Acţiune în declararea simulatiei. Sentința nr. 6587/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6587/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 32346/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 675/2015
Ședința publică de la 09 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător G. C. F.
Grefier E. D. C.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul-reclamant D. S. împotriva sentinței civile nr. 6587/08.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții D. M., C. J., având ca obiect acțiune în declararea simulatiei.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 03.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 09.04.2015 când instanța a hotărât:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței la data de 24.01.2013 sub nr._, reclamantul D. S. a chemat în judecată pe pârâtele D. M. și C. J., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:
I. într-o primă teză:
a) în temeiul art. 111 C.proc.civ. raportat la dispozițiile art. 1175 C.civ., art. 492 C.civ., constatarea dreptului de proprietate al reclamantului și al pârâtei D. M. asupra imobilului construcție C1 locuință D+P+E cu suprafața construită la sol de 154 mp., suprafață construită desfășurată de 266,25 mp., situată în C., . (fost nr. 12), jud. D., înscrisă în CF nr._ a loc. C., cu nr. cadastral provizoriu_.
b) să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de donație nr. 543/11.12.2008 intervenit între pârâtele C. J. și D. M. în ceea ce privește imobilul construcție C1 locuință D+P+E cu suprafața construită la sol de 154 mp., suprafață construită desfășurată de 266,25 mp., situată în C., . (fost nr. 12), jud. D., înscrisă în CF nr._ a loc. C., cu nr. cadastral provizoriu_, raportat la dispozițiile art. 948, art. 966, art. 813 și urm. coroborate cu art. 1295 C.civ.
c) în temeiul art. 111 C.proc.civ., raportat la dispozițiile art. 1175 C.civ., art. 492 C.civ., constatarea dreptului de superficie al reclamantului asupra imobilului teren în suprafață de 300 mp., situat în C., . (fost nr. 12), jud. D., înscris în CF nr._ a loc. C., cu nr. cadastral provizoriu_.
II. într-o teză subsidiară, în cazul în care instanța va aprecia ca neîntemeiat primul capăt de cerere, solicită:
a) în temeiul art. 494 alin. 3, teza a II-a C.civ., existența unui drept de creanță al reclamantului, echivalent cu creșterea valorii fondului asupra imobilului construcție C1 locuință D+P+E cu suprafața construită la sol de 154 mp., suprafață construită desfășurată de 266,25 mp., situată în C., . (fost nr. 12), jud. D., înscrisă în CF nr._ a loc. C., cu nr. cadastral provizoriu_.
b) în temeiul art. 771, art. 1323, art. 1444, art. 1619 C.civ., existența unui drept de retenție al reclamantului asupra imobilului construcție C1 locuință D+P+E cu suprafața construită la sol de 154 mp., suprafață construită desfășurată de 266,25 mp., situată în C., . (fost nr. 12), jud. D., înscrisă în CF nr._ a loc. C., cu nr. cadastral provizoriu_.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că în anul 1990 s-a căsătorit cu pârâta D. M., după încheierea căsătoriei locuind o perioadă de timp în locuința mamei acesteia, pârâta C. J., în mun. C., . E11, ..
În anul 2003, pârâta C. J. a achiziționat un teren în suprafață de 300 mp. pe care se afla și o construcție în stadiu avansat de degradare, prețul achitându-l cu partea cuvenită pârâtei dintr-o moștenire.
Ulterior cumpărării terenului, reclamantul susține că pârâta C. J., soacra acestuia, le-a permis soților D. S. și M. să-și construiască o casă, aceștia fiind la acel moment în căutarea unei locuințe sau a unui teren similar celui dobândit de pârâtă, tocmai în vederea edificării unei case de locuit.
Astfel, mai arată reclamantul că, având în vedere că soacra sa C. J. era proprietara terenului, atât autorizația de desființare a construcției vechi, cât și autorizația de construire a celei noi, au fost eliberate pe numele proprietarului terenului.
Cu privire la acest aspect, se susține că pârâta C. J. și-a exprimat în nenumărate rânduri acordul la construirea acestui imobil de către cei doi soți D., urmând ca, ulterior, să le întocmească și acte, atât pentru construcție, cât și pentru terenul aferent, aspect ce nu poate fi contestat sau supus dubiului având în vedere relațiile bune în care se aflau părțile, armonia și încrederea reciprocă între membrii familiei fiind nealterate.
Astfel, în anul 2004, reclamantul susține că a achiziționat materiale de construcție, a angajat echipe de muncitori și a început, inițial, lucrările de demolare a vechii construcții, iar ulterior, pe cele de construire a locuinței familiei D..
Arată reclamantul că sursele financiare pentru ridicarea imobilului au provenit exclusiv din activitatea de comerț cu legume și fructe desfășurată de acesta împreună cu părinții săi, veniturile astfel obținute fiind integral direcționate către construirea acestei case ce urma să fie locuința familiei D..
Din acest punct de vedere, reclamantul D. S. susține că, alături de soția sa, pârâta D. M., nu au înțeles să întocmească vreun înscris care să ateste înțelegerea dintre aceștia și C. J., soacra sa, respectiv mama soției sale.
În anul 2006, autoritățile de specialitate au întocmit procesul-verbal de recepție a lucrărilor, însă finalizarea acesteia și finisajele au fost edificate în timp, arătând reclamantul că a continuat lucrările în acest sens.
În acest context, reclamantul învederează că s-a produs deteriorarea relațiilor conjugale iar în anul 2012 a fost pronunțat divorțul dintre cei doi soți D., moment în care, susține reclamantul că, a și luat cunoștință de actul de donație încheiat între cele două pârâte.
Astfel, având în vedere că imobilul-construcție situat în C., ., a fost ridicat de către soții D., în timpul căsătoriei, că la momentul edificării acesta a avut, și are în continuare, destinația de locuință familială, că încă din momentul începerii lucrărilor de construire, soții D. s-au comportat și au fost percepuți ca adevărați proprietari, atât față de C. J., cât și față de terți, apreciază reclamantul că adevărații proprietari ai imobilului sunt D. S. și D. M., actele administrative (autorizație de construire, proces-verbal de recepție a lucrărilor) fiind simulate.
În consecință, solicită admiterea petitului privind constatarea dreptului de proprietate al reclamantului și al pârâtei D. M. asupra construcției situate în C., ..
Totodată, ținând cont de cele constatate anterior, apreciază că pârâta C. J. nu putea încheia în mod valabil un act translativ de proprietate, atât timp cât aceasta nu era proprietarul bunului obiect al contractului.
Mai mult, se arată că și pârâta D. M. avea reprezentarea acestui fapt, dar procedând de asemenea manieră, respectiv acceptarea donației din partea mamei sale, a încercat scoaterea bunului din patrimoniul soților.
Dovada în acest sens este caracterul ascuns al actului de donație, încercarea de nu-l face cunoscut reclamantului și de a-l induce în eroare, până în luna mai a anului 2012 când, introducând acțiunea de divorț, soția sa a proliferat amenințări, în sensul evacuării sale din casă.
În acest sens, reclamantul solicită anularea parțială absolută a contractului de donație intervenit între C. J. și D. M. în ceea ce privește construcția situată în C., ., având în vedere că acesta a fost încheiat de către un donatar neproprietar, scopul actului fiind fraudarea intereselor reclamantului în ceea ce privește masa bunurilor comune ale soților în timpul căsătoriei și majorarea artificială și ilicită a bunurilor personale ale pârâtei D. M..
În ceea ce privește cel de-al treilea petit al primei teze, învederează reclamantul că, prin convenția încheiată inițial între soții D., pe de o parte, și pârâta C. J., pe de altă parte, primii au avut convingerea că sunt proprietarii imobilului ce se construia, terenul aflat sub această construcție, precum și cel necesar utilizării acesteia, fiind în continuare folosit de cei doi soți.
În consecință, apreciază că, reclamantul în calitate de coproprietar în devălmășie al construcției, își păstrează și dreptul de folosință asupra terenului de sub construcție, cât și asupra terenului necesar utilizării acesteia, drept cedat coproprietarilor de către C. J. încă din anul 2003, astfel că solicită constatarea dreptului de superficie asupra terenului în suprafață de 300 mp. .
II. În teză subsidiară, solicită constatarea unui drept de creanță al reclamantului, echivalentul valoric al creșterii valorii fondului, respectiv al creșterii valorii terenului în suprafață de 300 mp. .
În fapt, așa cum a arătat anterior, reclamantul a edificat, cu materialele și cu mâna de lucru angajate în nume personal, un imobil construcție aflat în C..
Având în vedere că sursele de finanțare provin exclusiv din activitatea profesională a reclamantului și a părinților săi, respectiv din creșterea legumelor și fructelor și comercializarea acestora pe piața de profil din țară, apreciază că majorarea valorii fondului prin edificarea construcției i se datorează.
Mai mult, învederează că a avut și acordul proprietarului fondului pentru a construi această locuință pe terenul său, scopul construirii acesteia fiind . soților, conform acordului exprimat inițial.
Pentru aceste motive, solicită constatarea unui drept de creanță al său și despăgubirea cu acest spor de valoare, și, având în vedere că se află în posesia imobilului, solicită și constatarea unui drept de retenție asupra acestuia, până la stingerea, prin plată, a obligației.
În scop probator, au fost solicitate proba cu înscrisuri, testimonială, cu interogatoriu și expertiză de specialitate.
Imobilul a fost evaluat provizoriu la suma de_ lei.
La data de 25.02.2013, respectiv 28.02.2013, pârâtele D. M. și C. J. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată.
În primul rând, în privința tezei principale, pârâtele au solicitat să se constate că cererea reclamantului este inadmisibilă, acesta neavând calitatea procesuală activă să solicite constatarea unui drept pentru altul, neavând nici legitimitate în acest sens.
Astfel, ca primă teză, reclamantul solicită constatarea dreptului de proprietate asupra unui imobil dobândit în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare în care nu este parte, solicitând în același timp, printr-un alt capăt de cerere și nulitatea parțială absolută a contractului de donație în care nu este parte și care este izvorul dobândirii de către pârâta D. M. a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Arată pârâtele că această cerere este neîntemeiată, dobândirea construcției a fost făcută prin construire de către C. J. și înstrăinată către fiica sa, D. M., prin contract de donație cu scutire de raport.
Astfel, simpla afirmație a interesului reclamantului nu-i poate da acestuia legitimitate procesuală atâta timp cât, în timpul căsătoriei, acesta a fost întreținut din veniturile realizate de pârâte.
Ori în această situație, afirmația că a contribuit la construirea unui bun pentru altul nu are suport probator, veniturile părinților săi neputând fi raportate la veniturile soților realizate în timpul căsătoriei.
Se mai arată că, reclamantul nu poate cere un drept de superficie asupra terenului deoarece nu are nici un drept de proprietate asupra locuinței.
De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea reclamantului că nu a cunoscut existența actului de donație cu scutire de raport prin care pârâta D. M. a dobândit proprietatea imobilului, deoarece între aceasta din urmă și societatea comercială administrată de reclamant a fost încheiat un contract de comodat încă din anul 2007, având ca obiect chiar imobilul în cauză.
În ceea ce privește teza secundară, pârâtele susțin că și aceasta este neîntemeiată solicitând respingerea pretențiilor reclamantului.
Astfel, deși reclamantul solicită constatarea unui drept de creanță în motivare arată că ar fi fost vorba de o simulație chiar dacă există acte autentice și fără a exista vreun act secret care să privească numai părțile și care să le fie opozabil pârâtelor.
Tot pentru a induce în eroare instanța de judecată, reclamantul arată și încearcă să dovedească caracterul ascuns al actului de donație arătând că nu a avut cunoștință despre acesta până în anul 2012 când a fost introdusă acțiunea de divorț, chiar dacă în acest sens există dovada contrarie a contractului de comodat încheiat cu reclamantul în anul 2007.
Pentru toate aceste motive, solicită respingerea acțiunii formulate de reclamant.
În susținerea celor afirmate, înțeleg să se folosească de proba cu înscrisuri, cu interogatoriu, proba testimonială și eventual expertiza de specialitate.
Au anexat: contract de donație în formă autentică, contract de comodat, act de donație, act de partaj voluntar, procură specială, autorizație de construire, proces-verbal de recepție a lucrărilor, extrase de carte funciară, contracte de vânzare-cumpărare și certificat de naștere.
La termenul de judecată din data de 20.06.2013, reclamantul D. S. a depus precizare la cererea introductivă, prin care, în esență, a reiterat solicitările din cuprinsul cererii de chemare în judecată, învederând în privința petitului b) al tezei principale că înțelege să solicite constatarea inopozabilității față de reclamant a contractului de donație nr. 543/11.12.2008, intervenit între pârâte, în ceea ce privește construcția în litigiu.
În motivarea în fapt a precizării a fost reluată integral motivarea din cererea introductivă, argumentându-se suplimentar opinia reclamantului asupra caracterului admisibil al cererii sale privind constatarea dreptului de proprietate al soților în privința construcției.
De asemenea, în cuprinsul aceleiași precizări, reclamantul a învederat că își menține cererea privind constatarea caracterului simulat al contractului de donație intervenit între C. J. și D. M. în ceea ce privește imobilul construcție situat în C., ., contractul fiind fictiv și având drept singură cauză micșorarea patrimoniului comun al soților.
În scop probator, au fost menținute aceleași cereri de probatorii.
Prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 12.09.2013, instanța a dispus disjungerea petitului b) din cererea dedusă judecății, așa cum a fost precizată ulterior de reclamant, având ca obiect constatarea caracterului simulat al contractului de donație autentificat sub nr. 543/11.12.2008 și formarea unui nou dosar, înregistrat sub nr._ .
Prin aceeași încheiere, în temeiul art. 244 alin. 1, pct. 1 C.proc.civ., instanța a dispus suspendarea judecății cauzei nr._ până la soluționarea irevocabilă a dosarului nou format.
Prin încheierea din data de 23.01.2014, a fost admisă cererea de acordare ajutor public judiciar, sub forma reducerii cuantumului taxei judiciare de timbru, formulată de petentul-reclamant, dispunându-se reducerea taxei cu 50%, de la suma de 5611 lei la suma de 2805,5 lei.
Cererea de chemare în judecată având ca obiect constatarea simulației a fost legal timbrată.
La solicitarea părților, instanța a administrat în cauză proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriile reciproce.
Prin sentința civilă nr.6587/08.05.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. S., în contradictoriu cu pârâtele D. M., C. J..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Potrivit contractului de donație autentificat sub nr. 543/11.12.2008 de BNP B. E., încheiat între pârâtele C. J. și D. M., prima, în calitate de donator, a transmis celei din urmă, în calitate de donatar, cu scutire de raport, imobilul proprietatea sa, situat în mun. C., ., înscris în CF nr._, cu nr. cadastral provizoriu_, compus din teren CC în suprafață de 300 mp. și construcție C1- locuință cu regim de înălțime D+P+E cu suprafața construită la sol de 154 mp. și suprafață construită desfășurată de 266,25 mp.
În cauză, reclamantul D. S., fostul soț al pârâtei D. M., căsătoria părților fiind desfăcută prin divorț potrivit sentinței civile nr._/09.07.2013, solicită constatarea caracterului simulat al acestei donații, precum și constatarea nulității absolute parțiale a donației în privința construcției, apreciind că donatoarea nu era proprietarul bunului donat.
Temeiul de drept îl constituie dispozițiile art. 1175 C.civ. potrivit cărora, actul secret care modifică un act public nu poate avea putere decât între părțile contractante și succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea efect în contra altor persoane.
Cu prioritate, față de obiectul cauzei și de susținerile părților, instanța apreciază că, în speță, sunt necesare unele considerații de natură teoretică și doctrinară asupra simulației, aspecte care urmează a fi particularizate apoi raportat la situația concretă existentă între părți.
Astfel, de principiu, acțiunea în declararea simulației este definită ca acțiunea civilă având ca obiect înlăturarea unui act aparent și stabilirea de către instanță a conținutului real al acordului de voință intervenit între părți. Constituind un mijloc prin care se asigură respectul pentru adevăr, ca normă etică fundamentală în relațiile sociale, acțiunea în simulație poate fi introdusă de oricare din părți, precum și de orice persoană care are un interes legitim de a invoca actul secret.
Prin urmare, reclamantul, la fel ca în orice altă acțiune, trebuie să justifice un interes legitim; are un atare interes partea care dorește să beneficieze de efectele actului secret, precum și orice terț pentru amăgirea căruia s-a recurs la simulație.
Acțiunea în declararea simulației nu este condiționată în toate cazurile de existența unei fraude. Prin intermediul ei se atacă actul pentru că este nereal, chiar dacă nu este și fraudulos, pentru admisibilitatea acesteia fiind suficient să se probeze existența actului secret și interesul legitim de a porni acțiunea, chiar dacă nașterea dreptului de creanță al reclamantului s-a produs ulterior simulației.
Acțiunea în declararea simulației este o acțiune în constatare: ea tinde să stabilească, pe de o parte, existența actului real, secret, iar pe de altă parte, inexistența (sub aspect juridic) actului public, aparent.
Această acțiune constituie numai rareori un scop în sine; în mod frecvent ea se asociază cu o acțiune în restituirea unei prestații ori pentru schimbarea situației de fapt create în virtutea simulației. Consecința directă a admiterii acțiunii în simulație se concretizează în restabilirea situației juridice reale, prin înlăturarea clandestinității actului juridic real; această acțiune duce la nulitate numai dacă legea prevede expres această sancțiune pentru simulație în sine (cum este, spre exemplu, cazul donației deghizate între soți) sau dacă actul este fictiv (caz în care lipsește consimțământul părților). Întrucât adeseori actul aparent este menit să servească la ascunderea ilicității sau neregularității întocmirii actului secret, acțiunea în declararea simulației se asociază frecvent cu o acțiune în nulitate, în reducțiune, în executarea raportului etc., care pune în evidență finalitatea urmărită de reclamant.
În funcție de scopul concret al actului aparent și de relația în care acesta se găsește cu actul secret, simulația se poate realiza prin trei procedee, și anume: prin fictivitate, prin deghizare (totală sau parțială) și prin interpunere de persoane. Principala clasificare utilizată în doctrina de specialitate este cea care distinge între simulația absolută și cea relativă.
Simulația este absolută în cazul în care părțile stabilesc ca între ele să nu existe în realitate niciun act (este vorba de fictivitate - singurul caz de simulație absolută). Ea este relativă atunci când sunt simulate doar unul sau mai multe elemente ale contractului public: natura reală a acestuia, obiectul, cauza reală, părțile reale etc.
S-a considerat că simulația relativă se subclasifică în simulație obiectivă (atunci când sunt disimulate elemente obiective, cum sunt natura contractului, obiectul sau cauza acestuia), respectiv simulație subiectivă (atunci când este disimulat elementul subiectiv al contractului - adică părțile). Din prima categorie face parte deghizarea, din a doua, simulația prin interpunere de persoane.
În sfârșit, în doctrină, este utilizată și o altă clasificare considerată tradițională, care distinge între tipurile simulației în funcție de existența sau nu a actului secret (fictivitatea), după natura reală a actului secret dintre părți sau asupra elementelor obiective ale acestuia (deghizarea) sau după cum aceasta poartă asupra părților contractante (simulația prin interpunere de persoane).
Toate aceste aserțiuni au menirea de a da un plus de înțelegere mecanismului simulației în ipoteza prezentată de reclamant.
Astfel, în cauză, inițial, reclamantul D. S. a invocat drept procedeu de realizare a simulației, fictivitatea contractului de donație, potrivit precizării depuse la data de 20.06.2013, fila 73, paragraful trei.
Prin acest procedeu, părțile disimulează complet realitatea, stabilind în actul secret că actul aparent nu va produce niciun efect juridic. Cu alte cuvinte, actul secret prevede că actul aparent nu are nicio valoare și că nu a intervenit în realitate între părți, adică este fictiv sau inexistent. Părțile încheie actul public numai pentru că au un interes să se creadă că între ele s-a născut pe această cale un raport juridic, dar se înțeleg în secret ca actul respectiv să nu producă niciun fel de efecte juridice. Este singurul caz de simulație absolută - adică de disimulare absolută a realității.
Această formă de simulație presupune, de cele mai multe ori, o intenție frauduloasă, constând în eludarea unor prevederi legale sau în vătămarea intereselor altor persoane. În ce privește actele juridice civile, se recurge la această formă a simulației în scopul de a crea aparența micșorării gajului general al creditorilor, prin scoaterea fictivă din patrimoniu de către debitor a unor bunuri, cu intenția de a fi sustrase de la urmărirea creditorilor; înstrăinarea este fictivă deoarece printr-un act secret între aceleași persoane se exprimă voința reală a părților că actul public nu există în realitate. De asemenea, în practica judiciară, fictivitatea poate fi întâlnită nu numai în legătură cu vânzarea fictivă dar este cunoscută și donația fictivă utilizată mai ales pentru a justifica proveniența licită a unor bunuri de valoare.
Invocând acest procedeu, evident reclamantul se poziționează ca fiind terț față de acordul simulatoriu intervenit între cele două pârâte, părți ale contractului de donație.
Cu toate acestea, situația de fapt prezentată și probată de reclamant nu se circumscrie raționamentului ce justifică utilizarea unui atare procedeu de simulare a voinței reale a părților.
Fără a insista asupra inexistenței în speță a unui act secret care să înlăture efectele actului public de donație – asta în condițiile în care totuși s-a reținut în practica judiciară că încheierea unui act secret nu este de esența simulației, mai ales când părțile sau terții interesați se pot prevala și de o imposibilitate morală de preconstituire a acestuia, cum este cazul și în speță, pârâtele fiind mamă și fiică – instanța subliniază că invocarea de către reclamant a acestui mecanism este lipsită de orice interes practic.
Astfel, așa cum s-a învederat deja, scopul utilizării acestei forme de simulație îl reprezintă crearea unei aparențe de micșorare a patrimoniului debitorului cu intenția de a frauda drepturile creditorilor, urmărindu-se scoaterea fictivă a unor bunuri din patrimoniul acestuia cu intenția de a fi sustrase de la urmărire.
În speță însă acest raționament nu se regăsește câtă vreme fosta soție a reclamantului, D. M., este beneficiara donației, adică cea care și-a mărit nicidecum micșorat patrimoniul, iar în ceea ce o privește pe donatoarea C. J., soacra reclamantului și proprietarul tabular al imobilului-teren și construcție donat, acesta nu a susținut niciodată că ar deține împotriva pârâtei o creanță certă, lichidă și exigibilă.
De altfel, reclamantul nu poate invoca fictivitatea contractului de donație autentificat sub nr. 543/11.12.2008 de BNP B. E., câtă vreme nu numai că a cunoscut existența acestuia, dar a și accepat și beneficiat de consecințele juridice la care acest act a dat naștere, așa cum rezultă fără putință de tăgadă din analiza contractului de comodat cu dată certă nr. 5059/08.04.2010.
Astfel, potrivit contractului de comodat mai sus amintit, donatara D. M., în calitate de comodantă, a dat în folosință cu titlu gratuit Societății Comerciale "DIMES GENCOM" SRL, reprezentată de administrator D. S., în calitate de comodatar, o cameră din imobilul situat în mun. C., ., deținut conform contractului de donație autentificat sub nr. 543/11.12.2008.
Este evident că, procedând la încheierea contractului de comodat în calitate de reprezentant legal al . cu pârâta D. M., comodantul proprietar al imobilului, reclamantul D. S. a cunoscut, a acceptat și chiar a beneficiat de toate efectele juridice ale donației făcute pârâtei, care la vremea respectivă era și soția sa, aceeași donație pe care în cauză o declară, în mod nejustificat, fictivă.
Nu în ultimul rând, lipsa unui interes legitim, personal, direct, născut și actual al reclamantului în constatarea simulației în această formă este dată de consecințele concrete ale unei eventuale desființări a donației încheiate între pârâte și care s-ar materializa în revenirea imobilului-teren și construcție în patrimoniul pârâtei C. J., soacra reclamantului, persoană față de care acesta nu deține calitatea de creditor.
În acest context, trebuie subliniat că susținerea reclamantului în sensul existenței unei simulații a actelor administrative emise în privința construcției – adică autorizație de construire și proces-verbal de recepție a lucrărilor, acesta din urmă purtând chiar și semnătura reclamantului în calitate de membru al comisiei de recepție – nu are nici un suport juridic, simulația vizând în exclusivitate actele juridice civile încheiate potrivit principiului libertății de voință a părților, nicidecum actele juridice administrative emise în regim de putere publică care sunt guvernate de norme imperative speciale.
În continuare, având în vedere că, în ședința publică de la termenul de judecată din data de 24.04.2014, apărătorul ales al reclamantului a solicitat încuviințarea probei testimoniale pentru a face dovada simulației contractului de donație sub forma deghizării, instanța reține următoarele:
Procedeul deghizării constă în faptul că părțile încheie un anumit contract care dă naștere adevăratelor raporturi juridice dintre ele, contract pe care, pentru a-l ține în secret, în totul ori în parte, îl îmbracă în forma unui alt contract. Deghizarea constituie, din punct de vedere tehnic, o simulație relativă obiectivă. De regulă, prin actul public se ascunde natura actului secret. Ne găsim în prezența deghizării chiar și atunci când actul public, fără a masca natura actului secret, se limitează doar la ascunderea prin omisiune a unor clauze sau efecte ale actului real.
Deghizarea este totală atunci când, prin actul public, se ascunde natura actului secret - este vorba, în realitate de o simulare a cauzei reale a actului juridic.
Deghizarea parțială intervine în situația când părțile, prin actul public, se limitează să ascundă unele clauze sau efecte ale actului secret, fară să se ascundă natura actului care își produce efectele între părți.
Este ușor de observat că nici acest procedeu nu se verifică în speță.
Astfel, reclamantul a învederat că deghizarea constă în aceea că înțelegerea celor trei părți, pârâtele C. J., D. M. și reclamantul D. S. – neconcretizată într-un înscris secret date fiind relațiile de rudenie apropiată existente între acestea – a fost ca donația să fie făcută ambilor soți, nu numai pârâtei D. M..
De la început trebuie subliniat că procedeul invocat de apărătorul reclamantului a fost indicat în mod eronat ca fiind deghizare, în realitate partea invocând o formă atipică de simulație prin interpunere de persoane.
De altfel, susținerea apărătorului reclamantului privind voința reală a părților este infirmată de chiar răspunsurile reclamantului la interogatoriu, respectiv la întrebarea nr. 1, când acesta a arătat că, înainte de încheierea donației, cu aproximativ câteva luni, părțile au mers la notar pentru încheierea unui act de vânzare-cumpărare între C. J. și soții D..
În acest context, este evident că, la momentul achiziționării terenului de către pârâta C. J. și ulterior, pe parcursul realizării lucrărilor de construcție, relațiile de familie dintre aceasta și soții D. au fost unele armonioase, de încredere reciprocă. De asemenea, aceeași încredere a guvernat și relațiile părților în perioada încheierii actului de donație între cele două pârâte, mamă și fiică, donație acceptată fără rezerve de reclamantul D. S. până la momentul deteriorării relațiilor conjugale și desfacerii căsătoriei cu pârâta D. M.. Numai după promovarea acțiunii de divorț, conștientizând efectele juridice ale acestei donații, reclamantul a solicitat instanței să declare simulată operațiunea juridică intervenite între pârâte. Instanța nu exclude nici posibilitatea ca părțile, anterior autentificării donației sub nr. 543/11.12.2008, să fi purtat discuții cu privire la forma juridică concretă pe care să o îmbrace actul de înstrăinare al imobilului-teren și construcție, însă existența unor astfel de dezbateri familiale finalizate cu decizia mamei de a dona doar fiicei sale imobilul proprietatea sa, nu poate constitui prin ea însăși temei suficient pentru constatarea și declararea simulației, câtă vreme în speță nu sunt dovedite elementele acesteia sub aspectul actului simulatoriu, a celui simulat și a acordului simulatoriu intervenit între părți.
Este adevărat că, în concret, această donație făcută de mamă doar fiicei sale afectează drepturile soțului, însă ține strict de voința dispunătorului alegerea persoanei gratificate.
Că nu este vorba despre nicio simulație rezultă, o dată în plus, dacă mai era necesar, chiar din atitudinea inconsecventă, oscilantă a reclamnatului care, este clar că, nu se poate decide în privința unei anumite forme de simulație, invocându-le, în consecință, pe toate, deși acestea presupun premise distincte.
În final, în ceea ce privește ultimul procedeu de simulație, interpunerea de persoane, instanța reține că, în acestă formă, persoanele care încheie actul aparent prevăd, într-o înțelegere secretă, faptul că una dintre ele nu are calitatea de parte contractantă și stabilesc cine este adevăratul contractant. Așadar, părțile actului aparent urmăresc, în mod conștient, ca efectele să se producă față de o altă persoană căreia i se asigură anonimatul. Așa este, de exemplu, contractul de donație în care donatar apare o persoană interpusă pentru faptul că, dată fiind o incapacitate legală, adevăratul donatar nu poate primi, pe față, donația direct de la donator. De asemenea, practica judiciară oferă destule vânzări simulate prin interpunere de persoane.
Din punct de vedere structural, se spune că simulația prin interpunere de persoane este o operațiune tripartită. În principiu, pentru a se realiza simulația prin interpunere de persoane este necesar ca acordul simulator să se realizeze între cel puțin trei persoane, adică cele două părți și persoana interpusă. Se mai susține și că nu ar fi suficient doar acordul de voință dintre persoana interpusă în actul public și adevăratul contractant. Dacă partea care contractează cu persoana interpusă nu participă la încheierea acordului simulator, ea rămâne terț față de actul secret, care nu-i poate fi opus; de aceea, în docrtrină s-a susținut că în acest caz simulația nu se realizează.
În principiu, în operațiunea simulației prin interpunere de persoane sunt implicate trei persoane: interponentul (persoana care are calitatea de beneficiar real al operațiunii cuprinse în actul public și care în cazul de față ar trebui să fie pârâta C. J.), interpusul (persoana care figurează ca parte în actul public și care maschează adevărata identitate a beneficiarului, în speță pârâta D. M.) și terțul (care este contractantul adevărat din actul public, în persoana căruia se produc efectele acestui contract, în cauză reclamantul D. S.). Deși, de principiu, este de admis că simulația prin interpunere de persoane presupune ca acordul simulatoriu să fie încheiat între toate cele trei persoane descrise mai sus, s-a apreciat totuși că această chestiune nu este de esența simulației și că este posibil că terțul (așa cum de altfel este și desemnat în definiția structurală) să nu fi participat la acordul simulatoriu și să nu fi avut cunoștință de acesta. Esențial este ca realitatea juridică a raportului dintre interoponent și interpus să fie disimulată.
Este evident însă că, în speță, cele două pârâte nu au urmărit și nici nu aveau vreun interes să urmărească producerea efectelor donației în patrimoniul soțului-terț, D. S., fiind incontestabilă dorința pârâtei C. J. de a-și gratifica, cu scutire de raport, propria fiică, D. M., nicidecum pe ginerele său, D. S..
De altfel, dacă intenția dispunătoarei ar fi fost în sensul gratificării ambilor soți, nu ar fi fost deloc necesară recurgerea la operațiunea simulației, ci, prin simpla sa voință, donatoarea avea posibilitatea inserării unei clauze expres în acest sens în cuprinsul actului autentic de donație, clauză care ar fi determinat însăși regimul juridic al imobilului donat, în această ipoteză, ambilor soți.
În concluzie, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată promovată de reclamant, reținând că, în cauză, nu a fost dovedită existența vreuneia dintre formele de simulație recunoscute în dreptul românesc, contractul de donație autentificat sub nr. 543/11.12.2008 de BNP B. E., fiind încheiat în mod valabil între proprietarul tabular al imobilului, adică donatoarea C. J. și beneficiara liberalității, donatara D. M..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul D. S., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Reclamantul solicită într-o prima teza, anularea sentinței civile apelate si trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării tuturor probele solicitate a fi administrate iar, într-o a doua teza. admiterea apelului schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii așa n a fost formulata, având in vedere următoarele considerente.
Apreciază ca instanța in mod nejustificat a respins proba testimoniala apreciind ca administrarea acesteia nu este întemeiata.
Reclamantul arată că datorita relațiilor dintre părti la momentul edificării construcției nu s-a putut . ia actul secret sau cel puțin actul real intre părți drept pentru care a solicitat administrarea probei testimoniale. Ori, faptul ca exista sau nu un contract de comodat încheiat intre D. M. si societatea reclamantului nu justifica si nu pune . a de fapt, respectiv ca reclamantul a construit imobilul din . timpul construcției C. J. a asigurat atât pe reclamant cât si pe soția sa ca odată cu finalizarea construcției aceasta va fi transmisa acestora, oricum este a acestora dar datorita faptului ca soția reclamantului dorea să divorțeze în frauda sa. Pârâtele au înțeles să nu fie parte in actul donație, tocmai pentru a micșora masa bunurilor comune de partajat ale D..
In consecința apreciem ca instanța de fond nu numai ca a respins in mod nejustificat administrarea probei testimoniale dar a admis, fără a pune in discuția părților excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea prezentei
Mai mult decât atât, instanța interpretează actele juridice . nu a fost solicitat de către niciuna dintre părți, respectiv ca in speța nu a fost dovedit actul simulatoriu.
Ori. prezenta pârâților la notar in vederea transmiterii bunului către soții D., efectuarea construcției doar de către reclamant in nume propriu si pentru familia sa fără a avea in vedere si/sau sa-i fi fost sugerat construirea titlul de constructor de buna credința, actele din care rezulta ca de construcție s-au ocupat atât in supraveghere, cat si in plata tuturor lucrărilor, iar actele prezentate de către C. J. ca si dovada a fondurilor are nefăcând decât dovada finanțării achiziției terenului si construcției ce s-a demolat nicidecum a celei noi construite.
Astfel, in ipoteza în care soții construiesc un imobil pe terenul unui terț, în patrimoniul lor intra toate drepturile decurgând din faptul edificării construcției, dreptul de a folosi imobilul si dreptul de a fi despăgubiți de proprietarul terenului. care devine proprietar ca efect al accesiunii imobiliare, cu excepția lui în care între soții constructori si terțul proprietar al terenului nu a intervenit o convenție, soții având învoirea proprietarului fondului, în aceasta ultima situație, proprietatea construcției aparține celui care construiește, adică fie soții, fie, în speța, soții împreuna cu proprietarii terenului, patrimoniul comun intrând un drept de superficie care conține în tiparul sau îl de proprietate (sau coproprietate, după caz) asupra construcției.
Raționamentul ales de instanța de fond, acela ca imobilul edificat de soți tine întotdeauna proprietarului terenului, este unul simplist si care se aplica in perioada în care Legile 58/1974 si 59/1974 erau în vigoare. Potrivit acte normative, abrogate în prezent, constituirea dreptului de superficie putea avea loc deoarece ar fi însemnat ca a avut loc o înstrăinare a terenului, ceea nu era permis. Chiar si în perioada de timp respectiva, se accepta ideea constituirii unui drept de proprietate al soților asupra construcției atunci când îl era proprietatea părinților unuia dintre soți, deoarece într-o asemenea se exclude ideea unei speculații cu terenul si recunoașterea dreptului constituia continuarea unei tradiții, mai ales în mediul rural.
Dacă între părți a intervenit o convenție în temeiul căreia s-a construit, se aplica pozițiile art. 969 cod civil, în raport de care se caracterizează raporturile. intre soții constructori si proprietarii terenului.
Existența unei convenții, care nu a fost materializata prin înscris date fiind apropiate dintre părți, a fost dovedita în cauza, chiar instanța de fond imposibilitate morala de preconstituire a unui înscris, prin urmare ceea ce se solicita instanței de fond era ca in temeiul art. 1175 sa fie relevat adevăratul caracter al actului încheiat intre soții D. in calitate de constructori si C. J. in calitate de proprietar al terenului pe care se construiește. În lipsa oricăror probatorii in acest sens cu toate ca au fost solicitate nu poate decât să duca la concluzia nejudecării fondului, instanța limitându-se in a face aserțiuni doctrinare.
Chiar prezenta la notar in vederea încheierii unui act de vânzare- cumpărare, arată adevărata voința a pârtilor in sensul că bunul a fost construit de nume propriu, in calitate de proprietari, toate cele trei părți acceptând acest fapt juridic.
Intimatele pârâte D. M. și C. J. au formulat întâmpinare, prin care solicită în temeiul art. 287 alin.2 C.pr.civ. să se constate operabila in cauza sancțiunea decăderii din dreptul de a motiva apelul si de a propune probe in susținerea acestuia și să fie respins apelul ca nemotivat
Intimatele arată că apelul a fost declarat în termen legal dar nemotivat, motivele de apel fiind depuse abia la al doilea termen de judecata, respectiv pe 31.10.2014.
Primul termen de judecata a fost pe data de 17.10.2014, termen la care apelul nu era motivat si chiar daca apelantul a formulat o cerere de ajutor public judiciar, aceasta trebuia insolita in mod imperativ si de motivele de apel.
In subsidiar, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței.
In mod corect instanța de fond a considerat ca nefiind utila cauzei administrarea probei testimoniale pentru a face dovada simulației contractului de donație sub forma deghizării datorita faptului ca in speța nu ne găsim in prezenta unei deghizări.
Astfel, reclamantul a învederat ca deghizarea consta in aceea ca înțelegerea celor 3 părți - paratele si reclamantul - neconcretizata . date fiind relațiile de rudenie apropiate existente intre acestea, a fost ca donația sa fie făcuta ambilor soți, nu doar pârâtei D. M..
Procedeul invocat de reclamant a fost indicat in mod greșit ca fiind o deghizare, in realitate acesta invocând o forma atipica de simulatie prin interpunere de persoane.
Pe de alta parte, este ușor de observat ca numai după promovarea acțiunii de divorț, conștient de efectele juridice ale donației, reclamantul a solicitat instanței sa declare simulata operațiunea juridica intervenita intre parate.
Este evident ca in speța cele doua parate nu au urmărit si nici nu aveau interes sa urmărească producerea efectelor donației in patrimoniul ui terț, reclamantul D. S., fiind incontestabila dorința paratei C. J. de a-si gratifica cu scutire de raport propria fiica D. M., nicidecum pe ginerele sau D. S..
De altfel, daca intenția dispunătoarei ar fi fost in sensul gratificării ambilor soți, nu ar fi fost deloc necesara recurgerea la operațiunea simulației, prin simpla sa voința donatoarea avea posibilitatea inserării unei clauze este in acest sens in cuprinsul actului autentic de donație, clauza care ar determinat însăși regimul juridic al imobilului donat, in aceasta ipoteza, ambilor soți.
În mod corect instanța de fond a respins ca neîntemeiata cererea chemare in judecata reținând ca in cauza nu a fost dovedita existenta uneia dintre formele de simulație recunoscute în dreptul romanesc, contractul de donație autentificat sub nr.543/11.12.2008 de BNP B. fiind încheiat in mod valabil intre proprietarul tabular al imobilului donatoarea C. J. si beneficiara liberalității - donatara D. M..
În ședința publică din 20.02.2015, instanța a încuviințat apelantului proba cu înscrisuri și proba testimonială, iar intimatelor, în contraprobă, proba testimonială.
Martorii propuși de părți au fost audiați în ședința publică din 03.04.2015.
Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile, conform disp. art. 476, 477 N. C.proc.civ., tribunalul constată că apelul formulat de reclamantul D. S. este nefondat pentru considerentele ce succed:
Critica referitoare la respingerea de către instanța de fond a probei testimoniale solicitate de către reclamant în dovedirea susținerii sale privind imposibilitatea preconstituirii unui înscris care să consemneze actul secret dintre reclamant și cele două pârâte, act ce ar fi avut ca obiect construcția a fost găsită întemeiată.
Prin administrarea probei testimoniale în fața instanței de apel, această lipsă a fost acoperită, astfel că nu va mai fi analizată în prezenta hotărâre acest motiv de apel.
Instanța de fond nu a soluționat cauza în temeiul excepției procesuale a lipsei de interes, astfel că nu poate fi reținută critica referitoare la nepunerea ei în discuția contradictorie a părților și lipsa concluziilor reclamantului cu privire la aceasta. Aserțiunile instanței de fond referitoare la lipsa unui interes al reclamantului în desființarea contractului de donație intervenit între pârâte sunt făcute în cuprinsul considerentelor legate de stabilirea cauzei juridice invocate de reclamant și nu ca excepția procesuală de fond a lipsei de interes, condiție de admisibilitate a acțiunii în ansamblul ei.
Nici prin proba testimonială administrată în fața instanței de fond reclamantul nu a reușit să facă dovada, sarcină ce îi conform art. 249 N.C.proc.civ., cu privire la intenția pârâtelor, părți ale contractului de donație, de a simula realitatea prin încheierea acestui act, respectiv existența unui acord simulatoriu în acest sens.
Pentru existența simulație trebuie îndeplinite mai multe condiții: 1) existența a două acte juridice, respectiv a unui act real, dar secret și a unui public, dar neadevărat (actul secret poate să constea în două manifestări de voință: cea care conține intenția de a simula, adică acordul simulatoriu, și cea care modifică în concret actul public, dar poate să conțină și o singură manifestare de voință, acordul simulator ce ar prevede în acest caz că actul public nu e există), 2) intenția de a simula, de a crea o aparență, concretizată în acordul simulatoriu, 3) anterioritatea sau cel puțin concomitența actului secret cu cel public.
În speță, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, reclamantul nu a dovedit intenția părților contractante ale actului de donație de a simula, respectiv existența unui acord simulatoriu între cele două pârâte.
Împrejurarea susținută de reclamant și dovedită prin declarația martorului E. I. că reclamantul s/a ocupat de edificarea construcției și că a avut convingerea că această construcție va fi a familiei sale, nu poate constitui o prezumție care să conducă instanța la concluzia existenței unei intenții de simulare a realității la încheierea contractului de donație dintre cele două pârâte întrucât nu are puterea de a naște probabilitatea faptului pretins, astfel cum prevede art. 329 N.proc.civ.
Aserțiunile reclamantului referitoare la calitatea sa de constructor de bună-credință, despre existența unei înțelegeri privind edificarea construcție de către foștii soți pe terenul proprietatea pârâtei C. J., nu pot fi reținute drept motive de apel întrucât nu constituie veritabile critici ale temeiniciei sentinței apelate, ci doar o reluare a expunerii raporturilor complexe create în timp între aceste părți, raporturi ce au generat mai multe litigii, precum cel de față.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 480 N.C.proc.civ., tribunalul va respinge apelul, urmând a menține ca legală și temeinică sentința apelată.
În temeiul art. 453 alin. 1 N.C.proc.civ., ca urmare a respingerii apelului, reținând existența cuulpei procesuale în sarcina reclamantului, tribunalul îl va obliga la plata către intimatele pârâte a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, dovedit în condițiile art. 452, prin chitanțele nr. 305/05.02.2015 și 301/22.01.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul D. S., cu domiciliul in C., ., județul D. si procesual ales la Cabinet Avocat H. P., din C., .. 17C, ., județul D., in contradictoriu cu pârâtele (C.) D. M., cu domiciliul in C., ., județul D., C. J., cu domiciliul in C., bulevardul 1 Mai, ., ., împotriva sentinței civile nr.6587/08.05.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ .
Obligă apelantul la plata către intimata C. (D.) M. a sumei de 700 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Aprilie 2015.
Președinte, L. A. | Judecător, G. C. F. | |
Grefier, E. D. C. |
Red.jud.G.C.F.
Tehn.F.M./5 ex.
Jud.fond.c.M.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 31/2015. Tribunalul DOLJ | Anulare act. Decizia nr. 763/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
