exclus ca persoanele interesate sa mai poata uza de o alta cale pentru recunoasterea dreptului lor de proprietate decat cea prevazuta de aceasta lege. Or, calea legala corect aleasa, a fost finalizata in mod irevocabil, in sensul aratat mai sus.
Aparatorul apelantilor-reclamanti a combatut lipsa de interes in promovarea actiunii fata de starea in care se gaseste dreptul lor valorificat in baza legii nr. 10/2001, care a fost dezbatuta cu prilejul concluziilor finale, aratand ca problema interesului se analizeaza numai in raport de debutul demersului judiciar.
Nu impartasim aceasta opinie intrucat, aflandu-se . cu dreptul subiectiv, interesul se impune a fi analizat si prin raportare la finalitatea sa, iar aceasta finalitate se identifica in speta cu . vanzare cumparare nule, in patrimonial reclamantilor.
Tocmai in acest scop, de a se clarifica situatia contestatiei intemeiate pe dispozitiile Legii nr. 10/2001 (dosarul nr._ *), la termenul din 11.06.2014, Tribunalul a dispus suspendarea judecatii in temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ, masura impotriva careia apelantii reclamanti nu au declarat recurs.
Pentru considerentele expuse, instanta va respinge ca nefondat apelul declarat de catre apelantii reclamanti si va admite apelurile declarate de catre apelantii D.G.R.F.P. C., C. E. și H. M., D.J.P.S. D., D. A. V., I. M., I. F., C. M. L. și C. C., va schimba sentinta apelata si va respinge actiunea civila avand ca obiect nulitate act. Vor fi mentinute restul dispozitiilor sentintei.
Intrucat la dosar nu au fost depuse dovezi in sensul ca au fost suportate cheltuieli de judecata de catre apelanții I. M. și F. și de catre intimații C. Ș. și M., instanta va respinge cererea lor pentru acordarea cheltuielilor de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondat, apelul declarat de către apelanții-reclamanți G. M. D., G. Dissescu G. și V. R. V..
Admite apelurile declarate de către apelanții D.G.R.F.P. C., C. E. și H. M., D.J.P.S. D., D. A. V., I. M., I. F., C. M. L. și C. C..
Schimbă sentința apelată în parte, în sensul că respinge acțiunea civilă având ca obiect nulitate act.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge cererea apelanților I. M. și F. și a intimaților C. Ș. și M. privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.05.2015.
Președinte, I. G. Ș. | Judecător, L. C. C. | |
Grefier, F. C. C. |
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 12-05-2015, Tribunalul... | Anulare act. Sentința nr. 619/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
