Contestaţie la executare. Hotărâre din 10-04-2015, Tribunalul DOLJ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 10-04-2015 în dosarul nr. 13446/215/2013*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 680/2015

Ședința publică de la data de 10 Aprilie 2015

Completul de judecată este constituit din:

Președinte - V. F. - judecător

Judecător - D. O.

Grefier - L. E. C.

Pe rol, judecarea apelului formulat de contestatorul P. M. împotriva sentinței civile nr._ din 12.12.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. și AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEȚEAN D., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns apelantul contestator, lipsind intimatele.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că apelul este declarat în termen, motivat, timbrat, după care:

Se legitimează apelantul contestator cu cartea de identitate ., nr._ și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Văzând că nu s-au solicitat probe prin cererea de apel și nici prin întâmpinare, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească, deschide dezbaterile pe fond și acordă cuvântul pe apel.

Apelantul contestator, având cuvântul, solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței civile atacate și pe fond admiterea contestației la executare,conform motivelor de apel.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei C. la data de 12.04.2013 sub nr._, contestatorul P. M. a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._, solicitând anularea acestuia și exonerarea de la plata sumei de 569 lei.

În motivarea contestației, contestatorul a arătat că la data de 27.03.2013, s-a emis titlul executoriu prin care acesta era obligat la plata sumei de 569 lei, suma ce ar fi fost datorată din data de 10.06.2008, astfel că acesta înțelege să invoce excepția prescripției dreptului material la acțiune. Pe fondul cauzei, contestatorul a arătat că acesta nu datorează suma de bani solicitată de către intimată, astfel cum rezultă si din cuprinsul sentinței civile nr._/2011 prin care a fost respinsă cererea reclamantei de a plăti sumele indicate în sentință.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 711 și urm. din noul Cod de procedură civilă .

Prin sentința civilă nr._/09.10.2013 a Judecătoriei C., pronunțată în dosarul nr._, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către intimata Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean D., iar pe fond s-a respins contestația la executare formulată de către contestatorul P. M., în contradictoriu cu intimata Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean D., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă .

Împotriva sentinței civile mai sus menționate, a declarat recurs contestatorul P. M., iar prin decizia civilă nr. 237/05.05.2014 a Tribunalului D., pronunțată în dosarul nr._, s-a admis apelul, s-a anulat sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei C. .

Cauza a fost reînregistrată la judecătoria C. sub nr._

Cu ocazia rejudecării cauzei au fost depuse la dosar: precizare la contestație, copia titlului executoriu nr._/29.10.2014, copia somației nr._/29.10.2014, emise de către A.N.A.F. - Direcția Regională a Finanțelor Publice C..

La termenul din data de 31.10.2014, contestatorul P. M. a formulat precizare la acțiune, prin care solicită introducerea în cauză și citarea în calitate de intimată a Administrației Județeană a Finanțelor Publice D. .

În apărare, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., depune la dosar: delegația de reprezentare nr.DJ_ din data de 08.12.2014, concluzii scrise.

Prin sentința civilă nr._/12.12.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean D..

A fost respinsă contestația la executare, formulată de contestatorul P. M., în contradictoriu cu intimata Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean D. și Administrația Județeană s Finanțelor Publice D., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă .

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Potrivit art. 19 din O.G. nr. 14/2010, creanțele bugetar sunt asimilate creanțelor fiscale, iar în conformitate cu prevederile art. 13 alin. 2 din O.G. 14/2010, sumele reprezentând ajutor necuvenit, prevăzute la alin. 1, se recuperează de la beneficiarii ajutoarelor de stat, conform procedurii reglementate de OG nr. 92 /2003, privind Codul de procedură fiscală de organele de specialitate ale unităților din subordinea Ministerului Finanțelor Publice – A.N.A.F.

Art. 136 alin. 5 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare în a cărei rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organelor de executare în a cărui rază teritorială își are domiciliul organul fiscal debitorul sau organul de executare competent, desemnat potrivit art. 33.

Astfel, instanța a constatat că, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este obligat în raportul juridic dedus judecății, identitate care nu există în speță, avându-se în

vedere că în cazul executării silite, subiectele raportului juridic de executare silită a obligației fiscale sunt contestatorul și organul de executare fiscală, respectiv A.N.A.F. - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. .

Prin urmare, instanța analizând cu prioritate excepția, prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 248 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, în faza de executare silită, debitorul este contestatorul, iar creditor este instituția publică care a emis titlul executoriu contestat, care este și organul de executare a obligației fiscale, respectiv A.N.A.F. - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C., potrivit art. 136 Cod procedură fiscală .

În acest sens, instanța a admis admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean D., iar pe fond respinge contestația la executare formulată de către contestatorul P. M., în contradictoriu cu intimatele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean D. și Administrația Județeană A Finanțelor Publice D., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul P. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Apelantul arată că în primul ciclu procesual prima instanță a soluționat cauza doar pe cale de excepție admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a A.P.I.A. centrul Județean D..

În al doilea ciclu procesual, în rejudecare, apelantul și-a precizat acțiunea inițială și a solicitat introducerea în cauză a M.F.P .- A.N.A.F.- A.F.P.C. și totodată anularea tuturor actelor și formelor de executare.

Apelantul a resolicitat să constate că nu datorează sumele de bani solicitate de organul fiscal, 638 lei, deoarece au fost folosite în scopuri legale, a respectat întocmai destinația sumei inițiale primite.

Apelantul critică sentința pentru următoarele considerente: sentința nu este corect motivată în fapt și în drept, nu a manifestat rol activ în sensul de a contribui la aflarea adevărului și la soluționarea justă a cauzei; instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului;; instanța nu a dezlegat problemele de fapt și de drept deduse judecății, limitându-se doar la soluționarea propriu-zisă, cu prioritate, a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei A.P.I.A. – Centrul Județean D.; instanța se contrazice în motivarea sentinței, în ceea ce priește subiectele raportului juridic de executare a obligației fiscale: contestatorul și organul de executare - A.N.A.F. – A.F.P. C. prin respingerea contestației și împotriva acestei intimate - A.N.A.F. – A.F.P. a mun. C., cu aceeași motivare, ca fiind introdusă tot împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Consideră că această intimată are calitate procesuală pasivă, fiind însăși organul de executare silită, emitent al tuturor titlurilor executorii contestate.

În drept, apelul este întemeiat pe dispozițiile art. 6, art. 22, art. 466 și urm., art. 711 și urm. N.C.P.C.

Solicită, într-o primă teză, admiterea apelului, anularea sentinței și reținerea cauzei pentru evocarea fondului; într-o teză subsidiară solicită modificarea în totalitate a hotărârii atacate și rejudecând procesul, evocând fondul, admiterea contestației.

Apelul este fondat, pentru următoarele considerente de fapt și de drept:

Prin decizia civilă nr. 237/05.05.2014 a Tribunalului D., pronunțată în primul ciclu procesual, s-a admis apelul declarat de contestatorul P. M. împotriva sentinței civile nr._/09.10.2013 a Judecătoriei C., care a fost anulată, cu consecința trimiterii cauzei primei instanțe spre rejudecare.

Instanța de control judiciar a îndrumat prima instanță să pună în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a organului emitent al titlului executoriu contestat, iar, în cazul în care una din părți solicită introducerea în cauză, va lua act de această cerere și va dispune în acest sens, în caz contrar aplicând dispozițiile legale în materie.

S-a reținut că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 78 alin. 2 N.C.P.C., pronunțând o hotărâre nelegală.

În rejudecare, prin sentința civilă nr._/12.12.2014, apelată în prezent, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean D., respingând contestația la executare formulată în contradictoriu cu aceasta intimată, dar și cu intimata A.J.F..P. D., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Considerentele sentinței sunt contradictorii, întrucât, pe de o parte, prima instanță admite în penultimul paragraf că A.J.F.P. D. are concomitent calitatea de creditor și pe cea de organ de executare, ceea ce înseamnă că implicit recunoaște legitimarea procesuală pasivă a acestei persoane, iar, pe de altă parte, în ultimul paragraf, se referă la respingerea contestației la executare formulată în contradictoriu și cu A.J.F.P. D., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea, există o neconcordanță și între considerente și dispozitiv, din moment ce se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive numai a A.P.I.A. - Centrul Județean D., iar soluția este de respingere și a contestației la executare formulată în contradictoriu cu A.J.F.P. D., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, după ce însăși prima instanță, în ședința publică din 21.11.2014, văzând modificarea formulată de contestator la data de 14.10.2014, prin care acesta a solicitat introducerea în cauză a A.F.P. C. (actuala denumire fiind A.J.F.P. D.) și motivând că ține cont de statuările deciziei instanței de apel nr. 237/05.05.2014, a introdus și a citat în cauză A.J.F.P. D. în calitate de intimată, situație care echivalează cu recunoașterea calității procesuale pasive a organului fiscal care a emis actele de executare silită.

Prin pronunțarea soluției respective, prima instanță a nesocotit, practic, dezlegarea dată problemelor de drept prin decizia nr. 237/05.05.2014, respectiv a dispozițiilor imperative ale art. 480 alin. 3 teza finală N.C.P.C., ceea ce face ca sentința apelată să fie lovită de nulitate conform art. 174 alin. 1 și 2 N.C.P.C.

Acestea sunt considerentele pentru care tribunalul apreciază fondate criticile apelantului, referitoare la modul de soluționare a cererii sale de către prima instanță, acesta arătând că sentința nu a fost motivată în fapt și în drept, precum și faptul că prima instanță se contrazice în ceea ce privește subiectele raportului juridic de executare a obligației fiscale.

În consecință, văzând că instanța ierarhic inferioară nu a intrat în judecata fondului, dar și împrejurarea că, prin cererea de apel și prin întâmpinare, nu s-a solicitat în mod expres trimiterea cauzei spre rejudecare, tribunalul va admite apelul, va anula în tot sentința atacată și va reține cauza spre rejudecare pe fond, în temeiul art. 480 alin. 3 N.C.P.C.

Rejudecând cauza, tribunalul constată în primul rând că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură este emitentul titlului de creanță constând în procesul-verbal de recepție și restituire încheiat la data de 10.06.2008, acest caracter fiind recunoscut de dispozițiile art. 19 coroborate cu art. 14 alin. 2 din O.G. nr. 14/2010. Această creanță bugetară este asimilată creanțelor fiscale potrivit art. 14 alin. 4 din Legea nr. 14/2010, constituind deci titlu executoriu conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală.

Lecturând cererea de chemare în judecată formulată de debitorul P. M. în dosarul nr._/215/2013 al Judecătoriei C., se constată că singurul motiv al contestației la executare îl reprezintă prescripția dreptului de a cere executarea silită.

Aceste motiv nu poate fi însă primit, deoarece dreptul de a cere executarea silită a unei creanțe fiscale se prescrie într-un termen de 5 ani, calculat de la data de 1 ianuarie a anului următor în care a luat naștere acest drept, conform art. 131 alin. 1 C.p.fiscală, în speță de la data de 01.01.2009, ceea ce înseamnă că termenul s-ar fi împlinit la data de 01.01.2014.

Or, actele de executare, respectiv titlul executoriu și somația aflate la filele 6 și 7 din dosarul primei instanțe - primul ciclu procesual au fost emise la data de 27.03.2013, ceea ce înseamnă că acestea au întrerupt termenul de prescripție conform art. 133 lit. c) C.p.fiscală, ceea ce înseamnă că în cauză nu a operat prescripția dreptului de a cere executarea silită, cum în mod eronat pretinde contestatorul.

În consecință, în lipsa unor critici întemeiate de nelegalitate formulate de către contestator, tribunalul apreciază că actele de executare au fost emise în mod legal, astfel că urmează să respingă contestația la executare, ca fiind neîntemeiată, în baza art. 716 N.C.P.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de contestatorul P. M., domiciliat în ., .. 47, jud. D., CNP -_, împotriva sentinței civile nr._/12.12.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., cod fiscal_, cu sediul în mun. C., .. 2, județul D. și AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEȚEAN D., cu sediul în mun. C., .. 22, jud. D., cod fiscal_, cont bancar RO30TREZ23A_.30X, deschis la Trezoreria mun. C..

Anulează în tot sentința civilă apelată și reține cauza spre rejudecare pe fond.

Rejudecând, respinge contestația la executare formulată de contestatorul P. M., ca fiind neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la data de 10 Aprilie 2015, la sediul Tribunalului D. – Secția I Civilă.

Președinte,

V. F.

Judecător,

D. O.

Grefier,

L. E. C.

Red. jud. D. O.

Tehnored. F.M./5 ex.

Data redactării: 29.04.2015

Jud. fond C. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Hotărâre din 10-04-2015, Tribunalul DOLJ