Pretenţii. Decizia nr. 285/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 285/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 39444/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizie civilă Nr. 285/2015
Ședința publică de la 10 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. Tițoiu
Judecător A. B.
Grefier C. D. S.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta-reclamantă S. C. Județean De Urgență C. împotriva Sentinței civile nr._ din 23.09.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. T., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul-pârât, personal, lipsa fiind apelanta-reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este declarat în termen, motivat, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimatul-pârât, personal, depune Ordonanța din 24.01.2011 pronunțată în dosarul nr. 6842/P/2009 a Parchetului de pe langa Judecătoria C..
Tribunalul, constatând că nu mai sunt cereri de formulat acordă cuvântul asupra apelului.
Intimatul-pârât, personal, solicită respingerea apelului, arată că s-a dispus prin ordonanța parchetului de pe langa Judecătoria C. scoaterea sa de sub urmărire penală.
TRIBUNALUL
Deliberand asupra apelului civil de față, retine urmatoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 25.11.2013 sub nr._, reclamantul S. C. Județean de Urgență C., a chemat în judecată pe pârâtul P. T., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 457,67 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, în fapt, în data de 06.07.2009, numitul P. T. a fost internat în Secția Chirurgie Infantilă a Spitalului C. Județean de Urgență C. în perioada 06.07.2009 – 07.07.2009 iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 457,67 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite astfel condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de 998 și 999 C.civ. precum și condițiile prevăzute de art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Reclamantul a mai arătat că spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate și are obligația de a le restitui către C.A.S. D..
În drept, au fost invocate prevederile art. 998 și 999 C.civ., art. 112 C.p.civ. și art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
În susținerea acțiunii a fost depus la dosar, în xerocopie, decont de cheltuieli din 30.07.2009.
Prin sentința civilă nr._/23.09.2014, pronunțată de Judecătoria C., a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de instanță din oficiu.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., în contradictoriu cu pârâtul P. T., ca prescrisă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”, termen care în acțiunile personal patrimoniale este de 3 ani conform art. 3 din același decret.
Conform prevederilor art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958 dacă dreptul este cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când a expirat termenul, iar potrivit art. 12 din același decret, „în cazul în care un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită”.
Prin urmare, dreptul material la acțiunea având ca obiect plata contravalorii zilelor de spitalizare din perioada 06.07.2009 – 07.07.2009 a început la data de 07.07.2009.
Rezultă că termenul de prescripție pentru cheltuielile de spitalizare s-a împlinit în luna iulie 2012.
Având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost comunicată Judecătoriei C. la data de 22.11.2013 si înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.11.2013, instanța constată că s-a împlinit termenul de prescripție pentru plata sumei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare din perioada 06.07.2009 – 07.07.2009.
Instanța a avut în vedere și faptul că în cauza nu este vorba de o creanță bugetară pentru care termenul de prescripție este de 5 ani.
Astfel, creanțele fiscale reprezintă dreptul patrimonial care, potrivit legii, rezultă din raportul de drept material fiscal constând în dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat precum și dreptul la perceperea majorărilor de întârziere denumite creanțe fiscale accesorii, în sensul art. 21 din Codul de procedură fiscală.
Potrivit art. 209 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, fondul național unic de asigurări sociale de sănătate este un fond special care se constituie din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, suportată de asigurați, de persoane fizice și juridice care angajează personal salariat, din subvenții de la bugetul de stat și alte surse. Gestionarea fondului se face prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate și prin casele de asigurări sociale de sănătate județene și a Mun. București.
Este de necontestat că, în considerarea dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a repara prejudiciul cauzat de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Împrejurarea că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale și că acest fond este componentă a bugetului de stat nu e de natură a asimila cheltuielile de spitalizare unei creanțe bugetare pentru care termenul de prescripție este de 5 ani.
Nu trebuie să se facă o confuzie între contribuția datorată fondului de asigurări și cheltuielile de spitalizare, cu atât mai mult cu cat reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe răspunderea civilă delictuală, prevăzută de art. 998, 999 Cod civil..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. C. Județean de Urgență C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune la care instanța face referire, se arată că, potrivit art.262 alin. 1. lit.a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu privire la utilizarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se prevede că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare și dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate în baza documentelor internaționale cu prevederi domeniul sănătății la care România este parte, stabilite în contractul - cadru.
Totodată alin. 2 prevede faptul că, cheltuielile prevăzute la alin. 1 se suportă de la bugetul de stat. Astfel "prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată" la care face referire art. 313 din Legea nr. (2006 face parte din categoria "altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat" definit de art.21 din Codul de Procedura Fiscală.
Obligațiile fiscale sunt definite de art.22 al Codului de procedura Fiscală: obligația de a plăti la termenele legale, impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a plăti majorări de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plata accesorii.
Apelantul arată că potrivit dispozițiilor art.131 Cod procedură fiscală, termenul general de prescripție privind o creanță bugetară este de 5 ani, iar potrivit alin.l termenul începe sa curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, întrucât debitul menționat în cererea de chemare în judecată este o creanță bugetară. Potrivit Codului fiscal creanța bugetară constă în impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora.
Apelantul a menționat că debitul solicitat face parte din categoria alte venituri bugetare, întrucât apelantul, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera aceste sume de bani și de a le returna Casei de Asigurări de Sănătate.
Potrivit principiului simetriei, cheltuielile efective fiind suportate din bugetul de stat, în momentul recuperării se reîntorc tot la bugetul de stat, aceasta fiind singura sursă de finanțare a acestor cheltuieli, atât spitalul clinic județean de urgență cât și casele de asigurări de sănătate fiind doar pârghiile prin care sunt asigurate atât sursa finanțării asistenței medicale cât și acordarea efectivă a acestei asistențe, acțiunea fiind promovată în termenul legal.
De asemenea, s-a menționat faptul că debitul solicitat constituie venit public iar potrivit art.30 (2) din OUG 80/2013 în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, în categoria veniturile publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial bugetul de stat.
Având în vedere considerentele expuse anterior, a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare și pe cale de consecință obligarea pârâtei la plata sumei de 457,76 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, cheltuieli ocazionate de acordarea serviciilor medicale în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 -298 Cod Procedură Civilă, art. 262, 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, art.21 și următoarele Cod Procedura Fiscală, art. 89 și următoarele C.Pr. fiscală.
Analizând cererea de apel prin prisma susținerilor părților, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor art.476-477 NCPC tribunalul constată următoarele:
Tribunalul reține că reclamantul apelant și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, solicitând plata contravalorii serviciilor medicale acordate pârâtei intimate ca și pagubă pricinuită spitalului prin fapta ilicită a acesteia de a solicita prestarea în favoarea sa a unor servicii medicale, fără a formula plângere penală împotriva agresorului.
Ca atare, este vorba în speță despre o acțiune în răspundere civilă delictuală, căreia i se aplică, în ceea ce privește prescripția extinctivă, dispozițiile art.3 alin.1 și art.8 alin.1 din Decretul nr.167/1958, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, aspect reținut, în mod corect, de către prima instanță.
Astfel, prin decizia nr.1/2014 pronunțată de către Înalta Curte de Casație si Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că, in interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art.201 și art.223 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011 (cum este cazul in speța), împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.
Tribunalul reține că, potrivit dispozițiilor art.21 din OG nr.92/2003, creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.
Prin urmare, raportul juridic de drept fiscal cuprinde totalitatea drepturilor și obligațiilor ce revin părților în aplicarea prevederilor legislației fiscale.
Conținutul acestui raport este dat de relațiile financiare care se formează în procesul de instituire și percepere a impozitelor, taxelor și a altor contribuții datorate bugetului general consolidat al statului. Natura acestui raport este una obligațională, în conținutul său intrând: dreptul de creanță ce aparține subiectului activ, care este creditorul și corelativul acestuia, adică latura pasivă a raportului, reprezentând obligația fiscală ce aparține subiectului pasiv, care este debitorul.
Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul și unitățile administrativ-teritoriale, în calitate de subiecte active cărora le revine dreptul de a controla, a calcula, a încasa și a urmări încasarea obligațiilor fiscale și contribuabilul, ca subiect pasiv ce are în principal îndatorirea de a plăti la termen obligațiile fiscale ce-i incumbă.
Statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale teritoriale care, la rândul lor, sunt reprezentate de autoritățile administrației publice locale, precum și de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuțiilor delegate de către autoritățile respective, iar calitate de contribuabil are orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat al statului.
Astfel, în speța de față, nu se poate reține că, între apelant și intimat, a preexistat un raport de drept material fiscal care să-i confere acestuia dreptul de a solicita achitarea contravalorii zilelor de spitalizare de către intimat în baza unui astfel de raport, în contextul în care alin.2 al art.21 din OG nr. 92/2003 enumără drepturile de natură fiscală ce decurg din astfel de raporturi, iar art. 22 din același act normativ definește obligațiile fiscale, iar cea din speța de față nu se circumscrie acestora.
Mai mult, reclamantul apelant nu are calitate de subiect activ al raportului juridic fiscal în sensul celor definite de Codul de procedură fiscală, aspect pentru care nu se poate reține nici calitatea de subiect pasiv al unui astfel de raport în sarcina intimatei pârâte.
Așadar, astfel cum a reținut, în mod corect, instanța de fond, sub aspectul termenului de prescripție aplicabil și al datei de la care acesta începe să curgă, nu se poate reține ca întemeiată susținerea reclamantului apelant conform căreia suma pretinsă cu titlu de despăgubire este o creanță bugetară potrivit dispozițiilor Codului fiscal, fiind un venit bugetar, întrucât aceasta nu rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, în sensul art. 21 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci, dintr-un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Prin urmare, în speță nu sunt incidente disp. art. 131 din OG nr. 92/2003 privind termenul general de prescripție de 5 ani privind o creanță bugetară.
Având în vedere că reclamantul apelant a cunoscut paguba și pe cel care se face vinovat de ea chiar din momentul în care pârâtul a fost externat, respectiv de la data de 07.07.2009, în mod corect a reținut și instanța de fond că, de la acest moment, a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
De asemenea, întrucât nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit în speță vreo cauză de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție și nici nu s-a solicitat repunerea în termenul de prescripție extinctivă, în mod corect s-a reținut că acest termen s-a împlinit la data de 07 .07.2012, potrivit art.181 alin.1 pct.3 din Noul Cod de procedură civilă, iar, la data înregistrării acțiunii pe rolul instanței de fond, respectiv la data de 22.11.2013, conform mențiunii de pe plicul aflat la fila 7 din cadrul dosarului de fond, era prescris dreptul reclamantului la acțiune, aspect pentru care instanța de fond a admis excepția prescripției, invocată, din oficiu.
În ceea ce privește susținerea apelantei reclamante privind neanalizarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în privința celui care s-a făcut vinovat de producerea prejudiciului, tribunalul apreciază că instanța de fond a soluționat cauza reținând excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție care face imposibilă soluționarea cauzei pe fond în sensul analizării îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale.
Însă cu toate acestea din actele depuse la dosar se reține că prin rezoluția Parchetului s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a pârâtului intimat pentru accidentul produs, reținându-se cazul fortuit, cauză care înlătura vinovăția ca formă a răspunderii civile delictuale.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiile art.480 alin.1 teza I N.c.p.c, tribunalul va respinge apelul formulat de apelantul-reclamant S. C. Județean de Urgență C., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă S. C. Județean De Urgență C., cu sediul în C., ., jud. D., C. RO19TREZ2915005XXX000154, deschis la Trezoreria C., od fiscal_, împotriva Sentinței civile nr._ din 23.09.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. T., cu domiciliul în ., ., jud. D., CNP_, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Februarie 2015.
Președinte, A. C. Tițoiu | Judecător, A. B. | |
Grefier, C. D. S. |
Red.jud.A.C.Tițoiu
Tehn.F.M./4 ex.
Jud.fond.S.M.B.
| ← Anulare act. Decizia nr. 171/2015. Tribunalul DOLJ | Anulare act. Sentința nr. 9423/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
