Obligaţie de a face. Hotărâre din 02-02-2015, Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 1685/215/2014
Dosar nr._ -obligație de a face-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 183/2015
Ședința publică din data de 02 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. P.
Judecător: D. G.
Grefier: E. D. C.
Pe rol se află judecarea apelului formulat de apelanta-reclamantă N. D., împotriva sentinței civile nr. 5977/24.04.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât D. G. Ș., având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 26.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 02.02.2015, când instanța a hotărât:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 21.01.2014, sub nr._, reclamanta N. D. a chemat in judecată pe pârâtul D. G. Ș., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâtul să lase liberă calea de acces către suprafața reclamantei de teren, cale de acces reprezentata prin De 287/1 al comunei Malu M., ocupata prin edificarea unui gard, iar, in situația in care pârâtul refuză se lase libera calea de acces, să fie autorizata sa execute eliberarea căii de acces pe cheltuiala pârâtului, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin contractul autentic de vânzare cumpărare nr. 4845 din 02.08.2004 încheiat de BNP T. M. D., D. Ramura M. R. a dobândit dreptul de proprietate pentru suprafața de teren intravilan de 1300 mp situata in . 44, P 13, având următoarele vecinătăți: N-B. M., E-B. E., S-De 287, I. A., V-I. A., De 287/1 si B. M..
Prin actul de dezmembrare si contractul de donație autentificat sub nr. 5376/23.06.2005, D. Ramura M. R. si, soția sa, D. Ramura M. a donat fiicei reclamantei, P. G. L., suprafața de teren de 400 mp situata in . 44, P 13 care face parte din suprafața de teren de 1300 mp si care are următoarele vecinătăți: N-B. M., E-B. E., S-D. Ramura M. (corpul de proprietăți 2), I. A., V-I. A., De 287/1 și B. M..
Reclamanta a mai precizat ca, prin contactul de donație autentificat sub nr. 1140/21.12.2012, fiica sa, P. L. G., i-a donat suprafața totală de teren de 400 mp, teren intravilan situat in . 44, P 13, jud. D. ale cărei vecinătăți le-a arătat anterior.
Reclamanta a mai susținut că a avut acces la aceasta suprafața de teren pe De 287/1 menționat pe schiță anexă a documentației topografice, dar pârâtul, fără nici o justificare, a închis cu gard calea de acces către suprafața acesteia reprezentata de De 287/1 si solicitându-i să lase libera aceasta cale de acces, a refuzat in mod nejustificat.
In drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 1527 si urm. Cod Civil.
Acțiunea a fost legal timbrată.
In dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei copie CI, împuternicire avocațiala nr. 97, chitanța de plata nr. 2839, chitanța de plata nr. 2835, chitanța de plata nr. 7197, chitanța de plata nr. 7194, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5845/02.08.2004, act de dezmembrare si contract de donație autentificat sub nr. 5376/23.06.2005 si alte înscrisuri.
Pârâtul, legal citat, a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanta.
Pârâtul a invocat prin întâmpinare excepția inadmisibilității acțiunii întrucât in cauză nu au fost îndeplinite cerințele prev. de art. 2 alin. 1 ind. 1 din Legea 192/2006 privind medierea.
Pârâtul a mai arătat că, din înscrisurile depuse de reclamantă, rezulta ca, pentru a îndeplini exigentele cerute de art. 60 alin. 1 lit. c din Legea 192/2006 privind medierea, a fost chemat la mediere de numita P. L. G., iar cererea de chemare in judecată este formulata de o altă persoana si anume N. D.. Din aceeași cerere de chemare in judecată rezultă, de fapt, că reclamanta N. D. a devenit proprietara terenului situat in . suprafață de 400 mp la data de 21.12.2012, printr-un contract de donație încheiat intre ea si mama sa, P. L. G..
Prin urmare, acțiunea este introdusa de N. D., iar chemarea la mediere a fost solicitată de P. L. G. care nu are calitate procesuală.
Din motivarea in drept a cererii de chemare in judecată a rezultat ca reclamanta a invocat disp. art. 1527 și urm. Cod Civil, dispoziții ce se află in Cartea a V a Codului Civil-Despre obligații, titlul V, capitolul II, secțiunea a 3 a-executarea silită in natură, ceea ce ar presupune ca intre pârât si reclamantă ar fi raporturi ca intre creditor si debitor, fapt care nu este dovedit prin niciun mijloc de proba, solicitând astfel instanței să pună in vedere reclamantei să-și precizeze acțiunea in drept.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat ca este proprietarul unei suprafețe de teren de 400 mp situat in . 44, P 11/1, teren ce are numărul cadastral provizoriu 1194/1 si este intabulat in Cartea Funciara nr. 3314 Malu M. la OCPI D., în indiviziune o suprafață indiviza de 61 mp din Corpul 1/26 de proprietate drum acces, compus in întregime din terenul intravilan in suprafața de 1635 din acte si din măsurători, teren care are numărul cadastral provizoriu 1194/26 si este intabulat in Cartea Funciară Malu M. la OCPI D..
Pârâtul a mai învederat că acest teren l-a dobândit prin contractul de vânzare cumpărare, autentificat prin încheierea nr. 744/06.10.2008 la BNP M. O. A., de la numitul B. B. D.. Dreptul de proprietate i-a fost intabulat prin încheierea nr._ din 20.11.2008 de OCPI D..
Pârâtul a mai precizat că i s-a eliberat de Primăria Malu M. certificat de urbanism nr. 168/27.07.2009, iar, in baza acestui certificat, aceeași instituție Primăria Malu M., i-a eliberat autorizația de construcție nr. 133/27.11.2009 privind construcția unei locuințe-parter, pe care a edificat-o pe teren așa cum rezulta din procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 5988/21.10.2010.
Prin urmare, întrucât nu i se contesta dreptul de proprietate asupra terenului si numai i se invocă un drept de trecere, pârâtul a apreciat ca acțiunea este neîntemeiata întrucât lucrările pe care le-a executat, respectiv construcția casei si împrejmuirea terenului, nu au încălcat in nici un fel proprietatea reclamantei.
Pârâtul a mai precizat ca nu este adevărata afirmația reclamantei in sensul ca i-a solicitat sa lase libera calea de acces, întrucât nu o cunoaște pe acesta si nici pe donatoare.
In drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 205 C.pr.civ.
Anexat întâmpinării, pârâtul a depus la dosarul cauzei împuternicire avocațială, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 744/06.11.2008 de BNP M. O. A., copie CI, încheiere nr._/2008 pronunțata de OCPI D. în dosarul_/2008, autorizație de construire nr. 133/27.11.2009 si alte înscrisuri.
La data de 20.03.2014, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, atașând și dovada mandatului de reprezentare acordat de către reclamanta N. D. fiicei sale P. G. L. conform procurii speciale autentificate sub nr. 832/18.03.2014.
Prin sentința civilă nr._, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta N. D., în contradictoriu cu reclamantul D. G. Ș..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, prin cererea adresată Judecătoriei C. și înregistrată pe rolul instanței la data de 21.01.2014 sub nr._, reclamanta N. D. a chemat in judecată pe pârâtul D. G. Ș., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâtul să lase liberă calea de acces către suprafața de teren a reclamantei, cale de acces reprezentata prin De 287/1 al comunei Malu M., ocupată prin edificarea unui gard, iar, în situația în care pârâtul refuză se lase liberă calea de acces, să fie autorizată reclamanta să execute eliberarea căii de acces pe cheltuiala pârâtului.
Potrivit dispozițiilor art. 193 alin. 1 NCPC, sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, daca legea prevede în mod expres aceasta, dovada îndeplinirii procedurii prealabile urmând a fi anexată la cererea de chemare în judecată.
Conform prevederilor Legii nr. 192/2006 modificată privind medierea și organizarea profesiei de mediator, art. 2 alin. (1), daca legea nu prevede altfel, părțile, persoane fizice sau juridice, sunt obligate să participe la ședința de informare privind avantajele medierii, în vederea soluționări pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, precum și în alte materii, în condițiile prevăzute de lege.
Astfel, prin alin. 12 al aceluiași articol se statuează că instanța a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 601 alin. (1) lit. a)-f), sancțiune aplicabilă numai proceselor promovate după 1 august 2013.
Atât din modul imperativ de redactare a conținutului textului normativ al art. 2 alin. 1 și 12, dar și în considerarea interesului general protejat de norma legală arătată, instanța reține că neîndeplinirea de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată se sancționează cu respingerea ca inadmisibilă a cererii promovate în aceste condiții, inadmisibilitate care poate fi invocată chiar și de instanță din oficiu, prin excepție de la prevederile art. 193 alin. 2 NCPC.
Pentru a considera astfel, instanța a avut în vedere și scopul final urmărit de legiuitorul național în reglementarea procedurii speciale obligatorii de informare asupra avantajelor medierii, anterior promovării cererii în justiție, respectiv de educare a societății civile în sensul soluționării conflictelor pe cale amiabilă, printr-o procedură alternativă celei jurisdicționale, pentru obținerea unei soluții reciproc convenabile, eficiente și durabile.
Prin urmare, instanța a reținut că interesul protejat de dispozițiile anterior redate este unul general, al societății civile în ansamblul său și nu unul individual, astfel că sancțiunea inadmisibilității are, în concepția instanței, un regim de ordine publică, putând fi invocată chiar și din oficiu.
O interpretare contrară, în schimb, ar lipsi de conținut și de finalitate practică dispozițiile legiuitorului privind caracterul obligatoriu al participării la ședința de informare asupra avantajelor medierii, în condițiile în care sancțiunea nerespectării acestora ar fi lăsată la liberul arbitru al părților, fără a putea fi cenzurată de către instanță.
În final, instanța a mai reținut că o atare reglementare nu contravine nici Convenției Europene a Drepturilor Omului și nici jurisprudenței Curții în materie, câtă vreme accesul părților la justiție este garantat și neîngrădit, obligativitatea participării reclamantului la ședința de informare asupra avantajelor medierii fiind prevăzută de legiuitor tot în scopul protejării intereselor legitime ale părților în litigiu și pentru a-i educa și sprijini în soluționarea conflictului pe cale amiabilă.
În cauză, deși reclamanta a depus o convocare pentru ședința de informare asupra avantajelor medierii, datată 11.12.2013 (f. 27), precum și procesul-verbal de informare nr. 11/16.12.2013 (f. 30), aceste înscrisuri nu fac însă dovada că reclamanta a recurs la convocarea legală efectivă a pârâtului în vederea participării la ședința de informare asupra avantajelor medierii, anterior promovării acțiunii în justiție, iar, pârâtul, atât prin întâmpinarea formulată în cauză, cât și în ședința publică de la acest termen de judecată, a solicitat, în mod expres, aplicarea sancțiunii prevăzute de legiuitor.
Astfel, potrivit convocării din data de 11.12.2013, ședința de informare asupra avantajelor medierii a fost stabilită pentru data de 16.12.2013, aceasta fiind și data la care pârâtul a primit convocarea la mediere, așa cum rezultă din confirmarea de primire de la fila 78 din dosar. În aceste condiții, instanța a reținut că pârâtul a susținut, iar apărătorul reclamantei nu numai că nu a contestat, ci, dimpotrivă, prin poziția procesuală de la acest termen, a confirmat că pârâtul a solicitat telefonic, tot la data de 16.12.2013, reprogramarea ședinței de informare pentru a putea participa, solicitare refuzată însă de avocatul ales al reclamantei, cel care a emis și convocarea pentru ședința de informare.
În atare situație, față de cele reținute, instanța a constatat nu doar îndeplinirea în mod necorespunzător a obligației legale stabilite în sarcina reclamantei, de a recurge la convocarea pârâtului în vederea participării la ședința de informare asupra avantajelor medierii, dar, în egală măsură, instanța a reținut și conduita abuzivă manifestată chiar de apărătorul reclamantei, care, deși și-a atribuit din proprie inițiativă și sarcina de a informa părțile asupra avantajelor medierii, în realitate, a deturnat dispozițiile legii nr. 192/2006 modificată de la scopul prefigurat de legiuitor. Astfel, nu poate fi primită, fiind totodată și contrară exercitării cu bună-credință a profesiei de avocat, susținerea apărătorului reclamantei, cel care a realizat și convocarea părților la ședința de informare asupra avantajelor medierii, în sensul că nu este problema sa data când pârâtul a primit convocarea, justificându-și de această manieră refuzul de a reprograma ședința de informare.
De asemenea, s-a constatat că cererea având ca obiect obligația de a face, promovată de reclamantă, așa cum a fost motivată în fapt și în drept, se încadrează în textul normativ reglementat de prevederile art. 601 lit. c, teza finală, din Legea nr. 192/2006 modificată, respectiv orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate.
Astfel, instanța a înlăturat ca nefondate susținerile reclamantei în sensul că prezentul litigiu nu vizează raporturi de vecinătate deoarece părțile nu au efectiv un hotar comun și, reținând că noțiunea de vecinătate nu presupune în mod obligatoriu și o graniță comună, din oficiu, atașează la prezenta cauză un înscris care redă explicația DEX a noțiunii de "vecinătate", respectiv proximitatea, apropierea unui lucru în raport cu altul, împrejurime, persoane care locuiesc în apropiere. În acest context, este evident că cererea reclamantei privind obligarea pârâtului să lase liberă calea de acces la drumul public, este un litigiu care vizează raporturi de vecinătate între părți.
Pentru considerentele expuse, reținând că sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. 1 și 12 coroborate cu art. 601 lit. c din legea nr. 192/2006 modificată, precizate, instanța a respins cererea ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta apelantă N. D. care a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Reclamanta apelantă a arătat că a îndeplinit procedura prealabilă introducerii cererii de chemare în judecată referitoare la convocarea pârâtului pentru participarea la ședința de informare cu privire la avantajele medierii reglementată de art. 2 din Legea nr. 192/2006.
Reclamanta apelantă a menționat că a depus, la dosarul cauzei, adresa de convocate din data de 11.12.2013 cu confirmare de primire și procesul-verbal de informare nr. 11/16.12.2013.
După ce i-a fost comunicată întâmpinarea pârâtului, a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității invocată de pârât, arătând că a îndeplinit procedura prealabilă depunerii cererii de chemare în judecată prin procuratorul său, P. L. G. si, in acest sens, a depus procura speciala la dosar.
La primul si singurul termen de judecata din data de 24.04.2014, instanța de fond a supus dezbaterii excepția inadmisibilității cererii de chemare in judecata. Excepția a fost admisa, dar, in considerentele sentinței civile pronunțate, instanța de fond nu face nicio referire la înscrisurile depuse dând dovada de imparțialitate. Instanța face referire la disp. art. 2 alin. 1 din Legea 192/2006 și la susținerea pârâtului că a solicitat telefonic apărătorului să efectueze o nouă programare a ședinței de informare, întrucât a primit târziu comunicarea pentru ședința de informare in vederea medierii.
Reclamanta apelantă a arătat că prima instanță a greșit impardonabil admițând excepția și fără a avea în vedere procura speciala de la dosar despre care nu face niciun fel de afirmație.
Reclamanta apelantă a arătat că prezentul litigiu are ca obiect obligația de a face, respectiv ca pârâtul să lase liberă calea de acces reprezentată de De 287/1 al comunei Malu M. către suprafața sa de teren.
În prezentul litigiu nu este necesară informarea și nu sunt incidente dispozițiilor art. 60 lit. c din Legea nr. 192/2006, respectiv litigii privind posesia, grănițuirea, strămutarea de hotare, precum și orice alte litigii care privește raporturile de vecinătate.
Apelul a fost legal timbrat cu taxă de timbru conform chitanțelor depuse la filele 6 și 18 din dosar.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, întrucât nu au fost îndeplinite cerințe prevăzute de art. 2 (11) din legea nr. 192/2006 privind medierea.
Din înscrisurile depuse de reclamantă a rezultat că, pentru a îndeplini exigențele cerute de art. 60 alin. 1 lit. c din legea nr. 192/2006 privind medierea, a fost chemat la mediere de numita P. L.-G., iar, cererea de chemare în judecată este formulată de reclamanta N. D. care a devenit proprietara terenului în suprafață de 400 m.p. la data de 21.12.2012 printr-un contract de donație încheiat în aceasta și mama sa P. L.-G..
Deci, reclamanta N. D. nu are calitate procesuală activă.
Intimatul a arătat că a dobândit terenul în suprafață de 400 m.p. situat în . 44, P 11/1, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 744/06.10.2008 la BNP M. O.-A., de la numitul B. B. D..
Întrucât nu i se contestă dreptul de proprietate asupra terenului și numai i se invocă un drept de trecere, intimatul a apreciat că acțiunea este neîntemeiată, întrucât lucrările pe care le-a executat, respectiv construcția casei și împrejmuirea terenului, nu au încălcat în niciun fel proprietatea reclamantei.
La data de 03.11.2014, apelanta reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinare (filele 30-31).
Apelanta reclamantă a depus la dosar concluzii scrise.
Analizând sentința civilă apelată, prin prisma motivelor de apel, dar și în raport de disp. art. 477-479 N.c.p.c., tribunalul constată că apelul formulat este fondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 21.01.2014, sub nr._, reclamanta N. D. a chemat in judecată pe pârâtul D. G. Ș., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâtul să lase liberă calea de acces către suprafața reclamantei de teren, cale de acces reprezentata prin De 287/1 al comunei Malu M., ocupata prin edificarea unui gard, iar, in situația in care pârâtul refuză se lase libera calea de acces, să fie autorizata sa execute eliberarea căii de acces pe cheltuiala pârâtului, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr._, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta N. D., în contradictoriu cu reclamantul D. G. Ș..
Tribunalul constată că prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată, ca urmare a faptului că reclamanta nu a făcut dovada că a recurs la convocarea pârâtului în vederea participării la ședința de informare asupra avantajelor medierii, anterior promovării acțiunii în justiție.
Sancțiunea instituita în caz de nerespectare a obligației de a participa la ședința de informare privind avantajele medierii, obligație prevăzuta de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, este reglementata în cuprinsul art. 2 alin. (12) din aceeași lege potrivit căruia "Instanța va respinge cererea de chemare in judecata ca inadmisibila in caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare in judecata, sau după declanșarea procesului pana la termenul dat de instanța in acest scop, pentru litigiile in materiile prevăzute de art. 601 alin. (1) lit. a)-f)."
Însă, prin Decizia nr. 266/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 464/25.06.2014, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile art. 2 alin. (1) si (12) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator.
În considerentele deciziei, Curtea Constituțională a reținut că, deși art. 2 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 se refera la obligația părților de a participa la ședința de informare privind avantajele medierii, alin. (12) al aceluiași articol prevede sancțiunea inadmisibilității cererii de chemare in judecata numai pentru situația in care reclamantul nu si-a îndeplinit aceasta obligație. Ca atare, paratul nu este obligat sa participe la o astfel de ședința, singura condiție pe care reclamantul trebuie sa o îndeplinească este sa se adreseze unui mediator care sa îl notifice pe parat, in condițiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, adresându-i o invitație scrisa, ce poate fi transmisa prin orice mijloc ce asigura confirmarea primirii textului. Dovada participării la ședința de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Daca una dintre părți refuza in scris participarea la ședința de informare, nu răspunde invitației prevăzute la art. 43 alin. (1) ori nu se prezintă la data fixata pentru ședința de informare, se întocmește un proces-verbal, care se depune la dosarul instanței.
In acest context, Curtea a reținut că, așa cum rezulta din coroborarea art. 2 alin. (1) cu alin. (12) din Legea nr. 192/2006, pentru a se adresa instanței cu o cerere de chemare in judecata, pentru litigiile in materiile prevăzute de art. 60 ind. 1 alin. (1) lit. a)-f) din legea precizată, legiuitorul a instituit în sarcina justițiabilului o obligație noua si anume aceea de a se adresa, în prealabil, unui mediator, pentru ca acesta sa îl informeze despre avantajele medierii. In aceste condiții, Curtea a constatat că introducerea obligativității informării asupra medierii este in contradicție cu art. 21 din Legea fundamentala.
În privința efectelor deciziilor Curții Constituționale, sediul materiei îl constituie dispozițiile art. 147 din Constituție. Din cadrul acestui text constituțional numai alineatul 4 are o aplicabilitate generală, în sensul că acesta își găsește aplicarea în raport de toate deciziile Curții pronunțate în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Constituție și Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Potrivit acestui alineat „Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”.
Art. 147 alin. (1) din Constituție stabilește, în privința legilor și ordonanțelor în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, că acestea „își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”. Această prevedere constituțională este reluată, la nivel legal, prin art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, iar art. 147 alin. (4) din Constituție, raportat la alin. (1) din același articol, prin art. 31 alin. (1) din aceeași lege.
În speță, tribunalul reține că Decizia Curții Constituționale nr. 266/2014 își găsește aplicarea, atât timp cât raportul juridic dedus judecății nu a fost finalizat prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, nefiind, astfel, în discuție, retroactivitatea legii civile, urmând ca instanța de control judiciar să aplice, nemijlocit, decizia obligatorie a Curții Constituționale.
Efectele deciziei de admitere a unei excepții de neconstituționalitate pentru viitor privesc doar faptul că acestea nu se pot aplica, în mod retroactiv, unor cauze soluționate deja definitiv sau irevocabil, însă decizia are putere obligatorie, în mod cert, după publicarea ei în Monitorul Oficial, fiind aplicabilă, astfel, cauzelor deduse judecății după această dată, dar și în cazul litigiilor pendinte în fața instanțelor de judecată, la momentul publicării deciziei, fiind, astfel, de imediată aplicare, atâta vreme cât acestea nu s-au finalizat printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau irevocabilă.
Ca atare, se constată că prima instanță a soluționat cauza fără a intra în judecata fondului, respectiv a respins acțiunea reclamantei ca fiind inadmisibilă, iar, textul de lege care prevedea această sancțiune, a fost declarat neconstituțional, astfel că, în speță, sunt aplicabile disp. art. 480 alin. 3 teza a-II-a NCPC.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp. art. 480 alin. 2 teza I N.c.p.c., tribunalul va admite apelul formulat de apelanta-reclamantă N. D., împotriva sentinței civile nr. 5977/24.04.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât D. G. Ș., va anula sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta-reclamantă N. D., domiciliată în comuna Plenița, . D., împotriva sentinței civile nr. 5977/24.04.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât D. G. Ș., domiciliat in comuna Malu M., ., județul D..
Anulează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 02 Februarie 2015.
Președinte, V. P. | Judecător, D. G. | |
Grefier, E. D. C. |
Red. jud. V.P./Tehn. F.M. 4 ex./05.03.2015
Jud. fond: C. M.
| ← Grăniţuire. Hotărâre din 02-02-2015, Tribunalul DOLJ | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
