Obligaţie de a face. Sentința nr. 25/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 586/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 586/2015
Ședința publică de la 27 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător G. C. F.
Grefier E. D. C.
Pe rol judecarea apelului formulat de pârâta B. I. împotriva sentinței civile nr._/25.09. 2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantele C. C. G., M. E., având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 20.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 27.03.2015 când instanța a hotărât:
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului dedus judecății, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._/2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul_ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul C. M. și continuată de C. C. G. și M. E., în contradictoriu cu pârâta B. I.,.
A fost obligată pârâta să desființeze construcțiile provizorii constând într-o bucătărie de vară și un WC aflate pe terenul proprietatea reclamantelor, în 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În caz contrar, au fost autorizate reclamantele să desființeze aceste construcții, pe cheltuiala pârâtei.
A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâta B. I..
A fost acordată pârâtei servitute de trecere pentru suprafața de 9 mp delimitată prin punctele de contur 25-26-27-36-37-38-25 din planul anexă 1 la raportul de expertiză întocmit de expert tehnic D. A. V..
A fost obligată pârâta către reclamante la plata sumei de 950 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 18.01.2012 reclamantul C. M. a chemat în judecată pe pârâta B. I. solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta să desființeze construcțiile amplasate pe terenul proprietatea sa, construcții ce se compun dintr-o bucătărie de vară din lemn, în suprafața de 6,79 mp și un WC iar în cazul în care aceasta refuză, să fie autorizat de instanța să le ridice pe cheltuiala acesteia.
În motivare, a arătat că prin dispoziția nr._/27.01.2010, emisă de Primarul Mun. C., în baza Legii 10/2001, i-a fost restituit în natură terenul în suprafața de 198,85 mp, situat în C. ., actuala . nr. 87, teren notificat sub nr 1557/N/2001 și care face parte dintr-o suprafață mai mare de 340 mp.
Restituirea s-a făcut parțial întrucât s-a constatat că pe diferența de teren dintre 340 mp și 198, 85 mp se află o construcție înstrăinată în condițiile Legii 112/1995 numiților B. I. și N. Vergil, în baza contractelor 38 și 39/2997.
Din expertiza efectuată în dosarul nr_/63/2008, prin care s-a identificat terenul ce s-a restituit în natură, rezultă că cele două construcții notate cu C5 și C6, ce solicită a fi desființate sunt edificate pe terenul ce i-a fost restituit în natură prin dispoziția emisă ce primar.
Conform contractului 39/1997, pârâtei B. I. i-a fost înstrăinată din vechiul imobil o cameră cu o suprafață utilă de 21,34 mp și pivnița situată sub camera în suprafață de 6,78 mp.
La spațiile utile de mai sus se adaugă suprafața ocupată de . o suprafață totală de 29,54 mp, în contract fiind prevăzută suprafața de 29,34 mp.
Obiectul vânzării la Legea 112/1997 l-au constituit construcțiile, terenul nefiind vândut și nicio altă suprafață de teren în continuarea construcției.
În mod nejustificat, fără autorizație de construcție, pârâta a edificat bucătăria și WC-ul pe un teren ce nu îi aparținea, astfel încât la punerea sa în posesie, la data de 12.04.2010, acele două construcții au fost identificate prin procesul verbal_/12.04.2010 și lămuririle date prin adresa nr._/14.06.2010, pe terenul ce i-a fost reconstituit în baza Legii 10/2001.
Deși a încercat pe cale amiabila să se înțeleagă cu pârâta, aceasta a refuzat să ridice construcțiile.
Mai mult, construcția provizorie folosită ca bucătărie este racordata ilegal la gaz metan și energie electrică, iar starea de degradare în care se află constituie și un pericol de incendiu.
În adresa nr._/10.06.2011, Primăria Mun. C. confirmă faptul ca din verificările efectuate s-a constatat că nu există emisă autorizație de construire pentru "magazia din lemn".
Pentru aceste motive, a solicitat obligarea pârâtei să desființeze cele două construcții pe cheltuiala sa, iar în cazul în care aceasta refuză, să fie autorizat să le ridice, pe cheltuiala pârâtei.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod Civil, Protocolul nr 1 la CEDO, art. 1075 și art. 494 alin. 1 Cod Civil.
A depus la dosar dispoziția nr._/27.01.2010 a Primarului Mun. C., proces-verbal încheiat la data de 25.04.2002, adresa nr._/10.06.2011 emisă de Primăria Mun. C., adresa nr._/14.06.2010 emisă de Primăria Mun. C., proces-verbal de punere în executare încheiat la data de 12.04.2010 de Primăria Mun. C., raport de expertiză întocmit în dosarul nr._/63/2008 al Tribunalului D., taxă de timbru în cuantum de 10 lei, timbru judiciar.
La data de 28.03.2012 pârâta a depus întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că reclamantul invocă drept titlu pentru pretențiile sale, dispoziția Primarului nr._/27 ianuarie 2010, prin care i-a fost restituită în natură suprafața de teren de 198,85 mp din totalul de 340 mp, diferența de 41,15 mp fiind ocupată de construcții, înstrăinate în condițiile Legii 112/1995, așa cum precizează chiar reclamantul prin acțiunea sa.
Prin această dispoziție s-a mai precizat că pentru diferența de 141,15 mp, s-au acordat aceluiași reclamant despăgubiri .
De asemenea, se mai precizează și faptul că elementele de identificare ale suprafeței restituite se află înscrise în procesul - verbal privind starea de fapt a imobilului și schița anexă la acesta ce fac parte integrantă din dispoziție.
Reclamantul însă, nu a depus la dosar această schiță, parte din titlul său de proprietate, iar din procesul verbal de situație anexat, nu rezultă aceste elemente de identificare ale terenului restituit.
Ca urmare, reclamantul nu a făcut dovada că dependințele sale gospodărești, a căror demolare o solicită, s-ar afla pe terenul proprietatea acestuia, nu a dovedit nici care este terenul ce i-a fost restituit, în raport de construcțiile sale; a făcut dovada doar a suprafeței, dar nu și localizarea acestuia în spațiu, pe teren.
Cert este că terenul ce i-a fost restituit nu se află sub construcțiile proprietatea sa, inclusiv sub anexele sale gospodărești, așa încât nu are niciun drept să solicite demolarea acestora.
De precizat în acest sens, este și faptul că reclamantul susține că ea ar fi construit aceste anexe gospodărești, pe terenul său, după ce i-a fost restituit terenul, și fără autorizație de construcție, susținerea fiind nereală.
Așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 39/1997, contractul de închiriere anterior celui de vânzare-cumpărare, fișei tehnice de calcul de la contractul de vânzare-cumpărare, fișei de evaluare a locuinței, fișei suprafeței locative închiriate, din documentația topo cadastrală de la cumpărarea imobilului în discuție, întocmită în decembrie 1996,, aceste anexe gospodărești au fost construite odată cu casa de locuit, în anul 1932 și nu după 2010, când i-a fost restituit terenul reclamantului.
De la data construcției și până în prezent atât casa de locuit cât și
anexele gospodărești au fost folosite continuu și netulburat de ea și
familia sa; mai întâi conform unor contracte de închiriere pe numele
soțului său, apoi pe numele ei, după decesul soțului, iar ulterior
conform contractului de vânzare-cumpărare 39/1997.
Aceleași anexe, sunt prevăzute și în fișa tehnică și de calcul a imobilului ce s-a vândut, care face parte integrantă din actul de vânzare-cumpărare.
Ca urmare, și aceste anexe sunt proprietatea sa, le posedă ea și familia sa de peste 70 ani și se află în afara terenului primit de reclamant prin dispoziția Primarului din 2010.
Chiar dacă nu ar fi fost vândute prin contractul nr. 39/1997, aceste anexe i-ar fi aparținut în baza contractelor de închiriere, ori, și în calitate de chiriaș, are aceleași drepturi de folosință, drepturi pe care reclamantul nu i le poate contesta și nici anula.
Ca urmare, nici în această ultimă variantă, reclamantul nu poate solicita demolarea lor.
In situația în care reclamantul ar face dovada certă că aceste anexe ale sale, necesare traiului, constituind singura locuință pe care o posedă, ar fi situate pe terenul ce i-a fost restituit, cu alte acte decât cele depuse, pe calea cererii reconvenționale, a solicitat în conformitate cu prevederile art. 693 și următoarele din codul civil, constatarea dreptului său de superficie pentru terenul aflat sub aceste anexe, și obligarea reclamantului să-i recunoască și să-i respecte acest drept de superficie, în cauză fiind întrunite condițiile impuse de textul legal sus menționat.
A solicitat de asemenea în conformitate cu dispozițiile art.755 și
următoarele din codul civil acordarea unei servituți de trecere de la anexele gospodărești la calea publică de acces, deoarece așa cum descrie reclamantul așezarea terenului său în curtea casei sale de locuit nu ar putea intra și nici ieși din casă sau din curte.
A depus la dosar certificat de nomenclatură stradală, memoriu tehnic, contract de vânzare-cumpărare nr. 39/21.01.1997, schițe, contracte de închiriere, documentație tehnică privind branșamentul de gaze naturale.
La data de 09.05.2013 reclamantul a depus la dosar următoarele înscrisuri: adresa nr._/14.06.2010 emisă de Primăria Mun. C., schiță topo, cererea reclamantului înregistrată sub nr. 1637/06.01.2010 la Primăria Mun. C., ..05.2009 pronunțată în dosarul nr._/63/2008 al Tribunalului D., adresa nr._/29.12.2010 emisă de Primăria Mun. C., Hotărârea nr. 278 a Consiliului Local al Mun. C., certificat de atestare fiscală.
În scop probatoriu, pârâta a solicitat și instanța a încuviințat pentru aceasta proba cu interogatoriul reclamantului, proba testimonială cu doi martori expertiză tehnică specialitatea topografie care să identifice toate suprafețele de teren, respectiv terenul care aparține reclamantului, terenul ocupat de anexele gospodărești ale pârâtei, să se stabilească o cale de acces către WC și bucătărie și invers, către casa pârâtei precum și calea de acces de la casa pârâtei către drumul public.
În cauză au fost audiați martorii R. E. și G. C., declarațiile fiind consemnate și atașate la dosar.
Raportul de expertiză a fost întocmit de expert tehnic D. A. V. și depus la dosar la data de 27.11.2012.
În ședința publică din data de 30.01.2013 instanța a dispus refacerea raportului de expertiză, expertul urmând a răspunde obiectivelor stabilite și obiecțiunilor formulate de către pârâtă.
La data de 12.03.2013 s-a depus de către expert D. A. V. răspunsul la obiecțiuni.
În ședința publică din data de 08.05.2013 apărătorul reclamantului a învederat că acesta a decedat, a depus copia certificatului de deces . nr._ și a solicitat introducerea în cauză în calitate de reclamante a moștenitoarelor defunctului C. M., numitele C. C. G. și M. E., la acel termen fiind reprezentate de procurator F. S. P. care a depus procura autentificată sub nr. 1464/26.04.2013 și cerere din partea acestora prin care au arătat că își însușesc acțiunea formulată de C. M..
Prin încheierea de ședință de la aceeași dată, instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de reclamante a numitelor C. C. G. și M. E..
În ședința publică din data de 05.06.2013 reclamantele, prin apărător, au depus copia procurii autentificate sub nr. 1464/26.04.2013 semnată și ștampilată de notarul public, copia certificatului de moștenitor nr. 18/26.04.2013 emis în dosarul nr. 19/2013 al BNP A. M. și copii acte de stare civilă.
În ședința publică din data de 19.06.2013 apărătorul pârâtei a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, această excepție fiind respinsă de către instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin dispoziția nr._/27.01.2010 emisă de Primarul Mun. C. în baza Legii 10/2001 reclamantului C. M. i s-a restituit în natură terenul în suprafață de 198,85 mp situat în C. ., actual . nr. 87 ce face parte din suprafața totală de 340 mp.
Conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 39/1997, în baza Legii 112/1995 a fost înstrăinată de către Consiliul Județean D.-Sector Servicii Publice pârâtei B. I. locuința situată în C., ., cu o suprafață de 21,34 mp.
Potrivit art 2 din contract ,odată cu locuința s-au vândut pârâtei, în baza Legii 112/1995 și cota parte din împrejmuire și pivința.
Conform capitolului II privind fișa tehnică de calcul s-a vândut locuința, o boxă și împrejmuirea.
Ca urmare, susținerea pârâtei că bucătăria de vară și WC-ul din lemn au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare este neîntemeiată.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic D. A. V. rezultă că pe terenul reclamantului, în suprafață de 198,85 mp se află edificate cele două construcții folosite de pârâtă, respectiv magazia C 3, cu suprafața de 6 mp și WC-ul C 4,cu suprafața de 1 mp.
Potrivit art 494 alin 1 C.Civ. dacă o persoană realizează o construcție cu materialele sale pe terenul altei persoane, proprietarul terenului are dreptul de a opta între păstrarea construcției și obligarea constructorului la ridicarea construcției, dispozițiile alin 2 stabilind că, în cazul în care optează pentru ridicarea construcției, acest fapt se realizează pe cheltuiala constructorului.
Dreptul la opțiune al proprietarului există numai în cazul în care constructorul a fost de rea-credință, cunoscând că terenul pe care a amplasat construcția nu-i aparține.
În cauză, pârâta este de rea credință întrucât în momentul realizării construcțiilor provizorii în discuție cunoștea că terenul pe care au fost construite nu-i aparține și că este proprietară asupra apartamentului, boxei și împrejmuirii deja existentă.
Reclamantul a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului pe care se află cele două construcții provizorii precum și calitatea pârâtei de constructor de rea credință.
Deoarece pârâta este constructor de rea credință, opțiunea reclamantului privind obligarea pârâtei să-și demoleze construcțiile edificate pe terenul său se circumscrie dispozițiilor art 494 C.Civ.
Ca urmare, instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamantul C. M., continuată de moștenitoarele C. C. și M. E. G. Obligă și a obligat pârâta să desființeze construcțiile provizorii constând într-o bucătărie de vară și un WC aflate pe terenul proprietatea reclamantelor, în 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Cu privire la cererea reconvențională, instanța de fond a reținut următoarele:
Dreptul de superficie este un drept real pe care o persoană, proprietară asupra construcțiilor sau altor lucrări sau plantații îl are pe suprafața de teren ce aparține altei persoane, teren asupra căruia superficiarul capătă un drept de folosință.
Astfel definit, dreptul de superficie are un caracter imobiliar și perpetuu prin natura sa, existența acestuia fiind dependentă de caracterul definitiv al construcției ce grevează terenul pe care se află.
Superficiarul are un drept de dispoziție material asupra terenului care constă în posibilitatea de a dispune de substanța terenului numai în vederea folosirii construcției. Ca atare, dreptul de superficie se referă la folosința terenului pe care se află construcția, având aceeași durată ca și existența construcției.
În temeiul jurisprudenței instanțelor interne, simplul fapt de a construi pe terenul altuia, chiar și cu bună-credință ( ceea ce nu este cazul în prezenta cauză) nu poate da naștere unui drept de superficie în beneficiul constructorului, aspect relevat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului într-o soluție de speță ( Hotărârea din 15.02.2007 în cauza Bock și P. împotriva României pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Secția a III-a.
Întrucât, făcându-se aplicarea dispozițiilor art 494 alin 1,2 C.Civ., s-a dispus obligarea pârâtei să ridice să ridice construcțiile, instanța de fond a respins cererea reconvențională privind constatarea unui drept de superficie pentru terenul aflat sub cele două construcții provizorii.
Cu privire la cererea privind acordarea unui drept de servitute de trecere instanța de fond a reținut următoarele:
Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic D. A. V. rezultă că de la casa sa pârâta nu are acces la calea publică ( schița anexă 1).
Potrivit dispozițiilor art 616 C.Civ. proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
Prin loc înfundat se înțelege acel teren care este înconjurat de alte proprietăți, fără ca titularul dreptului de proprietate asupra terenului dominant-care invocă dreptul de trecere - să aibă vreo posibilitate de ieșire la calea publică.
Art 620 C.Civ. condiționează stabilirea oricărei servituți de neimplicarea vreunui fapt personal al proprietarului fondului aservit.
În cauză instanța constată că pârâta nu a determinat printr-un fapt personal caracterul de loc înfundat al acestui imobil.
Potrivit art 617 C.Civ. trecerea trebuie făcută pe calea cea mai scurtă la drumul public.
Astfel, varianta propusă de expert prin care să asigure pârâtei accesul la drumul public îndeplinește această condiție, motiv pentru care a admis în parte cererea reconvențională și a acordat pârâtei servitute de trecere pentru suprafața de 9 mp delimitată prin punctele de contur 25-26-27-36-37-38-25 din planul anexă 1 la raportul de expertiză întocmit de expert tehnic D. A. V..
Fiind în culpă procesuală, în baza art 274 C.Pr.Civ. instanța de fond a obligat pârâta către reclamante la plata sumei de 950 lei cheltuieli de judecată( 600 lei onorariu avocat+ 350 lei reprezentând 1/2 din onorariul pentru expert, avându-se în vedere că expertul a avut obiective atât pentru acțiune cât și pentru cererea reconvențională).
Având în vedere faptul că reclamantele au fost de acord cu constituirea unui drept de servitute de trecere în favoarea pârâtei, în baza art 275 C.Pr.Civ. nu au fost obligate la cheltuieli de judecată aferente acestui capăt de trecere.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a arătat că prin sentința apelată, instanța de fond a reținut absolut nejustificat, fără nici un temei legal și fără nici un suport probator, cu încălcarea flagrantă a dreptului său de proprietate și cu ignorarea desăvârșită a probatoriilor administrate că a dobândit prin contractul de vânzare cumpărare doar locuința, împrejmuirea și pivnița și că ar fi construit cu rea credință cele două anexe, după ce proprietarul, respectiv reclamantul C. M. ar fi obținut titlul său de proprietate asupra terenului pe care se află cele două construcții.
Apelanta a arătat că a dovedit cu acte autentice, necontestate și hotărâri judecătorești că anexele se află acolo din 1930 și i-au fost închiriate și apoi vândute împreună cu camera de locuit.
Suprafața ocupată de anexele pârâtei nu intră în suprafața restituită, în natură, reclamantului, pentru aceasta primind despăgubiri, motiv pentru care nu are nicio îndrituire legală să solicite demolarea anexelor.
Nici moștenitoarele reclamantului decedat pe parcursul soluționării cauzei nu fac dovada calității de proprietar asupra terenului pe care se află situate cele două anexe.
Ca urmare în mod nejustificat instanța de fond a reținut că pârâta a construit cu rea credință cele două anexe, după ce reclamantul și-a dovedit dreptul său de proprietate asupra terenului pe care se află cele două anexe.
În acest context, nici cererea reconvențională nu a fost soluționată în mod corespunzător, deoarece, deși s-a reținut în mod corect de către instanța de fond temeiul dreptului său de superficie, a fost aplicat în mod necorespunzător.
De asemenea, în considerentele sentinței apelate nu se face vorbire în nici un mod despre obiecțiunile formulate la expertiza întocmită în cauză cu privire la calea de acces care este impracticabilă și inutilă, deoarece nu permite accesul comod din locuință la calea publică și nu permite accesul în nici un mod la pivnița locuinței a cărei ușă nu se deschide pe calea de acces.
În drept au fost invocate disp. Art. 282 ind 1 Cpciv.
Intimatele, deși legal citate, nu au formulat întâmpinare.
Tribunalul a administrat proba cu înscrisuri, pe cea testimonială, în cauză fiind audiată numita M. E., a cărei declarație a fost consemnată și atașată la dosar (f 37), precum și proba cu expertiza tehnică specialitatea topografie, la dosar fiind atașat raportul întocmit de expert C. M. G. (f 60-69) ți suplimentul la acesta (f 96).
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel, Tribunalul constată că apelul este întemeiat în măsura și pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Unul dintre principiile care limitează regula caracterului devolutiv al apelului este tantum devolutum quantum apellantum, care este o cerință a principiului disponibilității aplicabil procesului civil, principiu ce se impune și în fața instanțelor de control judiciar, așadar și a instanței de apel.
Ca atare, conform principiului enunțat, instanța de apel, ca instanță de reformare, este chemată să cerceteze cauza doar prin raportare la motivele invocate în cererea de apel, neputându-se pronunța asupra altor motive de reformare neindicate în conținutul motivelor de apel, cu excepția motivelor de ordine publică.
În speță, Tribunalul nu a identificat existența unor motive de ordine publică și analizând motivul de reformare vizând greșita reține de către instanța de fond a situației de fapt, îl apreciază a fi, parțial, întemeiat.
Astfel, în mod temeinic a reținut instanța de fond, analizând coroborat mijloacele de probă administrate în cauză, calitatea reclamantului C. M. (autorul intimatelor C. C. G. și M. E.) de proprietar al terenului în suprafață de 198,85 mp situat în C., . actual BP H. nr. 87 (conform dispoziției_/27.01.2010 emisă de Primarul Municipiului C.), teren pe care se află edificate două anexe gospodărești aflate în folosința apelantei pârâte, respectiv WC și bucătărie de vară. Această situație de fapt a fost confirmată de raportul de expertiză întocmit în etapa apelului de expert C. M. G..
Tribunalul reține că, deși apelanta contestă calitatea de proprietar a defunctului C. M. asupra terenului situat sub anexele anterior menționate (și pe cale de consecință transmiterea acestui drept către succesorii acestuia-intimatele din prezenta cauză), nu a administrat nici un mijloc de probă apt a-i susține alegațiile.
Înscrisurile depuse la dosar de reclamant în dovedirea dreptului său de proprietate, respectiv dispoziția_/27.01.2010 emisă de Primarul Municipiului C. și procesul verbal de situație anexă la acesta, sunt opozabile terților, în privința drepturilor ce revin persoanei beneficiare, în sensul că aceste drepturi trebuie respectate și de terți.
De altfel, pentru asigurarea opozabilității față de terți a dreptului său, reclamantul a procedat la înscrierea acestuia în cartea funciară (f 169-170 dosar de fond).
Temeinice sunt și considerentele sentinței apelate vizând inexistența în patrimoniul pârâtei a dreptului de proprietate asupra celor două anexe gospodărești.
Astfel, analizând contractul de vânzare cumpărare nr. 39/21.01.1997 încheiat de apelantă în calitate de cumpărătoare și Consiliul Județean D.-Sector Servicii Publice în calitate de vânzător (f 34-36 dosar de fond), Tribunalul constată că obiectul acestuia l-a constituit exclusiv locuința situată în . (actul BP H. nr. 87 conform certificatului de nomenclatură stradală nr._/24.11.2004-f 28 dosar de fond) în suprafață utilă de 21,34 mp precum și cota parte din împrejmuire și pivnița.
De altfel, analizând fișa de evaluare a locuinței (f 37 dosar de fond) Tribunalul reține că prețul(valoarea de înlocuire- în exprimarea vânzătorului) a fost calculat doar pentru locuința cu o suprafață utilă de 21,34 mp și pivnița cu o suprafață de 6,78 mp. Bucătăria cu o suprafață utilă de 5,75 mp, deși identificată documentația tehnică întocmită în vederea încheierii contractului, nu a făcut obiectul acordului de voință materializat în contractul de vânzare cumpărare nr. 39/21.01.1997, nefiind evaluată în vederea determinării prețului final achitat de apelanta pârâtă.
Ca atare, apelanta pârâtă exercită doar o detenție precară asupra anexelor gospodărești, respectiv WC și bucătărie de vară, iar nu un drept de proprietate.
Considerentele instanței de fond care au justificat admiterea acțiunii principale, potrivit cărora pârâta a edificat cele două anexe gospodărești, având calitatea de constructor în sensul art. 494 Cciv, sunt lipsite de suport probator.
Astfel, analizând coroborat depozițiile martorilor audiați în fața instanței de fond precum și pe cea a martorei M. E., audiată în etapa apelului cu înscrisurile atașate la dosar, respectiv fișa de calcul pentru stabilirea chiriei lunare –anexă la contractul de închiriere nr. 708/15.10.1986 (f 48 dosar de fond), Tribunalul reține că cele două anexe existau la momentul dobândirii de către pârâtă a folosinței imobilului. Ca atare, nu se poate reține calitatea acesteia de constructor a celor două anexe.
Dispozițiile art. 494 Cciv, invocate de reclamant drept temei al cererii sale de demolare a anexelor existente pe terenul proprietatea sa, constituie temei al obligației de ridicare al construcțiilor, al cărei subiect activ este constructorul de rea credință.
Cum însă, astfel cum am arătat anterior, pârâta nu are calitatea de constructor, în sarcina sa instanța nu poate institui o astfel de obligație. Ca atare, acțiunea principală se impunea a fi respinsă.
Petitul reconvențional având ca obiect constatarea dreptului de superficie al pârâtei asupra terenului aflat sub cele două anexe gospodărești a fost în mod corect respins, criticile apelantei vizând aceste aspecte neputând fi primite.
Astfel, dreptul de superficie, ca drept real imobiliar, constă în dreptul de proprietate pe care-l are o persoană, denumită superficiar, asupra construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări care se află pe un teren ce aparține unei alte persoane și dreptul de folosință al superficiarului asupra acelui teren.
În acest caz se suprapun două drepturi de proprietate aparținând la doi proprietari diferiți: dreptul superficiarului asupra construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări și dreptul proprietarului asupra terenului.
În speță, întrucât pârâta, astfel cum am arătat anterior, nu a dovedit că are calitatea de proprietar asupra celor două construcții cu destinația de anexe gospodărești, nu poate dobândi un drept de folosință asupra terenului de sub acestea și astfel un drept de superficie.
Critica vizând insuficiența căii de acces stabilită de instanța de fond pentru exploatarea în bune condiții a întregului imobil, apare a fi întemeiată.
Astfel, Tribunalul constată că prima instanță a stabilit, în favoarea pârâtei, o cale de acces către drumul public aptă a facilita doar exploatarea imobilului construcție cu destinația de locuință aflat în proprietatea acesteia, dar nu și a anexei cu destinația de pivniță care, astfel cum rezultă din toate rapoartele de expertiză întocmite în cauză, are o intrare separată de cea a locuinței principale.
Analizând schița anexă la raportul de expertiză întocmit în etapa apelului de expert C. M. G. (f 64), Tribunalul constată că accesul la pivnița proprietatea pârâtei, poate fi realizat exclusiv de pe proprietatea intimatelor, ușa de acces deschizându-se înspre această proprietate.
Ca atare, pentru exploatarea acestei anexe se impune a stabili o servitute de trecere pe terenul proprietatea intimatelor, respectiv pe suprafața identificată prin punctele contur 69-55-76-77-73-74-75-68 din schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expert C. M. G. (f 64).
Considerentele instanței de fond care au justificat instituirea servituții de trecere care să permită exploatarea locuinței pârâtei (de altfel necontestate) se impun a fi menținute, dar pentru facilitarea executării dispozițiilor instanței se va avea în vedere calea de acces stabilită de expertul C. M. G. în cuprinsul raportului întocmit în etapa apelului, respectiv punctele contur 53-26-27-67-78-79 din schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expert C. M. G. (f 64).
În ceea ce privește cererea pârâtei de stabilire a unei servituți de trecere menite a permite exploatarea anexelor cu destinația de WC și bucătărie de vară, Tribunalul apreciază că se impune menținerea soluției primei instanțe de respingere a acesteia, reținând inexistența în patrimoniul pârâtei a dreptului de proprietatea asupra acestor anexe, care să-i permită acesteia să reclame constituirea în favoarea acestor fonduri dominante a unei servituți reglementate de disp. Art. 616 civ.
Ca atare, hotărârea primei instanțe se impune a fi schimbată în sensul respingerii cererii principale și admiterii în parte a cererii reconvenționale.
Având în vedere caracterul extensiv al apelului, Tribunalul va schimba și soluția dată cererilor accesorii având ca obiect cheltuielile de judecată, urmând a fi respinsă cererea reclamantului și admisă, în parte, cererea pârâtei având acest obiect, urmând a-i fi acordată, în temeiul disp. Art. 276 Cociv, suma de 450 lei cu acest titlu.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. Art. 296 Cociv, va admite apelul, urmând a schimba sentința apelată în sensul celor arătate.
În temeiul disp. Art. 274-276 Cpciv, constatând culpa procesuală a intimatelor le va obliga la achitarea către apelantă a cheltuielilor de judecată avansate de aceasta. În ceea ce privește cuantumul acestor cheltuieli, întrucât cererile apelantei au fost admise doar în parte, intimatele vor fi obligate doar la achitarea cheltuielilor aferente pretențiilor admise, respectiv suma de 604 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de pârâta B. I. împotriva sentinței civile nr._/25.09. 2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantele C. C. G., M. E..
Schimbă sentința apelată în sensul că
Respinge acțiunea principală și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Admite în parte cererea reconvențională.
Stabilește în favoarea pârâtei o servitute de trecere către imobilul casă de locuit identificată prin punctele contur 53-26-27-67-78-79 și o servitute necesară utilizării anexei pivniță, identificată prin punctele contur 69-55-76-77-73-74-75-68, conform schiței plan de amplasament și delimitare a imobilului, anexă la raportul de expertiză tehnică întocmit de C. M. G., (fila 64).
Respinge cererea de constatare drept de superficie.
Obligă intimatele reclamante la plata către apelanta pârâtă cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 604 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată la fond în cuantum de 450 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 27.03.2015.
Președinte, L. A. | Judecător, G. C. F. | |
Grefier, E. D. C. |
Red LA/5 ex/09.06.2015
L.A. 09 Iunie 2015
J fond D M.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 2261/2015. Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 349/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
