Pretenţii. Decizia nr. 286/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 286/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 17/230/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 286/2015
Ședința publică de la 09 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. F. S.
Judecător S. L. M.
Judecător L. A.
Grefier E. B.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publică de la 30 martie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată care face parte integrantă din prezenta decizie, privind judecarea recursului declarat de recurenta reclamantă R. N. împotriva sentinței civile nr. 229 din 31.03.2014, pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. A., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică de la 30 martie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată care face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea amânându-se pentru termenul din 6 aprilie 2015, respectiv termenul din 9 aprilie 2015.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași sub nr._ /07.01.2013 reclamanta R. N. a chemat în judecată pe pârâta B. A., solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța să dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 90.000 lei daune materiale și daune morale, reprezentând prejudiciul suferit printr-un act de malpraxis medical, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în fapt, începând cu data de 05 ianuarie 2010 a urmat un tratament stomatologic la medicul stomatolog B. A. în cadrul Cabinetului Stomatologic dr. P. D., pentru efectuarea unor lucrări dentare la ambele maxilare ocazie cu care, i-a fost efectuată extirparea nervilor de la dinții 13, 14, 41, 42 și măseaua 36, pentru executarea puncțiilor dentare, fără a fi informată corect și complet și fără a-i preciza că metodele de prevenție, diagnostic și tratament, la care urma să fie supusă ar reprezenta vreun potențial risc și fără a i se solicita acordul pentru tratamentul aplicat.
A arătat reclamanta că dinții 13, 14, 41, pe care medicul i-a tratat, în vederea executării puncțiilor dentare, i-au fost ulterior extrași datorită infecțiilor generate de acele rupte și rămase pe canal, în timpul tratamentului.
A mai arătat reclamanta că întrucât durerile nu i-au cedat în timpul efectuării tratamentului, la recomandarea pârâtei, s-a prezentat la un alt medic stomatolog fiind programată în ziua de 13 septembrie însă s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta deoarece era programată la Spitalul Fundeni pentru o intervenție chirurgicală respectiv operație de varice la piciorul stâng. Cu ocazia efectuării anumitor investigații preoperatorii, s-a constatat că intervenția chirurgicală nu poate avea loc datorită unei puternice infecții a sângelui fiind diagnosticată cu "trombocitoză" și suspectată de leucemie astfel încât viața sa a fost pusă în pericol.
A susținut reclamanta că ulterior tratamentului aplicat necorespunzător, i s-au declanșat mai multe afecțiuni pe care nu le avea anterior, fiind supusă la numeroase investigații prin internare în Spitalul Fundeni, Spitalul P., Spitalul Clinic de urgență nr. 1 C. – Clinica Endocrinologie, Spitalul Filantropia C. – Secția Hematologie și Spitalul Clinic de Chirurgie OMF București.
A arătat reclamanta că erorile produse de pârâtă, cu prilejul efectuării lucrării stomatologice, prin ruperea acelor în canalele dinților 13,14, 41, 42 și măseaua 36 au fost cele care i-au provocat infecția sângelui și degradarea stării de sănătate, iar în prezent nu se poate efectua operația de varice la piciorul stâng deoarece ar risca amputarea piciorului.
A susținut că, de asemenea, efectuarea unei noi lucrări stomatologice în urma extracției dinților mai sus menționați, necesită costuri mult mai mari pe care ea nu le posedă, și pârâta a refuzat să îi restituie sumele încasate pentru efectuarea defectuoasă a lucrărilor dentare.
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998, 999 Cod civil, art. 643 din Legea nr. 95/2006.
În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri, respectiv documente emise de instituțiile medicale și proba cu expertiza medico-legală pentru a se putea corela toate investigațiile, tratamentele și intervențiile chirurgicale la care a fost supusă și a se constata cauzele acestora.
Pârâta B. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat:
1) anularea cererii de chemare în judecată față de împrejurarea că nu a fost satisfăcută cerința achitării taxei judiciare de timbru;
2) respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
In motivarea întâmpinării, în fapt, a arătat pârâta că reclamanta a solicitat obligarea sa la plata sumei de 90.000 lei și reprezintă atât daune materiale cât și daune morale, fără a se preciza care anume este valoarea exactă acestora.
In raport de această sumă, reclamanta avea obligația de a achita taxă judiciară de timbru în raport de prevederile art. 2 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru astfel încât, a solicitat parata ca în situația în care reclamanta nu va face dovada timbrării corespunzătoare a acțiunii până la primul termen de judecată, să se dispună anularea cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 200 alin. 3 din legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
A arătat pârâta că în ipoteza în care se va trece peste punctul 1 de mai sus, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Acțiunea introductivă a reclamantei este întemeiată în drept pe dispozițiile legale privind răspunderea civilă delictuală, respectiv art. 998 – 999 Cod civil, care prevăd patru condiții general admise de teoria și practica juridică ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru angajarea acestui tip de răspundere: a) existența faptei ilicite; b) existența prejudiciului; existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul vătămător (prejudiciul); d) existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul.
Potrivit principiului general, sarcina probei referitoare la existența elementelor răspunderii civile delictuale revine victimei prejudiciului, deoarece ea este aceea care reclamă ceva în fața justiției potrivit dispozițiilor art. 1169 din Codul civil.
In consecință, în cauza pendinte, o eventuală conduită ilicită din partea pârâtei ar fi trebuit indicată în mod concret de către reclamantă cu menționarea exactă a faptei prejudiciatoare, momentului și circumstanțelor în care s-ar fi produs, respectiv cu indicarea motivelor din care rezultă caracterul ilicit al conduitei subsemnatei.
Conform fișei medicale întocmită la cabinetul medical rezultă clar faptul că a acționat cu toată buna credință pentru rezolvarea problemelor de sănătate ale reclamantei, a dat dovadă de totală grijă și foarte multă atenție iar metodele terapeutice au fost cele corecte.
Pârâta a prezentat un istoric al modului în care au evoluat manoperele de diagnostic și tratament în cazul reclamantei, conform fișei medicale a acesteia.
A arătat că evoluția tratamentului pacientei reclamante a fost una normală până la momentul la care domnia sa a apreciat că este necesar consultul unui specialist în chirurgie dar pe care pacienta a ales să nu îl urmeze.
A susținut că în medicină nu există, nici faptic, nici legalmente, posibilitatea de a garanta cu privire la rezultatul actului medical, obligația medicului fiind - chestiune unanim recunoscută – o obligație de diligență și constă în a depune toată stăruința pentru a obține un anumit rezultat, fără însă ca realizarea lui efectivă să constituie obiectul obligației. Aceasta se consideră executată chiar dacă nu s-a obținut rezultatul urmărit, dacă medicul a depus toată stăruința, toate eforturile în acest sens.
A arătat pârâta că conform art. 18 din Codul deontologic al medicului dentist :" garantarea directă sau indirectă a unui act medical este interzisă".
A apreciat pârâta că față de pacienta reclamantă a întreprins tot ce era necesar conform literaturii de specialitate, în concordanță cu ghidurile și protocoalele aplicabile, în conformitate cu experiența sa clinică și personalizat în conformitate cu particularitățile cazului pacientei, iar problemele de sănătate invocate prin acțiunea introductivă au cauze complet străine de interacțiunea sa cu reclamanta.
A susținut pârâta că în acțiunea introductivă reclamanta nu face nici măcar o referire, nicidecum să prezinte vreo dovadă, cu privire la legătura de cauzalitate dintre eventuala conduită ilicită a sa și problemele de sănătate ale reclamantei, respectiv prejudiciul a cărui valoare, în ceea ce o privește, este pur și simplu enunțat ca reprezentând 90.000 lei.
Pentru recuperarea acestui prejudiciu, reclamanta formulează o cerere în despăgubire, dar nu indică modul de stabilire a sumei solicitate, nu menționează nici ce sumă solicită cu titlul de daune materiale și cu ce dovezi susține existența acestui pretins prejudiciu material și nici ce sumă solicită cu titlul de daune morale și ce reprezintă aceste daune morale, astfel că se impune precizarea acțiunii introductive a reclamantei în fața instanței de judecată, cu indicarea clară a tuturor aspectelor invocate în întâmpinare, motiv pentru care își rezervă dreptul de a-și completa apărările și probatoriul în funcție de aceste noi precizări.
In drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, art. 642 din Legea nr. 95/2006 Titlul XV și art. 1169 din codul civil.
In probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu interogatoriu.
La data de 18 martie 2013 reclamanta a înaintat la dosar un nou set de înscrisuri, în fotocopie, constând în: bilete de ieșire din spital, programare la Spitalul Clinic de Chirurgie O.-Maxilo-Facială București, foi de observație, chitanțe, facturi interne.
Pârâta depus la dosar fișa de tratament stomatologic nr. 6740(filele 105 – 106) și note de ședință cu privire la administrarea probatoriului, solicitând încuviințarea probei cu înscrisuri, în cadrul căreia să se dispună efectuarea unei adrese către cabinetul medicului de familie la care este înscrisă reclamanta în vederea transmiterii fișei medicale a acesteia începând din ianuarie 2007 – august 2010 pentru a se constata dacă existau anterior efectuării acestui tratament stomatologic afecțiunile menționate în cererea de chemare în judecată.
A arătat pârâta că acțiunea reclamantei este întemeiată în drept pe dispozițiile legale privind răspunderea civilă delictuală, iar cap. VI din Legea nr. 95/2006 prevede că procedura de stabilire a cazurilor de răspundere civilă profesională pentru medici, farmaciști și alte persoane din domeniul asistenței medicale a fost înființată în baza art. 668 alin. 1 la nivelul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, numită în continuare Comisia, motiv pentru care solicită în baza Ordinului 1344/2006, actualizat să se efectueze adresă către Derectia de Sănătate Publică D., pe lângă care funcționează Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis a județului D., în vederea desemnării în conformitate cu dispozițiile art. 10 din ord. 1343/2006, a unui expert în specialitatea medicină dentară care să efectueze un raport de expertiză în cauză cu obiectivele indicate în Notele de ședință depuse la dosar (filele 107-109).
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri, în cadrul căreia a dispus efectuarea unei adrese către cabinetul medicului de familie al reclamantei pentru a transmite fișa medicală a reclamantei întocmită în perioada ianuarie 2007 - august 2010, precum și proba cu expertiza medico-legală având următoarele obiective:
1) stabilirea dacă diagnosticul pus de către pârâtă reclamantei în momentul în care aceasta a fost tratată a fost corect;
2) stabilirea dacă tratamentul stomatologic a fost corect și complet aplicat reclamantei;
3)stabilirea dacă pacienta a fost informată și despre efectele adverse ale tratamentului
4) stabilirea dacă există legătură de cauzalitate între modalitatea stabilirii diagnosticului, aplicarea tratamentului și afecțiunile medicale pe care reclamanta le-a suferit ulterior acordării tratamentului stomatologic.
5) stabilirea dacă în activitatea de prevenție, diagnostic și tratament exercitată de medicul B. A. (pârâtă în cauză) în perioada 28.01.2010 – 23.08.2010 (când reclamanta a fost pacienta sa, conform fișei medicale depusă la dosar ) a existat o faptă care să cauzeze prejudiciul invocat de reclamantă prin acțiunea introductivă – "infecția sângelui " și " trombocitoză";
6) stabilirea dacă între manoperele de prevenție, diagnostic și tratament exercitate de medicul B. A. în perioada 28.01._10 ( fapta stabilită conform obiectivului nr. 1) și prejudiciul invocat de reclamantă prin acțiunea introductivă ( care constă în "infecția sângelui" și " trombocitoză") există acea legătură directă de cauzalitate care să determine producerea cu certitudine a prejudiciului pretins.
In temeiul dispozițiilor art. 18 alin. 1 din OG nr. 2/2000 instanța a admis cererea formulată de către pârâtă în sensul încuviințării unui expert asistent.
Referatul medical întocmit de ..R.L. Dr. D. C. P. a fost înaintat la dosar la data de 26.06.2013 (filele 134 – 145 ) iar raportul de expertiză medico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală C. a fost înaintat la data de 21.02.2014 ( filele 197 – 204 dosar).
Reclamanta a formulat obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză arătând că nu s-a răspuns la toate obiectivele expertizei medico – legale, respectiv cele prin care fusesera decelate corpuri straine in dintii tratati de medicul stomatolog in perioada 28.01._10 si in special referatul medical cu privire la starea de sanatate a cavitatii bucale a pacientei întocmit de medicul dentist A. P.. Or, tocmai in vederea efectuării acestui raport medicul legist i-a facut trimitere catre stomatologie pentru a se intocmi un referat in care se vorbeste despre prezenta corpului strain intraradicular (ac de canal), care se indeparteaza, referat medical pe care îl depune la dosar.
A arătat reclamanta ca in ultimul paragraf al raportului de expertiza medico-legala înainte de concluzii se face referire la faptul că, deoarece există mai multe posibilități de transmitere a virusului hepatic B, nu le-au fost puse la dispozitie analize de laborator efectuate anterior începerii tratamentului stomatologic pentru a stabili cu certitudine momentul contaminant, insa expertii nu au solicitat astfel de documente medicale, motiv pentru care solicită acordarea unui nou termen de judecata pentru depunerea unor astfel de analize medicale.
A mai arătat reclamanta ca expertiza nu a combătut concluziile din referatul medical eliberat de Spitalul Clinic Municipal "Filantropia" C. - Clinica de Hematologie, in sensul ca " starea pacientei are legătura cu tratamentul stomatologic" și fata de cele de mai sus a solicitat efectuarea unei noi expertize medico-legale în cadrul Institutul Medico-Legal "M. Minovici" Bucuresti pentru că exista intervenții din cauza paratei și apreciază ca nu s-a dat dovada de imparțialitate în efectuarea expertizei care, în afara obiectivelor inițiale să mai răspundă și următoarelor:
Dacă între activitatea de prevenție, diagnostic și tratament efectuată de medicul stomatolog în perioada 28.01._10 și " Chistul mandibular 41, 42 " decelat de Clinica de Chirurgie O.-Maxilo-Faciala in perioada 31.05.-02.06.2011, ce au necesitat " chistectomie si extractii dentare 41, 42 exista legatura;
Dacă practicarea extracției cu alveolotomie 36 și extracții dentare 13, 14, în perioada 21.12.2011 în cadrul Clinicii de Chirurgie O.-Maxilo-facială, are legătură cu diagnosticul și tratamentul efectuat de medicul stomatolog în perioada 28.01._10.
Instanța a respins cererea formulată de reclamantă privind refacerea raportului de expertiza medico-legala apreciind că nu exista motive întemeiate la acest moment.
Referitor la aprecierea reclamantei in sensul ca ar fi fost vorba de imparțialitate la întocmirea de către I.M.L. C. a raportului de expertiza medico-legala, instanța a apreciat ca nu exista elemente care să conducă la ideea unei nulități a raportului de expertiza medico-legala., singurul aspect care nu este lămuritor fiind existenta acelor analize medicale, astfel încât pune în vedere reclamantei ca, in termen de 5 zile, sa depună acele analize de laborator, urmand ca, în funcție de data la care au fost efectuate să se aprecieze asupra completării raportului de expertiza medico-legală.
Prin sentința civilă nr. 229 din 31.03.2014, pronunțată de Judecătoria Filiași a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea având ca obiect " pretenții" formulată de reclamanta R. N., împotriva pârâtei B. A..
In baza art. 19 din OUG nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia.
In baza art. 274 C.proc.civ., a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei reprezentând contravaloare.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Așa cum rezultă din susținerile reclamantei coroborate cu actele medicale depuse la dosarul cauzei, reclamanta s-a prezentat pentru examene și tratament de specialitate la cabinetul medical al pârâtei, dr. B. A. care la data de 28.01.2010 a constatat: la nivelul dintelui 33 pulpită acută și s-a realizat pansament oclusiv.
În intervalul, 28.01._10, reclamanta a beneficiat de tratament ce a constat în diferite operațiuni medicale și anume: anestezie, devitalizare, obturare canal Endomethazonă + obturare coronară.
Ulterior, în perioada, 14.01._11, reclamanta a fost internată în cadrul secției Chirurgie generală din cadrul Spitalului Clinic de Boli digestive și transplant Hepatic, fiind consemnat în biletul de ieșire următorul diagnostic: Hemangiomhepatic la nivelul segmentului IV b. hipotiroidie subclinică. Insuficiență venoasă cronică membre inferioare. Infecție VHB în antecedente .Trombocitoză.
Raportat la acest diagnostic, respectiv trombocitoză, reclamanta și-a întemeiat acțiunea în pretenții, ce a fost grevată pe faptul ilicit al pârâtei care nu ar fi aplicat tratamentul corespunzător afecțiunilor constatate la nivelul dinților 13,14,41,42 .
Potrivit susținerilor reclamantei, efectuarea lucrărilor de extirpare a nervilor, urmată de fixarea lucrării realizate necorespunzător au determinat și producerea unei infecții a sângelui, afecțiune descoperită cu ocazia prezentării la o anumită unitate medicală în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale.( varice ) .
Întrucât între momentul producerii faptului cauzator de prejudicii( anul 2010 ) și data sesizării instanței -07.01.2013,au interveni modificări legislative în ceea ce privește dreptul material, se impun câteva precizări, raportat la temeiul de drept ce va fi avut în vedere la soluționarea cauzei.
S-au în vedere sub acest aspect, dispozițiile art . 6 al. 2 din Legea 2887/2009 potrivit cărora " actele și faptele juridice încheiate, ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii, sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor".
În consecință, pretențiile reclamantei au fost analizate prin raportate la reglementările Codului civil din 1864 ,dar și în legislația specială, respectiv Legea nr 95/2006.
Prin urmare, normele de deontologie medicala sunt cuprinse in Codul de deontologie medicala din anul 2005, care in art. 3 consacra sănătatea omului ca fiind țelul suprem al actului medical, obligația medicului constând în a apăra sănătatea fizică și mentală a omului, în a ușura suferințele, în a respecta viața și demnitatea persoanei umane, fără discriminări în funcție de vârstă, sex, rasă, etnie, religie, naționalitate, condiție socială, ideologie politică sau din orice alt motiv, în timp de pace, precum și în timp de război. Codul de deontologie medicală din anul 2005 respecta, în forma actuală, normele internaționale în materie de deontologie medicală cuprinse în Declarația de la Geneva emisă în 1948 după Codul de la Nurnberg (1947) si amendata de către Asociația Mondială Medicala și în Codul Internațional al Eticii Medicale.
Încălcare unei norme deontologice, fără a produce vreun prejudiciu pacientului, poate atrage răspunderea disciplinara a medicului, însă în situația în care conduita culpabilă a medicului are drept rezultat producerea unei pagube pe seama pacientului, intervine răspunderea civilă delictuală pentru malpraxis.
Pentru angajarea răspunderii juridice trebuie sa existe cumulativ o conduita ilicita, un prejudiciu, legătura de cauzalitate intre conduita culpabila si rezultatul vătămător, vinovăție din partea personalului medical si sa nu existe împrejurări sau cauze care înlătura răspunderea juridica.
In doctrină se face distincția între culpa comisivă: manifestată în cadrul unei acțiuni inadecvate prin imprudenta, nepricepere sau stângăcie, culpa omisiva manifestata in cadrul unei inacțiuni prin neexecutarea unei acțiuni necesare, culpa “in eligendo” constând în alegerea gresita a unor proceduri medicale ori in delegarea unei persoane necompetente si culpa “in vigilando” constând în nesolicitarea unui ajutor, prin neinformare etc.
Pentru o mai buna stabilire a formei de vinovăției este foarte important a se face distincția între fapta comisă prin eroare și fapta comisa din greșeală. Eroarea este determinata de situatei ca evoluția complicată a unei boli ori simptomatologia atipică, situații în care orice medic ar fi procedat în aceeași manieră. Greșeala presupune nerespectarea unor norme de comportament profesional pe care un medic cu aceeași capacitate profesională, în aceleași condiții, le-ar fi respectat. Spre deosebire de greșeală, eroarea apare în ciuda bunei-credințe și a conștiinciozității medicului.
Potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ și neglijența, imprudenta sau cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic sau tratament.
Legea sus citată reglementează in art. 643 limitarea răspunderii civile, în sensul că toate persoanele implicate în actul medical defectuos vor răspunde proporțional cu gradul de vinovăție al fiecăreia, iar alineatul 2 al acestui text de lege consacra cauzele care înlătură răspunderea civilă pentru malpraxis, respectiv faptul că personalul medical nu este răspunzător pentru prejudiciile produse in exercitarea profesiunii în situația în care acestea se datorează condițiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament, infecțiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicațiilor si riscurilor in general acceptate ale metodelor de investigație si tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare si in cazul in care acționează cu buna-credință în situații de urgență, cu respectarea competentei acordate.
Pentru stabilirea cazurilor de răspundere civilă a personalului medical în baza art. 668 din Legea nr. 95/2006, la nivelul fiecărei autorități publice județene sau a municipiului București se constituie o comisie de monitorizare ce este competenta pentru cazurile de malpraxis, ce trebuie sesizata de către o persoana păgubită printr-un act medical, ori de către moștenitorii săi, in caz de deces. Din lista județeană a experților prin tragere la sorti se desemnează un expert sau un grup de experți, în caz de o mai mare complexitate, pentru a efectua un raport asupra cazului. Aceștia au obligația să înainteze un raport comisiei, aceasta urmand sa adopte o decizie asupra cazului, prin care aceasta comisie stabilește dacă este sau nu un caz de malpraxis in cauza si comunica aceasta decizie in termen de 5 zile calendaristice tuturor persoanelor implicate. Persoanele nemulțumite de decizia data de comisie pot face contestație in termen de 15 zile de la dat comunicării deciziei.
Potrivit art. 673 din Legea nr. 95/2006 persoanele ce au fost prejudiciate printr-un act de malpraxis medical se pot adresa instanțelor civile de judecată, după parcurgerea procedurii stabilirii cazului de malpraxis.
Art. 673 din Legea 95/2006 a fost atacat la Curtea Constituțională de un grup de 37 de senatori ca fiind neconstituțional, susținându-se ca acest text de lege contravine prevederilor art. 126 alin. 6 din Constituite, ce se refera la controlul judecătoresc al actelor administrative. Curtea Constituțională, prin decizia nr.298/2006 a respins excepția de neconstituționalitate a Legii prin reforma în domeniul Sănătății, motivând ca acest text de lege nu reglementează competența instantelor de drept comun si nici competenta instantelor de contencios administrativ, ci prevede dreptul de a contesta orice decizie a comisiei la instanțele de judecată. De asemenea, alin.2 din art. 673 din lege constituie o garanție legală a liberului acces la justiție, potrivit dreptului comun. S-a mai constat ca prin lege nu s-a reglementat o jurisdicție special administrativa, ci doar s-a înființat o comisie de monitorizare și competența profesionala pentru cazurile de malpraxis, care nu desfășoară o activitate jurisdicțională, ci doar una de control și expertiza profesională.
Prin urmare putem trage concluzia ca procedura de stabilire a cazurilor de malpraxis nu împiedica liberul acces la justiție, iar pacienții nemulțumiți de modul de exercitare ar actului medical pot sesiza, pe lângă Colegiul Medicilor sau Comisia de malpraxis, și instanțele civile.
Instanța nu neagă faptul că reclamanta prezintă o infecție a sângelui – hepatita B ,respectiv - trombocitoză și că probabil pentru ameliorarea stării sale de sănătate va trebui să suporte și alte tratamente, eventual intervenții chirurgicale costisitoare,însă din actele medicale nu se poate deduce că pârâta a săvârșit o faptă ilicită și mai ales că prejudiciul produs asupra reclamantei este în legătură directă cu tratamentul aplicat de către pârâtă acesteia,.
Mai mult, în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile în materia răspunderii medicului pentru actul medical pe care îl efectuează, respectiv art. 643 din legea nr. 95/2006, persoanele implicate în actul medical vor răspunde proporțional cu gradul de vinovăție ai acestora.
Reclamanta putea să sesizeze direct Comisia de Malpraxis, în conformitate cu prevederile art. 668 din legea nr. 95/2006, instituție care avea autoritatea și competenta necesara pentru a decide daca intervenția efectuata de pârâtă a fost sau nu un caz de malpraxis, însă a ales să sesizeze instanța de judecată pentru a-și soluționa situația, dar în acest caz obligația sa era de a dovedi cele susținute în acțiune pentru ca instanța să-și poată forma convingerea că susținerile sale sunt corecte.
Reținând că afecțiunile reclamantei - trombocitoză și infecția sângelui – reprezintă elementele prejudiciului medical suferit de către reclamantă, se impun câteva precizări si anume:
Trombocitoză reprezintă o afecțiune caracterizata printr-o creștere a numărului de plachete sangvine, legată de o cauză patologică determinată. O trombocitoză este o anomalie frecventă, care se observă, în principal, în caz de inflamație (infecție, reumatism inflamator, cancer cu inflamație), hemoragie acuta, carenta in fier. Ea poate fi observata și după ablația splinei.
Hepatita B reprezintă infecția ficatului cu virusul hepatitic B (VHB). Virusul hepatitic B este unul dintre cele 5 tipuri de virusuri identificate pana in prezent responsabile de hepatitele virale, celelalte fiind A, C, D si E fiecare tip având caracteristicile sale in ceea ce priveste transmiterea, severitatea, abordarea terapeutica. Infecția cu virusul B poate fi acuta – cu durata mai mica de 6 luni sau cronica – peste 6 luni. In cazul formei acute, la cele mai multe persoane (95%), sistemul imun este, de regula, capabil sa elimine virusul din organism, cu vindecare completa in interval de câteva luni.
Virusul hepatitic B se transmite prin contactul cu sângele sau alte fluide ale corpului unei persoane infectate (sperma, secreții vaginale, lapte, saliva, truse de manichiură, transfuzii, vaccinare, instrumentar nesterilizat, intervenții chirurgicale stomatologice etc.).
Exista mai mulți markeri virali în aprecierea evoluției sau nu a infecției cu virus B.
În principiu, depistarea existentei unui antigen, înseamnă ca virusul este în corp, iar depistarea prezentei unui anticorp, înseamnă ca virusul a fost în organism și organismul a răspuns imunologic împotriva virusului prin producerea de anticorpi; in general, producția de anticorpi a organismului duce la distrugerea virusului da către aceștia, dar uneori, virusul localizat in ficat nu poate fi distrus de anticorpi, de aceea, la analize se pot depista si anticorpi, dar si virusul, care încă mai este prezent in organism.
Iată prin raportate la aceste precizări de ordin medical, că cel mai probabil prejudiciul clamat de către reclamantă ar putea consta în contactarea virusului hepatic B, dat fiind că trombocitoza nu este o afecțiune ce ar putea avea drept cauză declanșatoare, tratamentul stomatologic.
Dar, pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâtei, o atare instituție cere și întrunirea condiției a existenței unui raport de cauzalitate între tratamentul aplicat și prejudiciul suferit.
Pentru a stabili o atare legătură instanța a dispus efectuarea unei expertize medico-legale care urmare a examinării pacientei dar și a actelor medicale prezentate a concluzionat:
"În legătură cu activitatea de prevenție, diagnostic, și tratament efectuată de medicul stomatolog în perioada 28.01._10 ,nu a fost cauzat prejudiciul invocat iar între tratament și prejudiciul invocat nu există o legătură directă de cauzalitate " .
Iată, deci că persoane cu calificare în domeniul au concluzionat cu privire la această cerință.
Este adevărat că instanța nu este ținută de concluziile expertizei medico legale efectuate în cauză, însă o atare probă ar putea fi eliminată doar în condițiile în care reclamanta ar fi făcut dovada contrară, respectiv ar fi demonstrat că în momentul începerii tratamentului stomatologic, nu prezenta infecția sângelui cu hepatita B.
Or, după cum s-a punctat și mai sus, existența unui atare virus era posibil de depistat prin intermediul markerilor virali. – analiză care nu a fost efectuată de către reclamantă, deși la antepenultimul termen de judecată s-a angajat că va depune acte medicale care să-i ateste starea clinică anterioară începerii tratamentului stomatologic.
Având în vedere cele mai sus reținute, și constatând imposibilitatea stabilirii unei legături de cauzalitate între tratamentul stomatologic aplicat reclamantei și infecția dobândită instanța a respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta R. N., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului este expusă situația de fapt dedusă judecății, fiind reiterate aspectele de fapt menționate în cuprinsul cererii introductive și se arată că instanța și-a motivat hotărârea doar pe concluzia expertizei medico-legale efectuată în cauză, că din actele medicale depuse la dosar rezultau erorile de tratament ce au fost făcute de medicul stomatolog B. A. și că s-a respins în mod neîntemeiat cererea de efectuare a unei noi expertize medico-legale în cadrul INML București; cererea respectivă a fost motivată, în sensul că nu s-a răspuns la toate obiectivele stabilite; deși se consideră că activitatea de prevenție, diagnostic și tratament efectuată de pârâtă în perioada 28.01._10 nu a cauzat prejudiciul invocat (infecția sângelui și trombocitoză), nu se arată care au fost cauzele acestor afecțiuni; expertiza se raportează la un prejudiciu invocat deși afecțiunile de trombocitoză, boală mieloproliferativă cronică, hepatită cronică virală tip B, parodontită apicală cronică, chist mandibular PP 41, 42 și leziuni dento-parodontale multiple irecuperabile sunt reale, acestea fiind menționate în actele emise de diferite instituții medicale și depuse la dosarul cauzei; expertiza nu a putut stabili cu certitudine momentul contaminării cu virusul hepatic B, motivând că nu au fost puse la dispoziție analize de laborator efectuate anterior începerii tratamentului stomatologic; lipsa unor dovezi din care să rezulte că pacienta ar fi prezentat acest virus anterior începerii tratamentului stomatologic, coroborat cu faptul că pe timpul acestui tratament s-ar fi putut folosi instrumentar nesterilizat sau insuficient sterilizat, precum și intervențiile stomatologice efectuate ar fi trebuit să conducă experții la o concluzie, cel puțin de probabilitate, că acest virus hepatic B a fost contractat în timpul tratamentului stomatologic; expertiza nu a combătut concluziile din referatul medical eliberat de Spitalul Cinic Municipal Filantropia, în sensul că starea pacientei are legătură cu tratamentul stomatologic; nu s-a avut în vedere actul medical din care rezultă că pe canalele dinților 13, 14, 41, 42 și 36 s-au constatat ace rupte, care au fost îndepărtate prin intervenție chirurgicală.
Intimata-pârâtă B. A. a formulat întâmpinare, arătând că nu s-a dovedit conduita ilicită, întrucât i-a aplicat reclamantei manoperele de diagnostic și tratament prevăzute de normele profesionale medico-dentare recunoscute de forurile de specialitate, că nu există nici prejudiciul care ar consta în faptul că tratamentele efectuate de pârâtă au determinat o infecție a sângelui și trombocitoză, fapt ce rezultă fără putință de tăgadă din concluziile expertizei medico-legale. În mod corect instanța de fond a avut în vedere expertiza efectuată, singurele probe depuse la dosar de reclamantă fiind documentele medicale pe care instanța nu ar fi putut să le analizeze științific, motiv pentru care s-a și dispus efectuarea unui raport de specialitate; reclamanta prin avocat nu a solicitat alte probe în susținerea acțiunii introductive decât înscrisuri medicale și expertiză medico-legală la IML C., așa cum se precizează expres în încheierea de ședință din 29.04.2013; pentru ca instanța să poată înlătura concluziile raportului de expertiză medico-legală era necesar ca reclamanta să facă dovada faptului că aceste concluzii nu sunt reale, ceea ce nu s-a întâmplat; pentru ca instanța să aibă vreo cerere de efectuare a unei noi expertize medico-legale era necesar ca reclamanta să facă dovada unor cauze reale de nulitate a raportului de expertiză; reclamanta a solicitat efectuarea unui alt raport la IML București motivat la IML C. ar fi existat presiuni din partea pârâtei și astfel nu s-a dat dovadă de imparțialitate; actele medicale depuse la dosar de reclamantă au fost analizate în cuprinsul expertizei, expertiza a avut în vedere toate obiectivele; medicul legist nu avea obligația de a stabili cauzele tuturor bolilor reclamantei, ci doar obligația de a stabili dacă tratamentul stomatologic efectuat de pârâtă a cauzat prejudiciul invocat de reclamantă.
Recursul este nefondat.
Analizând sentința atacată cu recurs prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, Tribunalul constată că aceasta este temeinică și legală, soluția de respingere a acțiunii fiind bazată pe o analiză riguroasă a probelor administrate și pe o interpretare corectă a normelor de drept din materia răspunderii civile delictuale și a răspunderii civile a medicului pentru actul medical.
De asemenea, soluționarea prezentei cauze s-a făcut cu respectarea principiului disponibilității, care este de esența procesului civil, instanța pronunțându-se în limitele învestirii sale, determinate nu numai de pretenția formulată, de obiectul cererii de chemare în judecată, ci și de situația de fapt calificată juridic, așa cum a fost ea expusă de reclamantă în actul de procedură scris care a declanșat prezentul proces civil.
Astfel, reclamanta a susținut, în esență, că lucrările stomatologice efectuate de pârâtă i-au provocat o infecție a sângelui și degradarea stării de sănătate, fiindu-i declanșate mai multe afecțiuni pe care nu le-a avut anterior efectuării lucrărilor dentare respective.
Prima instanță a reținut în mod just că, față de calea procedurală aleasă și de mijlocul legal utilizat, reclamantei i-a revenit sarcina probei în dovedirea elementelor răspunderii civile delictuale, precum și a încadrării situației de fapt în dispozițiile art.643 din Legea nr.95/2006.
Elementul esențial al probațiunii judiciare a fost reprezentat de dovada faptului că reclamanta nu a avut afecțiunile medicale menționate în considerentele sentinței, trombocitoză și hepatită B, înainte de începerea lucrărilor stomatologice pe care le-a efectuat pârâta. Această probă putea fi făcută numai cu înscrisuri, respectiv cu analize medicale anterioare perioadei de timp în care s-a efectuat tratamentul stomatologic.
La termenul din 10.03.2014 instanța de fond a luat o măsură procedurală corectă pentru justa soluționare a cauzei, dispunând completarea probatoriului cu o probă cu înscrisuri care era utilă și concludentă, respectiv analize medicale de laborator efectuate de reclamantă înainte de începerea tratamentului stomatologic, în condițiile în care în raportul de expertiză medico-legală se arată că există mai multe posibilități de transmitere a virusului hepatic.
Cum reclamanta nu și-a îndeplini obligația procedurală de a depune înscrisurile medicale respective, instanța de fond nu avea nici un temei pentru a înlătura concluziile raportului de expertiză medicală, potrivit cărora nu există o legătură de cauzalitate între activitatea de prevenție, diagnostic și tratament efectuată de medicul stomatolog în perioada 28.01.2010 – 23.08.2010 și afecțiunile medicale invocate de reclamantă, reprezentate de infecția sângelui și trombocitoză.
În lipsa unor elemente care să reflecte într-o manieră concludentă, neechivocă, starea de sănătate anterioară a reclamantei, în speță nu se impunea refacerea raportului de expertiză amintit și nici efectuarea unei noi expertize medico-legale.
Din punct de vedere procedural, reclamanta avea posibilitatea administrării probei cu înscrisurile menționate și în faza recursului, în condițiile art.305 C.proc.civ., însă nu s-a prevalat de această posibilitate legală; criticile formulate în cadrul recursului sunt subsumate, în esență, tezei potrivit căreia prima instanță ar fi făcut o analiză greșită a înscrisurilor administrate și s-ar fi bazat în mod greșit pe raportul de expertiză medico-legală, care ar fi neconcludent și care ar fi trebuit refăcut. Această teză nu poate fi validată de instanța de recurs, întrucât, așa cum s-a arătat mai înainte, în speță era esențial a se proba, cu analize de laborator, starea de sănătate a reclamantei înainte de efectuarea lucrărilor dentare.
Înscrisurile depuse în faza recursului nu sunt concludente, deoarece biletul de ieșire din spital din 6.10.2008 atestă doar internarea pacientei într-o secție de chirurgie vasculară cu diagnosticul de boală varicoasă operată pe stânga, în condițiile în care existența virusului hepatic în organism poate fi depistată doar cu ajutorul markerilor virali, așa cum s-a reținut la fond; adresele pentru programare în vederea efectuării de investigații la o clinică din Italia în cursul anului 2014 sunt neconcludente pentru problematica de fapt și de drept dedusă judecății, ele neavând cum să lămurească legătura de cauzalitate ce face obiectul dezbaterii judiciare.
Recurenta a mai arătat că în cadrul referatului întocmit de Spitalul Clinic Municipal "Filantropia" – Clinica de Hematologie se opinează că agravarea stării pacientei are legătură cu tratamentul stomatologic; acest referat este menționat în cuprinsul raportului de expertiză medico-legală, fiind întocmit în vederea realizării acestei expertize, așa încât nu poate avea o valoare probantă distinctă de concluziile raportului respectiv; de altfel, referatul menționează o opinie succintă, neînsoțită de argumente de ordin medical, care să demonstreze legătura de cauzalitate ce face obiectul analizei în cauza de față.
Înscrisul medical din care rezultă că recurenta a avut ace rupte pe canalele unor dinți nu dovedește, nici el, prejudiciul invocat, constând în degradarea stării de sănătate prin apariția tombocitozei și a hepatitei B; aspectul de fapt relevat de acest înscris nu poate conduce la concluzia neechivocă a deteriorării stării de sănătate în maniera în care ea a fost invocată, cauza juridică a cererii de chemare în judecată fiind reprezentată de această degradare a stării de sănătate, acesta fiind prejudiciul care s-a invocat, și nu de practicarea unor intervenții medicale necorespunzătoare, neconforme cu standardele și protocoalele din domeniu, care au avut ca rezultat o lucrare dentară total inadecvată și afectarea gravă a danturii. Înscrisul medical menționat a fost avut în vedere la efectuarea expertizei medico-legale, ale cărei concluzii legate de deteriorarea stării de sănătate a reclamantei au fost arătate mai înainte.
Tribunalul observă că, ulterior efectuării expertizei și depunerii la dosar a raportului de expertiză medico-legală, reclamanta a solicitat suplimentarea obiectivelor expertizei, în sensul de ase stabili și dacă între activitatea de prevenție, diagnostic și tratament efectuată de pârâtă în perioada 28.01._10 și chistul mandibular decelat de Clinica de Chirurgie O.-Maxilo-Facială în perioada 31.05.-2.06.2011, ce a necesitat chistectomie și extracții dentare, există vreo legătură, precum și dacă practicarea extracției cu alveolotomie în perioada 20-21.12.2011 are legătură cu diagnosticul și tratamentul efectuat de pârâtă. Aceste obiective nu au fost propuse de reclamantă la prima zi de înfățișare, așa încât instanța de fond nu avea temeiuri pentru a le mai lua în considerare ori pentru a analiza aspectele de fapt puse în discuție prin acestea, ținând seama și de faptul că însăși cererea de chemare în judecată a fost concepută, în privința situației de fapt calificate juridic, într-o manieră în care se deduce judecății o pretenție axată pe degradarea stării de sănătate ca urmare a actului medical, și nu pe realizarea defectuoasă a actului medical, a lucrărilor stomatologice. Cu alte cuvinte, atât cererea de chemare în judecată, cât și probațiunea administrată la propunerea reclamantei,în susținerea cererii, au vizat o consecință a lucrărilor dentare constând în provocarea unei infecții a sângelui, și nu un prejudiciu constând în degradarea stării de sănătate în zona maxilo-facială.
Față de cele ce preced, în baza art.312 alin.1 raportat la art.3041 C.proc.civ., Tribunalul va respinge recursul ca nefondat, urmând a face și aplicarea art.274 C.proc.civ. cu privire la cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă R. N. împotriva sentinței civile nr. 229 din 31.03.2014, pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. A...
Obligă recurenta către intimată la plata sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Aprilie 2015.
Președinte, D. F. S. | Judecător, S. L. M. | Judecător, L. A. |
Grefier, E. B. |
Red.jud.S.L.M.
Tehn.S.V./2 ex.
Jud.fond-S.M.O.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 276/2015. Tribunalul DOLJ | Anulare act. Hotărâre din 08-04-2015, Tribunalul DOLJ → |
|---|
