Pretenţii. Decizia nr. 410/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 410/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 25679/215/2012
Dosar nr._ -pretenții-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 410/2015
Ședința publică din data de 03 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. P.
Judecător: D. O.
Judecător: M. N.
Grefier: L. E. C.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de către reclamantul recurent D. M., împotriva sentinței civile nr._ din data de 11.09.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că instanța a fost sesizată cu referat din partea Serviciului Arhivă prin care se solicită a se pronunța asupra perimării, dosarul fiind suspendat în temeiul art. 1551 alin. 1 C.p.civ., la data de 22.04.2014, după care, instanța, din oficiu, ca și motiv de ordine publică, în temeiul art. 137 alin. 1 C.p.civ. coroborat cu art. 306 alin. 2 C.p.civ., invocă excepția perimării cererii de recurs și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._, reclamantul D. M. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata daunelor pentru condamnarea sa abuzivă.
Pârâtul a formulat întâmpinare, în care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, având în vedere că au trecut mai mult de trei ani de la data condamnării.
Prin sentința civilă nr._/11.09.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât și a fost respinsă cererea în pretenții formulată de reclamantul D. M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor București, constatând prescris dreptul material la acțiune.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri bănești, deci dreptul subiectiv a cărui protecție se solicită este un drept de creanță, care este evaluabil în bani și, ca atare, are natură patrimonială.
Fiind un drept patrimonial, acesta este supus prescripției extinctive reglementate de Decretul nr. 167/_ privitor la prescripția extinctivă.
Art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 statuează că „Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege”, iar potrivit art. 3 din același decret, „Termenul de prescripție este de 3 ani (…)”.
Faptul că despăgubirile solicitate vizează acoperirea unui prejudiciu moral nu schimbă natura dreptului ce se cere a fi protejat prin acțiunea dedusă judecății. Dreptul la despăgubiri bănești este un drept cu conținut economic, evaluabil în bani, a cărui natură patrimonială este incontestabilă.
Prevederile art. 8 alin. 1 din decret stabilesc momentul de la care curge termenul de prescripție, respectiv data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Sentința civilă nr. 7452 din 20.07.1982 a Judecătoriei C. (fila 43), prin care s-a respins definitiv cererea lui D. M. de reexaminare a sentinței civile nr. 7442 din 19.07.1982, prin care a fost aplicată sancțiunea constând în 6 luni închisoare contravențională, a rămas definitivă la data de 20.07.1982.
Regimul politic dictatorial care a subzistat în România până în decembrie 1989 reprezintă un caz de forță majoră care a împiedicat, în mod obiectiv, pe reclamant să promoveze acțiune în justiție împotriva statului, pentru valorificarea dreptului la repararea pagubei pricinuite prin închisoarea contravențională. Ca atare, în perioada 1944-1990, cursul prescripției a fost suspendat, operând cauza de suspendare prevăzută de art. 13 lit. a) din Decretul nr. 167/1958: „Cursul prescripției se suspendă cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere.”
În aceste condiții, termenul general de prescripție de 3 ani, aplicabil în cauză, a început să curgă în anul 1990 și s-a împlinit în anul 1993. Or, reclamantul a formulat acțiunea la data de 03.11.2012 (data poștei cuprinsă în ștampila de pe plicul poștal cu care a fost expediată cererea de chemare în judecată), deci după împlinirea termenului legal de prescripție, așa încât este fondată excepția invocată de pârât.
Pentru aceste motive, instanța a admis excepția și a constatat prescris dreptul material la acțiune.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul recurent D. M., criticând-o pentru nelegalitate.
Prin încheierea de ședință din data de 22 aprilie 2014, instanța a dispus suspendarea judecății, în temeiul dispozițiilor art. 1551 alin. 1 C.pr.civ., având în vedere că reclamantul nu a depus, în copie, actul de identitate.
Astfel, cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an și, pentru termenul de judecată de astăzi, a fost repusă pe rol, cu referat înaintat de Serviciul Arhivă, în vederea constatării perimării.
Potrivit art. 248 C.pr.civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părților, mai mult de un an „.
În speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății (22.04.2014), cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an, din culpa părții interesate (în speță reclamantul recurent) care, în tot acest timp, nu și-a îndeplinit obligația impusă de instanță în sarcina sa și pentru care a fost suspendată cauza în temeiul disp. art. 1551 C.p.c. și nu a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol.
Pentru aceste considerente, tribunalul va admite excepția perimării recursului, invocată, din oficiu, de către instanță și va constata perimată cererea de recurs formulată de către reclamantul recurent D. M., împotriva sentinței civile nr._ din data de 11.09.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția perimării cererii de recurs, invocată, din oficiu, de către instanță.
Constată perimată cererea de recurs formulată de către reclamantul recurent D. M., împotriva sentinței civile nr._ din data de 11.09.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 03 Iunie 2015.
Președinte, V. P. | Judecător, D. O. | Judecător, M. N. |
Grefier, L. E. C. |
Red. jud. V.P./Tehn. F.M. 2 ex./25.06.2015
Jud. fond: L. N.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 10-06-2015, Tribunalul DOLJ | Fond funciar. Decizia nr. 475/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
