Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1415/2015. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 1415/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 7136/63/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 1415/2015

Ședința publică de la 22 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. G.

Judecător C. C. B.

Grefier L. B.

Pe rol soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuentul J. C., împotriva deciziei civile nr 854/ 14.05.2015 a Tribunalului D., deciziei civile nr 381/24.02.2015 pronunțată de Tribunalul D., și împotriva sentinței civile nr. 2187/03.11.2014 a Judecătoriei Calafat, în contradictoriu cu intimații J. E. și J. Lucreția.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata J. Lucreția, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că pe rolul TRibunalui D.-Secția I Civilă mai există o cerere de revizuire, având același obiect și aceleași părți, înregistrată sub nr_ la același complet.

Instanța pune în discuție necesitatea conexării cauzei cu nr_ la prezenta cauză..

Intimata J. Lucreția arată că este de acord întrucât este vorba despre aceeiași cerere, una depusă prin fax, alta prin poștă.

În temeiul art. 139 C., instanța dispune conexarea cauzei cu nr_ la prezenta cauza.

Nemaifiind alte cererii de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.

Intimata J. Lucreția solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată și anulând hotărârile atacate, rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

TRIBUNALUL

Asupra cererii de revizuire de față;

Revizuentul J. C. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr 854/ 14.05.2015 a Tribunalului D., deciziei civile nr 381/24.02.2015 pronunțată de Tribunalul D., și împotriva sentinței civile nr. 2187/03.11.2014 a Judecătoriei Calafat.

În motivarea în fapt a arătat că, in data de 22.12.2014 a declarat apel împotriva sentinței civ. nr. 2187/03.11.2014 pronunțata in dosarul nr. 381/2015 de Judecătoria Calafat solicitând instanței sa dispună anularea acesteia si rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

In contestația in anulare a arătat faptul ca in data de 23.12.2014, (conf. biletelor de avion, actelor aflate la dosar) a plecat împreuna cu fiica sa, J. L. in Italia pentru a petrece sărbătorile de iarna, urmând sa se întoarcă in tara.

In Italia starea sănătății sale s-a înrăutățit brusc, in data de 05.01.2015, respectiv 11-16 feb. 2015, i s-a făcut rău fiind necesara transportarea sa de urgenta la spital în vederea unor analize si investigații medicale- eveniment ce l-a pus in imposibilitatea de a se întoarce in tara la data stabilita inițial pentru a se putea prezenta in fata instanței de apel.

Starea sa fizica de sănătate nu s-a îmbunătățit după prima internare, dimpotrivă ea s-a agravat, motiv pentru care a fost dus din nou cu ambulanta la un spital "S. Eugenio"- R., dotat cu aparatura performanta, unde starea sa grava {conf. Cert, handicap Nr._/27.11.2014) a impus internarea in intervalul 11-16 feb. 2015, după externare rămânând sub observația cadrelor medicale-terapie intensiva--din spitalul sus menționat pana la finalul lunii februarie, conf. actelor, scrisorilor de externare, traduse aflate la dosar, precum si cererea de amânare, de care instanța in mod nejustificat nu a ținut seama (a ignorat, a omis).

Din motive întemeiate, justificate, împrejurări mai presus de voința sa, neimputabile a fost imposibila deplasarea in timp util in România pentru a putea lua acte și îndeplini obligațiile procesuale stabilite de către instanța de apel, precum si dreptul neîngrădit dea angaja un aparator- drept garantat de art. 24 Const.

In ceea ce privește hotărârea atacata in apel nr. 2187/03/11.2014, pronunțata de Judecătoria Calafat, cu toate ca a formulat cerere de recuzare împotriva completului de judecata având in vedere relațiile de prietenie între d-na judecător si parata intrucat aceasta s-a mai pronunțat printr-o hot. Civila aflata la dosar prin care s-a judecat pt. partaj succesoral cu sora sa unde a avut câștig de cauza, d-na

judecator nu s-a abținut continuând judecarea dosarului.

Instanța de fond nu a ținut cont de probele incontestabile dovedite cu acte si martori aflate la dosar și nici de faptul ca terenul pe care se afla construcțiile aparțin in exclusivitate reclamantului, moștenire de la părinții săi- motiv pentru care hotărârea Judecătoriei Calafat prin care lotul nr. 2 ii revine paratei J. E. prin care i se atribuie o camera si terasa, precum si o anexa gospodăreasca, făcute împreuna cu -mama sa cu care se gospodăreau- decedând ulterior (conform cert. deces J. G., TDP, Cert. Fisc., precum si declarațiile martorilor Gogosanu F., C. Ghe., A. P.-vecini, inclusiv interogatoriu paratei pg. 50 aflate la dosarul menționat anterior) aflate pe acest teren, hotararea neputand fi pusa in executare având in vedere ca accesul in imobil se poate face numai pe o singura cale de acces către acest teren, iar pe acest teren exista o fântâna si un patul care nu au fost reținute la încheierea de admitere in principiu dar sunt situate intre bucătărie si camera repartizata in lotul paratei, bunuri indivizibile precum imobilul.

In repetate rânduri a arătat și solicitat atribuirea imobilului in litigiu destinat ca folosința unei singure familii, data fiind componenta formata si degradata a acestuia {v. foto rap. expertiza) pe terenul său intravilan foarte mic de 920 mp-verso TDP, restul fiind extravilan, cu o singura poarta îngusta, iar împărțirea acestui spațiu locativ in doua corpuri funciare ar lipsi ambele loturi de dependințele necesare; De asemenea, o asemenea modalitate de partaj determina o scădere importanta a acestuia, iar modalitatea de acces propusa de expert nu poate fi acceptata intrucat este praticata pe un teren ce NU se afla in proprietatea paratei,

F., patulul comun solicitat in repetate rânduri in sala de ședința, dar si de avocatul său in întâmpinare la cererea reconventionala fila 29,189-190, pct. 2 si 3 aflate la dos. reiese cu prisosința si din foto nr. 7, au fost omise intenționat tocmai ca era indivizibil in ideea de a "favoriza" partea adversa fiind un lucru vital pt. familiile care locuiesc la tara, iar curtea nu are suficient spațiu pt. desfășurarea a 2 gospodarii, 2 grămezi de lemne cu lungime de 7-8 m7 latime 3-4 m cum se obișnuiește la tara,2 carute, 2 cai, 2 WC, tinand seama ca nu este canalizare si ca suntem deja divorțați din vina exclusiva a paratei, cf. hot. de divorț aflata la dosar, fiind o fire recalcitranta, pe fondul consumului de alcool devine violenta, provoca si menține scandal din orice (v. certif. medico-legale, p-v. al Po. Piscu Vechi sancționată cu amenda de 200,00 lei pentru scandalul provocat, etc).

Precizează faptul ca parata niciodată nu a solicitat acest imobil, pentru acesta are o valoare sentimentala- fiind pământul natal, dar si faptul ca ulterior sentinței civile pronunțata de Jud. Calafat i s-a agravat boala Cf. Cert. hand. Nr. 6848/27.11.2014 aflat la dosar si are mai multa nevoie sa stea liniștit având si o vârsta inaintata-77 ani.

În drept au fost invocate disp art. 509 pct.5; pct. 9; pct.10 NCPC.

Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale în vigoare, instanța urmează să o respingă pentru următoarele considerente:

Potrivit art 509 alin 1 C.: " Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: pct 5 " după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților", pct 9 " partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa; " și pct 10 " Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă" .

Conform art. 511 alin (2) C. " În cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 9, termenul de revizuire este de 15 zile și se socotește de la încetarea împiedicării." .

În speță, petentul a formulat cerere de revizuire a două decizii pronunțate de Tribunalul D., respectiv a deciziei civile nr 854/14.05.2015 și nr 381/24.02.2015 și a sentinței civile nr 2187/03.11.2014 pronunțată de Judecătoria Calafat.

Prin decizia civilă nr 381/24.02.2015 pronunțată de Tribunalul D. instanța de apel a dispus anularea ca netimbrat a apelului și nu a ținut seama de cererea de amânare, întrucât potrivit dispozițiilor legale pentru a dispune asupra unei cereri de amânare a judecării cauzei, trebuie să fie achitată taxa de timbru aferentă cererii de chemare în judecată ori cererii de apel, după caz.

În speță, revizuentul a fost înștiințat atât în perioada de regularizare a apelului, cât și după fixarea primului termen de judecată, că trebuie să facă dovada achitării taxei de timbru aferente apelului.

Termenul de formulare a cererii de revizuire a deciziei civile nr 381/24.02.2015 pronunțată de Tribunalul D. este de 15 zile de la încetarea împiedicării mai presus de voința sa, să înștiințeze instanța despre aceasta, ori data formulării prezentei cererii de revizuire este cu mult peste termenul legal. Mai mult decât atât, revizuentul a avut cunoștință de termenul de judecată din 24.02.2015, înștiințând astfel instanța de apel la data de 17.02.2015 cu cerere de amânare a cauzei.

În mod corect instanța de apel a dispus anularea ca netimbrat a apelului și nu a ținut seama de cererea de amânare, întrucât potrivit dispozițiilor legale pentru a dispune asupra unei cereri de amânare a judecării cauzei, trebuie să fie achitată taxa de timbru aferentă cererii de chemare în judecată ori cererii de apel, după caz.

În ceea ce privește revizuirea sentinței civile nr 2187/03.11.2014 pronunțată de Judecătoria Calafat, Tribunalul constată că nu este competent a se pronunța întrucât potrivit art 510 alin 1 C.: " Cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere."

Cu privire la revizuirea deciziei civile nr 854/14.05.2015 pronunțată de Tribunalul D., instanța constată următoarele:

Prin decizia civilă nr 854/15.05._ pronunțată de Tribunalul D. s-a respins contestația în anulare formulată de contestatorul J. C. împotriva deciziei civile nr 381/24.02.2015 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr_, în contradictoriu cu intimații J. E. și J. Lucreția.

În motivare s-a reținut că nu au fost îndeplinite condițiile impuse de lege și prevăzute expres și limitativ de art. 503 C.pr.civ.

Potrivit art 509 alin 1 C. sunt supuse revizuirii hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul.

În speță, prin decizia a cărei revizuire de solicită nu a fost evocat fondul, astfel că motivele invocate nu se încadrează în nici unul dintre motivele expres prevăzute de art 509 C..

Față de considerentele mai sus invocate, Tribunalul, constatând că nu sunt îndeplinite cerința prev. de art. 509 alin. 1 pct. 5, pct 9 și pct 10 C., urmează să respingă cererea de revizuire formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul J. C. împotriva deciziei civile nr.854/14.05.2015 pronunțată de Tribunalul D., deciziei civile nr.381/24.02.2015 pronunțată de Tribunalul D. și sentinței civile nr.2187/03.11.2014, pronunțată de Judecătoria Calafat, în contradictoriu cu intimații J. E. și J. Lucreția.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Septembrie 2015.

Președinte,

M. G.

Judecător,

C. C. B.

Grefier,

L. B.

Red.jud.C.C.ojocaru B.

Tehn.S.V./5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1415/2015. Tribunalul DOLJ