Pretenţii. Sentința nr. 06/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 06/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 355/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 355/2015
Ședința publică de la 20 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C. F.
Judecător L. A.
Grefier E. D. C.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul-reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. împotriva sentinței civile nr._/06.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât Ș. N. M. prin repr. legal Ș. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:
- este primul termen de judecată în apel.
- la instanța de fond nu se află dovada de comunicare a sentinței apelate către apelantul-reclamant,
- au fost comunicate motivele de apel.
- nu s-a depus întâmpinare
- se solicită judecarea cauzei în lipsă
Instanța, având în vedere că se solicită judecarea cauzei în lipsă, reține cauza în pronunțare cu luarea în considerare a motivului de ordine publică reprezentat de prescripția dreptului material la acțiune.
După reținerea cauzei în pronunțare, dar înainte de sfârșitul ședinței de judecată, se prezintă intimatul-pârât Ș. N. M. prin reprezentant legal Ș. C. și solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului dedus judecății, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._/2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul_ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C. în contradictoriu cu pârâtul Ș. N. MĂDĂLINj și reprezentanții legali ai pârâtului, S. C. și S. M.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea formulată la data de 19.11.2013 înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de dosar_, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul Ș. N. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligat la plata sumei de_,05 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale.
În motivare, reclamantul a arătat că, în perioada 11.07-14._, pârâtul Ș. N. M., CNP_, a fost internat la Secția CH Infantilă a Spitalului C. Județean de Urgență C., iar contravaloarea zilelor de spitalizare în cuantum de_,05 lei nu a fost achitată nici până în prezent, fiind întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 si 999 Cod Civil, precum și condițiile prevăzute de art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
A mai arătat reclamantul că, având în vedere dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul ce i-a fost cauzat, de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâta a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate și are obligația de a le restitui către Casa de Asigurări de Sănătate D..
A precizat că angajarea răspunderii civile a autorului faptei presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența prejudiciului cauzat Spitalului C. de Urgență C. reprezentat de contravaloarea zilelor de spitalizare; existența unor fapte ilicite prin încălcarea prevederilor art. 184 alin. 1 și 3 C.p., existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu (contravaloarea zilelor de spitalizare), precum și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în neglijența sau imprudența cu care a acționat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998, 999 Cod civil, art. 112 Cod procedură civilă și art. 313 din Legea nr. 95/2006.
S-a solicitat judecarea cauzei si in lipsă.
Cererea este scutită de la plata taxei de timbru.
In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosarul cauzei decont de cheltuieli.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat și reținut că în perioada 11.07.2009 – 14.07.2009 minorul Ș. N. M., a fost spitalizat în secția Chirurgie Infantilă a Spitalului C. Județean de Urgență C., iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 10.425,05 lei.
Potrivit art. 93 din Legea nr. 95/2006 2006 privind reforma în domeniul sănătății " Finantarea acordarii asistentei medicale publice de urgenta se face de la bugetul de stat ...din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, din bugetul autoritatilor publice locale, precum si din alte surse prevăzute prin lege, inclusiv donații și sponsorizări".
Potrivit art. 213 (1) din Legea nr. 95/2006, următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuției:
a) toți copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, daca sunt elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenți si dacă nu realizează venituri din muncă.
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv certificat de naștere, s-a reținut că în perioada menționată, pârâtul era minor, avea 7 ani, beneficiind de asistență medicală gratuită.
În consecință, minorul beneficia de asistență medicală gratuită, astfel că nu poate fi obligat la plata acestor cheltuieli de spitalizare, cu atât mai mult cu cât nu a fost victima unui accident rutier sau a unei agresiuni, minorul circulând pe bicicletă, a căzut și s-a lovit.
Raportat la prevederile art. 998 – 999 C.civil, acestea reglementează instituția răspunderii civile delictuale, care constituie răspunderea de drept comun și care se angajează în toate situațiile în care un prejudiciu este cauzat altei persoane prin încălcarea unor obligații legale, cu caracter general, ce revine tuturor, condițiile ce trebuie întrunite cumulativ, fiind următoarele: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența raportului de cauzalitate în faptă și prejudiciu și vinovăția autorului faptei ilicite.
Răspunderea civilă delictuală presupune un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, raport în care autorul faptei ilicite are obligația de a repara prejudiciul.
Cu privire la prima condiție, respectiv existența unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului, instanța reține faptul că, prejudiciul reprezintă consecința negativă suferită de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană, ceea ce nu este cazul în speță.
În ceea ce privește ce-a dea doua condiție, respectiv existența unei fapte ilicite, instanța de fond a reținut că, prin faptă ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale se înțelege orice acțiune sau inacțiune prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparține unei persoane.
Potrivit susținerilor reclamantului fapta ilicită a pârâtului constă în faptul că nu s-a adresat instanței de judecată pentru obligarea făptuitorului la plata cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internarea sa. Însă fapta ilicită care a determinat prejudiciul suferit de reclamant este fapta proprie a minorului și nu poate reprezenta în nici un caz o faptă ilicită. În aceste condiții, instanța de fond a constatat că această condiție a răspunderii civile delictuale nu este îndeplinită.
Cu privire la ce-a de-a treia condiție a răspunderii civile delictuale, respectiv, existența unui raport de cauzalitate dintre faptă ilicita și prejudiciu, instanța de fond a apreciat că, în analiza acestui raport de cauzalitate, trebuie pornit de la premisa că acesta are un caracter obiectiv, fiind deci necesar să se facă abstracție de latura subiectivă, adică de reprezentarea mentală, de către autorul faptei ilicite, a conduitei sale și a consecințelor acesteia, iar apoi, din multitudinea factorilor implicați, trebuie să se desprindă faptele umane anterioare prejudiciului care au determinat producerea acestuia.
Declarația minorului că a fost fapta sa proprie și nu o faptă ilicită, iar între această declarație și prejudiciul suferit de reclamant nu poate exista raport de cauzalitate.
În ceea ce privește ultima condiție a răspunderii civile delictuale, respectiv existența vinovăției, instanța de fond a apreciat că aceasta vizează latura subiectivă a faptei, adică atitudinea subiectivă a autorului față de fapta sa ori față de urmările acestei fapte, la momentul la care a săvârșit-o.
Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este o răspundere civilă esențialmente subiectivă, deci va fi angajată numai dacă există vinovăția autorului faptei ilicite prejudiciabile.
În cauză, instanța de fond a constatat că nici această condiție nu este îndeplinită în condițiile în care pârâtul era o persoană care beneficia de asigurare fără plata contribuției.
Recuperarea cheltuielilor de spitalizare nu se poate face de la o persoană asigurată. Scopul asigurării de sănătate este tocmai acela de a fi suportate cheltuielile de spitalizare de asigurător, în momentul în care se produce cazul asigurat, iar asiguratul are nevoie de spitalizare. În această ipoteză, cheltuielile de spitalizare rămân în sarcina casei de asigurări. Cheltuielile de spitalizare pot fi recuperate numai de la persoana beneficiară a serviciilor medicale care nu este asigurată sau, în ipoteza în care persoana beneficiară a serviciilor medicale, asigurată ori neasigurată, este victima unei agresiuni, de la autorul acesteia, ceea ce nu este cazul în speță.
Pentru aceste considerente instanța de fond a respins acțiunea, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul a arătat că printr-o simplă interpretare gramaticală a dispozițiilor art. 313 alin. 1 Legea 95/2006 rezultă că cel obligat la repararea prejudiciului este persoana care prin fapta proprie a produs o vătămare a sănătății altei persoane, dar printr-o interpretare teleologică se ajunge la concluzia că în acele situații în care din culpa beneficiarului de servicii medicale nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie a produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul.
Apelantul a mai arătat că a suferit o diminuare a patrimoniului fără să existe o justă cauză, la baza acestei diminuări stând atitudinea pârâtului care nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care l-a vătămat.
Instanța de fond a pronunțat sentința fără a ține seama de faptul că unitatea reclamantă s-a aflat în imposibilitate de a cunoaște făptuitorul/autorul accidentului, pârâtul fiind singura persoană care avea cunoștință de acesta.
Intimatul, deși legal citat nu a formulat întâmpinare.
Părțile nu au solicitat încuviințarea de noi probe în etapa apelului.
Analizând cu prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu, Tribunalul reține următoarele:
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, solicitând plata contravalorii serviciilor medicale acordate pârâtlui ca și pagubă pricinuită spitalului prin fapta ilicită a acestuia de a solicita prestarea în favoarea sa a unor servicii medicale, fără a face dovada că aceasta a fost victima unui accident și fără a formula plângere penală împotriva agresorului.
Ca atare, este vorba în speță despre o acțiune în răspundere civilă delictuală, căreia i se aplică în ceea ce privește prescripția extinctivă dispozițiile art. 3 alin. 1 și art. 8 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Astfel, potrivit disp art. 1 alin 1 coroborat cu art. 3 si art. 7 alin 1 Decretul 167/1958 dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termen de 3 ani, termen care incepe sa curga la data cand se naste acest drept.
Potrivit art. 1 alin. 2 D167/1958, o data cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal se stinge si dreptul la actiune privind drepturile accesorii.
In speta reclamantul a solicitat cheltuieli de spitalizare de la pîrîtul Ș. N. M. care a fost internat in spital in perioada 11.07-14.07.2009
Dreptul apelantului reclamant de a solicita intimatului parat achitarea debitului a luat nastere la data cand obligatia de plata a devenit scadenta, respectiv 14.07.2009 astfel incat termenul de prescriptie s-a implinit la data de 14.07.2012.
Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze a fost depusă la oficiul poștal la data de 18.11.2013, după expirarea termenului de 3 ani prev de art. 3 Decretul 167/1997.
Tribunalul nu poate reține argumentul reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecată potrivit căruia termenul de prescripție al dreptului la acțiune este de 5 ani.
Prevederile art. 131 Cpfisc invocate de reclamant prevăd că dreptul de a cerere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui
În prezenta cauza reclamantul nu a solicitat executarea silită a vreunei creanțe fiscale, ci a investit instanța cu o acțiune având ca obiect stabilirea existenței în sarcina pârâtului a unei creanțe constând în contravaloarea prejudiciului cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuieli ocazionate de asistența medicală acordată.
Dreptul de a cerere stabilirea existenței acestei creanțe exercitat de recurentul reclamant în prezenta cauză nu cade sub incidența disp. art. 131 alin. 1 Cpfisc invocate care reglementează, astfel cum am arătat, exclusiv termenul în care se prescrie dreptul de a cerere executarea silită a creanțelor fiscale.
În privința dreptului dedus judecății, incidente sunt disp. Decretului 167/1958 pentru argumentele anterior expuse.
Ca atare, Tribunalul apreciază că soluția de respingere a cererii introductive pronunțată de instanța de fond este justă, dar pentru considerentele anterior menționate.
Pentru aceste motive, în temeiul disp. Art. 480 Cpciv, Tribunalul va respinge apelul, urmând a păstra sentința apelată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul formulat de apelantul-reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CRAIOVAcu sediul în C., . împotriva sentinței civile nr._/06.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât Ș. N. M., CNP_, cu domiciliul în com. Goiești, ., jud. dol prin repr. legal Ș. C..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Februarie 2015
Președinte, G. C. F. | Judecător, L. A. | |
Grefier, E. D. C. |
Red LA/4 ex/23.02.2015
E.C. 20 Februarie 2015
J fond L C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 349/2015. Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8547/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
