Contestaţie la executare. Decizia nr. 960/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 960/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 21553/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 960/2015
Ședința publică de la 27 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător G. C. F.
Grefier E. D. C.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul-contestator DIRECȚIA DE I. A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM împotriva sentinței_/17.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimații C. B. SA SUCURSALA C., P. G., M. I., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 15.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 22.05.2015. și 27.05.2014 când instanța a hotărât:
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului dedus judecății, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._/2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul_ a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în contradictoriu cu intimații C. B. SA, P. G. și M. I., ca neîntemeiată.
A fost respinsă cererea de suspendare a executării în dosarul de executare silită înregistrat la B. M.&Asociații sub nr. 2013/D/2013 ca rămasă fără obiect.
Pentru a se pronunț astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria C. în data de 30.05.2014 sub nr._, Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a formulat contestație la executare împotriva executării silite (însăși) inițiate de Biroul Executorilor Judecătorești „M. & Asociații" în dosarul de executare nr. 2013/D/2013 la solicitarea creditoarei C. B. S.A -Sucursala C. asupra bunului imobil situat în municipiul C., .. 21 (fost nr. 17), județul D., compus din teren intravilan în cu suprafața de 286 m.p. și construcția Corp C (cu destinația birouri), înscris în cartea funciară nr._ a mun. C., nr. cadastral 9846, 9846/1, 9846/-1, împotriva publicației de vânzare imobiliară întocmite la data de 12.05.2014 de B.EJ. „M. & Asociații" în dosarul execuțional nr. 2013/D/2013, împotriva tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 2013/D/2013 și împotriva încheierii de încuviințare a executării silite, solicitând anularea executării silite inițiate de B.EJ. „M. & Asodații" în dosarul execuțional nr. 2013/D/2013, anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional anterior menționat, anularea publicației de vânzare imobiliară din 12 mai 2014, emisă în dosarul de executare nr. 2013/D/2013 și anularea încheierii de încuviințare a executării silite.
Totodată, în baza art. 718 alin. 1 Cp.c raportat la art. 92 alin. 6 Cp.c contestatoarea a solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.
A motivat că actele de executare au fost întocmite cu încălcarea dispozițiilor art. 835 alin. 2 C. proc. civ. invocând, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nelegalei citări a D.LLC.O.T. -Structura centrală.
In cauză, executorul judecătoresc nu a procedat la înștiințarea D.LLC.O.T. cu privire Ia începerea executării silite asupra bunului proprietatea garantului P. Gigei, limitându-se la a comunica Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție un exemplar al Publicației de vânzare imobiliară din 12.05.2014, emisă în dosarul execuțional nr. 013/D/2013.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 508/2004 privind organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, D.I.IC.O.T. funcționează ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism.
Dosarul penal nr. 336/D/P/2006, în cadrul căruia s-a emis ordonanța prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător este instrumentat de Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Având în vedere că Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este titulara măsurii sechestrului asigurător asupra bunului imobil în discuție, în mod nelegal executorul judecătoresc nu a procedat și la citarea noastră pentru licitația organizată la 18 iunie 2014.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul actelor de executare silită se menționează existența măsurii sechestrului asigurător.
Bunul imobil supus executării silite este indisponibilizat ca urmare a instituirii sechestrului asigurător penal iar măsura sechestrului asigurător a fost notată în cartea funciară.
Până când sechestrul asigurător aplicat asupra imobilului în discuție nu este ridicat de organul judiciar penal competent, nu poate fi inițiată nici o altă procedură judiciară cu privire la bunul respectiv (inclusiv executarea silită), întrucât acesta ar fi scos de sub efectul indisponibilizării pe o cale neprevăzută de lege.
Or, până în prezent nu s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii și nici cauza penală nu a fost soluționată în mod definitiv.
Până în prezent, împotriva măsurii asigurătorii luate prin Ordonanța nr. 80/D/P/2009 nu s-a formulat contestație în temeiul art. 250 N.C.p.p - normă de imediată aplicare (art 168 din vechea reglementare).
Deși din punct de vedere legal sechestrul asigurător penal nu a fost ridicat pe calea prevăzută de lege - art. 250 N.C.p.p, în fapt, prin declanșarea procedurii de executare silită și prin întocmirea actelor de executare, creditoarea neagă existența în ordinea juridică a actelor procesual penale prin care a fost instituită și menținută această măsură.
Din moment ce creditoarea nu a contestat existența sechestrului asigurător, acceptă că măsura este în vigoare, însă, faptic, acționează ca și cum aceasta nu s-ar afla în ființă.
Măsurile asigurătorii penale constituie măsuri procesuale cu caracter real, întrucât, pe perioada activității lor, au ca efect indisponibilizarea bunurilor asupra cărora au fost instituite, anume împiedică încheierea oricărui act juridic civil având ca obiect înstrăinarea acestora, inclusiv executarea silită, efectul indisponibilizării răsfrângându-se asupra întregii situații (realități) juridice a bunului, inclusiv asupra oricărei sarcini a terților cu privire la acesta.
Conform D.E.X. prin indisponibil se înțelege „care nu poate fi disponibil, care nu poate fi folosit după voie, care nu este liber", iar în sens juridic despre un lucru sau despre un drept prin indisponibil se înțelege: „ de care nu se poate dispune".
Astfel, în cursul procesului penal, Statul, reprezentat în acest caz de Ministerul Public - P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., beneficiază de măsuri de indisponibilizare și conservare care, odată instituite, împiedică distrugerea ori înstrăinarea bunurilor aflate sub imperiul lor.
Totodată, interesul ocrotit de sechestrul asigurător penal este unul general, al societății, spre deosebire de ipotecă și gaj, care sunt instituite convențional, pentru protejarea unui singur creditor în raport de actele debitorului care îi pot vătăma interesele.
Sechestrul asigurător penal este complet diferit de cel civil, atât din punct de vedere al naturii juridice, cât și al efectelor pe care le produce.
Deci, sechestrul asigurător prevăzut de art. 249 N. C. proc. pen. nu are natura juridică a unei sarcini civile ori a unui act asimilat acesteia, ci a unui act procesual penal de indisponibilizare a bunurilor asupra cărora a fost instituit.
Raportat la natura sa juridică și la căile de atac prevăzute de lege, sechestrul asigurător dispus în cauză poate fi contestat exclusiv pe calea procedurală prevăzută de art. 250 N.C. proc. pen., de orice persoană interesată (inclusiv de creditoare), legiuitorul având astfel în vedere protejarea intereselor tuturor persoanelor care pot pretinde un drept asupra bunului.
Până când sechestrul asigurător nu este ridicat de organul judiciar penal competent,nu poate fi inițiată nici o altă procedură judiciară cu privire la bunul respectiv (inclusiv executarea silită), întrucât acesta ar fi scos de sub efectul indisponibilizării pe o cale neprevăzută de lege. Așa fiind, este evident că, prin intermediul executării silite fi prin actele de executare emise, se încearcă lipsirea de efecte a sechestrului asigurător penat respectiv a indisponibilizării realizate prin instituirea acestuia, în lipsa contestației formulate în baza art 250 N. C. proc. pen. si anterior soluționării definitive a cauzei penale.
În aceste condiții, executarea silită și actele de executare pot surveni numai după admiterea în mod definitiv a unei astfel de contestații de către organul judiciar penal competent - motiv esențial de nelegalitate deopotrivă a executării silite însăși și a tuturor actelor de executare.
În alte cuvinte, singura cale legală de urmat era cea prevăzută de art. 250 N.C. proc. pen. (art. 168 din vechea reglementare); numai în cadrul acesteia se puteau expune în mod valabil argumentele pentru care se consideră necesară ridicarea sechestrului (argumente identice celor care stau la baza începerii și desfășurării executării silite și întocmirii actelor de executare).
Ulterior, numai după analizarea acestor argumente de către organul judiciar penal competent și numai în ipoteza ridicării măsurii asigurătorii se putea trece la executarea silită și la emiterea actelor de executare.
Deși se încearcă acreditarea ideii că procedura judiciară prevăzută de art. 250 N. C. proc. pen. (fost art. 168 C. proc. pen.) nu condiționează în nici un fel inițierea procedurii reglementate de art. 622 și urm. C. proc. civ., aceasta din urmă poate începe numai după ce sechestrul asigurător penal a fost ridicat de organul competent în cadrul primei.
Or, prin inițierea executării silite și prin întocmirea actelor de executare cu privire la bunul imobil în discuție, creditoarea și executorul vizează de fapt eludarea căii prevăzute de art. 250 N. C. proc. pen. - specială în raport de specificul cauzei, fată de procedura prevăzută de art. 622 si urm. C. proc. civ. (anume, executarea silită); deci, spre deosebire de norma procesual civilă (norma de drept comun ce guvernează raporturile obligaționale private ale părților), măsurile asigurătorii instituite în cursul procesului penal presupun respectarea unor norme speciale, care protejează interesul general, fiind derogatorii dg la dreptul comun.
Sechestrul asigurător instituit în cauză nu este o măsură cu caracter civil, ci una procesual penală, de indisponibilizare a bunului, pentru ca acesta să nu poată face obiectul nici unei înstrăinări până la pronunțarea unei hotărâri penale definitive, de condamnare sau de achitare, după caz.
Creditoarea face o gravă confuzie între natura juridică a sechestrului asigurător penal și modalitatea în care această măsură se execută după soluționarea definitivă a procesului penal - conform normelor de procedură fiscală sau civilă în funcție de infracțiunile reținute.
Tocmai pentru a preîntâmpina situații de acest fel, contestatoarea D.I.I.C.O.T acționează în prezenta cauză și în altele similare în baza art. 131 alin. l din Constituție, art. 4 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, republicată, art. 249 N.C.p.p, art. 250 N.C.p.p, art. 711 alin.l și 3 C.p.c, art. 92 C.p.c și art. 657 C.p.c cu referire la art. 643 alin-1 C.p.c, în calitate de organ al statului, de titulară a măsurii asigurătorii, cu atribuții de apărare a ordinii de drept și a intereselor generale ale societății, inclusiv aceea de a veghea la respectarea legalității actelor de executare.
Având în vedere și natura juridica reală a sechestrului asigurător dispus în cauză, efectul indisponibilizării împiedică încheierea oricărui act juridic civil având ca obiect înstrăinarea bunului sechestrat (inclusiv executarea silită la cererea unui terț de bună credință), operând erga omnes și răsfrângându-se asupra întregit situații/realități juridice a bunului.
În alte cuvinte, ulterior instituirii sechestrului asigurător penal și până la ridicarea definitivă a acestuia, bunul nu mai poate face obiectul nici unui act sau operațiuni juridice cu caracter civil, indiferent că este vorba despre un terț de bună credință.
Faptul că C. B. S.A. - Sucursala C., prin executor judecătoresc, a înțeles să facă demersuri în vederea valorificării bunului imobil situat în municipiul C., .. 21 (fost nr. 17), județul D., la o dată ulterioară instituirii sechestrului asigurător penal este un aspect care vizează exclusiv politica intimatei de gestionare a riscului în raport cu proprii clienți, fără însă a da dreptul acesteia de a se îndestula din bunurile care fac obiectul măsurilor asigurătorii instituite de Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorismf cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă nu a emis un act procesual prin care să dispună ridicarea măsurii asigurătorii.
Raportat la scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea măsurilor asigurătorii și văzând regimul măsurilor de siguranță, înstrăinarea în orice mod a bunurilor față de care în dosarul penal s-a dispus măsura asigurătorie reprezintă sustragere de sub sechestru infracțiune sancționată conform art. 261 din noul Cod penal.
Prin încheierea nr._ pronunțată la data de 24 iulie 2013 în dosarul nr.
_/215/2013, Judecătoria C. a încuviințat cererea de executare silită formulată de
B.E.J. „M. & Asociații", pentru creditoarea C. B. S.A. - Sucursala C.,
împotriva debitorilor P. Gigei și M. I..
Încheierea de încuviințare a executării este nelegală întrucât autorizează executarea silită a unui bun imobil indisponibilizat prin instituirea sechestrului asigurător penal și, ca atare, neurmăribil în accepțiunea art. 812 alin. 4 C. proc. civ.
Astfel, instanța a lipsit de eficiență, pe cale civilă, o măsură procesual penală luată în temeiul legii și aflată în vigoare.
Atât timp cât ordonanța nr. 336/D/P/2006 produce efecte juridice, orice act având ca
obiect încuviințarea unei proceduri de executare silită este vădit nelegal.
Potrivit dispozițiilor art. 711 alin. 3 C. proc. civ., „...după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale."
Conform art. 665 alin. 5 pct. 7 C proc civ., instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă, în afara impedimentelor enumerate la punctele 1-6, există alte impedimente prevăzute de lege.
Prin încheierea criticată s-a dispus încuviințarea executării silite în pofida existenței
unui impediment la executare, anume sechestrul asigurător penal.,.
Pe această cale a fost lipsit de eficacitate scopul avut în vedere de legiuitor în ceea ce privește reglementarea măsurilor asigurătorii în cauzele penale.
Pentru motivele expuse la pct. anterioare apreciem că este nelegală și
dispoziția executorului judecătoresc de stabilire a cheltuielilor de executare.
Intimata C. B. SA a depus întâmpinare prin care solicită respingerea contestației la executare.
Arată că a acordat clientei M. I., în temeiul contractului de credit nr. RQ_04/04.12.2008 și a actelor adiționale nr. 1/13.03.2009, nr. a/31.08.2011 și nr. b/29.06.2012, un credit în valoare de 1.050.000 lei, garantat cu ipotecă de rangul I asupra imobilului proprietatea garantului ipotecar P. Gigei în temeiul Contractului de garanție reală imobiliară nr. 3860/04.12.2008 autentificat sub nr. 9378/04.12.2008 de BNP F. M. M., înscris în CFnr._ prin încheierea OCPI D. nr._/08.12.2008.
Urmare nerambursării la scadență a creditului acordat, C. B. S.A. - Sucursala C. s-a adresat cu o cerere de executare silită a acestui bun, B. M. & ASOCIAȚII în data de 15.07.2013 (cererea nr. DJ_/15.07.2013), solicitarea fiind înregistrată subnr. 2013/D/2013.
Față de neîndeplinirea de către debitoare a obligației de plată a creanței, inserată în cuprinsul titlurilor executorii (Contract de credit și de ipotecă), banca a procedat, prin intermediul executorului judecătoresc, la demararea procedurilor execuționale, de recuperare, pe calea executării silite, a creanței și a accesoriilor în valoare totală de 1.285.107.81 lei (creanță calculată la data de 06.06.2013).
În acest sens, s-a efectuat procedurile execuționale pentru valorificarea imobilului adus în garanție, cu respectarea dispozițiile art. 834 și urm. din Codul de procedură civilă, fiind întocmită somația de plată și procesele-verbale de situație (înscrise în OF.) și evaluare.
Din acest punct de vedere, consideră că au fost respectate prevederile art. 834-839 din Codul de procedură civilă, la data de 12.05.2014 fiind întocmită Publicația de Vânzare Imobiliară nr. 2013/D/2013, termenul de licitație fixat md la data de 18.06.2014; ora 10:30.
Urmare lipsei de licitatori, ulterior a fost emisă Publicația de Vânzare Imobiliară nr. 2013/D/2013 din data de 18.06.2014, termenul de licitație fiind în data de 23.07.2014; ora 12:00.
După cum rezultă chiar din cuprinsul contestației la executare, contestatoarea a luat la cunoștință de aceasta prin comunicarea efectuată de executor Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., instituție în structura căreia funcționează și DIICOT, astfel că nu există nicio vătămare produsă acesteia.
Din chiar anexarea la contestație a actelor de executare contestate, rezultă fără îndoială că DIICOT i-a fost comunicată Publicația de Vânzare Imobiliară din 12.05.2014, astfel că nu se poate pretinde o „nelegală citare" a acestei instituții.
După cum rezultă din actele de executare, bunul imobil în cauză nu a fost valorificat la termenul de licitație din data de 18.06.2014; ora 10:30, astfel că și din această cauză nu s-a produs nicio vătămare contestatoarei-ca titular al „măsurii asiguratorii-sechestru penal".
Faptul că împotriva măsurii asigurătorii luate prin ordonanța nr. 80/D/P/2009 nu s-a formulat contestație conform art. 250 din Nocul Cod de procedură penală, nu are nicio relevanță în ceea ce privește dreptul băncii de a-și recupera pe calea executării silite, inclusiv prin valorificarea bunului imobil asupra căruia deține un drept de ipotecă de rangul I, creanța datorată de debitoarea M. I..
De asemenea, susținerea contestatoarei conform căreia măsurile asigurătorii penale au ca efect indisponibilizarea bunurilor asupra cărora au fost instituite și împiedică încheierea oricărui act juridic civil, nu își găsește corespondent în reglementarea legală în materie de executare silită civilă, astfel cum a fost și este reglementat de Codul de procedură civilă.
Referitor la solicitarea de anulare a încheierii nr._/24.07.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._/215/2013, prin care s-a dispus încuviințarea executării silite solicitată de B. M. & Asociații, la cererea creditoarei C. B. S.A. - Sucursala C., consideră că aceasta este neîntemeiată întrucât nu există nici un impediment „prevăzut de lege" care să nu permită creditoarei ipotecare să-și valorifice dreptul de ipotecă în procedura de executare silită, în scopul recuperării creanței datorate de debitoare, care la data prezentei înregistrează o valoare totală de 1.129.224,86 lei (credit și accesorii), la care se adaugă cheltuielile de executare aferente.
Sechestrul instituit potrivit art. 163 Cod de procedură penală nu poate să constituie un impediment la inițierea și/sau continuarea executării silite ci, ulterior valorificării bunului și adjudecării acestuia liber de orice sarcini, sechestrul se va menține asupra sumei de bani rezultată din diferența dintre prețul de vânzare și valoarea creanței garantate.
Prin încheierea din 16.10.2014 pronunțată în dosarul_/215/2014 a fost admisă excepția de litispendență iar dosarul respectiv a fost înaintat pentru a fi atașat la dosarul_ întrucât există identitate de obiect și părți.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind atașat dosarul de executare silită înregistrat la B. "M. & Asociații" sub nr. 2013/D/2013.
Analizând actele dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 10.06.2013 a fost înregistrată la B. M. C. I. cererea de executare silită formulată de C. BANL SA Sucursala C. asupra bunurlor mobile și imobile precum și asupra veniturilor debitorului M. I. și asupra bunurilor imobile ale garantului ipotecar P. G. pentru satisfacerea creanțelor ce izvorăsc din contractul de credit RQ_, completat cu actul adițional 1/13.03.2009, actul adițional nr. a/31.08.2011 și actul adițional nr. B/29.06.2012, contractul de garanție reală imobiliară nr. 3860/04.12.2008 autentificat prin încheierea 9378/04.12.2008 de notar public F. M. M. (filele 149-153) și biletul la ordin . 3AB nr._/31.08.2011. (fila 140)
Prin încheierea din 16.07.2013 executorul judecătoresc a dispus deschiderea dosarului de executare nr. 2013/D/2013 pentru punerea în executare a titlurilor executorii menționate anterior pentru recuperarea sumei de 1 285 107,81 lei, la care se adaugă cheltuielile de executare. (fila 175)
Executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria C. prin încheierea_/24.07.2013 pronunțată în dosarul_/215/2013. (fila 241)
Din extrasul de carte funciară pentru informare rezultă că asupra iombilului situat în C., .. 21 (fost 17) proprietatea garantului P. G. a fost înscrisă ipotecă în favoarea creditorului C. SA Sucursala C. constituită în baza contractului autentificat prin încheierea 9378/2008 emisă de notar public F. M. M. și sechestru în condițiile codului de procedură penală în favoarea Ministerului Public-P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. (fila 239)
În vederea realizării urmăririi silite imobiliare, la data de 12.05.2014 a fost emisă de executorul judecătoresc publicație de vânzare imobiliară prin care s-a dispus în temeiul art. 837 NCPC indisponibilizarea și scoaterea la vânzare prin licitație publică a imobilului situat în C., .. 21 (fost 17), licitația fiind fixată pentru data de 18.06.2014.
În același act s-a mai consemnat că s-a dispus notarea urmăririi imobiliare la OCPI conform încheierii nr._/08.11.2013, iar potrivit extrasului de carte funciară nr._/08.11.2013 privind sarcinile, s-a constatat existența creditorului P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. (fila 229)
Publicația de vânzare din 12.05.2014 a fost comunicată de executorul judecătoresc Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 15.05.2014. (fila 236)
Potrivit art. 835 alin. 2 NCPC executorul va cere biroului de cadastru și publicitate imobiliară să îi comunice drepturile reale și alte sarcini care grevează imobilul urmărit, precum și eventualele drepturi de preferință înscrise în folosul altor persoane. Titularii acestor drepturi vor fi înștiințați despre executare și vor fi citați la termenele fixate pentru vânzarea imobilului.
În speța de față, în cartea funciară ca titular al dreptului de ipotecă legală în valoare de 21 921 411 lei instituit ca măsură asiguratorie sechestru penal a fost înscris Ministerul Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În acest context instanța de fond a considerat că au fost respectate prevederile art. 835 alin. 2 NCPC întrucât publicația de vânzare din 12.05.2014 a fost comunicată titularului dreptului înscris în cartea funciară, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (filele 19, 229, 236).
Referitor la legalitatea executării silite, contestatorul susține că procedura de urmărire a bunului este nelegală întrucât asupra acestuia este instituit sechestru asigurător penal astfel că bunul este indisponibilizat, fiind necesar a se recurge la procedura prevăzută de art. 250 NCPP.
Instanța de fond a reținut că asupra acestui bun, anterior instituirii sechestrului asigurător a fost înscris în cartea funciară un drept de ipotecă în favoarea creditorului.
Având în vedere că legea nu reglementează expres situația în care asupra aceluiași imobil este înscris atât un drept de ipotecă dar și un sechestru asigurător penal, instanța de fond a analizat posibilitatea creditorului de a recurge la executare silită prin raportare la scopul normelor care reglementează cele două instituții. (în vigoare la data încheierii actelor juridice, de drept substanțial sau procedural)
Potrivit art. 1746 alin. 1 cod civil de la 1864, ipoteca este un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligații iar conform art. 1790 cod civil de la 1864, creditorii care au ipotecă înscrisă asupra unui imobil îl urmăresc în orice mână ar trece.
Conform art. 163 C. proc. pen., măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii.
Așadar, dreptul de ipotecă și sechestrul asigurător urmăresc posibilitatea realizării unui drept de creanță în ipoteza în care debitorul nu execută voluntar obligația corelativă, iar în lipsa unor prevederi legale exprese, în cazul existenței unui concurs între acestea, se vor aplica regulile de drept comun.
Potrivit contestatoarei, "numai după soluționarea definitivă a procesului penal, în raport de cele dispuse de instanța penală asupra măsurii asigurătorii, se poate realiza ordinea de preferință a creanțelor.
Concret, instanța penală poate dispune ridicarea sechestrului asigurător, caz în care rămân valabile și se execută sarcinile din cartea funciară ale celorlalți creditori, fără a mai exista vreun "concurs", sau poate dispune menținerea acestuia ipoteză în care sechestrul se execută potrivit normelor de procedură fiscală sau civilă, în funcție de infracțiunile reținute.
Numai în acest din urmă caz se poate vorbi despre un concurs al măsurilor și drepturilor referitoare la bun în funcție de data înscrierii în cartea funciară" (fila 7-8 răspuns la întâmpinare sau 235-236 dosar_/215/2014 vol. II)
Având în vedere că drepturile referitoare la bun se vor realiza tot în funcție de data înscrierii în cartea funciară chiar și în ipoteza în care la finalul procesului penal se va menține sechestrul asigurător, iar în speța de față creditorul intimat a înscris ipoteca anterior măsurii procesuale penale, nu există argumente care să justifice temporizarea executării silite până la momentul respectiv, ceea ce ar atrage implicit și anularea executării silite, întrucât părțile cu interese contrare ar fi în aceeași situație juridică.
Prin urmare, suspendarea drepturilor creditorului ipotecar de valorificare a creanței sale în această modalitate până la soluționarea procesului penal ar fi lipsită de consecințe practice, în condițiile în care acesta nu ar avea o altă poziție juridică decât cea deținută în prezent.
Din aceste considerente, contestația la executare a fost apreciată ca neîntemeiată, situație în care față de dispozițiile art. 718 alin. 1 NCPC, cererea de suspendare a executării silite va fi respinsă ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței în sensul admiterii contestației la executare așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a considerat că, soluționând cauza în sensul respingerii cererilor deduse judecății, prima instanță a procedat la o greșită interpretare și aplicare a legii.
În mod netemeinic și nelegal instanța de fond a apreciat că instituirea sechestrului asigurator în procesul penal nu poate duce la suspendarea legală a executării silite în cazul în care un alt creditor, ce deține un titlu executoriu împotriva învinuitului sau inculpatului, a solicitat executarea silită a imobilului sechestrat, instituirea unui sechestru asigurator penal având drept scop împiedicarea învinuitului sau inculpatului de a-și risipi averea, iar nu de a împiedica un creditor ce deținea deja un titlu executoriu în a-și valorifica dreptul de creanță pentru acre avea instituită și o garanție, anterior luării măsurii sechestrului.
Cu depășirea limitelor competenței, instanța de fond a creat o distincție artificială între scopurile pentru care se instituie sechestrul asigurator penal, prevăzute de art. 249 alin. 1 Ncppen și natura interesului ocrotit de această măsură.
Instanța și-a fundamentat soluția de respingere a contestației pe un alt temei juridic decât acela în baza căruia a fost investită, anume pe dispozițiile legale care reglementează sechestrul civil în loc de dispozițiile procesual penale incidente, încălcând principiul disponibilității.
Pentru a-și argumenta susținerile, judecătorul fondului a completat normele procesual penale care reglementează sechestrul asigurator cu cele civile în materie și a judecat prin analogie.
Bunul imobil supus executării silite, este grevat de sechestru asigurator dispus prin ordonanța nr. 336/D/P/2006 emisă de DIICOT în dosarul penal cu același număr, notat în cartea funciară.
În cauză, este mai mult decât evident că executarea silită a fost pornită și actele de executare au fost întocmite în pofida existenței sechestrului asigurator penal, care nu a fost ridicat pe calea prevăzută de lege-art. 250 Ncppen.
Din moment ce creditoarea nu a contestat existența sechestrului asigurator, acceptă că măsura este în vigoare, însă, faptic acționează ca și cum nu s-ar afla în ființă.
Măsurile asiguratorii penale constituie măsuri procesuale cu caracter real, întrucât, pe perioada activității lor, au ca efect indisponibilizarea bunurilor asupra cărora au fost instituite, anume împiedică încheierea oricărui act juridic civil având ca obiect înstrăinarea acestora, inclusiv executarea silită, efectul indisponibilizării răsfrângându-se asupra întregii situații juridice a bunului, inclusiv asupra oricăror sarcini a terților cu privire la acesta.
Interesul ocrotit de sechestrul asigurator penal este unul general, al societății, spre deosebire de gaj și ipotecă, care sunt instituite convențional, pentru protejarea unui singur creditor în raport cu actele debitorului care îi pot vătăma interesele.
Or, prin combinarea normelor care reglementează sechestrul asigurator civil cu cele care guvernează sechestrul asigurator penal, pentru a ajunge la concluzia dorită, creditoarea și executorul judecătoresc nu au urmărit altceva decât legitimarea unei lex tertiae.
Deci, sechestrul asigurator prev de art. 249 Ncppen nu are natura juridică a unei sarcini civile ori a unui act asimilat acesteia, ci a unui act procesual penal de indisponibilizare a bunurilor asupra cărora a fost instituit.
Raportat la natura sa juridică, sechestrul asigurator instituit de DIICOT, prin ordonanța nr. 336/D/P/2006 poate fi contestat exclusiv pe calea procedurală prev de art. 250 Ncppen, de orice persoană interesată (inclusiv de creditoare), legiuitorul având astfel în vedere protejarea intereselor tuturor persoanelor care pot pretinde un drept asupra bunului.
Numai în ipoteza ridicării măsurii asiguratorii se poate trece la emiterea actelor de executare.
Indisponibilizarea generată de instituirea și activarea măsurilor asiguratorii paralizează în mod legal și imperativ orice demersuri procedurale și/sau procesuale (inclusiv executarea silită și întocmirea actelor de executare) care ar afecta obiectul material și/sau juridic al acestora și care ar sustrage bunurile sechestrate de la o afectațiune specială la care au fost supuse prin acte/măsuri procesuale dispuse de organele penale competente.
Creditoarea și executorul judecătoresc fac o gravă confuzie între natura juridică a sechestrului asigurator penal și modalitatea în care această măsură se execută după soluționarea definitivă a procesului penal.
Prin înscrierea în cartea funciară a unui sechestru asigurator penal, efectul de indisponibilizare generat de această măsură operează erga omnes și se răsfrânge asupra întregii realități juridice a bunului imobil, împiedicând încheierea oricărui act juridic civil având ca obiect înstrăinarea acestuia (inclusiv executarea silită la cererea unui terț de bună credință).
În drept au fost invocate disp. art. 466 și urm Cpciv, art. 131 alin.1 Constituție, art. 4 alin1 lg 304/2004, art.249 Cppen și art. 250 Cppen.
Intimata C. B. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului, arătând, în esență, că nicio dispoziție legală nu conferă statului o prioritate în ipoteza în care asupra unui bun ipotecat au fost instituite măsuri asiguratorii în procesul penal.
Apelanta nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel, Tribunalul constată că apelul este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică aplicând în mod corect dispozițiile legale relevante la situația de fapt dedusă judecății.
Unul dintre principiile care limitează regula caracterului devolutiv al apelului este tantum devolutum quantum apellantum, care este o cerință a principiului disponibilității aplicabil procesului civil, principiu ce se impune și în fața instanțelor de control judiciar, așadar și a instanței de apel.
Ca atare, conform principiului enunțat, instanța de apel, ca instanță de reformare, este chemată să cerceteze cauza doar prin raportare la motivele invocate în cererea de apel, neputându-se pronunța asupra altor motive de reformare neindicate în conținutul motivelor de apel, cu excepția motivelor de ordine publică.
În speță, Tribunalul nu a identificat existența unor motive de ordine publică și analizând motivele de reformare invocate de apelantă, le apreciază a fi neîntemeiate.
Cu titlu preliminar Tribunalul reține că nu doar în cadrul procesului civil, ci și în procesul penal legiuitorul a pus la dispoziția părților mijloace prin care să poată fi asigurată acțiunea civilă, astfel încât să fie garantată posibilitatea executării în viitor a unei hotărâri judecătorești favorabile obținută de partea civilă; însă, având în vedere natura procesului penal, legiuitorul a prevăzut instituirea unor măsuri asiguratorii nu numai în favoarea părților civile-persoane fizice sau juridice-ci și în favoarea statului, întrucât măsura confiscării speciale și plata amenzii penale se fac către acesta.
Măsurile asigurătorii instituite în cadrul unui proces penal sunt măsuri de constrângere reală care împiedică ieșirea din patrimoniul suspectului sau inculpatului și al părții responsabile civilmente, până la soluționarea definitivă a cauzei, a bunurilor și a veniturilor acestora, grevarea cu sarcini ori pierderea dreptului de folosință asupra lor; odată luată măsura asiguratorie, persoana față de care aceasta a fost dispusă și aplicată nu mai poate înstrăina sau greva bunurile sau veniturile supuse măsurii, pentru ca partea civilă să-și poată realiza creanța născută din hotărârea de condamnare, iar organele de stat să poată executa pedeapsa pecuniară la care a fost obligat inculpatul.
În ceea ce privește conflictul între sechestrul asigurator penal și executarea silită demarată în baza unui titlu executoriu civil apreciem că dispozițiile procesuale civile devin izvor de drept procesual penal. Așadar, dispozițiile penale în materia măsurilor asiguratorii se completează cu cele din materia procesual civilă, în temeiul disp. art. 2 alin.2 Ncpciv.
Tribunalul apreciază că interdicția de înstrăinare instituită prin măsura asiguratorie privește doar transmiterea voluntară a proprietății și îl vizează doar pe proprietarul bunului sechestrat, așa încât, indiferent care au fost motivele care au determinat luarea măsurii asigurătorii, nu există nicio justificare pentru a considera bunul imobil supus executării ca fiind unul sustras de la urmărirea silită imobiliară.
Interesul general, adus în discuție apelantă, privește doar activitatea acesteia de tragere la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, acesta fiind scopul procesului penal, iar nu în legătură cu luarea măsurilor asigurătorii, care servesc întotdeauna unui interes particular.
Instituirea măsurii asigurătorii nu naște în patrimoniul statului (în calitate de potențial creditor) un drept de preferință față de alți creditori decât în condițiile și limitele impuse de legislația în vigoare, așa cum prevede în mod expres art. 2.328 NCC și art. 153 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil. Cu atât mai mult, nicio dispoziție legală nu conferă statului o prioritate în ipoteza în care asupra unui bun ipotecat au fost instituite măsuri asigurătorii în procesul penal.
Legalitatea măsurii asigurătorii a sechestrului înscris ipotecar nu poate afecta sub nicio formă legalitatea altor sarcini prealabil înscrise în CF și nici dreptul creditorului de a-și fi satisfăcut creanța pe calea executării silite, în condițiile în care existența acesteia este certă. Chiar dacă sechestrul asigurător se poate transforma, ca urmare a unei hotărâri de condamnare, într-un sechestru definitiv executoriu și, astfel, creanța dintr-una eventuală sau sub condiție într-una simplă, legalitatea măsurii asigurătorii nu are vreo înrâurire asupra posibilității de executare silită a creanței puse în executare.
Tribunalul apreciază că măsura asiguratorie tinde să împiedice subiectul pasiv al măsurii, învinuitul sau inculpatul, să-și diminueze activul patrimonial prin fapta proprie în eventualitatea în care procesul penal s-ar soluționa cu o hotărâre de condamnare, iar nu să limiteze dreptul creditorului de a-și valorifica dreptul său de creanță. Prin urmare dreptul unui creditor ipotecar de a-și satisface creanța înscrisă cu prioritate în cartea funciară poate coexista cu inscripția ipotecară a sechestrului asigurător ce poartă asupra aceluiași bun supus executării silite. Totodată, în măsura în care procesul penal s-ar finaliza cu o soluție de condamnare, creanța sub condiție a părții civile s-ar transforma într-o creanță certă, lichidă și exigibilă, care ar avea caracterul unei creanțe fiscale ce se va pune în executare cu respectarea normelor din Codul de procedură fiscală.
Pentru toate aceste motive, rezultă că nici interesul general al statului și nici natura măsurii asigurătorii nu pot fi invocate pentru a anula o executare silită care se desfășoară în temeiul unui titlu executoriu, cu atât mai mult când acesta constă sau este dublat de un contract de ipotecă.
Nici argumentul potrivit căruia prin executarea silită se încearcă o ridicare a măsurii asiguratorii instituite de organul penal pe o altă cale decît cea prevăzută de le nu poate fi reținut.
Astfel, este cert că dreptul unui creditor de a-și realiza creanța pe calea procedurii de executare silită nu este validat/confirmat de legalitatea sau nu a unei măsuri asigurătorii instituite în condițiile art. 163 C. pr. pen., procedură independentă și separată atât ca finalitate, cât și ca scop de cea a executării silite.
Prin urmare, nu se poate accepta nici ideea potrivit căreia creditorul titular al unei creanțe ar trebui să obțină cu prioritate o hotărâre a instanței penale de ridicare a sechestrului.
Pentru a concluziona cu privire la acest aspect, apreciem că, în situația executării silite a bunului ce face obiectul sechestrului, creditorul (chirografar sau ipotecar) nu trebuie să parcurgă procedura contestației împotriva măsurii asigurătorii prevăzute de art. 250 NCPP întrucât executarea silită nu este condiționată de și nu determină ridicarea sechestrului, iar, odată finalizată procedura, sechestrul se va strămuta asupra sumei de bani obținute din vânzare care a rămas după plata creanței creditorului urmăritor.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. Art. 480 Cpciv, va păstra în tot sentința atacată, urmând a respinge ca neîntemeiat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul formulat de apelantul-contestator DIRECȚIA DE I. A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, cu sediul în București, ., sector 5,împotriva sentinței_/17.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimații C. B. SA SUCURSALA C., cu sediul în C., .. 1-3-5, jud. D., P. G., cu domiciliul în C., ., ., jud. D. M. I., cu domiciliul în C., .. 33, jud. D..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Mai 2015
Președinte, L. A. | Judecător, G. C. F. | |
Grefier, E. D. C. |
Red LA/6 ex/08.07.2015
E.C. 28 Mai 2015
J fond D R C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 895/2015. Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Hotărâre din 12-05-2015, Tribunalul... → |
|---|
