Fond funciar. Decizia nr. 126/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 126/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 10147/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 126/2015
Ședința publică de la 18 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. G. Ș.
Judecător M. N.
Judecător D. O.
Grefier F. C. C.
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul P. G. împotriva deciziei civile nr. 814/26.06.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._/215/2010* în contradictoriu cu intimatele C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUII FUNCIAR CONSILIUL LOCAL C. și C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR PREFECTURA D., având ca obiect fond funciar - DOSAR NR._/215/2010*.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru contestatorul P. G., avocat R. M. și pentru intimata C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR CONSILIUL LOCAL C., consilier juridic P. N., în baza delegației nr. 693/2015, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care a învederat instanței următoarele:
- la termenul anterior s-a încuviințat cererea de amânare formulată de avocat R. M., apărătorul contestatorului P. G..
Avocat R. M., pentru contestatorul P. G., solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, depune la dosar înscrisuri și anume o cerere depusă de P. G. la C. L. de Fond Funciar C. pentru atribuirea în natură pe amplasamentul care face obiectul actualei cauze în fond a unei suprafețe de teren și solicită, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, suspendarea cauzei, precizând că soluția ce se va da acestei cereri va stabili existența sau inexistența unui drept de care va depinde și soluția cauzei de față. Arată că dezlegarea efectivă a acestei pricini depinde de soluționarea care se va da acestei cereri, motiv pentru care solicită suspendarea cauzei sau acordarea unui termen mai lung pentru a primi un răspuns la această solicitare.
Consilier juridic P. N., pentru intimata C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR CONSILIUL LOCAL C., învederează că nu a observat conținutul acestei adrese, însă nu solicită acordarea unui nou termen pentru observare. Solicită respingerea cererii de suspendare dat fiind faptul că dosarul se află în calea extraordinară a contestației în anulare și nu are relevanță sub aspectul soluționării sau nesoluționării unei asemenea cereri în procedura administrativă.
În deliberare, instanța respinge cererea de probatorii privind înscrisurile ca fiind inutiță față de obiectul cauzei și stadiul soluționării și respinge cererea de suspendare, având în vedere caracterul extraordinar al căii exercitate, precum și împrejurarea că se solicită suspendarea până la soluționarea unei cereri formulată pe cale administrativă.
La interpelarea instanței părțile, prin apărători, arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea dezbaterilor asupra contestației în anulare.
Avocat R. M., pentru contestatorul P. G., solicită admiterea contestației în anulare, retractarea deciziei pronunțată în recurs de Tribunalul D. și să se dispună rejudecarea căii de atac a recursului, conform motivelor detaliate în scris.
Consilier juridic P. N., pentru intimata C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR CONSILIUL LOCAL C., solicită respingerea contestației în anulare, având în vedere că motivele invocate de contestator vizează în principal o eroare de judecată, iar argumentele învederate în susținerea acestei acestor motive nu pot fi antamate pe calea contestației în anulare. Arată că motivele privind necercetarea motivelor de recurs 4, 5 și 6 chiar prin reținerea excepției puterii de lucru judecat instanța a înțeles să înlăture toate aceste motive, astfel că apreciază că s-a pronunțat asupra acestor motive. Cu privire la reconstituirea a 11 sau 17 ha arată că e o eroare de judecată a instanței de judecată și nu poate fi reținută pe calea contestației în anulare. Motivul invocat cu privire la eroarea materială arată că acesta nu se circumscrie moțiunii dată de codul de procedură civilă cu privire la art. 318 și toate argumentele invocate în susținerea acestui motiv al contestației în anulare vizează o eroare de judecată ce nu poate fi reținută pe calea contestației în anulare. În ceea ce privește nepronunțarea instanței asupra cererii de suspendare învederează că acest motiv apare ca inadmisibil, având în vedere că nu se circumscrie motivelor prevăzute de 318 Cod procedură civilă.
Având cuvântul în replică, avocat R. M., pentru contestatorul P. G., învederează că instanța a răspuns motivelor de recurs, motivele 4,5 și 6 sunt înlăturate dintr-o greșeală și nu e greșeală de judecată ci o greșeală în sensul art. 318 Cod procedură civilă și acele motive ar fi trebuit în mod substanțial analizate, ceea ce nu s-a întâmplat.
TRIBUNALUL
Asupra contestației în anulare de față:
La data de 07.907.2014, contestatorul P. G. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.814/26.06.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2010*,solicitând retractarea deciziei și rejudecarea căii de atac a recursului pronunțat, fiind incidente dispozițiile art. 317 și 318 C.pr.civ.
Arată că instanța de recurs nu cercetează motivele de recurs 4-5-6 așa cum sunt expuse, motivate si susținute prin motivele de recurs.
Instanța de recurs nu a analizat in fond aceste critici subsumate motivelor de recurs întrucât din greșeala a reținut ca prin sentința civila nr.2184/15.02.2008 pronunțata de Judecătoria C. in cadrul dosarului cu nr._ instanța ar fi stabilit ca autoarea P. S. și implicit ar fi beneficiat de retrocedarea a 16,54 ha teren, aspecte care ar fi, se susține, de necontestat din perspectiva "autorității de lucru judecat" a sentinței sus menționate.
Contestatorul arată că instanța este in eroare si datorita faptului ca in aceeași pagina a considerentelor se refera atât la autoritatea de lucru judecat (excepție) cât și la puterea de lucru judecat (cu valența probatorie).
Instanța omite astfel sa aibă in vedere faptul ca in speța cauza acțiunii este diferita, reclamantul solicitând in baza unei alte legi reparatorii (legea 247/2005) fata de cea incidența in procesul finalizat prin pronunțarea sentinței nr.2184/2008 (legea 18/1991, legea 1/2000) -retrocedarea unor suprafețe suplimentare de teren fata de cele avute in vedere in acel litigiu.
Instanța de recurs retine că statuările Judecătoriei C. si ale Tribunalului D. in cadrul dosarului nr._ in legătura cu aspectele reținute in cadrul dispozitivelor si considerentelor acestor hotărâri judecătorești nu mai pot fi supuse unei reevaluări ulterioare fără încălcarea autorității de lucru judecat" (pag.12 considerente)
De asemenea instanța retine că"s-a stabilit cu putere de lucru judecat că autoarei reclamantului i s-a reconstituit deja dreptul de proprietate pentru întreaga suprafața de teren înscrisă in acest contract de vânzare-cumpărare -aproximativ 17 ha si cum in prezenta cauza reclamantul nu a invocat un alt titlu le proprietate care sa justifice îndreptățirea la o suprafața suplimentara, in mod corect prima instanța a respins acțiunea"(pagina 12 considerente)
Greșeala instanței de recurs este insa ca nu a observat considerentele deciziei nr.152/27.01.2010 pronunțata de Tribunalul D. in dosarul nr._, decizie care deși menține sentința nr.2184/2008 a Judecătoriei C., statuează clar ca "reclamanta a solicitat in procedura administrativa doar suprafața de 11 ha teren care a fost analizata "(pag.5 considerente).
Se arata ca nu se analizează situația întregii suprafețe de 17 ha întrucât nu a solicitat-o in procedura obligatorie prevăzuta de legile fondului funciar întrucât cererea sa de la 05.03.1991 a vizat doar suprafața de 11 ha de pe urma autorilor la fel si cererea de la 15.12.1997 aceasta suprafața de 11 ha a fost analizata in procedura administrativa..." (pag.5)
Din analiza considerentelor deciziei Tribunalului sus menționata se desprinde clar faptul ca instanța nu analizează cauza decât in limitele in care se considera investita, adică doar cu privire la cererile de retrocedare formulate in Temeiul legilor 18/1991 si 169/1997, pentru o suprafața totala de 11 ha.
Considerentele respingerii acțiunii respective sunt așadar valabile juridic doar pentru obiectul asupra căruia s-a statuat cele 11 ha de teren.
Chestiuni litigioase tranșate deja prin hotărâri irevocabile pot fi doar cu privire la suprafața de 11 ha teren vizata de cererile de retrocedare analizate in litigiul precedent, așa cum foarte clar a reținut si Tribunalul D. in decizia nr.152/2010 sus citata.
In prezenta cauză insa se analizează o cerere distincta de retrocedare, întemeiata pe dispozițiile Legii nr.247/2005 așadar formulata după data debutului procesului anterior si care nu a făcut obiectul acelui proces, care vizează terenul rămas neretrocedat, întreaga suprafața deținuta de autori in proprietate conform actului de vânzare-cumpărare in speța fiind de 17 ha in condițiile in care in procesul anterior, la care instanța de recurs face trimitere, s-a statuat doar cu privire la 11 ha ca ar fi fost vizate de masuri reparatorii.
In aceste condiții, instanța de recurs trebuia sa cerceteze efectiv motivele de casare care vizau problematica masurilor reparatorii,cel puțin cu privire la diferența de 6 ha intre cele 17 (fie si aproximativ 17 cum retine instanța) si cele 11 a căror situație juridica stătea sub "protecția" autorității sau puterii de lucru judecat (ambele fiind invocate de către instanța, in mod corect fiind vorba insa de puterea de lucru judecat).
Nepronunțarea din eroare asupra unor motive de recurs, esențiale in dezlegarea pricinii, constituie astfel un motiv de contestație in anulare conform art. 318 alin.l teza finala VCPC aplicabil
O alta eroare care a condus la necercetarea motivelor de recurs este reprezentata de faptul ca instanța a reținut ca in actul de proprietate al autorilor reclamantului (G. Stefanovici si M. G Stefanovici) este înscrisă mențiunea circa 11 ha ceea ce ar conduce la o suprafața aproximativa de 17 ha.
Cu privire la 11 ha, luând in considerare hotărârile judecătorești anterioare, întinderea exacta, modalitatea de reparație etc situația a fost analizata in cadrul litigiului finalizat prin sentința civila nr.2184/2008 a Judecătoriei Craoya, considerentele relevante regăsindu-se in decizia nr.152/2010 a Tribunalului D. pronunțata in aceeași cauza.
Așadar, in prezenta cauza, se impunea a se analiza masurile reparatorii pentru DIFERENȚA de 6 ha de teren; chiar daca instanța de recurs reținea ca trebuie aplicata formula "aproximativ" 6 ha de teren, acestea trebuiau identificate, amplasamente libere deja fuseseră identificate, trebuiau dispuse măsuri concrete.
Faptul ca . proprietate se folosește formula "circa" nu scutește instanța de necesitatea de a identifica terenul concret potrivit actului de proprietate si a dispune masuri după aceasta identificare.
In mod eronat instanța de recurs retine ca motivul nr.7
r:urs nu trebuie cercetat întrucât "nu reprezintă un veritabil motiv de recurs" .
In realitate, așa cum se observa din analiza atentă a acestui motiv, se invocă în raport de anumite legi reparatorii, Constituție si CEDO încălcarea "dreptului la reconstituirea pe diferența de proprietate, pe vechiul amplasament, LIBER..."
Cu alte cuvinte aici se învederează ca obiectul prezentului litigiu este distinct, ca se solicita o diferența de teren fata de cererile si procesele anterioare, ca exista teren liber in intravilan din cel neretrocedat.
Instanța a omis sa se pronunțe asupra unor cereri formulate in cauza
de către recurent pâna la dezinvestirea instanței (pronunțare).
Astfel, recurentul a solicitat a se dispune suspendarea cauzei in temeiul 144 al.l pct.2 VCPC, întrucât formulase plângere penala si fusese începută urmărirea penala pentru infracțiuni a căror stabilire era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Astfel, in cursul judecării recursului, Pitaroiu G. a formulat o cerere de înscriere in fals cu privire la anumite înscrisuri întocmite in cursul procedurilor administrative privind stabilirea dreptului de proprietate al autoarei sale.
Întrucât instanța de judecata s-a referit la depunerea unei plângeri penale pe cale separata recurentul a menționat ca a realizat acest lucru.
După închiderea dezbaterilor, in cursul termenului acordat pentru formularea de concluzii scrise, pana la pronunțare, recurentul a formulat o ere de repunere pe rol a cauzei, întrucât intrase in posesia dovezii că în cauza penala cu nr._/2014 a Secției 1 Politie C. se începuse urmărirea penala, condiție legala premisa pentru suspendarea cauzei civile.
Petentul a atașat la cererea de repunere pe rol si punere in discuție a suspendării, înscrisuri doveditoare. Cererea a fost formulata imediat ce recurentul a obținut dovada începerii urmăririi penale.
Chiar daca era formulata după închiderea dezbaterilor, fiind o cerere de repunere pe rol, in care se indicau aspecte concrete însoțite de mijloace de probă,, instanța trebuia să dea o dezlegare a acestei cereri, prin decizia pronunțată in speța in situația in care nu aprecia oportuna repunerea pe rol a cauzei.
In economia deciziei instanței de recurs nu apare insa nimic cu privire la cererea de repunere pe rol deși instanța trebuia sa facă referire la aceasta, in măsura în care o considera tardiva, nelegala, inadmisibila, inoportuna etc, trebuia sa se menționeze aceste aspecte.
C. Locala de Aplicare a Legilor Fondului Funciar a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.
C. arată că, potrivit art.319 C., termenul pentru formularea contestatiei este de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștința de hotărâre. In cauza, contestația in anulare a fost înregistrata pe rolul instanței la data de 07.07.2014, hotărârea a fost redactata la data de 01.10.2014, iar motivele contestației au fost depuse pentru termenul din 29.10.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, se constată că prin decizia civilă nr.814/26 iunie 2014, Tribunalul D. a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. G.. Pentru a se pronunta astfel, instanta de recurs a retinut următoarele.
Criticile subsumate motivelor 1 si 2 de recurs sunt intemeiate. Astfel, in mod corect retine prima instanta ca in contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr 4649/13.12.1935 de catre Tribunalul D.-Sectia a III-a prin care autorii reclamantului G. Stefanovici si M. G Stefanovici au cumparat de la Pirvulescu I. o suprafata totala de circa 17 ha a fost inserat un pact comisoriu de gradul IV care prevedea rezolutiunea conventionala si fara nicio formalitate prealabila contractului in cazul in care cumparatorii nu vor fi achitat la termenul stabilit 01.08.1936 restul pretului de 130 000 de lei .
Acest aspect insa nu este de natura sa duca la concluzia ca inscrisul mentionat nu face dovada dreptului de proprietate al autorilor reclamantului cu privire la suprafata de aproximativ 17 ha, avand in vedere ca in cauza nu s-a facut dovada rezolutiunii contractului de vanzare cumparare .
Prima instanta a retinut ca reclamantul nu a facut dovada achitarii de catre autorii sai a diferentei de pret in conditiile in care acestuia nu i-a fost pusa in vedere o obligatie in acest sens . Pe de alta parte, sunt corecte sustinerile recurentului in sensul ca aceste aspecte nu pot fi invocate din oficiu de catre instanta, numai creditorul unei eventuale diferente de pret putand invoca activarea pactului comisoriu prevazut in contract.
Intemeiate sunt si criticile recurentului cuprinse in motivul 3 de recurs in sensul ca prima instanta a retinut eronat ca nu s-a facut dovada preluarii terenului de catre stat, de vreme ce prin sentinta civila nr 2184/15.02.2008 a Judecatoriei C., pronuntata in dosarul nr_, mentinuta in recurs, s-a analizat pe fond cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulata de Pitaroiu Siia si continuata de reclamantul din prezenta cauza, asa incat rezulta implicit indeplinirea de catre autoarea reclamantului a conditiilor stipulate de art 8 si 11 din Legea 18/1991.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 8 din Legea 18/_ de prevederile prezentei legi beneficiaza membrii cooperatori care au adus pamant in cooperative agricola de productie sau carora li s-a preluat in orice mod teren de catre aceasta, precum si, in conditiile legii civile, mostenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pamant in cooperativa si alte persoanae anume stabilite.
Totodata, conform art. 11 din acelasi act normativ, suprafata adusa in cooperativa agricola de productie este cea care rezulta din: actele de proprietate, carte funciara, cadastru, cererile de inscriere in cooperativa, registrul agricol de la data intrarii in cooperativa, evidentele cooperativei sau, in lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declaratii de martori.
In situatia in care prima instanta ar fi apreciat ca reclamantul nu a dovedit preluarea terenului in litigiu de catre Statul R. sau inscrierea acestuia in CAP, ar fi trebuit, in baza rolului sau activ reglementat de prevederile art 129 C., sa puna in vedere acestuia sa produca dovezi in acest sens.
Cu toate ca aceste critici sunt intemeiate, acest aspect nu este de natura sa duca la reformarea solutiei in cauza, fiind corect retinut faptul ca autoarea reclamantului a fost beneficiara mai multor acte de reconstituire in natura sau prin echivalent a dreptului de proprietate, in temeiul legilor fondului funciar, pentru o suprafata totala de 16,54 ha.
Astfel, prin decizia civila nr 152/27.01.2010 a Tribunalului D. s-a retinut cu putere de lucru judecat ca reclamantul nu mai este îndreptățit la reconstituirea vreunei suprafețe de teren suplimentara celor deja reconstituite.
In cadrul dosarului nr_ in care a fost pronuntata aceasta decizie reclamanta Pitaroiu Siia a solicitat restituirea în natură a unei suprafețe de 17 ha de teren intravilan situat în mun. C., invocând că dreptul de proprietate a aparținut autorilor săi Ș. G. și M., conform actului de vânzare încheiat la 12.12.1935 autentificat sub nr. 4649/13.12.1935 de Tribunalul D., Sectia a III-a, prin care aceștia au cumpărat două suprafețe de teren, una de 6 ha teren arabil situată pe teritoriul .. D. și cealaltă de circa 11 ha situată pe raza .. D., de la numitul I. D.P..
Prin sentinta civila nr 2184/15.02.2008 pronuntata de Judecatoria C. in acest dosar si mentinuta in recurs s-a retinut ca pe numele reclamantei Pitaroiu Siia s-au emis acte de reconstituire a dreptului de proprietate și anume: prin titlul de proprietate nr. 3038/27.01.2004 s-a reconstituit suprafața de 3 ha și 6600 mp. de teren extravilan situat în mun. C., a fost validată în anexa 39 poziția 164 cu despăgubiri pentru suprafața de 2,94 ha neexistând terenuri disponibile pentru restituirea în natură, prin Hotărârea nr. 524/18.07.2002 a Comisiei Județene de Aplicare a Legii 1/2000 D., i s-a stabilit dreptul de proprietate prin Hotărârea nr. 270/10.09.1991 a Comisiei Județene de Aplicare a Legii 1/2000 D. asupra suprafeței de 1,88 ha de teren intravilan prevăzută în tabelul anexă 4 poziția 64 având ca vecini: N-Autobaza 2, S-. C-tin, A. I., E-stradă spre Autobază asa cum rezultă din adeverința nr. 9240/29.07.1992 emisă de C. L. C., fiind și pusă déjà în posesie cu această suprafață.
Totodata, autoarei reclamantului din acest dosar i s-a reconstituit dreptul de proprietate în acțiuni pentru suprafața de 4,40 ha, acest aspect fiind confirmat de conținutul deciziei nr. 18 F1/27/3/22.06.1992 unde se menționează că se stabilește dreptul de proprietate în acțiuni pentru suprafața de 4,40 ha teren arabil aflat în administrarea ., însă pentru fiul acesteia P. G., fără a se preciza numele autorului.
Prin aceeasi sentinta s-a retinut ca reclamantei din acel dosar, Pitaroiu Siia i s-a reconstituit dreptul de proprietate și pentru terenul intravilan de 2,04 ha situat în mun. C., aspect care este confirmat de existența procesului-verbal de punere în posesie din care rezultă că în baza aceleiași cereri de reconstituire nr._/1991 reclamanta a fost pusă în posesie pe suprafata respectivă în T35 P39.
Referitor la suprafață de 1,62 ha, s-a retinut ca P. S. a fost validată în anexa 50 poziția 188 la Legea 1/2000.
Însumând aceste suprafețe, Judecatoria C. a retinut prin sentinta civila nr 2184/15.02.2008 ca autoarei reclamantului din aceasta cauza i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 16,54 ha pentru care s-au emis acte de reconstituire reclamantei, aceasta fiind chiar suprafața din actul de vânzare din anul 1935 invocat de reclamantă-17 ha.
Prin actiunea dedusa judecatii in acest dosar reclamantul solicita reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 13,5 ha ce reprezinta diferenta dintre suprafata de 17 ha inscrisa in contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr 4649/13.12._ si suprafata de 3,5 ha pentru care pretinde ca detine deja titlu de proprietate.
Tribunalul retine ca din moment ce s-a stabilit cu putere de lucru judecat ca autoarei reclamantului i s-a reconstituit deja dreptul de proprietate pentru intreaga suprafata de teren inscrisa in acest contract de vanzare cumparare –aproximativ 17 ha-si cum in prezenta cauza reclamantul nu a invocat un alt titlu de proprietate care sa justifice indreptatirea sa la o suprafata suplimentara, in mod corect prima instanta a respins actiunea.
Astfel, statuările Judecatoriei C. si ale Tribunalului D. in cadrul dosarului nr_ în legătură cu aspectele reținute în cadrul dispozitivelor și considerentelor acestor hotarari judecatoresti, nu mai pot să fie supuse unei reevaluări ulterioare, fără încălcarea autorității de lucru judecat, întrucât ele sunt rezultatul dezbaterilor judiciare și verificării jurisdicționale a instanței.
Acest aspect presupune, în ideea asigurării stabilității raporturilor juridice, ca o chestiune litigioasă odată tranșată de instanță să nu mai poată fi adusă înaintea judecății, iar pe de altă parte ca, ceea ce a stabilit o primă instanță să nu fie contrazis prin hotărârea unei instanțe ulterioare.
Este vorba de prezumția lucrului judecat care funcționează în cauză [art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.], potrivit căreia o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți (res judicata pro veritate habetur), neputându-se primi vreo dovadă contrară, față de caracterul absolut al prezumției [art. 1202 alin. (2) C. civ.].
Prezumția lucrului judecat presupune că, o chestiune soluționată printr-o hotărâre definitivă, trebuie soluționată la fel în procesele ulterioare, iar acțiunea a doua se va judeca în fond, respectându-se constatările făcute în primul proces.
Prin intermediul prezumției de lucru judecat se înlătură contradicțiile ce s-ar putea ivi între constatările hotărârilor judecătorești, indiferent dacă acestea sunt cuprinse în considerentele acestora sau în dispozitiv.
Astfel, prin criticile formulate în cadrul recursului de față, recurentul nu a încearcat decât eludarea efectelor juridice ale unor hotărâri judecătorești irevocabile, aspect inadmisibil.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în cauzele A. si D. contra României, ca repunerea în discuție a unei hotărâri judecătorești ce a dobândit autoritate de lucru judecat este de natură de a aduce atingere dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 Paragraful I din Convenție.
O precizare se impune a fi facuta si cu privire la suprafata detinuta de autoarea reclamantului care nu a fost de 17 ha cum sustine reclamantul, ci de aproximativ 17 ha, asa cum rezulta din contractul de vanzare cumparare in care sunt mentionate suprafetele de 6 ha si circa 11 ha.
F. de aceste aspecte, apar ca nefondate sustinerile recurentului in sensul ca instanta de fond nu a efectuat o veritabila cercetare judecatoreasca pentru stabilirea corecta a starii de fapt, nu a verificat situatia juridica si de fapt a celor 17 ha, nu a solicitat comisiilor sa lamureasca modul in care a ajuns acest teren in proprietatea statului.
Motivul pentru care nu s-au analizat cererile de reconstituire depuse de autoarea reclamantului este tocmai acela ca prima instanta a aplicat in mod corect prezumtia de lucru judecat, si nu a preluat pur si simplu sustinerile paratelor privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata totala de 16,54 ha.
Din acest motiv nu se poate retine nici un eventual calcul gresit al suprafetei totale, cum nu se poate retine nici ca suprafata de 1,88 ha atestata in adeverinta nr 9240/1992 a Primariei C. ar face parte din suprafata de 2,04 ha teren si ca ambele ar face parte din suprafata de 3,66 ha din TDP 3038/2004.
Astfel, prin sentinta civila nr 2184/15.02.2008 Judecatoria C. a retinut distinct suprafetele de 1,88 ha, 2,04 ha si 3,66 ha, prima fiind cea cu privire la care s-a emis Hotărârea nr. 270/10.09.1991 a Comisiei Județene de Aplicare a Legii 1/2000 D., cea de-a doua fiind cea cu privire la care autoarea reclamantului a declarat că i s-a reconstituit dreptul de proprietate, aspect confirmat de existența procesului-verbal de punere în posesie din dosarul nr_ -f 39- de unde rezultă că în baza aceleiași cereri de reconstituire nr._/1991 aceasta a fost pusă în posesie pe suprafata respectivă în T35 P39 si ultima fiind cea cuprinsa in TDP 3038/2004.
In privinta suprafetei de 4, 40 ha inscrisa in TDP nr 2528_/2001 emis pe numele lui Pitaroiu C., in acord cu criticile recurentului, se retine ca aceasta suprafata nu a fost insumata de Judecatoria C. in cea totala de 16, 54 ha, ceea ce a insumat instanta a fost tot o suprafata de 4,40 ha pentru care au fost acordate actiuni conform deciziei nr. 18 F1/27/3/22.06.1992 unde se menționează că se stabilește dreptul de proprietate în acțiuni pentru suprafața de 4,40 ha teren arabil aflat în administrarea ., pentru reclamantul P. G., fără a se preciza numele autorului.
Criticile subsumate motivului 6 de recurs nu pot fi primite, dat fiind faptul ca in situatia in care recurentul sau autoarea sa ar fi apreciat ca vatamatoare actele prin care li s-a reconstituit . alta dreptul de proprietate, acestia aveau la indemana caile de atac prevazute de legislatia fondului funciar .
Insa chiar si uzand de aceste cai de atac, recurentul nu ar fi fost in masura sa obtina o suprafata de teren suplimentara celor aproximativ 17 ha inscrise in contractul de vanzare cumparare din 1935, asa incat sustinerile acestuia in sensul ca cele doua comisii nu i-ar fi analizat toate cererile formulate apar ca nefondate.
Referitor la alegatiile recurentului din cadrul motivului 7, acestea nu reprezinta un veritabil motiv de recurs.
Contestația în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art.317 C.pr.civ. (necompetența sau vicii vizând procedura citării) și art.318 C.pr.civ. (greșeală materială ori nepronunțarea asupra unui motiv de recurs), iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs și nu în contestația în anulare.
În sensul art.318 C.pr.civ., "greșeală materială" înseamnă greșeală de ordin procedural. Prin urmare, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt, nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Cu alte cuvinte, prin "greșeli materiale" în sensul art.318C.pr.civ., se înțeleg acele erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea acestora nefiind necesară reexaminarea fondului sau o reapreciere a probelor. Legea nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, sub motivul că s-a stabilit eronat situația de fapt ori că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale.
Greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestatiei în anulare sunt greșeli de fapt, iar nu greseli de judecata, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale, contestatia în anulare neconstituind un mijloc de reformare a unei hotărâri.
Se constată că în speță se invocă de fapt erori de judecată, constând în greșita stabilire a situației de fapt, pe baza materialului probatoriu administrat în cauză, greșita apreciere a probelor administrate ori greșita aplicare a dispozițiilor legale, situație care, pentru considerentele mai sus expuse, nu se încadrează în ipoteza prev de art 318 tezaI din C. proc civ. Contestatorul mai invoca, in cadrul contestatiei in anulare de fata, eroarea rezultata din interpretarea actelor doveditoare ale dreptului de proprietate, ce nu se incadreaza in motivele legale de contestatie in anulare, pentru considerentele anterior expuse.
În ce privește motivul contestației vizând neanalizarea motivelor de recurs, se constată că nici acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente.
Ce de-a doua teză a art.318 C.pr.civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare, iar nu argumentele de fapt și de drept invocate de parte care se subsumează unui motiv de casare.
Se sancționează, prin urmare, omisiunea cercetării unui motiv de recurs, iar nu neanalizarea fiecărui argument cuprins în motivele de recurs, argumentele putând fi grupate, iar răspunsul instanței de recurs să fie comun.
Instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor fapt și de drept care susțin motivul de casare sau modificare, ci poate să le analizezez global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit aspect invocat de recurent nu deschide calea contestației în anulare speciale, în 18 teza II din Codul de procedură civilă.
Dacă instanța de recurs a analizat însă motivul de recurs, neînsușirea lui nu constituie motiv de contestație, întrucât contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, iar nu de reformare și nu deschide calea unui recurs la recurs.
In cauza, instanța de recurs a răspuns criticilor formulate de recurent, astfel ca ea nu mai avea obligația de a analiza fiecare argument cuprins în cadrul motivelor de recurs. Din considerentele hotărârii a cărei retractare se solicită rezultă ca au fost analizate toate motivele invocate prin cererea de recurs, iar faptul ca nu au fost identificate prin număr de ordine nu are semnificația nepronunțării asupra lor.
Motivele invocate de contestator nu se încadrează în cele prevăzute de dispozițiile legale menționate anterior, scopul urmărit fiind acela de a obține o nouă examinare a cauzei sale solutionate in mod irevocabil, ceea ce este de natură să încalce principiul securității raporturilor juridice și dreptul la un proces echitabil, componente esențiale ale sistemului de garanții instituit prin art. 6 in Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Cauza P. contra Republicii M.. nr.2. Hotărârea CEDO din 6 decembrie 2005).
De asemenea, în Cauza M. contra României (Hotărârea din 29 iulie 2008) :a Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „dreptul la un proces echitabil înaintea unui tribunal, după cum este garantat de articolul 6 alineatul 1. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii legale, care impune inter alia ca în cazurile în care instanțele au soluționat definitiv o problemă hotărârea acestora să nu mai fie pusă sub semnul întrebării".
Prin intermediul acestui mijloc procedural, instanța este ținută să verifice numai dacă există vreunul dintre motivele limitativ prevăzute de lege, neputând să examineze justețea soluției pronunțate.
Din perspectiva art. 318 Cod procedură civilă hotărârea atacată nu este cenzurabilă întrucât din considerentele acesteia reiese cu evidență analizarea de către instanță a criticilor avute în vedere de contestatoare ca pretins neexaminate.
Dacă instanța de recurs a răspuns tuturor criticilor formulate de recurentă, ea nu mai are obligația de a analiza fiecare argument cuprins în cadrul motivelor de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de recurs.
Se constată că prin motivele contestației în anulare de față se tinde spre reformarea deciziei instanței de recurs. Ele nu urmăresc demonstrarea incidenței 318 din Codul de procedură civilă, ci verificarea legalității și temeiniciei hotărîrii instanței de control judiciar, care însă se bucură de autoritate de lucru judecat, neputînd fi retractată decît pentru motivele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale care reglementează contestația în anulare.
In plus, Curtea de la Strasbourg a arătat in mod constant că dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 alin. 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care enunță preeminența dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, printre altele, că soluția dată într-un mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe nu trebuie repusă în discuție (Cauza Brumărescu, paragraful 61). În virtutea acestui principiu, nici una dintre părți nu este îndreptățită să solicite supervizarea unei hotărâri definitive și executorii cu singurul scop de a obține rejudecarea procesului și o nouă hotărâre în privința sa. Instanțele de control nu trebuie să utilizeze puterea lor de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă judecată. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, și simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra subiectului nu constituie un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când motive substanțiale și imperioase impun aceasta (Cauza Riabykh împotriva Rusiei, cauza Masinexport împotriva României), ceea ce in cauza nu se impune, deoarece instanța de recurs s-a pronunțat asupra motivului de nelegalitate susținut de contestatori, fiind lipsit de relevanță faptul că dezlegare dată nu este împărtășită de contestatori.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul P. G. împotriva deciziei civile nr. 814/26.06.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._/215/2010* în contradictoriu cu intimatele C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUII FUNCIAR CONSILIUL LOCAL C. și C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR PREFECTURA D., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.02.2015.
Președinte, I. G. Ș. | Judecător, M. N. | Judecător, D. O. |
Grefier, F. C. C. |
Red.jud.M.N.
Tehn.F.M./2 ex.
| ← Întoarcere executare. Hotărâre din 25-02-2015, Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Sentința nr. 9055/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
