Pretenţii. Hotărâre din 10-06-2015, Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 17320/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 439/2015
Ședința publică de la 10 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. C. C.
Judecător M. N.
Judecător A. C. Tițoiu
Grefier F. C. C.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-revizuentă ASOCIAȚIA DE P. NR. 3 - 1 MAI împotriva sentinței civile nr. 3063/09.03.2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta-revizuentă ASOCIAȚIA DE P. NR. 3 - 1 MAI, avocat Ș. C., lipsă fiind intimata ..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care a învederat instanței următoarele:
- recursul a fost declarat în termen, motivat;
- motivele de recurs au fost comunicate;
- nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Avocat Ș. C., pentru recurenta-revizuentă ASOCIAȚIA DE P. NR. 3 - 1 MAI, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, însă învederează că nu este în măsură să depună înscrisurile la care face referire în cererea de recurs, respectiv un înscris din care să rezulte cu certitudine data la care recurenta-revizuentă a aflat de existența adresei reale, confirmată printr-un înscris, a intimatei. Învederează că nu a putut depune acest înscris la acest termen de judecată întrucât administratora Asociației de P. are probleme medicale. Solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a depune înscrisul la dosar, respectiv o adresă, o confirmare primită ca urmare a unei solicitări a Asociației la o instituție de evidență a locațiilor, a adreselor din C., la Registrul Comerțului, cu privire la adresa reală a acestei societăți comerciale, deci un înscris legat de această adresă reală și nu cea indicată eronat în Amărăști, cum au indicat la fond, fapt ce a condus la perimare. Precizează că poate depune acte medicale cu privire la starea de sănătate a doamnei administrator, întrucât nu a avut cu cine să comunice.
În deliberare, instanța respinge ca nefiind utilă soluționării cauzei proba cu înscrisuri solicitată de recurenta-revizuentă.
La interpelarea instanței avocat Ș. C., pentru recurenta-revizuentă ASOCIAȚIA DE P. NR. 3 - 1 MAI, învederează că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat Ș. C., pentru recurenta-revizuentă ASOCIAȚIA DE P. NR. 3 - 1 MAI, solicită admiterea recursului, într-o primă teză casarea sentinței pronunțat de instanța de fond, trimiterea cauzei spre rejudecare pe aspectele privitoare la revizuire și invocate în cererea de revizuire și motivele cererii de revizuire, întrucât instanța s-a pronunțat pe excepția tardivității formulării acestei cereri în condițiile în care au susținut că este formulată în termenul legal de 30 zile. În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, iar pe fondul cererii de revizuire admiterea acesteia cu consecința rejudecării acțiunii în pretenții formulată. Cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
La data de 6 mai 2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. cererea formulată de revizuenta Asociația de P. nr. 3 cartier 1 Mai în contradictoriu cu intimata .., prin care solicită revizuirea sentinței civile nr. 391/20 ianuarie 2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._/215/2012.
Revizuenta arată, în motivare, că solicită desființarea în totalitate a sentinței 391/20 ianuarie 2014, reluarea judecății, cu motivarea că instanța de fond a apreciat în mod nelegal că este incidentă excepția perimării la data de 14 noiembrie 2013, deoarece revizuenta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, care fusese suspendată în data de 9 ianuarie 2013.
Revizuenta învederează că în cererea de repunere pe rol a indicat sediul intimatei ca fiind C., . și că instanța în mod eronat a pus în discuție excepția perimării, în condițiile lipsei de procedură cu pârâta.
Revizuenta a menționat că și-a îndeplinit obligațiile, în sensul că a arătat adresa pârâtei, dar din eroare a fost trecută . de .> S-a menționat de către revizuentă că a formulat cerere de repunere pe rol în termenul prevăzut de art. 248 C.pr.civilă,iar mai mult decât atât soluția nu a fost afișată pe sistemul Ecris în termenul de 5 zile de la pronunțare, astfel că revizuenta nu a avut posibilitatea de a formula recurs.
În drept au fost invocate disp. art. 322 C.pr.civilă.
Revizuenta, în dovedirea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probă apreciată de instanță ca fiind utilă și încuviințată ca atare la dosar fiind depuse:chitanța privind achitarea onorariului de avocat,sentința civilă nr. 391/20 ianuarie 2014
La data de 2 martie 2015 revizuenta a depus la dosar note scrise în care a precizat temeiul de drept al cererii de revizuire ca fiind disp.art.322 pct. 5 C.pr.civilă, învederând instanței că, ulterior pronunțării hotărârii de perimare, revizuenta a aflat adresa corectă a intimatei.
Instanța a dispus atașarea dosarului nr._/215/2012 al Judecătoriei C..
Prin sentința civilă nr. 3063/09.03.2015 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă excepția tardivității.
A fost respinsă cererea de revizuire privitor pe revizuenta Asociația de P. nr. 3 cartier 1 Mai în contradictoriu cu intimata ., ca tardiv formulată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Revizuentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 322 pct. 5 vechiul c.p.c iar potrivit art. 324 alin. 1 pct. 4 c.p.c termenul de revizuire este de o lună și se va socoti,,…din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori,după caz, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se solicită."
Cum revizuenta a cunoscut adresa intimatei de la data de 14 .11.2013 când a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei ce fusese suspendată la 09.01.2013 iar cererea de revizuire a formulat-o la data de 06.05.2014, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de art. 324 alin. 1 pct. 4 vechiul c.p.c, instanța a admis excepția tardivității și a respins cererea de revizuire ca tardiv formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuenta Asociația de P. nr. 3 cartier 1 Mai, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de revizuire.
Recurenta consideră că în speță nu este incidentă excepția tardivității cererii de revizuire, întrucât aceasta a formulat cererea în termenul legal de 30 de zile calculat de la data la care a avut dovada certă că adresa intimatei . este situată în C., ., parter, județul D..
Arată că a formulat cererea de revizuire la data de 06.05.2014, la câteva zile după ce a avut dovada reprezentată de un înscris că adresa este situată la locația menționată anterior.
Chiar dacă la 14.11.2013 a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei și a indicat adresa intimatei, la acel moment nu a avut decât o informație nesusținută de un înscris că adresa corectă este cea indicată.
Recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente de fapt si de drept.
Prima instanță a dat o justă dezlegare cauzei civile deduse judecătii, retinând incidența în speță a excepției tardivității formulării cererii de revizuire.
Din cuprinsul cererii de revizuire, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 5 vechiul C.p.civ, reiese faptul că revizuienta, la data formulării cererii de repunere pe rol a cauzei, finalizate prin pronunțarea sentinței a cărei revizuire se solicită, a avut cunostință despre sediul intimatei, pe care chiar l-a indicat in cadrul cererii pentru reluarea judecătii, însa, dintr-o eroare materială a fost trecută . de . corect.
Or, într-o atare situație, în care revizuienta însăsi a arătat, în cuprinsul cererii adresate primei instanțe, că a avut cunostință despre sediul intimatei, încă de la data depunerii cererii pentru repunerea pe rol în dosarul în care a avut loc judecata pe fond a cauzei, respectiv 14.11.2013, nu poate fi primită susținerea acesteia din motivele de recurs, potrivit căreia ar fi aflat ulterior care este sediul intimatei. Este evident că o asemenea susținere, este făcută doar în scopul aducerii unor contraargumente de natură sa combată raționamentul primei instanțe si nu poate fi primită ca reală, întrucât contravine propriei afirmatii a revizuientei din motivarea cererii de revizuire.
Prin urmare, în mod corect instanta de fond a luat in considerare data depunerii cererii de repunere pe rol, ca si moment subiectiv pentru calcularea termenului legal pentru formularea cererii de revizuire, prevăzut de art. 324 alin. 1 pct. 4 vechiul c.p.c, apreciind în mod just că acesta a fost depășit.
În consecință, recursul se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-revizuentă ASOCIAȚIA DE P. NR. 3 – 1 MAI împotriva sentinței civile nr. 3063/09.03.2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică de la 10 iunie 2015..
Președinte, L. C. C. | Judecător, M. N. | Judecător, A. C. Tițoiu |
Grefier, F. C. C. |
Red.jud.M.N.
05.07.2015
Tehn.F.M./2 ex.
Jud.fond-M.M.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 423/2015. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Decizia nr. 410/2015. Tribunalul DOLJ → |
---|