Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 224/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 224/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 13301/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 224/2015
Ședința publică de la 06 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. O.
Judecător V. F.
Grefier L. E. C.
Pe rol pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publica din data de 30 ianuarie 2015 și consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, privind judecarea apelului formulat de intervenienta . împotriva sentinței civile nr. 4999 din 03.04.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant Ș. I. și intimații pârâți L. NICOLIȚA, M. B., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 11.04.2013, reclamantul SERBĂNESCU I. a chemat in judecată pe pârâta M. F., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să constate valabilitatea convenției intitulata chitanța de vânzare din 04.02.2002 prin care pârâta i-a vândut suprafața de 1,3579 ha teren arabil extravilan, situat in ., Tarlaua 84, . vecinătăți care rezulta din T.D.P nr. 847-_ emis la data de 10.03.1994, astfel: la N – De 446, la E - B. O., la S- De 463, iar la V – E. M., și să pronunțe o hotărâre ca sa tine loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat ca la data de 04.02.2002 a încheiat cu pârâta un antecontract de vânzare-cumpărare denumit chitanța de vânzare, având ca obiect vânzarea –cumpărarea terenului individualizat mai sus.
Reclamantul a mai învederat că prețul vânzării in cuantum de 5.500.000 ROL a fost achitat la momentul încheierii chitanței, terenul înstrăinat de pârâta fiind proprietatea sa conform titlului de proprietate nr. 847-_ din 10.03.1994, emis de Comisia Județeana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor județul D..
S-a mai precizat ca după încheierea convenției de vânzare - cumpărare, pârâta s-a obligat sa perfecteze actele necesare pentru notariat, insa ori de câte ori i se cerea acest lucru, afirma ca încă nu are strânși suficienți bani, refuzând să meargă la notar.
Reclamantul a mai arătat că se afla in posesia terenului de la data încheierii convenției, evaluându-l la suma de 3000 lei.
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 35 NCPC si ale art. 969, 970 si art. 1073-1077 din Codul Civil, tranzacția efectuându-se anterior intrării in vigoarea a NCCiv.
La data de 03.06.2013, numiții L. Nicolita si M. B., moștenitorii defunctei pârâte M. F. au depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant si obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare, s-a arătat ca pârâta a decedat pe data de 17.05.2012, iar moștenitorii acesteia nu au cunoștința ca a vândut suprafața de teren reclamantului, defuncta fiind veteran de război, este scutita de la plata impozitului.
S-a mai arătat că susținerile reclamantului nu sunt adevărate in sensul ca a plătit impozit din data de 10.04.2013, deoarece terenul situat in tarlaua 94, . nr. 847-_ nu este pe rolul acestuia.
In drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 205 si urm. C.pr civ.
La data de 20.06.2013, reclamantul a depus la dosarul cauzei precizare la acțiune prin care a solicitat extinderea cadrului procesual, in sensul introducerii in proces a numiților L. Nicolita si M. B. in calitate de moștenitori ai defunctei M. F..
Prin încheierea din 11.07.2013, instanța a luat act de modificarea acțiunii depuse la dosar de reclamant in data de 20.06.2013, in sensul ca s-au introdus, conceptat și citat in cauză moștenitorii pârâtei defuncte M. F., respectiv numiții L. Nicolita si M. B., in calitate de pârâți, cu copie de pe cerere, precizare si cu mențiunea de a depune întâmpinare.
La data de 14.11.2013, . a formulat cerere de intervenție principala, părți fiind S. I. in calitate de reclamant, L. Nicolita si M. B., ultimii in calitate de pârâți si moștenitori ai numitei M. F., având ca obiect hotărâre care să tina loc de act autentic.
In motivarea cererii de intervenție s-a arătat ca la data de 10.03.2008, M. F., autoarea pârâților din prezenta cauza, a încheiat antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1136/10.03.2008 de BNP Lepadatu I. prin care s-a obligat sa îi înstrăineze societății un teren in suprafața de 32.835 mp care cuprindea suprafața de 8.256 mp teren, amplasat in T 70, P 16, cu vecini la N –de 116, la E - R. C D., la S - De 409, la V – M. St. A., suprafața de 11.000 mp teren, amplasat in T 75, P, 16, cu vecini: la Nord De 411, la E – M. A., la S-De 429, la V-V. G. si suprafața de 13.579, amplasat in T 84, P 11, cu vecini la N – De 446, la E – B. O., la S- De 463, la V- E. M., pentru care promitenta-vânzătoare a încasat prețul de 2000 lei/ha.
La data de 06.08.2010, prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 2240 și nr. 1614/15.06.2010 de BNP C. - V. Faurar, M. F., prin mandatar C. V., numit in baza procurii speciale autentificata sub nr. 1099/07.03.2008 de BNP Lepadatu I., i-a vândut intervenientei suprafețele de 11.000 mp si 8256 mp teren, iar pentru restul de 13.579 mp teren, amplasat in T 84, P 11, nu a mai încheiat contractul autentic de vânzare-cumpărare, documentația cadastrală fiind efectuata după decesul promitentei-vânzătoare M. F., încetând astfel mandatul acordat numitului C. V..
Pentru motivele arătate, a solicitat admiterea cererii de intervenție si, pe cale de consecința, să se pronunțe o hotărâre care să tina loc de act autentic si care să consfințească înțelegerea dintre intervenientă si M. F., autoarea pârâților L. Nicolita si M. B..
In drept, cererea de intervenție a fost întemeiată pe disp. art. 35, art. 61 si urm. NCPC si art. 1669 NCC.
La data de 12.12.2013, reclamantul a depus la dosar întâmpinare la cererea de intervenție principală formulată de ., solicitând respingerea acesteia.
In motivarea întâmpinării, reclamantul a arătat ca la data de 10.03.2008 intre societatea intervenientă si autoarea pârâților, M. F., a intervenit promisiunea de vânzare cumpărare a suprafeței de 13.579 mp, insă terenul pentru care s-a încheiat promisiunea de vânzare cumpărare a fost achiziționat in baza chitanței olografe din data de 04.02.2002 de către acesta si pentru care a plătit suma de 5.500.000 lei.
Reclamantul a mai precizat ca de la data încheierii chitanței de vânzare-cumpărare, se afla in posesia si folosința terenului, in prezent fiind cultivat cu grâu, iar ca dovada a acestei stări de fapt este adeverința nr. 944/10.04.2013 a Primăriei Diosti, din care rezulta ca terenul este cumpărat din anul 2002 de la M. F. si ca plătește impozitul din anul 2007 si pana in prezent, conform chitanțelor privind aceasta obligație, in numele si pentru vânzătoarea M. F..
In drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 205 NCPC.
Prin încheierea din 12.12.2013, instanța a admis in principiu cererea de intervenție principala formulată de ..
La data de 27.03.2014, pârâții L. Nicolita si M. B., au depus la dosarul cauzei note de ședința cu caracter de concluzii scrie prin care au invocat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune cu privire la acțiunea formulată de reclamant, in raport de data la care s-a încheiat chitanța sub semnătura privată, respectiv 04.02.2002, in cauza operând dispozițiile decretului 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Pârâții au mai arătat că excepția invocată este o excepție de ordine publica, deoarece începerea cursului prescripției a avut loc înainte de . NCCiv., invocând si disp. Deciziei nr. 1/2014 a ICCJ.
S-a susținut că înscrisul invocat de reclamant având caracterul unui antecontract de vânzare-cumpărare, iar acțiunea vizează obținerea unei hotărâri care să tina loc de vânzare cumpărare privind imobilul situat in tarlaua 84 . de 1,3579 ha, .. Astfel, promisiunea de vânzare-cumpărare, chiar daca relativa la un bun imobil, nu are drept consecința transmiterea unui drept real asupra bunului, ci constituie o obligație de a face, care conferă doar un drept de creanța celui in favoarea căruia există.
Prin urmare, acțiunea in constatarea si pronunțarea unei hotărâri care să tina loc de vânzare-cumpărare reprezintă o modalitate de executare in natura a unei obligații de a face, acțiunea fiind personala, prescriptibilă in termenul general de prescripție de 3 ani, stabilit de art. 1 din Decretul 167/1958, nepurtând asupra bunului ci asupra promitentului.
Față de acest apărări, pârâții au solicitat admiterea excepției prescripției extinctive si respingerea acțiunii promovată de reclamant ca prescrisa.
Cu privire la cererea de intervenție principală, pârâții au învederat că, si in a ceasta situație, față de intervenienta ., operează excepția prescripției extinctive, solicitând admiterea acesteia, cu atât mai mult cu cât, societatea nu a avut posesia imobilului niciodată, invocând disp. Decretului 167/1958, deoarece antecontractul a fost încheiat in data 10.03.2008, iar prescripția se împlinește in data de 10.03.2011, astfel încât cererea de intervenție promovată la termenul din 14.11.2013 este prescrisă.
Pe cale de consecința si cu privire la cererea de intervenție principală, pârâții au solicitat admiterea excepției prescripției extinctive invocată si respingerea cererii ca fiind prescrisă, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.4999/03.04.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune privind cererea principală de chemare în judecată, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința cererii de intervenție principală, a fost respinsă cererea de intervenție principală, constatând prescris dreptul material la acțiune al intervenientei ., a fost admisă cererea principală de chemare în judecată, așa cum a fost modificată, formulată de reclamantul Serbănescu I., în contradictoriu cu pârâții L. Nicolița și M. B..
S-a constatat valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată denumit "chitanță" încheiat la data de 04.02.2002, între reclamantul Ș. I., în calitate de promitent-cumpărător și autoarea pârâților, M. F. (F.), în calitate de promitent-vânzător, hotărârea urmând a ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafața de teren situată pe raza teritorială a comunei Dioști, județul D., identificată conform raportului de expertiză topo-cadastrală, parte integrantă din sentință, astfel, teren arabil extravilan în suprafață de_ mp. din acte și_ mp. din măsurători, în tarlaua 84, .._, nr. cadastral_.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că la data de 04.04.2002, autoarea pârâților, defuncta M. F. (F.), în calitate de promitent-vânzător a încheiat cu reclamantul Ș. I., în calitate de promitent-cumpărător, un act sub semnătură privată denumit „Chitanță”, prin care s-a obligat să-i înstrăineze reclamantului suprafața de 1,3579 ha, situată în extravilanul comunei Dioști, T84, P11, județul D..
S-a mai reținut că prețul vânzării în cuantum de 5.500.000 lei Rol (550 lei Ron) a fost achitat la data încheierii actului, când reclamantul a și intrat în stăpânirea de fapt a imobilului, potrivit chitanței sub semnătură privată încheiată de părți în acest sens coroborată cu depoziția martorului audiat în cauză.
Conform art. 969 C.civ., conventiile încheiate intre părți produc efectele juridice urmărite și conforme cu legea, iar în cazul in care se refuza executarea de bunăvoie, creditorul are dreptul să obțină îndeplinirea întocmai a obligației debitorului.
Validarea unui antecontract, prin suplinirea consimțământului debitorului obligației de către instanța de judecată, era posibilă, în condițiile art. 1073-1077 C.civ. (din 1864) coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 si art. 5 alin. 2 Titlul X din Legea nr. 247/2005 care prevedeau că terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute iar in situația în care, după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.
După . data de 01.10.2011 a legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, această posibilitate este reglementată de legiuitor în cuprinsul art. 1669 NCCiv. .
În cauză însă, în condițiile art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 (Noul Cod Civil), potrivit căruia contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, instanța constată că antecontractului de vânzare-cumpărarea încheiat între părțile în cauză îi sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod civil (1864), art. 1073-1077.
În consecință, convenția intervenită între părți constituie un antecontract de vânzare-cumpărare, care dă naștere unei obligații de a face, respectiv obligația de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în forma autentică, iar dacă vreuna din părțile convenției nu-și îndeplinește această obligație, cealaltă are posibilitatea de a se adresa instanței judecătorești competente pentru ca aceasta să suplinească lipsa consimțământului debitorului și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare și care va avea un caracter constitutiv de drept.
Însă, pentru admisibilitatea unei astfel de acțiuni, antecontractul trebuie să fie valabil încheiat, îndeplinind toate condițiile prevăzute de art. 948 C.civ., una dintre părți să refuze autentificarea actului, reclamantul să-și fi îndeplinit obligațiile, respectiv plata prețului, iar promitentul-vânzător să fie proprietar al bunului.
Analizând antecontractul, instanța a constatat că înscrisul sub semnătură privată care atestă convenția părților îndeplinește condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, respectiv capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.
Cu privire la condițiile speciale cerute pentru ca acțiunea să poată fi admisă, instanța constată că, în timpul vieții autoarei M. F., acesteia, în calitate de titular al dreptului de proprietate, îi revenea obligația de a efectua demersurile în vederea întocmirii documentației necesare perfectării vânzării, obligație pe care însă nu și-a îndeplinit-o în mod corespunzător, ci, dimpotrivă, la data de 10.03.2008, prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1136/10.03.2008, promitenta-vânzătoare a încheiat o nouă promisiune de vânzare-cumpărare cu societatea-intervenientă ., cu privire la același imobil.
La rândul lor, pârâții L. Nicolița și M. B., succesori în drepturi ai promitentei-vânzătoare, după cum rezultă fără dubiu din conduita procesuală adoptată și din apărările formulate în prezenta cauză, nu sunt de acord cu întocmirea actului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
În schimb, reclamantul Ș. I. și-a îndeplinit obligația de a achita prețul vânzării, după cum rezultă din probatoriul administrat.
În privința dreptului de proprietate al promitentei-vânzătoare asupra imobilului înstrăinat, așa cum acesta a fost identificat în cuprinsul raportului de expertiză topo-cadastrală efectuat în cauză, instanța a reținut că această dovadă s-a făcut cu titlul de proprietate nr. 847-_/10.03.1994.
Potrivit art. 1073 C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar are dreptul la dezdăunări și, văzând și dispozițiile art. 969 alin. 1 C.civ. (din 1864), conform cărora, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, instanța a admis cererea de chemare în judecată principală și a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare în privința imobilului-teren înstrăinat.
În privința excepției invocate de pârâți, referitoare la prescripția dreptului material la acțiune privind cererea principală de chemare în judecată, instanța a înlăturat ca nefondată reținând că, în speță, acțiunea a fost promovată cu respectarea termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de dispozițiile art. 3 din decretul-lege nr. 167/1958. Astfel, în esență, în cauză suntem în prezența unei acțiuni personale în realizare având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, supusă termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de dispozițiile art. 3 din decretul-lege nr. 167/1958. De principiu, acest termen începe să curgă de la data încheierii convenției (adică 04.02.2002), însă, în situația în care promitentul-cumpărător a intrat în posesia (stăpânirea) bunului, deținerea acestuia cu acordul promitentului-vânzător echivalează cu recunoașterea dreptului promitentului-cumpărător, în sensul art. 16 lit. a din același act normativ. În acest context, instanța va înlătura susținerile pârâților în sensul că încheierea la data de 10.03.2008 a unei noi promisiuni de vânzare-cumpărare cu intervenienta ., având ca obiect aceeași suprafață de teren, ar reprezenta o manifestare expresă a promitentei-vânzătoare de negare a dreptului reclamantului Ș. I., în condițiile în care acesta nu a fost parte contractantă la încheierea promisiunii ulterioare, nefiindu-i prin urmare opozabilă, și nici nu a fost tulburat niciodată în posesia pe care o exercită asupra bunului chiar și în prezent.
În schimb, pentru considerentele deja expuse, instanța a constatat întemeiată excepția în privința cererii de intervenție principală. Astfel, prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1136/10.03.2008, promitenta-vânzătoare M. F. (F.) a încheiat o nouă promisiune de vânzare-cumpărare cu societatea-intervenientă . având ca obiect, alături de alte două suprafețe de teren, și suprafața de 1,3579 ha situată în T84, P11. Pentru celelalte două terenuri, părțile au încheiat contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică nr. 1614/15.06.2010 și 2240/06.08.2010, iar pentru suprafața de 1,3579 ha situată în T84, P11, promitenta-cumpărătoare a promovat cerere de intervenție principală în prezenta cauză. Însă, așa cum s-a reținut anterior, dreptul material la acțiune al intervenientei . s-a născut la data încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare, adică 10.03.2008. Cum cererea de intervenție a fost promovată abia la data de 14.11.2013, mult după expirarea termenului de prescripție de 3 ani, nefiind dovedită vreo cauză de întrerupere sau suspendare a prescripției, în condițiile în care intervenienta nu a avut niciodată posesia bunului, instanța reține că excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința cererii de intervenție principală este întemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intervenienta ., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În apel, apelanta intervenienta, invocă excepția lipsei capacității de folosința a pârâtei M. F., având in vedere ca la data înregistrării cererii pe rolul instanței de fond, pârâta era decedat și solicită admiterea excepției, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată fiind introdusă împotriva unei pârâte fără capacitate de folosință deoarece pârâta M. F. decedase la data de 17.05.2012, cu 11 luni introducerii cererii de chemare în judecată de către reclamant.
Mai mult,se susține că moștenitorii pârâtei arata în întâmpinare ca reclamantul locuiește in același . F. și avea cunoștința despre decesul acesteia, motiv pentru care acțiunea trebuia respinsa ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință ce se pierde odată cu decesul persoanei fizice.
Se invoca de către apelant excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., având in vedere că regula generală de competenta dispusă de art. 107 C. indică competenta instanței in a cărei circumscripție își are domiciliu pârâtul, respectiv Judecătoria Caracal, având in vedere că domiciliul pârâtei M. F. a fost in Caracal, .. 39, jud. O..
Invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a moștenitorilor defunctei pârâte M. F., respective pârâții L. Nicolita și M. B., având în vedere ca potrivit art. 36 C., nu exista identitate intre obligația paraților moștenitori de a încheia actul autentic de vânzare cumpărare pentru bunul menționat in chitanța de mână și obiectul obligației stabilita de reclamant, respectiv obligația defunctei pârâte M. F. de a vinde autentic suprafața de teren, coroborat cu faptul ca parații moștenitori nu au dezbătut succesiunea defunctei parate, pentru a avea calitate de proprietari ai terenului in litigiu, având dreptul sa renunțe la întreaga moștenire sau să existe un moștenitor testamentar care sa accepte succesiunea defunctei pârâte.
Apelanta arată că în cauza dedusă judecății nu a operat transmisiunea calității procesuale, de la parata defuncta M. F. la moștenitorii acesteia, întrucât la data introducerii cererii de chemare in judecata aceasta era decedată, neavând capacitate procesuala de folosință pentru a sta in judecata, nemaivorbind de capacitate procesuală de exercițiu care nu există.
Apelanta mai arată că prima instanță a apreciat în mod eronat ca reclamantul a deținut bunul litigios cu acordul promitentului vânzător, având în vedere că în anul 2008, pârâta defuncta M. F. a declarat sub sancțiunea codului penal in fata notarului public, ca terenul litigios nu este promis vreunei persoane, nu face obiectul vreunei interdicții de vânzare, nu exista nicio persoana care sa poată pretinde ori justifica vreun drept real asupra terenului litigios, potrivit procurii autentificate sub nr. 1099/07.03.2008 de BNP Lapadatu I..
Aceasta stare de fapt indica o lipsa a posesiei asupra terenului litigios de către reclamant, atrăgând in mod corect sancțiunea prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului.
Astfel, din data de 10.03.2008 și până la data introducerii acțiunii de reclamant, 11.04.2013, au trecut 6 ani de zile, peste termenul legal de prescripție, atrăgând sancțiunea prescrierii dreptului material la acțiune al reclamantului.
Apelanta menționează că instanța de fond în mod eronat a admis excepția prescripției dreptului material la al intervenientei în interes propriu ., cu motivarea ca aceasta nu a posesia terenului litigios, înlăturând ca probă înscrisurile autentice procura autentificai nr. 1099/07.03.2008 si antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1136/10.05 de BNP Lapadatu I., prin care promitenta vânzătoare M. F. a declarant sancțiunea codului penal ca terenul promis, din prezenta cauza nu este promis unei persoane, nu face obiectul vreunei interdicții de vânzare, nu există nicio persoana cart poată pretinde ori justifica vreun drept real asupra acestuia.
Astfel, dreptul intervenientei in interes propriu de a solicita constatarea valabilitatea antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1136/10.03.2008 nu este prescris termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, având in vedere ca posesia se regăsește la această intervenienta, pe de o parte, iar condiția prevăzută în antecontract de a încheia contractual de vânzare cumpărare în forma autentică după intabularea în cartea funciară terenului în speța a fost îndeplinită în anul 2013, așa cum se constată din extrasul funciară ce atestă intabularea acestuia în acest an, pe de altă parte.
Apelanta precizează că instanța de fond, extinzând în mod greșit cadrul procesual, fără să pună excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei defuncte M. F., nu s-a pronunțat referitor la aceasta parata, având în vedere ca reclamantul a extins cadrul procesual pasiv cu moștenitorii legali ai pârâtei defuncte, nerenunțând la judecarea in contradictoriu cu M. F..
Apelanta arată că pentru admisibilitatea acțiunii având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc le act autentic de vânzare-cumpărare, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții:să existe un antecontract valabil încheiat,refuzul unei părți de a încheia contractul în formă autentică,partea reclamantă să își fi îndeplinit obligațiile asumate prin antecontract, promitentul vânzător să fie proprietarul bunului pentru a putea opera transferul dreptului de proprietate,bunul să se afle încă în patrimoniul promitentului vânzător.
Se mai susține in motivarea apelului că instanța de fond trebuia sa analizeze si înscrisul autentic antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1136/10.03.2008 de BNP Lapadatu I. din Camera Notarilor Publici Caracal, precum si procura autentificata sub nr. 1099/07.03.2008 de BNP Lapadatu I. din Camera Notarilor Publici Caracal prin care parata defuncta M. F. declara sub sancțiunea codului penal ca terenul in litigiu Tarlaua 84 . fost înstrăinat vreunei persoane, nu face obiectul niciunei interdicții de vânzare și nu exista nicio persoana care sa poată pretinde ori justifica in mod legal vreun drept real asupra terenului, coroborat cu declarația paraților moștenitori ai defunctei vânzătoare ca nu au cunoștința de vreun act de promisiune de vânzare către vreo persoana fizică.
Mai arată că, prima instanță a apreciat eronat că starea de fapt este cea relatată de martorul reclamantului si nu din înscrisurile atașate la dosarul cauzei și nu a luat în considerare nici contractul de arendare încheiat între intervenienta . și . prin care intervenienta, în temeiul prerogativelor date prin promisiunea de vânzare cumpărare, a arendat terenul in litigiu si a încasat arenda corespunzătoare care indica faptul ca reclamantul nu deține posesia terenului în litigiu pentru a avea la indemnă acțiunea în constatare, fără a se aplica prescripția acestui drept.
Se mai susține că este greu de crezut ca din anul 2002 si pana la data decesului pârâtei defuncte 18.05.2012, reclamantul nu avea posibilitatea formulării acestei acțiuni în constatare, ceea ce indică faptul că prezumtiva chitanța de mana nu este reala, dovada in acest sens, stand si semnătura aplicata pe procura autentica din data de 07.03.2008 de pârâta defunctă, care nu este aceeași cu cea aplicată pe chitanța de mână și că instanța de fond trebuia să constate că antecontractul încheiat cu reclamantul nu este valabil încheiat, valabil încheiat fiind antecontractul autentic încheiat cu intervenienta ., reclamantul nefăcând dovada refuzului pârâtei defuncte de a încheia actul de vânzare cumpărare în forma autentică.
In chitanța de mana nu se prevede obligația de a încheia în forma autentică prin contract de vânzare cumpărare transferul proprietății terenului litigios intre promitenta defuncta pârâtă și reclamant, astfel că forma încheiată nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru vânzarea terenurilor arabile extravilane, respectiv act autentic sub sancțiunea nulității absolute, iar instanța de fond a constatat în mod eronat ca moștenitorii pârâtei proprietarii terenului litigios pentru a constata valabilitatea unei convenții de promisiune cu aceștia, având în vedere că proprietar tabular este defuncta pârâta M. F., instanța obligând moștenitorii pârâți la plata cheltuielilor de judecata și că aceștia nu au dezbătut succesiunea pentru a avea calitatea de moștenitori care preiau pasivul si activul succesoral.
Apelanta precizează că instanța trebuia investită cu petitul privind constatarea deschiderii succesiunii, constatarea calității de moștenitori a pârâților introduși în cauza de reclamanți și stabilirea masei succesorale.
Având in vedere ca posesia reclamantului nu a fost dovedită, fiind înlăturată declarația pârâtei defuncte la data de 07.03.2008 se aplica prescripția extinctiva de 3 ani prevăzută de Decretul nr. 167/1958 care pana la data introducerii acțiunii 11.04.2013 a operat atrăgând sancțiunea prescrierii dreptului reclamantului de a solicita constatarea valabilității convenției.
Intimatul Ș. I. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea sentinței apelate ca legală și temeinică.
Intimatul arată că la data introducerii acțiunii nu avea cunoștință despre decesul acesteia, acesta are un alt domiciliu și anume în C. și nu în localitatea Dioști și solicită respingerea excepției privitoare la necompetența teritorială a instanței de fond, deoarece la data încheierii antecontractului, respectiv anul 2002, pârâta M. F. avea domiciliul la Dioști și nu la Caracal, aceasta avea alt buletin identitate decât cel depus la dosarul cauzei de apelantă, buletin care este emis în data de 28.08.2006, deci la patru ani după promisiunea de vânzare încheiată cu intimatul.
De asemenea, solicită respingerea excepției privitoare la lipsa calității procesuale pasive a pârâților L. Nicolita și M. B., deoarece cei doi pârâți au formulat întâmpinare și au propus probe la data de 03.06.2013, deci anterior datei de 20.06.2013 când intimatul a solicitat extinderea cadrului procesual si introducerea acestora in cauza dedusa judecații,
Solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției prescripției dreptului material la acțiune a cererii principale de chemare în judecată, deoarece a avut posesia și folosința terenului de la data încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare. Nu a fost înlăturată niciodată posesia asupra terenului la data încheierii cu apelanta a unei alte promisiuni de vânzare-cumpărare, lucru pe care aceasta îl cunoaște destul de bine,
În mod corect prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune in privința cererii de intervenție principală și a respins cererea de intervenție principală, apelanta -intervenienta nefăcând dovada că este în posesia terenului.
Intimatul solicită pe fondul cauzei respingerea cererii de apel, arătând că terenul pentru care s-a încheiat promisiunea de vânzare la data de 10.03.2008, a fost cumpărat de acesta în baza chitanței olograf din data de 04.02.2002 pentru suprafața de 13.579 m.p. si pentru care a plătit suma totală de 5.500.000 lei, chitanța aflata la dosarul cauzei, fila 7, iar de la data încheierii chitanței de vânzare-cumpărare, terenul in suprafața de 13.579 m.p. înscris în T.D.P. nr. 847-_/10.03.1994, s-a aflat si se afla si in posesia si folosința sa.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel și a actelor cauzei, Tribunalul constată următoarele:
Excepțiile invocate de apelanta intervenienta prin cererea de apel, in conformitate cu disp art 22 alin 4 C., vor fi calificate si analizate de instanța ca motive de apel și nu ca mijloace de apărare.
Astfel, Tribunalul constată că se invoca de către apelant excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., având in vedere că regula generală de competenta dispusă de art. 107 C. indică competenta instanței in a cărei circumscripție își are domiciliu pârâtul.
Aceasta excepție care ar fi trebuit sa fie invocata la fond fie prin întâmpinare, fie de către intervenient prin cererea de intervenție, nu poate fi invocata direct in apel, pe de o parte, iar pe de alta parte, este neîntemeiata deoarece, fața de obiectul cauzei, competența este a instanței in circumscripția căreia se afla bunul imobil, respectiv terenul in cauza, iar aceasta instanță este Judecătoria C..
Apelanta a susținut in motivele de apel că cererea a fost formulata împotriva unei persoane fără capacitate de folosința, fapt care este real, dar la data de 20 06 2013, reclamantul și-a precizat cererea in conformitate cu disp art 204 C., cu privire la cadrul procesual pasiv, iar instanța de fond a luat act de aceasta precizare la primul termen de judecata, deci cererea dedusa judecații nu este cererea inițiala ci cererea adiționala, considerent pentru care Tribunalul nu poate primi motivul de apel invocat de apelanta deoarece nu mai subzista.
Un alt motiv de apel a fost cel al lipsei calității procesuale pasive a moștenitorilor defunctei pârâte M. F., respectiv pârâții L. Nicolița și M. B., susținând apelanta că, potrivit art. 36 C., nu exista identitate intre obligația paraților moștenitori de a încheia actul autentic de vânzare cumpărare pentru bunul menționat in chitanța de mână și obiectul obligației stabilita de reclamant, respectiv obligația defunctei pârâte M. F. de a vinde autentic suprafața de teren, coroborat cu faptul ca parații moștenitori nu au dezbătut succesiunea defunctei parate, pentru a avea calitate de proprietari ai terenului in litigiu, având dreptul sa renunțe la întreaga moștenire sau să existe un moștenitor testamentar care sa accepte succesiunea defunctei pârâte.
Tribunalul apreciază și acest motiv ca nefondat deoarece în cauza dedusă judecății pârâții sunt moștenitori legali rezervatari in calitate de descendenți direcți, deci succesori in drepturi și obligații ai autoarei lor și nu se pune problema transmisiunii calității procesuale pasive de la parata defuncta M. F. la moștenitorii acesteia deoarece, așa cum instanța a reținut, reclamantul și-a precizat acțiunea și a înțeles sa se judece in contradictoriu cu pârâții moștenitori.
De altfel, inclusiv intervenientul apelant a indicat aceiași pârâți in cererea sa de intervenție având același obiect ca si cererea reclamanților
Cu privire la motivul că prima instanță a apreciat în mod eronat ca reclamantul a deținut bunul litigios cu acordul promitentului vânzător, Tribunalul constată că si acest motiv este nefondat deoarece, din toate probele administrate in cauza, respectiv declarații martori, înscrisuri emise de Primăria Dioști (adeverință fila 10 dosar), inclusiv din concluziile raportului de expertiza întocmit in cauza, rezulta acest aspect reținut in mod întemeiat de instanța de fond.
În schimb, Tribunalul apreciază critica apelantei privind admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune in privința cererii de intervenție ca întemeiata.
Astfel, instanța de fond a constatat că prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1136/10.03.2008, promitenta-vânzătoare M. F. a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare cu societatea - intervenientă . având ca obiect, alături de alte două suprafețe de teren, inclusiv suprafața de 1,3579 ha situată în T 84, P 11. Instanța a apreciat că dreptul material la acțiune al intervenientei . s-a născut la data încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare, adică 10.03.2008 și ca s-a împlinit la data formulării cererii.
Tribunalul constată ca promisiunea a fost încheiată sub condiția ca promitenta vânzătoare să intabuleze dreptul de proprietate in CF și apreciază că dreptul material la acțiune nu s-a născut la data încheierii convenției ci de la data intabulării in CF, condiție care a fost îndeplinita in 2013, deci la data promovării cererii de către intervenientă (14.11.2013), nu se împlinise termenului de prescripție de 3 ani.
Însă dat fiind faptul ca promitenta vânzătoare promisese anterior vânzarea terenului în cauză reclamantului și că acțiunea acestuia in pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic pentru terenul în cauză a fost admisă, Tribunalul va respinge pe fond cererea intervenientei apelante deoarece terenul nu se mai află in patrimoniul promitentei vânzătoare.
În concluzie, in temeiul art 480 alin 2 C., tribunalul va admite apelul intervenientei apelante, și va anula în parte sentința civilă apelată doar referitor la dispoziția de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune a cererii de intervenție principală.
Pe fondul cauzei, instanța va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată în privința cererii de intervenție principală, ca fiind neîntemeiată, va respinge cererea de intervenție principală din considerentele sus precizate și va menține restul dispozițiilor sentinței civile apelate.
Tribunalul va lua act că intimatul-reclamant Ș. I. nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de apel formulată de intervenienta ., cu sediul social in București, sector 1, ..27, camera 14, etaj 3, cu sediul procesual ales in C., ..30, Clădirea Malmo, etaj 4, județul Poli, înscrisă la O.R.C sub nr.J_ având CUI22112978, împotriva sentinței civile nr. 4999 din 03.04.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant Ș. I., CNP._, cu domiciliul in C., ., nr. 10, ., . și intimații pârâți L. NICOLIȚA, cu domiciliul în Caracal, ., județul O. și M. B., cu domiciliul in Caracal, .. 39, județul O..
Anulează în parte sentința civilă apelată doar referitor la dispoziția de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată în privința cererii de intervenție principală.
Rejudecând,
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată în privința cererii de intervenție principală, ca fiind neîntemeiată.
Respinge pe fond cererea de intervenție principală, ca fiind neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile apelate.
Ia act că intimatul-reclamant Ș. I. nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Februarie 2015.
Președinte, D. O. | Judecător, V. F. | |
Grefier, L. E. C. |
Red judecator V F.
Tehnored VF și VM
2 expl /18 02 2015
Judecător fond C M.
| ← Fond funciar. Sentința nr. 972/2015. Tribunalul DOLJ | Anulare act. Decizia nr. 171/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
