Pensie întreţinere. Sentința nr. 860/2015. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 860/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-07-2015 în dosarul nr. 4621/183/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1271/2015
Ședința publică de la 21 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C. B.
Judecător V. F.
Grefier L. B.
Pe rol soluționarea apelului civil declarat de pârâtul D. A. împotriva sentinței civile nr 860/26.03.2015 pronunțată de Judecătoria Băilești, în contradictoriu cu reclamanta D. A., având ca obiect reducere pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul –pârât D. A. și intimata –reclamantă D. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat în termen, este motivat, timbrat, nu s-a depus întâmpinare și că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cererii de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Apelantul-pârât D. A. solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și menținerea pensiei de întreținere la cuantumul de 70 lei lunar așa cum a fost stabilită prin sentința nr 2543/10.12.2013.
Intimata –reclamantă D. A. solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii ca fiind legală și temeinică.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 860 de la 26 martie 2015 a fost admisă acțiunea civilă pentru reducere pensie de întreținere formulată de reclamanta D. A. împotriva pârâtului D. A..
A fost redusă pensia de întreținere la care a fost obligată reclamanta de la câte 70 lei lunar la câte 20 lei lunar în favoarea pârâtului, începând cu data introducerii acțiunii, 19.11.2014 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligației.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2543 din 10.12.2013 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr._ s-a admis acțiunea civilă pentru pensie de întreținere formulată de reclamantul D. A. împotriva pârâților D. V., D. A. și B. D. și a fost obligat fiecare pârât la câte 70 lei lunar pensie de întreținere către reclamant, începând cu data introducerii acțiunii, 27.06.2013 și până la intervenirea unei cauzei legale de modificare sau încetarea a obligației de întreținere.
Potrivit art. 516 alin 1 cod civil " Obligația de întreținere există între soț și soție, rudele în linie dreaptă, între frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege", iar în raport de dispozițiile legale în materia pensiei de întreținere, întreținerea se datorează potrivit cu nevoile celui care o cere și veniturile celui ce o datorează.
Potrivit art. 531 alin. 1 Cod civil dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.
În prezent, pârâtul are o pensie lunară de 81 lei, așa cum atestă cuponul de pensie depus la dosar, la care se adaugă și sumele de bani pe care le primește de la ceilalți copiii ai săi, cu titlu de pensie de întreținere, iar reclamanta primește o pensie lunară de 400 lei așa cum atestă cuponul aflat la fila 34 din dosar. De asemenea actele medicale depuse la dosar atestă că reclamanta și soțul său suferă de mai multe boli care necesită tratament permanent.
Având în vedere dispozițiile art. 516 alin. 1 Cod civil, raportat la art. 531 alin. 1 Cod civil, cuantumul pensiei pe care o primește reclamanta și pârâtul, dar și faptul că pârâtul dispune de venituri proprii mai mari decât ale reclamantei, pentru a nu se crea un dezechilibru financiar prea mare pentru reclamantă, instanța consideră că suma de 20 lei lunar este suficientă pentru a-i asigura un trai decent, împreună cu pensia pe care pârâtul o primește de la stat și pensiile lunare la care au fost obligați ceilalți copii în favoarea acestuia.
În consecință, având în vedere dispozițiile legale menționate anterior, instanța a admis acțiunea și a redus pensia de întreținere la care a fost obligată reclamanta de la câte 70 lei lunar la câte 20 lei lunare în favoarea pârâtului, începând cu data introducerii acțiunii, 19.11.2014 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligației.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul D. A., solicitând admiterea apelului așa cum a fost formulat și menținerea pensiei de întreținere la cuantumul de 70 lei lunar așa cum a fost stabilită prin sentința nr 2543/10.12.2013.
În motivare a arătat că, deși intimata reclamanta pretinde că trăiește doar din ajutorul social, în realitate aceasta are o pensie în sumă de 500 lei și deține 2 ha teren, un tractor și un microbuz cu care realizează transport în comun, obținând astfel și alte venituri.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale în vigoare, Tribunalul urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor legale în materia pensiei de întreținere, întreținerea se datorează potrivit cu nevoia celui care o cere și veniturile celui ce o datorează.
În speță, tribunalul reține că intimatul D. A. este beneficiarul unei pensii de 81 lei, lunar, sumă la care se adaugă și sumele de bani pe care le primește de la ceilalți copii ai săi, cu titlu de pensie de întreținere. Intimata are un venit de 400 lei ,lunar, sumă pe care o primește ca pensie așa cum atestă cuponul de pensie aflat la fila 34 dosar de fond, aceasta fiind singura sursă de venit. Este adevărat că intimata este și proprietarul unei suprafețe de teren de 0,50 h însă nu există nici o dovadă că de pe acest teren, s-ar obține venituri care să completeze resursele financiare ale intimatei.
Față de cele reținute mai sus, pentru că apelantul dispune de venituri proprii și pentru a nu se crea un dezechilibru financiar prea mare pentru intimată și familia sa, tribunalul apreciază că suma de 20 lei, lunar, este acoperitoare pentru o parte din nevoile apelantului, în condițiile în care și ceilalți copii ai acestuia au fost obligați la plata unor pensii lunare în favoarea sa.
În consecință, văzând și dispozițiile art. 480 și urm. C.pr.civ., Tribunalul urmează să respingă apelul declarat de pârâtul D. A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul-pârât, D. A. domiciliat în municipiul Băilești, ., .. B., . ( la D. C.) împotriva sentinței civile nr.860/26.03.2015 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă domiciliată în ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Iulie 2015.
Președinte, C. C. B. | Judecător, V. F. | |
Grefier, L. B. |
Red.jud.C.C. B.
Tehn.As.v.a/4 ex. 22.07.2015
Jud.fond-V.P.
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 382/2015. Tribunalul DOLJ | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
---|