Contestaţie la executare. Sentința nr. 3039/2015. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 3039/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 1917/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1917/2015
Ședința publică de la 13 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C. F.
Judecător A. B.
Grefier E. D. C.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul-contestator P. M. împotriva sentinței civile nr. 3039/06.03.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., intimata-chemat în garanție C. DE A. DE SĂNĂTATE D., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 06.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 13.11.2015 când instanța a hotărât:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin contestația înregistrată la această instanță la data de 14.03.2014, contestatorul P. M. a formulat contestație la executare, împotriva titlului executoriu nr._ din data de 27.02.2013 și a somației nr.16/_ /_/ din data de 27.02.2013, în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C., solicitând anularea titlului executoriu și a somației mai sus menționate și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare în raport de dispozițiile art. 403 alin.1 și 3 din vechiul Cod de procedură civilă, cu cheltuieli de judecată .
În drept, își întemeiază contestația pe dispozițiile art.399 alin.1 și 3, art. 400, art. 401 alin.1 lit a și art. 402 din vechiul Cod de procedură civilă .
În motivarea contestației, contestatorul arată că, s-a emis titlul executoriu pentru debitul de 7548 lei, prevăzându-se că acesta ar proveni din contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate contestatorului pentru venituri din activități independente, bazate pe documente fiscale din perioada 28.02._12, iar pe baza acestui titlu a fost somat în vederea
efectuării plății acestui debit.
Precizează că, a achitat cu regularitate contribuția de asigurări sociale de sănătate datorate pentru veniturile din activități independente, astfel încât susține că intimata nu a ținut o evidență corectă a sumelor datorate plăților achitate de contestator, iar impunerea s-a făcut cu totul greșit și la întâmplare.
În dovedirea prezentei va depune chitanțe și ordine de plată după înaintarea actelor care au stat la baza emiterii titlului, pentru a cunoaște care perioadă trebuie justificată,urmând ca instanța să solicite intimatei dosarul de executare, cu toate documentele care au stat la baza emiterii titlului executoriu.
Față de faptul că și-a achitat debitele în termenele prevăzute de lege și că impunerea s-a făcut eronat, solicită să aprecieze că există motive temeinice ca până la soluționarea contestației la executare, în raport de dispozițiile art. 403 alin. 1 și 3 VCPC să se dispună suspendarea executării, urmând a se fixa termen de judecată și se angajează să achite o cauțiunea pe care o va stabili instanța de judecată .
În dovedirea acțiunii, în procedură de regularizare sunt depuse la dosar: copia titlulului executoriu nr._/27.02.2013, copia somației nr. 16/_ /_/27.02.2013, chitanța nr._ din data de 13.03.2013, privind taxa judiciară de timbru, răspuns la întâmpinare, chitanța nr._/1/13.06.2014, privind onorariu provizoriu de expert, obiectivele expertizei, raportul de expertiză efectuat de expertul B. F., la care se atașează situația privind plățile în perioada 2008-2012, procesul verbal încheiat la data de 24.10.2014, obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat de expert, răspuns la obiecțiunile formulate, privind raportul de expertiză, concluzii scrise .
În susținerea acțiunii, în procedura de regularizare, contestatorul P. M., solicită proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică judiciară, specialitatea contabilitate .
În procedura de regularizare, intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., depune la dosar: delegația de reprezentare nr.9674/26.09.2014, întâmpinare în două exemplare, din care un exemplar se comunică contestatorului, la care se atașează înscrisuri, depuse la filele 76-95, note scrise .
În procedura de regularizare, intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. a formulat întâmpinare, prin care ridică excepția inadmisibilității contestației titlului executoriu, întrucât potrivit art.172 alin.3 Cod procedură fiscală, contestație poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de către instanța judecătorească sau de un alt organ jurisdicțională și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege, iar pe fond respingerea contestației, ca neîntemeiată .
Precizează că, titlul executoriu care a stat la baza declanșării executării silite este reprezentat de decizia de impunere, privind contribuțiile sociale de sănătate, decizie ce nu poate fi constatată, decizie ce nu poate fi contestată direct în cadrul contestației reglementată de art.172 Cod procedură fiscală, ci în condițiile art.205 din același act normativ cu respectarea termenului de 30 de zile, prevăzut de art.207 la organul emitent, respectiv la Tribunal-Secția de C. Administrativ și Fiscal .
În aceiași procedură de regularizare, instanța a dispus comunicarea întâmpinării contestatorului P. M., pentru a depune răspuns la întâmpinare, în conformitate cu art.201 alin 2 din Noul Cod de procedură civilă.
În procedura de regularizare, contestatorul P. M. a depus răspuns la întâmpinare, în dublu exemplar, din care un exemplar se comunică intimatei, la care atașează înscrisuri depuse la filele 110-113 .
În procedura de regularizare, contestatorul P. M. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care solicită respingerea excepției inadmisibilității contestației, ridicată de către intimată prin întâmpinarea depusă, întrucât titlul contestat îl reprezintă titlul executoriu nr._/ 27.02.2013 comunicat și a somației emise în baza acestui titlu, întrucât suma pentru care s-a început executarea prin titlu nu este datorată, întrucât a achitat sumele emise prin titlul executoriu, titlul fiind emis în mod nelegal .
Întrucât contestatorul P. M. a depus răspuns la întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile menționate mai sus, instanța a fixat prin rezoluție primul termen de judecată, potrivit art.201 alin.3 din Noul Cod procedură civilă, dispunând citarea părților .
La termenul din data de 20.09.2013, contestatorul P. M. a depus cerere completatoare, la care atașează: deciziile de impunere anuală ca mediator și avocat pe perioada 2008-2012, decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală, prin Raportul de inspecție fiscal nr._/23.12.2011, adeverința emisă de Asociația Centru de Mediere C. din care rezultă ca pentru sumele încasate din contractele civile s-a reținut contribuția reprezentând fond de sănătate, în sumă de 4211 lei, chitanțele si ordinele de plată a sumelor către C. de Sănătate, însumând pentru perioada 2008- 2012 un total de_ lei și depune de asemenea adresa din data de 02.04.2013 prin care a transmis către C. Județeană de Sănătate toate înscrisurile anexate pe care înțelege să le depună la instanță, în dovedirea contestației, prin care solicită anularea titlului și a somației nr.16/30//1/2013/_, emise în baza acestui titlu și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
În subsidiar, în situația în care intimata înțelege să își mențină titlul pentru suma pentru care a început executarea prin somația atacată, înțelege să se folosească și de proba cu expertiză contabilă pentru a verifica legalitatea sumei consemnată în titlul executoriu .
La același termen de judecată, intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. a formulat cerere de chemare în garanție a CASEI DE A. DE SĂNĂTATE D. pentru ca, în cazul în care se va admite contestația la executare formulată de P.
M., să se dispună prin aceeași hotărâre ca CAS D. să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces .
În fapt, prin contestația la executare formulată de P. M. s-a solicitat anularea somației de plată și a titlului executoriu emise la data de 27.02.2013 de către AFPM C., iar documentul prin care s-a evidențiat suma de plată nu i-a fost comunicat de către CAS D. .
În conformitate cu prevederile art.V alin.4 din OUG nr.125/2011 începând cu 01.07.2012 Casele de A. Sociale predau organelor fiscale din subordinea ANAF, în vederea colectării creanțelor reprezentând contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III
din titlul IX indice 2 la codului fiscal, stabilite până la data de 30.06.2012.
Potrivit adresei emisă de AFPM C. nr._ /2013 au fost returnate un număr de 580 de dosare conform Anexei 2 și Anexei 5 către CAS D., printre care și dosarul ce formează obiectul cauzei, figurează la poziția 292- 293 al Anexei nr. 2 la poziția 44 a Anexei nr. 5.
În consecință, în considerarea celor expuse, apreciază că în speță sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 60- 63 din Codul de procedură civilă, în scopul asigurării opozabilității sentinței pronunțate de CAS deoarece Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. a respectat întocmai dispozițiile legale și solicită ca acesta, în cazul în care se va admite contestația, să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.
La același termen de judecată, instanța a pus în contradictorialitatea părților, cererea de chemare în garanție formulată de către intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., iar în conformitate cu art.74 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă, a admis în principiu cererea de chemare în garanție formulată de intimată, dispunându-se introducerea în cauză și conceptarea în calitate de chemată în garanție a numitei CASEI DE A. DE SĂNĂTATE D. .
La termenul de judecată din data de 22.10.2014, intimata C. DE A. DE SĂNĂTATE D. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de chemare în garanție a CAS D., formulată de ANAF - DGFP D., la care nu se atașează înscrisuri .
În apărare, intimata C. DE A. DE SĂNĂTATE D. a formulat întâmpinare, prin care arată că, în conformitate cu prevederile art. V
alin.4 din OG nr. 125/2011 " începând cu data de 1 iulie 2012, casele de asigurări sociale predau organele fiscale din subordinea Agenției Naționale de
Administrare Fiscală, în vederea colectării, creanțele reprezentând contribuții sociale datorate de persoanele fizice stabilite și neachitate până la data de 30 iunie 2012. Predarea- preluarea se face pe titluri de creanță și scadente, pe baza Protocolului de predare primire și a următoarelor documente: înscrisuri în care sunt individualizate creanțele datorate și neachitate până la data predării- preluării și care reprezintă titluri executorii.
De asemenea, potrivit alin. 10" Pentru litigiile având ca obiect contestațiile la executarea silită sau contestațiile împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinirea măsurilor asiguratorii aferente creanțelor prevăzute la alin. 4; Agenția Națională de Administrare Fiscală se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale caselor de asigurări sociale și dobândește calitatea procesuală a acestora începând cu data de 01 iulie 2012, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești indiferent de faza de judecată .
Astfel, încât există o prevedere legislativă expresă cu privire la aceste litigii în care ANAF se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale caselor de asigurări de sănătate, consideră că sub nicio formă nu se poate vorbi despre îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.72- 74 din Legea nr. 134/2010 privind Codul procedură Civilă și despre o eventuală chemare în garanție a CAS D. .
Având în vedere cele menționate, solicită respingerea, ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanție sub aspectul obligării instituției lor la plata către reclamant a sumelor, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de acest proces .
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art.205 și următoarele din Legea nr. 134/2010 privind Codul Procedură civilă .
Întrucât contestatorul P. M. a formulat, ca și capăt subsidiar suspendarea executării silite, până la soluționarea contestației la executare, instanța a dispus în sarcina contestatorului P. M., la termenul de judecată din data de 22.11.2013, fixarea unei cauțiuni în cuantum de 758,4 lei, în conformitate cu art.718 alin.2 Cod procedură civilă și a pus în vedere contestatorului să achite cauțiunea fixată la valoarea debitului datorat în sumă totală de 7584,00 lei .
La termenul din data de 24.01.2014, intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. a depus note de ședință, prin care solicită introducerea în cauză în calitate de intimată a numitei ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ FINANȚELOR PUBLICE C. .
În raport de notele de ședințe depuse de către contestator, instanța a dispus la termenul de judecată din data de 24.01.2014, introducerea în cauză și conceptarea în calitate de intimată a ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE C. .
La termenul de judecată din data de 16.05.2014, instanța a pus în discuția părților proba cu expertiză tehnică, specialitatea contabilitate, solicitată de către contestatorul P. M. și a dat citire listei cu experți comunicată de
către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul D., numindu-se ca
expert în cauză pe expertul B. F., fixându-se un onorariu provizoriu de 800 lei, în sarcina contestatorului, căruia i se vor comunica un exemplar de pe obiectivele depuse, expertiză tehnică dispusă în cauză, la care contestatorul formulează obiecțiuni .
La termenul din data de 26.09.2014, expertul desemnat B. F. a depus, prin serviciul registratură cerere de înlocuire la instanță, pe motiv că nu a avut timp pentru întocmirea raportului de expertiză .
La același termen de judecată, instanța a dispus înlocuirea expertul desemnat B. F., cu expertul B. F., fiind depus la dosar raportul de expertiză dispus în cauză, la care contestatorul formulează obiecțiuni .
Contestatorul P. M., prin apărător, la termenul din data de 12.12.2014 a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat de expertul B. F., obiecțiuni admise de către instanță, ca întemeiate, fiind depus la dosarul cauzei răspunsul la obiecțiunile formulate .
Prin s.c. nr. 3039/2015 Judecătoria C. a respins contestația la executare formulată de către contestatorul P. M., cu domiciliul în C., ., județul D., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C., cu sediul în C., .. 2, județul D. și chemata în garanție Casa de Asigurări de Sănătate D., cu sediul în C., . nr.8, județul D., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art.141 Cod.pr.fiscală executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul titlului executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărei rază teritorială își are sediul fiscal debitorul.
Conform art.172 Cod.pr.fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legi .
Potrivit aliniatului 3 al aceluiași articol, contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul cărora a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Art.142 alin.2, titlul de creanță devine executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege .
Astfel, instanța a apreciat că prin titlul executoriu nr._ din data de 27.02.2013 și somația nr.16/_ /_/ din data de 27.02.2013,emise de ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANA A FINANȚELOR
PUBLICE D., la data de 27.02.2013, s-a dispus darea în debit a contestatorului cu suma de 7.584,00 lei, reprezentând contribuții la asigurări sociale de sănătate datorate de către persoanele care realizează venituri din activități independente, titluri executorii emise în baza documentului nr._ din data de 28.02.2012, nr._ din data de 15.03.2012, nr contestație, care se depune în termen de 30 de zile de la comunicare, la organul fiscal competent .
Mai mult decât atât, instanța a apreciat că contestatorul P. M. nu a urmat nici procedura contestației prevăzută de art.205 alin.1 Cod procedură fiscală, în acest sens pronunțându-se și Decizia IV din data de 05.02.2007, emisă de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a declarat recurs în interesul legii .
În acest sens, s-a constatat posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare, numai în situația în care actul care constituie titlu de creanță nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ .
Totodată, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat de expertul B. F., contestatorul P. M. datorează obligații de plată la data de 31.12.2012 în sumă de 9.597 lei, din care 7.166 lei contribuții de asigurări pentru sănătate, 1074 lei, majorări și 1357 lei penalități aferente, concluzii menținute și în răspunsul la obiecțiunile depus de către același expert.
Instanța a respins contestația la executare formulată de către contestatorul P. M., împotriva actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr.._/16/_ /_ din data de 27.02.2013, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANA A FINANȚELOR PUBLICE D. ca neîntemeiată, nefiind încălcate dispozițiile prevăzute de art.141 și urm. din Codul de procedură fiscală.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul P. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Arată că se impunea ca instanța că constate că expertiza efectuată în cauză, prin concluziile prezentate, nu se prezintă ca o probă pertinentă și concludentă, că experții și-au asumat atribuțiuni de impunere, care în realitate erau ale titularului dreptului, respectiv ale CAS D..
Concluziile experților care rețin ca debit o sumă mult mai mare decât cea transmisă de CAS prin adresa din 10.03.2014, evidențiază faptul că ei nu s-au raportat la verificările CAS D., verificări care au stat la baza răspunsurile dat prin adresa de la fila 151 din dosar.
Contestatorul arată că se impune ca instanța să considere ca inutilă, neavenită, neconcludentă și nepertinentă în cauză, câtă vreme ea vine în contradicție cu celelalte probe efectuate în cauză și chiar cu susținerile intimatei și ale chematei în garanție.
Mai arată că titlul inițial emis pentru debitul restant pe perioada_12 nu este fundamentat decât pentru suma de 1421 lei, prevăzută în adresa din 10.02.2014, CAS D. a revenit și stabilit debitul restant și în aceste condiții CAS D. a retractat evidențele transmise inițial la Administrația Finanțelor Publice pe baza cărora s-a emis titlul executoriu nr._, titlu ce se impunea să fie anulat, măcar parțial și menținut doar pentru suma de 1421 lei.
Contestatorul arată că s-a conformat obligației de plată a contribuției la F.N.U.A.S.S., considerând această obligație ca fiind legală, nu absolvă pe titularul dreptului de impunere la plată CAS D. de obligația de a emite decizie în care să se prevadă debitul și termenul de eșalonare a plății, ceea ce însă nu s-a realizat în cauză.
Solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței, cu cheltuieli de judecată.
Intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Intimata arată că urmare a transmiterii dosarului de către CAS D., organele de executare silită din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice D., în conformitate cu prevederile din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu completările și modificările ulterioare, au declanșat procedura de executare silită împotriva contestatorului.
Astfel, in mod corect, conformitate cu art. 145 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu completările și modificările ulterioare, Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. a emisa somația de plata la care a fost atașata titlul executoriu din 27.02.2013.
Având în vedere faptul că nu a achitat debitul, deși sus-numitul avea cunoștință despre datorie, autoritatea fiscală, în conformitate cu prevederile din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu completările și modificările ulterioare, a declanșat procedura de executare silită.
În conformitate cu art. 145 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu completările și modificările ulterioare, Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. a emis somația la care a fost atașat Titlu executoriu din 27.02.2013.
Somația de plata a fost emisă în baza art. 145 din actul normativ mai sus indicat care statuează că: „Executare silită începe prin comunicarea somației", fiind întocmită în conformitate cu prevederile O.M.F.P. nr. 1107/2012 privind emiterea prin intermediul centrului de imprimare masivă a unor acte administrative și procedurale.
Titlu executoriu a fost emis în temeiul art. 141 alin. 1 și alin. 11 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că: „Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul ... .în titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. ... niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlul de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii.""
Apreciază ca in mod corect instanța de fond a respins contestația la executare având in vedere faptul ca nu s-a urmat procedura prevăzuta în condițiile art. 205 din Ognr.92/2003 republicata, cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art.207 prin contestație formulata la organul emitent, iar împotriva soluției data de acesta putându-se formula contestație la tribunal - Secția se contencios administrativ conform Legii nr.554/2004.
Mai mult decât atât, exista la dosarul cauzei, raportul de expertiza, obiecțiunile la acesta precum si răspunsul la obiecțiuni, din toate acestea reiese fără putința de tăgada faptul ca exista obligațiile de plata, in concluzie in mod legal s-a emis somația de plata si titlul executoriu din 27.02.2013.
In ceea ce privește acordare a cheltuielilor de judecata, in cazul in care acestea s-ar solicita, consideră ca o astfel cerere nu ar fi întemeiata, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.453 alin. 1 Cod procedura civila,
Astfel, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate prin proces, insa prin aceasta partea care a pierdut trebuie sa fie in culpa procesuala sau prin atitudinea sa fi determinat aceste cheltuieli.
Nu pot fi reținute in sarcina autorității fiscale aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale, iar actele a căror anulare se cere sunt temeinic si legal emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice D..
Mai mult decata atât, in situația admiterii contestației la executare,devine incident art.45 alin.1 lit.f din OUG nr. 80/2003 privind taxele judiciare de timbru.
Daca totuși se apreciază ca au fost efectuate pe parcursul judecații si sunt dovedite prevederile art.452 Cod procedura civila, fiind datorate de autoritatea fiscala, la stabilirea cheltuielilor de judecata reprezentând onorariu de avocat, solicită instanța de judecata sa facă aplicarea prevederilor art.451 alin.2 Cod procedura civila.
Examinând sentința apelată, conform art. 476 și urm. N.C.proc.civ., prin prisma dispozițiilor legale aplicabile și a motivelor de apel, tribunalul constată că apelul este fondat pentru considerentele ce succed:
Analizând considerentele sentinței apelate, tribunalul constată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra motivelor concrete de nelegalitate invocate de contestator în cererea de chemare în judecată și în precizările ulterioare., ci a apreciat că titlurile de creanță fiscale ce stau la baza emiterii titlurilor executorii contestate pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ deschisă de disp. Titlului IX din Codul de procedură fiscală, iar potrivit raportului de expertiza contabilă realizat în cauză, contestatorul datorează anumite sume la bugetul de stat reprezentând contribuția la asigurările de sănătate, penalități și majorări de întârziere, criticile apelantului sub aspectul nemotivării hotărârii fiind întemeiate.
Tribunalul constată că este greșită o asemenea modalitate de soluționare a cauzei, în condițiile în care instanța de fond nu a analizat aspectele legate de existența posibilității concrete a debitorului de a contesta titlurile de creanță pentru care este executat silit, existența acestor titluri și corectitudinea debitului executat silit în condițiile în care se invocă efectuarea unor plăți din acest debit.
Însă, în speță, contestatorul s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a formula contestație în fața instanței de contencios administrativ-fiscal împotriva titlurilor de creanță, ce au stat la baza emiterii titlului executoriu nr._/27.02.2013, respectiv declarațiile_/15.03.2012,_/23.05.2012 și_/09.11.2011 întrucât acestea nu i-au fost comunicate nefiind vorba de decizii de impunere, ca acte administrativ fiscale, fiind comunicat doar titlul de creanță reprezentat de decizia de impunere nr._/16.11.2012.
Tribunalul reține, din apărările formulate de intimata DGFP D., că aceasta a restituit intimatei CAS D. dosarul ce îl viza pe contestatorul pe motivul lipsei titlului de creanță, și al neconcordanței debitelor, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la fila 86.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, constând în declarații, decizii de impunere, adresa nr. 4083/10.03.2014 a CAS D., coroborate cu concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în fața instanței de fond, tribunalul constată că este întemeiată susținerea apelantului contestator cu privire la existența unor neregularități și neconcordanțe în modul de calcul al debitului executat silit, ceea ce duce la incertitudinea și nelichiditatea creanței executate silit. Pentru acest motiv, văzând disp. art. 662 N.C.proc.civ., tribunalul va anula titlul executoriu nr._/27.02.2013. Celelalte două titluri executorii contestate prin precizările depuse la datele de 28.05.2013, respectiv 28.11.2013 sunt emise pentru executarea unor decizii accesorii de plată prin care au fost calculate majorări de întârziere pentru debitele cuprinse în primul titlu executoriu, motiv pentru care se impune și anularea acestora, conform principiului resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis.
Față de cele arătate mai sus, în temeiul art. 480 N.C.proc.civ., tribunalul va admite apelul, va schimba sentința apelată în sensul că va admite contestația la executare, urmând ca, în temeiul art. 719, va admite contestația la executare precizată ca fiind întemeiată, urmând a dispune anularea titlurilor executorii contestate, precum și a somațiilor emise în executarea acestor titluri.
Ca urmare a admiterii cererii principale se impune a se analiza și cererea de chemare în garanție formulată de intimata AJFP D.. Cu privire la această cerere de chemare în garanție a CAS D., formulată de intimată se rețin următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.72 alin. (1) C.pr.civ., partea interesată poate să cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri.
Din cele mai sus expuse rezultă că interesul părții care formulează cererea de chemare în garanție a terțului privește garantarea sau despăgubirea sa în ipoteza în care va cădea în pretenții.
Observând actele dosarului reiese că apelanta a început executarea silită pentru o creanță reprezentată de obligațiile la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, stabilită de C.A.S în sarcina lui contestatorului, vizând perioada 2008-2012.
Potrivit Ordinului comun nr.806/06.06.2012, 934/06.06.2012 și 608/13.06.2012 al M. F. P., M. S. și M. M., F. P. S., pentru contribuțiile sociale prevăzute la al.1, procedurile de executare silită aflate în derulare la data de 1 iulie 2012 vor fi continuate de ANAF care se subrogă în drepturile și obligațiile caselor de asigurări sociale, actele îndeplinite anterior rămânând valabile.
Conform prevederilor alin. 10 al art. V "pentru litigiile având ca obiect contestațiile la executarea silită sau contestațiile împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, precum și în cazul litigiilor ce privesc procedurile de insolvență, aferente creanțelor prevăzute la alin. (4), A. N. A. F. se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale caselor de asigurări sociale și dobândește calitatea procesuală a acestora, începând cu data de 1 iulie 2012, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată";.
Aceste reglementări presupun că odată cu . protocolului, CAS nu mai are calitate procesuală în cauzele privind recuperarea creanțelor datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din Titlul IX^2 al Codului fiscal, ceea ce înseamnă că nu are calitate nici în cererea de chemare în garanție, nemaiexistând niciun raport între cele două instituții, așa încât instanța de apel urmează să respingă cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată.
În temeiul art. 453 N.C.proc.civ, reținând existența culpei procesuale în sarcina intimatei AJFP D., în calitatea sa de organ de executare ale cărei acte au fost desființate, tribunalul va obliga pe această parte la plata către contestator a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de expert, reținând cu privire la taxa judiciară de timbru că aceasta poate fi restituită la cerere în condițiile art. 45 alin.1 lit.f OUG 80/201.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul-contestator P. M., CNP_,cu domiciliul în mun. C.,., județul D., împotriva sentinței civile nr. 3039/06.03.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în mun. C., ..2, județul D., intimata-chemat în garanție C. DE A. DE SĂNĂTATE D., cu sediul în C., ., nr.8, județul D..
Schimbă sentința apelată în sensul că admite contestația la executare precizată.
Dispune anularea titlurilor executorii nr._/27.02.2013, nr._/26.04.2013 și nr._/30.07.2013 emise de AFP C. și a somațiilor emise în executarea acestor titluri.Respinge cererea de chemare în garanție formulată de AJFP D. - AFP C..
Obligă intimata AJFP D. la plata către contestator a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de expert).
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Noiembrie 2015
Președinte, G. C. F. | Judecător, A. B. | |
Grefier, E. D. C. |
Red.jud.G.C.F.
Tehnired.F.M./5 ex.
Jud.fond.C.C.
← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Pretenţii. Hotărâre din 02-12-2015, Tribunalul DOLJ → |
---|