Pretenţii. Decizia nr. 2138/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2138/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 2138/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2138/2015
Ședința publică de la 04 Decembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE V. F. – judecător
Judecător D. O.
Grefier L. E. C.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publică din data de 27 noiembrie 2015 și consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, privind judecarea apelului formulat de apelanta-reclamantă ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 9 G. E. împotriva sentinței civile nr. 3325 din 11.03.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 27 noiembrie 2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 04.12.2015.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 11.04.2014, sub nr._, reclamanta Asociatia de Proprietari nr. 9 G. E. a chemat-o în judecată pe pârâta A. S., solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 16.066,51 lei, reprezentând: 14.459,86 lei - cheltuieli de întreținere neachitate si 1.606,65 lei - penalități de întârziere aplicate conform hotărârii adunării generale a asociației/deciziei comitetului executiv al asociației.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta, în calitate de proprietar, al imobilului situat în C., .. 1, ., județul D., nu și-a achitat obligațiile privind plata cheltuielilor de întreținere și penalități calculate la cheltuielile de întreținere restante conform fisei de calcul operațiuni diverse pe care și le-a asumat că le va achita în totalitate în calitate de cumpărător conform contractului de vânzare cumpărare cu nr. 2161/02.04.2013 încheiat la B.N.P. Cernobai C. E. pentru apartamentul situat în C., .. 1, ., .> Mai arată că în cauză s-a efectuat și procedura medierii cui pârâta pentru ca aceasta să achite penalitățile acumulate prin neplata la timp dar fără nici un rezultat
In dovedire a depus următoarele probe: delegație de reprezentare, copia contractului de vânzare cumpărare cu nr. 2161/02.04.2013 încheiat la B.N.P. Cernobai C. E., copie fișe de cont, copie fișă de calcul al penalităților, procesele verbale ale Adunării Generale a Asociației de Proprietari nr. 9 G. E., chitanță onorariu avocat.
In drept, și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 50 din Legea 230/2007, art. 12 pct. B lit. c din H.G. nr. 1588/2007 privind Normele de aplicare ale Legii nr. 230/2007 și art. 1488 din Codul Civil.
De asemenea au solicitat în temeiul art. 411 alin. l pct. 2 teza a H-a din Noul Cod de Procedura Civilă judecarea cauzei și în cazul eventualei lipse.
În conformitate cu prevederile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, au solicitat scutirea de la plata taxelor de timbru.
La data de 12.11.2014, în ședința de judecată, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei.
În motivare a arătat că a încercat să achitate cheltuielile de întreținere, iar președintele a refuzat să primească bani.
La data de 21.01.2015, reclamanta și-a precizat acțiunea arătând că solicită plata cheltuielilor de întreținere datorate pentru perioada ianuarie 2007 - ianuarie 2011.
La termenul de judecată din data de 11.03.2015, instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune și a rămas în pronunțare pe excepția invocată din oficiu.
Prin sentința civilă nr. 3325 din 11.03.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu.
A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 9 G. E., în contradictoriu cu pârâta A. S., ca prescrisă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”, termen care în acțiunile personal patrimoniale este de 3 ani conform art. 3 din același decret.
Conform prevederilor art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958 dacă dreptul este cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când a expirat termenul, iar potrivit art. 12 din același decret, „în cazul în care un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită”.
În speță, pentru perioada ianuarie 2007- ianuarie 2011, termenul de prescripție s-a împlinit în luna februarie 2014, iar cererea reclamantei a fost depusă și înregistrată la data de 11.04.2014, după împlinirea acestuia.
În consecință, instanța a admis prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu și a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 9 G. E., în contradictoriu cu pârâta A. S., ca fiind prescrisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Asociația de Proprietari nr. 9 G. E., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. A considerat că excepția invocată din oficiu nu poate fi susținută în prezenta cauză, întrucât pârâta și-a asumat răspunderea achitării în totalitate a cheltuielilor de întreținere, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 2161/02.04.2013.
Arată că pârâta și-a asumat răspunderea achitării în totalitatea cheltuielilor de întreținere restante pe care și le-a asumat că le va prelua în calitate de cumpărătoare.
Precizează că a efectuat procedura medierii ca să-și achite întreținerea și penalitățile acumulate prin neplata la timp, dar fără rezultat.
În drept, apelul este întemeiat pe dispozițiile art. 466-468 N.C.P.C.
1). Analizând cu prioritate excepția autorității de lucru judecat, invocată din oficiu de către instanță la termenul de astăzi, în conformitate cu dispozițiile art. 247 alin. 1 și 248 alin. 1 N.C.P.C., tribunalul reține următoarele considerente de fapt și de drept:
Reclamanta Asociația de Proprietari nr. 9 G. E. a învestit instanța cu o cerere de chemare în judecată a pârâtei A. S., prin care a solicitat obligarea acesteia la plata sumei totale de 16.066,51 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere aferente, în temeiul obligației asumate de către pârâtă, în calitate de cumpărător, conform contractului de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 2161/22.04.2013 de B.N.P. Cernobai C.-E..
Prin această convenție, pârâta a cumpărat apartamentul compus din 2 camere și dependințe, cu o suprafață utilă de 38,57 m.p., situat în mun. C., .. 1, ., ., obligându-se să preia debitele la întreținere pe care fostul proprietar, vânzătorul V.-Zăinel M.-I., le-a acumulat față de Asociația de Proprietari nr. 9 G. E..
De altfel, aceasta este și condiția impusă de lege, respectiv de dispozițiile art. 20 alin. 2 și 3 din Legea nr. 230/2007, pentru ca notarului public să i se permită autentificarea contractului de vânzare-cumpărare.
Deci, prin acțiunea formulată, reclamanta a invocat practic acest mod de transformare și transmitere a obligației, reglementat de dispozițiile art. 1599 și următoarele din Noul Cod Civil, acceptând astfel ca pârâta să devină noul debitor.
Este de remarcat faptul că fostul proprietar, numitul V.-Zăinel M.-I., a fost obligat prin trei hotărâri judecătorești (sentințele civile irevocabile nr. 2550/09.02.2011, nr._/27.06.2012 și nr._/14.11.2012 ale Judecătoriei C.) la plata unui debit în cuantum total de 16.632,06 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere aferente, dar și la plata sumei de 750 lei (200 lei plus 550 lei), cu titlul de cheltuieli de judecată.
Așadar, cauza cererii de chemare în judecată o reprezintă obligația pârâtei, asumată și inserată în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare aut. nr. 2161/22.04.2013, și nu dispozițiile art. 50 din Legea nr. 230/2007, deoarece reclamanta nu a înțeles să mai acționeze încă o dată împotriva noului debitor în temeiul Legii nr. 230/2007, cu toate că în finalul cererii a indicat, în mod greșit, aceste dispoziții legale.
Un argument în acest sens este faptul că, în perioadele de timp pentru care au fost calculate cheltuielile de întreținere la care a fost obligat fostul proprietar prin hotărârile judecătorești menționate mai sus, pârâta A. S. nu avea calitate de proprietar și, deci, nu poate fi acționată în judecată în temeiul art. 50 din Legea nr. 230/2007, ci doar ca urmare a obligației asumate, respectiv preluarea datoriei, mod de transformare și transmitere a obligației fostului proprietar, reglementat de dispozițiile art. 1599 și următoarele din noul Cod civil,act normativ aplicabil în cauză în raport de data încheierii contractului de vânzare-cumpărare aut. nr. 2161/22.04.2013.
D. urmare, se constată că între cererile de chemare în judecată din litigiile anterioare și cererea din procesul de față nu există identitate de cauză, dar nici identitate de părți (în litigiile anterioare pârât a fost numitul V.-Zăinel M.-I., iar în cauza de față pârâtă este A. S.), nefiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de art. 431 alin. 1 N.C.P.C. pentru a fi incidentă excepția autorității de lucru judecat.
Acestea sunt argumentele pentru care tribunalul va respinge excepția autorității de lucru judecat, ca fiind neîntemeiată, în baza art. 248 alin. 1 N.C.P.C.
2). Asupra cererii de apel, observând motivele formulate de către apelanta-reclamantă, tribunalul trebuie să analizeze dacă prima instanță a procedat legal atunci când a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Astfel, potrivit art. 6 alin. 4 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, în ceea ce privește condițiile și dispozițiile legale cărora le este supusă prescripția extinctivă, în speță sunt aplicabile prevederile noului Cod civil, întrucât, așa cum s-a arătat deja în considerentele de față, cererea de chemare în judecată este întemeiată în realitate pe dispozițiile art. 1599 și următoarele din noul Cod civil, care reglementează preluarea de datorie ca și mod de transformare și transmitere a obligațiilor.
În speță, obligațiile fostului proprietar V.-Zăinel M.-I. față de asociație, constând în cheltuieli de întreținere, penalități de întârziere și cheltuieli de judecată la care acesta a fost obligat anterior prin cele trei sentințe evocate mai sus, au fost preluate de către pârâta A. S. prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 22.04.2013.
De aceea, întrucât prima instanță nu a reținut incidența dispozițiilor noului Cod civil, o primă observație care se impune este că aceasta a încălcat interdicția generală și absolută instituită de art. 2512 alin. 2 din noul Cod civil, potrivit căreia organul de jurisdicție competent nu poate aplica din oficiu prescripția. În sistemul noului Cod civil, prescripția este o excepție relativă, de ordine privată, care poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, potrivit art. 2513 din noul cod civil coroborat cu art. 208 N.C.P.C.
În al doilea rând, se observă că prima instanță a calculat greșit termenul general de prescripție de 3 ani la care este supusă o acțiune de genul celei deduse judecății în prezenta cauză, eroarea fiind cauzată de faptul că această instanță a apreciat în mod eronat că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 230/2007.
Potrivit art. 2523 din noul Cod civil, "prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui."
Este evident că, în cauză, vorbind despre o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 1599 și urm. din noul C.civil, dreptul la acțiune nu se putea naște decât după data când a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 2161/22.04.2013, momentul nașterii dreptului fiind acela în care reclamanta a luat cunoștință efectiv de contractul de vânzare-cumpărare prin care pârâta s-a obligat să preia datoriile fostului proprietar al apartamentului.
În acest sens, întrucât la dosar nu există elemente din care să rezulte momentul exact în care reclamanta a luat cunoștință de obligația asumată de către pârâtă față de ea, mai precis de contractul de vânzare-cumpărare aut sub nr. 2161/22.04.2013, tribunalul apreciază că, pentru a calcula termenul de prescripție, se poate considera că reclamanta a luat cunoștință de nașterea dreptului său cel mai devreme la data de 22.04.2013 (data încheierii contractului), iar cererea de chemare în judecată a fost formulată și înregistrată la Judecătoria C. la data de 11.04.2014, deci în cadrul termenului general de prescripție de 3 ani, reglementat de dispozițiile art. 2517 din noul Cod civil, calculat chiar și în raport de data de 22.04.2013, care reprezintă primul moment la care se putea naște dreptul la acțiune.
În consecință, văzând că prima instanță, în mod nelegal, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, neintrând în cercetarea fondului, în temeiul art. 480 alin. 3 N.C.P.C., tribunalul va admite apelul, va anula sentința și va trimite cauza o singură dată spre rejudecare aceleiași instanțe, deoarece prin cererea de apel s-a solicitat în mod expres luarea acestei măsuri.
În rejudecare, prima instanță va avea obligația, potrivit art. 480 alin. 3 teza finală N.C.P.C., de a verifica, mai întâi, dacă acțiunea mai are obiect, având în vedere mai multe plăți efectuate benevol de către pârâtă în contul bancar al Asociației de Proprietari nr. 9 G. E. cu titlul de debite ale fostului proprietar, conform documentelor bancare aflate la filele 45-50 dosar primă instanță, deci se va verifica dacă pârâta nu mai datorează/a achitat, în virtutea obligației asumate prin contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 2161/22.04.2013, sumele de bani menționate în dispozitivele sentințelor civile nr._/14.11.2012, nr. 2550/09.02.2011 și nr._/27.06.2012 ale Judecătoriei C., reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere aferente în cuantum total de 16.632,06 lei, dar și cheltuieli de judecată în sumă totală de 750 lei (200 lei plus 550 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge excepția autorității de lucru judecat, invocată de instanță din oficiu, ca neîntemeiată.
Admite apelul formulat de apelanta-reclamantă Asociația de Proprietari nr. 9 G. E., cu sediul în mun. C., .. 41A, . D., cod fiscal_, cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat N. I.-R., din mun. C., ., nr. 15 ., împotriva sentinței civile nr. 3325 din 11.03.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S., CNP -_, domiciliată în com. Lipovu, ., jud. D..
Anulează în tot sentința civilă apelată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 04 Decembrie 2015, la sediul Tribunalului D. - Secția I Civilă.
Președinte, V. F. | Judecător, D. O. | |
Grefier, L. E. C. |
Red.jud.D.O.
Tehnored.F.M./4 ex.
Data redactării: 14.12.2015
Jud.fond.M.I.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 02-12-2015, Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 2139/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
